Economia reală

O companie românească pare hotărâtă să salveze un combinat care are o tradiție de mai mult de două secole. Numai că prețul plătit este neverosimil pentru o companie care practic nu mai există. Este una din ciudățeniile afacerii din Oțelu Roșu.

O companie aparținând familiei constructorului român Dorinel Umbrărescu deține Combinatul siderurgic din Oțelu Roșu și a început lucrările de renovare a platformei industriale, informează publicația Profit.ro.

În principiu, este salutară dorința investitorului român de a reîncepe producția la combinatul din județul Caraș-Severin, o uzină care are o tradiție de 220 de ani. Numai că doar tradiția nu este uneori suficientă.

Iar istoria recentă a combinatului din Oțelu Roșu cuprinde câteva lucruri ciudate. Să plecăm, însă, de la momentul actual. Publicația Profit.ro prezintă avizul de mediu pe care compania deținută de familia omului de afaceri român l-a obținut pentru a începe lucrările la combinatul siderurgic. Aflăm că este vorba despre activități care vor pune în siguranță activele (atâtea câte mai sunt) întreprinderii din Oțelu Roșu. De fapt, obiectivul este oprirea furturilor și degradarea construcțiilor. Nici vorbă, deocamdată, de repornirea producției.

Amănuntele sunt cel puțin surprinzătoare, în sensul că din avizul de mediu aflăm că, fizic, combinatul siderurgic nu mai există. Cităm din avizul de mediu publicat de Profit.ro: „sistemul de scurgere al apelor pluviale trebuie refăcut din cauza degradărilor acumulate pe parcursul anilor. Închiderile de fațadă din tablă ondulată trebuie reparate prin înlocuirea panourilor deteriorate, de asemenea, zonele vitrate trebuie înlocuite complet deoarece sunt degradate în proporție de 90%. Întreg spațiul trebuie igienizat, prin îndepărtarea molozului, resturilor metalice și a prafului”.

Termenii sunt poate prea tehnici, dar mai clar este că utilajele nu mai funcționează de 13 ani, timp în care toată platforma industrială a fost vandalizată și a căzut pradă furturilor sistematice. Fără să fi mers la fața locului, ne putem imagina că de câțiva ani din combinat nu a mai rămas decât praful și pulberea. De altfel, nu este singurul caz din România de platformă industrială abandonată de investitori și „devorată” de hoți.

Mai ciudat este că pentru acest combinat care, demult, a rămas doar un teren viran s-au dat lupte între companii, în instanță, și au fost plătiți bani frumoși.

De exemplu, Profit.ro arată că firma constructorului român a cumpărat la sfârșitul anului trecut o creanță a ANAF față de fostul proprietar, compania Laminorul Danube, plus activele. În total, noul proprietar a plătit aproximativ 141 milioane de lei. Desigur, statului i-a convenit, pentru că fiscul a încasat 135 milioane de lei, atunci când probabil că nu mai credea că o să se întâmple. Dar, ce logică a avut un investitor experimentat, precum Dorinel Umbrărescu să plătească aproximativ 28 milioane de euro pentru nimic? Adică, pentru un teren viran cu niște hale deteriorate complet în timp. Dacă terenul ar fi în centrul unui oraș important din România s-ar fi putut bănui că miza achiziției este dezvoltarea imobiliară. Dar, la Oțelu Roșu, un mic orășel din județul Caraș-Severin, este exclus ca prețul terenului să fie o afacere. De asemenea, este imposibil să plătești zeci de milioane de euro pentru un așa-zis combinat fără să fi făcut o vizită și fără să fi observat că practic nu mai există.

Fostul premier Marcel Ciolacu a vorbit anul trecut despre intenția familiei Umbrărescu de a investi 300 milioane de euro în combinat. Ar fi prea frumos să se întâmple acest lucru.

Deocamdată, însă, în ultimii 20 de ani combinatul din Oțelu Roșu a acumulat o istorie plină de datorii și de investitori care nu au reușit să îl facă eficient. Au fost insolvențe, apoi falimentul, investitori din Republica Moldova, din Polonia sau compania rusească Mechel. Nu mai contează acum „ruleta rusească” folosită de cei care au vrut să salveze combinatul, dar au eșuat. Important este să vedem dacă familia Umbrărescu va reuși să investească și să reînceapă producția în combinat sau compania din Oțelu Roșu va rămâne ca acum, adică praf și pulbere.

În Franța, s-a deschis o adevărată polemică pe marginea așa-numitei „taxe Zucman”. Este vorba despre o propunere legislativă, inspirată de economistul de stânga Gabriel Zucman, care prevede aplicarea unei taxe pe marile averi. Proiectul de lege, aprobat în februarie a.c. de Adunarea Națională și respins, în luna iunie a.c., de Senatul Franței, vrea să taxeze cu 2% pe an activele mai mari de 100 de milioane de euro. Datele prezentate de specialiști arată că sunt 1.800 de proprietari care au averi mai mari de 100 milioane de euro care ar trebui să plătească taxa respectivă.

Propunerea legislativă a venit de la partidul ecologist, iar analiștii cred că prevederea ar putea reveni în dezbaterea parlamentară o dată cu proiectul bugetului de stat pe anul viitor. Reprezentanții organizațiilor civice care susțin ideea cred că există un sprijin popular larg pentru taxarea marilor averi și fac presiuni asupra clasei politice pentru a promova legislația.

Ideea unei taxe pe averi mari nu este străină nici guvernului. Doar că este văzută diferit de varianta Zucman, în sensul că, pe de o parte, baza activelor impozabile include active profesionale, ceea ce ar mări sfera impozitării și ar coborî pragul la două milioane de euro. Pe de altă parte, cota de impozitare ar fi fixată la un nivel de patru ori mai mic decât în varianta propunerii legislative ecologiste, respectiv la 0,5% din active.

Propunerea Zucman este criticată vehement de oamenii de afaceri francezi. De exemplu, Bernard Arnault, proprietarul companiei LVMH și unul dintre cei mai bogați oameni din lume a caracterizat în termeni duri proiectul inspirat de la economistul francez. Arnault a declarat pentru publicația britanică Sunday Times că propunerea lui Gabriel Zucman „reflectă dorința acestuia de a dărâma economia franceză”. Omul de afaceri a spus despre Zucman că este un activist de extremă stânga care își folosește expertiza pseudo-academică pentru a-și promova ideologia care își propune să distrugă economia liberală. Cuvinte grele.

Pe fond, Bernard Arnault a reamintit că este cel mai mare contribuabil dintre persoanele fizice franceze și unul dintre cei mari plătitori de taxe și impozite prin companiile pe care le deține. Economistul s-a apărat pe rețeaua X și în dispută au intrat și politicieni de stânga care, bineînțeles, au sărit în ajutorul lui Gabriel Zucman.

Reprezentanți ai guvernului de la Paris au fost în ultima perioadă atenți la posibilele consecințe ale introducerii unei taxe pe averile mari. Este vorba despre riscul ca unii oameni de afaceri să își schimbe reședința fiscală sau să vândă o parte din acțiunile pe care le dețin, ceea ce ar face companiile lor vulnerabile în fața unor eventuale preluări progresive de către investitori străini.

În contextul dezbaterilor pe marginea propunerii legislative s-a dat și exemplul unui start-up francez de succes din domeniul inteligenței artificiale, Mistral. Conform variantei Zucman, cei trei fondatori ai companiei ar trebui să plătească 60 milioane de euro pe an, bani pe care de fapt nu îi au în buzunar și pentru respecta regula ar fi nevoiți să cedeze din acțiunile firmei.

Patronul LVMH nu este singurul care critică ideea legii. Nicolas Dufourcq, director al băncii de investiții BPI, consideră că proiectul este „comunist și absurd”, pentru că, de exemplu, în 10 ani statul ar lua 20% din capitalul unei companii mari. Acesta crede că în Franța se cultivă „o ură față de bogați”.

Și președintele Medef, cea mai mare organizație patronală franceză, și-a exprimat îngrijorarea față de astfel de propuneri care cresc nivelul fiscalității. Și în România bântuie ideea supraimpozitării averilor mari. Dar, o veche vorbă spune că impozitarea este „arta de a jumuli o găină fără să țipe”. În Franța, nu se poate spune, în acest moment, că funcționează metoda.

Nu doar România este în atenția agențiilor de rating, ci și Franța. Recent, Fitch a retrogradat ratingul Franței pentru împrumuturile pe termen lung de la AA- la A+. Dincolo de scăderea calificativului și păstrarea perspectivei, este importantă analiza pe care agenția de rating o face asupra economiei franceze.

Astfel, Fitch arată că datoria publică a Franței va crește în continuare din cauza deficitului bugetar care este și va rămâne mare. Analiza prognozează că datoria va ajunge la 121% din PIB, în 2027, față de 113% din PIB în anul 2024. În urmă cu trei ani, datoria publică franceză era deja dublă față de medie și a treia cea mai mare datorie dintre statele care au calificativ A sau AA. După cum se poate vedea supraîndatorarea statelor este un semnal de alarmă pentru orice economie și orice țară dintr-un motiv simplu și anume că șocurile ar putea duce la o creștere și mai mare a nivelului datoriei suverane.

Analiza Fitch remarcă instabilitatea politică și își manifestă scepticismul că Franța va putea să ajungă la un deficit bugetar de 3% din PIB în anul 2029. Practic, obiectivele economice pot fi întâziate sau anulate de interesele politice.

De altfel, Franța are tradiție în depășirea normelor bugetare. În ultimii 20 de ani, a reușit doar în trei ani să înregistreze un deficit bugetar mai mic de 3% din PIB, iar în restul perioadei a depășit procentajul considerat optim la nivel european. Din acest punct de vedere, România seamănă cu Franța, pentru că în ultimii ani, guvernele de la București au depășit în mod constant nivelul de deficit bugetar de 3% din PIB, un prag considerat limită la nivel european.

Anul acesta, obiectivul guvernului francez era să reducă deficitul la 5,4% din PIB, de la 5,8%, anul trecut. Fitch estimează că în 2025 deficitul bugetar va ajunge la 5,5% din PIB, departe de media din zona euro care este de 2,7% din PIB.

Agenția de rating anticipează că deficitele fiscale vor rămâne peste 5% din PIB în următorii doi ani. Să nu uităm, însă, că Franța, la fel ca toate statele europene, va avea nevoie să crească cheltuielile cu apărarea. În plus, bugetul va avea costuri mai mari și cu plata dobânzilor și astfel realizarea unui pachet de consolidare fiscală este esențială, dar dificil de aplicat într-un context politic complicat.

Ponderea veniturilor bugetare în PIB este cea mai mare din Uniunea Europeană, 45%, ceea ce în sine reprezintă o performanță, dar există și o față nevăzută a monedei, în sensul că este exclusă posibilitatea creșterii unor taxe sau impozite.

Măsurile de reducere a cheltuielilor în special sociale, decise în ultimii ani, nu avut rezultate vizibile. Au fost reduse indemnizațiile de șomaj, au fost raționalizate cheltuielile de sănătate și, în general, guvernele franceze au încercat să reducă nivelul cheltuielilor sociale, care ajung la 32% din PIB față de o medie europeană de 26% din PIB.

Agenția de rating Fitch arată că Franța are o serie de atuuri: o economie mare și diversificată, venituri peste medie și un PIB pe cap de locuitor ridicat în comparație cu media zonei euro. De asemenea, punctele forte sunt și sistemul bancar solid, apartenența la zona euro, calitatea instituțională, accesul la finanțare și investitori în domenii economice diverse.

Punctul sensibil al economiei franceze rămâne datoria substanțială și în creștere și un context social-politic care îngreunează procesul de consolidare fiscală. Fitch estimează anul acesta o creștere economică modestă, de 1,1% și în pofida expunerii moderate la comerțul cu SUA, tarifele vamale de 15% impuse mărfurilor europene vor afecta ritmul creșterii. În schimb, cererea internă va rămâne un motor de creștere. Nu ne rămâne decât să observăm că, în acest moment, sunt destule asemănări între România și Franța.

După caruselul de modificări de taxe vamale din prima jumătate a anului, apar primele date privind situația exporturilor către America. Astfel, Direcția Generală Vamală din Franța a publicat cifrele de export către SUA din primul semestru al acestui an. Evoluțiile sunt atipice, după cum le caracterizează atât oficialii francezi, cât și analiștii.

Mai întâi, să facem o scurtă reamintire. Războiul tarifar al lui Trump a început în ziua de 2 aprilie a.c. cu o taxă suplimentară pentru produsele europene de 20%, care a fost redusă peste o săptămână la 10% și care a fost stabilită, în cele din urmă, în luna august a.c., la 15% pentru majoritatea produselor. Au fost și excepții, cele mai importante fiind oțelul și aluminiul care au fost taxate cu 50% și automobilele, cu 25%.

Situația exportului de mărfuri din Franța către SUA, în primul semestru 2025, a fost analizată de publicația franceză „Les Echos”. Astfel, la sfârșitul lunii mai a.c. exporturile franceze către SUA au scăzut cu 5%. Spre comparație, exporturile germane s-au redus cu 11%, iar cele din Italia spre SUA au crescut cu 3%.

Dar, peste o lună lucrurile s-au modificat, iar cifrele arată că există câștigători și învinși. Cele mai mari scăderi, ponderate cu volumul exporturilor, au fost înregistrate la produsele farmaceutice, o reducere cu 20% și la cosmetice, cu un declin cu 12%. Au fost scăderi semnificative și la capitolele automobile și mașini agricole, dar fără a avea o pondere mare din punctul de vedere al valorii exporturilor în SUA.

Dintre sectoarele câștigătoare, cele mai importante au fost produsele din piele (plus 3%), băuturile (plus 4%), utilajele (7%) și produsele chimice, în special cele pe bază de azot, care au avut o creștere cu 15%. Procentual, mai sunt creșteri semnificative, piese pentru automobile și produse alimentare, dar volumul exporturilor pe primul semestru nu a fost ridicat. De asemenea, trebuie menționat că produsele din piele includ mărfuri ale industriei de lux, un sector care a reușit să țină „steagul sus” pentru exporturile franceze chiar și în condițiile în care industriile europene au fost obligate să se adapteze la noile taxe vamale.

Un caz special sunt produsele pentru industria aeronautică, mărfuri care rămân foarte importante la export, chiar dacă, în luna aprilie a.c., au fost afectate de o taxă de 15%, care s-a anulat în iulie a.c. la insistențele producătorilor de pe ambele maluri ale oceanului datorită integrării înalte a fabricilor din SUA și Europa. Astfel, în primele șase luni ale anului, exporturile franceze destinate industriei aeronautice au crescut cu 21% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la o valoare de 5,5 miliarde de euro.

În jocul schimburilor comerciale a apărut un element care a avantajat Europa, afectată de creșterea tarifelor vamale pentru exporturile către SUA. Este vorba despre deprecierea dolarului în raport cu euro, moneda europeană. Datorită acestei evoluții a monedelor, s-a atenuat impactul suprataxării exporturilor europene asupra prețurilor de pe piața americană. În perioada februarie-iunie 2025, dolarul s-a depreciat în medie față de euro cu 10%, adică aproape de media tarifelor vamale impuse produselor franceze. Această evoluție a monedelor a ajutat exportatorii europeni să își păstreze piața americană, dar i-a dezavantajat în ceea ce privește încasările.

Datele instituției vamale din Franța arată că exporturile și respectiv importurile au avut fluctuații care au venit din așteptările legate de aplicarea taxelor vamale. Astfel, în decembrie 2024, exporturile franceze de șampanie către SUA au crescut cu 60%, iar cele de vin s-au dublat. În luna martie a.c., față de luna anterioară, exporturile de vin au mai crescut cu o treime, iar cele de șampanie cu 41%. La fel, exporturile de articole de piele, în special gențile de lux au crescut cu 50%.

Concluzia primelor șase luni ale acestui an este că importurile anticipate făcute de companiile din America și slăbirea dolarului față de moneda europeană au redus efectul creșterii tarifelor vamale. Ce va fi vom vedea.

Miniștrii ultimelor guverne au simțit nevoia să se îngrijoreze sub diverse forme de creșterea deficitului comercial al României. Tema este serioasă, pentru că în perioada 2021-2024 deficitul balanței comerciale a crescut cu aproape 50%.

Sunt două categorii de produse care contribuie substanțial la creșterea deficitul comercial: cele chimice și, de câțiva ani, cele agroalimentare. În ceea ce privește capitolul alimente și animale vii deficitul a fost doar în primele șapte luni ale acestui an de aproximativ 2,6 miliarde de euro. Este îngrijorător, pentru că România este un important exportator european de materii prime agricole.

Deficitul provine din importurile masive de produse alimentare procesate. Dar acest lucru s-a mai spus. O analiză relevantă realizată de expertul Costin Costinaș în cadrul unui grup de lucru de la Clubul Fermierilor Români arată de exemplu că România are cele mai mari deficite comerciale la carne și produse din carne (1,2 miliarde euro), lactate (700 milioane euro) și produse de cofetărie și ciocolată (600 milioane euro).

În acest context al creșterii deficitului balanței comerciale a venit și rândul ministrului agriculturii Florin Barbu să facă o analiză și să propună soluții. Este bine, totuși, că așa-zisa analiză de ieri a fost făcută de la pupitrul Partidului Social-Democrat și nu de la cel al guvernului. Penibilul ar fi fost și mai mare.

Așadar, ministrul agriculturii ne spune că „acum, pe primul loc la importurile de fructe și legume este avocado”. Ministrul Florin Barbu nu dă cifre și nu precizează perioada de timp, pentru că este posibil ca într-o lună de vară avocado să fi fost temporar cel mai importat produs, din punct de vedere valoric, dar avem dubii serioase că pe întregul an fructul exotic deține supremația la capitolul importuri.

Dar, să lăsăm deoparte rigoarea statistică. Dl. Barbu ne mai spune că un avocado costă cât trei kilograme de roșii din România. Și continuă:

„dacă vrem să mâncăm mozzarella și avocado și nu vrem să mâncăm roșii și brânză de la țăranii români, sigur deficitul comercial va crește”.

Iată că ministrul agriculturii a găsit vinovații pentru deficitul comercial și anume consumatorii de avocado. Lăsăm la o parte că, mai mult ca sigur, consumul de roșii și brânză, în România, este oricum mai mare decât cel de avocado și mozarella.

Este, însă, ridicolă ideea că renunțând la consumul de avocado salvăm deficitul balanței comerciale. Pe de o parte, este o gravă neînțelegere a gustului public. Mai mult ca sigur, majoritatea absolută a consumatorilor care cumpără avocado nu se gândesc nicio clipă la deficit, ci la beneficiile pe care le aduce consumul acestui fruct. Campania „Cumpărați produse românești” poate fi utilă, dar între anumite limite. Din păcate, așa după cum nu avem banane românești, nu există nici avocado autohton, dar acest lucru nu este un argument pentru a nu mai cumpăra.

Pe de altă parte, nu așa se reduce deficitul comercial. O politică publică bine articulată încurajează înlocuirea importurilor cu produse fabricate în țară. De exemplu, creșterea importurilor de îngrășăminte chimice ar trebui să aibă ca răspuns câteva soluții pentru a mări producția internă. De asemenea, văzând importurile masive de produse de cofetărie și ciocolată ar trebui ca guvernul să găsească o modalitate de a atrage în România câțiva producători.

Pe modelul „cumpărați produse fabricate în țară” se poate miza doar parțial. Consumatorii sunt liberi să aleagă, iar criteriile lor sunt dincolo de ce și-ar dori politicienii, adică se depind de gusturi, de raportul calitate-preț sau chiar de modă.

În concluzie, ministrul agriculturii e un specialist în „teoria chibritului”, de data aceasta aplicată la avocado. Din păcate, ideile dlui Florin Barbu nu vor ajuta cu nimic la reducerea deficitului comercial.

Așa cum ne-a obișnuit, coaliția politică de la guvernare are idei diferite pe subiectele cu caracter social. Astfel, PSD nu vrea să audă de renunțarea la plafonarea adaosului comercial pentru o serie de alimente considerate de bază pentru consumatori.

Măsura a fost introdusă în anul 2023 și s-a precizat chiar în expunerea de motive a ordonanței în mod explicit că are „cu caracter temporar”. Doar că în România multe dintre deciziile temporare devin permanente. Principial, plafonarea prețurilor sau adaosului încalcă regulile economiei de piață și poate aduce vicieri ale funcționării lanțurilor de producție, distribuție și vânzare. În plus, măsura plafonării este tot mai dificil de eliminat dacă se menține o perioadă lungă de timp. Cel mai bun exemplu în acest sens este chiar plafonarea tarifelor energiei electrice care ne arată cât de mult s-a denaturat funcționarea pieței.

Plafonarea adaosului comercial la o serie de produse agroalimentare nu a avut efecte asupra reducerii inflației. Cea mai bună dovadă în acest sens este să citim cifrele inflației din luna august a.c. Astfel, creșterea prețurilor produselor alimentare este la nivelul inflației generale. Să intrăm, însă, în amănunte. Pentru lapte (8,4%), pâine (9,4%), ouă (8,7%), ulei (11%), carne (6,8%), legume (4,3%) și fructe (41%) nu a existat în mod evident nicio influență care să vină din plafonare. Creșterile de prețuri la aceste produse, cu adaos plafonat, sunt mai mari sau în ton cu creșterea generală a inflației. Vârful greu de imaginat este în cazul fructelor proaspete. Și atunci, există o întrebare: la ce ar mai fi bună plafonarea adaosului comercial dacă în statistică și în piață prețurile au crescut mai mult chiar decât la unele produse nealimentare care nu au avut plafonare.

În același timp, datele statistice ne arată că, anul acesta, prețurile a patru produse alimentare au crescut nesemnificativ sau chiar au scăzut. Este vorba despre făină și mălai (creșteri cu puțin peste 1%) și zahăr și cartofi pentru care prețurile au scăzut, în termeni anuali, în august 2025. Dar, este greu de spus în mod real că evoluția prețurilor acestor patru produse s-a datorat plafonării. Mai degrabă vorbim despre condiții de piață cum ar fi: la cartofi, vânzările interne sunt dependente de importuri, prețul zahărului a scăzut la nivel mondial și european, iar pentru făină prețul a fost influențat de volumele venite din Ucraina și Republica Moldova.

De asemenea, unii producători au găsit o formă diferită de ambalare a produsului pentru a nu aplica plafonarea adaosului. De exemplu, o pungă de făină de 1 kilogram a fost transformată în unele cazuri într-o pungă de 1,1 kilograme.

Majoritatea covârșitoare a consumatorilor fie nu au fost interesați de produsele cu adaosul plafonat, fie nu au putut să le identifice în magazinele în care și-au făcut cumpărăturile. Nu a existat un mod de a semnala vizibil și eficient produsele pentru care se aplică plafonarea, dar este mai bine așa, pentru că nu vrem să dăm idei celor care susțin menținerea plafonării.

Aplicarea acestui sistem a adus un așa-numit efect al „saltelei cu apă” care a făcut ca impunerea adaosului comercial pentru o gamă de produse să ducă la o creștere suplimentară pentru alte produse, în special nealimentare.

În fine, nu există o analiză serioasă care să arate eventualul efect pozitiv al măsurii de plafonare. Nu se știe dacă prețurile acestor produse au fost mai mici decât ale celor din aceeași gamă și nu se știe câți consumatori cumpără în cunoștință de cauză produse cu adaosul comercial plafonat. De asemenea, nu există un studiu de impact asupra efectelor pe care plafonarea le-a adus pe întregul lanț producție-procesare-distribuție-retail.

În concluzie, renunțarea la plafonare este un semn de revenire la normalitate a economiei și a principiilor de piață. Protecția socială se poate face altfel, mai eficient, ajutând direct familiile aflate în dificultate financiară.

Moody's nu a schimbat nimic în ceea ce privește ratingul de țară al României. Este mai mult o veste bună decât una rea, pentru că există în continuare teama că o agenție de rating va scădea calificativul României la „nerecomandat pentru investiții”. Nu este cazul acum, Moody's a păstrat neatins ratingul.

Sunt o serie de argumente pe care Moody's le-a prezentat în susținerea deciziei. Perspectivele fiscale s-au îmbunătățit, arată agenția de rating. Cele două pachete de măsuri de ajustare a deficitului bugetar au schimbat viziunea asupra României.

Respectiv, agenția Moody's arată că impactul deciziilor fiscal-bugetare depășește 3% din PIB în perioada 2025-2026. Cea mai importantă contribuție la echilibrarea bugetului este adusă de creșterea TVA și de menținerea înghețării pensiilor și salariilor bugetare și anul viitor.

Sunt și riscuri, care dacă se vor materializa, vor pune în pericol procesul de consolidare fiscală. Este vorba despre păstrarea sprijinului politic față de măsurile de reducere a deficitului bugetar, despre disciplina cheltuielilor bugetare și despre efectele măsurilor fiscale asupra creșterii economice.

Un alt risc provine din exteriorul țării, respectiv implicarea mai redusă a SUA în securitatea europeană, ceea ce ar putea să ducă la o creștere rapidă și neprogramată a cheltuielilor bugetare și implicit la deraierea programului de consolidare fiscală.

Analiștii de la Moodys oferă și câteva repere despre felul în care se poate modifica ratingul de țară. O eventuală îmbunătățire va pleca de la schimbarea perspectivei de la negativă la stabilă. Iar acest lucru se poate întâmpla doar dacă programul de reducere a deficitului bugetar va fi respectat.

În același timp, sunt precizate și condițiile în care ratingul de țară ar putea fi retrogradat la categoria junk și anume în situația în care indicatorii economici nu vor atinge așteptările actuale.

Totodată, la sfârșitul săptămânii trecute, FMI a publicat concluziile misiunii de evaluare. Așadar, ce spune FMI și în ce măsură analiza are puncte de intersecție cu cea a agenției de rating?

Pachetele de măsuri fiscale sunt salutate și de FMI și sunt considerate esențiale pentru a reduce deficitul bugetar. Instituția financiară menționează că BNR va putea reduce dobânda de politică monetară doar când inflația va scădea „în mod ferm”.

Prognoza de creștere este modestă, respectiv de 1% pentru anul acesta și de 1,4%, în 2026. Raportul FMI precizează că măsurile de consolidare fiscală vor aduce în mod previzibil o încetinire a consumului, dar această tendință va putea fi compensată prin accelerarea investițiilor realizate din fonduri europene. Este o opțiune pe care, de altfel, o evocă și oficialii români, fie de la Guvern, fie de la banca centrală.

FMI trece în revistă și riscurile la care este supusă economia românească. Primul și cel mai important, menționat și de agenția de rating, este ca procesul de reducere a deficitului bugetar să fie ratat. O deviere de la scăderea deficitului ar putea să ducă la retrogradarea ratingului de țară, arată raportul FMI. Așadar, cei care pledează pentru o îndulcire a „pilulei amare” administrată prin pachetele de măsuri ar trebui să citească rapoartele Moody's și FMI.

Barierele comerciale, încetinirea creșterii economice a principalilor parteneri de afaceri, incertitudini referitoare la conflictele regionale care ar putea afecta schimburile internaționale și fluxurile de investiții străine sunt riscurile menționate de către FMI.

De asemenea, instituția financiară internațională nu uită să amintească de atingerea țintei de deficit bugetar de 3% din PIB și totodată menținerea datoriei publice la un nivel de 60% din PIB. Astfel, după anul 2027, timp de patru ani, România va trebui să reducă anual deficitul bugetar cu 0,67% din PIB. Nu va fi o întreprindere simplă.

Ca de obicei, cifrele seci și analizele reci făcute de instituții financiare independente nu țin cont de așteptările nerealiste ale multor actori economici, politici și sociali din România. Oricât de mult și-ar dori unii să fie mai simplu, încrederea în economia românească depinde de reducerea deficitului bugetar.

Inflația a sărit dintr-odată aproape la 10%. S-a întâmplat în luna august, într-un moment în care cu toții știam că au crescut prețurile (din practica de consumatori), dar nu ne gândeam cât de mare va fi saltul statistic al inflației.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a avertizat în mai multe rânduri că va exista o creștere a inflației, dar așteptarea era ca vârful să fie în septembrie a.c, atunci când BNR anticipa o inflație de peste 9%. Dacă în august a.c. s-a ajuns la 9,9% analiștii anticipează că luna aceasta rata inflației va atinge un nivel care se scrie cu două cifre.

Avem ceea ce Isărescu numește o „cocoașă” inflaționistă, mai exact suntem pe ramura în care crește accelerat și vom vedea în următoarele luni unde se așează vârful „cocoașei” și când se va intra pe panta descendentă.

Această evoluție nu surprinde, în sensul că în lunile iulie și august au fost luate măsuri care au dus la creșterea prețurilor. Este vorba despre renunțarea la plafonarea tarifelor la energie electrică, iar în august au urmat creșterea TVA și creșterea accizelor. Chiar și în aceste condiții explozia inflației pare prea rapidă și la un nivel prea ridicat.

Să privim prețurile și tarifele care au înregistrat cele mai mari creșteri. Printre alimente se remarcă pâinea, 9%, uleiul, 11%, cafeaua, 17%, și mai ales fructele, cu 41%. Este greu de înțeles cum, în plină vară, în plin sezon al fructelor românești, prețul mediu poate crește cu 41% față de luna august 2024. O explicație parțială este că producția locală de fructe a fost afectată de secetă sau de vremea capricioasă din primăvară. Dar, chiar și în aceste condiții o creștere a prețurilor cu 41% se află la o extremă rar întâlnită.

Bineînțeles, creșterea tarifului energiei electrice cu 65% (august 2025 față de august 2024) este ușor de explicat. Vârful creșterii statistice a tarifului energiei electrice corespunde cu realitatea pe care au simțit-o consumatorii, o parte dintre aceștia plătind facturi aproape duble în luna iulie a.c. față de iunie a.c..

Mai sunt câteva campioane ale scumpirilor și anume produsele de igienă și cosmetică, 19%, și biletele de tren, 18%. Au fost mari rețele comerciale care și-au făcut campanii de marketing spunând că în luna august și-au asumat creșterea TVA pentru cumpărătorii care au avut un card de fidelitate. Se pare că nu a fost suficient și că prețurile au crescut o dată cu creșterea TVA.

De altfel, într-un raport al băncii Erste se arată că absorbția creșterii TVA în noile prețuri a fost neobișnuit de mare în comparație cu alte situații în care a avut loc o majorare a ratei TVA.

Cum se explică acest lucru? Prin faptul că majorările de taxe sau de accize, deci de prețuri, s-au suprapus cu păstrarea nivelului cererii. Cu alte cuvinte, consumatorii au achiziționat produse sau servicii indiferent de creșterea prețurilor. Deci, evoluția inflației a fost încurajată și de comportamentul consumatorilor, adică de banii care există în piață și anume o lipsă a scăderii deficitului bugetar și un blocaj al reducerii personalului din administrația locală și centrală.

În acest context, se poate vedea cum în condiții excepționale, creșterea TVA și a accizei, dacă nu se iau și măsuri excepționale, precum reducerea cheltuielilor statului și eficientizarea activității în instituțiile de stat, inflația este de neoprit.

Din acest punct de vedere, BNR nu a intervenit prin politica monetară, adică a menținut neschimbată dobânda de politică monetară. S-ar putea spune văzând situația lunii august a.c. – inflație de 9,9%, rata dobânzii-cheie, 6,5% - că nu ar fi imposibil să asistăm la o creștere a dobânzii de politică monetară. BNR, ca de obicei, nu se va grăbi, pentru că o creștere a dobânzii ar inhiba și mai mult creșterea economică.

Europarlamentarul Gheorghe Piperea a solicitat Consiliului Fiscal să estimeze impactul ajutoarelor acordate Ucrainei și Republicii Moldova asupra bugetului public. Cererea vine pe fondul zvonurilor și cifrelor care sunt auzite în spațiul public legate de nivelul ajutoarelor către Ucraina, în special, dar și către Republica Moldova.

Încă de la început Consiliul Fiscal precizează două lucruri importante și anume că există o decizie a Consiliului Suprem de Apărare a Țării care secretizează ajutorul acordat Ucrainei și că în buget nu există o poziție explicită referitoare la asistența internațională, respectiv la programele de sprijin acordate diverselor state.

În aceste condiții, analiza Consiliului Fiscal se mută către surse externe. Astfel, pe baza unei note de informare a Parlamentului European și având în vedere datele Institutului de Economie Mondială din Kiel se estimează că, în perioada februarie 2022-iunie 2025, România a acordat un sprijin pentru Ucraina în valoare totală de 1,5 miliarde de euro, adică o medie anuală de 0,2% din produsul intern brut (PIB).

Nota Parlamentului European precizează că o parte semnificativă din sprijinul pentru Ucraina acordat de statele membre a fost decontată din bugetul Uniunii Europene. De asemenea, analiza Consiliului Fiscal arată că datele publicate de-a lungul timpului de către Institutul de Economie Mondială din Kiel au fost oferite de autoritățile naționale.

Din cele două surse, Parlamentul European și Institutul din Kiel, Consiliul Fiscal a calculat un clasament al statelor care au acordat cele mai mari ajutoare Ucrainei, atât în valoare absolută, cât și procentual din PIB. Statele cu cele mai mari alocări sunt Danemarca – 11,6 miliarde de euro (3,3% din PIB), Estonia – 1,1 miliarde (3,2% din PIB), Lituania – 1,5 miliarde euro (2,5% din PIB), Letonia – 0,8 miliarde de euro (2,2% din PIB) și Suedia – 9,7 miliarde de euro (1,7% din PIB).

Raportarea la PIB este înșelătoare. Să privim valorile nominale și vom vedea pe primul loc SUA cu ajutoare de 114 miliarde de euro, apoi urmează Comisia European și Consiliul European care au acordat împreună 63 miliarde de euro, Germania - 35 miliarde de euro, Franța – 20 miliarde, Marea Britanie – 18 miliarde, Japonia – 13 miliarde de euro și Țările de Jos cu 12 miliarde de euro. În clasament, România este undeva în a doua parte cu 1,5 miliarde de euro și cu 0,6% din PIB-ul anului 2021.

Desigur, fiecare cetățean sau politician poate interpreta cum dorește ajutorul acordat de România. Unii vor spune că este prea mare, alții că este redus. Dincolo, însă, de percepția, simpatiile sau antipatiile unora sau altora, alocarea ajutorului pentru Ucraina este la un nivel scăzut în raport cu statele mai mici sau mai mari ale Uniunii Europene. Pentru a face o comparație, utilizată de multe ori, între România și Polonia. Astfel, Polonia a alocat 7,6 miliarde de euro, o sumă de șase ori mai mare decât cea cheltuită de România.

Dar, Consiliul Fiscal precizează, pe bună dreptate, că în anul 2021, un an premergător declanșării războiului din Ucraina, deficitul bugetar al țării era de 7,1% din PIB și România se afla deja în procedura de deficit excesiv. Cu alte cuvinte, nu ajutorul acordat Ucrainei a dezechilibrat bugetul.

Totodată, arată analiza, derapajul bugetar mare a fost cauzat de programări financiare inadecvate, decizii suboptime de politică fiscal-bugetară și de ignorarea necesității de a crește veniturile fiscale.

În concluzie, opinia publică este îndreptățită să știe valoarea ajutoarelor pentru Republica Moldova și Ucraina. Dar, cifra aruncată de fostul premier Marcel Ciolacu, în septembrie 2023, de 3,5% din PIB, nu a putut fi coroborată cu alte date pentru a fi evaluată. Și atunci, trebuie privită cu multe rezerve. Rezerve care sunt valabile și pentru alte multe cifre care circulă în spațiul public.

Ieri, fostul ministru al finanțelor din anul 2024 a reluat atacul la fostul premier pe subiectul deficitului bugetar. O dată la câteva luni, Marcel Boloș redeschide tema deficitului bugetar din anul 2024 și încearcă să arunce vina asupra lui Marcel Ciolacu.

De data aceasta, Boloș a apelat la un element anatomic care nu a putut fi trecut cu vederea în spațiul public. Dincolo de ineditul dezvăluirii, problema esențială în gâlceava dintre Marcel Boloș și Marcel Ciolacu este totuși deficitul bugetar. Respectiv, modul în care cei doi foști demnitari s-au raportat la creșterea dezastruoasă a deficitului în anul 2024. Trebuie spus că amândoi, și Marcel Boloș și Marcel Ciolacu, erau îndrituiți, ba chiar obligați prin fișa postului, să limiteze creșterea deficitului.

Nu au făcut acest lucru, din motive diferite. Nu trebuia să ne spună Marcel Boloș cu ce organe anatomice se raportează Ciolacu la deficitul bugetar. Era clar pentru toată lumea care l-a auzit anul trecut spunând de multe ori că investițiile sunt mai importante decât deficitul bugetar. Meditațiile la economie pe care le-a luat în calitate de premier l-au făcut pe Marcel Ciolacu să creadă că nu contează mărimea deficitului bugetar. O viziune hazardată, eronată și naivă economic care acum costă România. Mai ales că investițiile publice nu au contribuit semnificativ la creșterea economică și nici nu au generat o producție de mărfuri care să înlocuiască o parte din produsele care vin din import.

În ceea ce îl privește pe Marcel Boloș, acesta vrea să arate că responsabilitatea pentru deficitul bugetar dezastruos de anul trecut aparține exclusiv fostului premier. Ceea ce nu este pe de-a-ntregul adevărat.

Să ne întoarcem, însă, la cateva cifre și evoluții de anul trecut. Astfel, în luna august 2024, guvernul ajungea practic la nivelul deficitului bugetar pe care ar fi trebuit să îl atingă în întregul an, conform bugetului de stat aprobat în Parlament. În septembrie 2024, deficitul bugetar depășișe cu mult ținta anuală.

De altfel, anul trecut, în septembrie, Guvernul a făcut o așa-zisă rectificare pozitivă care teoretic ducea deficitul bugetar cu 3% peste 5% din PIB, nivelul asumat prin legea bugetului.

Din septembrie 2024, deficitul a continuat să crească ajungând la aproximativ 153 miliarde de lei, fără a socoti și plățile amânate pentru anul următor. Dacă luăm în calcul și datoria cu care statul a trecut în anul 2025, deficitul este aproape dublu față de ținta inițială, calculată în legea bugetului.

Marcel Ciolacu a fost fără îndoială vinovat pentru creșterea fără precedent a deficitului bugetar. Mai ales că premierul ar fi trebuit să aibă în vedere contextul și anume procedura de deficit excesiv sub care se afla România, nivelul ratingului de țară și creșterea rapidă a datoriei publice. Dar, fostul premier a fost cu ochii la anul electoral și nu la echilibrul bugetar. De fapt, anul trecut în Marcel Ciolacu s-au manifestat două tipuri de inconștiențe: una electorală, alta de viziune economică. Fostul premier nu a fost decât reprezentantul tipic al partidului său, unul care în multe cazuri a risipit prin buget ceea ce se acumulase înainte.

Marcel Boloș este și el vinovat. Se spune că ministrul finanțelor este mai puternic decât premierul, pentru că poate cenzura orice decizie care nu se întemeiază pe realitatea bugetului. Ministrul finanțelor ar fi putut să nu semneze cheltuielile cerute de guvern, ar fi putut să elimine excesele, ar fi putut să facă publice pericolele devierilor bugetare sau ar fi putut pur și simplu să își dea demisia. Marcel Boloș nu a făcut nimic din toate acestea și acum vrea să se lepede public de Satana Ciolacu.

Dincolo de vinovății, bătălia Boloș vs Ciolacu ne arată cum s-a ajuns în situația bugetară de astăzi. Și, mai ales, ne arată modul în care cei care vor să regleze echilibrul bugetar, parte a soluției, sunt mai dezavuați public decât cei care au creat deficitul, care sunt parte a problemei. Nu este o temă anatomică, ci una morală.