Naționala masculină de volei U 18 începe astăzi aventura la Campionatul European din Italia. Micii tricolori merg la turneul final cu vise mari, dar și cu povești inedite. Căpitanul echipei este și DJ-ul vestiarului; liberoul vine dintr-o familie în care voleiul se joacă aproape în formulă completă, iar unul dintre titulari are un cercel norocos și un plan special dacă România ia medalie.
Emoții, ambiții și visuri mari pentru cea mai tânără generație a voleiului masculin românesc. Începând de astăzi, Naționala U18 a României va evolua la Campionatul European din Italia. Turneul final se desfășoară până pe 18 iulie, în orașele Porto San Giorgio și Cisterna di Latina. Competiția reunește cele mai valoroase 16 selecționate ale continentului și reprezintă cel mai important examen al acestei generații.
Calificarea la Campionatul European confirmă progresul constant al voleiului juvenil românesc și răsplătește munca depusă de jucători și staff-ul tehnic în ultimii ani. Pentru tinerii tricolori, fiecare meci va fi o oportunitate de a demonstra că pot concura de la egal la egal cu cele mai puternice școli de volei din Europa.
România va evolua în Grupa a II-a, iar adversarii (Franța, Belgia, Bulgaria, Cehia, Spania, Germania și Țările de Jos) sunt unii dintre cei mai puternici din voleiul juvenil european.
Fiecare echipă va disputa câte șapte meciuri, iar primele două clasate se califică în semifinale. Cele mai bine clasate echipe europene vor obține și calificarea la Campionatul Mondial U19 din 2027.
Pe hârtie, Franța, deținătoarea titlului european, și Spania pornesc printre favoritele grupei. Bulgaria, Belgia și Germania sunt, la rândul lor, formații cu tradiție la nivel juvenil, ceea ce înseamnă că România va avea un parcurs foarte dificil. Totuși, generația pregătită de staff-ul tehnic român a demonstrat la calificări și la Campionatul Balcanic că poate pune probleme oricărui adversar.
Pe bancă, România are un antrenor cu experiență la acest nivel. Răzvan Parpală este la a treia calificare la un turneu final și este unul dintre specialiștii lucrului cu juniorii. Selecționerul știe că tricolorii vor avea de înfruntat naționale puternice.
„Un obiectiv îndrăzneț ar fi să ajungem pe locul 3. Dar grupa din care facem parte este o grupă foarte puternică. La nivelul acesta de vârstă, generațiile sunt diferite valoric. În grupa cealaltă, dacă eram sigur de două victorii, aici, în grupa noastră, trebuie să ne luptăm ca să facem meciuri bune și să putem câștiga” – Răzvan Parpală, antrenor România.
Atmosfera din lot este una de încredere și entuziasm Pentru Eduard Panait, participarea are o miză în plus. Este primul lui Campionat European, dar și primul în care poartă banderola de căpitan. În bagajul lui există un obiect fără de care nu pleacă nicăieri: boxa. Panait este liderul echipei și în vestiar, acolo unde e responsabilul cu playlist-ul.
„Boxa nu lipsește. Nu pot să plec nicăieri fără boxă, ascult muzică oricând. Eu sunt DJ-ul. Playlist-ul îl am deja format, l-am făcut deja” – Eduard Panait, căpitan România.
Povestea lui e una specială. Înainte să ajungă la volei, a jucat fotbal. Era atacant. A fost luat direct de pe stadion și adus la sală.
„Am făcut fotbal, am jucat atacant. Acum sunt fanul lui Cristiano Ronaldo. Domnul antrenor m-a luat de pe terenul de fotbal, exact de pe stadion și a zis vino la mine la antrenamente și de atunci...” – Eduard Panait, căpitan România.
Nu a regretat niciodată alegerea. Dar dacă nu era voleiul, Eduard recunoaște că ar fi putut urma un alt drum: fotbalul sau meseria tatălui său, cea de navigator de vapor.
„Sincer să vă zic, cred că aș fi rămas cu fotbalul. E posibil și navigator, mai ales că tata este navigator pe vapoare, dar cât timp merge cu voleiul o să rămân aici” – Eduard Panait, căpitan România.
Liberoul Valeriu Verciuc mai are trei frați voleibaliști
În defensivă, România are un jucător cu moral uriaș. Valeriu Verciuc a fost desemnat în urmă cu o săptămână cel mai bun libero al Campionatului Balcanic U18. El a pus trofeul pe birou, în cameră, ca să-l vadă în fiecare zi.
„Îl țin pe biroul la mine în cameră, să-l văd tot timpul, să mă mândresc cu faptul că l-am primit și sunt foarte bucuros de acest lucru. Am fost foarte uimit când m-au anunțat, nu mai puteam, tremuram tot, eram foarte fericit” – Valeriu Verciuc, jucător România.
În familia Verciuc, voleiul este aproape o tradiție. Încă trei frați au legătură cu acest sport.
„Suntem patru care facem volei. Fratele meu cel mai mare s-a lăsat, nu mai practică. Dar celălalt frate, Ioan încă joacă volei și am o soră mai mică care și ea a început să joace volei. Eu m-am apucat datorită fratelui meu cel mai mare, că el făcea volei și el m-a adus pe calea aceasta a voleiului” – Valeriu Verciuc, jucător România.
Darius Lae și cercelul norocos Pe centrul fileului, România îl are pe Darius Lae. Ritualul lui de dinaintea meciurilor este legat de un cercel norocos.
„Am un cercel norocos care-mi poartă noroc mereu. L-am pus acum aproape 4-5 luni, iar de atunci îmi poartă de fiecare dată noroc. E cu mine mereu” – Darius Lae, jucător România.
Darius are și piercing, iar noi tatuaje sunt deja pe lista dorințelor. Dacă România ia medalie la Europene, centrul tricolorilor ar vrea ca toată echipa să rămână cu o amintire comună.
„Îmi plac și piercingurile. Vor mai urma și tatuaje, normal. Acum mai stăm puțin, că avem treabă și pe viitor o să mai urmeze câteva. Dacă luăm medalie la Europene aș vrea să ne facem grupul de aici, un tatuaj toți la fel. Oriunde, mic, mare, cum o fi, să avem toți să știm că am luat medalie atunci” – Darius Lae, jucător România.