Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

By RFI România
Download on the App Store

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România episodes

  • Transnistria și Găgăuzia: Este separatismul girat de Rusia o provocare pentru viitorul european al R.Moldova?

    Rusia reintră în jocul electoral – contracandidatul Maiei Sandu la ultimele alegeri prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, intră acum în cursa pentru șefia autonomiei găgăuze din sudul Republicii Moldova. Miza – păstrarea controlului asupra regiunii care se opune constant Chișinăului și vectorului pro-european. Scrutinul urmează să aibă loc pe 15 noiembrie. Stoianoglo, care în prezent este deputat, spune că nu-și va depune mandatul în campanie. Autonomia este de ani de zile instrumentată de Rusia împotriva guvernului central de la Chișinău. În ultimii ani, a fost fieful rețelelor criminale coordinate de la Moscova de oligarhul fugar Ilan Șor. Valeria Vițu aduce detalii.

    Temele zilei:

    - Invitatul ediției de astăzi este vicepremierul pentru Reintegrare din Guvernul de la Chișinău, Valeriu Chiveri, cu care a discutat Liliana Barbăroșie. De la 1 septembrie, Republica Moldova a început să aplice TVA și accize pentru anumite categorii de bunuri importate de agenții economici din Transnistria. Este sfârșitul unui regim fiscal preferențial care a funcționat timp de aproximativ 25 de ani și făcea ca mărfurile în magazinele din regiune să fie mai ieftine decât pe restul teritoriului Republicii Moldova. Administrația de acolo și propaganda rusă au folosit acest element ca dovadă a "avantajelor lumii ruse". Acum, principiul îmbrățișat de Chișinău este: aceeași țară, aceleași taxe.

    - În Republica Moldova au început noi exerciții militare. Se numesc Scutul de Foc și se desfășoară împreună cu militari români și americani. Un bun prilej pentru presa de la Moscova să scrie că Moldova este militarizată și că o paște soarta Ucrainei. Doar că aceste exerciții au loc de 11 ani peste Prut, încă pe vremea când Igor Dodon era președinte. Mai multe ne explică Vitalie Cojocari în „Cronica lui Vitalie”.

    - Nicolae Țîbrigan, expert în combaterea dezinformării și propagandei ruse, explica de ce fake news-ul nu este deloc o invenție a internetului și cum au fost folosite propaganda, manipularea și miturile politice încă din antichitate.

    - Autoritățile de la Chișinău depun eforturi pentru a readuce în câmpul constituțional al țării și regiunea separatistă pro-rusă din est – Transnistria. Săptămâna trecută administrația de acolo a marcat așa-numita independență a regiunii, adică ziua în care, în 1991, Tiraspolul s-a separat de restul teritoriului Republicii Moldova, fiind susținut militar de Rusia. În acest an manifestațiile au fost mai modeste, fără discursuri patriotice și fără intonarea imnului Federației Ruse, dar cu o paradă la care liderii de la Tiraspol au vorbit despre rezistență și au acuzat Chișinăul că ar fi impus o blocadă economică. Localnicii însă descriu o realitate mai dificilă: salarii mici, dependență de ajutorul extern și lipsa perspectivelor. Un reportaj semnat de Ecaterina Tanasiiciuc.

    - Cifrele comerțului extern, actele moldovenești pe care le dețin locuitorii din Transnistria și legăturile tot mai strânse dintre cele două maluri ale Nistrului arată că apropierea a început deja în multe domenii. Daniel Vodă, expert în politică externă și comunicare strategică al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, analizează modul în care integrarea europeană poate să contribuie și la reintegrarea Republicii Moldova.

    - Calea Ferată din Moldova va fi reorganizată în două societăți până la sfârșitul anului 2026.

    - 19 teatre, 23 de spectacole: Reuniunea teatrelor naționale românești revine la Chișinău.

    - Reglementarea transnistreană, discutată de Maia Sandu și noul șef al Misiunii OSCE în Moldova.

    Știrile zilei:

    Calea Ferată din Moldova va fi reorganizată în două societăți până la sfârșitul anului 2026.

    Una din întreprinderi, „CFM Infra” va administra infrastructura feroviară, în timp ce „CFM Pasageri și Marfă” va asigura activitățile de transport. Separarea presupune, între altele, adoptarea organigramelor, delimitarea financiară și contabilă a celor două entități și elaborarea planurilor de afaceri.

    Potrivit unui document adoptat de Guvern, reorganizarea CFM nu este considerată o simplă restructurare a unei întreprinderi de stat, ci o reformă structurală a unui sector strategic și a unei infrastructuri critice pentru Republica Moldova, notează TVR Moldova.

    Separarea administratorului infrastructurii de operatorii de transport face parte din angajamentele asumate de Republica Moldova în cadrul Planului de creștere acordat de UE. Procesul este legat și de acordurile de finanțare încheiate de Republica Moldova cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții pentru modernizarea infrastructurii feroviare și dezvoltarea parcului de material rulant.

    ***

    Misiunea OSCE în Moldova își reafirmă angajamentul de a contribui la securitatea și stabilitatea Republicii Moldova, inclusiv prin sprijinirea soluționării pașnice a conflictului transnistrean. Declarația a fost făcută de noul șef al Misiunii OSCE în Moldova, Christopher Smith, în cadrul unei întrevederi cu președinta Maia Sandu, transmite IPN.

    Șefa statului a subliniat că menținerea stabilității și securității rămâne o prioritate pentru Chișinău, în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și al intensificării atacurilor hibride. Totodată, autoritățile urmăresc reintegrarea graduală și durabilă a țării, inclusiv prin apropierea cetățenilor din regiunea transnistreană de Republica Moldova și reintegrarea sectorială.

    ***

    19 teatre, 23 de spectacole: Reuniunea teatrelor naționale românești revine în Republica Moldova, în perioada 9–21 septembrie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”. Chișinăul redevine, timp de aproape două săptămâni, capitala teatrului românesc, cu cea de a 9-a ediție a Festivalului European al Artelor Spectacolului.

    Programul festivalului include, în total, 43 de evenimente, de la spectacole de teatru și audiții radiofonice până la expoziții, conferințe și dialoguri despre arta spectacolului.

    Festivalul se va încheia cu spectacolul „Caligula”, prezentat de Teatrul Național Academic „Ivan Franko” din Kyiv. Ediția din acest an include și un program educațional, cu o conferință susținută de dramaturgul Matei Vișniec și scenografa Andra Bădulescu, două spectacole realizate de adolescenți, precum și un laborator de jurnalism cultural dedicat noilor forme de comunicare și promovare a artei spectacolului.

    43 min
  • Natalia Intotero, deputată PSD, despre desemnarea premierului

    Propunerea de premier a PSD este Sorin Grindeanu, spune la RFI deputata Natalia Intotero. Vicepreședinta Camerei Deputaților afirmă însă că partidul ar putea accepta un prim-ministru independent, dacă PSD ar face parte din Guvernul respectiv.

    Natalia Intotero, despre desemnarea premierului: ”E important ca persoana care va fi desemnată pentru funcția de prim-ministru să aibă cunoștințe în domeniul economic, să fie o persoană care să-și iubească țara, să fie pregătită să muncească non-stop pentru interesul național”.

    Despre pericolul extremist: ”Dacă întreaga clasă politică nu înțelege să lase orgoliile la o parte, nu ne putem mira dacă vom ajunge în situația alegerilor anticipate, să ne trezim și noi în situația Germaniei, cu rezultate pentru un partid nou, pe care-l consideră mulți cetățeni a fi extremist”.

    Despre schimbarea configurației Biroului Permanent al Camerei Deputaților: ”Până la urmă, CCR a declarat neconstituționale și numirea conducerii TVR și RRA, pentru că nu s-a ținut cont de configurația politică și de numărul de parlamentari pentru fiecare formațiune politică. Deci practic, nu doar conducerea, ci și membrii CA. În acest sens, s-au făcut propuneri pentru noua conducere a Biroului Permanent al Camerei Deputaților, conform algoritmului de reprezentare, regulamentar”.

    16 min
  • Când vezi un morman de gunoaie la marginea unei păduri fă asta:

    Când te mai plimbi în natură și vezi un morman de gunoaie la marginea unei păduri, amintește-ți că le poți semnala rapid: Deschide aplicația Let's Do It Romania și marchează locul cu pricina.

    Dacă te gândești că ar fi în zadar, în primele șase luni de la lansare, aplicația înregistra aproape 500 de raportări, dintre care aproape 150 s-au transformat în locuri curățate. S-au colectat peste 550 de tone de deșeuri și mai mult de o tonă de ambrozie care au contribuit la reducerea poluării și mobilizarea comunităților din întreaga țară. 

    Deci fotografiază zona cu deșeuri, iar echipa Let's Do It o transformă apoi într-o sesizare oficială și o trimite primăriei fără să-ți dezvăluie identitatea. Dacă primăria nu răspunde, sesizarea ajunge la Garda de Mediu, în timp ce tu primești notificări despre progresul ei.

    2 min
  • Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos (PressOne)

    Cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600? Cristian Deliorga, Victor Ponta, Florin Manole, Gruia Stoica și Mihai Daraban, deplasare cu avion privat în Mykonos. Cristian Deliorga și Mihai Daraban au zburat împreună și la Nisa scrie PressOne

    Două zboruri cu avioane private au transportat la începutul lui iulie 2026, la doar câteva zile distanță, un judecător constituțional, politicieni și oameni de afaceri – unii dintre ei cu probleme penale.

    Operate de Toyo Aviation, cele două zboruri au avut destinații exclusiviste: Nisa și Mykonos. O parte dintre pasageri au fost prezenți în ambele avioane private, potrivit informațiilor obținute de PressOne.

    Costul celor două deplasări cu avioane private nu este cunoscut, iar prezența unor judecători alături de politicieni și oameni de afaceri ridică întrebări despre cine le-a plătit și dacă acceptarea unor astfel de beneficii poate afecta aparența de independență a justiției.

    News.ro scrie că PNL cere PSD să explice public o deplasare de lux la Mykonos a fostului ministru al Muncii Florin Manole, alături de judecătorul CCR Cristian Deliorga, Victor Ponta, alţi foşti miniştri şi oameni de afaceri. Fostul ministru al Muncii Florin Manole a precizat că delegaţia economică a fost organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României care a acoperit şi toate costurile. 

    Nicușor Dan pregătește a treia desemnare. Luca Niculescu, fostul ambasador al României în Franța, este numele favorit al președintelui Nicușor Dan să preia funcția de prim-ministru. Surse politice au declarat pentru „Adevărul” că diplomatul este una dintre variantele luate în calcul de șeful statului, iar social-democrații ar fi dispuși să accepte.Surse Digi24 susțin că șeful statului așteaptă acum garanții de la partidele fostei coaliții de guvernare că vor aduna o majoritate confortabilă pentru învestirea acestuia, înainte ca el să facă desemnarea. Mai mult decât atât, potrivit informațiilor Digi24, liberalii iau în calcul să pună umărul la votul din Parlament.

    Cum ar arăta „compromisul care nu compromite”, în viziunea lui Nicușor Dan. „Dacă vorbim de politică, ca meserie, politica este o artă a compromisului care nu compromite”, a transmis, luni, președintele Nicușor Dan. În direct la Euronews România, analistul politic Cristian Andrei a susținut că șeful statului se referă la partidele care au făcut parte din coaliția de guvernare până în mai, ruptă de PSD. Analistul politic a avertizat că formarea unui guvern în jurul PSD, cu parlamentari proveniți prin traseism politic, nu ar reprezenta un compromis, ci „un dezastru politic”, și precizează că scenariul urmărit ar fi desprinderea PNL de actuala conducere și apropierea din nou de PSD.

    „Fără șopârle” este condiția pusă de AUR pentru negocieri cu PSD. Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a afirmat pentru Hotnews.ro că partidul său este dispus să negocieze cu PSD formarea unui nou guvern. 

    AUR nu mai poate fi oprit să ajungă la guvernare - spune intr-un interviu pentru SpotMedia analistul politic Cristian Hrituc, fost consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu. Cristian Hrituc separă net cele două categorii: la vârf, AUR are lideri care și-au demonstrat extremismul prin violență de discurs și violență fizică – scenele din Parlament, cele din stradă din 2025. Baza electorală e altceva, fiind formată din oameni frustrați, revoltați de anii tranziției, cu nostalgii comuniste, pentru care extremismul sună a revoltă anti-sistem, nu a pericol.

    Libertatea scrie că trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu 2 miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal o puteți citi pe site-ul ziarului.

    5 min
  • ”Casele Rusiei”: centre culturale sau birouri de spionaj?

    Sunt Casele Rusiei adevărate agenții de spionaj ale Moscovei implantate în diverse țări ale Europei? Colegii noștri de la ediția RFI în limba franceză reiau această întrebare, după ce Berlinul a anunțat închiderea Casei Ruse de Știință și Cultură. Germania consideră Moscova „responsabilă” pentru „atacul hibrid” de la aeroportul din Leipzig din 4 august.

    Teoretic, aceste Case ale Rusiei ar trebui să funcționeze ca orice centru cultural al unei țări în străinătate – Institutul Goethe în cazul Germaniei, Institutul Francez sau, dacă vreți, Institutul Cultural Român.

    Dar, de la începutul invadării la scară largă a Ucrainei, suspiciunile în jurul caselor Rusiei s-au tot adunat, la Berlin și în întreaga Europă.

    Acestea sunt frecvent acuzate că acționează ca niște canale pentru ideologia Kremlinului sau chiar că adăpostesc operațiuni ale serviciilor secrete.

    Apelurile pentru închiderea sediului din Berlin au fost formulate în mod regulat timp de patru ani.

    Mutarea Ministerului German pentru Afaceri Digitale într-o clădire vecină cu Casa Rusiei, în iulie 2026 a reaprins îngrijorările legate de securitate – cu toate că anumite departamente sensibile ale ministerului au rămas în cele din urmă la Bonn, potrivit publicației Euractiv.

    Dezbaterea a fost alimentată și mai mult după ce, în Franța, un document al Ministerului de Interne afirma că sediul din Berlin al Casei Ruse era „folosit ca acoperire de către serviciile de informații”. Această acuzație a apărut în ordinul de expulzare care o viza pe Xenia Fedorova, fosta șefă a RT Franța, care ar fi încercat să preia ea însăși conducerea Casei Ruse din Berlin.

    Citeste siXenia Fedorova, portavocea Kremlinului la Paris, nu va reveni în Franţa dacă nu i se suspendă decizia de expulzare

    Un număr de cincisprezece Case Ruse apar încă în cadrul Uniunii Europene - în special la Paris, Roma, Bruxelles sau Budapesta.

    Acestea operează sub autoritatea Ministerului de Externe rus și „susțin în mod explicit direcțiile diplomatice, principiile geopolitice și valorile promovate de organele guvernamentale ale Moscovei”, potrivit specialistului în Rusia citat de RFI.

    „Să vezi Rusia cu ochii tăi...”

    Casa Rusă din Paris continuă să ofere - pentru anul 2026-2027 - cursuri de limba rusă cu plată, activități pentru copii, concerte și șederi în Rusia, în special programul „Noua Generație” pentru tineri profesioniști. Scopul: „Să vezi Rusia cu ochii tăi, să întâlnești tineri ruși, să găsești prieteni și oameni cu aceleași idei.”

    În special, centrul adoptă și diseminează - către un public deja receptiv - unele dintre argumentele pe care Moscova le folosește pentru a justifica războiul din Ucraina. „Nu încearcă să convingă întreaga Franță să fie de acord cu Rusia. În schimb, ei caută să consolideze un public care simțea deja o anumită afinitate pentru Rusia”, explică expertul consultat de RFI.

    Cu toate acestea, alte țări europene au ales să întrerupă acest canal.

    Citeste siÎnchiderea Centrului cultural rus din R. Moldova, prima decizie a noului Guvern de la Chișinău

    România, de exemplu, a adoptat o abordare mai directă, ordonând închiderea Casei Ruse din capitala sa încă din februarie 2023. Motivul oficial: centrul s-a angajat în mod repetat în acțiuni care „au distorsionat realitatea și adevărul istoric”, iar aceste încălcări s-au agravat în urma invaziei Ucrainei. La rândul său, Moldova a ordonat închiderea centrului de la Chișinău în iulie 2026. În total, nouă țări europene au închis Casele Rusești.

    În schimb, Ungaria nu a luat nicio măsură, în ciuda promisiunilor noului șef al guvernului, Peter Magyar, de a combate influența Kremlinului.

    Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

    4 min

About Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

From the publisher's feed

Ascultați programele și podcasturi RFI România. Podcasturi, interviuri, dosare, invitați - RFI