Economia reală

Stephane Treppoz este un antreprenor francez care administrează o organizație care cuprinde 100.000 de oameni de afaceri mici și mijlocii și care se preocupă de educație media și informațională pentru elevi. Antreprenorul a publicat în cotidianul francez „Les Echos” un articol de opinie în care scrie despre 16 reforme pe care Franța nu le va putea evita.

Stephane Treppoz precizează că nu este om politic, nu are de apărat nicio platformă politică, dar a abordat acest subiect în calitate de cetățean și pe baza experienței pe care a acumulat-o. Este un moment în care și România caută calea unor reforme. De aceea, tema poate fi interesantă și pentru societatea românească.

Așadar, ce propune antreprenorul francez? Un program de lucru mai mare fie că raportarea se face la ore, la zile sau la productivitate. Franța este una dintre economiile dezvoltate în care se lucrează puțin. În afară de categoriile profesionale cu solicitări intense, fiecare angajat ar trebui să contribuie mai mult la sistemul de pensii pentru a avea un stagiu complet de pensionare și o vârstă standard. Demografia cere acest lucru, arată Stephane Treppoz.

Pentru a ușura povara celor care lucrează, pensionarii bogați (antreprenorul nu spune și care este criteriul pentru a defini bogăția) ar trebui să contribuie la sistemele sociale. În ceea ce privește cheltuielile cu asistența medicală se propune o ajustare a coplății și a decontărilor făcute de stat în funcție de veniturile cetățenilor. De asemenea, ar trebui să existe o reformare a impozitării averilor mari și a moștenirilor pentru a preveni creșterea inegalităților.

Este nevoie de reducerea evaziunii fiscale și sociale prin înăsprirea sancțiunilor, dar și de un stat mai eficient și mai puțin costisitor prin modernizare, simplificare și folosirea inteligenței artificiale.

Antreprenorul francez propune o simplificare a administrației locale și centrale care acum au competențe redundante și costuri prea mari. Ar fi nevoie de o schimbare a plăților pentru indemnizația de șomaj, în sensul stimulării revenirii la muncă.

Adoptarea unei imigrații selective adaptată la nevoile economice și la capacitățile de integrare. Statul nu este un bancomat, arată Treppoz și ca urmare fiecare drept implică și o datorie. Ar trebui întărit sprijinul pentru părinți în rolul lor educațional. Părinții ar trebui ajutați să limiteze timpul petrecut de copiii lor în fața ecranelor computerelor sau telefoanelor.

Șanse egale pentru educație, dar și restabilirea respectului și autorității profesorilor, pentru că fără ei nu se poate face transmiterea de cunoștințe. Realizarea unei tranziții ecologice nu doar prin stimulente, ci și prin coerciție, dar și relansarea unei politici demografice și de susținere a familiei. Fără o creștere a ratei natalității sistemul social se va prăbuși, scrie antreprenorul francez.

La reformele propuse, omul de afaceri adaugă și câteva principii esențiale. Și anume: trebuie să trăim în limita posibilităților, o țară bogată nu poate accepta să aibă un deficit permanent. Să ne pregătim pentru viitor, adică să nu punem în pericol generațiile următoare, fie în ceea ce privește datoria publică, mediul sau resursele naturale și, nu în ultimul rând, păstrarea unei autonomii financiare, tehnologice, militare, energetice sau alimentare.

Promovarea antreprenoriatului, a creării de valoare adăugată este un alt principiu propus de omul de business francez la care se adaugă și acela că standardele de afaceri între diferite economii trebuie să fie identice pentru a nu discrimina comerțul și producătorii dintr-o țară sau alta.

Acestea sunt ideile lui Stephane Treppoz. Cu unele putem fi de acord, cu altele, nu. Unele se bat cap în cap cu altele sau nu se pot aplica la România. Dar, într-un moment în care se caută soluții de reformare a societății românești, propunerile antreprenorului francez pot fi o sursă de inspirație.

Institutul de Statistică a publicat datele referitoare la situația economiei românești în al doilea trimestru al acestui an. Cifrele erau așteptate cu interes pentru că primul trimestru a fost dezamăgitor, în sensul că ritmul de creștere economică a fost redus, numai 0,6%, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Mai mult, prognozele privind creșterea PIB pentru anul acesta sunt modeste, respectiv o variantă realistă arată un plus anual de 1,5%, în timp ce bugetul a fost construit pe o așteptare mult mai optimistă, de 2,5%.

Deocamdată, trimestrul al doilea mai aduce un pic de speranță, în sensul că produsul intern brut a crescut cu 2,1%, în termeni anuali, ceea ce a dus primele șase luni ale acestui la o creștere cu 1,4%, în comparație cu primul semestru al anului trecut.

Cifrele arată ceva mai bine decât în primul trimestru. Al doilea (aprilie-iunie 2025) a adus un reviriment al creșterii economice. Strict pe baza acestor date, România se întoarce pe podiumul statelor europene cu cea mai mare creștere a PIB, după Danemarca și Croația, dar nu ar trebui să ne îmbătăm cu apă rece. În continuare, creșterea economică de anul acesta este sub semnul întrebării, sunt analiști care nu exclud o ușoară recesiune, și totul va depinde de reacția economiei la măsurile de ajustare bugetară introduse în a doua parte a anului.

Este vreo diferență vizibilă între cele două trimestre, în ceea ce privește evoluția economiei? Răspunsul este da. Mai precis, în primul trimestru cu greu s-au găsit câteva ramuri care au contribuit la creșterea economiei. Majoritatea sectoarele economice au stagnat și unele chiar au înregistrat un recul al activității, cum este cazul industriei, tehnologiei informațiilor, activităților profesionale sau activităților de spectacole, culturale și recreative. Singurele domenii care au crescut au fost construcțiile și administrația publică.

Spre deosebire de primele trei luni ale anului, în al doilea trimestru, economia românească a avut două motoare de creștere. Cel mai important a fost din nou sectorul construcțiilor, cu o creștere a activității cu 5,6% și cu o contribuție la creșterea economică de 0,1%, la care s-a adăugat industria de tehnologie și comunicații cu o creștere de activitate cu 1,1%. Par cifre mici, dar au fost suficiente pentru a revigora întrucâtva creșterea produsului intern brut.

Marea dezamăgire rămâne industria, un sector care continuă să aibă o pondere tot mai redusă în economie și, în același timp, fără nicio contribuție la creșterea economică. Dar, majoritatea sectoarelor au stagnat sau au scăzut. Nu fac excepție din aceste categorii comerțul, activitățile profesionale sau sectorul financiar și agricultura. De asemenea, este de reținut scăderea constantă a ponderii agriculturii în economie.

Trebuie să reamintim că primele șase luni ale anului, perioada la care se referă datele statistice, nu s-au caracterizat prin schimbări importante legislative sau de business. Economia și sistemul public s-au aflat doar sub regulile introduse de ordonanța trenuleț, adoptată la sfârșitul anului trecut, care a luat măsuri pentru a ține sub control cheltuielile bugetare.

Alegerile prezidențiale se încheiaseră în a doua parte a lunii mai, cifrele bugetului erau în continuare critice și schimbările fiscal-bugetare erau iminente. Deci, ușoara revenire a economiei s-a făcut mai degrabă din inerție, pe baza modelului de creștere bazat pe consum.

În același timp, costurile cu salariile au crescut în majoritatea activităților economice, mai mult în sectorul privat, mai puțin în administrație. Scăderi ale costurilor cu forța de muncă au fost în sectoarele serviciilor, respectiv cele turistice, recreative sau servicii suport. În concluzie, evoluția economiei în trimestrul al doilea trece printr-un punct de inflexiune care se va duce ori către creștere, ori către recesiune.

Ieri, institutul Ifo a publicat o analiză succintă a economiei germane. Studiul arată de la început că economia germană încă nu s-a deblocat după criză, iar argumentul important în acest sens este că în primul semestru economia a stagnat, iar pe întregul an creșterea este prognozată la un nivel de 0,2%. Este de prisos să mai spunem că evoluția celei mai mari economii europene poate tracta sau dimpotrivă poate induce stagnarea în multe state membre care au legături comerciale cu Germania, inclusiv România.

Analiza institutului german menționează că redresarea economiei va depinde de implementarea programelor anunțate de coaliția de guvernare care includ investiții masive în infrastructură și în sectorul de apărare.

Una peste alta, capacitățile de producție, în special cele industriale, sunt subutilizate, iar managerii companiilor din diverse sectoare se confruntă cu o cerere redusă și cu scădere a competitivității pe piețele externe. De altfel, exporturile germane sunt afectate de impunerea tarifelor vamale de către SUA.

Exporturile germane au crescut în primele luni ale anului datorită aprovizionării anticipate pe care au făcut-o companiile americane tocmai pentru a se proteja de introducerea noilor taxe vamale.

Numai că începând cu al doilea trimestru al anului, nivelul exporturilor în SUA s-a redus.

Sectorul construcțiilor nu este în cea mai bună formă. Domeniul rezidențial a fost în suferință, în schimb investițiile publice au mai salvat ce s-a putut salva pentru această ramură economică. În același timp, consumul își revine, dar ritmul de creștere este foarte lent. Evoluția este explicabilă dacă avem în vedere că puterea de cumpărare nu a crescut, ceea ce face ca sentimentul consumatorilor să nu fie prea optimist. Sunt factori care au dus la o stagnare a consumului și implicit a cererii.

Tot despre o criză se vorbește în studiul Ifo și referitor la piața muncii. Numărul angajaților va crește anul acesta cu 19.000 de persoane în timp ce rata șomajului va ajunge la 6,3% (o creștere cu 155.000 de persoane). Piața muncii ar putea să crească o dată cu redresarea economiei, dar este încă influențată de implicarea modestă a imigranților.

Rata inflației va ajunge anul acesta la 2,2%, un nivel favorabil economiei, și va scădea ușor anul viitor până la 2,1%. Prețul energiei este de așteptat să scadă temperând în felul acesta o evoluție despre care se vorbește intens de la începutul războiului în Ucraina. Respectiv, lipsa gazului ieftin din Rusia a dus multe companii germane în situația de a deveni necompetitive pe plan global. Se spune tot mai des că economia germană trebuie să se adapteze la prețuri energetice mai mari.

Sunt motive de optimism, respectiv că prețul energiei se va reduce, pentru că începând cu anul viitor guvernul a anunțat că va reduce câteva taxe aplicate asupra prețului energiei. Inflația va rămâne la un nivel scăzut, iar începând de anul viitor se va reduce TVA în sectorul ospitalității, iar creșterea salariului minim în următorii doi ani va pune presiune și asupra salariilor mari.

De asemenea, analiza Ifo arată că va exista o creștere a salariilor începând cu anul 2027. Prognoza arată că prețul certificatelor de carbon va urca, din nou, ceea ce va însemna și o creștere a prețului energiei.

Anul acesta, vor fi retrase o serie de ajutoare acordate de stat pentru compensarea creșterii tarifului energiei și va crește cota contribuțiilor de asigurări sociale. Drept urmare deficitul bugetar va fi de numai 2,1% din PIB, un nivel bun, la care se adaugă o datorie publică rezonabilă, care va ajunge în următorii doi ani la 63% din PIB. În concluzie, raportul institutului german Ifo arată că revenirea economiei depinde de măsurile economice și fiscale de stimulare care se vor adopta. În același timp, evoluția economiei germane depinde și de deciziile administrației americane. O eventuală ridicare a tarifelor vamale ar inhiba din nou creșterea economică. O creștere de care are nevoie atât Germania, cât și Europa.

De fiecare dată când FMI vine la București apare și emoția. Își fac loc vocile care dau ca inevitabil un acord de împrumut cu instituția financiară internațională. Nu îi putem condamna neapărat pe cei care se gândesc că România va lua un împrumut de la Fondul Monetar Internațional (FMI), pentru că mulți dintre ei au, probabil, amintirea încă proaspătă a anilor 2009-2010. Atunci, criza economică a fost ținută sub control cu ajutorul finanțelor împrumutate de la FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială.

FMI a fost și a rămas ceea ce se numește un împrumutător „de ultimă instanță”, adică la care apelezi doar atunci când nimeni nu te mai creditează sau când costurile sunt atât de mari încât este fără sens economic să iei credite de pe piață.

Cei care anticipează iminența unui acord cu FMI se înșeală. Chiar și cu un deficit bugetar imens România nu este astăzi într-o situație „de ultimă instanță”.

Comparațiile cu criza din 2009-2010 nu se susțin. Atunci, era o criză globală care a pătruns în Europa și care a ajuns și la o criză de finanțare. Statele europene atinse de dezechilibrele bugetare ajunseseră să se împrumute de pe piețe la dobânzi extrem de mari, astfel că Banca Centrală Europeană a inventat un mecanism de cumpărare de obligațiuni care a pus la adăpost economiile din zona euro.

România, abia intrată în Uniunea Europeană, nu se afla sub „umbrela” Băncii Centrale Europene, astfel că o parte importantă din împrumutul FMI-Comisia Europeană-Banca Mondială a mers direct către Banca Națională a României (BNR) pentru consolidarea rezervei valutare. S-a spus că împrumutul a fost făcut pentru băncile străine. În general, este adevărat, dar, în egală măsură, creditul i-a ajutat și pe români și mediul de afaceri local. O retragere a fondurilor străine din țară, în special a împrumuturilor intragrup ale băncilor, nu se știe unde ar fi dus leul în raport cu moneda europeană.

Cu rezerva valutară consolidată cu banii de la FMI și cu un acord încheiat cu marile bănci străine, BNR a putut să gestioneze criza nu doar în interesul băncilor, ci și în favoarea cetățenilor. Și a rambursat fără probleme și fracția de împrumut pe care a primit-o de la FMI.

Citeste siFMI la București | Dacă nu vor fi reduse cheltuielile statului vom ajunge la un acord cu FMI (Economist)

Ceva seamănă totuși acum cu atunci și anume deficitul bugetar. În anul 2009, România urca brusc la un vârf de deficit bugetar de 7,2% din PIB, adică 36 miliarde de lei. Anul trecut, România ajungea la un deficit de 8,65% din PIB, metoda cash, ceea ce înseamnă aproximativ 153 miliarde de lei.

Cifrele sunt grăitoare și ele ne arată, dincolo de degradarea situației bugetare, diferența de talie a economiei românești. O dovadă clară în acest sens este că deficitul bugetar din 2009, de 36 miliarde de lei, este împrumutat astăzi pe nerăsuflate, într-o singură lună. Iar împrumutul parafat în anul 2009, de 20 miliarde de euro, din care s-au tras 17 miliarde, înseamnă mai puțin decât jumătate din necesarul de finanțare pentru anul acesta.

Lăsând istoria la o parte, deocamdată, prezența la București a reprezentanților FMI nu înseamnă decât o vizită de monitorizare. O vizită care are relevanța sa, dar care nu are nicio semnificație legată de un împrumut. Așa arată lucrurile astăzi.

Fără îndoială, cu ocazia analizelor făcute de experții FMI vom putea afla câteva date despre situația bugetară și despre evoluția economiei românești, dar nu ne putem aștepta la noutăți extraordinare. Starea bugetului de stat este cunoscută, iar actualul guvern a vorbit deschis despre situația complicată și despre pericolele care pândesc în cazul în care nu se iau măsuri de ajustare a deficitului.

FMI, ca de obicei, va arăta în comunicatul oficial de la sfârșitul misiunii, direct sau printre rânduri, punctele sensibile ale deciziilor guvernamentale și efectele lor. Cel puțin din acest motiv, prezența FMI la București poate aduce câteva informații interesante.

Nu ar trebui să trecem foarte repede peste datele pe care le-a prezentat ieri premierul Ilie Bolojan. Ele ne arată nu doar cum s-a ajuns la actuala situație din administrația locală, ci și felul în care politicienii din teritoriu au știut să profite de cedările în lanț ale politicienilor de la centru.

Primul lucru care atrage atenția este statistica stratificată de la nivel local. Adică, totalul posturilor din administrația locală este de 190.000. Aceste posturi sunt stabilite de guvern și defalcate în teritoriu, principalul criteriu fiind cel al numărului de locuitori. Așa după cum spune premierul Bolojan aici este singura zonă în care guvernul poate interveni pentru stabilirea numărului de posturi.

Al doilea nivel este cel al numărului de posturi aprobate prin organigramă. Este vorba despre transpunerea în practica birocratică a standardului stabilit de Executiv. Numărul posturilor cuprinse în organigramele unităților administrativ-teritoriale este de 164.000, mai mic cu 14% decât posturile aprobate. Ceea ce ne arată că există o anumită rezervă la nivel local în a transpune în organigrame toate posturile validate de către Executiv, respectiv de prefecturile din fiecare județ.

Un al treilea indicator este cel al posturilor ocupate efectiv, numărul acestora fiind de aproximativ 130.000. După cum se poate vedea între cele de pe hârtie și cele efectiv ocupate este o diferență de de 34.000 de posturi, adică 21% din cele care apar în organigramele administrațiilor locale.

De ce există diferența între posturile din organigramă și cele efectiv ocupate? Premierul Bolojan explică un lucru simplu: directorii și șefii din administrațiile locale sunt avantajați de acest sistem, pentru că în felul acesta, având subalterni chiar și pe hârtie, își pot păstra funcțiile. Așadar, interesul șefilor de serviciu sau al directorilor este să mențină un număr mare de posturi chiar și neocupate.

Adevărul este că acest lucru îl aflasem anul trecut, atunci când guvernul Ciolacu a inițiat un fel de reformă a instituțiilor publice prin care s-au tăiat o parte din posturile neocupate și o dată cu ele au dispărut și o serie de posturi de conducere. Iată că situația din instituțiile statului se repetă și în multe primării din țară.

Cele trei categorii de posturi din administrație, totale, aprobate în organigrame și ocupate efectiv, complică demersurile de reducere a cheltuielilor bugetare. În sensul că guvernul s-ar putea limita la reducerea a 26.000 de posturi care nici măcar nu au fost înființate plus 35.000 de posturi vacante. Cu alte cuvinte, dacă se desființau 60.000 de posturi guvernul s-ar fi putut lăuda că a făcut reformă. Ar fi sunat spectaculos pentru cei mai puțini familiarizați cu funcționarea administrației centrale sau locale (și cu siguranță sunt destul de numeroși), dar efectele asupra bugetului ar fi egale cu zero. În sensul că dacă doar se desființează un număr de posturi singurul câștig este acela că sunt eliminate, în același timp, câteva posturi de conducere din primării și totodată se „evaporă” rezerva de angajări din administrația locală.

Dar, acest tip de reduceri nu ar fi adus nicio scădere a cheltuielilor bugetare, pentru că posturile neocupate înseamnă zero plăți în materie de salarii. De aceea, pentru a se ajunge și la tăieri reale de cheltuieli de la buget este nevoie să se reducă posturi ocupate. Că va fi vorba de 10.000, de 13.000 sau de 15.000 de angajați care vor pleca rămâne de văzut cum se va înțelege coaliția de guvernare. Dar, într-adevăr, ca să existe un efect concret de ajustare bugetară va fi nevoie de concedierea unor angajați din administrația locală. Ieri, președintele țării și premierul au făcut chiar și un calcul: pentru 13.000 de persoane disponibilizate la un salariu mediu brut de aproximativ 9.000 de lei pe lună, economia la buget este de aproximativ 1,4 miliarde lei pe an.

Acestea sunt cifrele mari. Ceea ce contează, însă, cel mai mult este ca în următoarele două săptămâni coaliția politică să își clarifice ce și cât vrea de la mini-reforma administrației locale.

Un refren care se aude foarte des în spațiul public, în ultimul timp, este că, de fapt, măsurile de reducere a deficitului bugetar sunt luate degeaba. Adică, eforturile care se fac de societatea românească nu au efect asupra bugetului, respectiv nu duc la scăderea deficitului.

Cel mai bun exemplu în acest sens este că TVA a crescut începând cu prima zi a lunii august. Deci, nu avem date publice pentru a vedea care a fost efectul creșterii TVA asupra încasărilor bugetare. Nu știm nici dacă veniturile din TVA au crescut, nici dacă ridicarea cotelor de TVA a inhibat consumul și încasările bugetare au stagnat. Din acest punct de vedere, nu ne putem pronunța dacă efectul asupra bugetului a fost pozitiv, negativ sau inexistent.

De asemenea, primul pachet a început să se aplice tot din luna august a.c. și de aceea efectele nu sunt încă vizibile. Așadar, cine spune că pachetele de măsuri nu-și fac efectele asupra bugetului fie minte, fie nu este informat. Mai mult, pachetul 2 abia a trecut de Parlament prin asumarea răspunderii, deci efectele le vom vedea în ultima parte a anului și în 2026.

În al doilea rând, se văd în buget unele semne încurajatoare. Este vorba despre evoluția deficitului bugetar lunar. Mai precis, anul a început cu un deficit bugetar lunar, în ianuarie a.c., de 11 miliarde de lei, a urcat la 19 miliarde în februarie a.c. și de atunci a scăzut constant ajungând în iunie a.c. la 5,5 miliarde, iar în luna iulie a.c. la 6,7 miliarde de lei. Este o tendință pozitivă, de scădere a deficitului bugetar, care dă speranțe că în a doua parte a anului reducerea va fi și mai accentuată.

Mai mult, în luna iulie a.c., bugetul s-a apropiat de o mică performanță, adică obținerea unui excedent primar. Concret, deficitul bugetar a fost de 6,7 miliarde, în timp ce cheltuielile cu dobânzile au ajuns la 6,5 miliarde de lei, foarte aproape de nivelul deficitului. Este adevărat că plățile lunare cu dobânzile au urcat destul de mult față de luna anterioară, dar, cu toate acestea, găsim o zonă de echilibru bugetar.

Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. Și în anii anteriori au existat situații în care deficitul lunar s-a apropiat de nivelul de plată al datoriei publice, în mai 2024 și în iunie 2023, deci nu este neapărat o noutate.

Va trebui însă să vedem dacă apropierea de un excedent primar lunar se va menține pe o perioadă mai lungă de timp. Nu pare o mare realizare (scăderea deficitului bugetar lunar), dar să nu uităm că reducerea deficitului se face pas cu pas, lună de lună.

Ne putem întreba: ce a dus la tendința de reducere a deficitului bugetar? Sunt mai multe explicații: începând cu luna iulie a.c. s-au aplicat măsurile de reducere a sporului salarial pentru condiții vătămătoare de muncă și măsuri de reducere a numărului de zile de concediu de odihnă acordate suplimentar angajaților statului care lucrează în condiții grele. La care se adaugă decizia luată anul trecut prin ordonanța trenuleț de a îngheța salariile bugetare și pensiile.

De altfel, anul acesta avem o stabilizare a cheltuielilor de personal și a celor cu asistența socială, respectiv în medie cheltuielile cu salariile bugetare au fost de 14 miliarde de lei pe lună, iar cele cu asistența socială au ajuns în medie la 21 miliarde de lei pe lună. Este încă un semn bun mai ales spre deosebire de anul trecut când cheltuielile cu salariile bugetare și cele cu pensiile au crescut semnificativ în mai multe rânduri.

Sunt câteva semnale pozitive, care însă nu pot estompa realitatea că deficitul bugetar pe primele șapte luni ale anului a crescut față de anul precedent. De aceea, este de așteptat ca pachetele de măsuri de ajustare bugetară să își arate efectele începând chiar din această toamnă.

Întrebarea era: nu când, ci unde se va împotmoli programul guvernului de ajustare bugetară? Avem un răspuns și anume partidele politice care formează coaliția de guvernare nu se înțeleg pe tema administrației locale.

Pachetul 1 a fost în principiu asimilat. Dacă privim în urmă putem spune că pachetul 1 de ajustare bugetară este despre creșterea TVA, despre reducerea indemnizațiilor pentru mame, despre reducerea sporurilor în sectorul bugetar, despre măsurile din învățământ și evident despre impunerea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei. Este aproape sigur că pensionarii nu vor uita și nu vor ierta în viitor introducerea CASS și acesta este motivul pentru care premierul Bolojan insistă ca măsurile nepopulare care s-au luat și care se vor lua să fie susținute de o coaliție politică extinsă. În felul acesta, nota de plată care va fi achitată de partidele de la guvernare s-ar putea împărți la mai mulți.

Pachetul 2 este mult mai complicat decât primul, pentru că pune degetele pe multe dintre „rănile” deschise, în ultimele două decenii, ale sistemelor publice românești. Este foarte complicat să „ataci”, în același timp, domenii precum sistemul juridic, educația, sănătatea, companiile de stat, instituțiile publice de supraveghere și reglementare, administrația locală și mediul de afaceri. Fiecare dintre aceste sectoare publice sau private și-au construit propriile sinecuri, privilegii și rețele de complicități.

Pot fi date multe exemple, dar ne vom limita numai la două din domenii diferite. În educație, din punct de vedere economic este clar că stabilirea unor norme didactice cu ore cât mai puține în paralel cu extinderea sistemului de plată cu ora nu a însemnat nimic altceva decât o creștere mascată a salariilor. A fost o complicitate între politicieni și profesori pentru o creștere netransparentă a veniturilor salariale ale cadrelor didactice.

Citeste siTăierile din administrația locală, amânate două săptămâni. Guvernul își va asuma răspunderea doar pe 5 pachete de măsuri fiscale

În ceea ce privește mediul de afaceri, pachetul 2 aduce o înăsprire a eșalonărilor la plata obligațiilor către stat. Este de înțeles că pandemia a creat un sistem simplificat de eșalonare a datoriilor companiilor. Economia era într-o situație cu totul specială, dar de atunci au trecut cinci ani și amânarea plăților a devenit un factor de viciere a concurenței. Unele companii își plătesc datoriile la zi, altele le amână pe o durată nedeterminată. De aceea, restricțiile pregătite în materie de eșalonare la plată pot părea în defavoarea mediului de business, dar, de fapt, vin în susținerea unui mediu concurențial corect. La fel stau lucrurile și în ceea ce privește abuzul de insolvență.

În fond, ce își propune așa-numitul pachet 2 de ajustare bugetară? În esență, schimbă vârsta de pensionare și metoda de calcul a pensiei magistraților raportată la venitul salarial. Pare simplu, dar a fost nevoie de ani de zile pentru ca un guvern să se încumete să taie „nodul gordian” al pensiilor speciale.

Modificările din sistemul de sănătate își propun să crească baza de asigurați care plătesc contribuție. La companiile de stat se va reduce numărul de administratori și de reprezentanți în adunarea generală a acționarilor, indemnizațiile lor vor fi mai mici, între anumite limite legate de media salarială, și se vor reașeza indicatorii de performanță. La ANCOM, ASF și ANRE vor scădea salariile și se va face și o reducere a personalului.

Desigur, acestea sunt abordările reformiste. Există, însă, o mulțime de observații, contestări sau proteste referitoare la măsurile incluse în pachetul 2. Un pachet din care, deocamdată, lipsesc deciziile privind administrația locală, care ar trebui să fie, de altfel, cele mai consistente în materie de reducere a cheltuielilor bugetare. Guvernul nu le poate evita, cel mult le poate „îndulci”. Vom vedea în următoarele săptămâni cât de „amară” va fi pastila pe care o vor „înghiți” primarii și angajații din administrația locală.

De când a fost învestit actualul Guvern, nu trece o zi fără să aflăm despre o categorie profesională care protestează împotriva reformelor. În același timp, avem un șir lung de dezvăluiri care vin chiar de la demnitari despre tot felul de anomalii din sistemul public românesc.

Adevărul este că dintotdeauna politicienii au ascuns sub preș temele sensibile ale sectorului de stat. Foarte rar mai răzbătea câte un subiect mai delicat. Politicienii, indiferent de viziunea lor, au ținut cu tot dinadinsul ca informațiile considerate compromițătoare să nu apară în spațiul public.

Dintr-odată, mai exact de la învestirea guvernului, viziunea s-a schimbat total. Premierul și președintele țării se întrec în a face dezvăluiri care mai de care mai interesante. Informații, altădată bine ascunse de opinia publică, apar acum în mod transparent.

Astfel, primul subiect contestat a fost cel al sporurilor încasate de angajații de la stat. Guvernul Bolojan a decis să plafoneze cuantumul sporurilor pentru condiții vătămătoare de muncă. Măsura a scos bugetarii în stradă, dar deocamdată rămâne aplicabilă și este printre puținele decizii implementate până acum care reușește să reducă nivelul cheltuielilor bugetare.

Un alt șoc a fost când am aflat câteva date din domeniul sănătății. De exemplu, sunt 10,3 milioane de persoane scutite de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate și numai 6,3 milioane de contributori. Dacă plătitorii de asigurări sociale se raportează la numărul de pensionari (pentru a defini sustenabilitatea sistemului de pensii) despre fondul național de sănătate se vorbește puțin. Legea care va intra în vigoare începând cu data de 1 august a.c. reduce numărul celor care pot beneficia de servicii medicale fără să fie asigurați. Un alt exemplu, din sectorul de sănătate este că anul trecut indemnizațiile pentru concediu medical au totalizat suma de 3,2 miliarde de lei. Ceea arată fie frecvența foarte mare a îmbolnăvirilor, fie o anumită viciere a acordării concediilor medicale.

O altă controversă adusă de schimbările propuse în administrația locală este legată de programul Anghel Saligny. Dorința guvernului de prioritiza investițiile prin acest program și astfel de a găsi un standard pentru continuarea unor investiții și respectiv pentru înghețarea altora s-a lovit de un puternic refuz din partea primarilor de municipii, de orașe sau de comune. Partida nu este jucată. Vom vedea în ce măsură premierul va rezista sau va ceda în fața nemulțumirilor primarilor. Deocamdată, a apărut ideea ca unele proiecte să fie finanțate din surse private cu garanția statului. Pare o alternativă bună la programul Anghel Saligny.

Șocurile vin și din sistemul de justiție. Nu atât vârsta de pensionare, cuantumul pensiei sau modalitatea de calcul. Toate acestea se știau. Numai că acum apar alte dezvăluiri, precum situația în care magistrații se întorc de la pensie să lucreze și primesc în schimb indemnizația plus 15% din pensie. În aceste condiții, este natural ca magistrații să fie tentați să abuzeze de sistem, adică, să iasă la pensie și să revină să lucreze cu bani mai mulți decât colegii lui care nu au ieșit încă la pensie. De asemenea, este surprinzător că dosarele de pensionare sunt făcute „după ureche”, adică fără o dată clară de ieșire la pensie.

Am mai aflat că vreo 500 de companii cu capital majoritar de stat nu au depus bilanțul contabil sau au o cifră de afaceri egală cu zero. Întrebarea este: de ce nu au fost desființate până acum aceste firme? În plus, constatăm că nu este singular cazul Dragoș Anastasiu în guvern. Mai există câteva situații asemănătoare. Evident, mai pot fi găsite exemple. Dar, concluzia este că, pe de o parte, ies la iveală privilegii nebănuite, iar, pe de altă parte, putem vedea în toată splendoarea ei opoziția la reformele inițiate.

De mai bine de un deceniu se vorbește despre schimbarea pensiilor speciale. Acum, premierul Bolojan face și vorbește mai puțin. Va fi, însă, un proces complicat care are în față încă multe obstacole.

Legal, se numesc pensii de serviciu. Popular, li se spune pensii speciale, chiar dacă beneficiarii sau viitorii beneficiari nu suportă termenul și îl folosesc doar pe cel înscris în lege.

De ce pensiile de serviciu sunt speciale? Pentru că au trei caracteristici pe care nu le întâlnim la pensiile normale. Prima este vârsta de pensionare. Magistrații ies acum la pensie dacă au o vechime de 25 de ani, ceea ce înseamnă că mulți dintre ei se retrag din activitate între vârstele de 47 și 49 de ani. Aceste prevederi legale nu sunt nicidecum justificate, pe de o parte, pentru că vârsta standard de pensionare este acum de 63, respectiv 65 de ani, pentru femei și bărbați. Pe de altă parte, ieșirea la pensie la vârste atât de „fragede” creează probleme de personal pentru instituțiile din sistemul de justiție.

A doua caracteristică este dată de modul de calcul al pensiei. Acum, cuantumul pensiei reprezintă 80% din ultimul salariu brut. Este evident o aberație economică, pentru că un salariu net înseamnă aproximativ 60% din cel brut. 80% din brut este totdeauna mai mare decât 60% din aceeași sumă.

Cu alte cuvinte, pensia va fi mai mare decât salariul, desigur cu excepția situației în care în timp salariile cresc, iar pensiile rămân pe loc. Dar, și pensiile cresc, măcar cu rata inflației.

Să nu uităm că pentru pensiile bazate pe contributivitate rata de înlocuire, adică valoarea pensiei față de ultimul salariu este de numai 50%, ceea ce ne arată diferența între pensiile de stat și cele speciale.

A treia caracteristică este o combinație între cele două. Pensiile speciale ale magistraților sunt mult diferite de cele plătite din contribuțiile de asigurări sociale de stat. Prin vârsta de ieșire la pensie, prin modalitatea de calcul, prin lipsa contributivității, dar mai ales prin diferența majoră de cuantum între pensiile de serviciu ale magistraților și pensiile de stat. Concret, media pensiilor magistraților este de 25.000 de lei, în timp ce pensia medie din asigurări de stat este de numai 3.000 de lei.

Deocamdată, focalizarea este pe pensii. Dar, un calcul simplu arată că pentru a obține o pensie de 25.000 de lei este nevoie ca ultimul salariu brut să fie, în medie, de 30.000 de lei. Nu este deloc o sumă de neglijat chiar și pentru categorie profesională importantă, o putere independentă în stat, care are și o serie de restricții legale în ceea ce privește viața socială și economică.

Dar, prezentarea de ieri a premierului Ilie Bolojan ne-a adus și câteva informații de-a dreptul uimitoare și anume numărul de procese deschise în instanță pe teme legate de salarizare. Temele sunt de obicei cele legate de așa-zisa discriminare salarială, de sporuri sau de valoarea de referință sectorială. 20.000 de acțiuni în instanță care s-au soldat cu plăți făcute de la buget în valoare de 10 miliarde de lei, iar hotărârile judecătorești și plățile vor continua, chiar și eșalonate în timp.

Ce își propune noua lege? Câteva lucruri simple și clare și anume creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, cu excepții în anumite condiții, în sensul că o pensionare anticipată va presupune și o reducere a valorii pensiei.

De asemenea, calculul pensiei se va schimba, în loc de 80% din salariul brut se va trece la 55% din media indemnizațiilor de încadrare brute și a sporurilor din ultimele 60 de luni, dar nu mai mult de 70% din ultimul salariu net.

Magistrații au schițat ieri primele proteste publice. Un magistrat, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, acuză că prin proiectul de lege se încearcă „distrugerea unei puteri în stat”. Nu mă pot pronunța asupra performanțelor profesionale ale magistraților. Dar, din punct de vedere economic, prevederile propuse de guvern sunt o normalitate. Este greu de crezut că se poate distruge statul de drept dacă magistrații vor avea o pensie medie nu de opt ori mai mare decât pensia medie de stat, ci doar de cinci ori. Sau dacă magistrații se vor pensiona la 65 de ani. Bunul simț economic nu poate distruge statul de drept, ci îl poate consolida.

Europenii își fac calcule referitoare la taxele vamale cuprinse în acordul comercial UE-SUA. Unele industrii și companii vor pierde, altele vor câștiga. Deocamdată, însă, unele prevederi ale înțelegerii dintre cele două mari blocuri comerciale rămân în negociere.

După „sublimul” acord pe tema tarifelor vamale încheiat între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, statele membre, economiile și patronatele își fac calcule cu privire la impactul pe care îl vor avea noile prevederi asupra sectoarelor economice.

În Franța, Eric Lombard, ministrul economiei și finanțelor, a anunțat că va organiza întâlniri cu patronatele din diverse sectoare. Cotidianul „Les Echos” arată că vor fi industrii care vor câștiga și altele pentru care există multă incertitudine referitoare la efectele asupra companiilor.

Astfel, sectorul aeronautic răsuflă ușurat. Asociația Franceză de profil salută exceptarea de la taxare după un dialog transatlantic. Măsura este logică în contextul în care în ultimii ani s-a constatat că multele dispute pe teme comerciale între Airbus și Boeing nu au dus la nimic bun pentru niciuna dintre companii.

De altfel, cele două firme au pledat la unison pentru a se păstra actualul nivel de taxare, respectiv zero, un statut vamal care funcționează încă din anul 1979. Specialiștii arată că există colaborări la nivel transatlantic care au creat fluxuri comerciale echilibrate în ambele direcții.

De exemplu, industria aeronautică franceză exportă aproximativ 80% din cifra de afaceri, de 51 miliarde de euro, în anul 2024, iar aplicarea unor taxe vamale ar fi fost un dezastru pentru un sector economic extrem de integrat. „Les Echos” dă exemplul unui motor de avion construit complementar de compania Safran în Franța și de General Electric în SUA și care echipează atât Airbus A320 și Boeing 737. În același timp, producătorii din sectorul aeronautic se temeau, în cazul introducerii de taxe vamale, de birocrația cu care acestea veneau la pachet, într-o industrie în care de 40 de ani nimeni nu a calculat tarife vamale.

Dar, nu toate industriile sunt atât de mulțumite ca sectorul aviatic. Patronatele din industria produselor lactate sunt îngrijorate. Producătorii francezi exportă anual în Statele Unite mărfuri de 350 milioane de euro și obțin profituri bune în special la brânză. Organizațiile de afaceri din domeniu cred că un acord, chiar și cu taxe vamale, este mai bun decât un război comercial.

Majoritatea marilor companii europene din industria lactatelor produc în Europa și exportă în SUA. Dar, o creștere a prețurilor pe piața americană cauzată de aplicarea taxelor vamale va pune un semn de întrebare față de comportamentul de consum, respectiv există riscul să se înregistreze o scădere a vânzărilor din cauza creșterii prețurilor.

Deocamdată, acordul tarifar UE-SUA nu cuprinde decizii privind băuturile spirtoase și vinurile, dar detaliile vor fi finalizate în următoarele săptămâni. Până acum, negocierile merg în direcția de a nu taxa băuturile spirtoase, dar acest lucru va trebui confirmat. În orice caz, recent, un producător francez important în domeniul băuturilor alcoolice a calculat că aplicarea unor taxe vamale de 30% i-ar aduce pierderi de 35 milioane de euro pe an.

În acest moment, sectorul vinicol este supus taxării, iar patronatele din domeniu au calculat că un nivel de 10% ar fi suportabil, dar o taxă vamală mai mare de atât ar duce la creșterea prețurilor pe piața americană.

Industria cosmetică franceză și-a făcut primele calcule. Piața americană este importantă pentru companiile franceze, unde trimit 12% din totalul exporturilor, iar o taxare cu 15% va complica statutul acestor mărfuri în America. Studiile arată că există riscul unei pierderi anuale de 300 milioane de euro și cel al desființării a 5.000 de locuri de muncă în Franța. Directorul general al L Oreal, o companie importantă din industrie, a anunțat în această primăvară că ia în calcul posibilitatea relocării unei părți din producție în SUA.

Desigur, calculele vor continua, fiecare sector economic va avea efecte diferite și câștiguri sau pierderi. Donald Trump a complicat viața firmelor europene care exportă în SUA, dar beneficiile americanilor legate de introducerea taxelor vamale sunt încă neclare.