Mind Education Podcast

Mind Education Podcast

By Mind EducationScienceSocial Sciences
Download on the App Store

Mind Education Podcast episodes

  • Cum cresc băieții. Cu Dana și Robert Trubiansky (S. 2, Ep. 19)
    Copiii au nevoie de prezența emoțională a ambilor părinți și de relații de atașament sănătos. Modul în care mamele și tații dezvoltă relația lor cu copiii este complementară. Deși majoritatea studiilor au explorat relația de atașament a mamelor cu copiii, acele studii care au inclus relația ambilor părinți arată că sunt câteva diferențe; de exemplu, mama își construiește relația cu copiii în special prin a aduce calm și sprijin emoțional; tații, în schimb construiesc o relație mai dinamică, bazată în special pe activități care cresc nivelul de energie.
    Joaca părinților cu copiii este un context prin care se consolidează atașamentul dar este și una dintre  oportunitățile valoroase de învățare și creștere emoțională. Studiile arată că există diferențe între părinți și în ce privește stilul de joacă adoptat; dacă mamelor le este mai confortabilă joaca prin cuvinte, tații preferă joacă ghidată de dinamism și contact fizic. Aceste contexte de joacă au un mare impact asupra dezvoltării copiilor, pentru că ele le susțin formarea competentelor cognitive, emoționale și sociale. De exemplu, prin faptul că mamele aduc cuvinte în joaca alături de copii, aceștia învață mai ușor să își recunoască emoțiile, să fie mai în contact cu ce simt. Stilul de joacă pe care îl aduc tații este o oportunitate extraordinară pentru băieți să învețe să își gestioneze emoțiile intense în spațiul de siguranță al relației cu tatăl lor. De exemplu, prin joaca fizică, activă alături de tați sau alte figuri paterne băieții învață să își regleze agresivitatea și răspunsurile emoționale.
    În acest episod Mind Education Podcast am explorat alături de Daniela și Robert din experiențele lor de învățare de care au parte alături de cei trei băieți ai lor.
 Dana este psiholog cu formare în terapia sistemică și terapia de cuplu prin programul Cuplu Conștient și lucrează în practica privată cu copii, adolescenți, cupluri și familii, precum și în intervenții de comunitate. Robert este preot greco-catolic în Eparhia de Lugoj și are studii de teologie și master în Spiritualitate Orientală la Roma, completate cu formare în terapia familial-sistemică
    Studii incluse:
    Fernandes C, Fernandes M, Santos AJ, Antunes M, Monteiro L, Vaughn BE, Verissimo M. (2021). Early Attachment to Mothers and Fathers: Contributions to Preschoolers' Emotional Regulation. Front Psychol.;12:660866. Doi: 10.3389/fpsyg.2021.660866.
    Chaplin TM, Aldao A. (2013). Gender differences in emotion expression in children: a meta-analytic review. Psychol Bull. Jul;139(4):735-65. Doi: 10.1037/a0030737. Epub 2012 Dec 10. PMID: 23231534; PMCID: PMC3597769.
    Music: Sergiu Tuhuțiu. Morning Recall
    49 min
  • Cum aduci stabilitate în instabilitate. Recomandări practice (S. 2, Ep. 18)

    Când realitatea exterioară provoacă atât de profund siguranța vieții, ne putem recâștiga sentimentul de control și libertatea de a alege prin a ne îndrepta atenția către realitatea emoțională și relațională. Acolo avem control și putere de influență, și prea puțin în contextul extern acestor realități.

    Am reflectat la ce ne spune practica și știința că ne sprijină adaptarea în momente de criză și le-am adunat în 15 recomandări practice. Dacă le găsești utile, dă-le mai departe și altora să le fie de folos.

    Eu sunt Mara Bria doctor în psihologie la Școala pentru Cuplu și Mind Education și, dacă găsești utilă colecția de podcast-uri Mind Education, îți sunt recunoscătoare dacă lași un review pe platforma pe care le asculți.

    Recomandările practice din acest episod Mind Education Podcast includ 

    • gestionarea îngrijorărilor, 
    • grija față de sănătatea emoțională (anxietate, etc.), 
    • practici și strategii de reglare emoțională, 
    • resemnificarea contextelor instabile prin întoarcerea înspre ce e valoros și important pentru fiecare și 
    • modelarea contextului, în așa fel încât să contribuie la bunăstarea emoțională. 
    • Music: Sergiu Tuhuțiu. More than Silence


      21 min
    • Ce facem cu impactul emoțional al războiului? Cu Raul Lupaș și Bogdana Păcurari (S. 2, Ep. 17)

      Ce facem cu impactul emoțional al războiului, pe care îl resimțim acum, indirect? Cum ne exprimăm compasiunea față de cei afectați în mod direct, cum îi sprijinim fără să ne pierdem pe noi și ceea ce ne menține sănătatea emoțională? Abilitățile de reziliență, pe care pandemia ne-a provocat să le exersăm, au acum o altă fațetă, cea a mobilizării și a apărării umanității, în cel mai profund și în același timp concret sens posibil.

      Alături de Raul Lupaș și Bogdana Păcurari am împărtășit din experiența profesională și personală despre cum putem facilita adaptarea imediată la schimbările politice din ultimele zile care amenință stabilitatea și siguranța. Am explorat împreună despre

      • ce înseamnă să ai grijă de sănătatea emoțională în acest context, 
      • de ce ajută și cum putem conține emoțiile pe care le trăim, 
      • cum recunoaștem impactul incertitudinii, 
      • care mecanisme de adaptare, de coping sunt benefice și care sunt dezadaptative
      • ce practici și activități sunt de ne-negociat și mai ales 
      • cum putem sprijini copiii în acest context. 
      • Raul este psiholog clinician și psihoterapeut, head of corporate development Mind Education iar Bogdana este psihoterapeut de familie și cuplu la Mind Education.

        Music: Sergiu Tuhuțiu. No Final Answer

        42 min
      • Identitate etnică, siguranță emoțională și educație. Cu Luiza Medeleanu (S. 2, Ep. 16)

        Educația incluzivă pornește de la premisa că unicitatea fiecărei persoane, contribuția pe care o aduce într-un grup, într-o comunitate este valorizată și integrată; iar unicitatea stă tocmai în ceea ce o face pe o persoană (sau un grup) să fie distinctă, diferită.

        Educația incluzivă înseamnă că invită în același spațiu de siguranță emoțională și încredere copii și adolescenți cu opinii, genuri și rase diferite, apartenențe culturale și etnice diverse. Și că în acele comunități diverse din care ei simt că fac parte, că aparțin, copiii și adolescenții se vor simți confortabili să își asume și să își exprime identitatea etnică. Însă ce înseamnă asumarea sănătoasă a identității etnice și ce rol poate avea școala pentru a o susține?

        Studiile* arată că experiențele negative de discriminare pe baza etniei pe care le trăiesc adolescenții sunt asociate cu o scădere a curiozității și perseverenței academice dar și a sănătății lor emoționale. Identitatea sănătoasă depinde în mare măsură de mecanismele socio-culturale de adaptare, adică de practicile din familie prin care sunt împărtășite cunoștințe despre istoria etnică, despre moștenirea și autenticitatea culturală dar și despre conștientizarea formelor de discriminare.

        Invitata acestui episod Mind Education Podcast este Luiza Medeleanu, doctorandă în domeniul Studii Culturale la Școala Doctorală Pluridisciplinară ,,Spațiu, Imagine, Text, Teritoriu”, Facultatea de Litere, Universitatea București. De peste 10 ani activează în domeniul nonguvernamental rom și coordonează activități educaționale cu tematică romă și caracter intercultural. În prezent, lucrează la Fundația Roma Education Fund România ca expert educațional unde dezvolta metodologii cu tematică interculturală atât pentru cadre didactice, cât și pentru copii și părinți.

        Subiecte discutate:

        • Ce susține și care sunt provocările procesului de asumare a identității etnice.
        • Rolul moștenirii culturale și cum poate fi ea conținută într-un mod autentic; procesele care susțin adaptarea la antagonismele culturale
        • Impactul socializării etnice și a proceselor socio-culturale asupra formării identității dintr-o zona sănătoasă. 
        • Construirea unei povești coerente de viață prin a da sens istoriei personale.
        • Ce îi ajută pe copiii și adolescenții romi să-și construiască mândria etnică
        • Studii menționate:

          *Dimitrova, R., et al. (2017). Ethnic socialization, ethnic identity, life satisfaction and school achievement of Roma ethnic minority youth, Journal of Adolescence. http://dx.doi.org/10.1016/j.adolescence.2017.06.003

          Centrul Național de Cultură a Romilor (2020). Efecte, percepții și reprezentări ale interculturalității în școală și în familie”, coordonat. Adrian Nicolae Furtună. Disponibil https://ikultura.ro/biblioteca/raport-intercultural/  

          Music: Matei Sax. Cubano Loco


          43 min
        • Legătura dintre corp, claritate mintală și emoțională. Cu Claudia Buneci (S.2, Ep. 15)

          La nivel global, anterior pandemiei actuale se considera că în viitorii 20 de ani sănătatea mintală fragilă va fi de departe cea mai mare sursă de dizabilitate; însă contextul pandemic din ultimii ani a accelerat dezvoltarea problemelor de sănătate mintală și emoțională; un studiu* publicat în jurnalul Lancet, de exemplu, a estimat că doar în anul 2020 incidenta depresiei a crescut, la nivel global, cu 28% și cea a anxietății cu 26%, cu o creștere, in Europa, mai mare față de această medie globală, unde se estimează ca ambele provocări emoționale au crescut cu 30% față de anii anteriori pandemiei. 

          Știința abundă în modele și studii care argumentează faptul că dezvoltarea depresiei depinde de inter-dependența a diverși factori și mecanisme, de la vulnerabilități  personale (genetice, biologice, emoționale) până la lipsa suportului social și al comunităților care dezvoltă sentimentele de apartenență. Însă, tot studiile arată că din anii 1990 încoace nu s-au înregistrat progrese majore în tratamentul depresiei, probabil pentru că încă sănătatea emoțională și mintală este abordată trunchiat, prin focus exclusiv pe sănătatea creierului fără să integreze și alte aspecte. Descoperiri științifice recente însă deschid noi perspective care explorează relația dintre corp și claritatea mintală și emoțională.

          Rezultate din domeniul psihoneuroimunologiei arată faptul că sistemul imunitar afectează modul în care o persoană răspunde în fața stresului, ceea ce va contribui la vulnerabilitatea sănătății emoționale. De exemplu studiile arată că există o relație complicată între inflamația din corp și depresie, și arată că aproape o treime dintre persoanele cu depresie au constant niveluri crescute ale inflamației in corp.

          Sau spus foarte simplu, claritatea gândurilor depinde de sănătatea corpului, și invers, sănătatea corpului depinde de claritatea gândurilor.

          Subiectele discutate în acest episod Mind Education Podcast cu Claudia Buneci, health coach:

          • rolul neuroinflamației în sănătatea creierului și calitatea vieții emoționale și mintale
          • ce sunt mitocondriile și de ce disfuncționalitățile mitocondriilor favorizează dezvoltarea problemelor de sănătate mintală
          • rolul expunerii la toxine asupra calității vieții
          • de ce respectarea ritmului circadian contribuie la sănătatea fizică și emoțională
          • recomandări practice
          • Studii incluse:

            *Santomauro, D. F. et al. (2021). Global prevalence and burden of depressive and anxiety disorders in 204 countries and territories in 2020 due to the COVID-19 pandemic. The Lancet. 398(10312);1700-1712, November 06, 2021. DOI: https://doi.org/10.1016/S0140-6736(21)02143-7

            **Dickerson, F. et. al. (2018). Adjunctive probiotic microorganisms to prevent rehospitalization in patients with acute mania: A randomized controlled trial. Bipolar Disorders;20(7):614-621. Doi: 10.1111/bdi.12652.

            Music: Matei Sax. Cubano Loco

            40 min
          • Sănătatea mintală în spațiul profesional, o investiție strategică. Cu Daniela Vercellino (S. 2, Ep. 14)

            În contextul schimbărilor din ultimii ani, sănătatea emoțională si mintala a devenit, pentru majoritatea organizațiilor și liderilor, dintr-un cost ne-necesar, într-o investiție strategică. Suntem, lideri, organizații, echipe mai conștienți că munca nu poate fi separată de viața emoțională; și că dacă vrem cea mai bună muncă posibilă, știm că ea începe cu claritate emoțională. 

            Un raport McKinsey* arată punctele în care efortul și perspectiva echipei de leadership este deconectată de perspectiva angajaților în trei aspecte: 1) nivelul de sprijin pentru sănătatea emoțională și mintală, 2) accesul angajaților la soluții de specialitate pentru adresarea problemelor de sănătate mintală și a adicțiilor, 3) stigma de la locul de muncă, adică rușinea, discriminarea sau impactul nefavorabil al sănătății mintale neadresate corespunzător.

            Însă care sunt oportunitățile prin care organizațiile pot să devină mai deschise față de provocările emoționale care sunt în continuă creștere? Conștientizarea impactului și relevanței lor? Comunicare constantă și transparentă atât despre provocările emotionale cât si despre soluțiile puse la dispoziție? Sau crearea unei culturi incluzive care susține și investește în campanii de sănătate mintală, încurajează liderii să discute onest despre aceste aspecte și este preocupată să crească comunități și sentimentul de apartenență în organizație?

            Invitata acestui episod Mind Education Podcast este Daniela Vercellino, COO pentru Societe Generale Global Solution Centre, unul dintre centrele globale de servicii ale Grupului Societe Generale. Daniela este doctor în psihologie, absolventă a Universității Babeș-Bolyai și are peste 18 ani de experiență în construirea de strategii eficiente și programe ample de resurse umane.

            Subiectele discutate:

            • De ce sănătatea mintală la muncă nu mai este ”a nice to have”
            • Impactul lipsei formării deprinderilor esențiale pentru calitatea vieții în sistemele educaționale asupra calității vieții în mediul profesional
            • Ce înseamnă concret schimbarea strategiei organizaționale din focus pe well-being către investiția în sănătate mintală
            • Importanța conștientizării și alfabetizării în ce privește sănătatea emoțională și mintală
            • *Coe, E., Cordina, J., Enomoto, K., & Mandel, A.  (21 April, 2021). National surveys reveal disconnect between employees and employers around mental health need. McKinsey & Company. https://www.mckinsey.com/industries/healthcare-systems-and-services/our-insights/national-surveys-reveal-disconnect-between-employees-and-employers-around-mental-health-need 

              Music: Sergiu Tuhuțiu. Blackmailed Soul

              41 min
            • Somn sănătos. Cu dr. Gheorghe Ungureanu (S. 2, Ep. 13)

              Somnul este un indicator puternic al calității vieții, sănătății emoționale, mintale și fizice a unei persoane, indiferent de vârstă. Altfel spus, cu cât somnul este mai hrănitor, cu atât va fi mai bună sănătatea și starea de bine. Însă care sunt implicațiile atunci când somnul este considerat un obicei neglijabil, sau când lipsa somnului este glorificată? Invitatul acestui episod Mind Education Podcast despre rostul somnului este dr. Gheorghe Ungureanu, medic neurochirurg pasionat de alegerile care susțin un creier sănătos. Subiectele discutate includ:

              • Cele trei repere care definesc un somn sănătos: a) durata, adică 7-8 ore / noapte pentru adulți, b) calitatea somnului dată în principal de arhitectura și eficiența somnului și c) regularitatea și conectarea cu ritmul circadian.
              • Implicațiile respectării cronotipurilor de somn, sau despre ciocărlii și bufnițe.
              • Tipuri de insomnii și consecințele acestora pe termen lung.
              • Interdependența dintre somn, boală fizică și durere cronică.
              • Mișcare, alimentație, contact cu lumina și somn hrănitor.
              • Recomandări propuse de știință și testate practic de dr. Ungureanu, pentru a îmbunătăți somnul.
              • Music: Matei Sax - Easy Heal (Official Audio) || Saxophone Liquid Drum & Bass

                49 min
              • Despre bunăstarea emoțională a organizației, cu consecvență. Cu Nicoleta Iordan (S. 2, Ep. 12)

                Ce înseamnă dezvoltare emoțională sustenabilă, în perioade provocatoare? Sau mai exact, de ce au nevoie organizațiile pentru a întâmpina provocările cu un potențial crescut de reziliență?

                Reziliența unei organizații nu mai este definită doar ca abilitatea de a absorbi stresul, ci ca un proces, ca o abilitate care se construiește prin prioritizarea cu consecvență a resurselor emoționale și relaționale care asigură adaptarea și creșterea. Și care începe înainte de momentele stresante. Cu cât o organizație acumulează resurse în perioade liniștite, cu atât va avea un potențial mai mare de a crește în perioadele dezordonate. Aceasta implică, conform unui studiu recent*, un set de competențe și rutine dezvoltate în timp prin adaptarea la fiecare micro-amenințare, micro-eșec dar și prin anticiparea acestora. Iar aceste competențe și practici sociale depind de rezervorul emoțional și relațional al organizației.

                Spus mai simplu, cu cât investiția în resursele emoționale și implicit în sănătatea emoțională a liderilor și echipelor este o prioritate constantă, cu atât organizația va avea forța să transforme provocările în oportunități de dezvoltare.

                Nicoleta Iordan, invitata acestui episod este co-fondatoarea Cărturești, sau cum se descrie ea însăși, un finanțist idealist și un cititor profesionist care crede în oameni și în puterea cărților de a ne face viața mai bună. Despre Cărturești Nicoleta spune că, privită din interior, este o organizație deschisă, care prețuiește contribuția fiecaruia.

                Mind Education este o companie de consultanță psihologică creată din dorința de a contribui la o lume mai echilibrată mental și emoțional. 

                Subiecte discutate:

                • Care au fost provocările procesului emoțional, la început, dar și pe parcurs? De conștientizare a nevoii de schimbare, de implicare, de încredere în proces, de asumare a schimbării personale?
                • Cui, din organizație i s-a adresat acest proces? 
                • Impactul exersării conversațiilor dificile asupra relațiilor colaborative dintre colegi dar și în relațiile cu colaboratorii externi.
                • Cum pot fi liderii sprijiniți de organizație în așa fel încât să aibă la rândul lor grijă de oameni?
                • *Duchek, S. (2020). Organizational resilience: A capability-based conceptualization. Business Research, 13, 215–246. Doi:https://doi.org/10.1007/s40685-019-0085-7

                  Music: Sergiu Tuhuțiu.Almost Found 



                  37 min
                • Siguranța emoțională în educație. Cu Mădălina Ion și Bogdana Păcurari (S. 2, Ep. 11)

                  Există presupunerea greșită că adresarea sănătății emoționale în școală pune în plan secundar preocuparea pentru performanța școlară și că adresarea ambelor obiective este o ecuație al cărei rezultat este zero; premisa din spate este că dacă o școală alocă resurse (de efort, timp, procese) pentru sănătatea emoțională, nu va mai putea aloca resurse pentru susținerea performantei școlare. Această asumpție a resurselor limitate este însă infirmată de studii și rapoarte recente*, care arată că prioritizarea sănătății emoționale a copiilor este mai degrabă o investiție în performanța lor academică și nici pe departe un cost. Aceste rezultate încurajează școlile să prioritizeze programe de sănătate emoțională atât a copiilor și adolescenților cât și a profesorilor, prin alocarea de resurse ca timp, cunoștințe, procese și decizii de leadership.

                  Sănătatea emoțională a copiilor și adolescenților în procesul de educație depinde de două aspecte importante: în primul rând de conectarea pe care o simt copiii cu școala, adică de spațiul de siguranță si încredere în relațiile cu ceilalți copii și cu adulții; și în al doilea rând, de impactul pe care îl are școala asupra calității vieții personale a copiilor.

                  Însă cum poate fi prioritizată grija față de viața emoțională a copiilor în școlile care încurajează competitivitatea nesănătoasă fără să adreseze siguranța emoțională pe care o dau în schimb? Sau când nevoia de a exersa cu mai multă încredere colaborarea și împărtășirea de cunoaștere dintre școli este privită cu suspiciune? De unde începe această transformare, de la a ”repara” copiii înspre a crea în grădinițe și școli un climat de siguranță emoțională?

                  Sunt Mara Bria, doctor în psihologie la Mind Education și Școala pentru Cuplu și partenerele de discuție sunt Mădălina Ion, antreprenor în educație de peste 15 ani, inițiator al unui lanț de grădinițe, o școală primară și două alte startup-uri în educație, și colega mea Bogdana Păcurari, psihoterapeut de familie și cuplu.

                  Teme discutate: 

                  • sănătatea emoțională a copiilor în relație cu climatul de siguranță și încredere din școală 
                  • impactul neîncrederii dintre profesori, părinți și liderii școlilor asupra copiilor 
                  • școlile ca și contexte care încurajează competitivitatea nesănătoasă, în detrimentul siguranței emoționale 
                  • nevoia de a exersa cu mai multă încredere colaborarea și împărtășirea de cunoaștere dintre școli
                  • *The Role of Schools in the Mental Health of Children & Young People (2021). British Education Research Association (BERA) Report.

                    Music: Sergiu Tuhuțiu. No Final Answer

                    47 min
                  • Conversații dificile în sistemul public. Cu Roxana Dan (S. 2, Ep. 10)

                    Într-un top al celor mai stresante profesii, cele asociate domeniului juridic se regăsesc între primele 10 poziții, iar un studiu al Universității Johns Hopkins arată faptul că, din peste 100 de roluri profesionale, avocații sunt cei mai predispuși spre depresie. Tensiunea din sălile de judecată, consumul emoțional pe care îl presupune luarea deciziilor cu mize mari, impactul traumatic al infracțiunilor și poveștilor de viață la care sunt expuși cei din domeniul juridic, oboseala cronică și orele puține de somn, sunt doar câteva dintre realitățile care zdruncină echilibrul emoțional al profesioniștilor din justiție. 

                    Așa se face că cele mai mari riscuri asociate domeniului juridic sunt cele care amenință sănătatea mintală: insomniile, stresul, sedentarismul, diferite tipuri de dependențe etc. Mai mult decât atât, expunerea îndelungată la traumele clienților conduce, potrivit studiilor, la depresie cronică și scăderea performanței în muncă, or, societatea mizează tocmai pe rațiunea profesioniștilor din justiție.

                    Încrederea este un proces care se construiește prin conversații dificile; și de multe ori, un aspect care poate bloca aceste conversații dificile este fragilitatea sănătății emoționale. Însă cum este aceasta abordată în domeniul public?

                    Acest episod Mind Education Podcast este o discuție despre rostul conversațiilor dificile și al sănătății emoționale în spațiul profesional, în domeniul juridic. O am alături pe Roxana Dan, judecător în cadrul Judecătoriei Cluj Napoca și președintele secției civile. Roxana este de asemenea doctorand în drept civil la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și este atent implicată în viața comunității din care face parte din dorința de a contribui la evoluția societății românești.

                    Music: Matei Sax: Cubano Loco (Official Audio) I I MSX

                    42 min

                  About Mind Education Podcast

                  From the publisher's feed

                  Mind Education Podcast pun în cuvinte misiunea în care credem noi, cei de la Mind Education și Școala pentru Cuplu: să contribuim la o lume mai bună, mai armonioasă. Aducem teme de reflecție și…

                  More shows like Mind Education Podcast

                  Huberman Lab by Scicomm Media

                  Huberman Lab

                  28,971 Listeners