“După ce va fi citită această epistolă la voi, faceți așa ca să fie citită și în Biserica Laodicenilor; și voi, la rândul vostru, să citiți epistola care va va veni din Laodicea”. De ce pentru „cei din Laodicea”? De ce avem noi „cei din Laodicea” așa mare nevoie de înțelegerea tainei lui Dumnezeu, încât aflăm că această situație a solicitat la maxim eforturile apostolului? De ce credea Pavel că este necesar să știm noi cei din Laodicea „cât de mare luptă” duce el spre a ne face să înțeleagem taina lui Dumnezeu descoperită în Hristos? Astăzi, aici, noi suntem „cei din Laodicea,”. Noi avem cea mai disperată nevoie de a cunoaște „taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos,” pentru care apostolul a dus o așa mare luptă cu inerția generației lui.

Poporul acesta a primit un splendid ajutor prin clarificarea adusă în legătură cu dilema noastră laodiceană: Ce face deosebirea dintre cei care acceptă sfatul Martorului Credincios și cei care îl resping? De ce unii acceptă darurile iar ceilalți se împotrivesc? Răspunsul este în același timp clar și uimitor: Doar cei care primesc cu bucurie solia Jones-Waggoner vor recunoaște evaluarea Martorului Credincios și vor primi sfatul Său. Aceasta produce în biserica vremii sfârșitului zguduirea și cernerea.

„Studiul Bibliei merită cel mai serios efort mental şi cele mai sfinţite capacităţi. Când bisericii i se prezintă lumină nouă, este periculos să vă închideţi faţă de ea. Refuzul de a o asculta, deoarece aveţi prejudecăţi împotriva soliei sau solilor, nu vă va scuza în faţa lui Dumnezeu. Condamnând ce nu aţi auzit sau nu înţelegeţi nu vă va înălţa în ochii celor care sunt cinstiţi în investigarea adevărului. Iar a vorbi de rău pe cei pe care Dumnezeu i-a trimis cu solia adevărului, este prostie şi nebunie. Dacă tinerii noştri studiază spre a deveni slujitori în cauza Sa, ei trebuie să înveţe calea Domnului şi să trăiască prin fiecare cuvânt care iese din gura Sa. Ei nu trebuie să ajungă la concluzia că tot adevărul a fost descoperit, iar Cel Infinit nu mai are lumină pentru poporul Său. Dacă ei se baricadează în credinţa că a fost descoperit tot adevărul, sunt în pericolul de a lepăda perle preţioase ale adevărului, care se descoperă atunci când oamenii încep să sape în mina bogată a Cuvântul lui Dumnezeu” (TSS 60).

...

„Unirea dintre natura divină și natura umană este unul dintre cele mai prețioase și mai misterioase adevăruri ale planului de mântuire. Despre el vorbește Pavel când spune: ‘Fără îndoială, mare este taina evlaviei: Dumnezeu manifestat în trup’” (5T 746).

Astăzi doar câteva motive pentru care noi nu ne angajăm în dezbateri legate de solia neprihănirii lui Hristos. Credem cu tărie că atunci când Dumnezeu trimite poporului Său o solie de har abundent nu există decât două opțiuni pentru destinatarii ei: să o primească sau să o respingă. Nu se așteaptă de la noi să o dezbatem, să o evaluăm, să o interpretăm sau să o impunem altora. Suntem chemați să o primim, să o apreciem și să ne poziționăm public față de ea, acolo unde este posibil sau potrivit.

Din Australia, respirând adânc după revolta de la Minneapolis, profetul bisericii noastre declara fără echivoc: „În acest pasaj, Duhul Sfânt vorbeşte, prin apostolul Pavel, în special despre legea morală.” Formularea aceasta are multe de spus în special membrilor bisericii adventiste care la peste un secol de la această descoperire divină încă mai cred și învață că legea din Galateni despre care scria apostolul Pavel în epistola sa, este „în special” legea ceremonială deși lucrul acesta nu îl spune sora White. Nu îl spune nici măcar marele apostol Pavel, campionul nostru. Acest lucru este confirmat de Duhul Sfânt.” Acesta este încă un argument că solia neprihănirii lui Hristos nu a fost primită, cu toate protestele teologilor noştri.

Ce ar fi fost dacă Sinedriul, în anul 34, se angaja serios cu Ștefan în analiza pasajului din Isaia, care spunea că „Dumnezeu nu locuiește în case făcute de mâini omenești.”

Ce s-ar fi întâmplat dacă sinodul Bisericii Catolice, în anul 1500, se angaja serios cu Luther în analiza declarației lui Pavel să „cel neprihănit va trăi prin credință.”

Ce s-ar fi întâmplat dacă bisericile protestante, în 1844, se angajau serios cu pionierii mișcării advente în analiza declarației lui Daniel că „sfântul locaș va fi curățit.”

Apocalipsa vorbește despre o generație de oameni cu o experiență complet nouă, „fără pată, zbârcitură sau ceva de felul acesta.” Ei vor fi rezultatul legământului cel veșnic, așa cum a fost Isaac, așa cum a fost Hristos, și nicidecum așa cum a fost Ismael. Într-o singură zi o vale de oase uscate se vor face o națiune, un neam sfânt, o preoție aleasă, terebinți ai neprihănirii.

Încercăm să răspundem întrebărilor și dilemelor celor interesați de solia îngerului al treilea, să clarificăm unele percepții sau reacții produse de solia 1888 și de elementele acestei solii în slava ei crescândă, să precizăm maniera în care vedem noi cadrul adevărului prezent și plasarea vechilor adevăruri în acest cadru. Făcând aceasta, ne bucurăm în făgăduința că „celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, Duhul Sfânt le va descoperi adevăruri care au fost şterse din minte şi, de asemenea, le va descoperi adevăruri în întregime noi.” Și, „celui care este într-o legătură vie cu Soarele Neprihănirii i se va descoperi permanent lumină nouă din Cuvântul lui Dumnezeu.” Exact acest gen de experiență le dorim tuturor scumpilor noștri prieteni de pretutindeni.