
Sign up to save your podcasts
Or


Autoritățile din România au raportat în 2025 că majoritatea apelor pentru băut sunt conforme cu standardele de sănătate, calitatea ei fiind superioară mediei europene. Poți apela la apa de la robinet, filtrată simplu acasă, sau poți cere gratuit carafe cu apă în restaurante în loc să o cumperi pe cea îmbuteliată, întrucât legea obligă astăzi localurile s-o ofere.
Astfel, vei stimula un consum responsabil, în contextul în care pierderile de apă din rețea rămân semnificative. În România, pierdem undeva între 40% și 60% din apa care trece prin rețelele de alimentare.
Guvernul este dator cetățenilor să facă acele reforme pe care le-a promis, declară într-un interviu la RFI deputatul Radu Mihaiu, vicepreședinte USR. El comentează de asemenea relațiile tensionate din coaliția aflată la guvernare.
Radu Mihaiu, despre reforma administrației: ”Să mai dăm afară din pilele de partid, să mai dăm afară din cei care nu muncesc, din nași, unchi, nepoți și așa mai departe, din administrație. Asta este o direcție. Să rămână cei care muncesc și să avem o administrație mai suplă și mai eficientă”.
Despre prioritățile noii sesiuni parlamentare: ”O parte importantă din aceste priorități ține de reforma administrației, atât centrale, cât și locale. De asemenea, o parte importantă este corectarea legilor justiției, pentru că avem niște situații complicate acolo. Avem o miză în digitalizare, care să înlesnească reforma statului”.
Despre pachetul de relansare economică dorit de PSD: ”Este o poziționare de negociere (a PSD-n.r.), culmea, deși PSD spune că este nenegociabil, evident, este o poziționare de negociere. Pachetul de reformă administrativă a fost agreat și asumat de coaliție. Sigur că ne dorim cu toții relansarea economică, însă înainte să adoptăm ceea ce este nevoie, tot apar lucruri noi și noi și noi”.
În urma victoriei obținute în finala cu Novak Djokovici de la Australian Open, Carlos Alcaraz a atins mai multe borne impresionante și a stabilit și un nou record. Spaniolul , a devenit cel mai tânăr jucător din istoria tenisului masculin care s-a impus de-a lungul carierei la toate cele 4 turnee de Grand Slam. Finala de la Melbourne a fost o simbolizare a schimbării de generații în tenis.
Ieri, pe 1 februarie 2026, pe Rod Laver Arena din Melbourne, s-a desfășurat una dintre cele mai așteptate finale din istoria tenisului modern. Într-un duel al generaților, tânărul star Carlos Alcaraz, l-a învins în patru seturi pe legendarul Novak Djokovic într-un ultim act memorabil la Australian Open 2026.
Meciul a început într-un ritm electrizant: Djokovic a intrat în meci cu o determinare clasică, dominând schimburile și forțând greșeli ale adversarului, ceea ce i-a adus câștigarea primului set la doi. Dar acesta avea să fie ultimul moment de control real al sârbului în această finală.
Pe măsură ce meciul a progresat, Alcaraz a arătat prospețimea, și-a regăsit ritmul, intensitatea și creativitatea care îl definesc. Spaniolul a folosit un joc variat, cu mutări inteligente și schimburi dinamice, iar forța sa fizică impresionantă i-a permis să răspundă cu precizie presiunii lui Djokovic
6-2, 2-6,3-6, 5-7Astfel, Alcaraz a întors scorul câștigând următoarele seturi: 6-2 în setul al doilea, apoi 6-3 în al treilea, după care sârbul a cerut intervenția medicilor, prevestind parcă finalul duelului.
În setul decisiv, al patrulea, ibericul a construit un avantaj crucial și l-a închis cu 7-5 după o serie de schimburi tactice și puncte de mare intensitate. Când ultimul punct a fost jucat după trei ore și două minute ale unui spectacol de anduranță, strategie și emoție, Alcaraz a fost aclamat de tribune în picioare.
Spaniolul, care nu a împlinit încă 23 de ani, nu doar că și-a adjudecat primul trofeu la Australian Open, ci a intrat în istoria sportului alb doborând un record care stătea în picioare de aproape 90 de ani. Concret, Alcaraz a devenit, la 22 de ani și 258 de zile, cel mai tânăr jucător din istoria tenisului masculin care s-a impus de-a lungul carierei la toate cele 4 turnee de Grand Slam, întrecându-l pe Don Budge, care a reușit această performanță la 22 de ani și 355 de zile, în 1938.
De asemenea, trofeul de la Melbourne este cel de-al șaptelea titlu de Grand Slam cucerit de Carlos Alcaraz, care l-a egalat astfel pe Bjorn Borg la numărul de turnee majore câștigate, în era Open, înaintea împlinirii vârstei de 23 de ani.
În plus, spaniolul de 22 de ani a devenit doar al șaselea jucător de tenis care a bifat un Career Grand Slam în era Open, după Rod Laver, Andre Agassi, Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic.
Nu în ultimul rând, prin succesul fabulos de la Antipozi, Carlos Alcaraz a devenit jucătorul care, de la inaugurarea circuitului ATP în 1990, a avut nevoie de cele mai puține apariții pe tablourile principale pentru a câștiga 25 de trofee.
Alcaraz i-a mulțumit lui NoleLa festivitatea de premiere, Carlos Alcaraz a avut un discurs elogios la adresa lui Nole, pe care l-a considerat mereu un model, după care a adăugat că prin cucerirea primului său trofeu la Melbourne și-a luat o piatră de pe inimă pentru că în fiecare an și-a dorit enorm să câștige în Australia, dar până acum a dezamăgit mereu.
La final a ținut să trimită și câteva săgeți celor care se îndoiau că poate câștiga la Melbourne, în condițiile în care în finalul anului trecut s-a despărțit pe neașteptate de Juan Carlos Ferrero, omul care l-a transformat în cel mai bun jucător din lume.
Djokovici a susținut și el un discurs emoționant, în care și-a felicitat adversarul, care este mai tânăr cu 16 ani decât el. Sârbul a găsit și puterea de a glumi. L-a "avertizat" pe Alcaraz că vrea să-i mai fie adversar încă 10 ani de acum încolo și că datorită prezenței lui Rafael Nadal din tribune, a simțit că joacă împotriva a doi spanioli. Totodată, însă, Djokovic a lăsat de înțeles că, ajuns la 39 de ani, finalul carierei sale este aproape.
Finala Australian Open 2026 dintre Alcaraz și Djokovic nu a fost doar un meci de tenis — a fost o simbolizare a schimbării de generații în sport, un spectacol de tenacitate, talent și maturitate emoțională. Seara s-a încheiat cu ridicarea trofeului de către un tânăr campion, Alcaraz, ce promite să definească următorul capitol din istoria tenisului mondial.
Guvernul eurosceptic de la Bratislava a intrat serios în vizorul Comisiei Europene. Executivul de la Bruxelles a lansat vineri o anchetă asupra Slovaciei cu privire la represiunea statului de drept . Este vorba despre încercarea de a desființa biroul de protecție a denunțătorilor din țară.
După cum notează Politico, acțiunea Bruxelles-ului vine pe fondul unor presiuni puternice din partea europarlamentarilor și a ONG-urilor de a acționa împotriva guvernului lui Robert Fico. Acesta este acuzat de represiune împotriva instituțiilor independente și, de asemenea, există suspiciuni de fraudă care implică fonduri agricole ale UE.
Guvernul condus de liderul populist de stânga Robert Fico vrea să înlocuiască biroul care îi protejează pe denunțătorii anticorupție cu o nouă instituție a cărei conducere ar fi numită politic.
Bruxellels-ul a acordat Bratislavei o lună pentru a răspunde la întrebările sale înainte de a lua măsuri suplimentare – ceea ce ar putea include, în cele din urmă, reducerea fondurilor europene livrate către Slovacia.
De la revenirea la putere în 2023 pentru un al patrulea mandat, partidul SMER al lui Fico a luat măsuri pentru a desființa instituțiile anticorupție, inclusiv Parchetul Special, care se ocupa de cazuri de corupție de mare anvergură, și NAKA, o unitate de poliție de elită însărcinată cu combaterea crimei organizate.
Declarat de orientare social-democrată, partidul SMER al lui Robert Fico a fost exclus din rândul familiei europene de centru-stânga, după ce s-a aliat la guvernare cu forțe de extremă dreapta, anti-UE și anti-NATO.
Apel fără rezultatÎnainte de lansarea anchetei, executivul UE a făcut presiuni asupra Slovaciei să renunțe la represiunea împotriva instituțiilor independente – un apel rămas fără rezultat.
Comisarul UE pentru buget, Piotr Serafin, i-a cerut lui Fico să nu desființeze biroul de protecție a denunțătorilor în timpul unei întâlniri la Bratislava din decembrie, potrivit a doi oficiali ai Comisiei citați de Politico.
Totuși, în decembrie 2025, parlamentul slovac a adoptat un proiect de lege care scurta mandatul actualului director și slăbea protecția denunțătorilor. Acesta urma să intre în vigoare la 1 ianuarie, dar instanța supremă a Slovaciei a suspendat decizia contestată pentru a verifica dacă aceasta respectă Constituția.
Slovacia face deja obiectul unei alte proceduri de încălcare a dreptului comunitar, lansată de Comisie în noiembrie, din cauza unei reforme care consacră doar două genuri în constituție.
Reamintim că fenomenul corupției din Slovacia a intrat în atenția publică odată cu asasinarea în stil mafiot a jurnalistului slovac de investigații Jan Kuciak și a logodnicei sale, Martina Kušnírová,
Ei au fost uciși în februarie 2018, la domiciliul lor, provocând o criză politică majoră și demisia guvernului condus tot de Robert Fico.
Kuciak investiga legături între crima organizată și politicieni, inclusiv fraude fiscale ale unor oameni de afaceri apropiați puterii.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Departamentul de Justiție al SUA a publicat ceea ce descrie ca fiind partea finală a „Dosarelor Epstein”. Șterse la puțin timp după publicare, dar salvate imediat de mai multe instituții media, dosarele ridică semne mari de întrebare asupra relațiilor dintre infractorul sexual și personalități precum Donald Trump, Elon Musk sau Bill Gates. Presa internațională a reacționat imediat.
După cum transmite NBC News, Departamentul de Justiție a eliminat temporar și a republicat un fișier care includea un rezumat al plângerilor depuse la Centrul FBI împotriva Amenințărilor, cu referințe la Jeffrey Epstein și Trump. Dar nu există nicio indicație că informațiile au fost verificate.
”Departamentul de Justiție nu a răspuns imediat la întrebările despre motivul pentru care fișierul a fost eliminat și de ce a fost compilat”.
BBC, instituție media pe care Donald Trump a dat-o în judecată pentru că i-ar fi editat în mod deliberat un discurs din timpul atacării Capitoliului, în ianuarie 2021, a început publicarea în amănunt a dosarelor.
Potrivit BBC, dosarele conțin într-adevăr referințe la numeroase personalități asociate anterior cu Epstein, inclusiv fostul șef al Microsoft, Bill Gates, care a negat vehement o acuzație de natură sexuală.
Însă, este puțin probabil ca mulți susținători din baza MAGA să fie mulțumiți; ei au crezut mult timp că există o conspirație pentru a-i proteja pe cei bogați și puternici care erau conectați la Epstein.
Corriere della Sera vorbește despre acuzații extrem de grave, cum ar fi o relație sexuală a lui Donald Trump cu o fată de 13 ani.
Trump ar fi organizat licitații de fetițe la Mar-a-Lago, în compania lui Epstein și Elon Musk.
”Legături cu Moscova””Victimele și-au exprimat nemulțumirea față de Departamentul de Justiție”, relatează The Wall Street Journal. Acestea s-au plâns de „ascunderea informațiilor care ar trebui să fie publice, în timp ce în alte cazuri, identitățile victimelor au fost dezvăluite în mod eronat”.
CNN, la rândul său, se concentrează pe cazul lui Howard Lutnick, actualul secretar al Comerțului din SUA, care ar fi „planificat întâlniri cu Epstein mult după data la care acesta a declarat că ar fi întrerupt orice contact”.
Dar mai multe publicații observă legături suspecte cu Moscova ale infractorului sexual.
Tabloidul german Bild , de exemplu, scrie că noile dezvăluiri sugerează că Epstein a colectat materiale compromițătoare despre figuri influente în numele Moscovei.
Epstein ar fi adus tinere din Rusia în Statele Unite pentru a le folosi ca „momeală” pentru politicieni, miliardari și membri ai familiilor regale, iar fotografiile și videoclipurile au ajuns apoi la FSB.
Presă extrem de proastă pentru noul documentar despre prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump.
The Atlantic titrează:
”Documentarul despre Melania Trump este o rușine.
Filmul exorbitant surprinde starea putredă a industriei divertismentului”.
Pentru The Guardian, „este unul dintre acele filme rare pe care nimic nu le poate salva”.
Ziarul britanic face și o referire la Germania nazistă, comparând-o pe soția lui Donald Trump cu Eva Braun, soția lui Adolf Hitler.
Vorbind despre bugetul de 75 de milioane de dolari, National Public Radio spune că suma a alimentat „speculațiile de la Hollywood cu privire la ceea ce Amazon crede că a cumpărat prin producerea filmului”. În timp ce USA Today, concluzionează că „a batjocori documentarul Melaniei Trump este o formă de patriotism”.
Indexarea alocațiilor pentru copii, cerută Guvernului într-o petiție semnată de 30.000 de persoane într-o zi (EduPedu) - Controlul judecătorilor prin delegări. 2/3 din șefii instanțelor din România conduc de pe poziții provizorii, într-o nouă piramidă a puterii (Europa Liberă) - Blackoutul și falșii patrioți din politica moldovenească (DW) - Anton Samoilenko, adjunct al Administrației Militare din Herson: „De fiecare dată când din Moscova se pronunță «pace», regiunea noastră este bombardată și mor oameni” (Libertatea)
Mizele noii sesiuni parlamentare care începe astăzi / Ce trebuie să decidă deputații și senatorii în lunile următoare și cât de puternică mai este opoziția (HotNews)Parlamentul României își reia activitatea de luni, 2 februarie, când senatorii și deputații se întorc la muncă. De la ultima ședință de plen care a avut loc în Parlament au trecut 41 de zile. Între timp, atacurile PSD la adresa premierului Ilie Bolojan s-au intensificat, Ministerul Educației este condus prin interimat și președintele Nicușor Dan analizează persoanele pe care le va propune pentru șefia SRI și SIE.
Primul punct important pe agenda partidelor odată cu întoarcerea deputaților și senatorilor lor în Parlament este alegerea noilor lideri de grup, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat.
Liderii de grup au săptămânal ședințe pentru a stabili proiectele care intră pe ordinea de zi la vot. Aceste ședințe sunt importante, pentru că dacă nu există un consens sunt șanse ca proiecte importante să fie ținute „la sertar” mult timp.
Bugetul este problema „fierbinte” care trebuie să treacă de Parlament doar că înainte de buget, Ilie Bolojan vrea reformă, iar PSD relansare economică.
Integral, pe pagina HotNews.
Indexarea alocațiilor pentru copii, cerută Guvernului într-o petiție semnată de 30.000 de persoane într-o zi: Copiii nu votează, dar noi, adulții, da. Nu mai cereți sacrificii familiilor cu copii, în timp ce miliarde de lei se duc, în continuare, pe pensii speciale și subvenții pentru companii de stat neperformante (EduPedu)O petiție lansată de organizația Declic, cere Guvernului să includă în bugetul pe 2026 fondurile necesare pentru indexarea alocațiilor copiilor cu rata inflației, așa cum prevede legea. Petiția „Dezghețați alocațiile copiilor!”, a fost lansată pe 31 ianuarie și a strâns aproape 30.000 de semnături, informează EduPedu.
„Guvernul menține înghețate alocațiile a 3,5 milioane de copii și anul acesta, deși legea spune clar că ele trebuie indexate cu inflația. Pentru fiecare copil, această decizie se traduce în mai puțini bani pentru mâncare, haine și lucruri de bază, într-o perioadă în care toate prețurile au explodat”, se arată în textul petiției.
În poza care ilustrează petiția apar premierul și ministrul interimar al Educației și Cercetării, Ilie Bolojan, ministrul Finanțelor Alexandru Nazare și ministrul Muncii, Petre-Florin Manole.
Petiția include și un mesaj politic direct către Guvern: „Nu mai cereți sacrificii familiilor cu copii, în timp ce miliarde de lei se duc, în continuare, pe pensii speciale și subvenții pentru companii de stat neperformante. Banii există, problema este unde alegeți să îi folosiți”. În final, autorii campaniei transmit: „Domnule prim-ministru, domnilor miniștri, copiii nu votează, dar noi, adulții, da”.
Controlul judecătorilor prin delegări. 2/3 din șefii instanțelor din România conduc de pe poziții provizorii, într-o nouă piramidă a puterii (Europa Liberă)Din 657 funcții de conducere pentru judecătorii, tribunale și curți de apel (președinte, vicepreședinte, președinți de secții), 430 sunt ocupate prin delegare (65,44%), anunță Europa Liberă.
Există curți de apel, precum cele din Pitești sau Ploiești, care sunt conduse integral prin delegare. Aceeași situație e și în cazul a șase tribunale din România.
Doar două curți civile de apel (din 15) și trei tribunale (din 42) au zero delegări în funcții de conducere.
Oameni fără experiență sunt acuzați că ajung să conducă instituții importante din sistemul judiciar.
„Orice președinte care ajunge președinte nu are experiența funcției. Există o primă zi a funcției de președinte”, răspunde președintele CSM.
De exemplu, la Tribunalul București, modul în care a fost delegat noul președinte nu ar fi de interes public. O spune chiar cel care a obținut funcția.
„Nu este delegare, este eludare a legii”, consideră Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, membru al comisiei de redactare a Constituției României.
Blackoutul și falșii patrioți din politica moldovenească (DW)Unirea energetică a celor două maluri ale Prutului a salvat sâmbătă R. Moldova. Sistemul energetic al Moldovei s-a deconectat în regim de avarie din cauza unei „defecțiuni tehnologice” din sistemul ucrainean.
În timp ce autoritățile și inginerii de la Chișinău, București și Kiev căutau soluții, agenții politici ai Kremlinului din Moldova jubilau, făceau glume pe rețelele de socializare și criticau guvernarea pentru faptul că nu a dat încă în exploatare linia de înaltă tensiune cu puterea de peste 400 kilovolți Isaccea-Vulcănești-Chișinău, care leagă direct (ocolind Ucraina și nodul energetic de la Cuciurgan, controlat de separatiștii de la Tiraspol) sistemul energetic al Republicii Moldova de cel al României și UE. Sunt aceeași politicieni care au criticat populist Guvernul proeuropean de la Chișinău când a aprobat această investiție majoră (unică de acest fel în ultimii 35 de ani), cerând speculativ atunci ca banii să nu fie cheltuiți pentru noua linie electrică, ci să fie dați pensionarilor. Construcția acestei linii s-a finalizat și se află în faza de testare. Alte două linii de interconectare cu România (Bălți-Suceava și Strășeni-Gutinaș) sunt în construcție.
Continuarea, pe pagina DW.
Anton Samoilenko, adjunct al Administrației Militare din Herson: „De fiecare dată când din Moscova se pronunță «pace», regiunea noastră este bombardată și mor oameni” (Libertatea)În mai puțin de o lună, se împlinesc patru de ani de când Rusia a invadat militar, ilegal, la scară largă, Ucraina, iar pentru locuitorii ucraineni din regiunea Herson, „pacea rusească” înseamnă aproape 40.000 de clădiri civile distruse sau avariate, 307 persoane ucise, dintre care 6 copii, de către Rusia în ultimul an. Și alte 2.564 de persoane, dintre care 62 de copii, rănite.
Libertatea a realizat un interviu cu Anton Samoilenko, adjunctul șefului Administrației Militare Regionale din Herson, pentru a înțelege reziliența ucraineană societală într-o regiune aflată la aproape 500 km de granița României.
Alături de Ghenadie Râbacov, suntem cât se poate de aproape de francofonia din Republica Moldova. Coordonator național al proiectului „clase bilingve francophone” în cadrul Alianței Franceze din Moldova, vorbește despre meseria sa, despre orașul său, Chișinău, dar și despre aspirațiile sale.
În timp ce guvernul se chinuiește în continuare să reducă nivelul cheltuielilor din administrația centrală și locală, primăvara protestelor sindicale din companiile private a debutat la Rompetrol. La sfârșitul săptămânii trecute, sindicatul rafinăriei Petromidia din Năvodari a protestat față de evoluția negocierilor colective.
Proprietarul rafinăriei Petromidia, KazMunaiGaz International, a reacționat. Acționarul rafinăriei a făcut public un calcul care arată că majorarea salarială solicitată de sindicat ar avea un impact anual de 21 milioane de dolari. Cererea sindicatelor este o creștere salarială cu 1.500 de lei pe lună pentru fiecare angajat.
Conducerea companiei a venit cu o contrapropunere și anume plata anul acesta a două bonusuri. Primul care ar ține cont de performanța economică înregistrată anul trecut și care ar însemna plata a aproximativ 5.000 de lei net pentru aproximativ 2.200 de angajați. Al doilea bonus ar trebui să fie în valoare de 500 de lei și ar urma să fie acordat tuturor salariaților cu ocazia Zilei Petrolistului.
Interesant este că acționarii companiei fac publice veniturile actuale ale angajaților, dar explică și motivele pentru care consideră inacceptabilă cererea sindicatelor. Așadar, media salarială la Petromidia este de 10.900 de lei net la care se adaugă un pachet de bonusuri care include prime de sărbători și de concediu, asigurări medicale și de viață, servicii medicale în sectorul privat, tichete de masă și asigurarea gratuită a transportului până la locul de muncă.
Două observații: prima, poate că pachetul salarial pe care îl au angajații Petromidia pare generos, dar să nu uităm că firma acționează într-un sector în care salariile sunt pe primele locuri în clasament la nivel național și, a doua, este de remarcat că în pline negocieri cu sindicatele conducerea companiei a făcut publice datele pachetului salarial din firmă și cheltuielile suplimentare pe care le presupun cererile sindicatului. Este un mod de a obține un avantaj în procesul de negociere.
Spre deosebire de mediul privat, în sectorul public există în continuare o lipsă de transparență în ceea ce privește întregul pachet salarial. Adică, în cazul protestelor sindicale din sectorul de stat, fie că este vorba despre educație sau o altă instituție publică, directorii sau miniștrii nu spun niciodată veniturile reale ale angajaților bugetari care să includă salariul, sporurile, bonusurile, primele, tichetele de masă, tichetele de vacanță, normele de hrană, alocațiile pentru haine, bani pentru navetă, prime de pensionare și orice alte invenții salariale care s-au făcut în ultimii 15 ani pentru angajații la stat.
De fapt, conducerile instituțiilor publice sunt „mână în mână” cu sindicatele și vedem în aceste zile că doar o intervenție clară, legislativă, a guvernului poate rupe frăția dintre liderii de sindicate și managerii din sectorul public.
Întorcându-ne la Rompetrol, comunicatul companiei numește și motivele pentru care nu poate opera creșterile de salarii cerute de sindicatul de la Petromidia. Este vorba despre taxele specifice sectorului energetic și impozitul minim pe cifra de afaceri, pentru a cărui plată compania a fost nevoită să se împrumute. În total, firma a achitat anul trecut impozite și taxe în valoare de aproximativ 226 milioane de dolari. Cu alte cuvinte, reprezentanții Rompetrol spun că este aproape imposibil să crești salariile angajaților după ce ai plătit sume mari în contul unor taxe și impozite atât de diverse.
Desigur, este o temă separată situația economică a companiei care are datorii mari (1,2 miliarde de dolari), dar și pierderi financiare serioase, chiar dacă rezultatele operaționale de anul trecut au fost solide.
Cu siguranță, vor urma și alte companii private la care vor începe negocieri pe tema creșterii salariilor. Tradițional, Dacia, de exemplu, intră în acest proces. Este, însă, de văzut în ce măsură acționarii și managerii firmelor cu capital privat vor avea resurse financiare să plătească salarii mai mari și deci să își asume o creștere a cheltuielilor.
Coaliția de guvernare funcționează, chiar dacă nu optim, iar în viitorul apropiat este puțin probabil să se destrame pentru ca România să ajungă guvernată de un cabinet minoritar, consideră președintele Nicușor Dan. Pe de alta parte, intr-un interviu pentru G4Media, premierul spune că ia în calcul solicitarea unui vot de încredere în PNL în contextul atacurilor interne din partid, dar că nu va solicita un vot de încredere în coaliție.
Incertitudine cu privire la armistițiul anunțat de Donald Trump în războiul ruso-ucrainean
Kremlinul confirma că președintele american i-a cerut lui Vladimir Putin să suspende atacurile aeriene împotriva Kievului timp de o săptămână, până la 1 februarie, când va avea loc la Abu Dhabi a doua rundă de negocieri trilaterale. Nu stim deocamdata care este raspunsul Moscovei in chestiune. Dezvoltam subiectul in aceasta seara.
România pare reticentă privind ideea Europei cu două viteze, cea propusă acum de GermaniaIdeea este veche, ea a mai fost testată cu un oarecare succes si ar permite construcției UE să depășească blocajele actuale. Ar trebui Bucurestiul să se teamă de o astfel de funcționare a blocului comunitar, care ar aduce o viteză sporită de integrare doar pentru cine poate sau vrea să țină pasul?
From the publisher's feed

7,586 Listeners

4 Listeners

354 Listeners

22 Listeners

10 Listeners

3 Listeners