
Sign up to save your podcasts
Or


Secția pentru judecători a CSM a adoptat un drept la replică de 76 de pagini în beneficiul Liei Savonea / G4Media e acuzată că a scris prea mult despre starea Justiției. Răspunsul nostru (G4Media) - Statul român a „sechestrat birocratic” banii pomicultorilor. Cum i-a lăsat fostul ministru al agriculturii Florin Ionuț Barbu pe fermieri fără 830 de milioane de lei (Libertatea)
Ce să înțelegem din ieșirea tăioasă a lui Nicușor Dan (SpotMedia)
După trei zile de negocieri, se conturează tot mai mult posibilitatea ca Eugen Tomac, premierul desemnat de președinte, să nu reușească să obțină 233 de voturi în Parlamentul României, numărul minim necesar pentru validarea guvernului.
Într-un efort de susținere politică pe care nu l-a mai făcut până acum, Nicușor Dan a ieșit public și a pus presiune pe partide, cel mai probabil pe PNL, USR și UDMR, pentru a-l susține pe Eugen Tomac.
Nicușor Dan, probabil înfuriat de faptul că premierul desemnat nu are voturile, a încercat, printr-un discurs scurt și “tăios”, să dea un imbold negocierilor pentru a se forma o majoritate în jurul lui.
Jurnalistul SpotMedia Emilian Isăilă scrie că ieșirea președintelui indică și faptul că blocajul e destul de puternic, iar criticile legate de calculele politice ale partidelor, deși nu pot fi contestate, i se pot aduce și șefului statului, care ia greu deciziile, mărește așteptările cetățenilor, iar apoi abandonează tema.
De exemplu, reforma din Justiție, acolo unde s-a ajuns ca structura chemată să asigure independența și funcționarea corectă a sistemului - e vorba de CSM - să facă liste cu persoane, organizații și instituții de presă care reclamă corupția, aberațiile și starea de nemulțumire din sistem.
Mai mult, atâta timp cât a reușit să formeze o coaliție cu o majoritate liniștitoare în Parlament, public nu s-a văzut un efort prea mare din partea sa pentru a o susține și tempera atacurile PSD.
Secția pentru judecători a CSM a adoptat un drept la replică de 76 de pagini în beneficiul Liei Savonea / G4Media e acuzată că a scris prea mult despre starea Justiției. Răspunsul nostru (G4Media)Secția pentru Judecători a CSM a adoptat în ședința din 9 iunie o hotărâre ce numără nu mai puțin de 76 de pagini, prin care își propune să apere „independenţa justiţiei în faţa unui atac fără precedent în istoria post-revoluţionară a României”.
Potrivit documentului, atacul ar fi pornit în iulie 2025 (mai exact, când a început să se pună serios problema ajustării pensiilor magistraților) și continuă până în ziua de azi. Așa că Secția pentru Judecători a CSM a hotărât în final să apere independența judecătorilor.
O bună parte a documentului se constituie într-un veritabil drept la replică întocmit în beneficiul Liei Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, față de acuzațiile care i s-au adus de-a lungul timpului, privind capturarea sistemului judiciar de către un grup de persoane selectate după principiul loialității față de persoana acesteia.
Din lectura voluminosului document, rezultă că Secția pentru Judecători a CSM și-a fixat de la bun început câteva ținte principale, pe care le consideră responsabile pentru deteriorarea imaginii Justiției din România: premierul Ilie Bolojan, USR, patru ONG-uri (Funky Citizens, ExpertForum, Declic și Corupția Ucide) și două portaluri de presă, G4Media și Recorder. De asemenea, mai sunt indicate ca vinovate numeroase conturi individuale de Facebook.
În pasajul alocat G4Media, Secția pentru Judecători a CSM a socotit că „între 1 mai 2025 şi 10 iunie 2026, într-un interval de 405 zile (290 zile lucrătoare), s-a derulat o campanie de presă färă precedent, în care se pot număra 140 de articole care conţin sintagma «Savonea» (numele preşedintei Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie), aproape toate fiind scrise în cheie negativă.
G4Media transmite că explozia de achitări sub pretextul prescipției și majorarea salariilor magistraților prin sentințe judecătorești, și nu prin lege, sunt subiecte legitime despre care va continua să publice tot ceea ce i se pare că e de interes public.
Statul român a „sechestrat birocratic” banii pomicultorilor. Cum i-a lăsat fostul ministru al agriculturii Florin Ionuț Barbu pe fermieri fără 830 de milioane de lei (Libertatea)Aproape 830 de milioane de lei din banii fermierilor sunt sechestrate de birocrație într-un fond de despăgubiri, în timp ce dezastrele naturale mătură culturile. La sugestia Uniunii Europene, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a creat un fond menit să despăgubească pomicultorii și viticultorii afectați de calamitățile naturale.
De peste trei ani, acest fond este alimentat prin oprirea unui procent din plățile directe care se cuvin fermierilor. Însă nimeni nu a beneficiat de niciun ban până acum, deși calamitățile s-au ținut lanț. iar reprezentanții ministerului susțin că nu au cadru legal de a acorda despăgubiri.
Adică, Ministerul Agriculturii a strâns aproape un miliard de lei și îi ține blocați pentru că nu s-a gândit dinainte cum să și beneficieze cei în nevoie de acești bani.
Continuarea în Libertatea.
Cupa Mondială de fotbal începe astăzi în trei țări, Statele Unite, Mexic și Canada. Cea mai mare parte a meciurilor se desfășoară în Statele Unite. Prilej pentru comentatori să se întrebe: va fi acesta un eveniment dominat de Donald Trump?
După cum notează Courrier International, ”la Campionatul Mondial, fiecare are propria țară, imn și steag. Însă tocmai această ediție, marcată ca nicio alta de importanța diasporelor, ne-ar putea permite să depășim această viziune. Și aceasta chiar dacă va avea loc în principal în Statele Unite, unde un președinte Donald Trump este angajat într-o politică de imigrație represivă”.
Potrivit comentatorilor canalului sportiv ESPN, ”în climatul politic actual din Statele Unite, marcat de temerile legate de intervențiile extrem de controversatei agenții de imigrare și control vamal (ICE) în jurul stadioanelor, atmosfera din tribune și de pe străzi ar putea fi în mare măsură asigurată – sau chiar salvată – de diasporele numeroaselor țări. O ambivalență puternică”.
În timp ce ziarul francez Le Parisien vede ”riscul” unei Cupe Mondiale sub controlul lui Trump. ”Președintele intenționează să transforme acest eveniment global într-o demonstrație de putere și prestigiu”.
Ziarul amintește de vizita în Biroul Oval a președintelui FIFA, Gianni Infantino, din august 2025. Atunci, președintele american a purtat o șapcă roșie cu sloganul sfidător: „Trump a avut dreptate în toate privințele”.
Citeste siVor fi suporterii europeni în siguranță, pe teritoriul SUA, la Cupa Mondială?
”Cupa Mondială are o problemă cu Trump”, titrează și Vox.
”Al doilea mandat al lui Donald Trump a făcut din ostilitatea față de toți imigranții - și în special față de cei non-albi - o politică de bază”.
Festivalul fotbalului nu este doar despre TrumpThe Guardian observă la rândul său că ”abordarea fără precedent a administrației Trump față de eveniment nu a primit prea multe împotriviri din partea organizatorilor.
Dar festivalul fotbalului nu este doar despre Trump. Evenimentul ar putea transforma în sfârșit interesul tot mai mare al americanilor pentru acest joc într-o poveste de dragoste în toată regula”.
Competiția nu are loc doar în Statele Unite. În Mexic, temerile sunt legate de pericolul reprezentat de cartelurile drogurilor.
Jurnaliștii de la ediția spaniolă a CNN precizează că orașul Ciudad de Mexico, unde vor avea loc cinci meciuri, „este considerat unul dintre cele mai sigure locuri din țară”, datorită în special unei prezențe puternice a poliției.
”Vigilența rămâne însă esențială. Grupurile criminale implicate în traficul de persoane, prostituție și extorcare sunt încă foarte răspândite”.
Citeste siCupa Mondială de fotbal: Ce se întâmplă când țara gazdă bombardează una din participante?
Și El País América asigură că ”zonele turistice rămân în general relativ neafectate de violența zilnică a grupurilor criminale”. Principala problemă evidențiată de ziar se referă la lipsa unui răspuns eficient la criza disparițiilor. Peste 133.000 de persoane sunt în prezent dispărute în Mexic. Această cifră continuă să alimenteze criticile din partea organizațiilor pentru drepturile omului pe măsură ce se apropie competiția. (Sursa: Courrier International).
Industria asigurărilor, la fel ca și restul domeniilor, nu mai poate rămâne așa cum a fost în ultimii 3-400 de ani. Întreaga economie mondială trece chiar în această clipă prin transformări accelerate. Dar oare am putea avea, chiar astăzi, asigurări de care alții se vor bucura doar în viitor?
Aflăm detalii la „Ora de Risc” by XPRIMM, cea mai longevivă emisiune de asigurări, difuzată de către RFI România, cel mai citat post de radio la nivel național, conform analizelor mediaTrust pe 2024 și 2025. Invitat: Cristian IONESCU, CEO, EAZY Asigurări
Industria auto nu încetează să arate cât este de globală. Recent, presa spaniolă, preluată de Profit.ro, l-a citat pe directorul general Dacia în Spania care a declarat că „mașinile Dacia își au inima în Spania”. Este nu doar o formulă inspirată, dar și reală, pentru că șeful Dacia din Spania are și argumente, respectiv mașinile sunt echipate cu o cutie de viteze fabricată la Sevilla, un motor fabricat la Valladolid și o tehnologie hibridă produsă de un partener Dacia în Spania și de 850 de ingineri care lucrează acolo.
Cu siguranță, este important că Dacia Sandero a fost anul acesta cel mai vândut model din Spania depășind chiar și SEAT Ibiza, un automobil cu vechi tradiții în Peninsula Iberică. Dar, Dacia se revendică o mașină spaniolă, ceea ce poate părea o adevărată erezie, dar care este totuși un adevăr care nu poate fi neglijat. Sigur că românii care au botezat automobilul Dacia în urmă cu multe decenii pot fi nedumeriți sau chiar iritați de afirmațiile directorului general din Spania.
De fapt, românii ar trebui să fie încântați de evoluția mărcii Dacia și de expansiunea ei la nivel european și chiar global. Dacia nu este o excepție, ci o regulă care arată cât de globalizată este industria auto. Producția unei mașini se poate face în câteva zeci de orașe sau de țări, dacă luăm în calcul proiectarea, firmele care produc piese sau subansamble, situl industrial unde se asamblează automobilul sau birourile în care se face marketingul.
Cu siguranță, industria auto este una dintre cele mai divizate geografic și globalizate dintre sectoarele economice. Este greu de făcut un clasament pe această temă, însă este limpede că producătorii auto, cei din domeniul telecomunicațiilor și poate din industria de medicamente sunt printre cei mai răspândiți pe continente.
Logica este simplă și nu ține doar de costurile salariale, cum am fi tentați să credem, ci și de capacitatea industrială dintr-o țară sau alta, de tradiția ei în domeniu sau de infrastructura de transport. De aceea, jocul cu taxele vamale făcut de președintele american Donald Trump a lovit cel mai mult în industria auto, tocmai prin specificul acestui sector care folosește componente fabricate în interiorul multor granițe.
Taxele vamale sunt esențiale pentru competitivitatea unei mărci. Ele pot fi folosite ca o armă, care însă se poate întoarce împotriva celor care au inventat-o. Cel mai bun exemplu este că atunci când Trump a decis să impună taxe vamale mai mari pentru mașinile fabricate în Mexic a mizat pe faptul că producătorii auto își vor muta imediat fabricile peste graniță, în SUA. Doar că o uzină nu este chiar ușor de transferat, pentru că această decizie ia în calcul de la fiscalitatea din noua destinație, până la forța de muncă disponibilă din regiune.
De altfel și Uniunea Europeană a apelat la suprataxare pentru a se proteja de mașinile electrice fabricate în China care beneficiază de subvenții publice. Răspunsul a fost că grupul Stellantis a convenit să asambleze cel puțin un model al unui partener chinez într-o fabrică din nord-vestul Franței.
Concret, la Mioveni se produc modelele Duster și Bigster, Sandero se fabrică în Maroc, Logan este produs în Turcia, iar Dacia Spring, mașina electrică, se produce în China. Modelele Sandero, Duster și Bigster au fost proiectate în România.
Renault nu este singurul grup auto care are producții în mai multe locații. La fel se întâmplă cu Ford, care produce și la Craiova, cu firmele japoneze, germane sau europene. Am plecat de la Dacia, mașină spaniolă. Ciocolata Poiana se fabrică în Bulgaria, iar detergentul Dero se produce în Ungaria. Deglobalizarea de care se vorbește tot mai mult în ultimul timp nu se va face, pentru că ar trebui să se schimbe principiile după care economia funcționează acum.
Educația, creația și identitatea artistică în era inteligenței artificiale au fost discutate in cadrul conferintei desfasurate in a doua parte a lunii mai la Iasi in cadrul editiei 2026 a RCW, una din temele principale fiind discernământul ca abilitate fundamentală în contextul co-creației om–inteligență artificială.
Deschisa la jumatatea lunii mai in cadrul Romanian Creative Week, Hydrophoria.Lut propune o sofisticata intalnire colectiva in jurul ceramicii, sticlei si apei. O trinitate poetica si conceptuala care permite artistilor sa chestioneze originile vietii si fragilitatea ecosistemelor. O expozitie curatoriata de Caterina Pruteanu de vazut pana pe 30 septembrie la Baia Turceasca din Iasi.
Drona explodată luni la marginea localității Lopatna din raionul Orhei ridică semne de întrebare privind proveniența – pe aripile aparatului sunt inscripții în limba ucraineană, însă autoritățile de la Kiev spun că aparatul este unul rusesc. Chișinău spune că responsabilitatea pentru astfel de incidente revine Rusiei, care a pornit agresiunea asupra Ucrainei.
Președinta Maia Sandu spune, într-un interviu acordat jurnalistului Nicolae Chicu, că Republica Moldova ar trebui să înceapă să producă sisteme anti-dronă pentru interceptarea și doborârea dronelor, ca soluție pentru a se proteja de aparatele de zbor militare rusești care ajung tot mai des pe teritoriul țării.
Temele ediției:- Controverse după ce o dronă a explodat în R.Moldova. Deși Chișinăul susține că aparatul de zbor care s-a prăbușit în raionul Orhei ar fi de proveniență ucraineană, Kievul declară că drona este una rusească. Ministerul Afacerilor Externe a condamnat incidentul, precizând totodată că indiferent de proveniența dronei, responsabilitatea pentru orice dronă ce ajunge pe teritoriul Republicii Moldova este a Rusiei, care a început un război ilegal în țara vecină. Valeria Vițu are detalii.
- Corespondentul nostru din nordul Republicii Moldova, Denis Chircoca, a mers la Orhei, unde a stat de vorbă cu localnicii din satul Lopatna care au găsit restul dronei pe câmp.
- Un cetățean al Republicii Moldova, cu un cont de TikTok în care a adunat o comunitate de peste 200 de mii de urmăritori a fost reținut de Poliția de la Chișinău. Este acuzat că instigă la război, justifică acțiuni militare agresive, promovează ura și discriminarea socială. Ne povestește cazul Vitalie Cojocari în „Cronica lui Vitalie”.
- Averile nejustificate ale mitropolitului Moldovei, biserica din Republica Moldova subordonată Patriarhiei Ruse, au fost subiect de investigație pentru jurnaliștii de la TV8, televiziune independentă de la Chișinău. Liliana Barbăroșie a sintetizat principalele informații.
- Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a schimbat traseul călătoriilor în străinătate, evitând să mai treacă prin Polonia. Avionul prezidențial ucrainean a ajuns astăzi dimineața la Chișinău, după care liderul de la Kiev s-a îndreptat spre Londra.
- Republica Moldova a inițiat procedurile pentru atragerea unei finanțări de 40 de milioane de euro de la banca Europeană de Investiții pentru modernizarea a 20 de școli-model din localitățile rurale.
- Ministerul Afacerilor Externe a emis o alertă de călătorie pentru cetățenii moldoveni care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Israel. Qatar și Kuweit.
- Populația Republicii Moldova a scăzut cu 1 la sută în ultimul an – din cauza sporului negativ și a migrației externe.
- Ploile din ultimele zile au compromis calitatea apei din unele fântâni și izvoare și au crescut riscul contaminării produselor alimentare Și, candidații la examenele de bacalaureat susțin astăzi proba la limba străină.
Știrile zilei:Președinta Maia Sandu spune că Republica Moldova ar trebui să înceapă să producă sisteme anti-drone pentru interceptarea și doborârea dronelor, ca soluție pentru a se proteja de aparatele de zbor militare rusești care ajung tot mai des pe teritoriul țării. Iată ce a declarat președinta de la Chișinău într-un interivu acordat jurnalistului Nicolae Chicu.
„Trebuie să începem să producem anti-drone, drone care să intercepteze și să doboare dronele. Pentru cei care vor să ne cadă dronele în cap și noi să nu facem nimic, vreau să le spun că, deși legea nu permitea producerea de armament și muniții, am descoperit că, până să venim noi la guvernare, aici, pe teritoriul R. Moldova, au fost produse, atât de întreprinderi de stat, cât și de întreprinderi private cu capital rusesc, componente pentru complexul militar al Federației Ruse”, a declarat președinta Republica Moldova, Maia Sandu.
***
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a schimbat traseul călătoriilor în străinătate, evitând să mai treacă prin Polonia. Avionul prezidențial ucrainean a ajuns astăzi dimineața la Chișinău, după care liderul de la Kiev s-a îndreptat spre Londra.
Schimbarea vine pe fundalul tensiunilor aparute după ce președintele Zelenski a redenumit Centrul de Operațiuni Speciale „Nord” al armatei ucrainene în „Eroii Armata Insurgentă Ucraineană". Armata Insurgentă Ucraineană este o formațiune naționalistă din cel de Al Doilea Război Mondial, considerată în Polonia responsabilă de masacrele etnicilor polonezi din Volînia.
Președintele polonez Karol Nawrocki a declarat că este „indignat" și a cerut retragerea „Ordinul Vulturului Alb" (cea mai înaltă distincție poloneză) acordată lui Zelenski. Prim-ministrul Donald Tusk a adăugat că decizia „rănește sensibilitățile istorice" și oferă material propagandei ruse. Deși Polonia menține sprijinul pentru Ucraina împotriva Rusiei, această dispută istorică a tensionat relațiile bilaterale.
***
Republica Moldova a inițiat procedurile pentru atragerea unei finanțări de 40 de milioane de euro de la banca Europeană de Investiții pentru modernizarea a 20 de școli-model din localitățile rurale.
Fondurile vor fi utilizate pentru renovarea infrastructurii școlare și aducerea acesteia la standardele europene. Investițiile vor viza eficiența energetică a clădirilor, digitalizarea și reamenajarea spațiilor educaționale, cu o suprafață totală de peste 200 de mii de metri pătrați.
Autoritățile susțin că proiectul va contribui la îmbunătățirea condițiilor de studiu și la crearea unor spații mai sigure, accesibile și adaptate necesităților elevilor și profesorilor.
***
Ministerul Afacerilor Externe a emis o alertă de călătorie pentru cetățenii moldoveni care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Israel.
Decizia a fost luată în contextul agravării situației de securitate din regiune și al riscului ridicat de escaladare a conflictului dintre Israel și Iran.
O altă avertizare de călătorie a externelor vizează Statul Qatar și Statul Kuweit, la fel, din cauza tensiunilor regionale persistente.
***
Un bărbat de 33 de ani a fost plasat sub control judiciar, fiind învinuit de propagandă a războiului pe mai multe platforme online. Potrivit oamenilor legii, acesta publica materiale care ar promova și justifica acțiuni militare agresive, ar instiga la război, la extinderea conflictelor armate, precum și la ură și discriminare socială. Conform legislației în vigoare, persona culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de până la 75 de mii de lei sau închisoare de până la 6 ani. Revenim cu detalii în program.
***
La începutul acestui an, populația cu reședință obișnuită în Republica Moldova era estimată la 2,366 milioane de persoane, în scădere cu aproximativ 23 de mii de locuitoriб aproximativ 1 la sută, față de începutul anului 2025. Potrivit Biroului Național de Statistică, reducerea populației este determinată în principal de migrația internațională și de sporul natural negativ, transmite IPN.
Datele statistice arată că scăderea populației a fost mai pronunțată în mediul rural. Femeile continuă să reprezinte majoritatea populației, peste 53% din total. Procesul de îmbătrânire demografică continuă în toate regiunile țării. Vârsta medie a populației a ajuns la 40 de ani și 8 luni, în creștere cu o lună față de începutul anului trecut. Municipiul Chișinău are cea mai mare pondere a populației active și cea mai redusă pondere a persoanelor în etate.
***
Ploile din ultimele zile au compromis calitatea apei din unele fântâni și izvoare și au crescut riscul contaminării produselor alimentare, avertizează Agenția Națională pentru Sănătate Publică. În acest context, autoritatea sanitară a emis recomandări pentru populație și autoritățile locale, atenționând asupra pericolului apariției bolilor diareice acute, hepatitei virale A și altor infecții gastro-intestinale, transmite Moldpres.
În acest context, autoritatea sanitară recomandă populației să evite consumul apei din fântânile afectate de inundații și să utilizeze doar apă din surse sigure, precum apeductele verificate, apa îmbuteliată sau apa tratată corespunzător. Fierberea apei timp de cel puțin un minut, filtrarea sau dezinfectarea chimică rămân măsuri esențiale pentru reducerea riscurilor.
***
Și, candidații la examenele de bacalaureat susțin astăzi proba la limba străină. La aceasta participă peste 17 mii de elevi.
Sesiunea de bacalaureat a început pe data de 2 iunie în Republica Moldova și se încheia pe 19 iunie.
Invitatul Moldova Zoom de astăzi este directorul Asociației PromoLex, Ion Manole. Promo-LEX se ocupă de câteva decenii de subiectul respectării drepturilor omului în Transnistria, regiunea separatistă pro-rusă a Republicii Moldova. Pornim discuția de la cazul unui tânăr care face închisoare de 4 ani în Transnistria pentru că a refuzat să facă serviciul în structurile paramilitare transnistrene.
Emilian Ceban a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru „trădare de patrie”. Pe când avea 18 ani, a refuzat să semneze un contract cu așa-numita armată transnistreană. Acum, după aproape patru ani, tânărul este în continuare deținut în condiții precare. Iar Asociația Promo-LEX de la Chișinău, care se ocupă de câteva decenii de subiectul respectării drepturilor omului în Transnistria, cere autorităților moldovene și organizațiilor internaționale să intervină.
Temele ediției:- Cuvântul „Transnistria” a fost interzis în Transnistria. O lege propusă de așa-numitul lider transnistrean prevede că locuitorii din regiunea separatistă din stânga Nistrului care vor folosi acest termen riscă amendă și închisoare. Ne explică Vitalie Cojocari în „Cronica lui Vitalie”.
- Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat faptul că s-a aflat într-o escală la Chișinău, în timpul deplasării în Marea Britanie. Oficialul ucrainean susține că a avut discuții „foarte pozitive” cu emisarii președintelui american, Steve Witkoff și Jared Kushner, despre eforturile diplomatice legate de încheierea războiului, dar și perspectivele în contextul summitului G7 și al altor reuniuni. „Mulțumesc, America! Mulțumesc Moldovei pentru ospitalitate”, a transmis liderul de la Kiev. Valeria Vițu are detalii.
- Mitropolia Moldovei, biserica subordonată canonic Moscovei din Republica Moldova, a reacționat oficial după publicarea investigației „Cutia Neagră Plus” de la TV8, care aduce în atenție proprietăți imobiliare și tranzacții controversate asociate șefului acestei structuri, mitropolitul Vladimir. Instituția vorbește despre un „atac de imagine bine regizat”, însă evită să răspundă punctual la întrebările formulate în ancheta jurnalistică privind apartamentul de lux, litigiile patrimoniale și alte aspecte susținute prin documente prezentate de reporteri. Expertul Mihai Isac consideră că reacția reprezintă „o încercare de a ascunde faptele în spatele altarului”. Detaliile vin de la Liliana Barbăroșie.
- Uniunea Europeană va deschide zilele următoare primul cluster de negocieri de aderare cu Ucraina și Republica Moldova.
- Sprijinul României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova a fost discutat la București, în cadrul unei vizite a deputaților din Comisia pentru integrare europeană din Parlamentul moldovean.
- Crește valul de fraude telefonice și online. Autoritățile avertizează că infractorii folosesc metode tot mai sofisticate, inclusiv platforme investiționale false și site-uri care imită instituții publice.
- Prim-ministrul moldovean Alexandru Munteanu participă la Summitul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), care are loc la Sofia, capitala Bulgariei.
- Transnistria, regiunea separatistă pro-rusă a Republicii Moldova, se scufundă în beznă. Din lipsă de bani pentru salarii și pensii, administrația de acolo a decis oprirea iluminatului rutier și stradal după ora 22:00.
- 17 primării din Călărași s-au amalgamat voluntar și vor primi 145 de milioane de lei de la Guvern pentru dezvoltare. Amalgamarea voluntară este prima etapă a reformei administrației publice
Știrile zilei:În zilele următoare, Uniunea Europeană va deschide primul cluster de negocieri de aderare cu Ucraina și Moldova, deschizând astfel ușa către faza formală a negocierilor de aderare. Anunțul a fost făcut pe 9 iunie de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la o conferință de presă după ce a prezentat cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Oficiala a subliniat că Comisia Europeană este pe deplin pregătită să sprijine aderarea celor două țări.
„Prin urmare, este acum momentul să ne onorăm și noi angajamentele. Avem acum oportunitatea istorică de a face acest lucru. În zilele următoare, vom deschide primul cluster cu Ucraina și Moldova. Aceasta deschide practic ușa către faza următoare a procesului de aderare: începutul formal al negocierilor de aderare. Și nu trebuie să vă spun că Comisia este pe deplin pregătită să sprijine Ucraina pe calea sa spre Uniunea Europeană, unde îi este locul”, a declarat Ursula von der Leyen.
Oficiala a mai anunțat și că UE va interzice intrarea pe teritoriul țărilor membre a militarilor ruși încorporați de la începerea războiului de agresiune din Ucraina. Măsura face parte din noul pachet de sancțiuni impuse Rusiei.
***
Sprijinul României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova a fost discutat la București, în cadrul unei vizite a Comisiei pentru integrare europeană din Parlamentul moldovean. Potrivit unui comunicat al Legislativului, parlamentarii au avut întâlniri inclusiv la Ministerul de Externe și cel al Investițiilor și Proiectelor Europene. Discuțiile au vizat avansarea procesului de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană, pregătirile pentru accesarea fondurilor de preaderare și valorificarea experienței României în parcursul său european.
„Beneficiem de deschiderea și sprijinul Comisiei Europene, însă există în continuare provocări legate de capacitatea instituțională. În acest context, mizăm pe sprijinul României în pregătirea pentru etapele următoare ale negocierilor de aderare”, a spus șeful delegației parlamentarilor moldoveni, Marcel Spătari.
***
Prim-ministrul moldovean Alexandru Munteanu participă la Summitul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), care are loc la Sofia, capitala Bulgariei, unde ține un discurs dedicat consolidării cooperării regionale, securității și dezvoltării durabile în Europa de Sud-Est. Prim-ministrul moldovean are programate discuții bilaterale cu omologii săi din Bulgaria și Serbia.
***
Transnistria, regiunea separatistă pro-rusă a Republicii Moldova, se scufundă în beznă. Din lipsă de bani pentru salarii și pensii, administrația de acolo a decis oprirea iluminatului rutier și stradal după ora 22:00, anunță portalul deschide.md.
Locuitorii din Transnistria se plâng pe rețelele de socializare că lumina este oprită nu doar pe străzile secundare, ci și în centrul orașelor. Nu a existat însă niciun anunț din partea autorităților locale privind modificările la iluminatul stradal.
Administrația de la Tiraspol s-a văzut nevoită să taie din cheltuieli după ce Rusia a redus cantitatea de gaze gratuite livrate Transnistriei, iar în anumite perioade chiar a oprit aceste livrări, ceea ce a generat o gravă criză economică și energetică în regiunea pro-rusă. Întreprinderile și-au redus volumele de producție, angajații au fost concediați, iar în zonă a fost introdusă stare de urgență energetică și economică.
***
Poliția a reținut un bărbat bănuit de implicare într-o schemă de escrocherie prin apeluri efectuate pe Telegram, în care persoanele contactate erau convinse să transfere diverse sume de bani. Potrivit instituției, suspectul ar face parte dintr-un grup care contacta victimele și se prezenta drept angajat al unor companii de livrare, al poliției sau al Băncii Naționale a Moldovei, transmite IPN.
Cazul vine pe fondul unui val de escrocherii telefonice raportate la nivel național. Potrivit ultimelor raportări, doar în perioada 5-7 iunie, poliția a înregistrat 22 de cazuri, cu un prejudiciu total de peste trei milioane de lei.
Doar în ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat 19 cazuri de escrocherie telefonică, cu un prejudiciu de peste două milioane de lei.
În aceeași perioadă, aproape o mie de tentative de fraudă au fost prevenite datorită vigilenței cetățenilor.
Autoritățile îndeamnă populația să manifeste prudență și să nu transfere bani la solicitarea unor persoane necunoscute, indiferent de instituția pe care acestea pretind că o reprezintă.
***
17 primării din Călărași s-au amalgamat voluntar și vor primi 145 de milioane de lei de la Guvern pentru dezvoltare.
Amalgamarea voluntară este prima etapă a reformei administrației publice, una din cele mai dificile reforme asumate de actualul mandat al guvernării pro-europene din Republica Moldova.
La începutul lunii mai, Alexei Buzu declara că peste 550 de primării au pornit procesul de amalgamare voluntară.
În Republica Moldova sunt aproape 900 de primării. Conceptul reformei administrativ-teritoriale prevede introducerea unui prag minim de 3.000 de locuitori pentru fiecare primărie, reducerea numărului de raioane de la 32 la 10, reorganizarea serviciilor publice și triplarea stimulentelor financiare pentru localitățile care aleg să se unească.
Autoritățile au anunțat că reforma va fi trecută prin Parlament și va intra în vigoare în acest an, pentru ca noile alegeri locale de anul viitor să aibă loc în baza noii structuri administrative.
From the publisher's feed

7,579 Listeners

4,098 Listeners

2 Listeners

25 Listeners

22 Listeners

11 Listeners

3 Listeners

3 Listeners

0 Listeners