Sorin Petrof

Fiind învățați să viețuim sub permanenta presiune că sîntem evaluați de către forțe exterioare nouă, îngerul raportor, judecata de cercetare, etc., am ratat oportunitatea de a fi onești cu noi înșine de a ne evalua singuri condiția existențială și spirituală, conform îndemnului biblic din 2 Corinteni 13,5. Dar care să fie criteriile pentru o asemena autoevaluare?

Atunci cînd confundăm călătoria existențială cu cea denominațională ne facem un mare deserviciu și ne izolează și mai mult de realitate. Cele două se pot intersecta, nu se exculd reciproc, dar nu sînt identice. Pentru că este posibil să călătorești o viață întreagă din punct de vedere denominațional fără să te clintești un milimetru din punct de vedere existențial-spiritual. Iar Nicodim se va scula alături de noi la judecată și .... Dar să nu anticipăm. Întrebarea de fond este dacă navigăm sau nu.

"Să trecem în partea cealaltă" este provocarea lansată de Isus, încă de acum aproape 2000 de ani, pentru toți cei ce așteaptă pasiv venirea împărăției cerurilor. Este o invitație la dinamism și militantism, la mobilizarea de a ne asuma riscul în a ne îmbarca într-o experiență personală, temporală, existențială în direcția indicată de Hristos. Sau acceptarea paradoxului de a ne grăbi în așteptarea noastră.

Primul episod introduce noua serie și de ce este necesară dezbaterea despre sfîrșit. Însă nu ca discurs speculativ despre perspective escatologice deterministe ci mai degrabă ca interogație personală de genul "ce înseamnă a fi așteptător în secolul 21".

Omul își dorește să colonizeze spațiul însă nu se poate coloniza nici măcar pe sine. Dacă ar face-o ar descoperi că viața sa (bios) este iremediabil contaminată și limitată pe acest pămînt, problemele exterioare ale lumii nefiind decît externalizarea haosului său interior. Hristos a venit să ofere o altă viață (zoe), singura capabilă să-l transforme pe om dintr-o specie parazitară într-una superioară. Însă prețul transformării este crucea Sa ca antidot al condiției alienate a omului.

În penultimul episod al seriei Nebunia Crucii vom vorbi despre mormîntul lui Laie Chioru, mitul pocăinței, condiția de argat pe tarlaua religiei, porcul, iedul și vițelul, precum și despre vioara bunului Dumnezeu sau în alte cuvinte, cum S-a întors Domnul spre noi.

Criza de identitate a omului este generată de sentimentul alienării care la rîndu-i este întreținut de absența realității rădăcinilor. De aceea omul are nevoie de mitul originilor (zeii, moleculele, extratereștrii, etc.) pentru a răspunde la întrebarea "cine este?" Isus răspunde la ea altfel, prin asta inițiind adevăratul mit al originilor, "un om avea doi fii" (Luca 15,11), descoperindu-Se astfel ca părintele universal al speciei umane.

Isus a venit să-l salveze și pe Dumnezeu din captivitatea ideologică în care a fost închis și păzit de-a lungul mileniilor de către cei doi cerberi ai Leviatanului acestui pămînt, politica și religia, crucea fiind revelația de sine a lui Dumnezeu, nediluată, nemediată, directă, materială, concretă, deplină și definitivă.

În prezentarea nr. 20 discutăm despre divina nebunie sau cum altfel să explicăm de ce s-a coborît Dumnezeu printre noi doar ca să sfîrșească răstignit pe-o cruce

În prezentarea nr. 19 discutăm despre limitele religioase și ceremoniale ale lui Petru și cum aceste limite ajung să-l împiedică să asculte de îndemnul lui Hristos de a predica evanghelia la orice făptură, unele fiind necurate, și cum fără o dezlegare specială din partea lui Dumnezeu apostolul nu se încumetă să depășească perimetrul ceremonial în care a fost condamnat la neprihănire. Asta e neprihănirea ceremonială care doar prin viziuni, texte, aprobări, dezlegări și permisiuni funcționează.