
Sign up to save your podcasts
Or


Cazul „Pantelimon” scoate la iveală deficiențe majore din sistemul de sănătate. Nu există „dreptul de a muri”, iar medicii iau decizii neacoperiți de lege. „Suntem toți culpabili” (Libertatea) - România: 11 milioane de arbori tăiați oficial în zece ani. Alte câteva milioane, furate. Reîmpăduririle, pierdute prin desișul promisiunilor (Europa Liberă) - Controversele Neptun Deep și cum ne-am putea păcăli singuri cu titlul de „cel mai mare producător de gaze” din UE (Panorama)
Un an de la tragedia de la 2 Mai: Controverse, reorganizări și proteste în cazul Vlad Pascu (Adevărul)Luni, 19 august, se împlinește un an de la accidentul mortal de la 2 Mai, în care doi tineri au murit loviți de mașina condusă de Vlad Pascu, testat pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină. Evenimentul a dus la destituiri în Poliția Constanța și la un program-pilot de reorganizare a IPJ Constanța. Dosarul lui Pascu a fost marcat de controverse, inclusiv acuzații de comportamente nepotrivite la adresa fostei judecătoare, înlocuită ulterior. Procesul este aproape de final la Judecătoria Mangalia, iar Pascu este în arest preventiv din 20 august 2023. Următorul termen de judecată este 20 septembrie.
Pe larg în Adevărul.
ANALIZĂ | Cazul „Pantelimon” scoate la iveală deficiențe majore din sistemul de sănătate. Nu există „dreptul de a muri”, iar medicii iau decizii neacoperiți de lege. „Suntem toți culpabili” (Libertatea)
Medicii de terapie intensivă au explicat, pentru Libertatea, că se întâmplă de multe ori ca pe secția de ATI să fie internați pacienți care este evident că nu mai pot fi salvați. Persoane cu cancer, cu multiple metastaze în faze terminale, cu afecțiuni multiorgan, ținuți în viață doar de aparate, până când corpul cedează. De multe ori, într-o înțelegere cu familia, cu șeful de secție, se ia decizia de a nu mai resuscita pacientul atunci când depășește punctul critic și nici aparatele nu-l mai pot menține în viață.
Riscul asumat de cadrele medicale este mare, în astfel de situații, explică medicii. Pentru că familia se poate întoarce a doua zi și să spună „domnule, m-ai păcălit, mai putea trăi” și legea nu-i oferă nicio formă de protecție.
În privința „dreptului de a muri” suntem la ani-lumină, ca legislație, în spatele altor țări. Prof. dr. Liviu Oprea, președintele Colegiului Medicilor Iași, la carte”, specialist în etică medicală, spune pentru Libertatea că această discuție nu a avut loc până acum în societatea românească și este momentul ca ea să fie purtată.
România: 11 milioane de arbori tăiați oficial în zece ani. Alte câteva milioane, furate. Reîmpăduririle, pierdute prin desișul promisiunilor (Europa Liberă)
Suprafața împădurită a României s-a mărit cu doar 0,3% în ultimul deceniu, de 30 de ori mai puțin decât recomanda Academia Română în 2016. În tot acest timp, drujbele au tăiat, legal, peste 11 milioane de copaci, mai mult decât recomanda același for științific. Acestora li se adaugă și tăierile ilegale, pe care un ministru al Mediului le estima, în trecut, la două milioane de arbori/an, scrie Europa Liberă.
Conform ultimelor date oferite de Institutul Național de Statistică, România avea anul trecut, în total, 6,6 milioane de hectare în fondul forestier.
O șansă la noi împăduriri a apărut în 2022, când Uniunea Europeană a pus la dispoziția României banii necesari. Premierul de atunci, Nicolae Ciucă, anunța și el „cea mai amplă campanie de împădurire”, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, de aproximativ 56.700 de hectare, până în 2026.
Noua campanie a fost redusă la jumătate chiar de Guvernul României la jumătate după doar un an.
La ora actuală România are doar 3.000 de hectare nou înființate. Lor li se mai adaugă în toamnă alte 3.000 de hectare, aflate acum în diferite stadii de avizare și proiectare.
„Cea mai mare provocare n-au fost banii, la împăduriri. Cea mai mare provocare este să convingem proprietarii, deținătorii de teren, să împădurească. Fermierii sunt reticenți pentru că au impresia că pierd venit agricol”, explică Ionuț Sorin Banciu, secretar de stat în Ministerul Mediului, ritmul lent.
Cei care doresc să participe la program primesc o subvenție anuală de 456 de euro pe hectar, timp de 20 de ani.
România are nevoie rapid de împăduri pentru că schimbările climatice sunt deja prezente, iar efectele se simt deja, mai ales în comunele și orașele din zona de câmpie.
Controversele Neptun Deep și cum ne-am putea păcăli singuri cu titlul de „cel mai mare producător de gaze” din UE (Panorama)
Proiectul Neptun Deep, prima exploatare offshore la mare adâncime din România, a intrat aproape în linie dreaptă, iar primele foraje ar putea avea loc spre final de 2024, după cum preciza ministrul Energiei.
Nu este pentru prima dată când se scot gaze din Marea Neagră, dar proiectul este unul de amploare, fiind la mare adâncime. Zăcământul e estimat la aproape 100 de miliarde de metri cubi.
Organizația de mediu Greenpeace atrage atenția că există riscuri mari la adresa ecosistemului din Marea Neagră și acuză autoritățile că nu au făcut publice toate potențialele riscuri.
Guvernanții susțin că acest proiect i-ar putea asigura României independență energetică. În paralel, însă, e neclar cum se vor atinge țintele climatice impuse de UE. Înlocuirea cărbunelui cu gaz natural s-ar putea să nu fie suficientă.
Gazele naturale sunt considerate un combustibil fosil de tranziție, iar pariul pe ele ar trebui limitat la o anumită perioadă de timp, afirmă, pentru Panorama, Otilia Nuțu, expert în piața energiei.
Publicația Politico crie că prima sarcină a lui Mark Rutte ca şef al NATO este găsirea unei femei din Europa de Est care să-l înlocuiască pe Geoană. Acesta va candida la alegerile prezidenţiale din România.
Înainte de a-şi începe noul mandat de şef al NATO, Mark Rutte s-a uitat deja peste câteva CV-uri ale celor care doresc să devină mâna sa dreaptă. Actualul secretar general adjunct, Mircea Geoană, care ocupă această funcţie din 2019, este aşteptat să se retragă, pentru a candida la alegerile prezidenţiale din România din noiembrie, au declarat oficiali NATO pentru POLITICO.
Un diplomat NATO de rang înalt din Europa de Vest a declarat că există un consens general în rândul aliaţilor că un est-european ar trebui să fie numit ca adjunct al lui Rutte. Discuţiile de la sediul NATO se concentrează pe două femei, foşti oficiali de rang înalt din Macedonia de Nord şi Bulgaria, două ţări balcanice care erau sub control sovietic până la sfârşitul Războiului Rece.
Efectele nebănuite ale scandalului Bulai-Pieleanu. Cum poate fi rezolvată problema abuzurilor din universități (Adevărul)
Persoanele hărțuite sexual, care frecventează sau activează în instituții de învățământ publice sau private, vor putea să trimită sesizări anonime asupra acestui fapt. Este un proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Educației, care încurajează denunțul abuzurilor și prevenirea lor pe viitor. Vorbim însă despre „o sabie cu două tăișuri”, consideră psihologul Radu Leca. Acesta trage un mare semnal de alarmă: am putea asista la un val de acuzații mincinoase, în timp ce multor profesori de bună credință le va fi teamă să mai intre la ore.
Șeful Poliției din Constanța, care a demisionat după tragedia de la 2 Mai, a ajuns consul în Pakistan (Europa Liberă)
Chestorul Adrian Constantin Glugă, fost șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța (IPJ) a fost detașat, începând cu data de 7 mai 2024, consul al României în Pakistan. Acolo, potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), eliberează vize.
Adrian Glugă nu a susținut concurs pentru a intra în rândul personalului diplomatic, ci a fost detașat direct de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Pe pagina de internet a ambasadei României în Republica Islamică Pakistan numele lui Glugă nu apare, deși a fost numit consul încă din luna mai.
Informația a fost ținută la secret de MAE. Singurul loc în care Glugă a scris că este angajat al ministerului fiind declarația de interese pe 2024, pe care a depus-o, probabil din eroare, de două ori pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI). Declarația de avere, care este și ea obligatorie, nu a fost încărcată pe site-ul ANI.
Ce e imperativ în cazul Spitalul Pantelimon. Linia frontului (Spotmedia)
Scandalul Pantelimon, probabil cel mai mare din domeniul Sănătății, se desprinde tot mai mult de fondul problemei și se tranformă într-un bulion emoțional în care fiecare își descarcă frustrări, furii și dezamăgiri, justificate sau nu, legate de interacțiunea cu sistemul sanitar.
Iar acest bulion este aruncat prin generalizare în capul tuturor medicilor. Ceea ce este nu numai nedrept, ci și foarte periculos, pentru că efectul va fi golirea spitalelor, și de medici, care vor pleca unde vor vedea cu ochii, și de pacienți, care vor muri pe capete refuzând spitalizarea pentru nu fi uciși de medici.
De aceea clarificarea până la ultima virgulă, măcar atunci când temperatura emoțională va mai scădea, a celor întâmplate la Spitalul Pantelimon are importanță sistemică, dincolo de necesitatea de a aplica legea în mod corect într-un caz punctual.
Ceea ce, mai precis, ar trebui clarificat este exact linia frontului între acuzațiile oficiale, inclusiv din motivarea judecătorească de arestare a celor două doctorițe acuzate de crimă cu premeditare, și versiunea unanimă a medicilor ATI-iști în principal, dar și din alte specialități, scrie Ioana Ene Dogioiu în spotmedia.ro
Ana are medalie, americanii o vor „vâna“ până-n pânzele albe: cum au mai recuperat una, tot la gimnastică (Adevărul)
A 9-a medalie olimpică a României, cucerită la Jocurile Olimpice de la Paris, e și ultima care ajunge în țară, după o lungă și controversată bătălie care a depășit, din păcate, granițele unui concurs sportiv.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a anunțat că, vineri, de la ora 15.30, va avea loc evenimentul de înmânare a medaliei olimpice de bronz gimnastei Ana Maria Bărbosu (18 ani). Festivitatea va avea loc pe esplanda Casei Olimpice din București.
Acțiunea de la București va „cicatriza“, în mare măsură, o „rană deschisă“ în ceea ce o privește pe Ana Maria Bărbosu. Din păcate, inclusiv după ceremonia de la Casa Olimpică, soarta acestei medalii va rămâne în aer. Pentru că partea americană a anunțat că va continua demersurile pentru recuperarea bronzului pierdut de Jordan Chiles, urmând să atace decizia TAS la Tribunalul Federal Elvețian și, în caz de nevoie, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO).
Așadar, deși Ana Maria Bărbosu va trăi, vineri, un moment fericit, e posibil ca, peste ani – americanii estimează că va urma o luptă dură și lungă prin tribunale – ea să fie nevoită să returneze bronzul. Istoria Jocurilor Olimpice ne arată că, de-a lungul anilor, au existat astfel de decizii șocante.
Președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, și-a angajat un consultant politic din Slovacia în pre-campania pentru alegerile prezidențiale din acest an, scrutin la care și-a anunțat deja intenția de a candida din partea liberalilor. Consultantul se numește Martin Poliačik, are 44 de ani și este un fost politician slovac care, după 2020, a devenit expert în comunicare, scrie G4Media
Acesta este doar unul dintre consultanții politici cu care lucrează PNL. Potrivit surselor G4Media.ro, liberalii mai au contracte cu alte două firme de consultanță.
Surse G4Media.ro susțin că Martin Poliačik i-ar fi fost recomandat lui Ciucă de actualul președinte al Cehiei, Petr Pavel, cei doi fiind prieteni vechi din vremea când ocupau funcții de conducere în armatele celor două țări. Poliačik s-ar fi ocupat inclusiv de redactarea unei prime variante a cărții autobiografice a liderului PNL, ideea volumului fiind inspirată după una similară, a lui Pavel, de asemenea publicată înainte de alegerile prezidențiale.
La fel ca la Ciucă, titlul cărții cehului face aluzie clară la fosta sa meserie: ”În prima linie”. Unul dintre proiectele la care ar fi lucrat Poliačik după ce a fost angajat de Ciucă a fost redactarea acestei cărți, dar rezultatul nu ar fi fost satisfăcător (conținutul nu ar fi ținut cont de specificul autohton), astfel că demersul a fost reluat. Astfel s-ar explica și întârzierea apariției volumului pe piață, inițal aceasta fiind anunțată pentru luna iunie.
Recent, publicația snoop.ro a dezvăluit faptul că PNL a încheiat un contract pentru publicitate outdoor, cheltuind între mai și august 2024, „din subvenții acordate de la bugetul de stat” suma de 510.000 de euro pe lună pentru 400 de panouri stradale care promovează cartea lui Nicolae Ciucă. Liberalii au mai achitat 450.000 de euro pentru producerea și montarea afișajului în toată țara.
Ciolacu pe urmele lui Dăncilă și Ponta. Candidatura în statul eșuat (Spotmedia)
”Ca orice social democrat pur sânge, nu-i așa?, dl Ciolacu se duce la mănăstire înainte de a-și anunța candidatura prezidențială, de care pare să nu fi reușit să scape, oricât a încercat.
Nu a ales o rețetă de succes. Au fost la Putna de Sfânta Maria înainte de alegerile prezidențiale și Viorica Dăncilă și Victor Ponta , alţi sociali-democrați adevărați”, scrie jurnalista Ioana Ene Dogioiu.
”Dar poate că dl Ciolacu va avea mai multă susținere divină de la Văratec și, cinstit vorbind, are mare nevoie de ea în acest demers extrem de riscant și cu șanse destul de mici de reușită.
Cu atât mai mult cu cât își va anunța candidatura pe fondul inflamat al scandalului Pantelimon, care izbește cu maximă putere guvernul în funcție.
Cum ancheta penală este în curs și până la alegeri vor tot avea loc diferite evenimente legate de ea, la poliție, la parchet și în fața judecătorilor, memoria evenimentului, altfel scurtă în pofida maximei inflamări, va fi reîmprospătată.
Coroborat cu scandalul azilelor, cu Crevedia, cu 2 Mai și altele asemenea, Pantelimon nu mai este despre două persoane acuzate de omor, ci despre un stat eșuat, căruia poporul trebuie să îi dea un chip, un nume și un prenume. Cum dl Iohannis este total absent și deja complet irelevant pentru public, sigur că acel chip este al premierului.
Oricum guvernarea erodează masiv, însă asemenea lebede negre provoacă daune majore”.
Românii nu au dreptul la un sfârșit demn. (Adevărul)
Odată cu izbucnirea scandalului de la Spitalul Sf Pantelimon, tot mai mulți medici atrag atenția că România se confruntă cu un vid legislativ în îngrijirea pacienților terminali. În lipsa unui protocol clar, deciziile medicale sunt influențate de cutume religioase și practici învechite, ceea ce împiedică alinierea la standardele internaționale, spun aceștia. Articolul integral în Adevărul
De ce medicamentele noi pentru cancer și afecțiuni grave ajung în România cu o întârziere de până la cinci ani (Investigație SNOOP)
Politica prețurilor netransparente ale industriei big pharma, dar și incapacitatea financiară și de organizare a guvernelor din țări precum România, cresc inegalitățile în Europa, inclusiv când e vorba de chestiuni de viață și de moarte, arată o amplă investigație transfrontalieră publicată miercuri dimineață, la care a participat și siteul nonprofit Snoop, din România.
O anchetă coordonată de Investigate Europe a documentat accesul pacienților din țările UE la 32 de medicamente inovatoare, dovedite a avea un impact substanțial asupra supraviețuirii sau calității vieții bolnavilor. Zece din aceste medicamente nu sunt disponibile încă în România – și numai pentru cinci din ele există tratamente substitut. De asemenea, există pacienți care nu au acces nici la cele disponibile în țara noastră, pentru că unele medicamente sunt decontate doar pentru o parte din afecțiunile pe care le pot trata.
Cum și-a câștigat o pacientă în instanță dreptul la tratament? aflați din investigația Snoop.
Stafia lui Nicolae Ceaușescu încă bântuie prin halele fabricilor de armament din România. Uzine conduse de foști șefi de cimitre și pulberi importate dintr-o țară pro-Putin (Pressone):
”Industria de apărare a României este, înainte de toate, o formidabilă mașină a timpului: odată trecut de porțile unei uzine de armament, un vizitator are mari șanse să călătorească în trecut și să se teleporteze, de pildă, direct în Epoca de Aur.
Vizitatorul atent la detalii va descoperi astfel o lume încremenită în timp, încă bântuită pe alocuri de stafia lui Nicolae Ceaușescu, a cărui umbră continuă să se întindă peste halele, bancurile de lucru ori atelierele rămase – în vasta lor majoritate - neschimbate de mai bine de 30 de ani.
România are o industrie de apărare cu două viteze: una minoritară, modernă și complet privatizată și una majoritară, de stat, blocată în limbo-ul tranziției, cu linii de producție învechite și depășite, lipsă cronică de investiții, capital și forță de muncă.
Aici ne aflăm. Iar această stare de fapt reprezintă, paradoxal, o veste bună: practic, am ajuns atât de jos, încât, de acum încolo, nu putem decât să o luăm în sus”.
În referatul întocmit de Parchet și susținut în fața instanței există câteva momente neclare, pur și simplu nedovedite sau pe care procurorii le-au utilizat și nu e limpede, cel puțin deocamdată, cum le-au dus mai departe, scrie Cătălin Tolontan pe hotnews.ro.
De pildă, procurorii consemnează o declarație, necorelată și neprobată, că și alți medici ”grăbesc decesele pacienților”. Iar asistentele spun că uciderea oamenilor s-a tolerat până acum pentru că unii șefi consideră că ”ăsta e un spital de amărâți”
Acțiunea Parchetului în cazul celor 17 pacienți decedați în trei zile la Spitalul Sf. Pantelimon a polarizat societatea românească. Mai multe societăți și sindicate ale cadrelor medicale, cu excepția alianței Universităților de Medicină și Asociației medicilor legiști, au atacat faptele expuse de procurori, ca fiind proba incompetenței magistraților.
Într-un comunicat al Sanitas apare chiar cererea „Invităm publicul să nu aibă nicio opinie”, o idee strălucită dacă am fi în România anilor 1950. Chiar dacă ești convins că procurorii își camuflează propriile interese egoiste printr-un discurs nesincer despre lege, totuși Sanitas, Societatea ATI sau Colegiul Medicilor trebuie să accepte că trăim într-o societate în care există control cetățenesc și constrângere legală. Toți ne supunem acelorași legi, indiferent de profesiile sau credințele noastre; altă formulă pentru conviețuire nu există.
Cazul Pantelimon: Pacienți în brațele neîncrederii, medici care nu vor mai avea curaj - spotmedia.ro:
Sunt multe lucruri care dovedesc neglijență, sunt multe lucruri care nu trebuiau să se întâmple așa la spitalul Pantelimon, neglijențe și malpraxis, dar de la ele până la crimă cu premeditare este o distanță extrem de lungă, afirmă prof. univ. dr. Gheorghe Andrei Dan, medic primar în cardiologie și medicină internă.
Într-un interviu pentru SpotMedia.ro, doctorul Ghorghe Andrei Dan analizează efectele dramatice, dar și cauzele profunde ale scandalului Pantelimon: nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat sau, în orice caz, n-ar fi făcut această vâlvă decât, poate, la nivel personal, dacă existau sistemele de reglementare absolut necesare.
Din cauza generalizării și reacției extreme a presei, spune prof. Dan, pacientul a fost împins în brațele neîncrederii, ale disperării, ale miturilor. Iar medicii ATI vor mai putea să aibă libertatea de gândire, să acționeze în cunoștință de cauză la un pacient grav, pe care eventual îl pot salva cu o măsură în extremis? Vor avea curajul?
„Acces interzis” în 7 parcuri din Oradea pentru comunitatea LGBT. Primăria refuză să aprobe manifestările publice ale minorităților sexuale (Pressone)
Autoritățile locale și comunitatea creștină din Oradea încearcă să blocheze, din nou, manifestările publice ale comunității LGBT din oraș. Primăria invocă un calendar supraîncărcat deja de alte evenimente și refuză să aprobe orice întrunire a comunității gay, în oricare dintre parcurile din oraș.
Deși România a fost condamnată în mai 2023 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru nerecunoașterea cuplurilor de același sex, statul nu a întreprins niciun demers în această direcție. Mai mult decât atât, comunitatea LGBT se confruntă în continuare cu discriminare, homofobie și transfobie, inclusiv din partea autorităților.
Panorama se concentrează pe ”Curiosul caz al Olteniei de sub Munte: de ce s-a blocat brusc proiectul pentru un nou geoparc UNESCO în România”:
Într-o Românie în care „frumusețile patriei” sunt lăudate fără reținere, în care și cetățeni, și politicieni deplâng valorificarea insuficientă a resurselor naturale și a tradițiilor, cel mai recent plan, de validare a Olteniei de sub Munte (Vâlcea) drept geoparc UNESCO, a fost întrerupt brusc. O situație nemaiîntâlnită în Rețeaua Globală a Geoparcurilor. După cinci ani de eforturi intense depuse de o asociație, aleșii locali au anunțat că se opun proiectului.
Motivele invocate de primării nu stau în picioare, spun experții. S-a demonstrat, atât în țară, cât și în lume, că statutul de geoparc internațional poate fi un model reușit de dezvoltare locală.
Panorama a stat de vorbă cu toate părțile implicate, pentru a înțelege cum s-a ajuns la acest blocaj fără precedent. Și am vrut să aflu cum ar putea fi folosite astfel de proiecte pentru a crește sănătos cele mai valoroase regiuni de la noi.
La o primă vedere, cazul Pantelimon pare despre două femei care din motive încă necunoscute au decis să se joace de-a Dumnezeu, alegând pe cont propriu cine e „de lăsat” și cine de salvat, iar breasla medicală face scut în jurul lor, fie din solidaritate profesională, fie pentru că asemenea practici ar fi mai extinse, scrie jurnalista Ioana Ene Dogioiu în editorialul său din spotmedia.ro:
”Dar dincolo de prima lectură, extrem de emoțională și cu o puternică tușă senzațională, dincolo de chestiunea acută și punctuală în bună măsură incontestabilă, există realități cronice.
Cu siguranță cele două doctorițe arestate preventiv beneficiază de prezumția de nevinovăție. Ea este însă puternic zdruncinată de elementele concrete ale speței, pe care nimeni nu le-a negat deocamdată.
Sigur că fiind an electoral, tentația politizării este foarte mare. Dar e o realitate că medicina paliativă nu a fost grija niciunui ministru al Sănătății în ultimii 30 de ani.
După cum e o întrebare dacă societatea are educația necesară pentru a înțelege că uneori, nu arbitrar, nu în secret, ci procedural, cu reguli precise și explicații complete, un pacient poate ajunge în mod obiectiv „de lăsat” și este chiar uman să îl lași.
Cele două inculpate trebuie judecate până la capăt și în cazul lor punctual va exista o concluzie. Dar este foarte riscant valul de ură generalizată ridicat de acest caz și de opiniile formulate de anumiți medici în spațiul public.
Se descarcă acum furia pentru toate nemulțumirile, adesea justificate, provocate de funcționarea sistemului sanitar. Cu două efecte adverse.
Pe de-o parte, asemenea descărcări epuizează subiectul, care apoi devine neinteresant până la următoarea criză. Efectele bune se obțin rațional și calm nu în răcnete isterice.
Pe de altă parte, culpabilizarea la grămadă a medicilor și a opiniilor medicale este un ferment pentru migrație. Nu știu câți pacienți au ucis medicii ATI, dar știu sigur că lipsa lor va provoca măceluri”.
Cum intră China pe sub pielea universităților de medicină din România. Cazurile Iași & București (Europa Liberă):
”Două din cele patru universități de top de medicină din România – cele din Iași și București – promovează medicina tradițională chineză (MTC), un stil de medicină vechi de două milenii, văzut de Partidul Comunist de la Beijing ca pârghie de a-și extinde influența la nivel global. Ambele universități oferă studenților cursuri opționale de MTC.
La Iași, acum câteva luni a fost înființat un Institut Confucius. Aceste organizații sunt controversate la nivel occidental, fiind văzute în multe țări ca platforme de promovare a mesajelor guvernamentale ale regimului comunist de la Beijing.
Într-un răspuns pentru Europa Liberă, rectorul UMF Iași, Viorel Scripcaru, spune că deschiderea Institutului Confucius face parte dintr-un proces de „internaționalizare a Universității”.
Despre noile cursuri opționale de MTC oferite studenților, rectorul spune că acestea vin și ca urmare a unei recomandări a World Federation for Medical Education, care a sfătuit universitatea să folosească mai mult practica în domeniul medicinei alternative.
Medici de la UMF București au participat în iulie la o bursă de medicină tradițională chineză plătite de oficialii chinezi. Bursa a fost oferită după o întâlnire dintre ambasadorul Chinei de la București cu rectorul universității bucureștene.
Medicina tradițională chineză este promovată și în alte universități din România, cum sunt cele de la Brașov și Arad. Acestea oferă un master, respectiv un centrul de MTC unde studenții pot face practică sub supravegherea medicilor chinezi.”
Valea Jiului: între moștenirea cărbunelui și greaua tranziție verde, stă un inamic invizibil (Panorama):
”Valea Jiului, strâns legată de industria cărbunelui care a modelat-o, se confruntă cu dificultăți în tranziția către energie verde, gaz sau turism și este una dintre cele mai expuse zone din UE la emisiile de metan de la minele abandonate.
În timp ce protecția mediului este neglijată în favoarea supraviețuirii economice, reglementările europene impun măsuri urgente, dar zona rămâne vulnerabilă atât la impactul pe termen lung al emisiilor, cât și la incertitudinea viitoarelor oportunități de muncă și dezvoltare.
O explozie pe care o porți cu tine mereu
„Totul era despre producție. Să scoatem iar și iar cărbune, indiferent de condițiile de siguranță”.
Asta spune Alexa Nicu, un miner de aproape 40 de ani cu părul împletit în codițe spic, despre una dintre cele mai puternice explozii din subteranul Văii Jiului, la mina Petrila, în 2008.
Atunci, 38% din suprafața corpului său a fost arsă”.
România, la final de Jocuri Olimpice. Cea mai bună ediție a ultimilor 16 ani pentru sportivii români (Libertatea):
”România a încheiat pe locul 23 participarea la Jocurile Olimpice de la Paris și are în palmares nouă medalii, dintre care trei de aur, patru de argint şi două de bronz - mai multe decât la Tokyo 2020 şi Rio 2016, unde s-au obţinut câte patru medalii.
Marile speranţe ale României pentru aurul olimpic s-au îndreptat de la început spre David Popovici şi spre canotori. Și s-a intuit corect: de la ei au venit trei medalii de aur.
Cele nouă medalii la JO 2024 de la Paris au fost obținute în patru sporturi: înot, canotaj, gimnastică și haltere. Delegația României a avut 106 sportivi la Jocurile Olimpice de la Paris”.
Dosarul morților suspecte de la Sf. Pantelimon | Doi medici închiși pentru 30 de zile, o asistentă sub control judiciar și multe întrebări (Europa Liberă) - Corpul de Control trimis de Rafila la Sf. Pantelimon putea să aibă nu doar „economiști sau juriști”, ci și medici. Dar ministrul n-a făcut-o (HotNews)
Dosarul morților suspecte de la Sf. Pantelimon | Doi medici închiși pentru 30 de zile, o asistentă sub control judiciar și multe întrebări (Europa Liberă)Doi medici de la Spitalul Sf. Pantelimon din București au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Acuzațiile care li se aduc sunt extrem de grave - omor cu premeditare. Ar fi ucis cel puțin un bărbat după ce i-ar fi modificat medicația care îl ținea în viață. Colegii celor doi medici au făcut front comun în apărarea lor.
Scandalul morților suspecte de la Sf. Pantelimon a izbucnit public în aprilie, după ce directorul de îngrijiri medicale a făcut o sesizare către conducerea spitalului și a reclamat decesele suspecte, la ATI, ale mai multor pacienți.
În intervalul 4-7 aprilie 2024, adică în numai trei zile, la secția Terapie Intensivă de la Sf. Pantelimon din București, s-ar fi stins în jur de 20 de pacienți, susținea medicul Camelia Stamatoiu, la acel moment director de îngrijiri medicale și persoana care a sesizat în primăvară că la acel spital se petrec nereguli grave.
Cazul a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Cadrele medicale care au sesizat neregulile au fost concediate.
Surse medicale consultate de Europa Liberă susțin că noradrenalina nu poate fi administrată în cantități mari, timp îndelungat.
„Noradrenalina poate fi salvatoare pe termen scurt. Dar în niciun caz pe termen lung. Pentru că, cu cât crești doza de noradrenalină, cu atât apar efectele nefavorabile, care-s mult mai grave decât efectele favorabile - înseamnă moartea celulei. Practic, substanța biciuiește o celulă epuizată”, explică medicul consultat de Europa Liberă.
„În condițiile în care în care bolnavul răspunde la tratament, când a răspuns, încep să scazi progresiv doza. Pentru că, dacă îl ții la nesfârșit, organismul moare”, precizează acesta.
EXCLUSIV. Dezvăluiri din dosarul morților suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon”: „Practica era de a stabili cine trăiește și cine moare” (Adevărul)
Dosarul legat de decesele suspecte ale mai multor pacienți de la Spitalul ”Sf. Pantelimon” este unul fără precedent ca speță. Iar surse judiciare au făcut dezvăluiri în premieră pentru ”Adevărul” privind acest caz ce a făcut ocolul României.
Aflăm astfel că anchetatorii au colaborat cu medici de specialitate pe parcursul instrumentării acestui dosar pentru a stabili inclusiv cum au fost reduse dozele de noradrenalină.
”Au fost mai multe discuții cu medici de specialitate de la un alt spital din Capitală și cu medicii legișiti de la Institutul Mina Minovici. Se vehiculează ideea că în unele situații trebuie redusă doza de noradrenalină când pacientul e bine. Numai că, în cazul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, doza rămânea la 20 ml/h pe foaie, deși dădeau injectomatul la doza de 1 ml/h. Iar reducerea dozei nu se impunea, pentru că tensiunea pacientului era mică. Și chiar dacă s-ar fi impus, trebuia consemnat tratamentul real în foaia de observație, adică 1 ml/h. De aici a venit concluzia de rea credință și de intenție”, au precizat surse judiciare pentru ”Adevărul”.
La audieri, doctorițele MP și MM nu au motivat acțiunile lor, spun sursele Adevarul. ”Doctorița MP a negat că ar fi făcut așa ceva, iar doctorița MM nu a dat declarații, e dreptul ei de a nu da declarații. Nu au avut nici măcar o reacție de revoltă în fața unor asemenea acuzații grave. Ipoteza este că doctorițele lăsau pacienții să moară ca să se elibereze paturi, însă ipoteza nu e confirmată în totalitate. Și nu era vorba de pacienți care erau de mult timp la ATI. În cazul pacientului decedat, doza de noradrenalină i s-a redus după doar o zi la Terapie Intensivă, foarte brusc”, mai precizează sursele judiciare consultate de ”Adevărul”.
STENOGRAME. O doctoriță ATI de la Sf. Pantelimon a fost înregistrată de procurori când se bucură că nu poate lua 25 de ani de închisoare ”cum mi-nchipuiam” (HotNews)
HotNews este în posesia referatului prin care procurorii au obținut de la judecători arestarea celor două doctorițe ATI inculpate sub acuzarea că au ucis un pacient în vârstă de 54 de ani. Pe 1 iunie 2024 a avut loc o convorbire telefonică.
La ora 14:20, pe 1 iunie, una dintre cele doctorițe, PM, își sună soțul. Era interceptată de către Parchet, cu mandat de la judecător. ”Cei doi poartă această discuție după ce inculpata PM s-a întâlnit cu avocatul său. Discuția privește posibilele infracțiuni care pot fi reținute în sarcina lor, mai exact limitele de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv de 25 de ani pentru omor calificat și 7 ani pentru ucidere din culpă”, scriu procurorii în referat.
Corpul de Control trimis de Rafila la Sf. Pantelimon putea să aibă nu doar „economiști sau juriști”, ci și medici. Dar ministrul n-a făcut-o (HotNews)
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat miercuri seară că motivul pentru care Corpul său de Control nu a descoperit problemele de la Spitalul Sf. Pantelimon, este că membrii corpului „sunt economiști sau juriști” ce pot verifica doar „proceduri administrative”.
Acțiunea Corpului de control se face prin ordinul ministrului de resort, iar componența se constutie prin aprobarea acestuia. Conform prevederilor legale, Corpul de Control al MS poate solicita medici sau instituții, atunci când investighează anumite cazuri. La Sf. Pantelimon, prin decizia lui Alexandru Rafila, au mers la o cauză medicală, nu de achiziții publice sau buget, doar „economiști sau juriști”.
Comisia de anestezie și terapie intensivă este una dintre comisiile de specialitate care se regăsesc pe siteul Ministerului Sănătății, scrie HotNews.
Riscăm un război distrugător dacă doborâm rachetele rusești în Ucraina? Un general român explică un adevăr incomod (Adevărul) - Mihaela Cambei, medalie de argint la Paris în competiția categoriei 49 kg. Chinezoaica i-a luat aurul la ultima încercare (Gazeta Sporturilor)
„Echipele medicale au făcut tot ceea ce ținea de ele”. Ce spuneau ministrul Rafila și șefa Colegiului Medicilor București după anchetele privind decesele de la Spitalul Pantelimon. Ce reacții au acum (HotNews)Anunțul de miercuri al procurorilor privind reținerea a doi medici de la Spitalul Sf. Pantelimon pentru omor calificat și tentativă de omor în dosarul celor 17 decese suspecte din luna aprilie vine la 4 luni după ce atât Ministerul Sănătății, cât și Colegiul Medicilor București, au făcut propriile anchete la spital și au anunțat că nu au găsit niciun fel de nereguli.
În luna aprilie, și spitalul a făcut o anchetă internă, în urma căreia a anunțat că nu a găsit nimic. Managerul Bogdan Socea a anunțat că urmează să își dea demisia, la solicitarea ministrului Rafila.
Miercuri dimineață, Marcel Ciolacu a fost întrebat de jurnaliști dacă poate oferi mai multe informații despre acest caz. Ciolacu le-a răspuns jurnaliștilor că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, va ieși în cursul zilei să ofere clarificări.
După anunțul de miercuri seară făcut de procurori privind reținerea celor două doctorițe, HotNews a încercat să îl contacteze pe ministrul Sănătății pentru mai multe explicații în acest caz, însă acesta a fost de negăsit.
Cătălina Poiană, șefa Colegiului Medicilor București, a fost singura care a răspuns apelului HotNews.
Ea a spus doar că ancheta CMB și concluziile prezentate atunci s-au bazat strict pe mijloacele la care Colegiul a avut acces: foile de observație ale pacienților decedați și declarațiile medicilor. Acestea nu au ridicat niciun semn de întrebare.
Cătălina Poiană a mai spus că va putea da detalii în cursul zilei de joi, după ce va citi cu atenție ce acuzații aduc procurorii în acest caz și va putea formula un punct de vedere mai clar.
Riscăm un război distrugător dacă doborâm rachetele rusești în Ucraina? Un general român explică un adevăr incomod (Adevărul)
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, insistă ca România și Polonia să doboare dronele și rachetele rusești deasupra țării sale, însă, cel puțin deocamdată, NATO nu e de acord.
„E improbabil scenariul ca România și Polonia să doboare dronele rușilor în Ucraina. Ar exista un risc de escaladare”, spune din start generalul Dan Grecu, doctor în științe militare și vicepreședinte al Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România, decorat de americani în Irak și Afganistan.
El amintește și că NATO, deși susține Ucraina și ajută această țară, se opune ca Polonia sau România să intervină direct. În schimb, lucru deloc surprinzător, președintele ucrainean este interesat să atragă NATO în război, pentru că astfel Rusia ar fi învinsă pe front.
În plus, mai există un detaliu de luat în calcul. România nu are, în acest moment, o lege care să-i permită să doboare dronele care îi survolează teritoriul. În acest moment, se lucrează la o astfel de lege, însă deocamdată nu se știe când ar putea fi trecută prin Parlament, așa cum menționează reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.
În continuare, generalul Dan Grecu s-a referit la situația existentă pe front. Vestea proastă este, spune el, că trupele ucrainene sunt supuse unor presiuni uriașe, iar rușii înaintează încet, dar sigur.
Integral în Adevărul.
Mihaela Cambei, medalie de argint la Paris în competiția categoriei 49 kg. Chinezoaica i-a luat aurul la ultima încercare (Gazeta Sporturilor)
Mihaela Cambei (21 de ani) a cucerit medalia de ARGINT la haltere, categoria 49 de kilograme, fiind depășită in extremis de chinezoaica Hou Zhihui, la chiar ultima încercare a acesteia, una de totul sau nimic, cu care a stabilit un nou record olimpic la această categorie de greutate. Românca a reușit cel mai bun rezultat la stilul smuls, 93 kg, și a avut o ridicare maximă de 112 kg la aruncat. Per total, a fost depășită cu numai 1 kg de rivala din China, anunță Gazeta Sporturilor.
Cambei, declarată anul trecut cea ai bună halterofilă a Europei, a început să viseze la participarea olimpică încă din 2018, atunci când a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice pentru tineret de la Buenos Aires. Chiar și-a tatuat cele cinci cercuri colorate pe brațul drept, sperând să poată adăuga după Paris și medalia.
Mihaela ridică tone întregi la antrenamente în fiecare săptămână. Se antrenează câte patru ore pe zi, iar când nu este în sală, face exerciții de tehnică în fața oglinzii. Îi place muzica, are mereu boxa în bagaj și peste 200 de melodii descărcate, iar dintre artiștii români, îl admiră pe Puya.
Nu mai impunem respect (Golazo) - Panourile „Ostașului Ciucă”: 2 milioane de euro plătiți din bani publici de PNL pentru cartea lui Nicolae Ciucă (Snoop.ro) - Paradoxul Educației românești: facem cea mai multă Matematică, dar suntem cei mai slabi. Explicațiile profesorilor (Adevărul) - Reportaj: Viața la Penitenciarul Târgșor. Ce face statul român pentru reintegrarea femeilor care au făcut închisoare? (PressOne)
Derapajul lui Ciolacu, cățărat pe supărarea unei copile: în goana după voturile AUR a ajuns să copieze discursul trompetelor putiniste (G4Media)Premierul Marcel Ciolacu, viitor candidat la prezidențiale, a trecut o linie roșie care îi desparte pe liderii responsabili de populiștii care ar face orice pentru un vot, scrie jurnalistul Cristian pantazi, redactor șef G4Media.
Șeful PSD s-a folosit de supărarea gimnastei private de medalia de bronz după o decizie discutabilă a arbitrilor și a anunțat că boicotează ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris, unde avea ocazia să discute chestiuni politice cu omologii săi, în interesul României. Iar discursul lui public, copiat după pro-rusul Cozmin Gușă, promovează exact discursul conspiraționist care convine atât de mult Rusiei: România e victima marilor puteri (a se citi SUA) care ne fură toate resursele, ba chiar și bronzul olimpic.
De ce a trecut premierul Ciolacu această linie roșie, pe care până acum a avut mare grijă să nu o depășească? Explicația cea mai simplă e pentru voturi. Șeful PSD se pregătește să fie uns candidat al partidului la prezidențiale și are nevoie de fiecare vot disponibil, mai ales în turul 2, unde sunt șanse reale să intre cu Mircea Geoană. Iar Ciolacu și echipa sa de consultanți vânează programatic de acum electoratul anti-occidental, sedus de figuri precum George Simion și Diana Șoșoacă.
Pentru interesul public însă, mișcarea lui Ciolacu poate avea consecințe dezastruoase.
În primul rând, șeful PSD validează un discurs anti-occidental, conspiraționist, pro-rus pe care el însuși l-a criticat și dezavuat public în ultimii doi ani.
În al doilea rând, Ciolacu arată că e incapabil să se ridice și să rămână la nivelul de om de stat.
În al treilea rând, logica premierului e șchioapă și indică probleme de discernământ politic. Ciolacu sugerează existența unei conspirații globale care să priveze România de medalie și să le-o dea americanilor. Statistica ne indică faptul că o medalie de bronz în plus sau în minus pentru SUA nu are aproape nici o miză în jocul mare. Team USA are 86 de medalii la aceste jocuri, 24 de aur, 31 de argint, 31 de bronz.
Nu mai impunem respect (Golazo)
Americanii sunt astăzi în gimnastică ce erau rușii pe timpuri. Au puterea, au mijloacele. Noi nu mai suntem nimic. Sau poate doar o amintire de care nu îi pasă nimănui, scrie jurnalistul Cristian Geambașu pe pagina Golazo.
Începând cu explozia universului, Nadia ediție 1976, România a devenit o putere în gimnastică.
Povestea a continuat până la Jocurile de la Londra 2012. Apoi a început declinul dramatic. Căderea în mediocritate a venit la braț cu ceva la fel de important. România a încetat să mai fie respectată în lumea gimnasticii.
Ceva construit cu sudoare, sânge, foame, uneori cu amenințări timp de 4 decenii se pierdea în câțiva ani.
Faza cu arbitrajul la gimnastică este foarte asemănătoare cu drăgălașul nostru fotbal, doar că la sportul cu piruete și cu tumbe sistemul de punctaj este transportat cu bună știință într-o zonă și mai inaccesibilă. Cât să te facă doamnele cu regulamentul în mână să te simți habarnist!
Tu, spectator novice, vezi și simți că numita Jordan Chiles, sublocotenentă a lui Biles, n-a avut un exercițiu mai dificil ori mai artistic decât Ana Maria și Sabrina, căci gimnastica nu este, deocamdată, fizică nucleară.
Este un sport unde regula de bază rămâne care face mai frumos și mai spectaculos. Că de-aia se umplu sălile la Olimpiade. Nu să asiste la scamatoriile arbitrelor care o trag de urechi pe Chiles să ia bronzul și să le prostească pe românce că au călcat dincolo de covor.
Panourile „Ostașului Ciucă”: 2 milioane de euro plătiți din bani publici de PNL pentru cartea lui Nicolae Ciucă (Snoop.ro)
PNL a comunicat, la întrebările Snoop, că din luna mai și până azi a cheltuit „din subvenții acordate de la bugetul de stat” 510.000 de euro pe lună pe 400 de panouri stradale care promovează cartea lui Nicolae Ciucă, un proiect personal finanțat din bani publici. Partidul a mai achitat 450.000 de euro pentru producerea și montarea afișajului în toată țara. Contractul continuă. Până la finalul anului, afișarea volumului lui Nicolae Ciucă va costa, în total, peste 4 milioane de euro.
Paradoxul Educației românești: facem cea mai multă Matematică, dar suntem cei mai slabi. Explicațiile profesorilor (Adevărul)
Deși elevii din România parcurg până în clasa a VIII-a peste 1.200 de ore de Matematică, performanța lor la această materie este una dintre cele mai slabe din Europa. Este concluzia unui studiu publicat recent de OCDE bazată pe rezultatele obținute la testările PISA și comentată de un profesor de specialitate. „Avem un sistem bazat pe toceală, nu pe gândire logică”, a declarat pentru „Adevărul” prof. Denisa Tănăsescu.
Reportaj: Viața la Penitenciarul Târgșor. Ce face statul român pentru reintegrarea femeilor care au făcut închisoare? (PressOne)
La Penitenciarul Târgșor, PressOne a vorbit cu Roxana și Cristina, două femei care își așteaptă eliberarea. În Penitenciarul Târgșor sunt 570 de femei. Acestea au posibilitatea să studieze, să urmeze cursuri de calificare, să muncească, să aibă hobby-uri, să își crească copiii și chiar să se căsătorească în spatele gratiilor.
După eliberare, responsabilitatea reintegrării este, cel puțin în teorie, la instituțiile statului. În realitate, nu există servicii sociale destinate exclusiv foștilor deținuți, aceștia își pierd asigurarea medicală, iar angajatorii nu mai primesc scutiri de taxe dacă îi angajează.
Persoanele eliberate din penitenciare se confruntă cu stigmatizarea, discriminarea, lipsurile financiare și greutatea obținerii unui loc de muncă.
Din numărul total al persoanelor private de libertate în România, 4,45% sunt femei.
Ana Maria Bărbosu a luat BRONZ pentru 30 de secunde, dar a fost dată jos de pe podium de contestația americancei Jordan Chiles! (Gazeta Sporturilor) - Olimpiada, un teren de luptă politică. Care e adevărul performanței sportivilor din România dincolo de propaganda naționalistă? (SpotMedia) - PNRR întârziat. Guvernul Ciolacu se bâlbâie în explicații privind implementarea planului. Fonduri de miliarde de euro, sub semnul întrebării (Libertatea)
Ana Maria Bărbosu a luat BRONZ pentru 30 de secunde, dar a fost dată jos de pe podium de contestația americancei Jordan Chiles!
Gazeta Sporturilor explică faptul că Ana Maria Bărbosu a fost declarată medalie de bronz la sol, după o evoluție consistentă, cu un punctaj de 13.700 puncte. Imediat, echipa României s-a bucurat zgomotos, dar decizia a fost întoarsă la 30 de secunde! Americanca Jordan Chiles a făcut contestație și a primit punctajul necesar - de la 13.666 la 13.766 puncte - pentru a urca pe ultima treaptă a podiumului, de pe locul 5! Prin urmare, fetele noastre, Ana Maria Bărbosu și Simona Voinea Maneca, au terminat pe locurile 4, respectiv 5 în concursul de la sol, ambele obținând nota 13.700.
GSP a vorbit cu Camelia Voinea. Fosta mare campioană, Camelia Voinea, mama și antrenoarea Sabrinei, spune că nu mai vrea să audă de gimnastică. „Mi-e scârbă de ce am trăit, nu vreau să mor în sală. Îmi mențin decizia de a renunța”. Ea consideră că Sabrina merita medalie.
Silvia Stroescu, campioană olimpică și arbitră internațională, vine cu lămuriri, pentru GOLAZO.ro, despre finala cu cântec de la sol. Ea spune că i s-a părut un pic bizar este cât de repede a fost cât de repede s-a rezolvat contestația gimnastei din SUA.
Două arbitre judecă exercițiul din punct de vedere al dificultății. Șase se uită la execuție și dau note. Cea mai mare notă și cea mai mică se anulează. Apoi, în cazul în care există contestații, se accesează juriul superior. Ei revăd elementele cu pricina și iau o decizie pe baza înregistrărilor.
„Nu mai poate fi schimbat nimic!” Contestațiile se fac doar în concurs și doar pentru dificultatea exercițiului.
Anei nu i se poate reproșa nimic. A făcut maxim din cât poate ea să facă acum. A avut dificultate 5.8, iar în calificări 5.6. Deci și-a îmbunătățit exercițiul. Din punct de vedere al execuției a fost curat. A fost expresivă, mai spune fosta sportivă.
Olimpiada, un teren de luptă politică. Care e adevărul performanței sportivilor din România dincolo de propaganda naționalistă?, se întreabă pe pagina Spotmedia jurnalistul Emilian Isăilă.
El observă că episodul de la sol a generat o nouă furie naționalistă și anti americană pe rețelele sociale. Dar ce se ascunde în spatele luptelor politice legate de Olimpiadă?
În opinia sa, propaganda Kremlinului face tot posibilul pentru a crea tensiuni în jurul unui eveniment global, atât de competitiv, mai ales că Rusia a primit interdicție de a participa în urma războiului sângeros pe care l-a declanșat împotriva Ucrainei.
Pe rețelele sociale se desfășoară campanii puternice de divizare și de creare de tensiuni sociale. Dar dacă se trece peste mesajele propagandistice, cifrele spun o altă poveste mai nuanțată și mai spectaculoasă.
În perioada 1965 - 1989 (șase ediții olimpice), în care România a fost condusă de Nicolae Ceaușescu, sportivii au obținut un număr de 160 de medalii, dintre care 44 de aur.
După 1989, la nouă ediții, România a obținut 113 medalii, dintre care 38 de aur.
Din aceste cifre, se poate observa că după prăbușirea comunismului sportivii din țara noastră, în ciuda greutăților de tot felul, a crizei economice prelungite, a perioadei de tranziție și a lipsei investițiilor în infrastructură s-au comportat mai mult decât onorabil.
Iar în Libertatea puteți citi despre PNRR întârziat. Guvernul Ciolacu se bâlbâie în explicații privind implementarea planului. Fonduri de miliarde de euro sunt sub semnul întrebării titrează ziarul.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene evită să explice în mod clar situația implementării jaloanelor și țintelor din Planul Național de Redresare și Reziliență, în condițiile în care calendarul asumat în fața oficialilor de la Bruxelles este deja întârziat, cu legi-cheie tergiversate în an electoral.
PNRR ar trebui să fie gata, cu toate jaloanele, țintele și indicatorii la cheie, la 30 iunie 2026.
România nu a reușit să dea explicațiile suficiente pentru ca țara noastră să primească banii din cererea a treia de plată, cu jaloane și ținte care aveau termen-limită 30 septembrie 2022, respectiv 31 decembrie 2022, dar solicitarea a fost înaintată doar la jumătatea lui decembrie 2023.
În total, România trebuie să primească prin PNRR, dacă va duce la bun sfârșit toate obiectivele, 28,5 miliarde de euro, o parte din bani fiind sub formă de împrumuturi. MIPE vine cu răspunsuri vagi atât în ceea ce privește banii pe care ar trebui să-i încaseze pentru cererea numărul 3, dar și pentru cererea de plată numărul 4
Tot mediul bugetar așteaptă să vadă cel puțin o schiță a noii legi a salarizării unitare, prin care va fi modificat sistemul de acordare a lefurilor în administrația publică. Termenul asumat în PNRR este de 30 iunie 2023, însă Guvernul nu are niciun gând să prezinte vreun proiect public până în alegerile din decembrie, potrivit informațiilor Libertatea. Responsabilitatea va fi pasată următorului Guvern, care ar trebui să vină cu acest proiect.
România ar putea produce energie verde cât să dea și la vecini, dar nu are „autostrăzile” cu care să o transporte (Europa Liberă) - Deșertul din Oltenia tinde să-și dubleze suprafața, dunele avansează cu 0,5 km pe an. Cum să ne salvăm suprafața agricolă a țării (CursDeGuvernare) - Sentința de condamnare la moarte a cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu, contestată după 34 de ani. Numele dictatorilor vor fi strigate în sala de judecată (Libertatea)
Pentru PNL și Nicolae Ciucă nu există o carte electorală mai bună de jucat decât discursul de distanțare de PSD și vânturarea iluziei unei guvernări așa-zis de dreapta. De fapt, a unei guvernări antiPSD pentru că PNL este un partid impostor în privința orientării de dreapta, dar mai ales în privința liberalismului, scrie jurnalista Ioana Ene Dogioiu.
Dl Ciucă a vestit intenţia liberalilor de a avea o guvernare de dreapta și deschiderea PNL la dialog în vederea acestui obiectiv. Doar că, după cum spune președinta USR, Elena Lasconi, niciun liberal nu a sunat-o pentru a întinde vreo punte...
La baza PNL este multă ranchiună pe PSD și asta s-a văzut inclusiv în campania de la locale. Dar nu pe chestiuni de principii, pe viziuni fundamentale de guvernare, de raportare la banul public.
Liberalii sunt furioși pentru că, deși consideră că erau cumva de drept la guvernare, având președintele României, se simt și chiar sunt vioara a doua. Au fost și când aveau premierul, acum este și mai apăsător.
Deci nu ruperea de PSD o urmăresc liberalii. Majoritatea mamut confortabilă le convine și lor de minune. Ceea ce nu le convine este ponderea lor în această majoritate și dinamica ei. Pe aceasta vor să o schimbe în favoarea lor.
Doresc să continue stabilitatea, dar să fie ei principalii beneficiari, iar pentru asta vând iluzia unei alianțe care, pe scorul de acum la USR, nici măcar nu proiectează șansa unei majorități. Dar sună bine.
Integral pe pagian SpotMedia.
România ar putea produce energie verde cât să dea și la vecini, dar nu are „autostrăzile” cu care să o transporte (Europa Liberă)
Zeci de proiecte de parcuri eoliene și fotovoltaice au toate aprobările necesare pentru a fi construite în România de mâine. Asta ar înseamnă gigawați care ar da țării un plus de securitate energetică, ar scădea prețul energiei și ar apropia-o de ținta de energie verde pe care și-a asumat-o față de celelalte țări din Uniunea Europeană. Ce le ține în loc? Conectarea la rețea. Cine ar trebuie să facă asta? Compania de stat Transelectrica. De ce nu o face?
Acționarul majoritar al Transelectrica este statul român – prin Secretariatul General al Guvernului, care colectează an de an mare parte din profitul Transelectrica, sub formă de dividende.
Statul a reușit să scoată din conturile Transelectrica și să bage în bugetul de stat, între 2016 și 2023, 337 de milioane de lei (67.4 milioane de euro).
Ce putea face Transelectrica cu acești bani? În 2020, de pildă, atât au costat toate investițiile făcute în retehnologizări de stații și linii noi de transport, notează Europa Liberă.
Deșertul din Oltenia tinde să-și dubleze suprafața, dunele avansează cu 0,5 km pe an. Cum să ne salvăm suprafața agricolă a țării (CursDeGuvernare)
Iulie 2024, luna record de căldură ca număr de zile consecutive – temperatură și secetă – readuce în atenție întinsele zone din România aflate în plină deșertificare.
Terenurile nisipoase pe care nu se mai poate face agricultură tradițională pentru România au ajuns la 400.000 de hectare.
Alte 800.000 de hectare sunt în pericol de a deveni deșert într-un deceniu.
Alte 11,2 milioane de hectare sunt în pericol să-și scadă umiditate din sol până în 2050.
Terenurile pierdute în fața nisipului nu mai pot fi recuperate pentru culturi de legume sau cereale.
Există însă și o veste bună. Sunt trei metode prin care viteza avansului nisipului din sudul țării pote fi limitată, iar terenurile deja nisipoase să fie utile. Este vorba de:
Pe larg, pe pagina CursDeGuvernare.
Sentința de condamnare la moarte a cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu, contestată după 34 de ani. Numele dictatorilor vor fi strigate în sala de judecată (Libertatea)
Fostul dictator Nicolae Ceaușescu și soția Elena Ceaușescu apar ca apelanți pe rolul Curții Militare de Apel București, care va lua în discuție, pe data de 18 septembrie 2024, o contestație depusă de un avocat împotriva hotărârii prin care cei doi au fost condamnați la moarte și executați pe 25 decembrie 1989. Se întâmplă la 34 de ani, 8 luni și 25 de zile de la execuția cuplului dictatorial Ceaușescu într-un proces având ca obiect genocidul.
Faptul că un avocat a depus apel împotriva hotărârii prin care Elena și Nicolae Ceaușescu au fost judecați și executați la Garnizoana Târgoviște nu este singura „ciudățenie” juridică legată de sângeroasele evenimente din decembrie 1989. În al doilea dosar al Revoluției, cel deferit instanței supreme pe 8 aprilie 2019 și retrimis la Parchet un an mai târziu, printre părțile vătămate figurau și Elena și Nicolae Ceaușescu, reprezentați de fiul lor, Valentin Ceaușescu, arată Libertatea.
From the publisher's feed
Cele mai importante subiecte din presa românească.