În această încăpere aveau loc conferinţele ministeriale, aşa-numitele “Minister Conseils”, prezidate de către împărat. Busturile de marmură şi sabia onorifică din dreapta nişei din peretele din spate amintesc de mareşalul Radetzky, unul din cei mai cunoscuţi mareşali ai Monarhiei. Acesta a fost imortalizat de către Johann Strauß (tatăl) în marşul Radetzky. Tablourile reprezintă scene de luptă din tmpul Revoluţiei maghiare din 1849. Prn uşa deschisă din fundal puteţi observa în aşa-numita garderobă imperială acele dulapuri şi comode unde era păstrată vestimentaţia monarhului. Francisc Iosif a purtat aproape tot timpul uniformă. Ţinuta civilă era purtată numai în cadrul vizitelor private, a partidelor de vânătoare, când el îmbrăca pantaloni de piele, vestă verde, bocanci şi pălărie Steir.

Împăratul Francisc Iosif şi-a asumat pe deplin rolul de responsabil pentru destinele unui imperiu multinaţional iar misiunea sa nu se reflecta în reprezentări fastuoase. El s-a considerat tot timpul vieţii sale primul funcţionar al celor 56 de milioane de locuitori ai Imperiului. Cea mai mare parte a timpului şi-o petrecea în camera de lucru pentru a studia toate actele pe care le avea de semnat. Ziua sa de lucru începea mai devreme de ora cinci dimineaţa şi se sfârşea târziu în noapte, în cazul dineelor, a recepţiilor sau a balurilor. În spatele mesei de scris şi pe peretele din stânga observaţi portretele Elisabetei de Franz Xaver Winterhalter în care împărăteasa este prezentată cu părul despletit. Acest tablou al “angelicei Sisi”, cum îi plăcea lui Francisc Iosif să-şi alinte soţia, era portretul favorit al împăratului. Uşa tapetată deschisă din fundal conduce în camera valetului personal, Eugen Ketterl. El era responsabil direct pentru binele împăratului Francisc Iosif şi se afla tot timpul la dispoziţia împăratului. Deasemenea, el servea împăratului micul dejun şi micile gustări la masa de scris.

Această cameră a devenit dormitorul împăratului din momentul în care cuplul imperial a adoptat dormitoare separate. Francisc Iosif dormea în acest pat simplu de fier din care se poate desprinde stilul de viaţă spartan al monarhului. Francisc Iosif îşi începea ziua cu mult înaintea răsăritului soarelui, respectiv în jurul orei trei şi jumătate. În cazul unor mari festivităţi, împăratul îşi acorda încă o oră de somn. Mai întâi, împăratul era îmbăiat de către un “Badewaschler” într-o cadă de cauciuc amplasată zilnic în dormitorul său. Masa simplă de toaletă pentru igiena zilnică pe care o vedeţi în faţa patului demonstrează că Francisc Iosif nu numai că prefera o configuraţie modestă a camerelor sale, dar refuza orice tip de lux pe care îl considera inutil. După ce împăratul se îmbrăca, îşi făcea rugăciunea de dimineaţă în genunchi pe taburetul pe care îl puteţi observa în dreapta patului. În încheierea rugăciunii îi era servit acestuia micul dejun în camera de lucru.

Stilul încăperii este specific secolului al XVIII-lea pe când mobilierul provine din vremea lui Francisc Iosif. Ca în toate încăperile Hofburg şi salonul mare era încălzit cu sobe de ceramică. Cuptorul era încărcat iniţial de către sobari cu lemne din exterior către interior pentru a nu murdări încăperile. Din 1824 a fost instalat sistemul de încălzire al profesorului Meißner în care cuptorul central era alimentat cu aer cald prin instalaţii de ţevi.

Această încăpere a fost utilizată în timpul lui Francisc Iosif drept salon de fumat în care domnii se puteau retrage, fumatul în prezenţa doamnelor fiind considerat o impoliteţe. Astăzi, această încăpere este o cameră memorială pentru împăratul Maximilian de Mexic amenajată de fratele mai mic, Francisc Iosif. Pe peretele din dreapta puteţi observa portretul său. Maximilian preia în anul 1864 coroana imperială a Mexicului şi călătoreşte cu soţia sa Charlotte din Belgia către Mexic. Ea este responsabilă de actul politic al acceptării coroanei într-un context politic dificil. Portretul ei se află pe peretele din stânga. La scurt timp după aceasta, Franţa îşi retrage sprijinul politic promis iar Maximilian este predat revoluţionarilor conduşi de către Benito Juarez, închis şi, în cele din urmă, ucis în anul 1867. Cu această încăpere se încheie apartamentul împăratului.

Din 1857, Elisabeta a locuit la etajul principal al Amalienburg de care era legat apartamentul împăratului.

Elisabeta utiliza acest spaţiu atât ca salon privat, cât şi ca dormitor. Patul se afla în mijlocul încăperii şi era protejat de un paravan. La masa de scris de lângă fereastra din spate Elisabeta îşi rezolva corespondenţa şi scria câteva din numeroasele ei poezii. Astăzi puteţi vedea un facsimil din testamentul ei.

Camera pentru toaletă şi de scrimă era cea mai importantă şi, în acelaşi timp, cea mai personală camera a Elisabetei unde ea îşi petrecea cea mai mare parte a timpului. În partea stângă puteţi vedea masa de toaletă a împărătesei la care Elisabeta petrecea 2-3 ore pe zi pentru coafare. Acest timp era folosit de către împărăteasă în special pentru a citi şi a învăţa limbi străine. Elisabeta cunoştea - în afara englezei şi a francezei – la perfecţie maghiara. Elisabeta îndrăgea în mod deosebit Antichitatea şi mitologia greacă. Pe fotoliul mic de lângă masa de toaletă se afla de obicei învăţatul grec Constantin Christomanos care în timpul procedurii îndelungate de frizare îi recita din „Odiseea“ sau „Iliada“ lui Homer sau controla exerciţiile de greacă veche sau neogreacă ale împărătesei. În această încăpere împărăteasă urma cursurile de scrimă – lucru de neînţeles şi de uimire în rândul membrilor Curţii – pentru a îşi menţine silueta şi a rămâne în formă. În faţa Dumneavoastră se află peretele de bare, bara fixă şi inele fixate în cadrul uşii utilizate în cadrul exerciţiilor.

Din camera de toaletă ne îndreptăm acum către spaţiile sanitare ale împărăteasei. Din hol puteţi arunca o privire în dreapta către toaleta împărăteasei. Closetul din porţelan colorat are forma unui delfin iar alături se află o mică chiuvetă.

În spatele camerei pentru toaletă Elisabeta ordonă în 1876 - în premieră pentru familia imperială - construirea unei băi proprii după standardele zilelor noastre. În partea stângă se află până în zilele noastre cada împărătesei din tablă de cupru zincată. Din păcate, armaturile corespunzătoare acesteia şi setul de cadă nu s-au păstrat până în zilele noastre. Aici Elisabeta se îmbăia şi efectua destul de frecvent băi de aburi sau de ulei, precum şi duşuri reci pentru stimularea circulaţiei. Tot aici se desfăşura o zi întreagă şi procedura de spălare a părului cu o combinaţie specială pentru Elisabeta formată din gălbenuş de ou şi coniac. Deosebit de interesant este şi podeaua din linoleum – o descoperire a timpului respectiv. Prin această uşă ajungeţi în aşa-numitele „camere Bergl“ pe care se presupune că împărăteasa le utiliza pentru schimbarea hainelor.

„Camerele Bergl“ au fost denumite astfel după numele pictorului Johann Bergl care a pictat încăperile în anul 1766. Prin intermediul pereţilor pictaţi suntem introduşi într-un peisaj exotic, fantastic cu un univers al vegetal şi animal exuberant. Rămâneţi preţ de câteva secunde în această încăpere şi descoperiţi numeroasele detalii precum păsărelele, fluturii, fructele exotice care însufleţesc acest peisaj de vis. De aici avem acces în salonul mic al împărătesei. Înainte de a merge mai departe aruncaţi o privire către stânga, în salonul mare al împărătesei – încăperea nr. 71.)