Timpul prezent

„Ce nu poate fi rostit” de David Szalay a cîștigat Booker Prize în 2025. Romanul a apărut în limba română, în traducerea Ancăi Bărbulescu, la editura TREI. Este povestea lui István care, după ce iese de la școala de corecție, se înrolează voluntar pentru războiul din Irak și, după ce se întoarce de pe front, ajunge să trăiască în lux, în Anglia. Ceea ce surprinde de la primele rînduri este simplitatea propozițiilor, a dialogurilor realiste, minimalismul care spune de fapt foarte mult. István ar putea candida cu succes la titlul de cel mai tăcut personaj literar.

David Szalay s-a născut în Canada în 1974, a crescut la Londra și în prezent trăiește la Viena. Este primul autor britanic de origine maghiară care a primit Booker Prize. 

Am a vorbit cu Magdalena Mărculescu, directoarea editorială a Grupului Editorial TREI, despre „Ce nu poate fi rostit”, despre alegerea acestui titlu pentru ediția în limba română (în original cartea se numește „Flesh”), despre cum a împărțit romanul lui Szalay cititorii în două tabere, despre puterea literaturii de a spune ce nu se poate spune în viața reală. 

Magdalena Mărculescu: „Provocarea acestui roman, provocarea literară, este aceasta: există lucruri care nu pot fi spuse prin cuvinte? Mi se pare cel mai dramatic lucru al vieții să nu poţi spune, de-a lungul acestei experiențe fascinante care este trăirea, să nu poți aduce la cuvînt ceea ce-ţi macină trupul, ceea ce-ţi macină sufletul, ceea ce, practic, le încarcerează într-o nespunere. (...) Este povestea unui personaj care nu poate să se exprime prin cuvinte sau care refuză să se exprime prin cuvinte, provocarea cititorului fiind aceea de a înțelege de ce. Și aici revin. Oare pentru că viața este inexprimabilă în cuvinte? Oare pentru că el este prins în traumă?”

Ce nu se poate spune în cartea asta? Ce nu poate fi rostit?

Magdalena Mărculescu: „Această carte m-a lăsat cu impresia că nu există ceva ce nu poate fi rostit, că literatura poate rosti orice. Ceea ce nu poate rosti viața, poate rosti literatura. Îmi plac enorm de mult cărțile care îți lasă impresia că, dacă nu ar fi existat ele, ceva într-adevăr rămînea nerostit.”

Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuţie!

O emisiune de Adela Greceanu

Un produs Radio România Cultural

A doua rundă de negocieri de pace în format trilateral – Ucraina, Rusia, Statele Unite ale Americii – s-a încheiat azi la Abu Dhabi. S-a convenit un schimb de prizonieri, primul în ultimele cinci luni, după cum a declarat emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff. În ce măsură contează pentru Kremlin, pentru Vladimir Putin, presiunile Casei Albe și dorința lui Donald Trump de a se încheia războiul din Ucraina? Chestiunea teritorială e foarte importantă și pentru Ucraina și pentru Rusia. Va fi dispusă Ucraina să cedeze teritoriile din Est pe care încă le controlează? L-am întrebat pe Mihai Isac, analist de politică internațională. 

Formatul trilateral pune SUA într-o poziție ambiguă: e și actor politic important, și negociator, deci nu joacă doar un rol de mediator. Ce beneficii și ce riscuri aduce această poziție la masa discuțiilor?
Mihai Isac: „Trebuie să înțelegem că Statele Unite, în poziția pe care foarte bine ați subliniat-o, atît de parte a negocierilor, cît și de mediator, încearcă să obțină un capital de imagine şi în plan politic intern. Statele Unite au un an electoral extrem de important în 2026, cînd, în noiembrie vom asista la alegeri importante, ceea ce numim midterm elections, alegeri pentru o treime din Senatul american şi pentru întreaga componență a Camerei Reprezentanților. Președintele republican Trump încearcă să prezinte cu înverșunare orice evoluție pe plan extern drept o mare victorie a diplomației sale. Știm întreaga saga a Premiului Nobel pentru Pace rîvnit de către președintele Trump, precum și faptul că se laudă că este o persoană care încheie conflictele începute de predecesori ai săi. Deci aceste evoluții de la Abu Dhabi trebuie privite și în acest context.”

Va fi dispusă Ucraina vreodată să cedeze teritoriile din Est pe care încă le controlează?
Mihai Isac: „Este greu de spus. Conform Constituției ucrainene, cedarea de teritorii este interzisă. Sînt anumite linii roșii pe care și Zelenski, și clasa politică de la Kiev trebuie să le respecte. Dacă în urmă cu 4 ani vedeam un număr de peste 80% din populația ucraineană opunîndu-se cedării de teritorii, acum numărul celor care sînt adepții unei linii dure în această politică a scăzut. Dar totul este extrem de volatil pentru că depinde foarte mult în schimbul a ce se cedează teritorii. Fără acele regiuni, Ucrainei îi va fi extrem de greu să-i reziste pe viitor Federaţiei Ruse, avînd în vedere că zona respectivă este puternic fortificată din 2014. Este o regiune care împiedică prăbușirea întregului front estic și Federaţia Rusă își consumă masiv resursele pentru a demantela această linie fortificată. Vorbim de trupe, de artilerie, de forțe aeriene, de forțe speciale. Partea ucrainiană are acolo nu numai simple orașe, sînt noduri logistice prin care sînt dirijate forțele menite să sprijine apărarea. Iar căderea lor ar însemna practic o debandadă completă a administrației ucrainiene în Est iar căderea Donbasului ar putea să afecteze moralul trupelor ucrainiene și în alte regiuni.”

La actuale negocieri s-a discutat pe grupuri tematice. E acest format de negociere mai productiv?
Mihai Isac: „Totul depinde de presiunile exercitate asupra Federației Ruse. Orice formulă care ar putea să ducă cel puțin la o încetare a focului pe o perioadă de timp – pentru că este mult prea devreme să vorbim de închierea unui păci – este de bun augur din punctul de vedere al populației civile. Dar chiar și acest format vedem că nu are un rezultat concret, pare mai mult o tactică de tragere de timp aplicată de Federația Rusă. Orice zi cîștigată de Federația Rusă prin participarea la lungi discuții care nu au un rezultat concret pe teren este o zi cîștigată de mașinăria de război a Moscovei.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviu integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Mai mulți lideri ai Marinelor militare din cîteva țări NATO, reuniți la Conferința navală de la Paris, avertizează asupra amenințării reprezentate de Rusia pe mare, aceasta continuînd să investească în flota sa nordică și în capacitățile subacvatice. Șefii Marinelor au insistat asupra necesității pregătirii pentru o confruntare maritimă în cazul unui conflict deschis cu Rusia. Avertismente din partea unor lideri militari din țările NATO cu privire la amenințarea pe care o reprezintă Rusia pentru Europa au tot apărut în ultimii ani. Ce e nou în atenționările șefilor marinelor militare? În ce măsură liderii politici europeni iau în serios avertismentele care vin deja de cîțiva ani din partea liderilor militari? L-am întrebat pe Cătălin Gabriel Done, analist de politică internațională, vicepreședintele Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale (ESGA).

Cătălin Gabriel Done: „Aceste noi avertismente ne arată foarte clar că Europa traversează un moment extrem de dificil din punct de vedere al securității și al apărării. Practic, s-a oficializat trecerea de la logica post-Război Rece la o logică de securitate competițională pe teritoriul european și această logică se încadrează foarte bine în explicațiile Şcolii de la Copenhaga. Ce ne spune Şcoala de la Copenhaga este că în astfel de situații, cînd o mare putere, cum este Federația Rusă, intră în competiție cu un sistem de alianțe, cum sînt cele occidentale – aici mă refer la NATO, Uniunea Europeană –, întotdeauna va căuta să cîștige avantaj vis-a-vis de acest sindrom al inferiorității și va căuta să obțină avantaje strategice pe cîmpul de luptă, avantaje strategice din punct de vedere ideologic, dar și în competiția managementului emoțional. Pentru că Federația Rusă deține în momentul de față avantajul strategic în managementul emoțional și poate influența extrem de mult percepția publică, trăirile noastre. Frica de război a devenit o constantă în rîndul societăților europene. De altfel, ultimul sondaj dat publicității arată că undeva la peste 56% dintre europeni se așteaptă ca în următorii ani Europa să traverseze o perioadă cu turbulențe din punct de vedere securitar și 60% dintre europeni se așteaptă să avem un război deschis cu Federația Rusă.”

În ce măsură liderii politici europeni iau în serios avertismentele care vin deja de cîțiva ani din partea liderilor militari?
Cătălin Gabriel Done: „Vom vedea asta în săptămînile următoare, pentru că urmează Conferința de Securitate de la München. Știm cu toții că această reuniune oferă cumva startul noilor politici pentru viitorii ani. Vom vedea cum se va poziționa administrația americană vis-a-vis de aceste avertismente, dar cred că schimbul de informații dintre Statele Unite ale Americii și partenerii europeni încă funcționează și această structură de încredere este vitală pentru securitatea noastră. Din păcate, Europa stă foarte prost la capitolul încredere şi nu reușim să ne atingem țintele pe care ni le setăm singuri, pe care le stabilim împreună cu partenerii europeni.” 

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural

De la 1 iunie 2026, Ministerul Finanțelor intenționează să introducă o nouă obligație pentru persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor: emiterea facturii electronice în sistemul electronic e-Factura. Concret, asta înseamnă că foarte mulți oameni din zona culturală – jurnaliști, traducători, scriitori, artiști – vor trebui să se conformeze unor proceduri gîndite inițial pentru prestatorii de servicii. Această măsură nu schimbă regimul de impozitare al drepturilor de autor, dar adaugă o sarcină birocratică suplimentară într-un domeniu în care cîștigurile sînt în general mici. Ce presupune exact această obligație? De ce a apărut? Ne-a explicat avocata Luisiana Dobrinescu, specializată în drept fiscal.

Ce se schimbă, concret, de la 1 iunie, pentru persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor?
Luisiana Dobrinescu: „Vor intra în lumea e-Facturii. Cel puțin așa arată textul reglementărilor de la acest moment. E posibil ca termenul să se mai amîne, e posibil să nu se mai amîne. Această e-Factura e introdusă din 2021 ca legislație și, din perspectiva implementării, acest lucru a avut loc etapizat, pe categorii. Prima dată cei obligați la e-Factura au fost cei care facturau către stat, apoi cei care facturau către alte persoane, firme către firme, să zicem așa, pe înțelesul tuturor. De anul trecut, inclusiv micii profesioniști, meseriașii, toți cei care erau identificați la Registrul Comerţului printr-un cod de identificare fiscală, PFA-urile, adică. Și acum, ultima etapă este a celor care au doar CNP, dar care obțin cu recurență venituri. Aceasta este ultima etapă de implementare a e-Facturii. România este campioană la implementarea e-Facturii, este cel mai avansat stat european. În state care o testează, au introdus-o, ca Spania sau Italia, încă nu este obligatorie pentru toată lumea. (...) Dar e-Factura va fi obligatorie pentru toate statele membre (ale UE). Noi avem cel mai mare deficit de TVA, dintre toate statele membre încasăm cel mai puțin din TVA. Atunci, prin planul PNRR, ne-am obligat la foarte multe lucruri: să luăm măsurile pe care guvernanții noștri de atunci s-au gîndit că ar fi oportun să le luăm pentru diminuarea micii și marii evaziuni. Și una dintre ele este această e-Factură.”

De această dată este vorba însă de drepturi de autor, nu de TVA. TVA-ul este altceva, iar pentru drepturile de autor impozitele sînt reținute la sursă în România.Se schimbă ceva în această privință?
Luisiana Dobrinescu: „Nu se schimbă nimic. Însă, facturarea aceasta vine din obligațiile de TVA. Directiva 112/2006 este directiva de TVA, care, din 2006, vă dați seama, obligă la facturare. Însă, la noi, în România, nu s-a aplicat. Practic, ce zice directiva aceea de TVA? Că orice persoană impozabilă – și vedeți, nu zice comerciant, nu zice activitate economică, ci orice persoană impozabilă – trebuie să emită facturi pentru operațiunile pe care le desfășoară cu regularitate. Ce înseamnă persoană impozabilă în accepțiunea acestei directive? Înseamnă orice persoană care, în mod recurent, prestează servicii sau livrează bunuri. Tot directiva aceea spune că gestiunea drepturilor de autor este o prestare de servicii. (...) Regimul drepturilor de autor cu reținerea la sursă vizează impozitele directe: impozitul pe venit și contribuțiile sociale. TVA-ul este un impozit indirect. TVA-ul se datorează pentru persoanele care depășesc un plafon de încasări pe an. La acest moment, de curînd, plafonul de încasări este de 395.000 lei. Și atunci trebuie urmărit cine depășește acel plafon. Deci, indiferent de partea de impozit pe venit și contribuții, care rămîn neschimbate. Și atunci, facturarea este efectiv o pîrghie de monitorizare, de contabilizare.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

„Mama tuturor acordurilor” – așa a numit președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, acordul comercial semnat săptămîna trecută de Uniunea Europeană și India, după 20 de ani de negocieri. Care sînt domeniile vizate de acordul comercial Uniunea Europeană-India? Ce reprezintă pentru UE și India acest acord? Ce vom exporta, ce vom importa cu taxe vamale reduse sau chiar eliminate? Ne-a explicat Ștefania Moise, consilier politic pe politici agricole la Parlamentul European.

Ștefania Moise: „Prin semnarea acestui acord, ne așteptăm ca exporturile din Uniunea Europeană către India să se dubleze pînă în 2032. Asta înseamnă și reducerea sau eliminarea completă a taxelor vamale pentru peste 90% din bunurile pe care noi le exportăm în prezent către India. Și în prezent avem relații comerciale cu India undeva la 180 de miliarde de euro anual. Uniunea Europeană va face anual o economie de 4 miliarde de euro din aceste taxe vamale. Avem deschidere către o piaţă de 1,4 miliarde de oameni, cu o economie în creștere, ceea ce înseamnă că acei oameni vor dori să-și cumpere mai multe produse alimentare sau companiile lor vor dori să-și cumpere mai multe componente electrice, sau mașini, sau echipamente, produse farmaceutice și așa mai departe. Ca să vă faceți o idee, PIB-ul Indiei, produsul intern brut, s-a dublat în ultimii 10 ani. Apoi, nici un alt partener comercial al Indiei nu a primit condiții atît de avantajoase cum a primit Uniunea Europeană. Tarifele la mașini vor scădea de la 110% la 10%. (...) Și ultimul punct, servicii financiare și maritime care au acces preferențial pe piața indiană. India va avea acces la o piață de 450.000.000 de consumatori, populația Uniunii Europene. Va exporta textile, pielărie, pește, creveți, ton și companiile indiene se vor bucura de inputuri la prețuri mai mici. Aici mă gîndesc la chimicalele europene, mă gîndesc la componentele auto pe care le exportăm noi, mă gîndesc la toate aceste metale prețioase, echipamente electrice, avioane care vor ajunge în India la prețuri mai mici. E cea mai amplă liberalizare comercială încheiată de atît de UE cît și de India. Combinate, UE și India reprezintă două miliarde de oameni. Asta înseamnă un sfert din produsul intern brut la nivel mondial, ceea ce, evident, face ca acordul comercial să aibă și o importanță geopolitică foarte, foarte mare în contextul actual.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Alina Purcaru a publicat recent volumul de poezie „Clivaj. Fidelitate”, apărut la Editura Cartier. Ceea ce te surprinde, desigur, de cum vezi cartea, înainte s-o deschizi, este titlul, mai precis felul cum apare titlul pe copertă: cuvîntul „fidelitate” este tăiat cu marker fucsia. Multe dintre poeme sînt narative, sînt texte cu personaje, micropovești dublate adesea de un comentariu eseistic, reflexiv, de o gîndire poetică ce-și propune să sintetizeze, să înțeleagă, să pună în limbaj. Sînt poeme despre „viaţa fetelor şi a femeilor”, cum spune pe coperta a patra Elena Vlădăreanu. Alina Purcaru are multe de spus pe tema asta: de la dragoste şi durere, bucurie şi spaimă, pînă la istoria femeilor reflectată de istoria hainelor sau de istoria treburilor casnice. Adela Greceanu a vorbit cu autoarea despre noua ei carte.

Așa s-a numit cartea inițial, „Fidelitate”, și apoi i-ai schimbat titlul în „Clivaj”, dar n-ai putut renunța de tot la „Fidelitate”? Care e povestea acestui titlu sofisticat şi care stîrneşte curiozitatea?

Alina Purcaru: „Povestea este că nu păstrăm doar finalul, niciodată. Nu păstrăm doar ultimele concluzii. Păstrăm tot ce a fost înainte. E o carte despre cicluri, începe cu îndrăgostirea și cu sentimentul care te face să crezi că ai putea să schimbi lumea și se termină cu moarte. După care urmează speranță. Şi strînge în ea foarte multe stări pe care le-am și cunoscut și pe care, cu siguranță, foarte mulți dintre noi le cunosc. Am vrut ca toate pachetele astea de stări și de adeziuni să fie acolo, împreună cu punctele de ruptură, de despărțire, de contemplație ale unui parcurs în care poate nu te mai regăsești. Dar e al tău și nu poți să-l negi. Chiar dacă îl tai cu o dungă fermă și, totuși, roz, rămîne acolo.” 

Unul dintre cele mai puternice poeme din carte este „Paris bonheur”, în care istoria femeilor este descrisă prin istoria hainelor. O istorie a raportării societăţii la hainele femeilor. O istorie a raportării femeilor la haine. Un poem despre dimensiunea politică a hainelor femeii: „Ca şi scrisul/ hainele au o istorie de sînge/ şi privilegiu/ de disciplinare, renunţare şi revendicare/ hainele sînt de cucerit/ de eliberat/ şi de scris”. Cum ai ajuns să formulezi cu atîta precizie aceste lucruri?

Alina Purcaru: „Cred că răspunsul simplu este observînd, devenind, pe măsură ce eu, la rîndul meu, am evoluat și am înțeles mai multe lucruri despre lumea în care sîntem: că nimic nu este neutru, că nimic nu este la întîmplare, că totul este infuzat de o istorie și de o dinamică a puterii, inclusiv felul în care sîntem în lume, felul în care ne performăm corpurile, identitățile, iar în cazul femeilor și al hainelor este cu atît mai evident. O istorie a felului în care am fost normate, disciplinate să apărem în societate este implicit și o istorie a opresiunii, și a limitărilor, și a conflictelor, inclusiv conflicte de clasă. Poemul ăsta cred că este unul dintre puținele în care se vorbește explicit despre asta. Nu toate ne-am permis aceleași haine, nu toate ne permitem aceleași haine și ele vorbesc foarte mult despre un loc în lume, despre condiționări, despre privilegii, despre acces, uneori despre condiții extreme și despre modul în care am fost învățate sau disciplinate să ne raportăm la propriile corpuri și la corpurile din jurul nostru. E o întreagă istorie a corpului privit ca parte care nu merită neapărat prețuire sau care nu este valoroasă, care e mereu sub minte. Dihotomia corp-minte are o întreagă istorie. Și atunci mi s-a părut important să mă gîndesc la asta și la cum putem să ne luăm corpurile înapoi și să le revendicăm ca zone legitime, și luminoase, și valoroase, și inteligente, care merită discuția și care merită scrisul și un alt tip de privire.” 

Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!

O emisiune de Adela Greceanu

Un produs Radio România Cultural

Președintele Donald Trump avertizează Teheranul că o flotă americană, mai mare decît cea trimisă în Venezuela, o „armadă masivă” se îndreaptă spre Iran. „Sperăm că Iranul va veni rapid la masă și va negocia un acord corect și echitabil – FĂRĂ ARME NUCLEARE – unul care să fie bun pentru toate părțile” a scris președintele american pe rețeaua sa de socializare. În 2025, negocierile nu au dus la un nou acord și Statele Unite s-au alăturat Israelului în bombardarea facilităților nucleare ale Republicii Islamice. Cum se văd aceste presiuni în rîndul populației iraniene? Sînt posibile noi negocieri SUA-Iran pentru un nou acord privind programul nuclear? Cum privesc statele din regiune amenințările și presiunile președintelui american? Am întrebat-o pe jurnalista Carmen Gavrilă, de la Radio România Actualități, specializată în Orientul Mijlociu.

Presiunile președintelui Trump pentru a aduce Teheranul la masa negocierilor pentru un nou acord vin într-un context dramatic pentru Iran, după o serie de proteste reprimate cu violență extremă de regim. Cum se văd aceste presiuni în rîndul populației iraniene?
Carmen Gavrilă: „De-a lungul timpului, mai mulți analiști iranieni pro-regim au avertizat că Republica Islamică nu poate supraviețui, cel puțin nu în forma actuală, dacă eventuale atacuri din exterior – nu doar militare, ci și politice și economice, prin sancțiuni – dacă astfel de atacuri ar avea loc simultan cu o instabilitate internă, cu revolte interne. Și tocmai am văzut acest scenariu realizîndu-se. Presiunea internațională nu a început odată cu protestele. În acest moment, Republica Islamică este la un nivel maxim de fragilitate. Și asta este și percepția în interior, în Iran. Iranienii cu care am reușit să vorbesc spun că temerea cea mai mare a lor sînt atacurile americane. Discuția în Iran în acest moment este nu despre cînd ar putea fi loviţi, ci sub ce formă și cum va arăta strategia americană. Cei mai mulți analiști și activiști iranieni se așteaptă la lovituri limitate și de scurtă durată, după modelul venezuelean. Senzația în Iran este că președintele Trump nu este un intervenționist în sensul în care au fost percepute Statele Unite pînă acum. Nu favorizează războaie lungi, cum au fost cele din Irak sau Afganistan, ci lovituri scurte, numai că discuția este ce impact ar putea să aibă o intervenție scurtă și ţintită.”

Dar în același timp președintele Trump a încurajat protestele sau măcar le-a dat senzația protestatarilor că sînt apărați, că va veni să-i apere...
Carmen Gavrilă: „Da, asta este o sursă de i-aş spune chiar durere, din reacțiile pe care le-am adunat pînă acum. Senzația și impresia iranienilor este că din nou au fost păcăliți, din nou au fost părăsiți. Sau se consideră înșelați, cel puțin cei care, din disperare, l-au invocat pe președintele Trump. O astfel de atitudine nu este firească, nu este naturală, nu este specifică iranienilor. Iranienii, încă de la nașterea Iranului modern, în epoca Qajară, au o neîncredere viscerală față de tot ce înseamnă implicarea puterilor străine. Și este justificat totul din punct de vedere istoric. Începutul implicărilor externe ale marilor puteri, în frunte cu Rusia și mai ales Rusia, în Iran, s-au soldat de la bun început, încă de la nașterea Iranului modern, cu pierderi masive de teritorii, cu războaie în urma cărora Iranul a ieșit cu pierderi masive nu doar de teritorii, dar și în ce privește mentalul colectiv. Mentalul colectiv iranian este profund marcat de interacțiunile cu puteri străine. (...) Acum, mulți iranieni se simt cumva prinși între un regim pe care nu îl mai doresc și o comunitate internațională pe care o percep ca neprietenoasă cu ei.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

În luna ianuarie, agenții Serviciului de Imigrare și Control Vamal al Statelor Unite (U.S. Immigration and Customs Enforcement - ICE) au împușcat mortal doi cetățeni americani la Minneapolis: Renee Nicole Good, mamă a trei copii, și Alex Pretti, asistent medical. Uciderea lor a provocat proteste în Minneapolis dar și în alte orașe americane. Există tensiuni și între autoritățile locale și cele federale. Foștii președinți americani Bill Clinton și Barack Obama i-au îndemnat pe americani să își apere valorile. Ce spun tensiunile din Minneapolis despre situația din SUA? L-am întrebat pe Marius Ghincea, expert în politică externă și de securitate.

În materie de imigrație, ce anume ține de autoritățile federale și ce intră în competența statelor sau autorităților locale din SUA?
Marius Ghincea: „În general, politica de imigrație și de protecție a granițelor Statele Unite ține de politica federală și de forțele de poliție controlate de către Washington. Din punctul acesta de vedere, autoritățile locale sau statale din SUA au atribuții foarte restrînse. Iar motivul pentru care există tensiuni între autoritățile statale sau locale și autoritățile federale controlate de la Washington sînt legate de faptul că autoritățile locale și statale nu doresc întotdeauna să colaboreze cu autoritățile federale pentru a aresta și deporta un număr semnificativ de imigranți cu statut ilegal pe teritoriul Statelor Unite. Iar din punctul acesta de vedere, multe orașe democrate, liberale din Statele Unite, precum Los Angeles, Minneapolis, Chicago sau New York, au adoptat politici care se numesc Sanctuary City, în care legislația locală, adoptată de consiliile locale ale orașelor, nu permite o colaborare cu autoritățile federale pentru arestarea și expulzarea imigranților ilegali, ceea ce duce la aceste reacții federale în care administrația Trump trimite ofițeri de imigrație în aceste orașe pentru a găsi, aresta și expulza imigranți ilegali din Statele Unite.”

Ce impact vor avea tragediile de acum – împușcarea de către agenții federali a unor cetățeni americani – la alegerile de la mijloc de mandat, din toamnă, alegerile pentru Congresul american?
Marius Ghincea: „În acest moment, toate sondajele de opinie pe care le avem în spațiul public american arată că majoritatea votanților americani nu sînt mulțumiți cu abordarea extrem de abuzivă pe care administrația americană și Partidul Republican au adoptat-o pentru a expulza cît mai mulți imigranți ilegali. Publicul american rămîne în continuare favorabil ideii de arestare și expulzare a unui număr ridicat de imigranți ilegali, dar nu este de acord cu aceste abordări, cu aceste practici extrem de abuzive care produc tensiuni în masă în marile orașe americane. Deci, din punctul acesta de vedere, avem, se pare, un sentiment public care ar putea să favorizeze Partidul Democrat, ca partid de opoziție care critică aceste măsuri și care pare să fie în asentimentul publicului larg, dar situația electorală se poate schimba. Sîntem abia la începutul anului. Rămîne de văzut cum vor evolua situațiile politice interne și externe, dar și situația economică. Americanii nu votează uitîndu-se doar la un singur subiect, votează și pe subiecte legate de economie, unde Donald Trump are un succes ceva mai semnificativ, pentru că economia americană rămîne destul de activă și pe creștere accelerată.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Care sînt preocupările și așteptările românilor din diaspora cu privire la propriile lor vieți și la viitorul țării din care au plecat? Ce i-a motivat să facă o alegere politică sau alta? Cîte feluri de diaspora avem? Ce-i unește, pînă la urmă, pe oameni atît de diferiți? Cîteva răspunsuri aflăm în studiul „Diaspora neascultată”, realizat de sociologul Barbu Mateescu și publicat de Fundația Konrad Adenauer. „În diaspora, indiferent de opțiunea de vot exprimată în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025, antipatia față de politicieni este puternică” – este una dintre concluziile studiului. Invitaţii noştri sînt sociologul Bogdan Iancu şi, din Italia, Miruna Căjvăneanu, jurnalistă, absolventă de științe politice, autoare a unor studii despre diaspora, membră în Consiliul pentru o bună conviețuire din cadrul Zonei Metropolitane - Roma, unde este responsabilă de participare civică și votul cetățenilor europeni. 

Miruna Căjvăneanu: „Trăiesc în Italia din 1999 şi am văzut o diaspora, o a doua Românie, cum îmi place s-o numesc, care s-a schimbat. A devenit din ce în ce mai conştientă de sine. Iată, în Italia, sîntem deja la a treia generaţie de români. Sînt mulţi români născuţi aici, care au o identitate dublă sau chiar triplă: se simt deopotrivă români şi italieni şi au un sentiment puternic de cetăţenie europeană. Vorbim despre diaspora occidentală. Avem şi diaspora din Statele Unite, din alte ţări – este un puzzle foarte dinamic, foarte bogat, care ar trebui să ne bucure pentru că ne dă o imagine mai bogată a ţării. Cred că este reciproc avantajos să ne considerăm şi parte a României dar şi un motor care poate ajuta România să meargă mai departe. (...) Se spune în România că cei din diaspora nu sînt la curent cu ce se întîmplă în ţară. Dar am putut constata că românii din diaspora, mă refer şi la cei din Italia, pe care-i cunosc, ţin să fie informaţi cu privire la ce se petrece în ţară, vin deseori în ţară, se informează şi participă destul de implicat şi în cunoştinţă de cauză la ceea ce se întîmplă în ţară.”

Ce ar trebui să facă statul român pentru diversele comunităţi de români din diaspora? Cu ce ar trebui să înceapă pentru ca românii din diaspora să se simtă ascultaţi?
Bogdan Iancu: „Cred că, în primul rînd, ar trebui să o cunoască. Să-și dorească să o cunoască. Şi să răspundă felurilor în care se creează cunoaștere despre această diaspora și altfel decît prin confirmarea temelor care se declină de foarte multe ori în acest apel la tradiții, care adesea e un răspuns la un prezent care nu ne împlinește, nu? Ce societăți au nevoie să elogieze aproape religios trecutul istoric chiar și atunci cînd el a fost problematic? Societăți care nu trăiesc un prezent confortabil. Prin urmare, ar trebui să răspundă motivelor pentru care persoanele astea au abandonat România. (...) Oamenii au nevoie de acces la servicii de educație și de sănătate mai bune și acces la servicii sau birocraţie mult simplificată. (...) Eu mă întreb de ce nu avem un institut de cercetare a migrației și a diasporei românești, la proporţia pe care o are. Nu avem un muzeu. Avem 35 de ani de experiențe de absolut toate felurile, de la migrație sezonieră, white collar, pendulară...  România pur și simplu a răspuns unor dinamici sociale prin absolut toate tipurile de migrație care pot fi imaginate. Ar trebui să avem măcar o instituție care să producă cunoaștere și să o reprezinte.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Pentru prima oară de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în acest weekend au avut loc, la Abu Dhabi, negocieri pentru pace între Ucraina, Rusia şi Statele Unite ale Americii. Discuţiile s-au încheiat fără un acord dar ar putea continua la începutul lunii februarie. Purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Pescov, a declarat că problema teritorială rămîne de o importanţă fundamentală pentru partea rusă. Preşedintele ucrainean Volodimr Zelenski a declarat că discuţiile au fost constructive. În timpul discuţiilor de la Abu Dhabi, atacurile aeriene ruseşti au lăsat fără curent şi căldură peste un milion de ucraineni. De ce abia acum vedem această formulă trilaterală de negocieri: Rusia. Ucraina, Statele Unite? Unde este Europa la aceste negocieri? Am întrebat-o pe Angela Grămadă, expertă în spațiul ex-sovietic, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale.

Angela Grămadă: „Disponibilitatea rușilor de a merge într-adevăr spre niște negocieri care să fie eficiente, este foarte, foarte redusă și ucrainenii înțeleg foarte bine acest lucru, dar nu își permit să facă acele concesii pe care Rusia și le dorește, din simplul motiv că atunci ar însemna ca statul ucrainean să își piardă din relevanță și să piardă o parte din acele instituții care arată că țara vecină este un subiect de drept internațional. (...) Federația Rusă poate nu vrea neapărat să se împace cu Ucraina, poate nu vrea neapărat să oprească războiul, pentru că am văzut aceleași atacuri asupra Kievului şi altor orașe din Ucraina, dar cu siguranță nu vrea să-l supere pe Trump. ”

Unde este Europa la aceste negocieri?
Angela Grămadă: „Europa e cumva prinsă încă în capcana birocraţiei, dar în același timp Europa este prinsă și în dilema morală. Cum ajutăm? Oferim mai multă susținere militară, oferim mai multă susținere pentru a integra Ucraina în Uniunea Europeană, oferim pur și simplu asistență financiară ca Ucraina să reziste din punct de vedere umanitar? Sau pur și simplu așteptăm să se termine războiul și după aceea vom interveni în procesul de reconstrucție a Ucrainei? Eu cred că acum Europa are propria sa dilemă și, deși nu am apreciat foarte mult discursul lui Volodimir Zelenski (de la Davos), mai mult de 80% din argumentele pe care le-a dus în ceea ce privește critica sa față de Uniunea Europeană sînt valide, sînt valabile: trebuie să existe o coeziune mai mare în rîndul statelor membre ale Uniunii Europeane pentru a nu permite ca securitatea europeană să stea la cheremul unor state precum Federația Rusă.”

Cum vă explicați faptul că în timpul acestor negocieri de la Abu Dhabi chiar, Rusia a lansat un atac masiv asupra infrastructurii civile a Ucrainei?
Angela Grămadă: „Pe de-o parte este vorba despre presiunea pusă direct pe delegația ucraineană care a luat parte la aceste negocieri și care practic astfel era constrînsă să facă anumite cedări. Iar al doilea aspect care trebuie luat în considerare se referă la retorica rusă în ceea ce privește procesul decizional intern din Ucraina. Ei nu au renunțat la tactica de a îngheța, la propriu, societatea ucraineană, adică locuitorii din diferite orașe mari, astfel încît aceștia să se răscoale împotriva propriei guvernări. Ce nu au luat în considerare nici de această dată rușii este faptul că, cu cît atacul este mai consistent asupra Ucrainei, cu atît coeziunea internă socială este mai mare. (...) În sondaje vedem foarte clar că populația ucraineană este în favoarea unor negocieri, dar nu este în favoarea cedării de teritorii și a unei păci injuste. Și asta nu înțeleg cei de la Moscova pînă la capăt. De ce ucrainenii dau dovadă de reziliență în momentul în care sînt supuși unor asemenea presiuni.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural