Timpul prezent

Anne Enright este o scriitoare care știe să te cucerească de la primele rînduri. Prin finețea și subtilitatea observațiilor, în combinație cu un umor special. În romanul „Actrița” (Humanitas Fiction, trad. Iulia Gorzo), fiica unei vedete a Irlandei îi scrie și își scrie povestea. Norah ne vorbește despre mama ei, marea actriță Katherine O’Dell, dar ne vorbește și despre ea însăși. Una dintre temele importante ale cărții este relația mamă-fiică. O relație problematică, între o mamă adorată de toată lumea, dar nefericită, și fiica, iubită, dar care crește fără tată, în umbra acestei femei în jurul căreia roiesc diverse personaje. 

Am vorbit cu traducătoarea cărții, Iulia Gorzo, despre lumea construită de Anne Enright în acest roman, o lume populată de personaje din lumea teatrului și filmului, despre țesătura narativă densă, „fără cusături”, despre emoția și sensibilitatea cu care știe să se apropie scriitoarea de personajele sale. 

Iulia Gorzo: „Sînt cei doi poli în viața ei: mama asta strivitoare și absența tatălui. La fel de strivitoare. Norah crește cu acești doi monștri în viața ei. De ce îmi place mie foarte mult Anne Enright? Vorbește despre lucruri extrem de grele – că iată, personajul crește cu o mamă problematică, greu de cunoscut, care și înnebunește pînă la urmă, și cu un tată absent – și totuși nici o secundă personajul ăsta, Norah, nu este redus la traumă sau la ideea de traumă. Este un om care trăiește, gîndește și încearcă să înțeleagă. Îmi place foarte mult asta și îmi plac zonele de gri, faptul că apar oameni care comit fapte abominabile, dar nici măcar ăia nu sînt schematizați sau reduși la fapta lor reprobabilă. Sînt personaje cu foarte multe nuanțe. Mi se pare aproape miraculos să avem în epoca asta superficială și mai ales în discursul ăsta public saturat de psihologie pop, mi se pare minunat să avem o autoare care vorbește despre lucruri grele cu atîta subtilitate și care ne lasă pe noi să citim și să cunoaștem personajele așa cum am cunoaște niște oameni.”

Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!

O emisiune de Adela Greceanu

Un produs Radio România Cultural

„O bucată de gheaţă în schimbul păcii mondiale” a cerut miercuri, la Davos, preşedintele american Donald Trump. În discursul său de la Forumul Economic Mondial, el a anunţat că nu va folosi forţa dar că vrea să înceapă negocierile pentru achiziţionarea Groenlandei. Ulterior, el a declarat şi că a renunţat la impunerea de tarife vamale ţărilor care nu sînt de acord cu preluarea Groenlandei de către SUA. Donald Trump şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, au stabilit un acord cu privire la Groenlanda. Liderii țărilor europene se întîlnesc în această seară să discute și să formuleze un răspuns comun la intenţiile lui Donald Trump cu privire la insula arctică. Discutăm aceste noutăţi de pe scena internaţională cu Raluca Alexandrescu, conf. dr. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

Care sînt efectele discursului de ieri al preşedintelui Donald Trump? S-a dezamorsat situaţia extrem de tensionată provocată de intenţiile sale de a prelua Groenlanda şi de ameninţările cu tarife vamale?
Raluca Alexandrescu: „Aparent, s-ar spune că da. Declarații mai degrabă, să zicem, liniștitoare sau, în orice caz, care trimit către ideea că s-ar mai fi liniștit lucrurile, am auzit de la secretarul general NATO (Mark Rutte), care a avut cîteva interviuri la Davos, unde, nefăcînd economie de laude la adresa locatarului de la Casa Albă, a anunțat că deocamdată chestiunea este asigurată. Am remarcat totuși în intervențiile secretarului general NATO faptul că a evitat întrebările directe la Groenlanda, spunînd că s-a discutat despre securitatea în zona arctică și despre manierele optime de a alunga sau, în orice caz, de a îndepărta pericolul rusesc și chinezesc de acolo. Ce putem înțelege de aici? E un pic complicat. Deocamdată, măcar, s-a îndepărtat acest butoi de pulbere care părea că va exploda ieri și, pînă la urmă, asta nu s-a întîmplat. Vedem ce se întîmplă în continuare.”

Liderii țărilor europene se întîlnesc joi seară să discute și să caute un răspuns comun la intenţiile lui Donald Trump cu privire la Groenlanda. Preşedintele Nicuşor Dan va participa la aceste discuţii. Ce pot face liderii europeni în acest moment?
Raluca Alexandrescu: „Mă gîndeam la cum a sunat discursul lui Zelenski, pronunțat astăzi la Davos, adresat liderilor europeni, în care îi implora să aibă, în fine, o poziție fermă şi să se afirme ca putere unitară. A vorbit de faptul că Europa nu reușește încă să dea impresia unității și că se pierde în zîzanii și în tot felul de complexe istorice și de mici rîci istorice care o împiedică să fie o putere unificată. Așa și-a deschis discursul. A amintit filmul «Ziua Cîrtiței» și a spus că de fapt astăzi, el, la Davos, are senzația că retrăiește ceea ce a trăit și cu un an în urmă, tot la Davos, cînd se discuta în aceiași termeni și că nu are senzația că s-ar fi făcut ceva suplimentar. Era un strigăt de disperare, într-un fel, dar și un strigăt menit să scuture un pic liderii europeni. (...) Măsurile pe care Europa le-ar avea la dispoziție, inclusiv instrumentul acela de coerciție, sînt ușor de luat, se spune, pentru că nu necesită o majoritate absolută. Deci acesta ar putea să fie un instrument care să indice o voință a puterilor europene, a puterii europene, ar trebui să spunem, de a da un semnal de fermitate Statelor Unite și lui Donald Trump.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultual 

Președintele Statelor Unite ale Americii Donald Trump a spus miercuri la Forumul Economic Mondial de la Davos: „Voi demara negocieri pentru a achiziționa Groenlanda” precum şi „Nu vreau să folosesc forța. Nu voi folosi forța”, referindu-se la obiectivul său de a prelua insula, pe care o numeşte „un bloc de gheaţă”, în schimbul păcii mondiale. Contextul în care se desfăşoară evenimentul de la Davos este anul acesta extrem de tensionat din cauza intenţiilor preşedintelui american cu privire la un teritoriu al unui stat NATO. Ce consecințe au asupra unității transatlantice tensiunile dintre Donald Trump și liderii europeni? Ce pot face liderii europeni în acest moment? L-am întrebat pe Camil Pârvu, conf. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

Camil Pârvu: „Faptul că a menţionat că nu va interveni militar contează. Pentru că puteam să ne gîndim practic la orice. Este într-adevăr un politician care mizează pe neprevăzut, pe faptul că este capabil de foarte multe lucruri ciudate ca să influenţeze mersul lucrurilor. Faptul că azi, într-un tîrziu, a acceptat că nu va ataca un alt stat NATO, aliat, putem spune că e un fapt pozitiv. Dar nu cred că a calmat prea mult spiritele pentru că în continuare el doreşte maximum, doreşte, cum spune el, ownership. Care este un termen de referinţă imobiliară. Nu te gîndeşti la Groenlanda ca la o proprietate imobiliară, ci mai degrabă în termeni politici, de suveranitate. Or, ownership sună un pic ciudat. Dar el asta vrea. Vrea totul.”

Ce consecințe au asupra unității transatlantice tensiunile dintre Donald Trump și liderii europeni pe tema Groenlandei?
Camil Pârvu: „Cred că sînt ireversibile. Şi dacă nu va mai fi Trump peste trei ani. Trei ani înseamnă un timp foarte lung. Ieri a fost un an de la inaugurarea celui de-al doilea mandat al său – mi se pare că a trecut un deceniu! Intensitatea, densitatea acestor acţiuni este atît de mare, încît în trei ani de zile oricum are timp să schimbe fundamental ce-a mai rămas din relaţia transatlantică. Şi asta-i viziunea lui. El va schimba atît cît va putea, încercînd să fragilizeze, să spargă de fiecare dată cînd se va crea un consens sau o contra-alianţă în interiorul Europei. Trei ani va însemna mult. Or, pentru europeni lucrurile nu se vor mai întoarce la relaţia de acum un an. Nu se va schimba doar SUA, ci şi Europa. Cu toate că are în continuare dependenţe structurale, militare, economice, digitale, totuşi Europa are resurse enorme. Este al doilea bloc economic al lumii şi va mobiliza din ce în ce mai mult aceste resurse pentru o formă de coexistenţă.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

12 miliardari dețin mai multă avere decît aproximativ 4 miliarde de oameni, jumătatea cea mai săracă a omenirii, arată ONG-ul Oxfam, în raportul său publicat înaintea Forumului Economic Mondial de la Davos, raport intitulat anul acesta „Rezistenţa la dominaţia bogaţilor”. În 2025, pentru prima oară s-a ajuns la peste 3.000 de miliardari în lume, valoarea averii lor crescînd cu 16,2%, în timp ce ritmul reducerii sărăciei a încetinit de la pandemie încoace. Potrivit raportului Oxfam, miliardarii au de 4.000 de ori mai multe șanse să dețină funcții politice decît cetățenii obișnuiți. De asemenea, raportul vorbește despre influența tot mai mare a oamenilor de afaceri miliardari asupra mass-media tradiționale și digitale. Anul acesta cercetarea urmărește legătura dintre inegalitățile economice și degradarea democrației. Țările unde există mari inechități sînt de șapte ori mai expuse reculului democratic. Cum ajunge inegalitatea economică să încurajeze autoritarismul? În ce măsură e în pericol democrația, în acest context? L-am întrebat pe Radu Uszkai, cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată.

Oxfam vorbește despre capturarea statelor de către elite economice. Cum facem distincția între influențele legitime (lobby economic, diplomație) și interesele dubioase, reprezentate de oligarhie, pe care le înfierează acest raport?
Radu Uszkai: „Cred că trebuie să ne uităm la comportamentul lor ca actori politici. Să ne uităm, de pildă, la poziția pe care o are acum Guvernul Statelor Unite în relație cu niște încercări ale spațiului comunitar european de a reglementa coloșii din zona tech. Și vedem acolo clar în ce fel și în ce sens influența aceasta politică este văzută ca o cale de a evada sau de a scăpa de anumite reglementări.”

Nimeni nu este vinovat pentru că s-a născut într-un sat mic și nu într-un oraș mare, nimeni nu este vinovat pentru că s-a născut în Sud-Estul Europei și nu în Vestul bogat, la fel cum nu e nici un merit pentru cineva care s-a născut într-o familie superbogată și nu într-o familie săracă. Cum pot fi reparate, micșorate măcar aceste discrepanțe cînd - ne spune raportul Oxfam - cei mai bogați conduc, cei mai bogați au cele mai mari șanse să ajungă în poziții politice cu adevărată de influență?
Radu Uszkai: „Tăierea privilegiilor politice este răspunsul pe care pot să-l dau acum. Întrebarea ar fi cum ajungem să facem asta, dacă tocmai persoanele ultra-bogate sînt cele care dețin sau au acces la pîrghiile puterii. E un cerc vicios din care, în mod onest, nu știu cum putem ieși. Aș spune ceva cît se poate de simplu. Ok, hai să facem astfel încît piața să funcționeze în modul în care ne spune teoria că ar trebui să funcționeze, luînd în considerare niște elemente morale cît se poate de clare care țin, de pildă, de eliminarea concurenței neloiale. Fiindcă, de fapt, ce fac uneori acești super-bogați este să se pună într-o poziție în care se păzesc de competiție. Aici, politicile naționale care vizează politica antitrust, așa cum i s-ar spune în Statele Unite, sau antimonopol, pot să joace un rol cît se poate de important în a lăsa debușee pe piață care pot crea ulterior posibilități economice cît se poate de clare. Pe de altă parte, sînt sceptic că totul se poate rezuma și poate fi rezolvat exclusiv prin politici fiscale. Politicile fiscale pot juca un rol, însă, în absența capacității statului de a-și îndeplini sarcinile, datoriile, angajamentele contractuale pe care le are cu cetățenii, orice discuție devine desuetă.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural

Președintele Statelor Unite ale Americii Donald Trump a anunțat că va impune tarife vamale de 10%, începînd cu 1 februarie, pentru cele 8 state europene (Danemarca, Finlanda, Suedia, Franța, Germania, Țările de Jos, Marea Britanie și Norvegia) care nu sînt de acord cu preluarea Groenlandei de către SUA. Tarifele vor crește la 25% de la 1 iunie dacă cele opt state continuă să se opună. În weekend, mii de persoane au protestat în Danemarca și în Groenlanda față de planurile președintelui american cu privire la Groenlanda. De ce își dorește Donald Trump atît de mult Groenlanda? Ce consecințe au asupra unității transatlantice tensiunile dintre Donald Trump și liderii europeni pe tema Groenlandei? Care ar fi scenariul ideal de depășire a acestei crize? L-am întrebat pe Robert Lupițu, analist de politică internațională, redactor-șef al platformei „Calea europeană”. 

Robert Lupițu: „Am mai avut crize în interiorul alianței transatlantice de la fondare încoace, criza Canalului Suez, criza cu războiul din Irak, unde multe țări nu au vrut să se ralieze Statelor Unite, și aici ne referim în principal la Franța și la Germania. Însă, parcă de această dată vorbim de cea mai gravă criză de la fondarea NATO, pentru că este o criză în interior, în care un stat membru fondator dorește să achiziționeze, fie printr-un act de proprietate, fie printr-o anexare – sînt termenii folosiți –, un teritoriu semi-autonom, care face parte din NATO, al unui alt stat membru fondator, deși aceste discuții ar putea fi foarte bine rezolvate și discutate în interiorul alianței transatlantice, pentru că, trebuie să spunem, pretențiile legate de securitatea arctică pe care Statele Unite le invocă, sînt legitime, și anume pericolul rusesc și chinez.”

Care ar fi scenariul ideal de depășire a acestei crize?
Robert Lupițu: „Scenariul ideal de depășire a acestei crize ar fi, fără doar și poate, o soluție negociată din punct de vedere strategic și militar în interiorul NATO, împreună cu un pachet economic bilateral transatlantic Europa-Statele Unite, atît în ceea ce privește Groenlanda, cît și în ceea ce privește relația transatlantică per ansamblul său. Ideea de a avea o amprentă militară nordatlantică mai puternică în Oceanul Arctic, în Groenlanda nu trebuie să fie exclusă. O regăsim și în ultimele declarații ale summit-urilor NATO. Și asta ar fi o recunoaștere a intereselor legitime americane în această zonă. Vorbim despre protejarea, respectarea și apărarea principiilor care țin de ordinea internațională bazată pe reguli și anume suveranitatea și autodeterminarea Groenlandei. Şi nu în ultimul rînd capacitatea Europei de a arăta că este un partener egal, dar că în egală măsură nu se clintește în momentul în care partenerul transatlantic indispensabil, și repet, indispensabil, poate avea anumite solicitări care sînt greu de digerat.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Will Evans este fondatorul uneia dintre cele mai importante edituri americane care se concentrează pe traduceri. În Statele Unite ale Americii, se publică în măsură covîrșitoare autori de limba engleză. Piața editorială americană este dominată de cîteva edituri cu sediul la New York, în Manhattan. Will Evans a înființat Deep Vellum în 2013, la Dallas, Texas, tocmai pentru a-i publica pe cei subestimați de editurile din capitala culturală a Americii. Așa au apărut în SUA cărți de Andrei Kurkov, Mihail Șișkin, Mircea Cărtărescu, Tatiana Țîbuleac, Magda Cârneci. Will Evans a venit la București pentru cîteva întîlniri precum și pentru lansarea ediției în limba engleză a romanului „Vara în care mama a avut ochii verzi” de Tatiana Țîbuleac, apărută la Deep Vellum, în traducerea Monicăi Cure.

Adela Greceanu  a stat de vorbă cu Will Evans despre piața editorială americană și editura Deep Vellum, fondată ca răspuns la monopolul reprezentat de cele cinci mari edituri newyorkeze, despre scriitorii români pe care îi are în portofoliu, despre puterea traducerilor literare de a crea punți. 

Will Evans: „Credem că fiecare persoană este un cititor și merită să facă parte din viața literară, intelectuală. Dar, prea des, modul în care sînt organizate interesele corporatiste în țara noastră a făcut ca majoritatea oamenilor să fie excluși. Sînt făcuți să creadă asta: cărțile sînt doar pentru oamenii bogați sau pentru cei care merg la universitate, dar chiar nu este cazul. Trebuie să ne asigurăm că aceste cărți sînt o parte activă a implicării tuturor în societatea noastră. (...) Nu ar trebui să fie așa, dar în Statele Unite este considerat un act politic să faci cărți traduse. Vorbim despre literatura română. Ce știu americanii despre România? Ce știu americanii despre Rusia, Ucraina, Israel, Palestina sau Mexic? Nu știm nimic despre vecinii noștri, darămite despre restul lumii, iar traducerea este o parte importantă a acestui lucru. Cultura americană are o istorie și o tendință de a nu interacționa cu restul lumii, unde exportăm cultură. Noi nu importăm multă cultură la scară largă. Și acest dialog dintre America și restul lumii și dintre american și cetățeanul lumii, este ceva de care avem multă nevoie. Așa că a traduce cărți în engleză este un act politic: de a aduce americanii în dialog cu restul lumii, astfel încît să nu se mai uite la lume ca la un străin, să nu-i dezumanizeze pe străini, ci să se poată vedea reflectați în străin și să realizeze că internaționalul ne include, diversitatea ne include și că nu putem face nimic singuri.” 

Despre Tatiana Țîbuleac spune că este o autoare care se potrivește foarte bine cu profilul editurii Deep Vellum. 

Will Evans: „Peste jumătate din lista noastră de traduceri, peste jumătate din lista noastră în general, sînt cărți scrise de femei. Asta a fost întotdeauna o piatră de temelie pentru ceea ce face Deep Vellum, pentru că, atunci cînd am început, doar un sfert dintre cărțile care apăreau în baza de date a traducerilor (din SUA), erau scrise de femei. Noi ne dorim să fie cel puțin jumătate - un obiectiv ușor de atins. Așa că Tatiana se potrivește foarte bine. Noi spunem despre «Vara în care mama a avut ochii verzi» că este un fel de «De veghe în lanul de secară» european. E un incredibil roman de voce despre maturizare și are ceva unic.”

Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!

O emisiune de Adela Greceanu

Un produs Radio România Cultural

Ce sărbătorim de Ziua Culturii Naționale într-un an de austeritate bugetară și după creșterea TVA pentru carte? Ce rol poate avea cultura în societatea de azi, marcată de falii profunde și tensiuni alimentate și prin dezinformarea și manipularea care circulă nestingherite pe rețelele de socializare? Mai poate cultura să spună azi o poveste coerentă și onestă despre o națiune, poveste în care să se regăsească o largă majoritate? Ce are de spus cultura română pe plan internațional? Am întrebat-o pe Corina Șuteu, expertă în politici culturale, fostă ministră a culturii.

Corina Șuteu: „Eu cred că ce ar trebui să încurajăm ar fi ca miniştrii culturii și ai educației să facă un lobby la nivelul guvernului ca prim-ministrul să considere cu adevărat că zona educației și a culturii este o zonă prioritară pentru securitate. Că noi vorbim foarte mult despre înarmare, în materie de securitate, dar nu vorbim despre faptul că tu degeaba te înarmezi, dacă conștiința cetățeanului tău nu este înarmată. Înarmată spiritual. El trebuie să se înarmeze el însuși cu capacitatea de a analiza lucrurile și de a ști cum să răspundă. Or asta se produce doar prin educație și cultură. (...) Cred că în momentul de față problema este că noi n-am creat alternative și am mers, într-un fel, automat pe ideea că cultura există, cu toții o iubim și, vai de mine, ce bună e ea și cum ne va salva ea de la sine. Or, ca şi democrația, cultura trebuie apărată. Trebuie să fii conștient că acestea sînt spaţii fragile. Nu sînt date de la sine. Nu cresc în pom.”

Sigur că această perspectivă a culturii ca scut sau ca armă le poate oferi culturii și oamenilor din cultură anumite avantaje, dar nu există și un risc aici în sensul de instrumentalizare a creației?
Corina Șuteu: „Riscul ăsta există întotdeauna. Dar atunci nu mai vorbim despre cultură, ci despre propagandă. Frontiera dintre propagandă și artă este întotdeauna una extrem de delicată. Doar că, dacă ești atent, îți dai seama că artele îți stimulează spiritul critic, pe cînd propaganda îți adoarme spiritul critic. Adică, un tip de artă complet instrumentalizat este ca un soi de mantră, ca un soi de intoxicare cu idei care nu sînt neapărat ale tale și pe care nu le supui nici unui fel de chestionare. Pe cînd întîlnirea cu arta, intersecţia cu diversitatea propunerii artistice sau a dialogului intelectual îţi aduce tocmai dezvoltarea capacității de a privi lucrurile critic. Și de a le privi critic nu în sens negativ, ci de a le privi prin dezbatere. Adică de a te poziționa față de lucruri și a face alegeri conștiente.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și blocul economic regional din America de Sud MERCOSUR (Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay) – negociat vreme de peste 25 de ani – a fost adoptat, recent, de Consiliul Uniunii Europene. Odată intrat în vigoare, acordul va crea una dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume, cu peste 700 milioane de consumatori. Parcursul acestui acord a fost sinuos. Acordul prevede eliminarea progresivă a tarifelor pentru majoritatea schimburilor comerciale. Dar a stîrnit și reacții critice din partea unor guverne și proteste din partea unor sindicate agricole. Sîmbătă, 17 ianuarie, urmează semnarea oficială a documentului la Asuncion și apoi, în următoarele luni, ratificarea în Parlamentul European și în parlamentele naționale. Ce implicații va avea ratificarea acordului pentru țările europene și țările MERCOSUR? Am întrebat-o pe Cristina Cionga, directoare adjunctă a Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR). 

Cîteva țări se opun acordului: Franța, Polonia, Austria, Irlanda și Ungaria. Iar Belgia s-a abținut de la vot. De ce?
Cristina Cionga: „Aceste țări consideră că nu sînt suficiente garanții că piața agricolă a Uniunii Europene nu va suferi distorsiuni. Și, într-o oarecare măsură, aș spune că au dreptate. De fapt, fermierii din toate țările membre sînt temători. Se vorbește despre invadarea pieței europene cu produse mult mai ieftine, care vor scoate pur și simplu din business fermele europene, producătorii europeni. Personal, nu cred deloc în așa ceva, într-o astfel de perspectivă, pentru că negociatorii europeni au fost foarte buni în a impune trei lucruri majore. Deschiderea controlată și graduală a pieței europene pentru exportatorii MERCOSUR, protejarea sectoarelor celor mai sensibile prin cote, contingente tarifare. Deci nu vor intra cantități nelimitate în Uniunea Europeană la taxe vamale mici. Vor fi niște cote stabilite și negociate la sînge, care sînt mult sub nivelul importurilor actuale din MERCOSUR, să o spunem, și care vor crește treptat și controlat. Există prevederi privind activarea clauzelor de salvgardare. Asta înseamnă că la un moment dat, în cazul în care se constată că importurile din MERCOSUR distorsionează piața europeană și afectează calitatea vieții fermierilor europeni, concesiile pot fi suspendate temporar. Și, în al treilea rînd, nu se face nici un fel de compromis de la standardele de calitate. UE a reușit să impună în acord, cel puțin pe hîrtie, ca importurile care vor intra din MERCOSUR să aibă aceleași standarde de calitate proprii UE.”

Standardele europene de mediu și bunăstare animală sînt mult mai stricte decît în țările MERCOSUR. Cum poate fi evitată o competiție considerată incorectă, în care fermierii europeni respectă reguli mult mai stricte, dar cu costuri mult mai mari de producţie?
Cristina Cionga: „Într-adevăr, aceasta este teama fermierilor și e o teamă justificată. Pentru că în Uniunea Europeană sînt impuse tot felul de reguli și nu sînt simplu de respectat. Sînt reguli privind calitatea producției, bunăstarea animalelor și amprenta agriculturii asupra mediului. Și atunci evident că nu putem accepta o concurență neloială din această perspectivă. Spuneam însă că cel puțin pe hîrtie lucrurile ar trebui să funcționeze pentru că, în primul rînd, standardele de calitate sînt aceleași. Chiar așa se numește acest concept, clauze în oglindă. (...) Există un întreg sistem de control la frontiera UE și săptămîna trecută, la o întîlnire ad-hoc a miniştrilor agriculturii, s-a discutat mult despre formarea unui grup operațional pentru întărirea controlului calității, întărirea controlului la frontieră și auditarea exportatorilor la ei acasă.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Protestele din Iran, care au început în 28 decembrie 2025, ca reacție la situația economică și prăbușirea monedei naționale, s-au transformat în manifestații contra regimului de la Teheran. Autoritățile au blocat accesul la internet. Forțele de securitate au tras asupra protestatarilor și organizațiile pentru drepturile omului vorbesc despre sute de morți. Președintele american Donald Trump ia în considerare o intervenție a Statelor Unite în Iran pentru a pune capăt violențelor autorităților iraniene. Prin ce se remarcă protestele de acum față de altele din ultima vreme? Reza Pahlavi, fiul exilat al ultimului șah al Iranului, a încurajat protestele și a îndemnat la grevă națională. Dar ce reprezintă Reza Pahlavi pentru iranienii de azi? La ce să ne așteptăm din partea președintelui Statelor Unite? Am întrebat-o pe Ioana Constantin-Bercean, expertă în Orientul Mijlociu, cercetătoare la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I. C. Brătianu al Academiei Române (ISPRI).

Ioana Constantin-Bercean: „Dacă va fi o transformare sau o schimbare a Republicii Islamice sau a conducerii, aceasta rămîne de văzut. Pentru că au mai avut loc astfel de proteste. Cel din 2009 a fost unul de mare amploare și, totuși, guvernul a rămas în picioare sau fundamentele politico-religioase-militare au rămas în picioare. Însă devine deja o chestiune de cînd și nu dacă: fie conducerea Republicii va aborda o nouă orientare privind, în primul rînd, politicile interne dar și cele externe, fie se va produce o tranziție sau, de ce nu, se vorbește inclusiv despre o schimbare de regim. Dar avem date concrete referitoare la sensibilitățile populației interne iraniene privind o schimbare de regim din exterior. (...) Trebuie să acordăm iranienilor creditul de a protesta pentru ce-și doresc ei și de a-și impune o conducere în termenii și condițiile lor. Pentru că, pe cît de mult și-ar detesta sau ar dori schimbarea propriului guvern, pe atît de mult iranienii sînt împotriva oricărui fel de ingerință externă.”

În vară Israelul a atacat Iranul în ceea ce s-a numit războiul de 12 zile. În ce măsură acest conflict a slăbit încrederea iranienilor în regimul de la Teheran?
Ioana Constantin-Bercean: „Încrederea populației iraniene în propria conducere este slăbită de foarte mulți ani, poate chiar de două, trei decenii. Dar în momentul în care o forță externă a atacat Iranul - sigur că iranienii spun fără motiv, aceasta este o discuție în sine - și am avut inclusiv victime civile, populația s-a strîns în jurul steagului, cum se spune - este celebra expresie americană, rally around the flag. Deci, în momentul în care iranienii s-au simțit amenințați de un alt element decît propria conducere, s-au reunit în jurul propriului guvern. Sigur, nu 100% din populație, dar mare parte a populației. Încrederea în guvern nu aș spune neapărat că a crescut atunci, dar totuși Iranul, după ce s-a repliat, după primele 24-48 de ore de șoc, a răspuns, a urmat acea perioadă de aproape două săptămîni, cu un schimb de lansări de rachete și de atacuri reciproce între Israel și Iran și totuși iranienii consideră că din acel război au ieșit bine. Sigur că propaganda de stat a alimentat această narațiune, iar acela a fost un moment în care guvernul, actuala conducere iraniană ar fi putut să se reconcilieze cu propria populație.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Care sînt consecințele – pentru Statele Unite ale Americii dar și la nivel mondial – ale primelor măsuri luate de președintele american în 2026? În 3 ianuarie, forțele speciale americane l-au capturat pe președintele Venezuelei, Nicolas Maduro. În 7 ianuarie, Donald Trump a retras SUA din peste 60 de organizații internaționale. Şi tot la începutul anului, Donald Trump a reluat ideea că SUA au nevoie de Groenlanda din motive de securitate națională. Despre toate acestea vorbim cu politologii Vlad Adamescu şi Răzvan Petri, fondatorii platformei „Politică la minut”.  

Vlad Adamescu: „Preşedinţii americani au de obicei o fereastră de oportunitate: primii doi ani din mandat, adică pînă la midterms (alegerile de la jumătatea mandatului), alegerile pentru Congresul american – care vor avea loc în noiembrie anul acesta, în SUA. Aceea este perioada de putere maximă, în care de obicei au şi Camera Reprezentanţilor, şi Senatul şi pot să-şi îndeplinească agenda. Trump a fost un preşedinte cu un neobişnuit succes în a-şi îndeplini propria agendă. Vedem acel Project 2025, care se spunea că este agenda lui politică. S-a dovedit că era agenda lui politică şi a reuşit să îndeplinească o majoritate covîrşitoare a lucrurilor care erau scrise acolo. Vedem mici victorii ale opoziţiei, ale democraţilor, mai ales ale opoziţiei mai de stînga, acei democraţi socialişti din jurul lui Bernie Sanders, zona Mamdani – s-a tot discutat şi în România despre victoria sa la New York, dar acolo oricum cîştigau democraţii. Vedem însă o opoziţie slabă în general, care n-a putut să se organizeze. Democraţii, chiar dacă o să cîştige – pentru că de obicei partidul de opoziţie cîştigă midterms –, par în continuare paralizaţi şi nu prea ştiu unde să meargă, nu prea văd care sînt liderii potenţiali pentru a conduce partidul la victorie în alegerile din 2028. Poate guvernatorul Californiei, Gavin Newsome.” 

Pînă nu de mult trăiam într-o lume pe care mulți au numit-o „sfîrșitul istoriei”, în care liberalismul a cîștigat, într-o lume globalizată a organizațiilor, a cooperării internaționale. Ce s-a schimbat odată cu revenirea lui Trump la Casa Albă, odată cu acest fenomen MAGA? Care sunt punctele de divergență între viziunea lui asupra Americii și cele peste 60 de organizații și tratate internaționale pe care le-a abandonat acum?
Răzvan Petri: „Asta e o dezbatere foarte interesantă pentru că într-adevăr, pînă nu de mult trăiam în „sfîrșitul istoriei” al lui Fukuyama, pe care l-a declarat în anii ʼ90. El spunea că am ajuns la apogeul evoluției acestui sistem și că liberalismul și ordinea bazată pe reguli au cîștigat și vor domina relațiile internaționale pentru un viitor previzibil. Ceea ce se întîmplă astăzi este, evident, decesul acestei ordini. Deces cumva anunțat odată cu alegerea lui Donald Trump, pentru că știam ce va face mișcarea MAGA odată ce va ajunge din nou la putere. Ceea ce este diferit este că nu știm care este noua ordine. Mulți spun că ne-am întors undeva pe la 1700-1800, la ordinea în care domină realismul în relațiile internaționale, balansul și contrabalansul de putere. Might is right, cum se spune, dreptatea e a celui puternic. Eu sînt de acord mai degrabă cu o abordare care vine dinspre doi profesori americani, Goddard și Newman, care spun că ne aflăm într-o ordine neoregalistă. Pentru că Donald Trump nu urmărește neapărat interesul național american, ci mai degrabă interesul clicii sale. Ei ne explică acțiunile administrației Trump printr-o logică de clică care relaționează cu alte clici, cu alți oameni pe care ei îi văd puternici, care ignoră statele și suverenitatea națională, și care vor nu numai să domine politic, dar vor și să cîștige material de pe urma tranzacțiilor internaționale. 

 Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuţie!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural