Economia reală

Niciun an fără scandal pe tema licitațiilor pentru plaje. Anul 2026 nu face excepție și controversele se încing în acest moment în care se apropie licitațiile. Există, ca de obicei, mai multe tabere, fiecare cu interesele și cu așteptările ei.

Așadar, acum o avem pe Diana Buzoianu, ministra mediului, autoritate care tutelează „Apele Române”, instituție care organizează licitațiile pentru plajele de pe litoral, dar și asociația operatorilor de plajă plus Federația Patronatelor din Turism. Evident, nu putem căuta acum adevărul de necontestat, dar putem vedea faptele și adevărul invocat de fiecare parte interesată.

Deja a apărut o informație șocantă și anume că autoritățile au găsit îngropat în nisip, pe o plajă din Năvodari, un rezervor de gaze naturale GPL. Se înțelege că rezervorul a fost amplasat acolo de fostul operator al plajei care îl folosea pentru a alimenta bucătăria unui local. Contractul de închiriere a plajei a expirat anul trecut, firma și-a luat mijloacele fixe, dar a uitat rezervorul de gaze îngropat. Pericolul reprezentat de un astfel de rezervor nici nu necesită comentarii.

Apoi, am aflat dintr-un raport prezentat de ministra mediului că pe litoral există 4.000 de construcții suspecte că ar fi ilegale. Este o informație cu un potențial la fel de exploziv precum prezența rezervorului îngropat pe o plajă din Năvodari.

Dar, înțelegem că instanțele vor decide situația oficială a imobilelor. Este limpede. Clarificarea situației juridice a construcțiilor din apropierea plajelor va dura câțiva ani, timp în care blocurile vor funcționa fără probleme și la capătul proceselor judiciare vom vedea câte dintre imobile vor fi considerate construcții ilegale. În orice caz, semnalarea acestei situații este binevenită.

De asemenea, Diana Buzoianu a mai dezvăluit că au fost cazuri în care autorizația pentru construcția unui bar de plajă era pentru o suprafață de 50 de metri pătrați, iar chiriașul îl întindea pe 800 de metri pătrați.

Toate cele trei situații prezentate arată haosul care există în ceea ce privește închirierea plajelor și respectarea contractelor. În fine, ministra mediului dă asigurări că noile condiții de licitare nu vor mai permite să existe o aglomerare de șezlonguri și ca turiștii cu prosoape să fie exilați într-un colț. Rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla.

În același timp, Asociația Operatorilor de Plajă Năvodari a sesizat instanța pentru suspendarea licitațiilor de închiriere a plajelor din Năvodari. Companiile din asociație acuză că plajele sunt lipsite de utilități esențiale, precum alimentarea cu apă sau canalizarea. Fără aceste utilități, facilități de bază pentru turiști cum sunt dușuri, grupuri sanitare, vestiare sau unități de alimentație publică nu pot fi asigurate. Din aceste puncte de vedere, operatorii de plajă au dreptate. Desigur, însă, toate aceste probleme sunt vechi și ele nu se pot rezolva peste noapte.

În plus, companiile acuză că documentația de atribuire, caietele de sarcini, conțin termeni vagi sau inexistenți în legislația românească, precum cel de „beach-bar”, ceea ce creează incertitudine pentru operatorii economici.

Mai există un punct de vedere, cel al patronatului din turism care cere ca proprietarii de hoteluri să aibă un grad de prioritate la închirierea unei plaje, ceea ce este logic și, în principiu, în favoarea turiștilor.

Toate acestea sunt fapte clare, vizibile cu ochiul liber. Tensiunile dintre administrație și operatorii economici sunt evidente. Dar, controversele ar trebui clarificate cât mai repede. În caz contrar, turiștii români care vor ajunge anul acesta pe litoral vor găsi un peisaj dezolant: construcții haotice, plaje fără utilități și amenajate la minima rezistență.

Ieri, a fost una dintre acele zile pe care ai vrea-o scoasă din calendar. A început dimineața cu un preț al barilului de țiței Brent de 116 de dolari, ceea ce a declanșat o alertă mondială. Scenariile „negre” au apărut (legate de cotația până la care poate urca prețul) și au fost reamintite nivelurile record atinse de-a lungul timpului.

„Norul” inflaționist a reapărut asupra economiei mondiale și a reamintit că explozia prețurilor din anii 2022-2023 a obligat statele să ia măsuri neortodoxe, de sprijin pentru consumatori, care au costat bugetele sume exorbitante.

Statele europene au început să caute soluții. Astfel, în Italia, organizația patronală care reprezintă întreprinderile mici și mijlocii a cerut reducerea prețurilor carburanților cu 10 până la 15 eurocenți pe litru. Premierul Giorgia Meloni a reacționat și a anunțat că Ministerul Economiei are în vedere activarea sistemului de „accize mobile”.

Mecanismul italian, testat deja în anul 2023, funcționează în felul următor: surplusul de încasări obținut din veniturile suplimentare din TVA ca urmare a creșterii prețurilor combustibililor este utilizat pentru o reducere proporțională a taxelor pe benzină și motorină, respectiv 22% din încasările suplimentare sunt redistribuite. Mai concret, la o creștere cu 10 eurocenți a prețului la pompă, 2,2 eurocenți sunt alocați pentru compensarea consumatorilor.

Ca exemplu, în Italia, acciza pentru un litru de benzină sau motorină este în sumă fixă, 67 de eurocenți, la care se aplică TVA, o cotă de 22%. Sistemul de „accize mobile” este considerat ca având un efect limitat. Mult mai eficientă este metoda intervenției directe, adică reducerea accizei, dar aceasta este costisitoare pentru bugetul de stat.

Dincolo de impozitare, în Italia există o legislație care îi obligă pe administratorii benzinăriilor să afișeze prețul mediu național și cel regional, alături de prețul lor de vânzare. Abaterile mari de la medie sunt sancționate cu amendă sau chiar cu suspendarea activității.

La prânz, ieri, a venit declarația șefei FMI, Kristalina Georgieva, care a spus într-un discurs rostit în Japonia: „Gândiți-vă la inimaginabil și pregătiți-vă pentru asta!” Scurt și cuprinzător.

În Franța, guvernul a intrat în stare de alertă din cauza creșterii prețurilor carburanților. Când prețul țițeiului sare la 100 de dolari barilul, prețul motorinei ajunge la unele benzinării la 2,50 euro pentru un litru. Guvernul francez a mers până acum pe varianta controalelor la distribuitorii de carburanți. Premierul a anunțat măsuri excepționale, adică declanșarea a 500 de inspecții care vor fi făcute de funcționarii Direcției pentru concurență, protejarea consumatorilor și combaterea fraudelor. Numai că reprezentanții companiilor de distribuție au reamintit că prețurile combustibililor nu sunt reglementate.

Există și două propuneri care vin din zona opoziției politice. Pe de o parte, reducerea taxelor pe benzină (care ca și în România reprezintă între 50% și 55% din prețul plătit de consumatori) și, pe de altă parte, ideea „înghețării” prețurilor. Executivul francez a respins ambele variante, prima fiind considerată prea costisitoare pentru buget, în timp ce plafonarea ar aduce un risc de penurie.

Analiștii își amintesc că în toamna anului 2022, Franța a introdus un așa-numit scut împotriva creșterii prețului, care a însemnat o reducere a prețului la benzinărie între 10 și 30 de eurocenți pe litru. Doar că măsura a costat bugetul de stat opt miliarde de euro, sumă greu de găsit acum când guvernul se străduiește să reducă, anul acesta, deficitul bugetar la 5% din PIB.

Pe de altă parte, Ungaria și Croația au anunțat deja plafonarea prețurilor. O experiență pe care Ungaria o repetă și care prima oară nu s-a terminat prea bine, adică s-a ajuns la penurie de benzină.

Ziua de ieri a avut, însă, un final surprinzător. O declarație a președintelui american (care a spus că războiul s-ar putea încheia în curând) a mișcat piața și cotația țițeiului a coborât rapid la 88 de dolari. Ok. Cine mai înțelege ceva?

O analiză Moody's publicată la sfârșitul săptămânii trecute ne arată succint modul în care este văzută situația principalilor indicatori macroeconomici ai României la care se adaugă și o prognoză.

Instituția financiară precizează că este un raport pe care agenția o realizează periodic, fără să aibă legătură strict cu evaluarea ratingului de țară. Cu toate acestea, informațiile conținute în analiza Moody's sunt relevante pentru felul în care este percepută evoluția economiei locale atât de instituția financiară, cât și de investitori.

Astfel, studiul remarcă începerea consolidării fiscale, datorită măsurilor adoptate la jumătatea anului trecut. Deficitul bugetar, conform metodologiei europene ESA, a scăzut de la 9,3% din PIB, în anul 2024, la 8,2% din PIB, anul trecut, și este de așteptat să se reducă la 6,3% din PIB, anul acesta. Este menționat ritmul ridicat de scădere a deficitului pe care și l-a asumat guvernul.

Totodată, analiza arată explicit situațiile în care agenția de evaluare ar putea scădea sau crește calificativul României. Astfel, „ratingurile de țară vor fi probabil reduse în condițiile în care Guvernul nu va implementa planul de consolidare fiscală, ceea ce ar duce la o evoluție semnificativ deteriorată a indicatorilor fiscali comparativ cu așteptările din acest moment”.

Este un nou avertisment care se îndreaptă în special spre clasa politică și spre PSD, partidul care pune în mod constant piedici măsurilor de reducere a deficitului bugetar. De altfel, Moody's remarcă riscurile care încă există în ceea ce privește continuarea consolidării fiscale, respectiv sprijinul politic de care este nevoie în contextul în care anul viitor va avea loc rotația prim-ministrului și în anul 2028 se vor desfășura alegeri parlamentare.

Analiza agenției de evaluare financiară precizează și varianta în care s-ar putea îmbunătăți calificativul de țară. Trebuie remarcat că primul pas ar putea fi ameliorarea perspectivei asociată ratingului de țară, care astăzi este „negativă” și care ar putea fi promovată la categoria stabilă. Deci, până la o eventuală creștere a ratingului, mișcarea premergătoare ar fi îmbunătățirea perspectivei.

Acest lucru se va putea face doar respectând programul previzionat pentru datoria publică. Agenția Moody's precizează la ce se așteaptă și anume la sfârșitul anului viitor datoria publică va ajunge la 63% din PIB, de la 60,5% din PIB la sfârșitul anului 2025. De asemenea, estimarea este că la finalul acestui deceniu, datoria publică ar trebui să se stabilizeze la un nivel de 65% din PIB.

Dacă din punctul de vedere al ratingului, lucrurile sunt clare, mult mai complicat este viitorul proiect de buget. Momentul definitivării bugetului de stat este foarte dificil. Nu din motive interne, pentru că acum guvernul are și legislația referitoare la reducerile de cheltuieli în administrația locală și centrală. Deci, principala cerință a ministrului finanțelor și a premierului a fost satisfăcută, respectiv ca bugetul să fie alcătuit pe baza legislației existente.

În schimb, marile incertitudini vin din exterior. Cum ai putea să faci un buget de stat realist în condițiile în care prețul țițeiului este într-o continuă creștere? Cum ai putea să faci un buget realist când tariful gazului natural a crescut în câteva zile cu 70% la bursa de la Amsterdam, definitorie la nivel european?

Efectele asupra economiei pot fi dezastruoase. Creșterile de prețuri ale carburanților și creșterea tarifului gazelor naturale ar putea genera inflație și o încetinire a creșterii economice sau chiar intrarea în recesiune.

Deocamdată, nu avem o imagine clară a evoluției prețurilor materiilor prime energetice în următoarele luni. Totul depinde de durata și evoluția conflictului din Orientul Mijlociu. Dar, astăzi, situația nu arată deloc bine. Prețul țițeiului Brent este de 93 de dolari pentru un baril, iar gazul natural este cotat la aproape 53 de dolari pentru un MWh. Dacă se menține o dinamică de creștere a prețurilor, bugetul de stat de anul acesta va fi doar orientativ.

În ultimele două zile, consumatorii români au fost iritați de creșterea prețurilor carburanților. Au fost două iterații de preț la care au apelat companiile distribuitoare de benzină și motorină.

Publicul românesc știe deja că orice creștere de preț a carburanților se reflectă în foarte multe produse, pentru că nu există marfă care să nu depindă, într-o proporție mai mare sau mai mică, de consumul de benzină sau motorină.

Dincolo de efectul de antrenare în economie pe care îl are creșterea prețului benzinei, în rândul consumatorilor români există câteva stereotipuri. Astfel, auzim ideea că firmele de distribuție ale produselor petroliere se grăbesc să crească prețul la pompă, atunci când țițeiul se scumpește și amână foarte mult timp să scadă prețurile în momentele în care cotațiile țițeiului coboară.

La fel s-a întâmplat și de data aceasta, respectiv după ce prețul unui baril de țiței Brent a crescut pe burse, în câteva zile, de la 72 de dolari la 84 de dolari barilul, ceea ce înseamnă un procentaj semnificativ. Reacția distribuitorilor a fost rapidă, în sensul că au decis creșterea prețurilor cu amănuntul, adică în stațiile de vânzare. Nu au întârziat nemulțumirile. Argumentul cel mai important a fost acela că actualul carburant există de mai mult timp în stoc și deci a fost cumpărat la un preț mai vechi, deci mai mic. Ceea ce este corect. Cu siguranță, majoritatea covârșitoare a carburanților vânduți la începutul acestei săptămâni, a fost cumpărată cu câteva săptămâni în urmă, la prețul de atunci, și este vândută la un preț mai mare. În felul acesta, companiile speculează momentul și fac profit mai mare. De asemenea, s-a spus că România nu se aprovizionează de la state din Orientul Mijlociu și că în felul acesta este mai ferită de fluctuațiile de preț de piața internațională. Fals. Piața țițeiului este internațională și cotațiile pentru același tip de țiței sunt la fel pentru un cumpărător, indiferent de regiune.

În multe cazuri, lucrurile stau chiar așa, adică firmele iau o hotărâre speculativă. Dar, nu este doar atât. Se știe mai puțin, dar decizia unei companii de a crește prețurile carburanților se bazează pe un set de cel puțin patru componente.

În primul rând este vorba despre produsele care există în stoc. Companiile pot păstra un nivel optim al stocului bazat pe experiența anilor anteriori și bineînțeles pe nivelul vânzărilor.

În al doilea rând, decizia de a mișca prețul se bazează pe așteptările referitoare la fluența aprovizionării. Este luat în calcul orice risc care ar putea perturba ritmul normal de aprovizionare.

În al treilea rând, la stabilirea prețului se are în vedere și prognoza de consum. Dacă ritmul consumului rămâne alert este un semnal că prețul mai poate crește și totodată că nevoia de aprovizionare, la un preț nou, mai mare, poate deveni destul de stringentă.

În al patrulea rând, se ia în calcul și o așa-numită primă de risc, o noțiune asemănătoare cu cea legată de o țară și care fără a defini clar elementele la care se referă influențează diferite cotații, de la dobânda la un împrumut până la prețul țițeiului în cazul un conflict armat.

Toate aceste elemente duc la decizia de a crește destul de repede prețul benzinei sau motorinei față de momentul scumpirii barilului de țiței. De altfel, o bună dovadă în acest sens este chiar faptul că prețul benzinei și al motorinei nu a crescut în aceste zile doar în România. Același fenomen s-a întâmplat și în Franța sau Germania. În Franța, un litru de benzină se vinde cu 1,9 euro, iar în Germania prețul carburanților a depășit 2 euro pentru un litru. Deci, dacă a fost un fenomen speculativ acesta s-a manifestat în aproape toate statele Uniunii Europene.

Autoritățile pot promite tot felul de măsuri și controale. Unele pot fi eficiente pe termen scurt. Dar, cel mai sigur mod de a amenda creșterea prețului este la îndemâna consumatorului și anume să se abțină să cumpere.

Comisia Europeană a prezentat ieri o strategie de dezvoltare pentru industria navală. Planul face parte din așa-numita directivă europeană de accelerare industrială, care cuprinde mai multe domenii și o serie de măsuri de creștere a sectoarelor industriale.

În ceea ce privește construcțiile navale, în ultimii ani, Uniunea Europeană a pierdut teren. În acest moment, cota de piață europeană este de numai 15% din cea mondială, care este dominată de China și Coreea de Sud, țări care dețin o pondere de 80% din totalul pieței globale. Reprezentanții asociației Sea Europe arată că statele asiatice dețin supremația la construcția navelor care transportă containere și a petrolierelor.

Industria navală europeană este prezentă în sectoare de nișă care au valoare adăugată mare, precum navele de croazieră și navele specializate, cum sunt remorcherele sau spărgătoarele de gheață. Patru companii europene sunt considerate semnificative în sectorul naval. Ele sunt din Franța, Italia, Germania și Finlanda.

Desigur, există și câteva șantiere navale în România, cel mai cunoscut fiind cel din Mangalia, dar multe dintre ele se află în dificultate financiară și așteaptă fie comenzi internaționale, fie un proces de privatizare.

Strategia europeană de dezvoltare a acestui sector, prezentată de comisarul pentru industrie Stéphane Séjourné, include o dezvoltare tehnologică accelerată. Rezultatul ar trebui să fie o creștere a competitivității pe baza unui proces de inovare.

Mai concret, Comisia Europeană mizează pe dezvoltarea navelor civile cu propulsie nucleară și a feriboturilor cu dublă utilizare, capabile să deservească atât misiuni civile, cât și militare. Programul prevede ca achizițiile din fonduri publice să fie direcționate către nave construite în Uniunea Europeană, pentru a reduce dependența de producătorii din Asia.

Ca și în alte domenii, concurența dintre economiile din Asia și cele din Europa, în materie de industrie navală, este inegală. Datele Comisiei Europene arată că în perioada 2020-2024, China a injectat împrumuturi publice de 15 miliarde de dolari și subvenții directe către sectorul de construcții navale în valoare de 25 miliarde de dolari. În schimb, Uniunea Europeană este singurul bloc economic din lume care a semnat un acord care interzice acordarea de subvenții directe către acest domeniu.

Uniunea Europeană va crea și un instrument de finanțare. Este vorba despre fondul european de competitivitate, prevăzut în bugetul din perioada 2028-2034, care va prelua actualul fond de inovare și programul Orizont și prin care se vor finanța inclusiv programele de de dezvoltare ale industriei navale europene. Nu va fi simplu, pentru că analizele de specialitate arată că sectorul european pleacă de la un decalaj de costuri de producție estimat la 30% în plus față de șantierele navale asiatice.

Industria navală românească are o șansă datorită acestei viitoare directive europene. Important este, însă, să se rezolve problemele cu care se confruntă cele mai multe companii din acest domeniu.

În general, industria europeană a avut de suferit în ultimii ani. Din punct de vedere social, analizele arată că industria auto și industriile energofage au pierdut 200.000 de locuri de muncă din cauza concurenței neloiale care a venit din China.

De altfel, directiva accelerării industriale se adresează cu precădere sectorului auto. De exemplu, textul legislativ prevede ca bateriile mașinilor electrice să conțină, în termen de șase luni de la aplicarea directivei, trei componente produse exclusiv în Europa. Peste alte trei luni, numărul de componente produse în Europa va crește la cinci.

De asemenea, legislația prevede un procentaj obligatoriu: 70% din componentele automobilului vor trebui să fie fabricate în Europa, cu excepția bateriei și a motorului, care va intra sub rigorile noii legislații într-o etapă ulterioară. Accelerarea sectorului industrial este un proces care se dorește la nivel european.

Esențial este, însă, să se treacă de la legislație la practică.

Ieri, economistul șef al Confederației patronale „Concordia” a spus clar: „mai vorbim peste o lună”. Contextul a fost cel în care economistul prezenta o prognoză referitoare la evoluția indicatorilor macroeconomici în anul 2026.

Este cea mai înțeleaptă abordare a unui macroeconomist: stă o lună de zile și se uită la ce se întâmplă în conflictul din Orientul Mijlociu, privește cum se mișcă indicatorii piețelor financiare și apoi, dacă lucrurile s-au clarificat în linii mari, poate face o analiză realistă. Dar, câți dintre economiști și câți dintre experți pot proceda în felul acesta, adică, să aștepte? Cu siguranță, foarte puțini, pentru că evoluțiile de la oră la oră, de la o zi la alta sunt provocatoare și te îndeamnă la comentarii.

Deocamdată, vedem cum reapare spectrul creșterii inflației la nivel global și în Uniunea Europeană. Este un sentiment logic, dacă ne uităm la creșterile de prețuri ale țițeiului și gazelor naturale. De exemplu, ieri, Eurostat a publicat rata inflației în zona euro, iar rezultatul a fost mai ridicat decât așteptările, respectiv, în luna februarie a.c., rata anuală a inflației a fost de 1,9%, față de 1,7% în luna ianuarie a.c. și mai ridicată în comparație cu previziunile analiștilor care erau tot de 1,7%.

Desigur, inflația din februarie a.c. din zona euro nu a avut nicio legătură cu conflictul din Orientul Mijlociu, dar mass-media europeană marchează un moment foarte complicat și constată că inflația din zona euro vine pe fondul războiului din Orientul Mijlociu.

În condiții normale, o rată a inflației de 1,9% nu ar trebui să transmită niciun semnal de alarmă, mai ales că nivelul este sub borna de 2% țintită de Banca Centrală Europeană.

Dar, economiștii sunt acum atenți la toate amănuntele și văd că în februarie a.c. creșterile de tarife la capitolul servicii au crescut cu 3,4%, iar inflația, fără alimente și energie, a ajuns la o rată de 2,4%. Culmea este că atât rata generală a inflației, cât și tarifele serviciilor au fost influențate de un eveniment conjunctural, care nu are legătură nici cu prețul țițeiului, nici cu tariful gazelor naturale, nici cu războaiele.

Pur și simplu, Olimpiada de iarnă de la Milano a crescut tarifele serviciilor hoteliere și ale restaurantelor cu aproximativ 6%. Deocamdată, o competiție sportivă majoră desfășurată în Italia, a contribuit semnificativ la inflația zonei euro.

Dar, îngrijorările rămân. Prețul gazului natural cotat la bursa europeană de profil a crescut cu 70% în primele două zile ale acestei săptămâni, ceea ce pentru o Europă care importă gaze naturale poate fi un adevărat șoc.

Așadar, riscurile inflaționiste revin în zona euro și în Uniunea Europeană, iar economiștii își aduc aminte de anul 2022, anul declanșării războiului din Ucraina, atunci când rata inflației a atins nivelul record de 10,6%. Mai complicat este că fantoma reapariției inflației va bloca băncile centrale din zona euro și din Uniunea Europeană să reducă dobânzile.

Sunt economiști care văd pericolul stagflației, adică inflație mare și de durată și creștere economică redusă. Este, totuși, prea devreme ca experții să se pronunțe răspicat pe acest subiect, dar toată lumea este de acord că dacă războiul din Orientul Mijlociu se prelungește riscul ca inflația să revină este foarte mare.

Întrebarea este: se vor întoarce economia mondială și cea europeană la situația din anul 2022, adică la o rată înaltă a inflației? Nu există un răspuns sigur la această întrebare. Cel mai bine este să procedăm precum spunea economistul șef al Concordia: „mai vorbim peste o lună”.

Ziua de ieri a fost așteptată cu interes și curiozitate atât de către specialiști, cât și de publicul larg. Subiectul era cum vor reacționa piețele după declanșarea conflictului din Orientul Mijlociu.

După începerea războiului, mulți viteji se arată, în cazul acesta mulți investitori pe piețe susțin că se așteptau ca SUA și Israel să atace Iranul. În termeni de piață, se spune că riscul fusese deja inclus.

Cert este că ziua de ieri nu a fost atât de rea precum se așteptau o parte din analiști. În sensul că prețul țițeiului a crescut cu numai 7,7% ajungând la 79 de dolari pentru un baril de țiței Brent, ceea ce nu este totuși o evoluție spectaculoasă. Indicii bursieri au scăzut, dar procentajele sunt destul de mici, dolarul a crescut în raport de majoritatea valutelor, ceea ce pare paradoxal, dar poate fi explicat prin faptul că atacul este privit cu încredere de investitori care, în plus, și-au adus aminte că dolarul american este totuși o monedă de refugiu.

Tot un refugiu al investitorilor financiari sunt și obligațiunile suverane, iar ca atare ieri randamentele au crescut pe toată linia, fără să țină seama de state: Germania, Franța, Marea Britanie sau SUA.

Cele mai rele vești ale zilei de ieri au fost, pe de o parte, creșterea cu 40% a tarifului gazului natural pe piața europeană din Olanda și, pe de altă parte, subiectul care apare de fiecare când se inflamează un conflict în Orientul Mijlociu și anume strâmtoarea Ormuz. Blocarea de facto a acestui traseu folosit pentru transportul materiilor prime energetice din zonă ar putea fi un dezastru pentru alimentarea unor state, inclusiv europene, cât și în ceea ce privește cotația materiilor prime.

Ca de obicei, în astfel de situații puternic conflictuale apar scenariile de viitor. Unele sunt mai temperate, altele mai exaltate. Farmecul acestor scenarii este că se vor uita până la validarea lor sau dimpotrivă o dată cu infirmarea.

De exemplu, cea mai frecventă prognoză de ieri a fost că prețul țițeiului va ajunge la 100 sau chiar 120 de dolari pentru un baril. Desigur, nivelul de 100 de dolari barilul este unul orientativ, un reper, pentru că evoluția prețului este, în aceste condiții, imposibil de prevăzut. Dar, unii economiști arată că dacă acest conflict va fi de durată există riscul unei noi perioade inflaționiste la nivel mondial.

Tariful gazului natural înregistrat ieri îi îngrijorează pe europeni. Prețul pentru contractele la termen a urcat cu 48% ajungând la 47,32 euro pentru un MWh, mult mai mic, totuși, decât cei 300 euro pentru un MWh atins la începutul războiului din Ucraina. Evoluția tarifului de ieri a fost influențată și de anunțul companiei de stat din Qatar care și-a întrerupt producția de gaz natural lichefiat.

Tema strâmtorii Ormuz este esențială pentru că pe aici trece țițeiul produs de Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Kuweit și Irak. Între 17 și 20 milioane de barili pe zi traversează prin strâmtoare, care nu a fost niciodată închisă oficial, ci doar circulația a fost perturbată. Acest lucru s-a întâmplat în perioada 1984-1988, în timpul războiului dintre Iran și Irak și în anul 2019, în timpul tensiunilor dintre SUA și Iran.

În România, obsesia politicienilor de a face din orice vestea rea o știre bună l-a cuprins și pe ministrul energiei, Bogdan Ivan. Acesta a ținut să menționeze că la momentul actual nu este justificată o creștere mai mare cu 3-5 bani pe litru. Iată cum într-o lume a scenariilor exagerate, ministrul energiei vrea să-i liniștească pe consumatorii români spunându-le că nivelul creșterii prețului carburanților ar trebui să fie foarte mic. Dar, dacă explodează prețul țițeiului pe plan internațional? Atunci, ministrul Ivan va revizui cifrele despre care vorbește. Un conflict de anvergură ne arată că este posibil ca nimeni să nu fie profet în țara lui, nici măcar cei care vorbesc astăzi despre scenarii catastrofice.

Dacă privești datele de buget din prima lună a anului, îți vine să te ciupești să vezi dacă visezi sau nu! De ani de zile, nu a mai fost o lună care să arate precum ianuarie 2026. Adică, excedent bugetar și nu neglijabil, 845 milioane de lei, plus o reducere a cheltuielilor totale și a celor curente. De exemplu, cheltuielile bugetare au scăzut cu 6%, față de aceeași lună a anului trecut. Să mai adăugăm că veniturile au crescut cu 18%.

Evident, o parte din aceste evoluții au explicații legate de efectul de bază, în sensul că de-a lungul anului 2025 s-au decis o serie de măsuri de creștere a veniturilor bugetare și de scădere a cheltuielilor, iar toate acestea se văd în datele bugetare din ianuarie 2026. Ceea ce nu reduce optimismul pe care îl poate aduce situația bugetului din prima lună a acestui an.

Să mai dăm câteva exemple. Față de aceeași perioadă de anul trecut, în ianuarie 2026, cheltuielile de personal au scăzut cu 3,4%, datorită reducerii sporurilor și, probabil, a unei politici de blocare angajărilor în sectorul de stat. Pentru că practic nu au existat până acum reduceri de salarii pentru angajații din sectorul public.

Apoi, cheltuielile cu bunuri și servicii au scăzut notabil cu 11%. Cu siguranță, această reducere nu s-a putut obține doar din economisirea carburanților, a parcului de mașini sau a utilităților. De altfel, nota bugetară a Ministerului Finanțelor explică scăderea prin faptul că în ianuarie 2025 s-au plătit din Fondul Național de Sănătate restanțe din anul precedent, adică suma a fost mai mare decât media.

Cheltuielile cu dobânzile au scăzut cu 8%, dar nu se poate miza pe faptul că tendința va rămâne neschimbată pe durata întregului an, pentru că nivelul dobânzii poate fi fluctuant sau a fost stabilit la momentul împrumutului. Cheltuielile cu asistența socială au crescut cu 2%. Procentajul nu este mare, dar probabil că vine de la creșterea pensiilor speciale, pentru că pensiile bazate pe contributivitate au rămas la același nivel. Cheltuielile de capital, cu investițiile, au coborât la jumătate, ceea ce nu este o veste bună, dar ne aflăm, totuși, abia la începutul acestui an.

Și la capitolele de venituri bugetare există evoluții notabile cum ar fi: încasări din impozitul pe profit mai mari cu 23%, venituri bugetare mai mari cu 31% din impozitul pe salarii și venit și 62% mai mult din impozitul pe dividende. Este clar că aceste creșteri sunt conjuncturale și provin din schimbarea legislației privind impozitarea dividendelor sau eliminării facilităților fiscale pe salarii.

De asemenea, au crescut încasările din TVA (24%) și accize (7%), precum și contribuțiile de asigurări, 8%, sau veniturile nefiscale, cu 28%, dar la acest capitol sunt incluse sumele obținute din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Este clar că datele bugetare sunt reflexul deciziilor luate anul trecut, multe destul de complicate pentru economia reală, precum creșterea TVA, creșterea accizelor, reducerea sporurilor, creșterea impozitelor pe proprietate sau a taxelor locale.

Dar, mai este o situație care nu trebuie omisă și anume aceea că în prima lună a anului, statul a funcționat fără buget pe anul acesta. Sau mai exact, conform legislației, fiecare instituție a putut cheltui a 12-a parte din sumele din bugetul pe anul trecut. Adică, până la aprobarea bugetului pe anul 2026, instituțiile publice pot să cheltuiască în fiecare lună 1/12 din bugetul pe anul anterior.

În aceste condiții, cel mai bine ar fi să nici nu să nu se mai facă bugetul pe anul acesta, ci doar să se copieze cel pe anul anterior. Bineînțeles, este o glumă, dar varianta serioasă ar fi ca bugetul să fie construit foarte conservator pe partea de cheltuieli, adică la nivelul anului 2025. Ar fi cu adevărat un act nu doar de curaj economic, ci și de responsabilitate.

S-a vorbit mult în ultima perioadă despre tariful energiei, respectiv despre diferența care există între prețul din Uniunea Europeană și cel din SUA. S-a afirmat că prețul energiei este de două ori mai mare în Europa decât în America sau conform altor surse diferența ar fi chiar de trei ori în favoarea SUA.

În mod clar, există o problemă și cea mai bună dovadă în acest sens este preocuparea europeană pentru a reduce prețul energiei. Comisia Europeană are un plan în acest sens. S-a spus deja de nenumărate ori că economia europeană nu poate fi competitivă față de SUA și China cu un preț atât de ridicat al energiei. De aceea, pentru Uniunea Europeană găsirea unor mijloace prin care se reduc tarifele energetice devine un obiectiv capital.

Recent, însă, a venit o surpriză de peste Ocean și anume că tariful energiei a crescut anul trecut în SUA cu 6,7%, adică mai mult decât rata inflației. Creșterea prețului energiei vine în pofida promisiunilor președintelui american că facturile la energie se vor reduce la jumătate. Nu au scăzut, ci au crescut.

Experții au găsit și explicația din cauza căreia au crescut prețurile și anume centrele de date care au devenit tot mai multe în America. Numărul centrelor de date a ajuns anul trecut în SUA la aproximativ 5.000.

Conform agenției de presă Bloomberg, tariful angro al energiei electrice a crescut în ultimii cinci ani cu 267% în zonele în care sunt concentrate centrele de date. Iar creșterea tarifului se transmite și către consumatorii casnici sau industriali. Din anul 2019, prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici a crescut cu 37%, a calculat un economist al companiei Coface pentru publicația franceză La Tribune. Iar tarifele cresc mai repede pentru populație decât pentru firme, pentru că gospodăriile plătesc și mentenanța rețelei de distribuție.

În acest moment, administrația Trump caută soluții în așa fel încât creșterile de prețuri ale energiei cauzate de dezvoltarea centrelor de date să fie suportate de marile companii de tehnologie. Oficialii americani înțeleg că dezvoltarea firmelor tehnologice depinde de construirea centrelor de date, iar aceste centre sunt consumatoare mari de energie. Deci, firmele mari își vor asuma nota de plată, iar Microsoft s-a angajat deja să nu fie cauza creșterilor de tarife în zonele în care compania construiește centre de date.

Dar, companiile de tehnologie nu pot rezolva dezechilibrul care există între cerere și ofertă. Comenzile pentru centre de date sunt tot mai mari, ceea ce înseamnă că este nevoie de o producție sporită de energie.

Marii furnizori de energie se tem să nu investească astăzi pentru a constata peste câțiva ani că a fost prea mult. Deci, investitorii sunt atenți să își calibreze corect dezvoltările unităților de producție și rețelele de transport și distribuție. În același timp, sunt experți care mizează că gazul natural va fi principalul combustibil pentru centrele de date.

Creșterea facturilor la energie nu este cauzată exclusiv de proliferarea centrelor de date, ci și de vechimea rețelelor electrice. Majoritatea infrastructurii energetice americane datează din anii 1970-1980 și ca efect gospodăriile populației plătesc întreținerea rețelei.

De exemplu, locuitorii din California, au fost puternic afectați de o serie de incendii, dar și de creșterea prețului energiei. În același timp, prețul benzinei a crescut până la 0,74 de dolari, totuși, departe de vârful de 1,30 dolari înregistrat în anul 2019. Una peste alta, sunt semnale care arată că energia devine un subiect din ce în ce mai complicat și mai costisitor. Nu înseamnă că America se apropie, prin creșteri de tarife, de Uniunea Europeană, ci doar că energia devine o problemă și pentru SUA.

Javier Milei face bilanțul economic al anului trecut. Președintele argentinian, un economist libertarian, a venit la putere în urmă cu trei ani și a promis reformarea structurală a economiei. Ceea ce a și făcut.

Săptămâna aceasta, Javier Milei jubilează. Institutul de statistică argentinian a anunțat că economia a crescut anul trecut cu 4,4%. FMI anticipase o creștere cu 4,6%, dar ritmul este bun, mai ales dacă avem în vedere că vine după doi ani de contracție economică, minus 1,6% în 2023 și minus 1,7%, în anul 2024.

Cum s-a reușit revenirea la creștere economică? Reprezentanții guvernului vorbesc despre soliditatea fundamentelor economice, despre reducerea riscului de țară, despre excedentul bugetar și o politică monetară adecvată. Toate acestea s-au întâmplat în condițiile în care, anul trecut Argentina a trecut și printr-un scrutin electoral legislativ care a reconfirmat forța politică a partidului care îl susține pe președintele Milei.

O bornă importantă este cea a recâștigării încrederii în economia argentiniană. Un indice care măsoară riscul de țară, publicat de banca de investiții americană JP Morgan, cotează Argentina la un nivel de 500 de puncte, după ce la începutul anului 2024 se afla la 2.100 de puncte. Un progres evident.

Sectorul agricol a propulsat creșterea economică înregistrând anul trecut un avans cu 32%, grație în special producției de grâu. Nu este singurul domeniu în progres, Institutul de Statistică arată creșteri ale industriei de pescuit, 18% și sectorului financiar, 14%. În schimb, industria și HORECA (hoteluri și restaurante) au înregistrat scăderi. Datele statistice arată că economia argentiniană se dezvoltă cu viteze diferite, dar, în același timp, analiștii constată că nu se poate vorbi de o dependență totală de agricultură.

Uneori, în economie nu le poți avea pe toate. În cazul Argentinei, creșterea economică este vestea bună însoțită de alte vești mai puțin bune. Astfel, consumul rămâne în scădere, minus 2,8% la nivelul anului trecut față de anul precedent, explicabil prin faptul că Javier Milei a luat măsuri economice dure care au dus la disponibilizarea a 300.000 de angajați din sectorul public și cel privat.

Creșterea economică îl încurajează pe președintele argentinian să își continue reformele. De altfel, FMI prognozează că economia își va continua creșterea, anul acesta cu 4%, iar în 2027, ultimul an de mandat al lui Milei, creșterea va fi cu încă 4%.

Administrația Milei a făcut progrese și în ceea ce privește inflația. Anul trecut, s-a încheiat cu o rată a inflației de 31,5%. Ceea ce pentru Europa pare o nereușită drastică, pentru Argentina este o performanță, în sensul că este cea mai mică rată din anul 2017 până în prezent.

În materie de reforme guvernul lui Milei tocmai a promovat în Parlament schimbări majore în ceea ce privește piața muncii. Schimbările sunt dure, dar necesare pentru a încuraja companiile să investească și pentru a reduce munca „la negru”.

La începutul acestei luni, Camera Deputaților din Parlamentul argentinian a aprobat reforma pieței muncii, cu schimbări ultraliberale contestate de sindicate. Dincolo de declarațiile politice, de genul o schimbare așteptată de 70 de ani, concret, este vorba despre prelungirea timpului de lucru de la opt la 12 ore pe zi, despre flexibilizarea legislației privind concedierile, reducerea orelor suplimentare efectuate de angajați și funcționari, autorizarea plății salariilor în valută, dar și limitarea dreptului la grevă.

Astfel, sunt o serie de servicii esențiale care este obligatoriu să fie furnizate în proporție de sută la sută. Aceste limitări vizează sectorul educației, transportul și forțele de ordine. Desigur, sindicatele acuză puterea politică și pregătesc mișcări de protest, dar deocamdată modificările promovate de Javier Milei au fost aplicate, iar rezultatele, deși cu un impact social negativ, arată că economia este pe drumul cel bun.