Economia reală

Economia mai primește o veste rea. Datele statistice arată o scădere a consumului în luna august a.c. Evident, august 2025 este o lună mai specială din motive ușor de bănuit și anume creșterea TVA. Experții se întrebau cum va reacționa economia și respectiv consumatorii în momentul în care creșterea de TVA va deveni operațională.

Erau mai multe lucruri de urmărit și anume: cu cât vor crește încasările bugetare din TVA, dacă vor crește, și care va fi reacția consumatorilor. Veniturile bugetare din TVA au crescut, într-adevăr, cu 7%, dar cifra este relativă, pentru că este vorba despre încasări nete, adică veniturile la buget din care se scad rambursările de TVA. Chiar și în aceste condiții, un plus de 7% la buget față de primele opt luni ale anului 2024 nu este o performanță rea.

Dar, datele de consum nu arată deloc bine. În august a.c., consumul a scăzut față de iulie 2025 cu 7,2%, față de august 2024 scăderea a fost cu 4%. Deocamdată, scăderea consumului pare doar conjuncturală, pentru luna august, dar un raport al analiștilor băncii ING arată că prudența consumatorilor s-ar putea manifesta și în lunile următoare, până la sfârșitul acestui an. Desigur, este doar o estimare.

Cifrele arată că în primele opt luni ale anului consumul a crescut față de aceeași perioadă a anului trecut cu 2,1%. De ce a scăzut consumul în luna august? Sunt mai multe scenarii posibile. Prima explicație ar putea fi aceea că în luna iulie a.c. au avut loc cumpărări anticipate, adică știind că va urma în august o creștere a TVA, unii consumatori au cumpărat înainte, în iulie a.c., o serie de produse tocmai pentru a evita creșterile de prețuri așteptate din cauza creșterii cotei de TVA.

Acest scenariu este doar parțial adevărat, pentru că, arată economiștii de la ING, și în luna iulie a.c. a fost o scădere a consumului față de luna anterioară. O a doua explicație ar putea fi aceea că luna august fiind o perioadă de vârf pentru vacanțe a adus și o scădere a consumului. M-am uitat pe ce s-a întâmplat în august 2024, dar scenariul nu se confirmă. Anul trecut, în luna august, consumul crescuse cu o cifră solidă de 8% față de aceeași perioadă a anului precedent. Deci, varianta concediilor nu stă în picioare.

De altfel, analiza ING arată că, excluzând perioada pandemiei, în august a.c. s-a înregistrat cea mai mare scădere lunară de la criza din 2009-2010.

Marea întrebare pe care și-o adresează economiștii este: august 2025 a fost o conjunctură sau vom intra pentru o perioadă greu de definit într-o contracție a consumului? Greu de dat un răspuns în acest moment.

Să ne aducem aminte că în ultimii ani, de multe ori, a fost invocat consumul ca un motor prea puternic și singular al creșterii economice. Se spunea atunci că ar fi utilă o încetinire a consumului pentru ca economia să găsească și alte surse de creștere. Acum, însă, avem o scădere bruscă. Un fenomen care nu este deloc încurajator. Dacă va fi de durată mai lungă, o jumătate de an, de exemplu, ne putem aștepta ca deficitul balanței comerciale să scadă. Dar, cine își dorește o echilibrare a deficitului balanței comerciale în condițiile unei crize?

Totodată, scăderea consumului pune în pericol și ritmul creșterii economice. O economie care s-a hrănit din consum nu va putea să se adapteze rapid la schimbarea comportamentului consumatorilor, ceea ce va însemna că există riscul încetinirii creșterii economice sau chiar al intrării în recesiune. Dacă motorul consum dă semne că se gripează, speranța creșterii economice stă în investiții. Dar, și acestea trebuie prioritizate de guvern, pentru că banii alocați sunt limitați. Așadar, tocmai când era nevoie de creștere, consumatorii preferă prudența.

Ca orice politician care se respectă premierul Ilie Bolojan a prezentat publicului un raport de guvernare referitor la primele 100 de zile de la Palatul Victoria. 100 de zile de guvernare au o anumită semnificație și anume în această perioadă orice guvern are șansa să realizeze sau să inițieze o serie de schimbări așteptate de societate. Logica este simplă și anume guvernul vine pe un val de simpatie validată electoral care îi permite să ia decizii dificile, chiar nepopulare.

Nu se poate spune că guvernul Bolojan, cu precădere premierul, nu a încercat să schimbe ceva. Fără îndoială a vrut să ia decizii complicate, dar privind în urmă către cele 100 de zile rezultatele nu sunt pe măsura intențiilor.

Premierul Bolojan revine la ideea evitării incapacității de plată (o temă pentru care a fost criticat des în ultimul timp), dar în esență are dreptate. România risca, în anumite condiții (retrogradarea ratingului, creșterea costurilor de împrumut) să intre chiar în incapacitate de plată. Ca să nu mai spunem că riscul retrogradării ratingului de țară nu este complet anulat.

În 100 de zile, s-au luat unele decizii. Ele sunt cuprinse în pachetul 1 de măsuri de ajustare a deficitului bugetar plus micșorarea sporului pentru condiții grele de muncă și deciziile din sistemul de educație. Dezavantajul premierului și a celor 100 de zile petrecute la conducerea guvernului este că pachetul 2 de măsuri așteaptă încă o rezoluție a Curții Constituționale, ceea ce diminuează serios realizările Executivului.

Dacă am văzut ce s-a făcut în primele 100 de zile de guvernare trebuie să privim și către ceea ce spune prim-ministrul Bolojan că se pregătește pentru următoarele 100 de zile. Premierul este determinat să continue reducerile de cheltuieli bugetare și are o listă lungă. Insistă pe reducerea numărului de angajați în administrația locală și centrală, dar deocamdată această „reformă” nu a găsit o formulă care să fie validată în coaliția de guvernare, la nivel politic. Este interesant că de fiecare dată când vorbește despre disponibilizările din administrație premierul reușește să găsească niște cuvinte tari. La bilanțul celor 100 de zile, de exemplu, a spus că „nu poți să stai în administrație pe banii statului și să nu faci nimic”. Tranșant.

Sunt și alte decizii care se pregătesc. O idee îndrăzneață este cea a comasării unor agenții și instituții deconcentrate de stat. Premierul este hotărât și în ceea ce privește cumulul pensiei cu salariul de la buget și afirmă că guvernul este pe cale să găsească formula constituțională pentru a aplica această măsură.

Mai sunt o mulțime de teme sensibile. Reducerea perioadei de șomaj, scăderea numărului de pensionări anticipate care forțează legea, reducerea acordării concediilor medicale nejustificate, reducerea numărului de jandarmi care păzesc diferite obiective și trimiterea lor în stradă pentru a avea un sistem de ordine publică mai bun.

De asemenea, premierul vorbește despre soluții pentru reducerea tarifelor energetice și despre creșterea procesării produselor agricole în țară.

Desigur, auzind toate aceste obiective ne putem întreba dacă va exista voință politică pentru a lua toate aceste măsuri. În principiu, politicienii pun foarte rar în practică ceea ce spun, fie în campaniile electorale, fie pe parcursul guvernării. Dar, premierul Bolojan este hotărât să facă reduceri de cheltuieli bugetare, însă nu este clar în ce măsură va avea susținerea celorlalte partide din coaliție.

Voință există. Ilie Bolojan vrea să treacă la nivelul următor, să reducă cheltuielile bugetare și să prioritizeze investițiile publice. Vom vedea dacă va reuși, dar, desigur, despre toate acestea vom vorbi în următoarele 100 de zile.

După șapte ani, America este din nou în situația blocajului din administrație. Rădăcina problemei este în Congres: republicanii și democrații sunt într-un profund dezacord pe tema bugetului de stat pe anul viitor. Sursele media vorbesc despre o tensiune maximă care există între parlamentarii celor două mari partide americane.

Desigur, nu este prima oară și cu siguranță nici ultima când se intră într-o paralizie administrativă, dar anul acesta pozițiile politicienilor democrați și republicani par ireconciliabile.

Deocamdată, se văd efectele asupra administrației americane. Este vorba despre suspendarea temporară a unor servicii publice. Sectoarele care își opresc activitatea sunt considerate neesențiale, adică nu prezintă un interes vital imediat pentru cetățeni și pentru stat.

Prima consecință a neînțelegerilor din Congres este un blocaj al fondurilor pentru politici economice și sociale ale administrației americane. Concret, este vorba despre închiderea unor parcuri naționale și muzee, reducerea numărului de agenți de securitate pe aeroporturi sau reducerea numărului de controale asupra alimentelor sau mediului.

În total, aproximativ 750.000 de funcționari publici vor avea un program redus de lucru. Dar, în același timp, dacă angajații bugetari nu lucrează, nici nu vor primi salariu.

Pentru cetățenii americani, blocajul administrației înseamnă acces redus la serviciile statului, ceea ce irită publicul care crește presiunea asupra politicienilor, inclusiv asupra administrației.

Un „blackout” al administrației nu înseamnă și închiderea așa-numitelor servicii publice vitale. Funcționarii care lucrează în domenii importante vor veni la muncă, dar nu vor fi plătiți, cel puțin deocamdată. Este vorba despre personalul militar activ, forțele de securitate a statului, personalul de control la frontieră, controlorii de trafic aerian, angajații care întrețin rețeaua electrică și cei care se ocupă cu îngrijirea medicală din spital.

Trei sferturi din cheltuieli vor fi menținute și nu se pune problema închiderii totale a administrației, a declarat un reprezentant al organizații neguvernamentale.

O îngrijorare vine și de la piața de capital de pe Wall Street, pentru că analiștii estimează că dacă blocajul bugetar se întinde pe o perioadă mai lungă de timp piața va deveni volatilă și am putea asista la o scădere destul de rapidă.

Experții sunt optimiști atunci când spun că „shutdown-ul” nu are niciun efect asupra capacității de rambursare a datoriei americane. Dar, în schimb, ar putea avea o influență negativă asupra pieței, pentru că agențiile de stat nu vor mai publica unele date statistice importante pentru investitori. Fără cunoașterea unor indicatori economici, investitorii pe piețe s-ar putea să se abțină de la plasarea banilor.

Există, de asemenea, riscul ca blocajul bugetar să ducă la o încetinire a creșterii economice. În anul 2018, atunci când a fost ultima oară o paralizie a aparatului administrativ, pierderea de PIB din perioada blocajului a fost de 0,3%, o scădere care a fost recuperată în trimestrul următor.

Marea întrebare este: cât va dura blocajul bugetar? În acest moment, taberele politice, republicanii și democrații, sunt pe poziții total divergente. De altfel, în Senatul Americii a fost respins proiectul de buget care ar fi însemnat ieșirea din impas.

„Merele discordiei” sunt cheltuielile sociale și cele de sănătate. Pe marginea lor se ceartă democrații (care vor creșterea) și republicanii (care insistă pe scădere). În medie, paralizia bugetară a durat o săptămână, iar recordul a fost atins între decembrie 2018 și ianuarie 2019 – 35 de zile. Așadar, șansa reluării activității administrației este ca democrații și republicanii să găsească o soluție, probabil o cale de mijloc.

Rectificarea bugetară a fost aprobată de Guvern. Dar, o întrebare rămâne și anume: sunt realiste schimbările de date bugetare? Să vedem analiza Consiliului Fiscal, o instituție care de multe ori a oferit repere corecte față de situația bugetului.

Consiliul pleacă de la constatarea că agențiile de rating au reconfirmat calificativul României, ceea ce este un pas înainte față de începutul anului, atunci când exista riscul unei retrogradări de rating. În acest moment, România a făcut o înțelegere cu Comisia Europeană pentru țintele de deficit bugetar pentru anii 2025 și 2026, adică 8,4% și 6,5% din PIB.

Corecția bugetară inițiată de guvern ar putea fi un punct de inflexiune în restabilirea încrederii în finanțele publice, dar procesul este anevoios și va dura mai mulți ani, arată analiza Consiliului Fiscal. Fără măsurile de corecție, deficitul bugetar ar fi ajuns anul acesta la 9% din PIB. Dar, amploarea necesarului de ajustare este fără precedent pentru un stat membru care nu se confruntă cu o criză financiară severă sau cu un șoc dur precum pandemia.

S-a mai spus: România și-a auto-provocat criza bugetară, de exemplu, prin faptul că anul trecut a crescut foarte mult cheltuielile permanente.

Ideea că ajustarea bugetară conduce la o criză economică omite faptul că România nu poate totuși să reziste cu deficite de 9% din PIB și corecția se va face gradual, în timp, adică până în anul 2031.

De ce cheltuielile de personal și cele cu pensiile au continuat să crească și anul acesta? Salariile au crescut de-a lungul anului trecut, iar o parte dintre pensii au fost recalculate în toamna lui 2024, ceea ce dă un efect de creștere prin raportarea la anul trecut, în pofida înghețării lor în luna decembrie 2024. Creșterea zero se va putea vedea abia anul viitor.

Rectificarea bugetară mută ținta de deficit bugetar de la 7% la 8,4% din PIB. Ceea ce ar părea pozitiv, arată Consiliul Fiscal. Dar, de fapt, nu este decât o revenire la realitate, ținta inițială de 7% din PIB nefiind realistă, pentru că veniturile erau supraestimate și cheltuielile subestimate. De asemenea, fără o ajustare bugetară deficitul ar fi ajuns anul acesta la 9% din PIB.

Supracontractarea proiectelor de investiții, se precizează în raportul Consiliului Fiscal, arată o programare bugetară defectuoasă și totodată o slabă conlucrare între Ministerul Finanțelor și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Raportul introduce un termen care merită atenție și anume dominanța fiscală. Este un fenomen care, pe de o parte, face dificilă finanțarea deficitului, iar pe de altă parte, influențează politica monetară. Cererea agregată în exces alimentează inflația și drept urmare obligă banca centrală să mențină dobânda de politică monetară la niveluri înalte.

De asemenea, evoluțiile internaționale pline de elemente imprevizibile complică ajustarea bugetară din România, iar creșterea cheltuielilor militare (asumată clar de guvern) face și mai dificil procesul de scădere a deficitului.

Întorcându-ne la rectificarea bugetară, raportul Consiliului Fiscal arată că s-a bazat pe câțiva factori: reducerea ritmului de creștere a economiei, creșterea inflației și dezechilibrul extern rămâne semnificativ, iar piața muncii se tensionează, adică dintr-o piață a angajatului se transformă întruna a angajatorului.

În concluzie, opinia exprimată de Consiliul Fiscal arată că sunt create premisele pentru „respectarea noilor ținte propuse”. După ani buni, s-ar putea să avem o rectificare bine făcută.

Bugetul pe primele opt luni ale anului își menține deficitul bugetar înalt. Rectificarea care urmează va aduce datele bugetare la noua situație din economie, dar progresele în materie de reducere a deficitului nu vor fi spectaculoase.

Despre datele bugetare pe primele șapte luni ale anului, scriam recent că au câteva semne încurajatoare. Era vorba despre tendința de scădere a deficitului bugetar calculat pentru fiecare lună și despre apropierea în iulie a.c. de un excedent primar.

S-au menținut și în august a.c. aceste evoluții pozitive? Nu. Luna august se întoarce la un deficit bugetar mai mare (9,9 miliarde față de 6,7 miliarde, în iulie a.c., sau 5,5 miliarde de lei, în iunie a.c.). Ceea ce înseamnă că deficitul bugetar lunar a revenit în zona de creștere.

De asemenea, nivelul lunar al deficitului s-a îndepărtat de excedentul primar și pentru că dobânzile plătite în contul datoriei publice au înregistrat un nivel scăzut, adică doar 1,4 miliarde lei. Cu alte cuvinte, luna iulie a.c. pare că a fost doar o conjunctură pozitivă, nu o tendință de durată.

Luna august a.c. mai era interesantă dintr-un punct de vedere și anume trebuia văzut dacă în buget apar primele semne ale aplicării pachetului de măsuri, adică o creștere a încasărilor din TVA și o reducere a cheltuielilor de personal ca urmare a scăderii sporului pentru condiții grele de muncă.

În ceea ce privește capitolul TVA, luna august a adus o creștere a veniturilor bugetare. În comparație cu anul precedent, creșterea pe primele opt luni a fost cu 7%. De asemenea, doar în luna august încasările nete au fost de 12,6 miliarde de lei, mai mult decât media lunară care a fost de aproximativ 10 miliarde de lei.

Să mai facem o comparație. Anul trecut, în luna august, încasările nete din TVA au fost de 11 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că în august 2025 veniturile nete au crescut cu 1,5 miliarde de lei. Nu putem pune încasările bugetare mai mari pe seama creșterii cotei de TVA de la 19% la 21%, pentru că datele sunt relative, în sensul că dincolo de veniturile bugetare obținute din TVA mai intervine un factor și anume rambursările. Ministerul Finanțelor precizează că anul acesta rambursările de TVA au fost mai mari cu două miliarde de lei decât în aceeași perioadă a anului 2024.

În luna august a.c., cheltuielile de personal au fost sub media anuală, 13,6 față de 14 miliarde de lei, ceea ce ar putea însemna că apar efectele în buget ale reducerii sporului.

Putem căuta „cu lupa” în buget primele semne ale pachetului de ajustare a deficitului. Nu sunt foarte vizibile, dar nici nu pot fi ignorate. Dar, dincolo de analizele la nivel de lună, situația deficitului bugetar pentru perioada ianuarie-august 2025 nu arată un progres substanțial. Astfel, procentual, deficitul scade față de anul trecut, 4,54% față de 4,59% din PIB, dar nominal crește cu aproximativ 5 miliarde de lei.

Să privim, însă, spre următoarele luni ale anului. Înțelegerea cu Comisia Europeană referitoare la un deficit bugetar de 8,4% din PIB în 2025 este suficient de relaxată pentru ca obiectivul să fie atins. Chiar și în aceste condiții, rectificarea bugetară este importantă pentru că readuce bugetul la realitatea economică de azi. Creșterea economică a încetinit, inflația a crescut, iar noile alocări vor asigura plata salariilor bugetare în instituțiile în care în acest moment lipsesc fondurile din buget.

În ultimii ani, programul Anghel Saligny a fost în centrul dezbaterilor politice. Programul a fost la un pas să fie oprit (premierul a dorit blocarea finanțării), dar protestele primarilor au dus la o schimbare de abordare. Mai exact, premierul a anunțat recent că la rectificare programul de dezvoltare locală va mai primi două miliarde de lei pentru a se putea plăti facturile pe întregul an.

De asemenea, conform declarațiilor premierului Ilie Bolojan sumele alocate pentru investiții continuă să crească în comparație cu anul trecut. În concluzie, datele bugetare din perioada ianuarie-august arată că 2025 este un an de tranziție către o consolidare fiscală mai amplă în anul următor.

Economistul francez, Jean Tirole, laureat al premiului Nobel pentru economie în anul 2014, a publicat recent o analiză în ziarul „La Tribune”. Studiul pleacă de la situația datoriei publice.

După anul 1975, datoria publică a Franței a crescut de șapte ori, raportată la PIB, de la 15% la 114% din PIB. Jumătate din datorie este deținută de finanțatorii străini, iar diferența perpetuă de dobândă la care se împrumută Franța în comparație cu Germania de 1%, a făcut ca factura suplimentară să fie de 34 miliarde de euro pe an, adică 500 de euro pentru fiecare cetățean.

Nu este insurmontabil, dar este fără îndoială o povară care crește, arată economistul francez. Soluția ar fi reducerea deficitului primar (deficit calculat fără serviciul datoriei), dar este un efort pe care liderii politici l-au amânat constant. Finanțatorii străini nu sunt îngrijorați doar de datoria publică, de 114% din PIB, ci și de nevoia de creștere a cheltuielilor în domenii precum mediu, sănătate, educație sau apărare. Sunt sectoare în care statul a acumulat întârzieri destul de mari în materie de dezvoltare.

Perspectivele de creștere ale economiei sunt destul de firave, iar Franța nu a încercat să împace statul social cu reforma statului. Politica de inovare este de vină: se investește prea puțin, în sectoare greșite și cu o guvernanță defectuoasă. „Continuăm să mutăm șezlonguri, în timp ce Titanicul se scufundă”, scrie Jean Tirole.

Justiția socială impune ca munca prestată în condiții grele să aibă facilitatea de a ieși mai devreme la pensie. Dar, dacă finanțarea acestor pensionări anticipate se bazează exclusiv pe fondurile publice se ajunge la logica transferului fără rațiuni economice.

O abordare responsabilă ar fi recunoașterea faptului că dificultățile sunt ale firmelor, iar prin robotizare, reducerea produselor periculoase și instruire, companiile le pot limita. Drept urmare, întreprinderile ar trebui să își asigure responsabilitatea directă și să contribuie financiar la pensionarea anticipată recunoscând că întrețin condițiile grele de muncă prin lipsa investițiilor.

Laureatul premiului Nobel pentru economie descrie modelul după care se poate manifesta o criză suverană. Izbucnirea unei crize suverane depinde de deteriorarea unor factori fundamentali și de unele mecanisme auto-împlinite: piețele se îndoiesc, încetează să mai acorde împrumuturi și generează chiar falimentul de care se temeau.

Lucrurile se pot întâmpla foarte repede. În timpul crizei zonei euro, Italia și Spania se împrumutau cu dobânzi cu 6% mai mari decât Germania, iar costurile Greciei erau chiar mai mari.

Ce s-ar întâmpla cu Franța dacă ar ajunge într-o astfel de situație? Sunt posibile câteva scenarii. Fie clasa politică se unește și lucrează împreună pentru a restabili încrederea piețelor, fie se apelează la un guvern de tehnicieni, precum s-a întâmplat în Italia, în 2011, cu Mario Monti și cu Mario Draghi, în 2021.

Este probabil că Franța s-ar adresa FMI, Băncii Centrale Europene și Mecanismului European de Stabilitate și ar obține rate ale dobânzii reduse cu condiția aplicării unui plan de ajustare bugetară, care însă va trebui aprobat de Parlament. În caz contrar, s-ar ajunge la cel mai dureros scenariu, respectiv intrarea în incapacitate de plată.

Europa și Franța suferă de lipsă de competitivitate, după cum arată Mario Draghi, reamintește economistul francez. Politica de inovare este de vină: investițiile sunt reduse și, pe deasupra, sunt făcute în sectoare greșite și cu o guvernanță defectuoasă.

Europa investește în continuare în industria auto, în timp ce SUA își concentrează eforturile pe inteligența artificială, biotehnologie și spațiu cosmic.

În concluzie, Franța nu este condamnată la faliment, dar este condamnată să aleagă. Poate să amâne reformele și să crească în continuare datoriile, dar va risca să intre brusc în criză. Sau poate adopta o strategie de reformare a statului, de responsabilizare a actorilor economici și de investiții în tehnologiile viitorului. Cât de mult seamănă cu situația României.

Institutul de Statistică a publicat datele pe anul trecut ale costului mediu cu forța de muncă. Este un indicator care include câștigul salarial mediu net la care se adaugă contribuțiile și impozitele plătite de angajator și angajat în contul salariului brut.

Trebuie remarcată creșterea pe toate palierele a costurilor cu forța de muncă în anul 2024, față de anul precedent. Respectiv, câștigul mediu brut a crescut cu 14% până la 8.061 de lei, câștigul salarial mediu net a ajuns la 4.959 de lei, cu 12% mai mult decât anul precedent și peste rata inflației de anul trecut.

Creșterile sunt surprinzător de mari, pentru că, să ne aducem aminte, 2024 a fost un an cu multe excese bugetare, adică un deficit bugetar enorm la care s-a adăugat un deficit comercial mare și un deficit de cont curent pe măsură. A fost un an în care cheltuielile cu salariile plătite din fonduri publice au crescut cu 24% (mai mult decât media), rata inflației a fost de 5,6%, iar creșterea economică a încetinit.

După cum se poate vedea, salariile au fost decuplate de evoluția economiei și a bugetului. Atât angajatorii din sectorul privat, cât mai ales cei din sectorul public nu au ținut cont de degradarea situației bugetare. Au fost ca orchestra care cânta pe puntea Titanicului.

În sectorul bugetar, a trebuit să vină sfârșitul anului 2024 cu ordonanța trenuleț și apoi pachetul de măsuri de ajustare bugetară pentru ca efervescența creșterii salariilor bugetare să se oprească. În ceea ce privește, mediul privat, începând chiar cu a doua parte a anului trecut, a temperat angajările și creșterile de salarii.

Numărul mediu de salariați a fost în 2024 de aproximativ 5,5 milioane de persoane (cu 88.000 mai mult decât anul precedent), iar la finalul anului erau 5,7 milioane de salariați (cu 75.000 de persoane mai mult în anul 2023).

Cele mai mari câștiguri salariale nete au fost în sectorul de tehnologia informației, intermedieri financiare, în domeniul producției și distribuției de energie și gaze și în administrația publică.

În sectoarele hoteluri și restaurante, tranzacții imobiliare și servicii suport se înregistrează cele mai mici câștiguri. Extremele salariale arată astfel: industria de tehnologia informației are un câștig mai mare cu 90% față de medie, iar angajații din Horeca au venituri mai mici cu 40% decât media pe țară.

Femeile angajate au câștigat cu 3,6% mai puțin decât salariații bărbați. Cele mai mari diferențe salariale între femei și bărbați s-au înregistrat în sectorul financiar, în industria prelucrătoare și în serviciile de tehnologia informației.

Statistica oferă date și în ceea ce privește situația pe județe. Astfel, în 36 de județe câștigul salarial mediu net a fost mai mic decât media pe economie. Acest lucru ne arată, încă o dată, dezechilibrele de dezvoltare, existența unor poli regionali care atrag investitori din sectoare cu valoare adăugată și oferă salarii mai mari decât media pe economie.

Mai concret, județele cu cele mai scăzute câștiguri salariale sunt Teleorman (cu 23% mai puțin decât media pe economie), Vâlcea (minus 21%), Vrancea (minus 21%) și Covasna (minus 21%). În schimb, județele cu cele mai mari salarii sunt București (plus 35%), Cluj (plus 19%), Timiș (plus 11%) și Iași (plus 2,8%).

Este clar că diferențele, accentuate în unele cazuri, ne arată o prezență teritorială diferită a investitorilor din industrii performante care sunt și generatoare de salarii mai mari. Din punctul de vedere al structurii angajaților, România se apropie de economiile moderne, cu 64% dintre salariați care lucrează în sectorul terțiar, al serviciilor, 20% în sectorul secundar (industrie și construcții) și numai 2,4% în sectorul primar. În concluzie, harta salariilor și a angajaților reflectă gradul de dezvoltare al economiei românești.

Un studiu recent publicat de Banca Centrală Europeană (BCE) include recomandarea pentru cetățenii europeni de a avea în casă bani cash. Se precizează și suma care ar trebui păstrată în locuință și anume 100 de euro sau contravaloarea cumpărăturilor pe care le face familia într-o săptămână.

Când am văzut recomandarea BCE mi-am adus aminte de gluma aceea care mai circulă și astăzi în rândul publicului. Și anume, ce face un român după ce a rămas fără bani? Răspunsul este: schimbă 100 de euro. Nu știu cum se întâmplă în Europa de Vest, dar aș putea paria că pentru mulți români a avea 100 de euro în casă este ceva de la sine înțeles.

Marii fani ai cashului din România s-au grăbit să se bucure văzând titlurile presei internaționale pe tema sutei de euro. Numai că dacă citim cu atenție studiul BCE și titlurile din mass-media vom vedea că BCE se referă la un anumit context și anume cel al unei crize. Cu alte cuvinte, sfatul de a avea 100 de euro cash se referă la situația unei crize tehnologice sau energetice în care sistemele de plată moderne clachează pur și simplu și devin nefuncționale. Indiferent cum se fac plățile, ideal este ca riscul evaziunii să fie cât mai redus.

Este de la sine înțeles că dacă sistemul de plată electronic nu mai funcționează, plata cash devine esențială. De asemenea, este de la sine înțeles că numerarul reprezintă o componentă a pregătirii pentru situații de criză. Lichiditățile contribuie la o reziliență sistemică amplă, se arată în studiul BCE.

De altfel, Europa este în plină dezbatere referitoare la utilizarea numerarului. Sunt specialiști care pledează pentru reducerea masivă a utilizării banilor cash, dar și experți care susțin plățile electronice și văd creșterea utilizării lor.

Ca de obicei, părerile sunt radical împărțite între cash și utilizarea plăților online. Studiul BCE arată că, în pandemie, deținerile în numerar au explodat ajungând la 155 miliarde de euro, comparativ cu o creștere anuală înainte de criza sanitară de 55 miliarde de euro. Studiul arată că, paradoxal, au crescut și cashul, și plățile online.

Banii cash nu sunt văzuți ca un activ financiar care trebuie folosit neapărat în fiecare zi, ci doar ca o „anvelopă de rezervă” pentru un eventual moment în care se prăbușesc sistemele de plăți la nivel internațional.

România este totuși o țară a numerarului. Și spunem acest lucru prin prisma observațiilor din teren, dar și a cifrelor statistice. În ultimii ani, progresul plăților electronice este tot mai evident. România are și o legislație care impune un prag maximal de plăți cash care se pot efectua zilnic de către companii.

De cele mai multe ori, plățile online sunt privite ca un mod de luptă cu evaziunea. Fără îndoială, plățile electronice sunt esențiale pentru o economie fiscalizată. Dar, plata online nu este decât doar una dintre metodele de luptă cu evaziunea fiscală.

De cealaltă parte, plățile în numerar sunt văzute ca o formă de manifestare a libertății economice și s-a ajuns chiar până la o serie de teorii conspiraționiste care vizează deținerea numerarului sau, dimpotrivă, limitarea folosirii cashului.

Probabil că soluția cea mai bună este calea de mijloc care să permită atât plata în numerar, fără să o încurajeze neapărat, cât și plata electronică. De altfel, BCE a arătat de mai multe ori beneficiile și caracteristicile plăților în numerar.

Cele două sisteme, plata în numerar și cea online, pot conviețui împreună. Progresul, însă, este adus de plățile electronice, ele reprezintă viitorul, indiferent de opoziția de care se lovesc. În concluzie, ar trebui ca mecanismul plăților electronice să fie privit ca atare și să fie scos din teorii ale conspirației care fac mai mult rău decât bine.

România și Comisia Europeană s-au înțeles asupra nivelului deficitului bugetar pe acest an. Cifra este mare, aproape de nivelul de anul trecut. Important este ca guvernul să respecte măcar acest angajament fiscal.

Comisia Europeană se dovedește a fi extrem de flexibilă cu România în ceea ce privește reducerea deficitului bugetar. Ieri, premierul Ilie Bolojan a anunțat că la începutul săptămânii, la Bruxelles, a căzut de comun acord cu oficialii europeni ca ținta deficitului bugetar din acest an să fie de 8,4% din PIB.

Este o concesie importantă pe care Comisia Europeană o face României, pentru că începând de anul trecut ținta deficitului bugetar a fost schimbată de nenumărate ori. De exemplu, în luna iulie a.c., la ședința Ecofin, s-a făcut prima relaxare a nivelului deficitului de la 7% din PIB (înscris în planul fiscal-bugetar național convenit cu Comisia Europeană) la 7,7% din PIB. De altfel, bugetul de stat pe anul acesta a fost adoptat, la începutul anului, cu un deficit de 7% din PIB.

Din iulie până în septembrie a.c, România a convins Comisia Europeană și Comisia Europeană s-a lăsat convinsă ca anul să se ăncheie cu un deficit de 8,4% din PIB.

Este adevărat că imensa problemă de anul acesta vine din 2024. Adică, anul trecut deficitul bugetar a ajuns la o cotă greu de imaginat, respectiv 8,65% (pe standardul cash) și 9,3% din PIB (pe varianta ESA).

Cu alte cuvinte, devierea imensă de anul trecut de la ținta asumată prin buget și convenită cu Comisia Europeană, a pus guvernul actual în situația de a nu putea la rândul lui să atingă cifra promisă pentru anul acesta. Pentru că una este cobori deficitul de la 7,9%, în 2024, la 7%, anul acesta, și alta este să reduci deficitul de la 8,65% la 7%.

Cu toate acestea, nu putem trece cu vederea că respectând înțelegerea cu Comisia Europeană, guvernul Bolojan va reduce foarte puțin nivelul deficitului: de la 8,65% la 8,4% din PIB. De fapt, în termeni nominali deficitul de anul acesta va fi mai mare decât cel de anul trecut, adică 159 miliarde de lei (conform declarației premierului) față de 152,7 miliarde de lei, anul trecut. După cum se poate vedea, performanța reducerii deficitului bugetar în 2025 este insignifiantă, dar există și scuza (pe lângă cea a deficitului imens din 2024) că pachetele de ajustare bugetară au fost legiferate în a doua jumătate a anului și deci se aplică pe termen redus.

Desigur, există măcar speranța că poate se va reduce deficitul cash, adică acel 9,3% de anul trecut, dar acest lucru îl vom vedea probabil abia la începutul anului viitor. Reducerea deficitului cash se face plătind datoriile statului rămase de anul trecut și, bineînțeles, evitarea întârzierii unor noi plăți.

S-ar putea reproșa că vorbim prea mult despre deficitul bugetar. Dar, nivelul deficitului convenit cu Comisia Europeană este esențial. Nu doar pentru că în felul acesta se reglează intensitatea măsurilor de reducere a deficitului, ci și pentru încrederea pe care România trebuie să o recâștige în fața finanțatorilor internaționali și a agențiilor de rating.

În rest, mai sunt de remarcat două lucruri. Primul, constatarea premierului că vor crește în continuare cheltuielile cu dobânzile. Nu este o noutate, se știa că împrumuturile făcute cu cinci, șapte sau 10 ani în urmă vor ajunge la scadență în această perioadă.

Al doilea este concentrarea investițiilor pe fondurile europene. Altfel, procentajul din PIB alocat investițiilor va fi, anul acesta, de 7,8%, ceea ce pare un avantaj, dar arată, în același timp, că prioritizarea investițiilor nu s-a făcut la nivelul așteptat. Dacă nu vor avea efecte de antrenare în economie și dacă nu vor contribui la creșterea economică, nu se va putea spune că investițiile din fonduri publice și-au atins obiectivele.

Important este să vedem dacă larghețea deficitului bugetar de anul acesta va mai fi un catalizator pentru reducerea cheltuielilor publice și deci pentru restructurarea administrației locale și centrale. Premierul susține că se va face o reducere cu două miliarde de lei a cheltuielilor din administrația locală. Este posibil, dar ceea ce vedem până acum nu ne încurajează să credem că va fi o reformă serioasă la nivelul administrației.

Germania pregătește bugetul de stat pentru anul viitor. Vor crește cheltuielile cu investițiile, dar și împrumuturile. Guvernul federal speră să obțină astfel o creștere economică mai solidă decât cea prognozată.

Proiectul de lege prevede o creștere a cheltuielilor bugetare la 520,5 miliarde de euro, cu 3,6% mai mult decât anul acesta. Cel mai mult vor crește cheltuielile pentru apărare care vor ajunge la un record de 108 miliarde de euro, inclusiv fondul special al Bundeswehr, ministerul de resort german.

Dar, cea mai mare parte a cheltuielilor bugetare este alocată celor sociale, inclusiv pensiile, și celor medicale, în total cele două capitole ajungând la 200 miliarde de euro. Dar, analiștii observă că proiectul de buget se distinge prin alocări pentru investiții și prin riscul creșterii datoriei publice.

Ministrul finanțelor a transmis și câteva cifre. Investițiile vor avea alocate 126,7 miliarde de euro, cu 10 miliarde mai mult decât anul acesta, iar fondurile vor fi folosite pentru drumuri, poduri, creșe, școli sau spitale. De asemenea, guvernul va cheltui anul viitor 35 miliarde de euro pentru infrastructura de transport și, în total, până în anul 2029, se vor investi 166 miliarde de euro.

Experții germani se întreabă, însă, care va fi efectul acestor alocări suplimentare asupra datoriei publice. În acest moment, datoria publică a Germaniei este de 63% din PIB, un nivel rezonabil pentru standardele europene, însă, anul viitor, guvernul va finanța prin împrumuturi cheltuieli de 90 miliarde de euro. Dacă se adaugă și cheltuielile din fondul pentru infrastructură suma împrumutată va ajunge anul viitor la 174 miliarde de euro.

Curtea de Conturi germană este tranșantă. Există o îngrijorare că se va intra într-o spirală a datoriilor. Un raport al instituției de control arată că un stat care împrumută un euro din trei cheltuiți este departe de a avea o gestionare financiară solidă.

Economiștii acuză guvernul că face un joc incorect folosind separat fondul de infrastructrură pentru a finanța o serie de proiecte. Au fost partide care au cerut ca investițiile să aibă alocări de cel puțin 10% din totalul cheltuielilor bugetare, tocmai pentru a evita transferul de bani de la buget către fondurile speciale. În cele din urmă, experții Institutului pentru economia germană au arătat că o mare parte din sumele cheltuite de Fondul pentru infrastructură nu pot fi considerate investiții suplimentare.

Investițiile pentru infrastructura mare sunt finanțate din fondul special. Același lucru s-a întâmplat și cu cheltuielile de sănătate în valoare de 6 miliarde euro care au fost suportate de fondurile extrabugetare speciale.

În paranteză fie spus, cu mulți ani în urmă, România avea un sistem de bugetare cu așa-numite fonduri speciale, care, însă, a fost abandonat din cauza lipsei de transparență.

Trebuie remarcat că în Germania proiectul de lege pentru anul 2026 este deja pregătit și a intrat în dezbaterea Parlamentului, ceea ce arată că există o bună programare a bugetului pe anul viitor.

Tot ieri, OECD a prezentat prognoza de toamnă într-un raport preliminar. Prima constatare este că rata vamală medie pentru importurile în SUA a ajuns la 19,5%, cel mai mare nivel din 1933, se arată în raportul OECD.

Deocamdată, economia mondială a rezistat bine în fața provocărilor lui Trump, în sensul că estimările arată că, anul acesta, ritmul creșterii la nivel global va fi de 3,2%, față de 3,3%, în anul 2024.

Prognoza OECD arată că Germania va înregistra o reducere a inflației, la 2,1%, anul viitor, dar și o creștere economică anemică de 0,3% anul acesta. Poate investițiile suplimentare alocate pentru anul viitor vor avea ca efect o cifră mai mare a creșterii economice.