Economia reală

Economiștii au remarcat o schimbare importantă intervenită în domeniul comerțului internațional. Anthony Morlet-Lavidalie, economist la un institut de cercetare privat, observă pe rețeaua X că pentru prima dată excedentul comercial al Chinei în relația cu Uniunea Europeană îl depășește pe cel rezultat din comerțul cu SUA. O astfel de situație a mai fost pentru câteva luni în anul 2008, atunci când s-a declanșat criza subprime. A fost, însă, doar o conjunctură care nu a durat mult.

De data aceasta, deficitul comercial al Uniunii Europene în relația cu China arată o evoluție mai profundă care ar trebui să îi facă atenți pe politicienii europeni.

Concret, în luna octombrie a.c., în termeni anuali, excedentul comercial al Chinei față de Uniunea Europeană a fost de 310 miliarde de dolari, în timp ce în raport cu SUA a fost de numai 302 miliarde de dolari.

Desigur, economiștii atrag atenția că este posibil ca excedentul Chinei față de SUA să fie în realitate mai mare, pentru că o parte din mărfurile chinezești intră în America prin Mexic sau Vietnam, de exemplu.

Cert este că după anul 2019, excedentul Chinei în relațiile comerciale cu Uniunea Europeană aproape că s-a dublat. Dar, este clar că un nivel atât de ridicat al deficitului comercial al Uniunii Europene arată un fenomen de care experții se temeau și anume că o dată cu introducerea taxelor vamale americane o parte din mărfurile chinezești se vor orienta spre Europa. Este o realitate și s-ar putea să fie doar începutul, în sensul că deficitul comercial va crește în următorii ani.

De fapt, SUA și-a creat o barieră, mai mică sau mai mare, în relația comercială cu China, în timp ce Uniunea Europeană, cu mici excepții, este descoperită în fața mărfurilor chinezești.

Este greu de spus dacă modelul american al taxelor vamale este de urmat și de către Uniunea Europeană. De fapt, în sectorul automobilelor electrice, se aplică deja taxe vamale pentru mașinile fabricate în China. Dar, economiștii observă că avantajele competitive ale industriilor europene, precum auto, sectorul aerospațial, produse chimice sau mașini-unelte au fost anulate parțial sau total de către mărfurile importate din China. Chiar dacă pentru o serie de produse importate din China există suspiciunea că beneficiază de subvenții de stat, Comisia Europeană nu a luat măsuri de taxare decât în cazul mașinilor electrice.

Mai complicat este că mărfurile chinezești concurează produsele europene pe terțe piețe, ceea ce înseamnă că vorbim despre o dublă lovitură, o dată prin importurile care intră în Europa și a doua oară prin concurența făcută exporturilor europene.

Un caz reprezentativ este Germania, o țară-fanion pentru industria europeană. Doar că evoluțiile din ultimii ani nu avantajează Germania în relația comercială cu China. Astfel, între anii 2019-2024, exporturile germane către China au scăzut cu 9%, în timp ce exporturile de la Beijing către Berlin au crescut cu 40%. În urmă cu șase ani, Germania avea excedent comercial cu China în valoare de 30 miliarde de dolari, iar în ultimele 12 luni are un deficit de 25 miliarde de dolari. O schimbare, fără îndoială, spectaculoasă.

Economiștii văd soluții diferite pentru aceeași problemă, respectiv creșterea deficitului comercial european față de importurile din China. Unii experți propun ca accesul pe piața europeană pentru firmele asiatice să fie însoțit de condiția investițiilor pe teritoriul Uniunii Europene. Alții cred că în cazul subvențiilor de stat acordate în China ar trebui impuse tarife compensatorii de către Europa. În fine, există și o a treia opinie care cere Comisiei Europene să introducă taxe vamale după modelul american. Nicio soluție nu este perfectă, dar ceva ar trebui făcut.

Anul acesta, au fost economiști care au insistat pe ideea că România va intra în recesiune. Bineînțeles, nu era vorba doar despre defetism, ci și despre folosirea unui model de prognoză.

Cifrele recente ar putea să le dea dreptate celor care au prognozat recesiunea. În trimestrul al treilea, economia românească a scăzut cu 0,2% față de trimestrul anterior. Este o evoluție care atrage atenția, cu atât mai mult cu cât, într-o precizare care nu îi este neapărat caracteristică, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a remarcat la sfârșitul săptămânii trecute, cu ocazia prezentării Raportului asupra inflației, că scăderea economică trebuie să fie un semnal de alarmă.

Nu este neobișnuit ca economia să înregistreze o scădere față de trimestrul precedent. Ultima oară s-a întâmplat în primul trimestru al anului 2023, atunci când scăderea a fost minimă, cu 0,1%. Dar, sunt economiști care pun preț pe indicatorul de raportare la trimestrul anterior luând în calcul că acesta arată o tendință.

Este adevărat că în termeni anuali creșterea economică este pe plus, adică atât în trimestrul al treilea 2025 față de aceeași perioadă de anul trecut, cât și în primele nouă luni ale anului, ritmul creșterii a fost cu 1,4%, ca serie ajustată sezonier.

O analiză a grupului BCR arată că agricultura, prin producția realizată, și sectorul construcțiilor au contribuit la creșterea economică, iar producția industrială a scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, cererea internă și-a încetinit creșterea și a avut ca efect o scădere a vânzărilor cu amănuntul. O scădere care vine și pe fondul reducerii puterii de cumpărare din cauza creșterii inflației. Iar inflația a urcat din cauza creșterii TVA, a tarifelor la energia electrică și a accizelor.

Va aluneca economia românească în recesiune? Prognozele oficiale spun că nu, de exemplu chiar Fondul Monetar Internațional (FMI) a publicat un raport despre România în care arată că prognoza de creștere pentru anul acesta este de 1%, iar anul viitor estimarea FMI pentru creșterea economică este de 1,4%.

Dar, economiști independenți vorbesc în continuare despre o recesiune tehnică, situație în care s-ar ajunge dacă și în ultimul trimestru al anului s-ar înregistra o scădere față de trimestrul precedent. De fapt, marea problemă nu este neapărat intrarea sau nu în recesiune, ci faptul că economia și-a pierdut capacitatea de a genera o creștere la un nivel ridicat. În urmă cu patru-cinci ani, România avea un ritm solid de creștere economică, în pofida faptului că principala contribuție venea de la consum. Anul trecut, specialiștii au observat că la un stimul bugetar de 8,6% din PIB s-a realizat o creștere economică cu 0,9%, iar anul acesta pentru un deficit bugetar de 8,4% din PIB se va atinge, să admitem, o creștere economică de cel mult 1%, care ar putea include și un scurt episod de recesiune tehnică. Evident, este prea puțin.

Desigur, în jocul evoluției produsului intern brut intră și inflația. BNR a realizat o amplă anchetă de prețuri cu ocazia creșterii TVA din luna august. Astfel, au fost monitorizate prețurile a 33.000 de produse alimentare plus același număr de mărfuri nealimentare pentru a vedea în ce măsură creșterea TVA s-a transmis asupra prețurilor produselor. Concluziile sunt că în cazul alimentelor, pentru 80% dintre produse prețurile au crescut o dată cu creșterea TVA, iar la o parte dintre mărfuri, 13%, creșterile de prețuri au fost mai mari decât creșterea TVA.

La produsele nealimentare, majorările de prețuri au fost mai lente în timp și mai mici decât nivelul de creștere al TVA. Explicația poate fi aceea că mulți producători și comercianți au preferat să aștepte lunile de toamnă, atunci când în mod tradițional ajustează prețurile produselor nealimentare. Au fost și excepții. De exemplu, în cazul combustibililor transmiterea creșterii TVA în prețuri a fost de numai 50%, iar legumele, fructele și ouăle au avut chiar scăderi de prețuri. În concluzie, economia românească este în faza în care ajustează prețurile, în principiu, în sus, fără însă ca efectele să fie vizibile și asupra creșterii economice.

Companiile rusești Lukoil și Rosneft ar trebui să își vândă activele pe care le au în diverse țări. Este condiția impusă la sfârșitul lunii octombrie a.c. de SUA, intenția sancțiunii fiind ca firmele din domeniul energetic, cele mai mari din Rusia, să nu mai poată finanța efortul de război.

Timpul este scurt. Într-o săptămână ar trebui găsite soluțiile, dacă termenul sancțiunii nu va fi prelungit. Unii experți interpretează ofertele de vânzare ca niște chilipiruri, dar în cazul Lukoil, companie care este prezentă și în România și deci mai interesantă și pentru piața locală, situația este complicată.

Cu această ocazie, putem vedea cât de extinsă este activitatea Lukoil în lume. Compania fondată în anul 1991, al doilea producător rusesc de petrol după Rosneft, este o companie integrată, care include întregul lanț de valoare, de la explorare și exploatare, până la rafinare și distribuție.

În Africa, Lukoil este foarte prezentă în domeniul petrolului și gazelor naturale. În Camerun, compania rusească deține o treime dintr-un important perimetru de gaze din zona offshore. În Egipt, Lukoil operează două câmpuri de gaze. De asemenea, compania rusească are exploatații energetice în Nigeria și Ghana, iar din Congo obține gaz natural lichefiat. Se poate spune că Lukoil a fost bine primită în statele africane bogate în resurse energetice.

De fapt, este o strategie a companiei rusești care după anul 2022 și-a extins operațiunile în Africa tocmai pentru a încerca să își diversifice zonele geografice în care este prezentă și sursele de obținere a veniturilor. Calculul a fost ca afacerile în scădere din Europa să fie compensate prin creșterea pe alte piețe.

Retragerea Lukoil din Africa, dacă se va întâmpla, creează o oportunitate pentru companiile europene, în special de gaze naturale. Începând cu anul viitor, statelor europene li se interzice să încheie noi contracte de aprovizionare cu gaze din Rusia, iar contractele de lungă durată se mai pot derula până la 1 ianuarie 2028.

Pentru europeni, retragerea Lukoil din Africa are o miză dublă: pe de o parte, se poate asigura o zonă de asigurare alternativă, importantă în contextul în care Uniunea Europeană vrea să reducă la minimum aprovizionarea cu materii prime energetice din Rusia. Pe de altă parte, companiile europene vor avea oportunitatea să achiziționeze participații la proiectele energetice din Africa și să exploateze unele resurse alături de parteneri locali. Că firmele europene vor folosi sau nu această șansă rămâne de văzut. Deocamdată, de activele deținute de Lukoil în Africa sunt interesați mulți investitori.

Să ajungem în România. Lukoil are o rafinărie cu o cotă de piață de 20%, un număr de 320 de benzinării, care dețin o cotă de piață de 10% și o participație de 87% din perimetrul offshore Trident, restul aparținând Romgaz.

Într-o analiză publicată în revista NewMoney, avocata Oana Ijdelea, specializată în domeniul energetic, arată că Lukoil România este doar o verigă într-un lanț complex, cu structuri de proprietate încrucișate, vehiculate prin firme din Elveția, Cipru și Olanda. Concluzia: este greu de spus ce ar cumpăra un eventual investitor, cu atât mai mult statul român existând riscul ca operațiunile comerciale să continue nestingherite, dar sub altă formă.

Fără îndoială, miza cea mai mare a activelor Lukoil în România este participația la perimetrul Trident, un zăcământ estimat la 30 miliarde de metri cubi de gaze. Marea întrebare este la ce preț s-ar putea răscumpăra investiția de până acum a Lukoil știind că plata efectuată de Romgaz către Exxon a stârnit multe controverse.

Statul român ar putea să se implice în cazul Lukoil printr-o preluare a companiei, fie prin administrare temporară, fie printr-o „naționalizare tehnică”, după cum explică Oana Ijdelea. În concluzie, sunt multe variante de luat în calcul și multe neclarități.

Inflația anuală este și va rămâne la cote înalte. România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană și va rămâne la fel în următoarele nouă luni.

Inflația rămâne în octombrie a.c. la un nivel ridicat. Este o reducere aproape invizibilă a cifrei inflației anuale în octombrie a.c. față de septembrie a.c., 9,8% față de 9,9%. Este o reducere statistică, practic, de nesesizat de către consumatori.

Se pot face multe comentarii pe marginea unei inflații atât de înalte, foarte aproape de 10%. Dar, pentru că ieri a fost o coincidență, în sensul că în aceeași zi Institutul de Statistică a publicat rata inflației în octombrie a.c., iar Consiliul de administrație al BNR a avut ședința pe probleme de politică monetară, putem să privim evoluția inflației și, în general, a economiei prin prisma logicii băncii centrale.

„Tradus” în limbaj comun, BNR ne spune că au crescut prețurile combustibililor, energiei și unor categorii de produse nealimentare care însă au fost contrabalansate aproape în totalitate de evoluția prețurilor produselor LFO (legume, fructe, ouă) și a celor din tutun. Observația băncii centrale se referă la ultimele trei luni, începând din august a.c., pentru că dacă ne uităm la prețurile LFO și tutun raportate la anul trecut vom constata că doar în puține cazuri putem vorbi despre prețuri constante, în cele mai multe situații fiind creșteri. Trimestrul al treilea al anului a venit cu o creștere a prețurilor, cauzele fiind evidente: liberalizarea tarifului energiei electrice la 1 iulie a.c. și creșterea TVA și a accizelor de la 1 august a.c.

Banca centrală arată că majorarea cotelor de TVA s-a transferat aproape integral în prețurile de consum, dar această preluare a fost încurajată de păstrarea nivelului cererii pe anumite segmente de mărfuri și de așteptările inflaționiste pe termen scurt.

Prin orice metodă sau indicator s-ar calcula inflația, vom vedea o creștere. De exemplu, indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC), un indicator utilizat la nivelul Uniunii Europene, a urcat de la 5,8%, în iunie a.c., la 8,4%, în octombrie a.c., ceea ce face ca România să fie pe primul loc la nivel european, o poziție pe care bineînțeles că niciun stat membru nu și-o dorește.

BNR face și o serie de observații referitoare la evoluția economiei care sunt luate în calcul de membrii Consiliului de administrație al băncii centrale atunci când iau deciziile de politică monetară.

Concret, în trimestrul al doilea creșterea economică a revenit modest, plus 1,3%, după stagnarea din primele trei luni ale anului. De asemenea, datele înregistrează și o încetinire a creșterii cererii interne, pe fondul scăderii ușoare a investițiilor față de anul trecut.

Vânzările cu amănuntul, consumul, au înregistrat în trimestrul al treilea un mic declin față de anul trecut, iar producția industrială a scăzut ușor. În schimb, sectorul construcțiilor a avut un salt important în lunile iulie și august a.c, perioadă în care în mod tradițional se lucrează mai mult în domeniu, dar care arată și o dinamică a investițiilor, în special în sectorul rezidențial.

Pe piața muncii, numărul de salariați a scăzut ușor, dar s-ar putea explica și prin caracterul sezonier al angajărilor. Creditul acordat sectorului privat și-a încetinit creșterea, 7,5%, în septembrie a.c., față de 8%, în august a.c., în condițiile în care creditele în lei pentru locuințe și-au stopat ascensiunea, iar creditele de consum au cunoscut o reducere a nivelului de două cifre.

BNR face și câteva observații despre evoluțiile viitoare, care arată că rata inflației va avea doar scăderi modeste în următoarele trei trimestre la care se adaugă incertitudinile interne și externe. Cele interne provin de la efectele viitoarelor măsuri de ajustare bugetară, iar cele externe de la tensiunile comerciale, războiul din Ucraina sau planurile de creștere a cheltuielilor de apărare și infrastructură.

În concluzie, inflația va rămâne la o cotă înaltă, ceea ce va însemna o perioadă complicată atât pentru companii, cât și pentru consumatori.

În luna septembrie a.c., România a mai adăugat 10.000 de prosumatori ajungând la 267.000. Acestea sunt datele prezentate de un oficial al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la care se adaugă și capacitatea instalată de producție a prosumatorilor, respectiv 3.128 MW, ceea ce înseamnă echivalentul a trei reactoare nucleare.

Cifrele arată că panourile fotovoltaice „au prins” la cetățenii români. Instalarea de surse regenerabile în gospodării a devenit un „sport național” care arată două lucruri. Pe de o parte, populația a înțeles avantajele indiscutabile ale producerii de energie în propria gospodărie. Pentru mulți români instalarea panourilor fotovoltaice a fost o reală investiție, adică au strâns bani pentru a ajunge să nu mai depindă energetic de furnizori.

A fost o mică lecție de educație economică. Dacă în materie de economisire, puțini români reușesc să aibă active financiare (o arată cifrele și studiile), în ceea ce privește instalarea de echipamente energetice aproape 270.000 de familii au dat dovadă de educație economică. Pentru că montarea de instalații fotovoltaice este în sine o investiție: familia avansează o sumă de bani pe care o va recupera în timp, din scăderea facturii la energia electrică.

Pe de altă parte, dezvoltarea prosumatorilor arată că statul trebuie doar să indice drumul de urmat. Dacă obiectivul este corect, dacă populația va vedea că este avantajată, atunci se va ralia și va dezvolta proiectul, indiferent de susținerea statului.

Este cazul și programelor de instalare de panouri fotovoltaice. Programul „Casa Verde” a impulsionat, fără îndoială, gospodăriile să devină prosumatori. Dar, a fost mai mult decât atât, în sensul că nu doar subvențiile de la stat i-au determinat pe consumatori să devină mici producători de energie, ci a devenit un fenomen de masă. Sunt familii care și-au instalat panouri fotovoltaice independent de subvenții, pe banii lor.

Când spunem că este un fenomen de masă nu exagerăm, pentru că numărul de prosumatori se referă în special la mediul rural și la micile orașe, acolo unde s-au putut instala ușor echipamentele. De exemplu, cvartalurile de blocuri din marile orașe ale țării nu intră în calcul, pentru că, deocamdată, nu s-au găsit soluții pentru a-și produce chiar și parțial energia pe care o consumă.

În pofida avantajelor pe care le aduc, prosumatorii nu au fost bine primiți de oficiali și experți. Expansiunea prosumatorilor a venit la pachet cu o încărcare în anumite perioade ale zilei a sistemului energetic național. Pentru unii, prosumatorii au devenit o povară uitându-se prea repede că, în esență, reușesc să fie împreună un producător important la nivel național. S-a încercat chiar prin politici publice să se tempereze elanul prosumatorilor omițându-se că un rol important ar trebui să îl aibă investițiile în rețelele electrice pe care ar trebui să le facă Transelectrica și furnizorii.

Suntem în faza în care subvențiile vin la pachet nu doar cu echipamentele de producere a energiei electrice, ci și cu capacități de stocare. Foarte bine! Stocarea este o soluție bună atât pentru gospodării, cât și pentru sistemul energetic național. Deocamdată, însă, pașii pentru stocare sunt mai lenți decât cei pentru instalarea echipamentelor, doar puțin peste 10% din prosumatori au și capacități de stocare.

Probabil că numărul gospodăriilor care vor cumpăra baterii de stocare va crește destul de repede, cu sau fără programe naționale. Cetățenii au înțeles avantajele independenței energetice și vor găsi mijloacele financiare pentru a mai face un lucru necesar și anume să cumpere capacități de stocare. Dacă românii au reușit să construiască împreună trei reactoare nucleare, vor găsi sursele pentru a avea și baterii cu care să stocheze curentul pe care îl produc.

Un investitor român a anunțat construcția unei fabrici pentru hrana animalelor de companie. Pare un produs puțin important, dar nu este așa. Piața mâncării pentru animale de companie este dominată de importuri, iar o investiție în acest domeniu ajută și România, nu doar compania producătoare.

Una din marile probleme ale economiei românești este deficitul balanței comerciale. Degradarea indicatorului de comerț internațional a avut loc în ultimii ani, însă, continuă și astăzi. De exemplu, cele mai recente date arată că în primele nouă luni ale anului deficitul balanței comerciale a fost de 24,4 miliarde de euro, cu un miliard mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.

De-a lungul timpului, au fost nenumărate idei care au venit din mediul de afaceri sau de la guverne pentru a găsi soluții care să reducă nivelul deficitului. Cu toate acestea, evoluția a fost nefavorabilă.

Decidenții politici au vorbit despre programe naționale care să încurajeze producția internă în anumite domenii deficitare. Dar, nu s-a întâmplat aproape nimic. Camera de Comerț și Industrie a propus să se facă o listă cu produsele cu deficit pe piața românească și apoi să se înceapă negocierile cu o serie de companii care să fie invitate să investească în România. Ideea nu este rea, numai că din diverse motive nu a dat roade. Un lucru este cert: situația deficitului ne arată că există mult loc de business în România.

Ieri, a venit o veste bună. Compania Transavia deținută de omul de afaceri Ioan Popa a anunțat că a început o investiție de 150 milioane de euro într-o fabrică de produse de hrană pentru animale de companie. Auzind această veste s-ar putea să schițați un zâmbet. Nu este cazul. Hrana pentru animale de companie este un produs cât se poate de important și care generează un deficit semnificativ pentru economia românească.

Un studiu realizat de Călin Costinaș, directorul adjunct al unei companii de retail care este prezentă în România, arată că hrana pentru animale de companie se află în top 4 produse alimentare care creează deficit de balanță comercială. Studiul arată că pe piața românească sunt importate 800.000 de tone de mâncare pentru animale de companie produse în alte țări de către firme cu renume și experiență în domeniu. De asemenea, analiza prezentată de Transavia arată că piața românească de hrană pentru animale de companie este de aproximativ un miliard de euro, din care doar 3% sunt produse în țară.

În aceste condiții, decizia de a construi o fabrică în România este cât se poate de logică, dar situația deficitului nu diminuează cu nimic meritul investitorului autohton. Dacă ar fi simplu, probabil că mulți antreprenori români s-ar decide să construiască în țară linii de producție pentru produse aduse din import.

Investiția de 150 milioane de euro a Transavia nu este întâmplătoare. Doar la o primă analiză se pot vedea câteva atuuri. În primul rând, o piață dominată de importuri. Dar, pentru a lupta pe piață cu produsele marilor companii va fi nevoie ca Transavia să creeze branduri și să le impună în rândul consumatorilor.

În al doilea rând, este evident că există o sinergie între afacerile Transavia, producător de carne de pui cunoscut la nivel național, și viitorul business cu hrană pentru animale de companie. Materiile prime, produsele semifabricate și rețelele de distribuție și vânzare vor putea fi folosite în comun de cele două linii de business.

În al treilea rând, Ioan Popa, proprietarul Transavia, a declarat că decizia construirii noii fabrici a fost legată de existența autostrăzii Sebeș-Turda.

În al patrulea rând, locul construirii fabricii este unul cu o semnificație specială. Este vorba despre comuna Ciugud din județul Alba, o localitate deja celebră în România pentru investițiile smart realizate. În concluzie, Transavia nu a mai așteptat programele naționale pentru reducerea deficitului comercial și probabil nici vreo rugăminte de la guvern pentru a investi în sectorul petfood. A calculat, a analizat și a început construcția. Dacă va reuși, Ioan Popa merită măcar o strângere de mână din partea celui care va conduce guvernul peste câțiva ani.

Uniunea Europeană este invadată de produse de îmbrăcăminte chinezești în special prin intermediul a două platforme de comerț online. Aplicațiile online chinezești au introdus un sistem draconic de producție bazat pe furnizori locali care le permite să vândă la prețuri mici. Deocamdată, soluțiile europene sunt axate pe creșterea taxării importurilor extracomunitare.

Ziarul francez „Les Echos” a publicat un reportaj realizat de trimisul său special în China, jurnalistul Raphael Balenieri, despre platforma digitală Shein. Temu și Shein au devenit probleme europene și inclusiv românești după ce vânzările lor au explodat în ultimii ani. De exemplu, anul trecut în Uniunea Europeană au intrat 12 milioane de pachete mici pe zi, 90% provenind din China. Drept urmare, România a introdus o taxă de 25 lei pentru coletele cu valori mai mici de 150 de euro care vin din zone extracomunitare, iar Uniunea Europeană intenționează să schimbe sistemul vamal pentru această categorie de mărfuri.

Corespondentul „Les Echos” își începe relatarea într-un mic sat aflat în regiunea Guangdong, din sudul Chinei. Aici, o femeie de 46 de ani împachetează zilnic peste 1.000 de haine pe care le pune pe fiecare într-o geantă de mici dimensiuni cu fermoar pe care scrie Shein. Cinci litere, o marcă binecunoscută de adolescenți din întreaga lume.

Chen Hayan, așa o cheamă pe femeia din articolul ziarului francez, câștigă doi eurocenți pentru fiecare pachet, ceea ce înseamnă că în 12 ore de muncă în care reușeste să facă 1.250 de pachete va câștiga 25 de euro. Sunt platforme de comerț online care plătesc mai bine, dar Shein are avantajul că oferă volume mari și constante. Femeia și-a lăsat copiii departe de regiunea unde lucrează, dar spune că preferă să împacheteze haine în loc să le coasă, pentru că măcar poate să își relaxeze picioarele din când în când.

De fapt, Chen Hayan lucrează într-un adevărat atelier de fabricat haine. Acolo sunt tăiate materialele după tipar cu ajutorul unor mici fierăstraie electrice și sunt apoi cusute la zeci de mașini. O tehnologie veche, din secolul trecut, dar care rămâne actuală în multe state din Asia.

Sunt mii de ateliere în Guangdong, în satele care au fost absorbite practic de marea metropolă. Sunt, de asemenea, mii de muncitori care lucrează pentru Shein și chiar dacă platforma digitală este criticată pentru condițiile de muncă, pentru ignorarea normelor de mediu sau pentru concurență neloială, consumatorii europeni sunt atrași de prețurile mici la care pot achiziționa mărfurile venite din China. De altfel, Shein a inaugurat recent un magazin fizic la Paris în mijlocul unor proteste și controverse enorme.

Retailerul chinez a standardizat condițiile de livrare pentru cele aproximativ 7.200 de mici firme care îi produc marfa. Este vorba despre termene de livrare foarte scurte, producția la cererea platformei și un sistem dur de evaluare a furnizorilor. Presiunea asupra atelierelor de producție este mare, unii furnizori încep să piardă bani și din această cauză încearcă să își reducă dependența de platforma digitală, se arată în analiza „Les Echos”.

Articolul explică modul de lucru. Shein a externalizat activitățile, inclusiv designul hainelor. Astfel, subcontractorii sunt obligați să inoveze continuu. Ei trimit către retailer între 50 și 100 de propuneri de modele, din care Shein alege 20. Problema este că doar câteva vor avea succes de piață și pentru acestea vor veni comenzi masive. Restul înseamnă muncă risipită care ajunge la gunoi. Este ca și cum ai juca la loterie, exprimă plastic situația un furnizor al platformei digitale.

Termenele de livrare pentru modelele cerute de Shein sunt tot mai scurte, dacă în urmă cu câțiva ani erau de 21 de zile, acum au scăzut la 13. Printr-o aplicație informatică, platforma reușește să reducă stocurile și să le optimizeze mult mai bine decât în comerțul tradițional. Există și o evaluare a furnizorilor printr-un sistem de rating, în funcție de care se reglează comenzile, dar și termenele de plată. Platforma digitală s-a angajat să investească zeci de milioane de dolari pentru a îmbunătăți condițiile de muncă și asistența medicală a lucrătorilor, se arată în articolul publicat de “Les Echos”. Ceea ce nu schimbă cu nimic situația și anume invazia de produse textile chinezești în Uniunea Europeană.

În cele mai multe cazuri, mass-media economică prezintă oameni de afaceri sau investitori, companii sau antreprenori printr-un unghi pozitiv. Mediul de afaceri, în general, este văzut prin prisma taxelor și impozitelor plătite la stat, a locurilor de muncă create și eventual a implicării sociale. Fără îndoială, așa stau lucrurile, companiile mai mari sau mici, românești sau străine joacă atât un rol economic, cât și unul social.

Numai că vine un moment în care soclul pe care a fost ridicat mediul economic se fisurează rău. Vine un moment care ne arată un adevăr pe care îl bănuim, dar pe care de multe ori preferăm să îl trecem cu vederea, cel al relațiilor „sulfuroase” dintre unii oameni de afaceri și zona politică.

În aceste zile, am văzut un astfel de moment „în toată splendoarea sa”. Un om de afaceri din județul Vaslui proprietarul unei firme cunoscute la nivel regional din industria alimentară a avut la începutul acestui an o mare problemă. Respectiv, inspectorii Direcției sanitar-veterinare locale au găsit salmonella în fermele lui și drept urmare 220.000 de păsări au fost sacrificate și șase milioane de ouă au fost distruse.

O comisie formată din reprezentanți ai prefecturii, ai DSV local și experți în sectorul avicol au făcut o evaluare a situației. Dacă verdictul comisiei ar fi fost că proprietarul a respectat normele sanitar-veterinare acesta ar fi obținut despăgubiri de la stat. Miza este foarte mare, pentru că sumele primite ar trebui să ajungă la 13 milioane de lei. Numai că de la începutul anului până în septembrie a.c. nu s-a rezolvat nimic, Direcția Sanitar-Veterinară Vaslui nu a aprobat dosarul de despăgubire.

Afaceristul din Vaslui este mânios și crede că oamenii de la stat au ceva cu el și cu fabricile lui de carne de pui. Până aici nu este nimic ieșit din comun. Am văzut de-a lungul timpului nenumărați antreprenori supărați pe stat pentru motive foarte diverse, inclusiv pentru că unele instituții de control le-ar fi închis afacerea pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. În acest punct, va fi nevoie ca instituțiile statului, poate chiar Corpul de control al prim-ministrului, să lămurească dacă acțiunea Direcției sanitar-veterinare din Vaslui a fost în limitele legale sau a fost vorba de un abuz.

Când este nervos omul de afaceri din Vaslui face gesturi îngrozitoare. De exemplu, în urmă cu un an a lovit un cal până când l-a omorât. În cazul despăgubirilor, investitorul vasluian se decide că trebuie să scape de cel care îi pune bețe în roate. Cum ar putea face acest lucru? Schimbându-l de la conducerea instituției. Desigur, nu îl poate da afară pe șeful DSV Vaslui de unul singur și apelează la un politician, șeful PNL pe județ și la o mică rețea din regiune. Politicianul local nu este chiar mărunt. Mai întâi, pentru că acesta este un traseist care și-a început drumul în politică în PSD, a trecut la UNPR, s-a orientat către Partidul Poporului Dan Diaconescu și apoi a eșuat la PNL. Tot acest traseu politic sinuos i-a adus însă suficiente beneficii. A fost director general la Telecomunicații CFR, președintele Consiliului de Administrație al Metrorex și chiar șeful Comitetului de audit din cadrul Consiliului, iar din mai a.c. a fost numit președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, instituție care se ocupă de procedurile de achiziții publice de material rulant.

Procurorii care instrumentează cazul susțin că omul de afaceri ar fi pus la bătaie 1,5 milioane de euro pentru a rezolva problema. Desigur, suma trebuie privită cu multe rezerve, pare exagerată, dar anchetatorii spun că nu ar fi prima oară când afaceristul ar fi dat bani în acest caz. Totodată, miza este mare: 13 milioane de lei.

Mă feresc de judecăți de valoare. Anchetele din România din ultimii ani au adus surprize și multe schimbări de situație. Dar, ceea ce vedem în acest caz ne aduce aminte de Marin Preda având revelația că trăim într-o nouă „eră a ticăloșilor”.

Reprezentanții a două mari bănci de investiții americane au tras un semnal de alarmă. Prezenți la un eveniment al liderilor financiari din întreaga lume, desfășurat la Hong Kong, directorii generali ai Morgan Stanley și Goldman Sachs au avertizat asupra posibilității ca piețele bursiere să înregistreze o scădere. Motivul ar fi acela al unei supraevaluări a domeniului tehnologic.

Directorul Morgan Stanley a spus chiar că o scădere a prețurilor cu 10% sau 15% ar fi o corecție moderată și binevenită chiar, după ce indicii bursieri înregistrează maxime istorice. De altfel, o scădere a prețului acțiunilor este considerată chiar benefică însemnând o revenire la niveluri mai sustenabile.

Nu este prima dată când analiștii atrag atenția asupra sectorului tehnologic. Cel mai des s-a făcut comparația între momentul de astăzi și bula „dot com” din anii 2000, atunci când companiile legate de internet s-au devalorizat puternic.

David Solomon, CEO al Goldman Sachs, vorbește despre ciclurile de creștere, despre schimbarea traiectoriei și despre faptul că niciunul dintre bancherii de pe Wall Street nu poate vedea momentul scăderii până nu se întâmplă.

În același timp, trebuie spus că recomandările sau opiniile liderilor din sectorul financiar au influențat piața, în sensul că a fost suficient ca bancherii de investiții să afirme, după o analiză a indicatorilor economici ai unei companii, că acțiunile nu sunt recomandate pentru cumpărare pentru ca prețul să scadă. Deci, în multe cazuri, prognozele managerilor de pe Wall Street ajung să fie profeții auto-împlinite.

Piața americană de capital are și un așa-numit indicator al fricii care a urcat la un nivel maxim, în timp ce indicii bursieri au scăzut ușor. Bancherii văd că multiplii de evaluare ai companiilor de tehnologie (indicatori pe baza cărora se calculează valoarea unei firme) sunt întinși puternic. Este un sector supraîncălzit despre care analiștii financiari cred că se va corecta, adică prețul acțiunilor va scădea.

Cu cât prețul acțiunilor companiilor de tehnologie crește, cu cât entuziasmul pentru inteligența artificială este mai mare, cu atât crește îngrijorarea în rândul directorilor din finanțele americane.

În octombrie a.c., Jamie Dimon, șeful J.P. Morgan a avertizat asupra riscului unei corecții semnificative a prețurilor pe Bursa de la New York în următorii doi ani.

Există multe zone de incertitudine la nivel mondial, precum tensiunile geopolitice, cheltuielile guvernamentale, deficitul, gradul de îndatorare al SUA, dar și noul val de remilitarizare la nivel global. Evident, cu această ocazie apar și o serie de specialiști care de-a lungul timpului au prezis diverse crize, precum cea financiară din anul 2008.

Entuziasmul pentru inteligența artificială generativă a alimentat creșterea unor companii implicate în această industrie, precum Nvidia sau Microsoft. De exemplu, Nvidia a ajuns la o valoare de piață amețitoare, de 5.000 de miliarde de dolari.

De asemenea, sunt analize care arată că nivelul cheltuielilor cu infrastructura legată de inteligența artificială va crește în următorii ani până la 2.800 miliarde de dolari.

Recent, Open AI și Amazon au semnat un acord pe șapte ani pentru servicii de cloud în valoare de 38 miliarde de dolari. Ce ne arată aceste cifre? Că există o frenezie a finanțărilor pentru companii care au legătură cu noile tehnologii, fie că este vorba despre inteligență artificială, infrastructură tehnologică, microprocesoare sau cloud. Sunt investiții enorme care se vor derula în următorii ani. Întrebarea este: există riscul spargerii bulei companiilor de tehnologie? Părerile sunt împărțite, dar analiștii financiari observă că spre deosebire de anii 2000, companiile au profituri solide și operațiuni comerciale profitabile. Ceea ce le pune la adăpost de crize majore.

Ionuț Dumitru, fost președinte al Consiliului Fiscal, a prezentat ieri la conferința „Bugetul și fiscalitatea 2026” organizată de publicația cursdeguvernare.ro, o analiză despre miturile și realitățile care au apărut o dată cu ajustarea fiscal-bugetară.

Astfel, primul mit este că se putea evita austeritatea. Ionuț Dumitru arată că este fals, iar alternativa la o austeritate rațională era o corecție brutală impusă de piețele financiare. Scopul ajustării este să reducă deficitul uriaș, să oprească creșterea nesustenabilă a datoriei, să refacă încrederea investitorilor și să evite reducerea ratingului de țară.

Al doilea mit este că dacă se reduceau cheltuielile și nu creșteau taxele nu am fi avut recesiune. Fals, spune Ionuț Dumitru și vine în demonstrația acestui lucru printr-un studiu OECD. Analiza arată că toate măsurile de consolidare fiscală, fie că vorbim de reduceri de cheltuieli sau de creșteri de taxe sau impozite, au un efect recesionist.

Al treilea mit este că se putea reduce deficitul bugetar altfel, adică în loc de creșterea TVA și a accizelor să se fi introdus impozitul progresiv și taxa de solidaritate pe veniturile mari. Este fals din perspectiva creșterii economice, pentru că studiile economiștilor arată că o creștere a impozitele pe consum (TVA și accize), pe mediu sau pe proprietate este mai puțin negativă pentru creșterea economică decât o mărire a impozitelor pe venit sau profit.

Mitul 4 este că investițiile publice s-au blocat. Este fals, dimpotrivă, investițiile din fonduri publice sunt la maxime istorice și ajung anul acesta la 8% din PIB, cea mai mare alocare din Uniunea Europeană.

Al cincilea mit este: de ce nu scade deficitul bugetar mai mult dacă s-au luat măsuri de austeritate? Trebuie plecat de la bugetul pe acest an, a spus Ionuț Dumitru în cadrul evenimentului organizat de cursdeguvernare.ro. A fost un buget construit nerealist pentru că prin rectificare au crescut alocările pentru o serie de capitole de cheltuieli: 12 miliarde de lei la dobânzi, 8 miliarde de lei pentru asistența socială, plus 4 miliarde de lei pentru bunuri și servicii și 0,8 miliarde de lei la salarii. În total, a fost nevoie de alocări suplimentare de 25 miliarde de lei, 1,33% din PIB, la capitole care ar fi fost ușor de anticipat din punctul de vedere al nevoii de finanțare.

În plus, au fost bugetate venituri mai mari cu 9,7 miliarde de lei, 0,5% din PIB, având ca sursă o iluzorie îmbunătățire a colectării, care, bineînțeles, că nu s-a confirmat. Aceste date arată cât de nerealist a fost construit bugetul de stat, iar fără măsurile de consolidare fiscal-bugetară deficitul ar fi ajuns la peste 10% din PIB. Așadar, reducerea deficitului în acest an, chiar dacă pare nesemnificativă este, de fapt, importantă.

Mitul al șaselea este că se pot implementa măsuri ample de stimulare a economiei. De fapt, un eventual pachet de relansare a economiei ar putea avea câteva elemente, cum ar fi utilizarea fondurilor europene, reforma administrativă și debirocratizarea, digitalizarea economiei și reforma companiilor de stat, susținerea IMM-urilor și antreprenorilor locali prin garantarea creditelor de către Banca de Investiții și Dezvoltare și prin programe de sprijin care vizează exportul și digitalizarea. De asemenea, pachetul ar mai putea include politici industriala și energetice, precum investiții cu efect multiplicator mare, dezvoltarea producției de energie, prelucrarea materiilor prime în țară, nu exportul brut, și parteneriate public-private.

În fine, mitul al șaptelea și ultimul este că investițiile private nu cresc, pentru că există un sentiment negativ. Acesta este parțial adevărat, dar investițiile private sunt descurajate de instabilitatea fiscală, de birocrație sau de deficitul forței de muncă. Așadar, cu ocazia evenimentului organizat de publicația cursdeguvernare.ro, Ionuț Dumitru spulberă multe dintre miturile legate de măsurile de reducere a deficitului bugetar.