“Via Soarelui aduce călătorul în zona viticolă Dealul Mare. Odată ajuns aici, descoperi că, de fapt, zona asta foarte frumoasă și variată înseamnă mai mult decât vin. Aici găsești și conace și biserici foarte vechi și însemnate și, mai ales, oameni foarte primitori, gospodari, muncitori, care știu să gătească foarte bine. Practic într-o singură zi poți să ai un cumul de experiențe minunate”, spune Mircea Crisbășanu, fondator al Centrului cultural și comunitar Nucu, cel care împreună cu Asociația Zi de Bine demarează proiectul Via Soarelui și amenajează primii 15 kilometri de traseu tematic pentru iubitorii de natură. Traseul se întinde pe o distanță de 150 de km și unește 15 localități din arealul Dealul Mare, care trece prin județele Prahova și Buzău. Astfel, traseul va promova cramele, tradițiile locale și producătorii locali, obiectivele turistice, meșterii și peisajele.
Proiectul presupune igienizarea zonei, curățarea și toaletarea vegetației și repararea drumului, acolo unde este necesar. În plus, traseul va fi marcat cu borne realizate în piatră de singurul meșter pietrar de pe traseu. De asemenea, se vor amenaja două popasuri cu bănci, iar pe hartă vor fi adăugate puncte gastronomice, locuri cu priveliști deosebite, crame, meșteșugari și locuri unde turiștii vor putea rămâne peste noapte.