Cum au ajuns lozincile și clișeele religioase să se manifeste ca un simulacru, un surogat, care nu doar că obscurizează realitatea spirituală dar și de-responsabilizează pe cel/cea care se crede creștin(ă), și simplul fapt că aparții bisericii nu te face automat ucenicul lui Hristos ci doar un follower mai mult sau mai puțin fidel grupului religios din care faci parte.

Dintre toate personajele biblice Isus se identifică cu Iona, declarând că semnul Său va fi semnul lui Iona, adică plonjarea în întuneric, coborârea în infern, sau în termenii biblici, adâncul, abisul existențial de unde există posibilitatea să-ți depășești condiția prezentă. Iona a ieșit din haosul primordial nenăscut, la fel cum a intrat, Isus în schimb a ieșit un alt Om.

În a șasea prezentare discutăm despre tendința de suspendare a întrebărilor la care nu dorim să aflăm răspunsul, despre naufragiul lui Geppetto în pântecele monstrului ca parabolă a spațiului reîntâlnirii și reconcilierii dar și ocaziei prin care Pinocchio moare ca păpușă dar învie ca om, despre concepția biblică a haosului ca stare existențială premergătoare devenirii.

Dacă biserica nu este împărăția cerurilor atunci ce este? Biserica se mai aseamănă și cu un atelier de prelucrare a formelor de evlavie. De pe banda rulantă a producției de membri ies niște obiecte religioase ca niște păpuși de lemn, tip Pinochio, ce pot vorbi, gândi, simți, învăța, juca, dar care încă nu există ca ființe spirituale ci doar ca umbre existențiale amorfe. Biserica ar trebui să înceteze să mai producă membri pentru că rezultatul va fi mereu același: creaturi de lemn care se mint că există. Singura soluție este devenirea.

Episodul patru este o extensie logică a prezentării anterioare și în care explicăm mai pe larg de ce vindecare este un mit deoarece Biblia nu promite ameliorarea, cosmetizarea, peticirea experienței religioase existente ci ceva mai radical, adică nașterea din nou, care nu trebuie confundată cu nașterea denominațională prin coborârea în scăldătoare atunci când se tulbură apa la botez, după cum a fi membru în biserică nu înseamnă obligatoriu a fi membru în împărăția cerurilor, cele două fiind experiențe și realități diferite.

În episodul trei discutăm despre cum ajunge un mit să coaguleze și să formeze comunității de credincioși, care în ciuda evidențelor, odată determinați să creadă o anume doctrină, niciodată nu le vor lipsi argumentele prin care o vor susține, chiar dacă nu sunt ancorate în realitate. Studiul de caz: comunitatea de așteptători de la ...

În a doua prezentare discutăm despre inutilitatea redeșteptărilor și reformelor, a săptămânilor de rugăciuni și altor programe mobilizatoare de restart a vieții spirituale, pentru simplu motiv că atâta vreme cât premisa originară rămâne neschimbată rezultatul va fi mereu același. Sau în limbajul programatorilor, nu contează de câte ori dai restart la un Mac OS, pentru că niciodată nu se va deschide ca Windows. 

În prima prezentare a seriei "Nebunia Crucii" discutăm despre starea de naufragiu, despre majoritatea celor care luptă să supraviețuiască în furtună, de minoritatea care respinge realitatea dar și de Domnul care pare că doarme la cârmă.

În ultima prezentare din cadrul seriei Semnele Timpului discutăm despre provocările și perspectivele celor care călătoresc cu trenul timpului și de ce este foarte posibil ca în loc de stația finală să urmeze o schimbare de macaz care să conducă fie în distopia totală a Noul Babilon fie în utopia apocaliptică a Noul Ierusalim sau poate că înaintea utopiei, distopia să devină inevitabilă.

În penultima prezentare discutăm despre: noua ordine economică ce tratează experiența individului ca materie primă pentru profit, o nouă arhitectură globală a modificării comportamentului, capitalismul de supraveghere, noua ordine colectivă bazată pe certitudinea totală, adică generalități despre noul Babilon. Da, e o reinterpretare la Apocalips 18, asta că să nu existe false expectații și dezamăgiri ulterioare.