„Nu se poateˮ nu există in vocabularul echipei Code4Romania, echipa care a dormit foarte puțin zilele acestea, care trăiește doar acolo, în calculator, lucrând și oferind soluții.
În urmă cu aproape două săptămâni, Code4Romania anunța că își oprește activitatea obișnuită pentru a îndrepta toate eforturile echipei și comunității de peste 2000 de voluntari spre construcția infrastructurii digitale de care refugiații ucraineni au nevoie în aceste momente. Soluțiile digitale propuse de echipa asociației, care vom afla, este formată nu doar din bărbați, asa cum poate ne așteptam, ci și din foarte multe femei, au fost gata într-un timp record.
Infrastructura digitală critică construită în aceste zile de Code4Romania a devenit resursă oficială guvernamentală. Vorbim despre Dopomoha, dar și despre Un acoperiș și Sprijin de Urgență, care vor deveni operaționale în curând.
Orașul Vorbește cu Olivia Vereha, co-fondator Code4Romania, omul „mediu spre bun la toateˮ, asa cum spune chiar ea.
Realizator: Andra Petrariu.
Producător: Gabriela Mitan.
Radio România Cultural.