
Sign up to save your podcasts
Or


Primăriile Sectoarelor 2, 3 și 4 au lansat împreună, pe final de 2025, proiectul „I Love Velo". Va fi prima rețea metropolitană integrată de piste de biciclete și trasee pietonale din București, care va lega și comuna Cernica.
Cu o valoare estimată de peste 200 de milioane de lei și un termen de doi ani, proiectul promite să conecteze zone rezidențiale, școli și spații verzi printr-o infrastructură coerentă.
Inițiatorii estimează un transfer modal de peste 10.000 de deplasări pe zi de la mașini spre mersul pe jos și bicicletă. Dacă e implementat bine, proiectul poate schimba vizibil comportamentul cetățenilor în oraș și decongestiona o parte din trafic.
Alexandra Teslovan, în vârstă de 19 ani, își va face debutul la Campionatul European de Raliuri, competiție ce va avea în Andaluzia în perioada 17-19 aprilie a.c. Tânăra spune ce înseamnă pentru ea trecerea în liga profesioniștilor și cum va încerca să facă față din punct de vedere emoțional unei curse de o asemenea anvergură.
La nici 20 de ani, Alexandra Teslovan se anunță una dintre speranțele motorsportului românesc. Tânara va debuta la Campionatul European de Raliuri, sub soarele Cordobei acolo unde va avea loc prima etapă, la care vor participa piloți cu nume de pe tot continentul.
Drumul Alexandrei până la o competiție de o asemenea anvergură nu a fost deloc ușor. A început să conducă la Academia „Titi Aur” la vârsta de 12 ani, iar pasiunea a început cu nenumăratele ore petrecute alături de tatăl său, Adrian Teslovan, cel care a transformat motorsportul în al doilea job, obținând în ultimul deceniu o mulțime de titluri naționale.
În 2021 a participat în Campionatul Național de time attack și super slalom. Doi ani mai târziu a debutat în Campionatul Național de Raliuri și la finalul sezonului a câștigat Trofeul Rally Start. Ultima cursă la care a participat a fost Raliul Harghitei, dar Alexandra a mai participat și la alte probe din motorsport cum ar fi, viteză în coastă, time attack, super slalom și slalom paralel, care este tot un circuit, doar că e pe macadam: două mașini sunt pe circuit, una pleacă dintr-o parte, una dintr-alta, și cel mai bun timp câștigă.
Când era mică se juca și cu păpușile și cu mașinuțele, fără să aibă o preferință anume. Era o combinație fată-băiat, dar acum e mai băiețoasă decât majoritatea fetelor. Totuși, pentru o fată nu e ușor să porți echipament gros și ignifug, mai ales vara, în condițiile în care în mașina sa de curse sunt undeva la 50 de grade.
Latura sa feminină își face însă adesea simțită prezența. De pildă, frumoasa tânără arătă că știe și să pozeze nu doar să piloteze. Înaintea startului sezonului la raliuri, Alexandra a participat la un shooting, unde a demonstrat că se pricepe foarte bine să fie și model.
„M-am simțit foarte bine la ședința foto. Am avut și un fotograf foarte bun, pe Mihnea, cu care mă înțeleg foarte bine. Și până la urmă, nu am teamă de cameră” - Alexandra Teslovan, pilot în Campionatul Național de Raliuri.
De la shooting, direct în infernul Europeanului de RaliuriDupă ședința foto inedită, Alexandra a schimbat însă blugii, tocurile și geaca de piele pe „bestia” 4x4 cu care va debuta, în premieră, în Campionatul European de Raliuri. Asta pentru că gândul i-a zburat la Cordoba, unde imediat după Paște va începe aventura vieții sale! Alexandra își va face debutul în Campionatul European de Raliuri cu o adevărată „bijuterie” pe 4 roți, care marchează trecerea ei în liga profesioniștilor.
„A fost un pas necesar, în opinia mea. Până la urmă, dacă nu fac pasul acesta acum, când sunt tânără și la început, nu știu când îl mai fac.
Mașina cu care voi concura în campionatul european este total diferită cu tracțiune în față. Am trecut la 4x4, de la aspirat, trecem la turbo, deci s-au schimbat atâtea lucruri încât e complet alt stil de driving. Așa că, da, e mult mai puternică” - Alexandra Teslovan, pilot în Campionatul Național de Raliuri.
Anul acesta va fi unul foarte încărcat pentru tânăra care în curând va împlini 20 de ani. Ea va concura în 3 campionate, în țară la raliuri și la Super Rally și afară, în european.
Pentru prima dată, tatăl ei nu o va însoți!
În Andaluzia, în prima etapă de european, sub soarele Cordobei, miza va fi și una profund emoțională. Pentru prima dată într-o cursă de o asemenea anvergură, Alexandra nu-l va avea pe tatăl ei în parcul de service, ci va pleca la drum într-o formulă inedită, de familie.
„Cred că o să am emoții încă din avion și o să fie foarte interesant. O să vină cu mine doar mama și mătușa mea, pentru că sora mea are examen, așa că trebuie să ne împărțim și tata rămâne acasă” - Alexandra Teslovan, pilot în Campionatul Național de Raliuri.
Atunci când nu se luptă cu secundele pe probele speciale, Alexandra redevine fanul numărul unu al vitezei. Urmărește cu sufletul la gură Formula 1, unde are deja favoriți clari pe care îi susține de la distanță:
„Un pilot preferat? Cu siguranță Lando Norris o să fie, dar acum că a început și Kimi să meargă și când are zile bune și mă bucur... Deci și Kimi și Lando, dar Lando o să fie mereu”.
În afara emoțiilor Alexandra va trebui să gestioneze și conduita noii sale mașini de competiție, mult mai puternică decât precedenta.
Ce opțiuni are PSD pentru a-l demite pe Ilie Bolojan. Scenariile de lucru (G4Media) - Grindeanu caută un aliat ca să-l dea jos pe Bolojan. Ce a făcut Băsescu când a fost în locul lui Nicușor Dan. Detalii din întâlnirile PSD din teritoriu (HotNews)
Ce opțiuni are PSD pentru a-l demite pe Ilie Bolojan. Scenariile de lucru (G4Media)Pasul decisiv va avea loc luni, 20 aprilie, când aproape 5.000 de lideri centrali și locali din PSD vor decide prin vot electronic, de la ora 17.00, dacă partidul îl mai susține pe Ilie Bolojan ca prim-ministru al guvernului de coaliție.
Vor vota șefii de organizații județene, primarii, viceprimarii, președinții de consilii județene, parlamentarii, consilierii județeni și președinții de filiale comunale sau orășenești. Dacă ei vor decide la vot ca PSD să îl susțină în continuare pe Ilie Bolojan, criza politică se va încheia rapid, Sorin Grindeanu – inițiatorul crizei va avea poziția slăbită. Puțin probabil însă acest rezultat în absența unui mare cadou politic pe care să-l primească PSD – fie șefia serviciilor de informații, fie o concesie majoră la bugetul de stat abia votat, notează jurnalistul G4Media Cristian Pantazi.
Ce se va întâmplă după previzibilul vot anti-Bolojan?
Pasul următor va fi retragerea miniștrilor PSD, a vicepremierului și secretarului general al guvernului din executivul Bolojan, urmat de cererea ca premierul să demisioneze, pe motiv că și-a pierdut majoritatea politică.
Aici se deschid două opțiuni. Prima e demisia lui Bolojan, care ar deschide calea spre negocieri rapide pentru formarea unui nou guvern.
Așa ajungem la a doua opțiune: Ilie Bolojan rămâne premier, dar fără miniștrii PSD. Aici lucrurile se complică, dar PSD are o soluție rapidă – moțiunea de cenzură.
Odată ce moțiunea de cenzură, indiferent de inițiator, va fi votată, guvernul Bolojan va pica, iar președintele va declanșa negocierile pentru formarea unei majorități. Imposibil de spus acum dacă între PSD și PNL/USR va mai putea exista o colaborare după un astfel de comportament politic, e posibil orice scenariu.
Grindeanu caută un aliat ca să-l dea jos pe Bolojan. Ce a făcut Băsescu când a fost în locul lui Nicușor Dan. Detalii din întâlnirile PSD din teritoriu (HotNews)În discuțiile regionale pe care Sorin Grindeanu le-a purtat cu oamenii din PSD, președintele social-democraților nu a spus niciodată că el este pregătit să fie premier după această criză politică, potrivit informațiilor HotNews, oferite de la mai mulți lideri de filială. Asta poate indica faptul că PSD nu vrea să ia guvernarea, ci doar să-l dea jos pe Bolojan. Ceea ce, constituțional, îi oferă o libertate de mișcare mai mare președintelui Nicușor Dan.
Ieșirea PSD de la guvernare îi aruncă un cartof fierbinte în brațe președintelui. Toată atenția se va îndrepta spre Palatul Cotroceni. Coaliția și Opoziția vor fi atente la mesajele prezidențiale.
Nicușor Dan împarte același public cu Ilie Bolojan. Bolojan a fost premierul dorit de el, invocat ca „pereche” politică în campania electorală.
O poziționare de partea PSD i-ar atrage un nou val de critici după cele legate de numirea procurorilor șefi. Nu cred că nu este conștient de această stare de fapt.
Să nu uităm că Traian Băsescu și-a apărat timp de trei luni de zile guvernul Boc, în toamna lui 2009, tot după ieșirea PSD de la guvernare. Băsescu a rupt o bucată din PSD, UNPR-ul lui Gabriel Oprea, pentru a continua guvernarea.
PSD ia în calcul inclusiv apariția unui nou ALDE, o aripă-schismă, cu care să colaboreze în Parlament. ALDE a fost constituit imediat după ruperea USL, în 2014.
Există o imagine istorică cu Călin Popescu Tăriceanu, fost premier și președinte PNL, care urcă singur scările Palatului Victoria pentru a i se pune la dispoziție lui Victor Ponta. Așa a apărut ALDE. Cine va urca pe scările lui Grindeanu?, se întreabă jurnalistul Cristian Andrei.
Ar fi bine ca Nicușor Dan să aibă un plan (Republica)Nu cred că Nicușor Dan e ticălos sau s-a dat cu ticăloșii.
Unii ar spune că e cumpătat, moderat, mediator. Că e un politician metodic și calculat, care nu se aruncă în războaie politice inutile și care nu iese din litera Constituției.
Că tace și face.
Că are un plan.
Ar fi bine ca Nicușor Dan să aibă un plan, o strategie, o direcție, scrie jurnalistul Florin Negruțiu, autor fondator Republica. Sunt alegători care încă îi acordă prezumția de bună credință.
Ne vom lămuri curând.
O să-l vedem cum acționează la debarcarea lui Bolojan, impusă de baronii transpartinici PSD-PNL.
Deocamdată, dă impresia că este un președinte fricos. Şi singur. Și singurătatea asta vine exclusiv din vina lui. E singur pentru că risipește în fiecare zi uriașa putere de care dispune: legitimitatea celor 6.168.642 de voturi
Dacă sunteți în trecere prin Bruxelles, în afară de celebra Piață Mare, apetisanții cartofi prăjiți, delicioasa ciocolată sau berea de înaltă clasă, merită să vă rezervați din timp pentru un obiectiv poate mai puțin cunoscut, dar foarte interesant: Casa Istoriei Europene.
Acest muzeu interactiv, deschis în 2017 sub egida Parlamentului European, prezintă istoria Europei sub diferite aspecte.
De la mitul antic al Europei, prințesa feniciană atât de frumoasă, de care însuși Zeus s-a îndrăgostit nebunește, la evenimentele care au definit Europa de azi. De la descoperirile geografice la revoluția industrială, la războaiele și totalitarismele secolului XX. De la răsturnările politice și sociale din acel 1989 și până la Uniunea Europeană de azi.
Muzeul în sine presupune o trecere pe o scară, de la un etaj la altul unde sunt redate diferite epoci ale istoriei Europei. Înainte de aceasta, în prima încăpere, vă va întâmpina grafica inconfundabilă a artistului român Dan Perjovschi.
Veți vedea apoi motoarele și locomotivele care au făcut din Europa cea mai mare putere a lumii la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Veți auzi sunetele din tranșeele Marelui Război și veți putea răsfoi cărțile poștale trimise acasă de soldații de pe front. Veți vedea ascensiunea bolșevismului, a fascismului și nazismului, veți asculta zgomotul avioanelor în picaj din bombardamentele celui de-al doilea război mondial, veți vedea Europa în ruine.
Apoi, divizarea ei, în blocuri rivale, progresele sociale dar și provocările de după război, căderea comunismului și crearea Uniunii Europene, așa cum o cunoaștem noi azi.
La fiecare etaj, vizitatorii sunt invitați să reflecteze asupra patrimoniului comun al continentului și a valorilor care ne unesc. Există, de asemenea, spații de explorare interactivă pentru copii și tineri.
Totul se întâmplă urcând de la un etaj la altul, pe scările care se rotesc în jurul unei construcții metalice spiralate reprezentând vârtejul timpului.
La sfârșit, la ultimul etaj, puteți să aflați despre problemele cu care se confruntă europenii azi, cum ar fi Brexitul sau schimbările climatice. Sau puteți pur și simplu, să vă retrageți în spațiul de reflecție. Și totul, în timp ce vârtejul timpului continuă să urce, semn că totul poate fi în schimbare.
Muzeul Casa Istoriei Europene se află în parcul din spatele clădirii din Bruxelles a Parlamentului European.
Și – încă un detaliu deloc de neglijat – intrarea este liberă.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Presa europeană continuă să analizeze consecințele îndepărtării de la putere a lui Viktor Orban, în urma alegerilor de duminică. Este un nou semn al rupturii transatlantice, consideră comentatorii. Ceea ce nu înseamnă că MAGA nu va continua să se amestece în afacerile europene.
Le Monde titrează: „După Groenlanda și Iran, alegerile din Ungaria reprezintă un nou pas în ruptura transatlantică.”
Înfrângerea electorală zdrobitoare a premierului ungar Viktor Orban, în ciuda sprijinului masiv din partea Washingtonului, ilustrează eșecul strategiei de cucerire ideologică a lui Donald Trump în Europa.
Televiziunea belgiană francofonă RTBF transmite că ”au existat numeroase puncte de tensiune între Ungaria și Uniunea Europeană, de la nerespectarea statului de drept până la vetourile lui Viktor Orbán privind sprijinul acordat Ucrainei. Astăzi, Péter Magyar se pregătește să stabilească un nou curs pentru țara sa. La prima vedere, acestea sunt vești pozitive pentru Europa. Cu toate acestea, observatorii rămân prudenți: Ungaria nu va fi de acord cu totul și rămâne dependentă de legăturile pragmatice cu Rusia.
Ziarul italian Il Foglio atenționează că terenul european în care amestecul trumpian se poate maniofesta nu se limitează doar la Ungaria.
”Pentru a-l salva pe Orban, administrația Trump a făcut tot posibilul.
Această intervenție majoră nu a fost o surpriză. Fusese chiar anunțată public în strategia de securitate națională publicată în decembrie de guvernul SUA.
Trump l-a primit cu fast pe președintele naționalist polonez, Karol Nawrocki. Cele trei partide care l-au ales - Lege și Justiție (PiS), Confederația Libertății și Independenței și Coroana - ar putea fi presate să formeze o coaliție după alegerile parlamentare din 2027.
Citeste siMagyar luptă, Orban nu pleacă
Mai departe spre extrema dreaptă, J. D. Vance a militat deja deschis pentru Alternativa pentru Germania (AfD) și lidera acesteia, Alice Weidel. A făcut același lucru în România pentru Alianța pentru Unitatea Română, condusă de George Simion”.
Think-Thank-ul preferat al lui Orbán de la Bruxelles pare că a dispărut, dar de fapt, continuă, citim în Politico. Péter Magyar vrea să închidă grupul conservator MCC Bruxelles. E mai ușor de spus decât de făcut.
Organizația este pregătită să facă față presiunii politice, au declarat susținători și detractori ai săi, urmând căile alternative de finanțare, potențialele căi de atac legale și bazându-se pe cererea continuă pentru agenda sa eurosceptică conservatoare.
MCC Bruxelles — văzut de mulți ca un purtător de cuvânt al guvernului lui Orbán, deși susține că este independent politic — este unul dintre cei mai zgomotoși și controversați detractori ai UE. Supraviețuirea sa ar reprezenta rezistența valorilor lui Orbán în inima UE.
Situația combinatului Liberty din Galați, fostul Sidex, ne aduce aminte de privatizările din anii 2000. Romeo Borza, unul dintre administratorii concordatari ai companiei, a declarat pentru „Ziarul Financiar” că se va face o nouă încercare de vânzare la un preț de 465 milioane de euro, după ce în urmă cu câteva săptămâni licitația internațională care a plecat de la 690 milioane de euro nu a avut niciun cumpărător.
Liberty Galați se află de un an de zile în concordat preventiv, o procedură asemănătoare cu insolvența, și noii administratori caută soluții pentru a salva afacerea. Compania are 1.000 de creditori neplătiți, dintre care cei mai mari sunt statul, prin ANAF, care are de recuperat 150 milioane de euro și Eximbank, o societate bancară cu capital de stat, care are de încasat 300 milioane de euro.
Prima dată Sidexul, actualul Liberty, a fost privatizat în anul 2001. A fost o vânzare cu scandal către Mittal, pentru că prețul de 77 milioane de dolari, din care statul a încasat 25 de milioane, a fost considerat ridicol de mic.
Sidex Galați era un simbol al economiei socialiste care nu a reușit să să se adapteze la noile rigori. Întins pe o suprafață de 1.600 de hectare, un combinat de mărimea unui mic oraș, cu o importantă miză socială în zonă, Sidex era „căpușat la greu” în anii 90. S-a spus că suma încasată pentru privatizarea Sidex a fost atât de mică încât ar fi echivalat cu vânzarea pe un dolar. Criticii privatizării uitau că aprovizionarea cu materie primă și vânzarea produselor fabricate depindeau de companii care reușeau să facă business în timp ce combinatul pierdea bani. De exemplu, mi-a rămas în minte că, înainte de privatizare, Sidex avea pierderi de un milion de dolari pe zi, adică 365 milioane de dolari pe an. La care se adăugau datoriile istorice.
Situația Sidex din anul 2001 și cea a Liberty peste mai bine de două decenii are destule asemănări, dar și destul deosebiri. Sidex 2001 și Liberty 2026 au în comun dificultățile economice: datorii neachitate, furnizori neplătiți, pierderi financiare. Trebuie remarcat că datoriile către stat rămân un punct comun, iar actuala companie nu și-a achitat împrumutul bancar pe care l-a contractat, în timp ce Sidexul avea datorii mari către o firmă considerată căpușă.
De asemenea, marea problemă rămâne cea a piețelor de desfacere. Sidex și Liberty suferă din același motiv și anume din lipsă de competitivitate pe piețele de vânzare. Iar prețul energiei electrice, un cost esențial pentru industria siderurgică, a fost și este un punct sensibil pentru combinat. Nici România, nici Uniunea Europeană nu au reușit să găsească o soluție pentru ca sectoarele industriale mari consumatoare de energie electrică să poată intra în competiție pe piață cu producătorii din China, de exemplu.
Desigur, sunt și diferențe între Sidexul din anul 1999 și Liberty din 2026. În primul rând, numărul angajaților este mult mai mic, în 26 de ani a avut loc o restructurare naturală a personalului. În al doilea rând, investitorii au adaptat capacitatea de producție a combinatului sau mai exact a fost redusă atât producția, cât și activele fizice. În fine, în al treilea rând, clienții de astăzi au nevoie de produse siderurgice de o calitate mai înaltă decât în urmă cu două decenii.
Acum, combinatului Liberty i-a venit, din nou, sorocul. Adică, este scos la vânzare într-un moment poate mai dificil decât în urmă cu două decenii. La prima strigare a licitației nu a venit niciun investitor. Vom vedea ce va fi în pasul doi, dar semnalele nu sunt deloc încurajatoare și s-ar putea să revină discuția referitoare la cumpărarea combinatului pentru „un euro”. Bineînțeles, ar fi o variantă simbolică, pentru că nu știm dacă un potențial nou investitor va fi obligat să plătească datoriile vechi, care în cazul Liberty ajung la cel puțin 450 milioane de euro. În concluzie, combinatul din Galați se învârte de ani de zile într-un cerc vicios din care nici privatizarea, nici vânzarea nu l-au putut scoate.
Între timp, tensiunile militare rămân ridicate în regiune iar avertizarile privind o criza economica mondiala se inmultesc. În paralel, Israelul a analizat, în cadrul cabinetului de securitate convocat de Benjamin Netanyahu, o posibilă încetare a focului în Liban, însă premierul a anunțat ulterior că, pentru moment, țara sa va continua „să lovească Hezbollah”. Nicușor Dan ar urma sa participe la videoconferința organizată de presedintele francez si premierul britanic pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz.
Guvernul vrea să modifice regulile privind accesul producătorilor de energie la rețeaua Transelectrica, astfel încât să împiedice specula cu avizele tehnice de racordare
Este vorba de proiecte fictive pentru care se obțin avizele și care apoi sunt vândute unor investitori care au nevoie rapid de respectivele documente. Autoritatea Națională de Reglementare în Energie a propus deja cresterea garanțiilor financiare pentru racordarea la rețeaua electrică de la 5% la 20% din tariful de racordare, dar guvernul vrea masuri si mai aspre. Discutam in aceasta seara.
Moment istoric în Republica Moldova. Rusia reacționează furibundUn tren cu ecartament european standard a traversat Prutul fără să-și schimbe roțile la graniță. Evenimentul unic a fost luat în vizor de presa rusă, care echivalează renunțarea la ecartamentul rusesc cu un adevărat act de agresiune.
Instalația, în premieră în România după prezența la Bright Festival Florența 2023 și Bright Festival Bruxelles 2025, propune o experiență imersivă inspirată de universul fascinant al găurilor negre și de felul în care acestea influențează lumina și spațiul. Pentru a dezvolta acest subiect și a descoperii mai multe despre ce face H3, invitatul zilei în emisiunea RFI360 este artistul Razvan Pascu.
Există un spațiu, un veritabil laborator de arhitectură și tehnologie, capabil să cuprindă experiențe new media, design industrial și robotică, totul pentru o perspectivă largă, dezvoltată de la nivel de percepție până la spațiu. Vorbesc aici despre H3, un studio multidisciplinar, orientat spre explorarea modului în care forma poate influența și transforma substanța, atât în sens material cât și conceptual. Recent H3 a propus o instalație imersiva despre misterul gaurilor negre, o prima colaborare cu Muzeul Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”.
Construită din două ecrane holografice și animată de proiecții sincronizate, lucrarea creează senzația de adâncime și iluzia unui obiect plutitor, privitorii având experiența unui efect care ar putea fi numit imagine 2.5D. Instalația atrage vizitatorii într-un spațiu vizual în continuă schimbare, într-un loc în care ceea ce vezi nu rămâne niciodată la fel și unde percepția este mereu provocată.
La baza instalației stau fenomene reale din fizică, precum forța gravitațională extremă a găurilor negre sau efectul de „spaghettification” – procesul prin care materia este întinsă și distorsionată.
Vizualurile pornesc de la felul în care oamenii de știință și artiștii au încercat să ilustreze găurile negre de-a lungul timpului și merg mai departe, într-o zonă deschisă interpretării. Chiar dacă prima imagine reală a unei găuri negre a fost obținută abia în 2019, multe dintre reprezentările cunoscute sunt bazate pe calcule și teorii. „Event Horizon” duce această idee mai departe și invită publicul să exploreze ceea ce încă nu știm.
În același timp, instalația deschide și o zonă de reflecție. Ea vorbește despre limitele cunoașterii noastre și despre cât de multe lucruri rămân încă necunoscute în univers. Distorsiunile vizuale devin o metaforă pentru aceste întrebări fără răspuns, invitând publicul să privească dincolo de ceea ce este evident.
Prin integrarea unei astfel de lucrări în contextul redeschiderii, muzeul își reconfirmă rolul de spațiu viu, deschis către idei noi și dialog între generații. „Event Horizon” nu este doar o instalație de artă, ci și o experiență care aduce împreună știința și imaginația, într-un mod accesibil și memorabil.
From the publisher's feed

7,585 Listeners

4,104 Listeners

2 Listeners

25 Listeners

22 Listeners

11 Listeners

3 Listeners

3 Listeners

0 Listeners