Podcastul de EQ

Este interesant și fascinant pentru mine cum am ajuns să fim împinși la limită, treptat, treptat, de către tendințele socio-economice din ultimii ani.

Am tot studiat despre motivație și dopamină în ultima perioadă și cercetările din domeniul neuroștiințelor nu ne încurajează deloc.

Ne forțăm să fim motivați, să ne împingem la limite, toate în numele unui „succes” despre care majoritatea nici măcar nu știe ce este, sau ne dăm seama pe parcurs că de fapt nu ni-l dorim în forma în care am crezut.

Ajungem epuizați, secați de energie, unii chiar anxioși sau depresivi.

Unde este momentul să împingi limitele și când ar fi momentul să te oprești? Unde este limita dintre presiune absurdă și motivația sănătoasă și mai ales cum o menținem sănătoasă?

Întrebări existențiale pentru mulți, în episodul de podcast din săptămâna asta.

Tu la ce te gândești când începi ceva, o etapă nouă în viața ta?

Te gândești vreodată, de exemplu atunci când începi o nouă relație, un nou job, te muți altundeva, că probabil și această etapă se va încheia la un moment dat?

Când închei o etapă din viața ta, cum o „așezi” în amintirile tale? Ce stare ai când începi ceva nou, după ce se termină ceva din viața ta?

Sunt curios, pentru că în episodul din această săptămână dezbatem acest subiect al începuturilor și sfârșiturilor.

Este oare orice sfârșit un nou început?

„Omul frustrat care spune ceva rău despre tot ceea ce faci sau zici, fără vreun motiv bun, din simplul motiv că ura se cultivă ușor și se exprimă la fel de ușor de la adăpostul anonimatului oferit de tastatură.”

Aceasta este definiția pe care am găsit-o pe net pentru termenul de „hater”.

Este o specie întradevăr, dar mai degrabă mi se pare că descrie un comportament, decât o categorie de oameni.

Cred că fiecare dintre noi avem momente de în care suntem „hateri”, la fel cum fiecare dintre noi are momente în care este altruist sau dornic să ajute.

Contează totuși, cred, predominanța.

Despre teoria că dacă faci ceva bine, o să ai și hateri, bănuiesc că ai auzit.

Hai să dezbatem puțin gradul de veridicitate al acestei afirmații, în episodul de podcast din săptămâna aceasta.

Trăiește clipa! Trăiește în prezent!

Sunt îndemnuri pe care sigur și tu le-ai auzit de la cineva. 🤓

Dacă nu în forma asta, sigur ai auzit vorba „O viață avem, să ne bucurăm de ea!”, o frază care este „rudă” cu cele de dinainte.

Problema cu aceste abordări este că majoritatea oamenilor le folosesc ca să evite evaluarea consecințelor. 👀

Este o abordare care apare atunci când vrem să ne „bucurăm” de ceva, despre care știm că nu neapărat este de bine, sau când vrem să scăpăm de niște responsabilități.

Ce înseamnă totuși să fii prezent, respectiv să trăiești maxim posibil clipa prezentă?

▶ Cum putem să trăim în prezent, dar să facem planuri de viitor?

Întrebări existențiale, demne de un episod de podcast. 🙂

Adică de acum încolo tot ce avem de făcut este să așteptăm să treacă problema, nu? 😅

Că unii așa pare că înțeleg lucrurile.

Dacă avem o problemă în relația de cuplu și ajungem pe pragul despărțirii, stăm, așteptăm și problema se rezolvă.

Dacă am fost dați afară de la job, doar trebuie să stăm liniștiți, să așteptăm să treacă timpul și toate se rezolvă.

Mă gândesc acum dacă la fel se va petrece și cu facturile de curent și de gaz. 🙂

Timpul nu rezolvă nimic. Timpul doar îți stă la dispoziție dacă vrei să-l folosești, ca să rezolvi ceea ce vrei să rezolvi.

Despre asta este episodul nostru de podcast de săptămâna aceasta.

Cum te ajută timpul în rezolvarea problemelor. 👀

Zoltan Veres · Ep.137 - Timpul le rezolvă pe toate…

„Nimic nu trebuie!”

Dacă vrei să afli lucrurile interesante pe care le-am discutat cu Oana, TREBUIE să asculți podcastul. Îmi pare rău, dar nu există altă cale. Poate o pui pe mama să asculte și să îți povestească, dar probabil nu o să fie la fel.

Dacă aș spune că cineva este cu „inteligență emoțională modestă”, nu sună a compliment. Dacă spun că cineva este lipsit de modestie, iarăși nu sună bine.

Dacă spun, așa, simplu, despre cineva: e o persoană modestă, parcă tot nu sună a calitate.

În niciun caz nu sună a laudă expresii de genul „e de o inteligență modestă” sau „are un nivel de trai modest”.

Și dacă acest cuvânt sună mai mult a „sărac” în orice construcție, mai mult decât a orice altceva, atunci de ce a devenit un deziderat moral al societății noastre? :)

M-am jucat puțin cu limba română, sper că te-am stârnit într-o direcție sau alta. :)

Cred că ești pregătit să asculți discuția despre modestie. :)

De prima dată mi s-a părut ciudată această expresie.

În primul rând pentru că îndeamnă să simulezi ceva, să fii fals.

Mie îmi sună ceva de genul: „Minte până devine adevărat.”

Interesant este că știu de unde a plecat această expresie din dezvoltarea personală.

Știu și cum se poate implementa într-un mod armonios și constructiv.

Din păcate însă, metodologia din spate am văzut că s-a pierdut în negura dezvoltării personale.

Hai să vedem de unde a plecat expresia și unde a ajuns și de ce consider că multă lume ajunge „fake” mai degrabă, decât să „make it”.

Adică este mai ușor să te pierzi în autoamăgire și nici măcar să nu îți dai seama, că nu ai cum să ajungi unde îți dorești.

Dar această greșeală chiar se poate evita cu un minim de efort.

Oare așa o fi?

Știu multă lume care se chinuie la joburi, în relații, în diferite situații de viață, niciunul nu moare, dar nu devine nici mai puternic, garantat.

Cum am explicat în episodul de podcast despre rostul lucrurilor, nu cred că stă cineva acolo sus să ne dea nouă de lucru și să ne testeze, apoi să dea note și fie disperat dacă nu nu ne învățăm lecțiile.

De multe ori tindem să stăm în situații dureroase, așteptând să se petreacă „ceva”. Să apară un salvator sau o schimbare de situație ca în filme.

Devii mai puternic doar dacă te antrenezi.

Nu devii puternic pentru că „rabzi” suferința.

Părerea mea. :)

De data asta nu vreau să contrazic motto-ul pe care l-am ales ca subiect de podcast. De ce? Pentru că sunt perfect de acord cu acest citat. 

Cel puțin cu modul în care eu îl interpretez.

Consider că are o profunzime pe care este mai ușor să o promovezi decât să o respecți. 

Mai mult decât atât, este mai ușor să le ceri altora, decât să fii un exemplu chiar legat de acest citat.

Motivele sunt două principale:

1. Din experiența mea de lucru cu oamenii, schimbările pe care vrem să le facem au în spate răni și impulsuri care de obicei sunt foarte personale și foarte limitate în complexitatea consecințelor.

2. Este mai ușor să vrei o schimbare în lume decât să o faci efectiv în viața ta și să devină natura ta.

Sunt multe nuanțe pornind de la aceste subiecte, te invit să le descoperi în episodul de podcast din această săptămână.