Cum gândește un IT-ist român care conduce operațiunile digitale ale uneia dintre cele mai mari corporații americane?
„Dacă nu te pregătești pentru ziua de mâine și nu vei găsi un alt mod de a genera profit, nu vei putea să ai succes și poate nici să exiști în fața schimbărilor și incertitudinii”, ne atrage atenția Cristian Păun, changemaker și Chief Digital Officer al gigantului mondial DuPont.
Altfel spus, dacă nu înveți ce înseamnă să fii rezilient și nu te adaptezi nu vei face față schimbărilor, incertitudinii și vremurilor nesigure. În acest episod explorăm modul în care ar trebui să gândim ca să putem parcurge drumul visat în carieră până la cele mai înalte culmi, dar și ca să păstrăm sănătoase, profitabile și creative organizațiile în care muncim.
O lecție valoroasă de strategie, inovație și omenie în care descoperi care sunt lucrurile esențiale de care avem nevoie pentru a progresa, atât ca oameni, cât și organizații pentru un mâine mai bun decât azi, oferită de un IT-ist român care a ajuns la vârful uneia dintre cele mai puternice corporații americane.
--
Acest episod vă este oferit de compania de software DevNest. Proiectele Hacking Work sunt susținute de MedLife și sunt găzduite de Cluj Business Campus.
--
Hacking Work este primul proiect social, civic și educațional din România care vorbește clar, curajos și cinstit despre piața muncii și despre relațiile dintre angajați și angajatori.
Acest produs multimedia este realizat de echipa Hacking Work și produs de SPOR - Școala Pentru oameni Responsabili.
În proiectul Hacking Work includem episoade de podcast audio și video publicate pe Youtube, Spotify și celelalte platforme de streaming, newsletterele și articolele publicate pe Substack, articolele de analiză și opinie publicate pe blogul dorusupeala.ro și emisiunile de radio difuzate în parteneriat cu posturile cu acoperire națională.
Platformele web ale proiectului Hacking Work sunt găzduite de Hosterion. Materialele audio-video sunt pregătite cu ajutorul soluției software de transcript Vatis Tech, care asigură cea mai bună acuratețe în limba română - 95%+ .
—
Ne găsești pe
🟠Youtube 🔵Substack 🔵Spotify 🔵Apple Podcast 🔵RSS 🟠Facebook 🟠Linkedin 🟠Instagram