Dumnezeu nu a inițiat religia pentru a-l controla pe om ci omul a inventat-o pentru a-L controla pe Dumnezeu. Prin texte sacre, ritualuri, jertfe, legăminte, temple și sisteme. Prin întrupare însă, Dumnezeu anulează simbolurile, profanează sacrul, suspendă templul, desființează tabuurile. Se declară adevăratul Templu. Reacția omului a fost promptă: nu a suportat un asemenea afront. L-a răstignit pe Cel care a respins religia omului, pe Cel care este calea, adevărul și viața.

În episodul 17 discutăm despre tendința de cosmetizare a experienței creștine, despre religie ca producătorul mondial de "anvelope" reciclate, furnizorul de servicii de vulcanizare ceremonială a moralității ce se traduce printr-o evlavie peticită, cârpită, reșapată.

În această prezentare discutăm despre religia aparențelor care-l face pe adept scrupulos la conformarea ceremonială dar licențios în comportamentul moral, imun la provocarea etică însă permeabil la indulgența de sine și cum toată această sublimă contradicție reprezintă o mare povară existențială. Și așa și este. Însă e povara sfinților...

Revenim cu episodul 15, în care vom vorbi despre eterna reîntoarcere levitică, cum să argumentezi greșit o practică bună, și despre guițatul originar și marea dilemă existențială: ce facem cu porcul? Îl cosmetizăm sau sacrificăm?

Încercăm să înțelegem ce sens are avertizarea lui Isus din Matei 5,20, contextualizată astfel: “căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea acelui cățel din Papua Noua Guinee, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” Nu, nu e glumă și nici blasfemie. Ascultați și minunați-vă de prezentarea numărul 14!

Urmează cifra 13 din șirul prelegerilor, (să nu fie cu ghinion!), prezentare în care vom discuta despre cum am ajuns să promovăm o evanghelie alternativă, de ce practicăm o anumită formă de tăiere împrejur în relația noastră cu mântuirea și cum ne urmărește în istorie blestemul lui Pavel care ne-a avertizat să nu predicăm o altă evanghelie.

În episodul 12 intitulat “Închisoarea Legii” discutăm, fără să dăm cu parul, despre cum este privită păzirea poruncilor ca sistem de probațiune a individului care trebuie asistat și monitorizat pentru a se preveni recidiva, adică în final a dovedi că merită șansa la mântuire. Dar ce se întâmplă când rămâi fără porunci, adică fără cele zece care sunt trei: sabatul, dieta și zecimea? Atunci cum te mai mântuiești?

Contrar iconografiei creștine Isus a fost gol pe cruce, simbol al goliciunii originare a lui Adam dar și a goliciunii în care se află omul de-al lungul timpului, goliciune pe care nu o recunoaște pentru că toate marile "case de modă" ale acestei lumi - religia, filozofia, politica, știința - croșetează de zor veșminte ca să-l izoleze pe individ de adevărata realitate. De aceea, crucea este provocarea lui Dumnezeu ca omul să-și revedince goliciunea, condiție fundamentală pentru a fi cu adevărat îmbrăcat întru devenirea sa ca om nou, pentru a începe să existe.

Împărăția cerurilor se mai aseamnănă și cu niște semințe de mac, prelucrate sârguincios sub forma religiei ca narcotic paliativ, cu scopul de a alina durerile, atenua suferințele și înlătura alienările celor oprimați dar din păcate fără succes în a aduce vindecarea. De aceea Isus propune ca soluție nu religia ci crucea, adică trezirea din halucinații și amețeli și întâlnirea cu realitatea care conduce întru vindecarea și responsabilizarea omului.

În prezentarea a noua discutăm despre religie ca mecanism de apărare pentru amortizarea impactului cu revelația divină, obscurizarea imaginii lui Isus cel istoric în cei două mii de ani de creștinism, întrebarea unui om bogat care deja avea răspunsul la ea, și dacă ne-am întâlni și noi cu Isus, ce întrebare existențială i-am pune.