
Sign up to save your podcasts
Or


Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că trei familii de români s-au ales cu locuințele vandalizate ca urmare a evenimentelor violente din Irlanda de Nord. În același timp, unul dintre cei acuzați de instigare la violență este prietenul politic al partidului AUR.
Tulburările din Irlanda de Nord au izbucnit după agresarea unui tânăr din Belfast, un act presupus a fi comis de un migrant sudanez.
Revoltele au vizat toți migranții, indiferent de proveniență sau rasă. Mulțimi de oameni îmbrăcați în negru, mulți dintre ei mascați, au incendiat mașini și case.
Deși violențele au fost condamnate pe scară largă, inclusiv de familia victimei, unii utilizatori online au profitat pentru a agita spiritele.
Citeste siCetățeni români se află printre cei atacați violent în Irlanda de Nord
Activistul britanic de extremă dreapta Tommy Robinson — pe numele său real Stephen Yaxley-Lennon — este unul dintre cei care și-au folosit canalul de socializare pentru a alimenta atmosfera.
Printre altele, el a publicat o listă cu locurile protestelor, însoțită de o legendă care descrie evenimentul drept „încă un atac al invadatorilor asupra poporului nostru”. Postarea a primit peste 10 milioane de vizualizări, potrivit datelor de pe rețeaua X.
Ulterior, el a susținut că acestea „nu sunt protestele mele” și că nu a făcut altceva decât să transmită informații.
Să mai spunem că Robinson a fost unul dintre invitații lui Vladimir Putin la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, unde a participat și europarlamentara din România Diana Ivanovici Șoșoacă.
Citeste siDiana Ivanovici-Șoșoacă și Rusia lui Putin. Banalizarea răului
Potrivit unei relatări a rețelei TV ABC News, protestatarii din Belfast ar fi distribuit prin aplicațiile de comunicare liste de adrese unde sunt găzduiți străini. Serviciul de Poliție din Irlanda de Nord (PSNI) a recunoscut existența listelor într-un comunicat, mai transmite rețeaua TV.
Dincolo de preocuparea Ministerului Afacerilor Externe pentru românii aflați în dificultate în Irlanda de Nord, rămâne tăcerea asurzitoare care ne învăluie dinspre extrema dreaptă. Și mulți s-ar putea mira, având în vedere că românii din insulele britanice au votat masiv cu extrema dreaptă la ultimele alegeri.
Tomy Robinson, este un bun prieten al AUR și al liderului acestuia, George Simion. Acesta din urmă a participat, în septembrie anul trecut, la mitingul de extremă dreapta organizat la Londra de Tommy Robinson, unde a ținut un discurs cu accente naționaliste și anti-imigrație. Aceasta în contextul în care în Marea Britanie trăiește un număr mare de români.
Citeste siPrietenul politic al lui George Simion, sperietoarea românilor din UK
În aceste zile, pe rețelele sociale este promovată intens o conferință la care Robinson ar urma să participe, la București, sâmbăta viitoare.
Iar întrebarea este ce vor spune despre toate acestea românii din Marea Britanie. Și, de asemenea, cum pretinde AUR că îi apără, câtă vreme defilează braț la braț cu unul precum Tommy Robinson.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Arabia Saudită este obligată să facă o schimbare radicală a unui proiect major. Confruntată cu un conflict regional, cu un deficit bugetar în creștere și cu tot mai multe cheltuieli de la buget, Arabia Saudită face o mișcare bruscă în ceea ce privește un program investițional de mare anvergură. Statul va fi obligat să plătească, în perioada 2026-2030, penalități de 16 miliarde de dolari pentru un proiect considerat acum nesustenabil, din punct de vedere tehnic și economic.
Riadul se pregătește să denunțe contractele și să plătească penalitățile incluse în contracte, după ce a cheltuit deja 64 miliarde de dolari. Confruntat cu războiul din Orientul Mijlociu, guvernul saudit este obligat să realoce fonduri către alte priorități precum apărare, inteligență artificială și infrastructură, dar și pentru evenimente majore, cum ar fi Expoziția mondială Expo 2030 și Cupa Mondială la fotbal din 2034.
Anunțat în anul 2017, Neom trebuia să fie un mega-oraș de mărimea unei țări africane precum Rwanda. Piesa de rezistență era un oraș liniar lung de 170 de kilometri proiectat pentru ca nouă milioane de locuitori să trăiască în armonie.
Planul inițial prevedea construirea unei stațiuni de schi și a unui port industrial. Guvernul saudit avea, de asemenea, în program să utilizeze fondul de investiții suveran pentru a atrage investiții străine. Dar, decalajul între proiectul inițial și costurile presupuse de realizarea lui s-a mărit considerabil. Cele mai noi calcule arată că proiectul ar costa 4.500 miliarde de dolari, adică echivalentul PIB-ului Germaniei. Dar, cel mai dificil este că proiectul nu a reușit să atragă suficiente resurse de la investitori privați.
Construirea unui perete de sticlă înalt de 500 de metri a generat, până acum, o cerere de ciment echivalentă cu mai mult decât producția anuală a Franței, de exemplu. De asemenea, proiectul a necesitat sosirea unui container la fiecare opt secunde. La toate aceste eforturi rezultatul a fost că peretele de sticlă ar fi blocat rutele de migrație ale păsărilor.
Proiectul mega-orașului pare abandonat, iar planurile sunt considerate astăzi total nerealiste. De altfel, plata penalităților contractuale, în valoare de 16 miliarde de dolari, reprezintă o treime din deficitul bugetar al statului.
Conflictul din Orientul Mijlociu a influențat decizia în cazul proiectului Neom. Strâmtoarea Ormuz a fost blocată și o dată cu ea și traficul regional, iar atacurile Iranului au vizat infrastructura saudită.
În aceste condiții, prioritatea absolută a devenit apărarea teritorială. Mega-orașul, gândit într-o perioadă de euforie financiară a fost acum sacrificat, iar alocările bugetare s-au mutat către sectorul de apărare.
Proiectul gândit inițial suferă mari schimbări. Linia, orașul care trebuia să se întindă liniar, se limitează la câteva module, zone deja construite. Jocurile Olimpice de Iarnă, programate să aibă loc în anul 2029 în stațiunea de iarnă special construită, au fost mutate în Kazahstan. Insula de lux, deschisă în anul 2024, s-a închis deja, iar portul industrial este util pentru că este folosit pentru a ocoli blocajul din strâmtoarea Ormuz. Riadul se debarasează prin forța împrejurărilor de proiectele fanteziste și se concentrează pe cele utile în actuala conjunctură.
După „epoca poeților” și a faimoaselor prezentări susținute în Power Point, șeful fondului suveran al Arabiei Saudite se concentrează acum pe cheltuieli eficiente. Tinerii saudiți continuă să beneficieze de deschiderea culturală a țării, dar marile așteptări de la o economie post-petrol tind să se estompeze. Arabia Saudită descoperă că legile pieței și ale fizicii se aplică și mirajelor din deșert, este concluzia articolului publicat de „La Tribune”.
Premierul desemnat, Eugen Tomac, spune într-un interviu la RFI că și-ar dori mai multă flexibilitate de la partide, în discuțiile pentru formarea noului Guvern.
Eugen Tomac, despre discuțiile cu partidele privind noul Guvern: ”Înțeleg și sunt legitime pozițiile tuturor partidelor cu care m-am întâlnit și am discutat, la fel și solicitările pe care le au pentru programul de guvernare, am încercat să armonizez toate aceste cereri. În același timp, îmi doresc ca partidele să dea dovadă de mai multă flexibilitate și responsabilitate, pentru că țara se află într-un moment de impas”.
Despre scandalul CSM: ”Cred că un stat de drept puternic nu se teme de întrebările presei, ale ONG-urilor. Evident că eu respect autonomia constituțională a CSM și este dreptul acestei instituții să-și exprime poziția, la fel cum cred că într-o democrație matură, avem nevoie de garantarea libertății de exprimare, pentru că o justiție independentă, instituții eficiente ale statului și aici mă refer la Executiv pot fi eficiente, atunci când există acest control public”.
Despre Republica Moldova: ”În mod sigur, Republica Moldova va adera la Uniunea Europeană. Ceea ce îmi doresc însă să fac este mai mult pentru cetăţenii români şi cei ai Republicii Moldova (...). Mi-aş dori foarte mult să avem rapid un acord privind crearea unui spaţiu comunicaţional comun, astfel încât toate entităţile media, radio şi televiziuni din România să aibă acces liber pe piaţa din Republica Moldova şi reciproc, cele din Republica Moldova pe piaţa media din România. Acest aspect ar ajuta enorm Republica Moldova să-şi consolideze rezilienţa în ceea ce priveşte propaganda Federaţiei Ruse, care este foarte agresivă în Republica Moldova”.
Una din cele mai cunoscute voci ale propagandei pro-ruse din Republica Moldova, fosta jurnalistă Natalia Morari, a fost recent invitată pentru un interviu de o platformă media asociată curentului suveranist din România. Morari a fost, în anii electorali recenți, una din vocile proeminente ale propagandei pro-ruse de la Chișinău, iar Călin Georgescu i-a fost interlocutor în interviuri realizate pentru publicul moldovean. Are interdicție de acces în România și UE.
Pe direcție inversă, jurnalistul Gheorghe Gonța din Republica Moldova a realizat interviuri cu actori politici din România, inclusiv cu George Simion, contribuind la consolidarea unui flux mediatic suveranist transfrontalier între Chișinău și București. Care este natura acestor conexiuni mediatice și strategia din spate? Liliana Barbăroșie a discutat subiectul cu invitata de astăzi a Moldova Zoom, Ileana Racheru, expertă în spațiul ex-sovietic și cercetătoare specializată în analiza influenței ruse în Republica Moldova și în regiune.
Temele ediției:- „În mod sigur, Republica Moldova va adera la UE, iar România va fi sprijin în acest proces”, declară la RFI premierul desemnat Eugen Tomac, invitat al lui Cosmin Ruscior. Eugen Tomac a vorbit despre viziunea și proiectele pe care le propune în relația cu Chișinăul, dar și despre Unirea Republicii Moldova cu România. „O spun deschis și asumat că, atunci când Chișinăul va fi pregătit, sunt pregătit să gestionez un asemenea proces”, a declarat Eugen Tomac.
- Cinci state fondatoare ale UE propun ca Ucraina și Moldova, dar și restul statelor candidate să se nu integreze în clubul comunitar cu drepturi depline și ca statul de drept să prevaleze în discuțiile de pre-aderare. Ideea lor se înscrie în dezbaterea generală despre extindere, premergătoare summitului UE de săptămâna viitoare, din 18 iunie. Ucraina și Moldova deschid negocierile în 15 iunie la Luxembourg cu primul dosar de negociere, fiind cel care se va închide ultimul: statul de drept. Mihaela Gherghișan relatează de la Bruxelles.
- Primarul pro-rus al Chișinăului, Ion Ceban, a pierdut procesul în prima instanță cu ministra de Externe a României, Oana Țoiu, potrivit portalului instanțelor, citat de G4media. Ion Ceban cerea 1 leu daune morale de la Oana Țoiu pentru că șefa Externelor de la București l-a acuzat de „legături complicate” cu Rusia. Pe de altă parte, edilul Ceban spune că va merge în toate instanțele pentru a-și apăra imaginea. „Scopul celor din guvernarea de acasă, împreună cu unii prieteni din guvernarea României, a fost să-mi știrbească imaginea”, afirmă primarul pro-rus. Valeria Vițu, de la Chișinău.
- Autoritățile de la Chișinău au declanșat o nouă investigație penală față de un alt influencer pro-rus pe care îl acuză de propagandă a războiului. Bărbatul se numește Alexei Petrovici și e cunoscut inclusiv pe Telegram, unde își spune Soldatul Victoriei. Mai multe detalii aflăm de la Vitalie Cojocari în „Cronica lui Vitalie”.
- Portalurile de știri din Republica Moldova vor fi obligate să dezvăluie cine le controlează și cine le finanțează.
- Ziua și investigația penală contra unor propagandiști pro-ruși cu conturi pe rețelele de socializare. Al doilea propagandist s-a pomenit în vizorul autorităților.
- Vinificatorii din Republica Moldova au obținut peste 140 de medalii la două competiții internaționale importante, în România și Armenia.
- Escrocheriile telefonice continuă: moldovenii au pierdut peste 1,5 milioane de lei într-o singură zi, anunță Poliția Republicii Moldova.
- Inflația anuală a ajuns la aproape 6,8% în Republica Moldova, anunță Biroul Național de Statistică.
Știrile zilei:Cinci state UE (Germania, Franța, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg) propun restricții temporare ale dreptului de vot pentru viitorii noi membri, inclusiv Moldova și Ucraina. Propunerea vizează și noi mecanisme de monitorizare a respectării statului de drept, potrivit unui document comun consultat de Reuters.
Reuters mai scrie că documentul prezintă mai multe opțiuni care ar putea fi incluse în viitoarele tratate de aderare, inclusiv un nou mecanism de monitorizare și o clauză de salvgardare care ar permite adoptarea unor măsuri în cazul unor derapaje grave în domenii precum democrația și libertatea presei.
***
Chișinăul va găzdui pe 19 iunie Forumul de nivel înalt „Viitor comun: Moldova și Agenda Globală a Democrației”. Evenimentul va reuni politicieni, diplomați, experți și jurnaliști din Republica Moldova, România, Uniunea Europeană și Ucraina pentru a discuta despre consolidarea democrației, integrarea europeană și cooperarea regională, anunță IPN.
***
Un proiect de lege obligă portalurile de știri din Republica Moldova să dezvăluie proprietarii, beneficiarii efectivi și sursele de finanțare printr-un Registru al furnizorilor de servicii mass-media, administrat de Ministerul Culturii. Instituțiile media vor trebui să publice anual structura proprietății, principalele surse de finanțare, inclusiv din publicitate de stat, și eventualele conflicte de interese. Proiectul introduce reguli speciale pentru evaluarea concentrărilor pe piața mass-media
În plus, documentul interzice ingerința proprietarilor, finanțatorilor și autorităților publice în politica editorială a instituțiilor media și consacră expres dreptul jurnaliștilor de a-și proteja sursele de informare.
***
Încă un propagandist pro-rus a intrat în vizorul autorităților, după ce acum doua zile un tik-toker, Vadim Țăruș, care promova războiul a fost arestat la Chișinău. De data aceasta, a fost vizat un alt propagandist pro-rus, Alexei Petrovici, cunoscut pentru promovarea narațiunilor Kremlinului și activități desfășurate inclusiv în școli, este cercetat penal. Petrovici respinge acuzațiile, susținând că nu a propagat războiul. Experții precizează că libertatea de exprimare nu justifică propaganda de război sau discursurile care alimentează ura.
Legislația Republicii Moldova pedepsește propaganda războiului cu amendă până la 75.000 lei moldovenești sau închisoare de la 2 la șase 6, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții timp de până la 5 ani. Revenim cu detalii în program.
***
Două competiții internaționale unde vinurile moldovenești au obținut premii importante.
Peste 80 de medalii au revenit Republicii Moldova la VINARIUM International Wine Contest, unul dintre cele mai mari concursuri internaționale de vinuri din Europa Centrală și de Est, desfășurat la Ploiești și în regiunea Dealu Mare din România și care a reunit peste 20 de state. 42 de vinării moldovene au intrat în competiție, anunță Moldova 1.
O a doua reușită este cea de pe scena „Concours mondial de Bruxelles”, desfășurat anul acesta în Armenia, unde vinurile moldovenești au obținut 66 de medalii. Este cea mai bună performanță la categoria țărilor care au prezentat peste 100 de vinuri în cadrul competiției, transmite IPN.
Sectorul vitivinicol rămâne unul strategic pentru economia națională, contribuind cu aproximativ 16% la valoarea agriculturii din Republica Moldova.
În anul 2024, exporturile de vin au atins 234.7 milioane de dolari, iar industria asigură circa 150 de mii de locuri de muncă.
***
Escrocheriile telefonice continuă: moldovenii au pierdut peste 1,5 milioane de lei într-o singură zi, anunță Poliția Republicii Moldova. Datorită vigilenței cetățenilor, au fost prevenite 322 de tentative de fraudă.
Escrocii acționează prin apeluri și mesaje false, prezentându-se drept angajați ai băncilor sau ai instituțiilor statului.
Poliția îndeamnă cetățenii să nu ofere niciodată bani, date bancare sau informații personale la telefon, să închidă imediat apelurile suspecte, să verifice informațiile direct la instituția vizată și să sesizeze Poliția în cazul tentativelor de fraudă.
***
Inflația anuală a ajuns la aproape 6,8% în Republica Moldova, anunță Biroul Național de Statistică. Ouăle, carburanții, energia electrică și transportul s-au scumpit cel mai mult.
La poalele Făgărașului regăsim vara asta un alt festival dedicat naturii și anume Făgăraș Fest, care te așteaptă între 10-12 iulie, la Sebeșu de Sus, în județul Sibiu.
Organizat de Fundația Conservation Carpathia, Făgăraș Fest aduce peste 30 de experiențe ghidate în natură — de la drumeții la cascade, la observare de păsări la răsărit, urme de animale sălbatice, până la explorări nocturne cu detectoare de ultrasunete pentru lilieci, alături de specialiști, în grupuri restrânse.
În tabăra de bază a festivalului poți campa, asista la alte dezbateri în jurul naturii, viziona filme. La finalul fiecărei seri te bucuri, desigur, și de o serie de concerte.
Campionatul Mondial de fotbal, ce se va desfășura în SUA, Mexic și Canada, începe astăzi și se va încheia pe 19 iulie. Meciul de debut, Mexic- Africa de Sud, are loc la Mexico City de la ora 22.00, ora României, și va fi precedat de ceremonia de deschidere. Este un turneu final al recordurilor, premierelor și provocărilor.
A 23-a ediție a celei mai importante competiții fotbalistice din lume este gata de start. Turneul final la care participă 1.248 de jucători din 48 de țări, debutează diseară cu partida din grupa A, Mexic-Africa de Sud.
Ne așteaptă 39 de zile de spectacol total și o Cupă Mondială într-un nou format, cu 104 partide, cel mai mare număr înregistrat vreodată.
Doar 5 zile vor fi libere în intervalul 11 iunie - 19 iulie: 8, 12, 13, 16 și 17 iulie, iar faza grupelor se încheie pe 27 iunie. După cele 3 etape din grupe, 32 de echipe se vor califica în 16-imi, fază care se va desfășura în perioada 28 iunie - 3 iulie.
Vor urma optimile, programate între 3 și 7 iulie, sferturile, care vor avea loc pe 9, 10, 11 și 12 iulie, și semifinalele, care se vor juca pe 14 și 15 iulie.
Finala mică se va disputa pe 18 iulie, iar pe 19 iulie, la New York / New Jersey, pe MetLife Stadium, va avea loc marea finală.
Este un turneu final al recordurilor, premierelor și provocărilor
În primul rând, începuturile meciurilor nu vor mai fi la fel. Forul mondial revoluționează ritualul imnurilor naționale, în sensul că pe teren la ceremonia premergătoare partidelor vor fi și titularii și jucătorii de rezervă. În total 52 de jucători se vor afla pe gazon în jurul bannerului din cercul central, astfel încât fiecare dintre ei – nu doar primul unsprezece – să poată trăi acest moment simbolic plin de mândrie și emoție. FIFA a dorit astfel, să pună în valoare ideea de unitate a echipei și faptul că toată lumea face parte din imagine.
Statistici interesante și inediteExistă 3 jucători care vor avea 6 participări la Mondiale: Messi, Cristiano Ronaldo și mexicanul Ochoa, iar Neuer, Modric, Muslera și Nagatomo vor ajunge la 5 prezențe. 99 de fotbaliști de la CM 2026 s-au născut în Franța, și există 289 care joacă pentru o altă echipă națională decât cea a țării de origine: 23,2% din numărul total al celor convocați. În urmă cu patru ani, la turneul final din Qatar, procentul era 16,5, iar în 2002, aproape la jumătate (8,6%), ceea ce arată că globalizarea avansează rapid.
Între cel mai tânăr și cel mai în vârstă jucător de la CM 2026 există o diferență uriașă, de peste 25 de ani. La extreme se află scoțianul Craig Gordon (43 de ani și 162 de zile), portar de rezervă la Hearts, ce a debutat la nivel internațional în 2004, și mijlocașul mexican Gilberto Mora (17 ani și 240 de zile), care are deja 7 selecții.
Între cel mai înalt și cel mai scund fotbalist de la turneul nord-american este un ecart de aproape o jumătate de metru: „prăjina” Mondialului e portarul austriac Florian Wiegele (Viktoria Plzen), cu 2,05 metri, iar „piticul” este panamezul Cesar Yanis (Cobresal), cu 1,60 metri.
O altă curiozitate este numărul mic al jucătorilor sub 20 de ani, doar 22, între care spaniolii Lamine Yamal, Pau Cubarsi, germanul Karl , brazilianul Endrick, senegalezul Mbaye și bosniacul Alajbegovic în timp ce există șapte de peste 40 de ani (între care Neuer, Modric și Dzeko)!
Totalul fotbaliștilor ce ar putea debuta este de 891.
Mondialul 2026, între recorduri și extremeJucătorii provin de la 449 de cluburi din 71 de țări diferite, iar clasamentul celor mai reprezentate echipe de club reflectă elita Ligii Campionilor: Manchester City conduce cu 19 jucători, Bayern 18, Arsenal și PSG cu 16, Barcelona cu 15, Atletico Madrid, Manchester United, Crystal Palace și Al-Hilal cu 12, Liverpool, Dortmund și Galatasaray cu 11, Real Madrid, Slavia Praga, PSV Eindhoven, Fenerbahce și AC Milan, singura echipă italiană (10).
Un alt aspect șocant este că echipa Cosmos Koblenz din divizia a cincea germană este reprezentată de portarul haitian Josué Duverger!
O altă diferență majoră este între jucătorii proveniți din campionatul local și cei care vin din străinătate. Pe de o parte, Qatar și Arabia Saudită au 25 din cei 26 care sunt selectați din țară. La polul opus, Capul Verde, Congo, Coasta de Fildeș, Curaçao, Senegal și Uruguay nu au convocat decât jucători din străinătate.
Trecând la capitolul selecționeri, cei mai mulți de la Mondialul 2026 sunt argentinieni (6): pe lângă antrenorul campioanei „en-titre” Lionel Scaloni, îi mai avem pe Alfaro (Paraguay), Pochettino (SUA), Beccacece (Ecuador), Bielsa (Uruguay) și Lorenzo (Columbia). Francezii au cinci nume pe băncile tehnice, Deschamps (Franța), Migné (Haiti), Lamouchi (Tunisia), Rudi Garcia (Belgia), Desabre (RD Congo), iar spaniolii au patru: De la Fuente (Spania), Roja, Lopetegui (Qatar), Roberto Martinez (Portugalia) și Christiansen (Panama).
Selecționerul portughez al Iranului Carlos Queiroz stabilește un record incredibil: se află la al cincilea Mondial consecutiv.
Bani mulți de totCâștigurile financiare sunt și ele modificate, bineînțeles în creștere. Câștigătoarea va încasa 46 de milioane de euro, cu 8 mai multe decât a primit Argentina în 2022, finalista 30 de milioane, iar sumele vor scădea treptat până la 8 milioane pentru cele 12 echipe eliminate din faza grupelor.
Cine va câștiga marele trofeu?
Șanse au ca de obicei marile puteri ale fotbalului mondial, dar nu este exclusă o surpriză. Amicalele recente ne-au arătat că până și o echipă ca cea a Franței, nu este invincibilă. Cocoșii au pierdut acasă în fața Coastei de Fildeș. Algeria a învins în Olanda, iar Brazilia a fost înfrântă de Japonia. Să vedem ce se va întâmpla în meciurile oficiale.
Diseară avem primul meci, Mexic-Africa de Sud după ceremonia de deschidere, în care cântăreața columbiană Shakira va interpreta piesa oficială a Campionatului Mondial, „Dai Dai”.
Să înceapă spectacolul!
Dacă Polonia și Ucraina sunt unite în rezistența față de imperialismul Rusiei, iată că istoria le desparte brutal. Un decret semnat de președintele Zelenski agită spiritele în Polonia.
Recent, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat un decret prin care acordă unei părți a armatei ucrainene titlul onorific de „Eroii UPA”.
Termenul face referire la Armata Insurgentă Ucraineană (UPA), care a luptat contra forțelor sovietice în timpul celui de-al doilea război mondial. O vreme, insurgenții ucraineni conduși Roman Shuhevici și Stepan Bandera s-au aliniat cu invadatorii naziști, pentru a obține independența Ucrainei.
Însă lucrurile se văd rău dinspre Polonia.
Potrivit istoricilor polonezi, armata insurecțională a fost implicată și în masacrele din Volînia comise de naționaliștii ucraineni între 1943 și 1945, în care, conform Varșoviei, au fost uciși aproximativ 100.000 de etnici polonezi.
Citeste siUcrainenii din Polonia, îngrijorați de ascensiunea naționaliștilor
Istoricii polonezi consideră masacrele drept un genocid menit să împiedice un stat polonez postbelic să revendice suveranitatea asupra unor zone care făcuseră parte din Polonia între cele două războaie mondiale.
Kievul susține că denumirea unității militare nu are nicio „intenție anti-poloneză” și a fost aleasă de soldații care doreau să-i onoreze pe cei care luptaseră împotriva Moscovei.
Cu toate acestea, președintele polonez Karol Nawrocki, ca și predecesorul său Lech Wałęsa – aftlel, în tabere politice diferite - cer acum ca lui Zelenski să i se retragă Ordinul Vulturul Alb, cea mai înaltă distincție de stat a Poloniei, acordată în 2023.
Cât de gravă este ruptura? Dezbaterile sunt în toiPentru comentatorul ziarului polonez Rzeczpospolita, preluat de Eurotopics, Varșovia ar trebui să sprijine Ucraina tocmai pentru a se asigura că Zelenski și administrația sa sunt adevărați eroi ai independenței și libertății, nu membrii armatei insurgente care au mâinile pătate de sânge.
Potrivit ziarului polonez, Zelenski trebuie criticat iar Varșovia nu trebuie să se lase șantajată. ”Dar există un timp și un loc pentru fiecare lucru”, notează editorialistul.
În Ucraina, istoricul Volodimir Viatrovici atenționează că „unii politicieni polonezi încearcă să prezinte întreaga Armată Insurgentă Ucraineană drept criminală”.
Ceea ce, spune el, ar fi o abordare nefondată din punct de vedere istoric. A condamna întreaga armată insurgentă înseamnă a condamna întreaga luptă a ucrainenilor pentru independență.
Citeste siIncertitudini și îngrijorare pentru refugiații ucraineni din Polonia
”Iar acest lucru este în deplină conformitate cu politica rusă, care le neagă ucrainenilor dreptul la propriul stat – nu numai în trecut, ci și astăzi”. (Sursa. Eurotopics).
În definitiv – putem adăuga – din punctul de vedere al Kremlinului, oricine s-a opus sau se opune imperialismului rus este un fascist.
Chestiunea este sensibilă. Dar morala poveștii este că, în regiunea noastră, cu un trecut atât de complicat și de tumultos, cu greu se poate vorbi despre dreptate istorică.
Trecutul trebuie cunoscut și asumat. Dar instrumentalizarea sa politică pentru nevoile prezentului este periculoasă. Este ca și cum te-ai juca cu focul.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
From the publisher's feed

7,579 Listeners

4,098 Listeners

2 Listeners

25 Listeners

22 Listeners

11 Listeners

3 Listeners

3 Listeners

0 Listeners