RFI 360

RFI 360

By RFI RomâniaSociety & Culture
Download on the App Store

RFI 360 episodes

  • Vocativ, platformă de jurnalism independent dedicată subiectelor din educație

    Când o investigație jurnalistică realizată de o platformă independentă strânge online milioane de vizualizări, înseamnă că jurnalismul nu a murit. Documentarul se numește "Justiție capturată", însă loc de investigații jurnalistice sunt și în alte domenii. Florinela Iosip are o experiență bogată ca reporter, concentrându-se predominant pe subiecte din educație și societate, acum prin platforma independentă Vocativ. 

    Ministerul Educației a anunțat o schimbare structurală drastică în sistemul preuniversitar: în primăvara anului 2026 vor fi scoase la concurs toate posturile de directori de școli și inspectorii școlari din țară, parte din procesul de reorganizare a conducerii unităților de învăţământ și inspectoratelor. 

    Recent, Ministerul Educației a publicat noi planuri-cadru și programe școlare pentru învățământul liceal, care nu mai fuseseră actualizate de aproximativ 20 de ani. Prin noua programă pentru clasa a IX-a pune un accent deosebit pe literatura veche și pe studierea aprofundată a unor autori clasici, în detrimentul literaturii contemporane sau a textelor mai apropiate de realitatea elevilor de astăzi, lucru care a declansat nemultumiri inclusiv in randul profesorilor.

    Cât de diferita este imaginea educației trăita sălile de clasă, de aici am pornit discuția cu invitata emisiunii RFI360, jurnalista Vocativ, Florinela Iosip.

    27 min
  • Survolaj lansează albumul vinil „Străzi Bântuite de Noapte”

    Înființată în '87 la Timișoara, Survolaj a devenit rapid o trupă cult la începutul anilor '90. Un reper în istoria rock-ului autohton și pionierii rock-ului psihedelic din România. Marți pe 16 Decembrie, la Quantic Survolaj lansează albumul vinil "Străzi bântuite de noapte" într-un concert în Quantic. Trupa Survolaj este invitată în emisiunea RFI360!

    Formația a fost fondată de Daniel Silvian Petre și a devenit rapid cunoscută pentru stilul său muzical distinct și pentru atitudinea nonconformistă pe scenă. Primul lor album, omonim, a fost lansat în 1992. O piesă emblematică pentru Survolaj este "Străzi bântuite de noapte".

    În deschiderea concertului Survolaj din Quantic vor cânta formațiile Ulise (rock psychedelic) și Brainwasher (dance-punk). Biletele pot fi achiziționate aici, la prețul de 60 de lei (earlybird), 80 de lei (presale) sau 100 de lei (în ziua concertului). Vinilurile vor fi disponibile la Quantic, în ziua concertului. Tot acolo se vor găsi și noile tricouri ale formației.

    30 min
  • România și-a depus candidatura pentru organizarea evenimentului World Stage Design 2029

    Centrul Român OISTAT, filiala națională a Organizației Internaționale a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru a reprezentat România la World Stage Design (WSD) 2025, participarea înseamnă recunoașterea valorii artiștilor români invitați, pas important către candidatura României pentru găzduirea ediției World Stage Design din 2029. Vorbim astăzi despre acestă realizare dar și despre proiectul Stage Box cu Adrian Damian - scenograf, coordonatorul proiectului Stage Box.

    Centrul Român OISTAT a lansat în luna noiembrie proiectul STAGE BOX. Elevii de la Colegiul Tehnic de Arhitectură și Lucrări Publice „I. N. Socolescu”, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” au explorat lumea fascinantă a culiselor teatrului. Sub îndrumarea unor profesioniști din domeniul artelor spectacolului, aceștia au descoperit prin experiență directă, importanța și valoarea unor meserii precum cele de lighting, sound și video designer. La baza proiectului stă un concept inovator: STAGE BOX, un atelier mobil echipat cu o machetă de scenă funcțională. Aceasta reproduce un spațiu teatral complet, cu sisteme de lumini, sunet, video și elemente de scenografie fiind un laborator în miniatură unde elevii pot învăța, experimenta și crea.

    Centrul Român OISTAT a reprezentat România la World Stage Design (WSD) 2025, cel mai mare eveniment dedicat designerilor profesioniști și emergenți ce activează în domeniul scenografiei de spectacol, care anul acesta s-a desfășurat în Sharjah, Emiratele Arabe Unite. Această participare înseamnă recunoașterea valorii artiștilor români invitați și, mai ales, un pas important către candidatura României pentru găzduirea ediției World Stage Design din 2029. Acest obiectiv ambițios este cu atât mai aproape de realizare, cu cât propunerea României a fost foarte apreciată în cadrul prezentărilor potențialilor organizatori ai WSD 2029.

    Mai mult decât atât, anul acesta România a fost reprezentată la Sharjah în toate cele trei secțiuni importante ale WSD:

    •⁠ în secțiunea de expoziții, ⁠cele trei lucrări ale României au fost: „Transcendent Renaissance” (Călin Țopa), în cadrul Professional Sound Exhibition, și „SynergyX” & „Network of Emotions” (Adrian Damian), în cadrul Professional Space & Objet Design Exhibition.

    •⁠ în secțiunea de conferințe, Iuliana Gherghescu a susținut flash talk-ul „Scenography in Transition: Evaluating the Relevance of Designers in the Era of Artificial Intelligence”, iar Călin Țopa a prezentat albumul „Seven Minutes After Midnight” în cadrul Sound Kitchen (conferințe destinate designerilor de sunet profesioniști).

    • în Scenofest (secțiunea care găzduiește spectacole), a avut loc performance-ul „Transcendent Renaissance”, prezentat în Situl Arheologic Mleiha, creat de Călin Țopa (creator concept și compozitor), alături de Brad Ward (sound designer), Cristian Șimon (lighting designer), Adrian Damian (scenograf), Mădălina Ciotea (actriță și coordonator performeri), documentat de Tudor Cucu (foto / video), Vladimir Amzăr (videograf) și interpretat de patru performeri, tineri artiști internaționali.

    De asemenea, Nic Ularu, vicepreședinte OISTAT România, a fost distins cu premiul Honorary Member, unul dintre cele mai importante distincții oferite de OISTAT Internațional, iar Călin Țopa a câștigat premiul II pentru Sound Design.

    La începutul anului 2026 va fi făcut și anunțul țării gazdă pentru World Stage Design 2029. Centrul Român OISTAT, felicitat pentru candidatura depusă în cadrul WSD 2025, are o șansă foarte mare să aducă WSD la București în 2029, anul următoarei ediții a celui mai mare eveniment dedicat artiștilor profesioniști și emergenți ce activează în domeniul designului de spațiu, decor, costume, lumini, sunet și video în artele performative.

    25 min
  • Sorin Zlat & Friends ne invită la un nou concert „A Jazzy Christmas”

    Concertul „A Jazzy Christmas” - Sorin Zlat & Friends cuprinde o selecție dintre cele mai îndrăgite colinde din repertoriul național și internațional, pe ritmuri și acorduri de jazz, pop, soul, funk și gospel orchestrate într-o manieră originală de pianistul și compozitorul Sorin Zlat.

    Sorin Zlat, producătorul și directorul muzical al acestui concert „A Jazzy Christmas”, deține în palmaresul său peste 20 de premii naționale și internaționale și este unul dintre cei mai reprezentativi pianiști de jazz ai noii generații de artiști români, care în ultimii ani a primit distincții precum Marele Premiu în cadrul Competiției de Jazz din Jacksonville Florida (2015), Marele Premiu în cadrul Competiției de Jazz din Monaco (2013), Premiul pentru Cel Mai Bun Muzician de Jazz, Titlul de Yamaha Artist etc.

    Pe afișul concertul „A Jazzy Christmas”: Luiza Zan,  Mihaela Alexa, Irina Sârbu, Ana Parghel, Andreea Petricean, Sergiu Ferat, Robert Patai, Tobi Ibitoye, Sebastian Mihai, Sorin Zlat Sr., Zoltan Andras și Grupul Vocal Jazzappella. 

    Programul concertului gazduit de Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian" va cuprinde colinde și cântece de Crăciun din care amintim „White Christmas", „Silent Night", „The Christmas Song", „ Rudolph the Red-Nosed Reindeer", „ Have Yourself a Merry Little Christmas", „Joy To The World ", „Santa Clause is Coming to Town" și multe altele.

    14 min
  • Competiția de baschet între licee, Cupa EDU a ajuns la a șasea ediție

    Competiția a adus împreună 24 de licee de stat și private din București, fiind un concurs organizat de Asociația PRAXIS EDU, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și cu sprijinul Federației Române de Baschet. O discuție despre baschet și sportul cu care pornești încă din copilărie, invitat în emisiunea RFI360 astăzi, sportivul Octavian Șerbănescu.
     

    Pe Octavian Serbanescu îl știți poate din componența echipelor "U" Cluj 1919 sau CSO Voluntari, a participat în competiții naționale, cum ar fi Liga Națională de Baschet Masculin și este urmărit atent de Federația Română de Baschet (FRB), iar în ceea ce privește Cupa EDU, a fost parte din echipa care a câștigat prima ediție, desfășurată în 2017. 

    De-a lungul anilor, Cupa EDU a devenind un reper al sportului școlar din București. Printre campioanele edițiilor precedente se numără: Colegiul Național „Aurel Vlaicu” (2017), Colegiul Național „Spiru Haret” (2018), Colegiul Național „Cantemir Vodă” (2022 și 2023), Liceul Teoretic „Traian” (2024).

    Anul acesta, 24 de licee au fost prezente la start, printre care „Cantemir Vodă”, „Spiru Haret”, „Gheorghe Lazăr”, „Aurel Vlaicu”, „Tudor Vianu”, „Mihai Viteazul”, „Traian”, „Goethe”, „Iulia Hașdeu”, „Matei Basarab” și școli internaționale precum AISB, OGIS, Cambridge School of Bucharest și Deutsche Schule Bukarest.

    Finala ediției 2025 Cupa EDU va avea loc joi, 11 decembrie, la Sala Polivalentă a Campusului Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (Bd. Mărăști nr. 59, Sector 1), începând cu ora 16:00. 

    19 min
  • ISVOR anunță lansarea proiectului Muzeul Fluierelor Lumii

    Muzeele sătești sunt adeseori neașteptat de fermecătoare, fiindcă apar de cele mai multe ori dintr-o pasiune reală, profund asumată și concentrată asupra unor teme speciale, foarte bine nișate. Tocmai o astfel de pasiune a îndemnat echipa Asociației Culturale ISVOR să lanseze proiectul Muzeul Fluierelor Lumii – un nou spațiu cultural ce va fi dezvoltat în localitatea Săliștea, comuna Mălâia din județul Vâlcea. Vorbim despre Muzeul Fluierelor Lumii, astăzi, cu Oana Ivașcu.

    Muzeul Fluierelor Lumii țintește spre construirea unui ecosistem cultural dinamic, în care fluierul românesc este revalorizat în dialog cu fluierul universal – nu ca relicvă, ci ca limbaj viu, expresiv și relevant. Reunind cercetători, artiști, meșteșugari, profesori și vizitatori, atât într-un spațiu fizic dedicat, cât și în cadrul unei platforme online, muzeul își dorește să devină un reper pentru turismul cultural și pentru pedagogia patrimoniului.

    Activitățile pregătitoare au început deja la vechea școală din Săliștea, spațiul care va deveni muzeu fizic, acum în curs de amenajare. Dar acest muzeu va fi susținut de o serie impresionantă de activități și schimburi culturale ce ocupă un spectru larg de formate, adresându-se unor categorii diverse de publicuri, începând de la comunitatea locală și ajungând până în zona de cercetare antropologică comparativă, la nivel academic. De la interviuri și documentare audio-video cu meșteșugari și fluierari locali, printr-o serie de portrete foto-video care vor fi integrate într-o expoziție multimedia despre oamenii și peisajele din Țara Loviștei, echipa ISVOR propune o abordare realmente interdisciplinară, cu valențe culturale, educative și de conservare a patrimoniului surprinse în multiple medii. 

     “Muzeul va integra un sistem expozițional contemporan, combinând colecția de fluiere cu materiale multimedia. Vizitatorii vor explora fluierele prin ecrane video interactive (atelierul unui meșter, etapele fabricării unui fluier) și coduri QR prin care vor accesa sunete autentice ale instrumentelor, imagini 360° și informații detaliate. Sistemul va fi dezvoltat printr-o abordare participativă, implicând păstrătorii tradițiilor, publicul și echipa de specialiști. Astfel, vom crea o arhivă dinamică și accesibilă, care aduce în actualitate modul în care patrimoniul imaterial este transmis.

    Ne bucurăm că în această inițiativă am reușit să atragem o serie de parteneri importanți cum ar fi Muzeul ASTRA din Sibiu și Universitatea Națională de Muzică din București, dar și institute culturale din România: Forumul Cultural Austriac, British Council, Goethe-Institut, Centrul Ceh, Centrul Cultural Chinez, Centrul Cultural Armean, Institutul Liszt - Centrul Cultural Maghiar, Institutul Polonez, Institutul Cervantes.

    Mulțumiri speciale domnului primar Gheorghe Dinculescu pentru deschiderea cu care a răspuns  invitației de colaborare și pentru sprijinul oferit în realizarea Muzeului Fluierelor Lumii în Școala Veche din Săliștea, Malaia” – Oana Ivașcu, președintă și membră fondatoare a Asociației Culturale ISVOR.

    Muzeul Fluierelor Lumii va produce până la sfârșitul anului 2025 o Metodă de fluier românesc - partituri, ilustrații și exemple audio, adresată în primul rând copiilor, dar asigurând totodată accesibilitatea înțelegerii și studiului instrumentelor tradiționale pentru orice persoană interesată de sonoritatea lor. De asemenea, va fi publicat Atlasul Fluierelor Lumii, o lucrare menită să pună fluierul românesc într-un context mai larg, urmărindu-i evoluția și subliniind faptul că acest instrument se înscrie într-o poveste neîntreruptă a diversității culturale globale. Aceste resurse vor fi disponibile pe platforma web interactivă, susținute de o colecție digitală accesibilă de materiale multimedia, un podcast intitulat Povestea Fluierului, realizat în colaborare cu Asociația Culturală Moștenitorii din Vaideeni, și de un blog cultural, care vor asigura continuitatea proiectului și a comunității construite în jurul său.

    Tocmai în vederea coagulării acestei comunități, ISVOR propune câteva metode prin care publicul interesat se poate implica. În primul rând, Fluierele lumii. Fluieră vacanța ta! este un apel deschis prin care doritorii plecați prin vacanțe în România sau în lumea largă sunt rugați să caute prin târguri, bazaruri, magazine de suveniruri sau la câte un meșter local fluiere tradiționale pe care să le ia acasă și, dacă doresc, să le doneze muzeului, devenind Ambasadori ai Fluierelor Lumii. Persoanele interesate sunt rugate să trimită fluierele la REFLECTOR – Florin Ghenade (Strada Logofătul Tăutu 68A, Sector 3, București), iar organizatorii vor realiza câte un unboxing video cu fiecare fluier primit, cât și o hartă interactivă a colecției astfel adunate. Aceste donații se vor adăuga colecției de treizeci de instrumente de suflat adunate de Oana Ivașcu, muziciană şi inițiatoare a proiectului, de-a lungul a 24 de ani de concerte şi turnee cu ansamblul Imago Mundi.

    Canalele de social media ale asociației vor anunța în curând și două campanii de crowdfunding pentru susținerea proiectului, una din ele fiind dedicată achiziției unui microbuz de 8+1 persoane, care să devină o platformă mobilă a muzeului, pentru transportul echipamentelor, artiștilor, copiilor la multiplele evenimente și concerte conexe. 

    Inaugurarea Muzeului Fluierelor Lumii va avea loc în luna decembrie a acestui an, cu o serie de evenimente remarcabile, inclusiv ateliere muzicale în școlile din localitățile Malaia, Boișoara, Câineni, Titești și Voineasa, o expoziție multimedia și un concert Imago Mundi cu muzica lumii, la Săliștea.

    În această viziune, fluierul românesc își recâștigă locul ca simbol al identității locale și al diversității globale – o punte între lumi, epoci și oameni. Printr-o abordare integrată de cercetare, tehnologie și creație artistică, proiectul devine un model de bune practici în revitalizarea patrimoniului imaterial și un catalizator pentru regenerare comunitară și incluziune culturală.

    Muzeul Fluierelor Lumii se bazează pe experiența pozitivă a inițiativelor anterioare organizate de Asociația Culturală ISVOR în colaborare cu Primăria Comunei Malaia, precum Colind Malaia! Explorare creativă pe Valea Lotrului (2023-2024, PNRR), și Univers Sonor (2024, AFCN), proiecte culturale care au sprijinit educația artistică prin activități culturale adresate tuturor locuitorilor comunei, realizarea Mediatecii Școlare și creșterea fondului de carte al Bibliotecii Școlare.

    Proiectul contribuie la dezvoltarea unei infrastructuri culturale durabile, bazate pe participare activă, educație interdisciplinară și metode moderne de creație. Face parte dintr-un program mai amplu de educație artistică destinat copiilor și tinerilor, început în 2020, prin care ISVOR a desfășurat 8 proiecte culturale în 17 școli rurale vâlcene.

    Muzeul Fluierelor Lumii este un proiect organizat de Asociația Culturală ISVOR, cu sprijinul Primăriei Comunei Malaia, cofinanțat de AFCN.

    29 min
  • Trupa rock E-an-na sărbătorește 10 ani de existență în muzica românească

    Trupa rock E-an-na pregătește cea mai mare horă din istorie la Arenele Romane, pe 18 decembrie, la aniversarea de 10 ani de prezență pe scena muzicii din România. Un eveniment care și-a propus să aducă împreună poveștile primelor concerte prin piesele originale cu care au început, până la spectacolele care au întregit comunitatea de fani cu care trupa se poate lăuda astăzi. Vorbim despre E-an-na cu Ioana Popescu și Andrei Oltean, fondatorul trupei.

    Pe 18 decembrie nu va fi doar un concert obișnuit, ci o călătorie prin cei 10 ani de E-an-na, cu momente care reflectă fiecare etapă importantă: de la primele concerte și piese originale, până la spectacolele live care au adunat în jurul trupei o comunitate dedicată de fani. În plus, publicul poate aștepta câteva momente surpriză, pregătite special pentru E-an-niversare.

    Pe scenă se întâlnesc metalul cu folkul, popul și ritmurile balcanice. For The Wicked, Alexandra Căpitănescu, Aris, Alexandra (The Pipers), Balkandreea, Bogdan de la Vâlcea, Cornel Ilie (VUNK), Eugenia Nicolae, ILINCA, Iustin (HVNDS), Mariana & Miorița și Paulina sunt doar începutul, căci vor fi și alte nume care vin să sărbătorească alături de trupă.

    „Pentru noi, E-an-niversare e cea mai mare nebunie pe care am pus-o vreodată în scenă. Suntem super entuziasmați să cântăm cu prieteni vechi, invitați speciali și cu toți oamenii care ne-au fost aproape în 10 ani de drum. Și avem un plan clar: vrem să facem cea mai mare horă care a existat vreodată la Arenele Romane. Venim cu forțe proaspete, așa că veniți și voi cu energia!”, spun membrii E-an-na.

    E-an-na s-a născut dintr-o explorare continuă, nu dintr-un tipar prestabilit. De-a lungul anilor, trupa a contopit influențe metal, accente folclorice și idei venite din direcții neașteptate, construind treptat un stil imposibil de încadrat, dar profund recognoscibil, un stil care respiră, pulsează și transmite emoție autentică.

    Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro.

    32 min
  • Luiza Zan lansează albumul AER, sărbătorind 20 de ani de la primul produs discografic

    "AER" surprinde prezentul, muzica Luizei Zan prinde formă în aranjamente realizate de pianistul Andrei Petrache, disc înregistrat împreună cu basistul Mike Alex, Răzvan Florescu (vibrafon și percuție) și Philip Goron (baterie). Albumul subliniază legătura profundă pe care o are Luiza Zan cu limba română și muzica jazz, ținând aproape bossa nova, funk dar și referințele din doina românească. 

    În 2016, Luiza Zan semna primul album de autor. "Heritage" a fost mai mult decât un disc. Un demers personal și intim care privește mult înapoi, explorând arborele genealogic al familiei Zan.

    "Heritage" venea după alte șase produse discografice pe care Luiza Zan și-a adus contribuția, fiind primul album de autor capabil să strângă toată experiența muzicală acumulată în diferite stiluri și genuri, sumarizand totul în câteva piese prin care Luiza Zan își dezvăluie rădăcinile. 

    Luiza Zan a crescut într-o familie de muzicieni. Maria Zan, mama ei, violistă și profesoară, este persoana care a jucat un rol esențial în îndrumarea sa către muzică de la o vârstă fragedă. Aproape de muzică a fost și bunicul care a fost acordeonist.

    Înregistrat la Budapesta cu Hungarian All Stars, "Heritage" strânge, prin fiecare piesa, amintirea oamenilor dragi ei, și face asta călătorind prin etno-jazz, bossanova sau jazz clasic.

    Experiența la pian a lui Peter Sarik, împreună cu Istvan Gyarfas (chitară), Tibor Fonay (bas, contrabas) și Attila Galfi (tobe) dă profunzime dorințelor și amintilor puse pe notele Luizei Zan, iar Ioana Mardare la violă ține aproape amintirea mamei. 

    Luiza este pe scenă de la vârstă de 4 ani. A luat Premiul I la un concurs pentru Șoimii Patriei din Babadag, cântând melodia „Frunzuliță d’alior”. Mulți ani mai tărziu, Luiza Zan câștiga, împreună cu trupa Slang, Trofeul Cerbul de Aur din 2004.

    "Frunzuliță" avea să apară pe primul ei disc, împreuna cu Slang. Premiul de la Brașov venea în același an în care câștiga si premiul II la cel mai titrat festival de jazz din lume, Montreux.

    Rick Condit, Mircea Tiberian, Vlaicu Golcea, Electric Brother, Eddie Neuman, Sorin Romanescu, Jimi Cserkesz, DJ Vasile, Mihai Iordache, Pedro Negrescu, Big Bandul Radio sunt câteva din colaborările prin care Luiza Zan a respirat muzică. 

    Departe de marele oraș, mutată într-un mic sat din județul Covasna, Luiza Zan s-a întors spre natura cautandu-și propriul ritm. Rezultatul? În 2023 a ieșit "In My Village", un album ce cuprinde neliniștea interioară trăita în satul ei de munte, în perioada izolării pandemice. "Athene noctua", este cântecul dedicat unei bufnițe care s-a așezat adesea pe acoperișul casei sale, iar pentru câteva minute, în "Her" găsim sensibilitatea și determinarea cu care Luiza Zan își construiește atent calatoria muzicală. Da, "In My Village" face trecerea de la trecut la prezent, incluzând chiar pasaje de rap pe "Somewhat So What".

    "In My Village" a fost înregistrat sub aranjamentele lui Vlad Briciu (pian, clape), Dimitrie Cristian Milea (chitară bas), Răzvan Florescu (vibrafon, percuție), Philip Goron (percuție, tobe) și Anthony Gutierrez (tobe). În 2025, acest album a inițiat proiectul „In My Village Symphonic”, scopul său fiind de a aduce satul românesc pe scena simfonică, printr-o fuziune între muzica de jazz și cea clasică. Alături de Andrei Petrache, cu Philip Goron și Mike Alex parte din acest turneu național, apar și primele piese pentru un nou album de autor Luiza Zan, primul exclusiv în limba română. 

    "AER" sărbătorește 20 de ani de realizări discografice pentru Luiza Zan. Un drum deloc ușor, trecut prin tot felul de provocări, o constantă căutare a unor răspunsuri care au venit de cele mai multe ori din muzica trăita pe scenă.

    O transformare spectaculoasă care o arată astăzi pe Luiza Zan fiind un om liber, neîngrădit, gata sa transmită amintirea vie a unei mosteniri bogate, pentru toate astea fiind nevoie, firesc, de.. AER!

    33 min
  • Despre introspecție, transformare și dezrădăcinare, în noiembrie, în spațiile Celulei de Artă

    Introspecție, transformare și dezrădăcinare, repere pentru diferite demersuri artistice găzduite luna aceasta de spațiile Celulei de Artă. De la expoziția "Full Season", care a inclus tururi ghidate, artists talks, performance-uri, până la "Rebirth", expoziție vernisată la Gallery Studio 76, vorbim în următoarele minute despre o lună noiembrie plină artă capabilă să te provoace emoțional. Invitați în emisiunea RFI360, curatorii Anca Spiridon și Mircea Laslo.

    Celula de Artă prezintă „Full Season” – o expoziție ce încheie sezonul din 2025 al Galeriei Verticale, spațiul Celulei de Artă aflat în incinta Random Space, la Muzeul Naţional Tehnic “prof. ing. Dimitrie Leonida”(Str. Candiano Popescu nr. 2, în Parcul Carol I, București). Publicul va putea vizita lucrările și instalațiile artistice până pe 30 noiembrie, de miercuri până duminică, între orele 9:30 – 17:00.

    Pe tot parcursul lunii noiembrie, „Full Season” a fost însoțită de o serie de evenimente speciale – tururi ghidate, artists talks, performance-uri și vernisajul unei serii de lucrări ale artistei Teodora Grindei – concepute pentru a facilita întâlnirea publicului cu artiștii și practicile textile și poezia contemporană într-un context relaxat și accesibil. Programul acestora va fi anunțat în perioada următoare, transformând expoziția într-un spațiu viu, aflat în continuă schimbare.

    “Începutul lunii noiembrie marchează sfârșitul anului vechi și începutul celui nou în calendarul păgân, iar energia lunii noiembrie rămâne încărcată, tăcută și magică. Este o perioadă de tranziție între viață și moarte, lumină și întuneric, o invitație la a te conecta cu partea invizibilă a existenței și la vindecarea trecutului.

    Full Season marchează finalul unui an plin de provocări emoționale și invită la ritualuri de reflecție, introspecție și transformare, surprinzând stări și spații personale.”- Anca Spiridon.

    Lucrările artiștilor prezentați conturează un peisaj amplu al artei textile contemporane, explorând atât tehnici diverse dar și teme precum identitatea, memoria, introspecția, fragilitatea interioară și relația dintre corp, comunitate și lume. Alexandra Țecu construiește o instalație meditativă despre suflet și limbaj de expresie, folosind țesătura ca formă de scriere și invitând publicul într-un spațiu simbolic al inimii și al întrebărilor existențiale. Cătălin Angelescu recompune memoriile ca pe o arhivă afectivă prin colaj, tapiserie și structuri textile care conservă amintiri și modul în care a fost trăit trecutul. Oana Iordăchescu investighează straturile conștiinței printr-o instalație ce transformă procese mentale și emoționale în forme vizuale, îmbinând performativitatea și materialitatea textilă. Sabina Stan îmbină sfoara, aluminiul și elemente organice în instalații ce explorează autodescoperirea, identitatea feminină și dinamica dintre individ și comunitate, propunând o viziune poetică asupra lumii contemporane.

    Ioana Vîlcu analizează procesul de devenire și acceptare personală printr-o compoziție stratificată, ce juxtapune portrete serigrafiate cu aplicații textile transparente, creând o metaforă vizuală pentru construcția sinelui. Dana Cîrtog creează un spațiu intim – „Loc de pauză” – în care obiecte lucrate manual compun un loc de refugiu, meditativ și cald, dedicat încetinirii. Otilia Boeru abordează tema iluziei printr-o lucrare inspirată de filmul „Vanilla Sky”, iar instalația Epitelltale, realizată de Alexandra Hotico, Anca Spiridon și Mircea Laslo, funcționează ca un teaser curatorial ce unește arta textilă cu poezia contemporană, transformând cuvintele – vizibile și invizibile – în straturi identitare care se imprimă metaforic pe corp și în spațiu.

    Conceptul curatorial al Galeriei Verticale de anul acesta, de a expune lucrări și instalații de artă textilă, alăturate cu performance-uri de poezie cu poeți români contemporani, pornește de la două afirmații recurente în conversațiile din mediile culturale: că arta textilă ar fi încă Cenușăreasa artelor vizuale și că poezia a fost mult timp Cenușăreasa literaturii. Din această observație s-a născut intenția de a le aduce împreună, în vitrina Galeriei Verticale, într-o petrecere prelungită în care lumina reflectoarelor nu se oprește, ora 12:00 nu vine niciodată, iar caleașca nu se transformă în dovleac. „Full Season” încheie astfel un sezon complet dedicat recuperării vizibilității, sensibilității și forței expresive a acestor două teritorii artistice încă insuficient explorate.

    De asemenea, pe 19 noiembrie, începând cu ora 19:00, la Gallery Studio 76, aflat în incinta Combinatului Fondului Plastic (Șos. Băiculești nr. 29) a avut loc vernisajul expoziției Rebirth, a artistei Andreea-Eliza Petrov, care poate fi vizitată până pe 7 decembrie.

    Seria Rebirth urmărește o călătorie prin transformare — un continuum în care ritmurile ascunse ale existenței ies din nou la suprafață și își revendică strălucirea. În fiecare pânză, energia pulsează înapoi la viață, lumina străbate propriile umbre, iar vălul auriu al transcendenței poartă gloria renașterii. Viziunile nebuloase se condensează în formă, focurile primordiale ale forței vitale și dorinței izbucnesc de sub straturile tăcerii, iar speranțele uitate se reaprind cu incandescență. Scânteia solară a reînnoirii se unește cu tresărirea tăcută a creației însăși — un ciclu etern al destrămării și al redevenirii.

    Triunghiurile nu sunt simple geometrii: ele sunt simboluri alchimice, fiecare cu propria sa energie. Vârful acestora, orientat în sus, tăiat, evocă elementul Aer și etapa Albedo din alchimia medievală – purificarea și înălțarea spiritului. 

    Lucrările devin matrice de transformare, portaluri care evocă o stare dorită a ființei — emanând-o neîncetat, asemenea rezonanței unui diapazon, și transferând-o, imperceptibil dar puternic, către privitor. Prin culoarea luminoasă, structură și gestul instinctiv care spintecă materia picturală, ele dezvăluie trecerea dinspre liniște surdă, sufocantă, spre vibrație — triumful perpetuu al luminii, al formei și al spiritului renăscut.

    Andreea-Eliza Petrov este o artistă vizuală tânără, absolventă a secției Pictură (licență și master) din cadrul Universității Naționale de Arte din București. Practica ei artistică s-a dezvoltat rapid în ultimii ani, fiind prezentă în numeroase expoziții naționale și internaționale, și târguri de arte. Dintre acestea, se remarcă participarea la Salonul Național de Artă Contemporană și la Muzeul de Artă Recentă (2024), prezența în Bienala Internațională Prahova și în expoziția „Obiecte Probabile”, alături de Daniel Loagăr și Bogdan Negulescu, găzduită de Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” în 2025, dar și participarea la MoBU Art Fair, trei ani consecutivi, 2023 - 2025, alături de Celula de Artă.

    La nivel internațional, lucrările sale au fost expuse în Wrocław, Polonia, în cadrul proiectului Celula Free Air (co-finanțat de AFCN), și în Chemnitz, Germania, prin proiectul Once UpON the Danube (co-finanțat de ICR), ambele în 2025.

    Pe lângă propria practică artistică, Andreea-Eliza este și curator în cadrul Celulei de Artă, scriitor de granturi și a fost implicată în managementul mai multor proiecte culturale naționale și internaționale. De asemenea, a participat activ la expozițiile de grup ale colectivului artistic A21+, precum cele din cadrul Muzeului Bucureștiului și Galeriile de Artă ale Academiei Române, în 2025.

    Totodată, la Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53, poate fi văzută lucrarea video „Transit”, realizată de Andranik Sakahyan, ce explorează tensiunea tăcută a dezrădăcinării, acolo unde plecarea este în același timp un act de necesitate și o stare de existență rămasă nerezolvată. Nici început, nici sfârșit, „Transit” persistă în spațiul dintre cele două, acolo unde apartenența rămâne mereu la o distanță imposibil de atins.

    Andranik Sahakyan s-a născut în Armenia în 1991. În 2015, a absolvit programul de master al Institutului de Stat de Teatru și Cinematografie din Erevan. Între 2017 și 2019, Andranik a studiat în cadrul programului Viewfinder Erasmus Mundus Joint Masters in Cinematography (Irlanda, Ungaria și Estonia). Activ în cinematografie de peste zece ani ca director de imagine, a realizat filme prezentate în premieră și proiectate la festivaluri internaționale prestigioase, precum Clermont-Ferrand, Krakow Film Festival, DOK Leipzig, Sarajevo Film Festival, Visions du Réel, Hot Docs, Zagreb Film Festival, International Short Film Festival of Cyprus și altele.

    În prezent, Andranik își urmează studiile doctorale la Doctoral School of ASP Wroclaw, Polonia.

    Celula de Artă este un proiect cultural independent condus de artiști (artist-run) care a debutat în 2017 și are o misiune clară: lucrează cu artiști emergenți, scoate arta din „white cube” și o face accesibilă în mod direct publicului, în spații permanente sau temporare care sunt permeabile și deschise către noi contexte și conexiuni. 

    29 min
  • „Inelul Timpului”, primul joc din România dedicat istoriei romilor

    „Inelul Timpului” este o realizare a Asociației Cu Alte Cuvinte, în parteneriat cu Roma Education Fund Romania,  instrument educațional care își propune să aducă în școlile din România istoria și contribuțiile culturale și științifice ale romilor, într-un mod accesibil copiilor. Responsabil pentru conținutul istoric al jocului, Valentin Negoi, istoric și profesor, de curând a lansat cartea ,,Istoria nespusă a romilor din România“, invitatul zilei în emisiunea RFI360. 

    85% dintre profesori spun că au nevoie de materiale educaționale despre istoria romilor, gata de-a fi utilizate pentru elevi, arată un focus-grup online realizat de Asociația Cu Alte Cuvinte. Asta în contextul în care majoritatea manualelor școlare tratează superficial istoria romilor, mai arată asociația.  

    În lipsa unor resurse pedagogice adaptate diverselor vârste ale școlarilor, jocul de societate (boardgame-ul)  „Inelul Timpului“ alături de alte resurse educaționale pe aceeași temă vin ca răspuns la nevoia urgentă de informații și materiale didactice dedicate istoriei romilor și dezvoltării educației multiculturale în România. 

    Asociația Cu Alte Cuvinte a organizat un focus-grup online la care au participat aproximativ 100 de profesori de pe întreg teritoriul României. Răspunsurile acestora au arătat că:

    - 77% dintre respondenți consideră că istoria și cultura romilor nu este abordată suficient în curicula școlară din prezent;

    - 85% consideră că sunt necesare materiale educaționale despre istoria romilor, gata de-a fi utilizate pentru elevi.

    O analiză din 2018 arată că cel puțin unu din opt profesori susține direct segregarea școlară pe criteriul etnic, fiind în favoarea plasării elevilor romi în clase separate. La întrebarea privitoare la ce tipuri de vecini NU și-ar dori profesorii respondenți să aibă, 42.7% au declarat că nu și-ar dori vecini romi. 

     „Ca profesor și cercetător, am contribuit la crearea acestui joc care transformă trecutul într-o experiență interactivă, plină de descoperiri și curiozitate. Jocul Inelul timpului este o invitație la joacă, învățare și respect pentru diversitate. Poți învăța despre bogăția istoriei romilor printr-un mod cu totul diferit”, a declarat Valentin Negoi, istoric specializat în istoria romilor.

    În manualele școlare, istoria romilor a fost mult timp ignorată sau tratată superficial. Evenimente majore precum robia, Holocaustul, pogromurile și deportările din timpul celui de-al Doilea Război Mondial fie nu apar deloc, fie sunt menționate în treacăt, fără context. Mai mult, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) arată că nu doar lipsa informațiilor reprezintă o problemă, ci și felul discriminatoriu în care romii sunt reprezentați. 

    „Istoria romilor, cea mai mare minoritate din Europa, este mult mai bogată, diversă și interesantă decât apare astăzi în manualele școlare. Copiii, dar și adulții, au nevoie să o cunoască, iar resursele pe care le-am creat în acest proiect o aduc într-un mod accesibil pentru toate vârstele”, a declarat Minodora Cerin, coordonatoare proiect.

    Primul boardgame despre istoria romilor lansat în România este dedicat tuturor cu vârsta de 10+ ani. Jucătorii parcurg momente esențiale din istoria romilor, precum sclavia și Holocaustul, deportările din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și aspecte culturale care definesc comunitatea.

    Jocul  dezvăluie contribuțiile neștiute ale romilor la societatea românească prin poveștile unor personalități marcante. Florica Constantinescu, prima studentă romă din România, devine un simbol al accesului la educație. Ioana Rudăreasa rămâne un reper al luptei pentru libertate, fiind una dintre femeile rome care și-a câștigat libertatea prin justiție. Anton Pann, compozitorul imnului României, arată cum moștenirea culturală romă se împletește cu identitatea națională. 

    De asemenea, jocul include figuri internaționale precum Charlie Chaplin, Rita Hayworth sau președintele Braziliei, Juscelino Kubitschek, amintind că influența culturală a romilor se regăsește mult dincolo de granițele României.

    Mecanica jocului „Inelul Timpului” a fost creată de designerul de jocuri cu experiență internațională, Florin Purluca și ilustrat de Anca Smărăndache.  Jocul va fi distribuit în format fizic către 800 de cadre didactice și bibliotecari. Totodată, jocul este disponibil online și poate fi descărcat gratuit de la adresa: https://www.cualtecuvinte.com/despre-joc-inelul-timpului-istoria-romilor. 

    Pe lângă jocul de societate, kitul educațional distribuit către profesori include:

    „Inelul cu Cap de Cal” -  Prima carte ilustrată despre istoria romilor pentru copii, publicată în România. Volumul propune o călătorie pentru cei mici de la originile romilor (secolele XII-XIII), sclavia romilor pe teritoriul României (500 de ani), Holocaust, perioada comunistă până în prezent. Volumul este un mix între ficțiune (aventura a doi copii) cu documente istorice autentice.

    Un ghid pedagogic digital, 10 texte fundamentale cu repere istorice, 16 lecții de investigație pentru copii și 5 activități interactive prin care elevii descoperă personalități rome.

    Aceste materiale vor ajunge la peste 800 de profesori din România, care au participat și la formări online susținute de istoricul Valentin Negoi despre următoarele teme: 

    Migrația romilor și sclavia în Țările Române;

    Holocaustul împotriva romilor și perioada comunistă;

    Metode de predare a istoriei romilor copiilor.

    21 min

About RFI 360

From the publisher's feed

Magazin prezentat de Valentin Panduru în care se împletesc jurnalele cu muzica bună și cu informațiile din domeniul cultural, economic sau sportiv.