Revista presei internaționale

Președintele american Donald Trump își intensifică presiunea asupra Iranului. El a avertizat că se vor întâmpla „lucruri rele” dacă Iranul nu va accepta condițiile puse de Washington. De partea sa, Iranul spune că vrea să negocieze dar este gata și de o confruntare. Comentatorii discută despre consecințele unui atac american, în Orient dar și în Statele Unite.

 

L’Express vorbește despre îngrijorările de la Pentagon cu privire la o potențială confruntare cu Iranul.

”În timp ce Statele Unite își adună trupele în jurul Iranului, șeful Statului Major Interarme, Dan Caine, și-a exprimat rezervele cu privire la un potențial atac, subliniind riscurile pentru soldații americani și un stoc insuficient de muniție”.

 

The Independent relatează că  Trump a ripostat pe platforma sa de socializare împotriva a ceea ce a numit „știri false” lansate de Caine.

Potrivit ziarului, ”Trump ia în considerare un atac asupra Iranului de săptămâni întregi, ceea ce ar putea răspândi haos și conflict în regiune.

Iranul reprezintă o amenințare puțin perceptibilă pentru SUA, iar un atac neprovocat ar încălca probabil dreptul internațional.

Iranul și-a exprimat speranța că negocierile pot da roade, dar a respins ceea ce numește o serie de cereri maximaliste ale SUA cu privire la îmbogățirea nucleară, rachetele balistice și sprijinul pentru intermediari regionali.

Analiștii au remarcat că multe dintre cerințele Washingtonului adresate Teheranului se aliniază cu prioritățile israeliene”.

 

The Washington Post atenționează că ”deși Statele Unite au baze în regiune, în special în Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, aceste țări refuză să permită lansarea unei ofensive împotriva Teheranului de pe teritoriul lor de teama represaliilor. Prin urmare, o astfel de operațiune ar prezenta riscuri nu doar pentru personalul militar desfășurat la fața locului”.

Le Monde își pune întrebări cu privire la amenințările americane și adevăratul lor scop.

”Donald Trump vorbește despre un război ale cărui obiective rămân nedefinite deocamdată.

Încearcă președintele SUA să-și consolideze poziția pentru negocieri ulterioare sau să distrugă un program nuclear despre care susținea în iunie că a fost anihilat?

Să fie, oare, ținta programul de rachete balistice dezvoltat de Teheran, o amenințare reală pentru toți vecinii Republicii Islamice?

Are el în vedere o schimbare de regim la Teheran, un rezultat care cu greu ar putea fi obținut prin bombardamente, oricât de masive ar fi fost acestea?

Oscilările sale din timpul revoltei din ultimele săptămâni, inclusiv promisiunea unui ajutor care nu s-a materializat niciodată, au arătat că poate fi indiferent față de soarta poporului iranian.

Donald Trump este amator de gesturi mărețe, campanii scurte urmate de un comunicat de victorie. Nu există nicio garanție că situația Iranului se pretează acestei abordări”.

 

USA Today analizează consecințele interne ale deciziilor lui Donald Trump.

”Criticat de MAGA pentru întâlnirile sale frecvente cu lideri străini la Casa Albă și pentru concentrarea generală pe războaie și încheierea de acorduri de pace, președintele și-a intensificat călătoriile interne înainte de alegerile de la jumătatea mandatului

Imaginea unui Trump care va ataca Iranul pentru a doua oară, exact când urmează să facă un turneu prin țară, nu ar fi una ideală”.

Împlinirea a patru ani de la declanșarea invaziei rusești împotriva Ucrainei reprezintă un subiect predilect în presa internațională. Comentatorii semnalează câștigurile minime ale Rusiei, dar știu că Vladimir Putin nu are de gând să se oprească.

„După aproape patru ani de război împotriva Ucrainei, Vladimir Putin încă nu a obținut victoria la care spera”, își începe editorialul ziarul Le Monde.

„Rezistența ucraineană și mobilizarea occidentală au zădărnicit planurile FSB, care îi promiseseră președintelui o victorie rapidă și ușoară.

Deconectat de realitate și izolat după un sfert de secol la putere, liderul de la Kremlin se trezește prins într-un război de uzură, care provoacă ravagii pentru câștiguri teritoriale limitate.

Putin spera să profite de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă pentru a pecetlui rapid un «acord de pace», cu complicitatea Washingtonului.

El rămâne prins în logica sa belicosă, mânat de o căutare existențială a victoriei pentru a-și justifica viziunea istorică și ambițiile militare.

O nouă ofensivă pe un alt front european ar fi o evadare irațională, dar nu mai irațională decât tragica sa decizie de a invada Ucraina acum patru ani.”

USA Today observă la rândul său că  „liderul rus i-a convins pe Trump și pe negociatorii americani, inclusiv pe trimisul prezidențial Steve Witkoff, că dorește să încheie un acord – chiar dacă Moscova lansează rachete și drone asupra orașelor ucrainene.

Războiul pe care Trump a jurat în repetate rânduri că îl poate încheia într-o singură zi are acum patru ani”.

Pentru First Post, „războiul dintre Rusia și Ucraina a arătat o oglindă a Occidentului, expunând fracturi în credința îndelungată în descurajare, coeziune transatlantică și legitimitatea internaționalismului liberal. De asemenea, a grăbit calea către o ordine mai multipolară în care Sudul Global - și India în special - caută o voce distinctă”.

La rândul său, revista Forbes constată că Rusia și Ucraina nu sunt deloc mai aproape de pace, după patru ani de război la scară largă.

Timp de peste un an, președintele american Donald Trump și administrația sa au condus negocierile pentru a pune capăt războiului. Aceste eforturi, însă, nu au dus la încetarea războiului.

Potrivit analizei publicației ucrainene Kyiv Post, strategia Rusiei nu s-a schimbat: „Ucraina trebuie zdrobită prin uzură în timp ce se agită sabia armelor nucleare. Rusia pariază pe faptul că democrațiile nu au curajul pentru sacrificii prelungite, cu riscul unui război nuclear.

Până acum, având în vedere că administrația lui Donald Trump declară „nu este războiul nostru”, pariul lui Putin a dat roade.

Publicația spaniolă La Vanguardia, citată de Eurotopics, notează că, din perspectiva europenilor, „Putin nu trebuie lăsat să câștige, deoarece acest lucru ar deschide calea pentru o nouă agresiune rusească. Cea mai mare teamă din capitalele Europei este că presiunea asupra lui Zelenski ar putea produce un fals sfârșit al războiului, după care Putin s-ar putea reînarma și ar putea ataca din nou.”

Se împlinesc marți patru ani de la declanșarea invaziei pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei. Patru ani de rezistență eroică a ucrainenilor. Patru ani în care Rusia nu și-a atins obiectivele, notează presa internațională.

”După 4 ani de război purtat de Rusia în Ucraina, pacea este încă greu de întrevăzut, în ciuda eforturilor SUA”, transmite ABC News.

”Când invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia a depășit 1.418 zile luna trecută, de fapt a depășit oficial o etapă istorică - același interval de timp necesar Moscovei pentru a învinge Germania nazistă în al Doilea Război Mondial”.

CNN amintește cum Vladimir Putin, omul forte al Kremlinului, își dezvoltase deja înainte de 2022 o tendință spre utilizarea forței.

 

”Războaiele lui Putin în Cecenia, Georgia și Siria, precum și acțiunile militare din Crimeea și estul Ucrainei, i-au adus succesul la un cost relativ mic.

Dar invadarea celei de-a doua țări ca mărime din Europa, după Rusia însăși, era o perspectivă potențial catastrofală care, cu siguranță, ar fi trebuit să-l pună pe gânduri pe un strateg rece precum Putin.

Se pare că nu”.

 

The New York Times  consideră că acum, Ucraina a depășit un punct fără întoarcere.

”Kievul este obosit. În cea mai mare parte a celor patru ani, capitala a insistat să își mențină sau să își restabilească viața urbană vibrantă obișnuită.

Teatrele au funcționat, la fel ca și galeriile de artă și muzeele (deși colecțiile permanente au fost depozitate în locații sigure); universitățile și școlile secundare au continuat instruirea cu prezență fizică; bicicletele și trotinetele electrice au fost bine întreținute; metroul a continuat să funcționeze; iar calea ferată a deservit orașul ca un ceasornic.

Calea ferată, în special, a devenit un simbol al invincibilității sau, literalmente, al caracterului indestructibil”.

RTE, televiziunea publică irlandeză, nu uită că invazia a creat o criză umanitară masivă, forțând milioane de ucraineni, în mare parte femei și copii, să fugă spre vest pentru a se adăposti.

Încercarea Rusiei de a înlătura rapid guvernul ucrainean a eșuat, dar scopul său rămâne același - de a crea un stat ucrainean slăbit, unul pe care Moscova să îl poată controla și pe care să îl împiedice să se integreze mai strâns cu Occidentul.

Această iarnă a fost cea mai grea din războiul de până acum pentru ucraineni, infrastructura energetică a țării fiind afectată de atacurile cu drone și rachete rusești.

Penele de curent și încălzire rezultate au însemnat că milioane de ucraineni au fost nevoiți să îndure temperaturi de îngheț în casele lor.

Iar Deutsche Welle  este de părere că ”unul dintre cei mai importanți factori care întăresc rezistența oamenilor este conștientizarea faptului că războiul Rusiei este unul existențial. Pentru ucraineni, războiul nu este doar despre dreptate, ci despre simpla supraviețuire”.

Noi negocieri de pace au avut loc la Geneva, în această săptămână între delegațiile Rusiei și Ucrainei. Presa internațională comentează impasul în care au ajuns discuțiile. Și caută explicații.

”Negocierile de pace cu Ucraina s-au întrerupt la Geneva, în timp ce, nemulțumit, Zelenski acuzâ Rusia de tergiversare”, rezumă ziarul canadian The Globe&Mail.

Frankfurter Allgemeine Zeitung  consideră că

 

”pentru Rusia, aceste negocieri nu sunt despre pace, ci despre crearea unei rupturi între Ucraina și SUA.

Pentru Ucraina este vital să împiedice Moscova să atingă acest obiectiv.

Un armistițiu va fi posibil doar dacă presiunea constantă exacerbează problemele interne din Rusia într-o asemenea măsură încât Vladimir Putin să considere o pauză a luptelor ca fiind avantajoasă din punct de vedere tactic.”

 

(Sursa. Eurotopics)

Potrivit Kyiv Post, ”Putin face presiuni asupra NATO pentru a-și asigura promisiunea că organizația nu se va extinde spre est.

Moscova dorește să anuleze decizia de la Summitul de la București din 2008, potrivit căreia Ucraina și Georgia s-ar putea alătura în cele din urmă alianței.

Citeste siVolodimir Zelenski: Negocierile trilaterale de la Geneva sunt 'dificile'

Putin a acuzat în repetate rânduri Occidentul că „trădează” Rusia prin încălcarea promisiunilor de a nu extinde NATO spre est.

În același timp, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat anul trecut că Rusia nu poate avea niciun cuvânt de spus în privința aderării Ucrainei la alianță”.

”Inițiativele de pace ale SUA se reduc practic la acorduri comerciale”...

... este de părere ziarul austriac Der Standard.

„În loc să trimită diplomați experimentați de la Departamentul de Stat, Trump i-a trimis mereu la negocierile de pace pe avocatul și dezvoltatorul imobiliar Steve Witkoff și pe propriul său ginere Jared Kushner.

Sprijinul SUA pentru pretențiile Rusiei dincolo de linia frontului actual poate fi explicat doar dacă scopul final este cooperarea economică profitabilă dintre Rusia și SUA – sau mai degrabă clanul Trump”.

Iar în Franța, săptămânalul L’Express observă cum, din Belgia până în Polonia, ”ambasadorii lui Donald Trump în Europa joacă cartea provocării.

Ei au generat fricțiuni fără precedent cu aliații europeni din cauza unor remarci considerate jignitoare sau a unor interferențe publice.

De exemplu, ambasadorul american a criticat Bruxelles-ul după ce trei persoane au fost urmărite penal pentru efectuarea circumciziilor fără medic, faptă ilegală în Belgia.

Citeste siUcraina: Pozițiile "diferă", încă, după discuțiile de la Geneva, potrivit lui Volodimir Zelenski

Atacurile l-au vizat și pe ministrul Sănătății, Frank Vandenbroucke, acuzat că a fost „foarte nepoliticos”  și că a refuzat să-i strângă mâna ambasadorului și să se lase fotografiat cu el.

Cu câteva zile mai devreme, în Polonia, un alt diplomat american a stârnit controverse. Ambasadorul la Varșovia a anunțat că rupe toate relațiile cu președintele Camerei Deputaților din Polonia, după ce acesta a declarat într-o conferință de presă că Donald Trump nu merită Premiul Nobel pentru Pace.

Nici Franța nu a fost scutită.

Încă din august 2025, Quai d'Orsay l-a convocat pe ambasadorul american, Charles Kushner, după ce acesta a acuzat Parisul de inacțiune în fața creșterii antisemitismului.

La fel ca în Belgia și Polonia, autoritățile franceze au considerat aceste intervenții publice fără precedent și insultătoare”.

Prima reuniune a Consiliului pentru Pace, un organism nou creat de președintele Donald Trump, este programată pentru joi, 19 februarie. Destinată inițial să gestioneze reconstrucția Fâșiei Gaza, organizația își propune, prin statutul ei, atribuții mult mai largi. Comentatorii observă că state importante nu s-au alăturat inițiativei, în timp ce Comisia Europeană va trimite o delegație, dar fără a se alătura Consiliului.

După cum observă cotidianul francez Les Echos , ”în această etapă, Consiliului pentru Pace i s-au alăturat mai multe puteri regionale din Orientul Mijlociu — în special Turcia, Egipt, Arabia Saudită, Qatar și Israel — dar și țări emergente precum Indonezia. Însă aliații istorici ai Statelor Unite din Europa au refuzat să participe, privind cu suspiciune crearea acestui organism care urmărește să rivalizeze cu ONU”.

Europenii sunt divizați în privința Consiliului pentru Pace al lui Donald Trump, constată la rândul său Le Monde:

”Din partea europeană, doar Ungaria și Bulgaria au fost de acord să participe, dar mai multe țări, precum și Comisia Europeană, au decis totuși să trimită observatori”.

”Europa se apropie în liniște de Consiliul pentru Pace al lui Trump”, titrează ziarul belgian L’Echo: 

”UE o va trimite pe comisarul european Dubravka Šuica, în ciuda neliniștii unor capitale europene față de acest organism”.

O versiune cu plată a ONU

Iar France Info amintește că ”organismul condus de Donald Trump a fost conceput pentru a pune capăt războiului din Fâșia Gaza, dar statutul său îi atribuie un obiectiv mult mai larg: rezolvarea conflictelor armate la nivel mondial.

Membrii permanenți ai Consiliului pentru Pace trebuie să plătească un miliard de dolari pentru a se alătura, ceea ce a stârnit critici conform cărora consiliul ar putea deveni o versiune „cu plată” a Consiliului de Securitate al ONU”.

Potrivit Newsweek, ”aproximativ 60 de țări au fost invitate la anunțul consiliului, însă numai un număr limitat s-au alăturat oficial, participarea provenind în mare parte din statele din regiunea Orientului Mijlociu.

Franța, Regatul Unit, Norvegia, Slovenia și Suedia au declarat că nu vor participa, invocând îngrijorări cu privire la domeniul de aplicare al consiliului și relația sa cu Națiunile Unite”.

Citeste siObiectivele foarte neclare ale Consiliului de Pace creat de Donald Trump

Și Vaticanul a respins invitația lui Trump de a se alătura Consiliului Păcii. În acest context, The Independent precizează că ”Papa Leon a criticat în repetate rânduri politicile domnului Trump de când a devenit primul pontif american.

În octombrie anul trecut, el a pus la îndoială dacă politicile de imigrație intransigente ale președintelui erau în concordanță cu valorile „pro-viață” ale Bisericii Catolice”

Iar ziarul italian La Stampa se întreabă dacă ”o mână de țări pot să aibă succes acolo unde organizații universale precum ONU și OSCE au eșuat?

Această rezervă politică și strategică este o consecință a rupturii transatlantice care s-a deschis în primul an al administrației Trump și a fost confirmată la Conferința de Securitate de la München.

Președintele american nu vrea Europa la masa negocierilor privind Ucraina și Iranul. (...) Geopolitica lui Trump îi ține pe aliații «istorici» departe de Consiliul Păcii – chiar și Londra, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată.”

Un minut de reculegere a fost ținut marți după-amiază la Adunarea Națională de la Paris, în urma morții de joia trecută, la Lyon, a tânărului activist radical de dreapta Quentin Deranque. În vârstă de 23 de ani el a fost ucis la Lyon, de un grup de oameni mascați, în marja unei conferințe susținute de un membru al Parlamentului European din formațiunea radicală de stânga Franța Nesupusă.

Tot marți, autoritățile au anunțat identificarea a cinci suspecți, având legături cu stânga extremă. Presa franceză și cea din afara țării analizează situația.

În Spania, El País notează că, dincolo de violența atacului, reacțiile politice sunt atât de virulente deoarece „acest incident coincide cu înregistrarea partidului Franța Nesupusă la Ministerul de Interne ca organizație «de extremă stânga», o decizie puternic contestată de partid. În acest context, cu o lună înainte de alegerile municipale din Franța, problema capătă și o dimensiune electorală.”

„De luni de zile, climatul politic francez se confruntă cu o radicalizare a conflictului dintre extreme, care își are originea în situația din Gaza”,

adaugă Corriere della Sera.

După cum observă Politico, probabilul candidat la președinția franceză, Jean-Luc Mélenchon se află în mijlocul criticilor.

”Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a declarat luni că membrii unui grup antifascist local, numit Tânăra Gardă, având legături cu Franța Nesupusă, par să fi fost implicați în incident.

Tânăra Gardă a fost co-fondată la Lyon în 2018 de Raphaël Arnault, în prezent deputat pentru Franța Nesupusă, pentru a combate prezența pe scară largă a grupurilor de extremă dreapta în oraș.

Ministerul de Interne a ordonat desființarea grupului în iunie, susținând că incită la acte de violență. Însă Tânăra Gardă a contestat această hotărâre în instanță, cu sprijinul Franței Nesupuse și al organizațiilor pentru drepturile civile.

În Franța, Le Monde notează în editorialul său că

episodul întunecă și mai mult peisajul politic francez și întărește nevoia unei renașteri democratice cu paisprezece luni înainte de alegerile prezidențiale .

Cei care l-au ucis nu au comis doar o crimă; recurgând la metodele fasciștilor împotriva cărora pretind că luptă, au pângărit cauza progresistă și umanistă și le-au oferit un martir adversarilor lor.

Actul lor scandalos, comis în numele idealurilor de stânga, nu trebuie să ascundă faptul că extrema dreaptă include susținători fățiși ai violenței, semnul ei distinctiv, și dușmani implacabili ai democrației și ai Republicii”.

Și pentru ziarul francez Libération,

”a ataca un om căzut la pământ nu este antifascism, ci fascism”.

Dacă ancheta în curs de desfășurare de la Lyon confirmă că activiștii antifasciști au fost într-adevăr responsabili pentru moartea lui Quentin, întreaga mișcare va trebui să se reevalueze. În fața fascismului totalitar și brutal, singurul răspuns adevărat poate fi doar democratic”.

Iar un articol de opinie din Le Figaro atrage atenția asupra riscului unui punct de cotitură.

”Moartea lui Quentin, sub loviturile unor activiști de extremă stânga, face parte dintr-un sistem ideologic în care violența politică este relativizată și chiar justificată de unii în numele luptei împotriva unui adversar prezentat ca fiind absolut”.

Ce se va întâmpla în Europa după Conferința de securitate de la München? Comentatorii de pe ambele maluri ale Atlanticului încearcă să găsească răspunsul. Un lucru e clar: schimbarea nu mai poate fi oprită.

Euronews vorbește despre „vântul schimbării” , amintind de hitul formației Scorpions din 1990.

După 1989, expresia simboliza ”promisiunea unei ordini mondiale unite și liberale”.

Astăzi, ”la sfârșitul celei de-a 62-a Conferințe de Securitate de la München, vântul s-a schimbat. Ne lovește direct - și nu mai vine doar din Est.

Vine chiar din interiorul Occidentului și zguduie fundațiile structurii noastre de securitate mai mult ca niciodată.

Cea mai mare schimbare geopolitică din trecut a fost prăbușirea blocului estic. Cea mai mare schimbare de astăzi este transformarea Occidentului în interiorul său.

Citeste siRubio la München: cuvintele frumoase nu ascund realitatea

Vântul s-a schimbat - și vine din direcții pe care le-am crezut mult timp sigure.

Europa are la dispoziție resurse enorme: putere economică, capital intelectual și experiență diplomatică. Cu toate acestea, acest potențial nu trebuie utilizat doar retoric, ci și în mod real”.

De partea sa, Le Monde invocă necesitatea unității europene.

”Observarea unei înstrăinări durabile între Statele Unite și Uniunea Europeană, care a reieșit din discursul lui Marco Rubio rostit sâmbătă în Germania, îi obligă pe europeni să nu mai apară ca divizați.

Când administrația americană prezintă o imagine apocaliptică a Uniunii Europene ca pe un cimitir al ambițiilor, identităților și libertăților, UE poate riposta cu acuzații de negare a schimbărilor climatice, respingere a științei, derivă plutocratică și tendințe autoritare. „Civilizația occidentală” pe care Moscova o denigrează, nu mai are aceeași definiție de ambele părți ale Atlanticului, iar europenii nu au absolut niciun motiv să o abandoneze pe a lor”.

”Căsătorie de conveniență”

Publicația poloneză Polityka, citată de Eurotopics, vede deja conturarea unui nou curs:

”Atitudinea prietenoasă a reprezentantului de la Washington a fost binevenită, dar fără mari iluzii. Cursul pentru consolidarea capacităților de apărare ale Europei a fost stabilit de mult timp și este acum larg acceptat, deși este implementat cu viteze diferite de către diferiți actori”

Dincolo de Ocean, The Wall Street Journal consideră că SUA și Europa ”nu mai sunt suflete pereche și intră într-o căsătorie de conveniență”.

Potrivit ziarului, ”provocarea majoră în materie de securitate, văzută dinspre capitalele europene, este reprezentată de războiul Rusiei de subjugare a Ucrainei și de posibilele planuri ale Moscovei asupra statelor baltice și a altor părți ale Uniunii Europene.

Președintele Trump, în schimb, a vorbit în repetate rânduri despre Rusia ca despre o sursă de afaceri importante și o posibilă protecție împotriva Chinei.

Presiunea exercitată de Trump asupra Ucrainei pentru a accepta un acord de pace în termenii Rusiei și a ceda teritorii necucerite din regiunea Donețk, a fost o sursă de tensiune transatlantică timp de luni de zile.

Întrucât Trump îl prezintă pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski drept un obstacol în calea păcii, problema ar putea declanșa o altă criză în relațiile transatlantice în următoarele săptămâni, se tem mulți lideri europeni”.

Aplauze după discursul secretarului de stat Marco Rubio la Conferința de securitate de la München. Dar a contribuit aceasta la o reparare a relației transatlantice, grav avariate de Donald Trump? Nu tocmai, sunt de părere comentatorii.

Rubio și liderii europeni sunt de acord asupra unui lucru: vechea ordine mondială „nu mai există”, transmite CNN: ”Forumul a avut loc la doar câteva săptămâni după o altă întâlnire tensionată a liderilor mondiali de la Davos, Elveția, în care Trump a ținut un discurs critic față de liderii europeni pentru politica lor de migrație și s-a plâns că SUA au fost exploatate de aliații europeni”.

The New York Times observă că, „spre deosebire de vicepreședintele american J.D. Vance, care anul trecut i-a acuzat pe europeni că cenzurează partidele de extremă dreapta în detrimentul libertății de exprimare, domnul Rubio a acționat diplomatic, subliniind secolele de istorie comună dintre țara sa și Europa, de la colonizarea Americii până la lupta împotriva comunismului în timpul Războiului Rece.”

Citeste siRaportul Conferinței de la München din acest an are o notă îndrăzneață, pentru că portretizează SUA în rolul de demolator al ordinii internaționale (Analist)

”După distrugere, repararea. Între cei doi candidați la funcția de succesor al lui Donald Trump, Vance și Rubio, votul european a fost exprimat”, consideră Le Figaro.

”Rămân însă întrebări. Prima îi privește pe americani: În ce măsură poate fi adoptată de Casa Albă și aprobată de un președinte american care susține că „Europa s-a terminat” retorica liniștitoare a lui Marco Rubio, care contrastează puternic cu unilateralismul brutal al lui Donald Trump?

A doua îi privește pe europeni. Este viziunea asupra lumii a lui Marco Rubio, care prezintă un continent subordonat de bunăvoie Statelor Unite, compatibilă cu cea a Europei de astăzi? 

Vor reuși europenii să țină pasul cu Statele Unite în materie de apărare? Dar mai presus de toate, vor dori aceeași politică de imigrație? Răspunsul va veni la München, în 2027. Și în capitalele europene care vor organiza în curând alegeri”.

Revista germană Der Spiegel nu se arată prea convinsă de prestația lui Marco Rubio, pe care îl descrie drept ”omul pus să care molozul”.

”Pare abordabil, dar asta nu schimbă nimic: Marco Rubio a reprezintat politica externă a lui Donald Trump la Conferința de Securitate de la München”.

„Este însă dificil de stabilit dacă aplauzele au reflectat o aprobare autentică sau doar o ușurare față de un discurs care a fost mai puțin agresiv decât se aștepta”, notează cotidianul spaniol El Mundo.

”Discursul lui Marco Rubio a avut un ton conciliant, dar a fost în esență trumpian”, este de părere Süddeutsche Zeitung. Cuvintele frumoase nu au reușit să ascundă realitatea. „Iar realitatea este aceasta: Europa și America lui Donald Trump trăiesc în două lumi extrem de diferite când vine vorba de politică.

(...) Acest lucru este valabil mai ales având în vedere că președintele american amenință în mod regulat că va ocupa un teritoriu danez autonom: Groenlanda”.

Dosarele Epstein vor marca o generație – iată una dintre concluziile comentatorilor, după ce tot mai multe dintre documente încep să fie citite și înțelese. Dar cum și-a clădit și cum și-a folosit infractorul sexual această vastă rețea de relații? Presa internațională explică.

The New York Times, citat de Courrier International, analizează o serie de tranzacții și tentative de investiții ale lui Jeffrey Epstein în toate sectoarele din Silicon Valley, în criptomonede, startup-uri biomedicale, dar și în vedete Big Tech în ascensiune, precum SpaceX și Facebook.

Fie că s-au materializat sau nu, toate aceste tranzacții au cel puțin un lucru în comun: au fost discutate după 2008, anul primei condamnări a finanțatorului pentru racolarea unei minore în scopuri de prostituție în Florida. La acea vreme, Epstein, simțind că lațul legal se închide, încerca să se mențină pe linia de plutire financiară și să-și consolideze vasta rețea de contacte prestigioase sau pur și simplu lucrative.

În revista franceză L’Express citim cum

”Jeffrey Epstein și oamenii Kremlinului au clădit un parteneriat fructuos”.

Este titlul interviului acordat de Françoise Thom, cercetătoare specializată în Rusia.

Ea spune că legăturile dintre agresorul sexual și Moscova erau de lungă durată. Iar revista se întreabă dacă nu cumva, până la punctul în care au transformat-o în cel mai mare kompromat din istorie.

”Acest lucru este suficient pentru a le da fiori guvernelor occidentale, care încep să se întrebe dacă agresorul sexual nu era și un agent... care lucra pentru Moscova.

Citeste siDosarele Epstein și filiera rusească

Și pe bună dreptate. Peste 10.000 de scrisori, note și mesaje text publicate de Departamentul de Justiție al SUA se referă la Rusia - și o mie la Vladimir Putin.

Aceste documente dezvăluie că Epstein avea legături de lungă durată cu înalți oficiali ruși.

În 2011, de exemplu, notoriul om de afaceri a călătorit în Rusia cu o viză emisă de Vympel, asociația veteranilor unei unități de elită FSB, potrivit ziarului Novaya Gazeta”.

”Faimă, putere, sex și crimă”

Iar Financial Times descrie cum ”Epstein a reușit să transforme relațiile într-o sursă de bani, putere și alte conexiuni - un fel de schemă socială Ponzi pe care a menținut-o până la arestarea și moartea sa în închisoare în 2019.

Membrii de elită ai grupului său nu aveau toți aceleași nevoi. Pentru a le satisface, Epstein putea să-și asume rolul de confident, broker sau pețitor, ghid către o viață mai luxoasă sau chiar bancher.

Faimă, putere, sex și crimă - dosarele Epstein vor avea probabil repercusiuni care vor reverbera o generație.

Citeste siEpstein s-a înconjurat de numeroși oameni de știință. Ce urmărea?

În aceste vremuri de neîncredere absolută față de elite, politica modernă este deja modelată de puterea teoriilor conspirației.

Și se dovedește că adevărata conspirație nu a fost orchestrată de la Davos sau la Națiunile Unite, sau din subsolul unei pizzerii [așa cum credeau susținătorii „Pizzagate” din Statele Unite], ci de la adresa de e-mail hiperactivă a unui pedofil.

Când bogăția, lingușirea sau ajutorul pe care l-a oferit nu i-au adus ceea ce își dorea, Epstein a devenit amenințător și brutal - folosindu-și intimitatea atent cultivată cu oamenii pentru a se juca cu teama lor de a fi expuși, ceea ce a asigurat funcționarea mașinăriei

 (Sursa: Courrier International).

Cei 27 de lideri ai UE se întâlnesc astăzi la Castelul Alden Biesen din Belgia pentru un summit informal axat pe competitivitatea europeană. Presa internațională subliniază nevoia urgentă de reforme. Dar vorbește și despre viziunile diferite ale unor capitale cheie.

Ziarul francez Les Echos prefațează astfel discuțiile: „Se așteaptă ca acest „seminar” pe tema competitivității să includă o „evaluare geopolitică cu Mario Draghi, un prânz pentru cele 27 de state membre ale UE pe tema competitivității, discuții cu Enrico Letta privind consolidarea pieței unice și o sesiune finală privind instrumentele care trebuie utilizate pentru a stimula competitivitatea europeană”. În centrul preocupărilor se află „simplificarea reglementărilor, sprijinului pentru industrie și independența strategică”.

Euronews transmite că ”deși nu se așteaptă decizii specifice, se preconizează că va fi o dezbatere semnificativă – și controversată – privind viitorul economiei Europei.

Von der Leyen a recunoscut, de asemenea, ca posibil inevitabilă o așa-numită Uniune „cu două viteze”, în care un grup de țări dispuse să își integreze economiile mai mult o vor face fără ca cei 27 de membri să acționeze ca un bloc”.

După cum observă Politico, deși nu va participa, Donald  Tump va fi în cameră:

”Amenințările lui Trump la adresa Groenlandei au declanșat o discuție a liderilor în timpul unei reuniuni extraordinare a Consiliului din ianuarie, la care von der Leyen a spus că Europa trebuie acum să urmeze calea independenței. Mai mulți diplomați care au fost informați despre discuțiile liderilor au descris summitul ca un moment Rubicon de la care nu există cale de întoarcere”.

Divergențe

Corriere della Sera scoate în evidență și divergențele dintre statele cheie:

„Președintele francez Emmanuel Macron subliniază necesitatea unor «euroobligațiuni pentru datorii comune» pentru a finanța proiecte de tranziție ecologică, inteligență artificială și computere cuantice și insistă asupra ideii de «preferință europeană» pentru a proteja companiile din UE. Berlinul, pentru care datoria comună rămâne un tabu, nu împărtășește aceste poziții, la fel și Italia.”

Potrivit Bloomberg, ”Comisia Europeană pregătește deja o nouă lege „fabricat în Europa”, cunoscută sub numele de Legea Acceleratorului Industrial.

Citeste siSpre Europa federală. Cu sau fără români

Propunerea dorește ca firmele europene să beneficieze de un tratament preferențial pentru deciziile de investiții, răsturnând o filozofie a liberului schimb care a guvernat decenii de politici – deranjând aliați precum Marea Britanie”.

În editorialul său, Le Monde vorbește însă despre nevoia urgentă pentru o strategie europeană în privința suveranității.

”Este momentul ca cele 27 de state membre ale UE să își depășească diviziunile dacă vor să își asigure viitorul economic. Confruntându-se cu puterea chineză și tarifele americane, acest lucru va necesita o mai mare protecție a sectoarelor strategice și un plan comun de investiții în industrie. Dacă Europa vrea să supraviețuiască atât economic, cât și politic, trebuie să inoveze urgent în ambele domenii – protecție și investiții”.