ZUnivers Podcasts

BRITNEY SPEARS: „LUMEA CELEBRITĂȚII NU E REALĂ!” | Istoria pe Răzătoare cu Emi Iavorenciuc 53


Listen Later

Pentru prima dată, una dintre cele mai importante voci ale secolului, Britney Spears, își spune povestea sinceră și asumată!

În recenta autobiografie, „Femeia din mine”, tradusă și în limba română, Britney își pune cele mai adânci răni pe masă. Povestea ei este despre o copilărie traumatizantă, perioadă în care a simțit „multă vină și rușine”:„Istoria familiei mele abundă în tragedii.” Un caz real în care traumele copilăriei s-au perpetuat în toate relațiile pe care le-a avut, fiind nevoită să treacă prin avorturi, internări forțate și prin răutăți gratuite.
După 13 ani, Britney vorbește despre drama prin care a trecut, în relația cu Justin Timberlake, fiind obligată să avorteze. Artista își asumă suferința pe care o descrie, cu lux de amănunte, în relatările ei.
Viața spirituală a fost refugiul pentru Britney Spears. Își tatuase, la baza gâtului, unul dintre cele 72 de nume ale lui Dumnezeu care înseamnă „vindecare”. Madonna i-a fost alături.
Într-un nou episod al podcastului „Istoria pe răzătoare”, descoperă suferința lui Britney Spears, dincolo de lumina reflectoarelor și a celebrității despre care spune că nu este reală!

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

ZUnivers PodcastsBy ZUnivers Podcasts


More shows like ZUnivers Podcasts

View all
Dj Dark @ Radio Podcast by Dj Dark

Dj Dark @ Radio Podcast

26 Listeners

The Diary Of A CEO with Steven Bartlett by DOAC

The Diary Of A CEO with Steven Bartlett

8,453 Listeners

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu by Rock FM

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu

12 Listeners

CuriosITy by George Buhnici, Radu Neagu

CuriosITy

0 Listeners

Pauza de Bine by Cristina Oțel

Pauza de Bine

2 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Striblea, Paraschivescu, Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

7 Listeners

Podcastul lui Damian Draghici by Damian Draghici

Podcastul lui Damian Draghici

7 Listeners

Acasa La Maruta by Catalin Maruta

Acasa La Maruta

9 Listeners

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

2 Listeners

Hacking Work by Doru Șupeală

Hacking Work

0 Listeners

Gand la Gand cu Teo by Teo Trandafir

Gand la Gand cu Teo

0 Listeners

Gândește Diferit by Radu Constantin

Gândește Diferit

0 Listeners

Jocurile Minții by Raluca Anton

Jocurile Minții

0 Listeners

Doctor Mihail by Mihail Pautov

Doctor Mihail

1 Listeners

TOT CE NU SPUNEM by SORE

TOT CE NU SPUNEM

0 Listeners