Humanitas Podcast

Humanitas Podcast

By HumanitasEducation
Download on the App Store

Humanitas Podcast episodes

  • Lansarea cărții „ Iubire în caz de urgență“ de Daniela Krien
    Participă: Scriitoarele Ioana Pârvulescu și Mihaela Miroiu.
    Moderator: Denisa Comanescu, directorul Editurii Humanitas Fiction.
    „Iubirea în caz de urgență“ a apărut recent în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Danielei Ștefănescu.
    Voce unică a noii generații de scriitori germani, Daniela Krien a primit, în 2020, pentru opera sa în proză, Sächsischer Literaturpreis. În 2019, romanul Iubirea în caz de urgență a ocupat timp de trei săptămâni locul 1 pe lista de bestselleruri din Der Spiegel, iar pe întregul an 2019 s-a situat pe locul 9. În Germania s-a vândut în peste 150 000 de exemplare. În curs de traducere în 25 de țări.
    Cu o scriitură elegantă și nervoasă, constând din fraze scurte și precise, romanul conturează destinele a cinci femei care încearcă imposibilul – să iubească, să fie puternice și să-și respecte mereu principiile de viață.
    Pe Paula, Judith, Brida, Malika și Jorinde le unesc fie soarta, fie legăturile de sânge. Sunt cât se poate de diferite, dar toate caută fericirea mereu trecătoare, și fiecare dintre ele va trebui să navigheze, în felul său, spre un liman, răspunzând curajos întrebărilor pe care multe femei nu îndrăznesc să și le pună. Plină de dinamism, sfredelitoare și extrem de actuală, Iubirea în caz de urgență se implică în ceea ce înseamnă să fii femeie în secolul XXI.
    1 hr 4 min
  • Ioana Nicolaie în dialog cu Cătălin Striblea despre romanul „Tot înainte“
    O întâlnire cu Ioana Nicolaie și Cătălin Striblea despre romanul „Tot înainte“, apărut la Humanitas.
    Suntem în ultimul deceniu de comunism, cu strangulările și iluziile lui. Continuând saga familiei pe care cititorul o știe deja din „Pelinul negru“ și „Cartea Reghinei“, Ioana Nicolaie ne spune în acest nou roman povestea Arseniei. Copilul trăiește sub o dublă presiune, a discursului oficial absurd și a lumii patriarhale în care s-a născut, și se luptă să-și găsească un drum în viață.
    Roman psihologic, empatic și bine dozat la nivelul emoției, desfășurat în același decor mitic și în același timp cât se poate de realist al unui orășel din Nord, „Tot înainte“ este o mărturie puternică despre monstruozitatea comunismului românesc, care a frânt milioane de vieți, visuri și destine.
    „Sunt a patra din cei doisprezece copii ai unei «mame eroine». O vreme am crezut că toate greutățile prin care-am trecut în copilărie m-au făcut mai puternică. Dar azi știu că tăietura făcută în scoarța copacului tânăr nu poate decât să crească, oricât ne-am lupta să schimbăm asta. Și crește.“ — IOANA NICOLAIE
    1 hr
  • Lansarea cărții „Lady L.“ de Romain Gary
    O întâlnire live & online cu Irina Margareta Nistor, critic de film și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Moderatorul întâlnirii este Cristian Pătrășconiu, jurnalist.
    „Lady L.“ este recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu și tradus de Doru Mareș.
    Romanul, scris în limba engleză și tradus de autor în franceză, se bucură de o ecranizare de excepție în 1965, în regia lui Peter Ustinov, cu Sophia Loren, Paul Newman și David Niven în rolurile principale.
    Poveste de dragoste și ficțiune istorică având un deznodământ dintre cele mai neașteptate, Lady L. este și o satiră a aristocrației victoriene, combinată cu un portret reușit al anarhiștilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Iubirea și umorul domină o istorie picantă și cinică, în care farsa și tragedia își dau mâna.
    O bătrână doamnă, etalon al aristocrației victoriene, este înconjurată, la împlinirea vârstei de optzeci de ani, de întreaga familie. Una dintre marile familii ale Angliei – după cum însăși Lady L. o spune: Guvernul de-a dreapta, Biserica la stânga, Banca Angliei și Armata în spatele ei. Cele patru reprezentate, toate, de urmașii acestei femei, care a dat Angliei tot ce avea mai bun. Dar nu întotdeauna trunchiul de pe care sar așchiile este pe atât de nobil pe cât ni l-am putea imagina. Ba chiar s-ar putea dovedi că nu este nici măcar pe atât de englez pe cât s-ar cuveni. Amenințată cu pierderea pavilionului de vară, sanctuarul ei secret, Lady L. este obligată să-și mute lucrurile cu toată discreția posibilă. De aceea apelează la prietenul de o viață Sir Percy Rodiner, poetul oficial al Curții, care va asculta perplex incredibila istorie a femeii pe care o iubește de peste patruzeci de ani.
    52 min
  • Pr.prof.dr. Wilhelm Dancă în dialog cu Marian Voicu despre „O istorie a Bibliei“
    „Ce este Biblia? Cum a apărut? Cum a fost citită de evrei și de creștini? Cartea lui John Barton ne oferă răspunsurile, condensând munți de informație într-o lucrare foarte accesibilă chiar și pentru cei care nu știu nimic despre toate acestea.“ — BART D. EHRMAN
    „Extraordinar de bine scris, ca un frumos jurnal de călătorie, volumul acesta aruncă lumină asupra unei cărți socotite de mulți un capitol încheiat. Cu intuiție, sensibilitate și profunzime, Barton desferecă acest leviatan adormit al culturii, creând o capodoperă. Dacă ar fi eliberată din veșmântul ei strâmt și lăsată să fie ea însăși, Biblia și-ar putea face iar auzit glasul răsunător într-o epocă a scepticismului. Cartea lui Barton m-a convins că acest lucru este cu putință.“ — PETER STANFORD, The Sunday Times
    „John Barton a scris o lucrare înțeleaptă și foarte rațională despre o carte care a insuflat atât înțelepciune, cât și nebunie. Este o piatră de hotar în domeniu și va face mult bine.“ — DIARMAID MACCULLOCH
    „Credința că Biblia este «cuvântul lui Dumnezeu păstrat neatins» predomină în multe Biserici creștine, însă Barton – printr-o operă senină și savantă – îndrăznește să pună sub semnul întrebării această pretenție.“ — RICHARD HOLLOWAY, The Spectator
    „Barton este o călăuză foarte sigură pe sine. O carte serioasă pentru cititori serioși. Aici vor găsi tot ce își doresc și chiar mai mult, totul înfățișat cu luciditate și bine explicat.“ — Literary Review
    „Mai mult decât importantă. Această carte foarte bine scrisă și întemeiată trebuie citită de predicatori, de profesori și de toți cei care îi rezervă Bibliei un loc însemnat în religia lor.“ — ANTHONY PHILLIPS, Church Times
    „John Barton… este înzestrat cu darul explicației limpezi și al analizei contextului cultural, iar cartea se citește pe nerăsuflate…“ — The Times
    56 min
  • Lansarea volumului „Prizonier în Germania. Însemnările unui căpitan de artilerie 1916-1917“
    Întâlnire live & online dr. Adrian Silvan Ionescu, critic și istoric de artă, directorul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu“, colonel (rz.) prof. univ. dr.Petre Otu, președintele Comisiei Române de Istorie Militară, și dr.Alina Pavelescu, director adjunct al Arhivelor Naționale ale României, despre „Prizonier în Germania. Însemnările unui căpitan de artilerie 1916-1917“ de Constantin Ionescu.
    „o mărturie rară și prețioasă pentru istoric, precum şi pentru antropolog, cu privire la experiența prizonierilor din lagărele Marelui Război.“
    Volumul a apărut recent în colecția Memorii/Jurnale a Editurii Humanitas, o ediție îngrijită de Adrian-Silvan Ionescu și este disponibil în librării, online și pe www.libhumanitas.ro
    1 hr 9 min
  • Andrei Cornea în dialog cu Cristian Pătrășconiu despre volumul „Excepția“
    Întâlnire live&online cu Andrei Cornea în dialog cu Cristian Pătrășconiu despre volumul „Excepția. O încercare de antropologie filozofică“, recent apărut la Humanitas.
    „Ne‑am ivit pe Pământ, pare‑se, din întâmplare, printr‑un concurs cu totul improbabil de împrejurări; suntem o micuță crevasă de antientropie, născută abia ieri, fără scop și rost și care urmează să fie deja colmatată mâine. Suntem un dezastru ecologic, o mână de scandalagii care‑și hărțuiesc generosul proprietar – Natura – și murdăresc zilnic imobilul pe care‑l ocupă forțat, unde nu sunt decât vremelnici chiriași și defel proprietari, așa cum ei se imaginează cu un neîngrădit orgoliu. Suntem aberația ucigașă, eroarea impardonabilă a unui Demiurg ignorant, sursa iminentei «a șasea extincții», urâciunea Planetei. Pe de altă parte însă, prin exercitarea puterii noastre de cunoaștere – fiind noi «un punct în raport cu infinitul, un tot în raport cu neantul» (Pascal) –, și infinitul, și neantul își regăsesc centrul (Pico della Mirandola), măsura universală (Protagoras), deci întruparea regulii lor, oricât de minoritară cantitativ ar fi aceasta. Descărcăm în întreg scârna, ce‑i drept, dar și slava noastră, fiindcă numai prin noi, minuscula lui parte, întregul, căpătând conștiință de sine, se îmbrățișează pe sine cunoscându‑se și acționând, descoperindu‑și deopotrivă și toată scârna, și toată slava. Excepția care suntem, într‑un sens, tot ea e și regula, într‑alt sens; trăim, fără îndoială, ca făpturi «de‑o zi» și ca «visul unei umbre», cum suna versul lui Pindar, dar, oricât de rar, iată‑ne uneori și în rolul torței care iluminează o clipă întregul și‑i furnizează etalonul măreției. Infime și sordide slugi «toată săptămâna» și, de fapt, aproape tot timpul minuscul ce‑l avem la dispoziție, devenim totuși în câte‑o minunată și rară «ziuă a șaptea» boierii mari ai tuturor lumilor.“ — ANDREI CORNEA
    1 hr 6 min
  • Ana Blandiana în dialog cu Gabriel Liiceanu despre volumul „Soră lume“
    O întâlnire live & online cu Ana Blandiana și Gabriel Liiceanu despre „Soră lume“, volum publicat recent la Humanitas și devenit bestseller la scurt timp de la apariție.
    „Într-un anume fel, această carte continuă „Falsul tratat de manipulare“. Așa cum aceea nu era o carte de memorii, deși era construită din fragmente de amintiri, aceasta nu este o carte de călătorii, deși capitolele ei descriu întâmplări din străinătate. Folosesc acest termen, străinătate, cu întreaga greutate pe care o avea înainte de ’89; în ultimii treizeci de ani, amestecul lumilor l-a erodat și l-a golit de conținut – nu numai prin dispariția frontierelor, ci și prin sentimentul de înstrăinare de acasă. Acest sentiment ciudat este mai apăsător azi decât în timpul dictaturii, pe care o simțeam ca pe o apăsare exterioară, nu lăuntrică, în profunzime, ca acum.
    În „Fals tratat de manipulare“ am încercat să compun din fragmente de amintiri un portret al țării. Acum este vorba despre lume.“ — ANA BLANDIANA
    1 hr 14 min
  • Kaya de Vos în dialog cu Tatiana Niculesu despre volumul „Jurnalul unei iubiri imposibile“
    LIVE cu prilejul apariției cărții „Iubire, semne și minuni. 10 povestiri„ și a reeditării volumului „Jurnalul unei iubiri imposibile”, semnate de Kaya de Vos. Vă invităm să ascultați dialogul dintre autoare și scriitoarea Tatiana Niculescu.
    „Iubire, semne și minuni. 10 povestiri„: Cele zece povestiri ale acestei cărți se situează la granița imperceptibilă dintre viață și moarte, vis și realitate, amintire și vedenie. Personajele lor trăiesc prietenia, iubirea, suferința bolii, a despărțirii sau a doliului cu o tulburătoare acceptare însoțită de premoniții și de mesaje criptice. Iubiri, semne și minuni dintr-un nevăzut magic rup vălul realității pătrunzând pe neașteptate în miezul vieții. Mișcându-se cu grație în spațiu – București, Oradea, Stockholm, New York, Barcelona – și în timp – din anii ’50 până în zilele noastre – Kaya de Vos construiește lumi după lumi în căutarea unui spațiu armonios și ocrotitor al fericirii la care visează, împreună cu ea, orice cititor.
    „Nu cumva trebuie să întâlnești excepția în altul pentru a o actualiza pe a ta? Și atunci? Ce lucru extraordinar poate să se întâmple în viața unei fete care se rezumă la a merge prin oraș și a picta obsesiv podul de pe Arno? La capătul așteptării Carinei, trebuie să se întâmple ceva „ieșit din comun“. Dar există oare ceva mai ieșit din comun decât îndrăgostirea? Frumusețea Carinei vine din faptul că știe să rămână, cu firesc și grație, în inima propriei așteptări. Cum va arăta iubirea Carinei dacă ea nu e comensurabilă cu nimic din viața obișnuită? Am citit fermecat povestea «imposibilei iubiri» a Kayei de Vos, cu gândul la trecătoarele noastre întâlniri pământene cu absolutul. Nu e minunat să simți zvonul unei lumi căreia, deși n-ai vizitat-o niciodată, îi păstrezi amintirea?“ — GABRIEL LIICEANU
    „Cred că și oamenii mari au nevoie de povești, petrecute în locuri minunate, cu personaje ca noi, și totuși deosebite prin neobișnuitul întâmplărilor pe care le trăiesc. M-am apucat de scris tocmai din nevoia asta a mea, pe care am bănuit-o a fi și a altora, de a migra din când în când într-o lume mai frumoasă decât cea în care trăim.“ — KAYA DE VOS
    1 hr 1 min
  • Martin Kitchen - O Istorie a Germaniei moderne, lansare de carte
    O întâlnire LIVE & online cu istoricii Oliver Jens Schmitt, Virgiliu Țârău și Ottmar Trașcă moderată de Andrei Pogăciaș.
    Volumul a apărut recent în colecția „Istorie“ a Editurii Humanitas, în traducerea lui Mugur Butuza.
    Martin Kitchen oferă o lucrare lucidă și documentată axată pe formarea Germaniei ca stat național de la situația sa fragmentată de la începutul secolului XIX până în deceniile de după 1945. De-a lungul expozeului, autorul a împletit firele politice, economice, sociale și culturale necesare pentru a prezenta complexitatea care marchează istoria Germaniei până la Angela Merkel.“ — Donald Dietrich, Boston College.
    „O istorie a Germaniei moderne scrisă de Kitchen oferă o relatare cuprinzătoare și vie a evenimentelor-cheie din istoria Germaniei, de la începutul secolului XIX la perioada de după unificare.“ — STUART TABERNER, Universitatea din Leeds
    1 hr 26 min
  • Ioan Stanomir - R.S.R. Lecția de învățământ politic, lansare de carte
    Dezbatere #LIVE #online cu Ioan Stanomir, Cristian Preda, Angelo Mitchievici și Marian Voicu, moderată de Lidia Bodea
    „Ioan Stanomir e un cititor pasionat. Dar și foarte subtil. I-a picat în mână un dicționar alcătuit în 1975 de către ideologii Partidului Comunist Român și a făcut din el un instrument care ne îngăduie să înțelegem mai bine nu doar societatea de acum jumătate de secol, ci și vocile radicale de azi. Citiți acest volum, dacă vreți să deslușiți drumul de la totalitarism la democrație, cu toate scurtăturile și ocolișurile lui ideologice.“ — CRISTIAN PREDA
    „Ioan Stanomir ne oferă o admirabilă lectură critică a catehismului comunist. În fraze memorabile, al căror stil este un contrapunct la barbaria limbii de lemn, el psihanalizează idiolectul minciunii, care a supraviețuit mitologiei comuniste. Omul nou trăiește, lobotomizat, într-o butaforie de tip Potemkin; liberul arbitru i-a fost amputat, iar cuvintele comuniste îl populează în continuare. Acest volum este un breviar al răului, al codului statolatriei, este o lectură transistorică memorabilă a național-comunismului românesc.“ — MARIAN VOICU
    „Comunismul a fost un regim întemeiat pe puterea cuvintelor. Marxism-leninismul şi ceauşismul au mizat pe capacitatea ideilor de a mobiliza şi legitima tirania. Lumea pe care o descrie această încercare de investigaţie intelectuală este cea din care se naşte postcomunismul. Republica Socialistă România nu e un obiect de muzeu, ci terenul din care se ridică prezentul nostru. Cât despre ipoteza comunistă, ea rămâne un teribil exerciţiu de strivire a individului în numele perfecţiunii, egalităţii şi al progresului. Departe de a fi inocente, cuvintele evocate aici au fost osatura totalitarismului. Recitirea devine o formă de angajare etică, antidot la ispitele nostalgice sau utopice.“ — IOAN STANOMIR
    1 hr 26 min

About Humanitas Podcast

From the publisher's feed

Fondată în 1990 de Gabriel Liiceanu, Editura Humanitas a devenit în decursul primelor două decenii de existență Grupul Humanitas, un holding cultural care reunește în acest moment Editura Humanitas,…

More shows like Humanitas Podcast

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Catalin Striblea, Radu Paraschivescu, Radu Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

10 Listeners