Economia reală

Dragoș Anastasiu, omul cu reforma companiilor de stat din guvern, s-a retras din funcție. Premierul va trebui să găsească un nou om și multă voință politică pentru a continua reformele.

Din păcate, cariera politică a lui Dragoș Anastasiu s-a încheiat înainte de a începe. Dragoș Anastasiu a fost, fără îndoială, un lider charismatic. El nu era doar un om de afaceri, în ultimii 20 de ani a devenit un adevărat simbol al mediului de business. A participat la emisiuni de televiziune dedicate antreprenorilor, a condus o organizație de afaceri româno-germană, era prezent cu consecvență la dezbateri și evenimente de business și, în ultimii ani, construise de la zero o organizație care și-a propus să analizeze către ce se îndreaptă societatea românească. De fiecare dată, avea lucruri interesante de spus, inspira o viziune de business și de societate și știa să o exprime într-un limbaj simplu și direct.

Intrarea în zona politică a lui Dragoș Anastasiu a fost una dintre cele mai bune vești. Era omul care știa și putea să schimbe în bine economia românească și companiile de stat.

Din păcate, săptămâna trecută, a explodat scandalul mitei la ANAF, Nu reluăm toate amănuntele, pentru că despre caz se vorbește de câteva zile bune. În esență, timp de opt ani, una dintre firmele lui Dragoș Anastasiu a plătit lunar o „taxă de protecție”, echivalentul a 2.000 de euro, către o inspectoare a ANAF, respectiv către firma fiului acesteia. A urmat un autodenunț, februarie 2018, al acționarilor companiei și un proces prin care funcționara de la ANAF a fost condamnată, iar Dragoș Anastasiu a fost absolvit de vreo vină. De aici, sunt atât de multe interpretări legale și morale încât trebuie făcută o sinteză.

În primul rând, ciudățeniile cazului. Surprinde durata lungă, opt ani, în care compania a derulat contractul cu firma recomandată. Apoi, este de remarcat etapizarea în timp: plățile s-au făcut în perioada 2009-2017, denunțul a venit în anul 2018, iar sentința definitivă a instanței a fost publicată în anul 2023. Este, deci, o poveste care se întinde pe parcursul a aproape 15 ani.

De asemenea, este surprinzător că din anul 2023 până astăzi nimeni nu a scris practic nimic despre cazul Anastasiu-ANAF. Și atunci, și acum, Dragoș Anastasiu era un lider suficient de cunoscut pentru ca acest caz să atragă atenția. Dar, discreția nu l-a ajutat pe Dragoș Anastasiu, pentru că în felul acesta s-a trezit cu un „schelet în dulap”, pe care el a considerat că este mai comod să îl lase acolo. O decizie greșită a fostului vicepremier care s-a întors astăzi împotriva lui.

În al doilea rând, trebuie înțeleasă implicarea ANAF. Adică, soluția pentru primirea mitei a fost sugerată sau chiar impusă de angajata fiscului. Am putea crede că a fost un caz izolat? Practic, imposibil. Au fost multe astfel de situații? Nu știm. Mai este oare folosită metoda de către inspectorii ANAF și astăzi?

Să nu uităm că funcționara ANAF l-a recomandat pe Dragoș Anastasiu și șefului ei, deci pare a fi vorba despre o mini-rețea în interiorul instituției. De aceea, reforma ANAF este acum mai importantă decât digitalizarea.

În spațiul public sunt vehiculate multe idei referitoare la beneficiile pe care le-ar fi avut compania de pe urma protecției asigurate de angajata fiscului. Dragoș Anastasiu a declarat că firma și-a achitat exemplar în acea perioadă obligațiile fiscale, iar ANAF ar trebui să înlăture orice suspiciune.

În al treilea rând, este miza mediului de afaceri. La conferința de presă în care și-a anunțat demisia, Dragoș Anastasiu a vorbit despre teme reale ale antreprenorilor români: despre relația incorectă, din multe puncte de vedere, a statului cu firmele mici sau mari, despre hărțuirea oamenilor de afaceri de către instituțiile statului sau despre hățișul birocratic în care se afundă statul. Anastasiu a vorbit clar, răspicat și fără perdea despre momentele dificile ale antreprenorilor. A fost ca o spovedanie. Din acest punct de vedere, Dragoș Anastasiu a fost din nou cel care vorbește curajos în numele mediului de afaceri. Din păcate, târziu.

Cazul Anastasiu va fi speculat de politicieni care vor avea toate motivele din lume să spună că există corupție și în mediul privat, nu doar în politică. Implicarea liderilor de afaceri în reformele statului este blocată pe termen lung. Din păcate, s-a ratat o șansă și acum reformele statului sunt din nou la mâna politicienilor.

Specialiștii din sectorul privat au fost atacați dur pe motivul consultanței acordată guvernului. Dar, dincolo de controversa creată, este nevoie ca specialiștii din sectorul privat să continue să lucreze la reforma companiilor de stat.

Au apărut noii inamici publici. A fost suficient ca președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu să facă o declarație plină de agresivitate în care spunea că există un grup informal de consultanți din sectorul privat care consiliază guvernul ceea ce, consideră Grindeanu, este ilegal. Mai mult, ar putea face plângere penală, a continuat Sorin Grindeanu.

Inspirată declarație! Un fel de salut de întâmpinare pentru specialiștii din mediul privat care au acceptat să ofere consultanță pe tema companiilor de stat. O declarație a lui Grindeanu de aceeași calitate a fost cea rostită în urmă cu doi ani, atunci când a spus că „Ucraina face lucrări de dragare a canalului Bâstroe care ar putea avea impact asupra Deltei Dunării”.

În urmă cu două zile, Sorin Grindeanu a arătat cine sunt dușmanii companiilor de stat, consultanții privați, și chiar a precizat și modul în care va lupta cu ei și anume făcând o plângere penală.

A fost suficient ca Sorin Grindeanu să deschidă subiectul. Au început să curgă acuzațiile: s-au invocat nu știu ce legi, s-a spus că trebuie angajați și că este suspect voluntariatul, s-au ridicat suspiciuni legate de interesele ascunse, de conflictele de interese, s-a spus că ar avea acces la secrete de stat sau că vor folosi informațiile aflate în treaba de la guvern pentru viitoarele lor afaceri.

S-a tras cu toată artileria din dotarea bugetarilor. Reacția unor politicieni arată că există o ostilitate evidentă a aparatului bugetar la adresa specialiștilor din sectorul privat. S-a spus de multe ori că există o agresivitate a angajaților din companiile private la adresa funcționarilor publici care vine din excesul de birocrație și din neputința funcționarilor publici de a rezolva în timp util unele cerințe profesionale ale sectorului privat. Declarația lui Sorin Grindeanu ne arată că sentimentele sunt reciproce, în sensul că, la rândul lor, funcționarii statului nu îi privesc cu ochi buni pe specialiștii din sectorul privat. Este un război nedeclarat, dar care uneori răzbate public.

Un alt motiv important pentru declarația președintelui interimar al PSD este acela că partidul pe care îl conduce primește, de data aceasta, exact ceea ce a făcut cu consecvență în ultimii 30 de ani. S-a întors roata. Mai exact, de fiecare dată când s-a aflat într-o alianță de guvernare sau chiar când a susținut guvernul din Parlament, PSD a avut ca obiectiv să își pună partenerii politici „la colț”, să îi păcălească și să ia deciziile importante singur. De data aceasta, PSD se plânge că nu este ascultat, că măsurile propuse de partid pentru pachetele de ajustare bugetară sunt fie ignorate, fie ascultate fără a fi incluse în deciziile finale.

O parte din măsurile propuse de PSD sunt ignorate de premierul Bolojan. O asemenea ofensă nu a mai văzut PSD de foarte mult timp. Liderii PSD nu pot suporta ca propunerile lor să nu fie luate în seamă, în timp de consultanții din sectorul privat să fie atât de bine primiți la Palatul Victoria.

Evident, după asemenea „urări de bun venit”, ca specialist din sectorul privat, primul impuls este să îți iei rucsacul și să pleci. Ce sens are să insiști atunci când un lider politic important, președintele interimar al partidului care are cele mai multe voturi în Parlament din coaliția guvernamentală, îți spune destul de limpede să pleci? Și totuși, are sens ca specialiștii din sectorul privat să continue și anume, pentru ca sectorul privat să nu se lase învins din nou de politicieni.

Consultanții au de fapt o miză importantă și anume aceea de a arăta că se poate ieși din mediocritatea și interesele politicienilor. Specialiștii din mediul privat nu sunt primiți cu aplauze și flori în sectorul public, ci cu amenințări cu anchete penale. Dar, după primul șoc, consultanții se pot mobiliza și pot arăta că au soluții care pot schimba cu adevărat rezultatele financiare ale companiilor de stat.

Programul pentru investiții la nivel local a intrat în câmpul de luptă politic. Fiecare proiect va fi analizat și fiecare companie de stat va fi evaluată. Sunt, însă, soluții care înseamnă timp, iar timpul presează actualul guvern.

Programul Anghel Saligny a fost totdeauna un măr al discordiei. În urmă cu patru ani, USR pleca sau era obligat să plece de la guvernare tocmai pentru că dorea oprirea programului Anghel Saligny.

Programul Anghel Saligny s-a numit și altfel, dar nu contează titulatura. Este important doar ceea ce își propune acest program care are două obiective: unul dedicat cetățenilor și al doilea dedicat politicienilor de la nivel local. Anghel Saligny este prezentat ca o linie de finanțare importantă pentru comunitățile locale care au nevoie de rețele de utilități și de infrastructură. De fapt, alături de cetățeni beneficiază și liderii politici locali care administrează banii.

Există multe mituri legate de acest program. În sinteză, este vorba despre avantajele economice pe care le au politicienii locali sau despre companiile care lucrează în programul Anghel Saligny, apropiate de zona politică. Sorin Grindeanu a încercat ieri să convingă publicul că Anghel Saligny este organizat impecabil, comparabil cu cele derulate cu fonduri europene. Să fim serioși!

Din nou programul Anghel Saligny este în miezul unor dispute. Anunțurile premierului au fost foarte clare: bugetul aproape că a consumat fondurile alocate acestui program neînsemnând că banii au fost cheltuiți, ci doar că sumele au fost contractate; programul nu se va opri, ci se vor aplica criterii de continuare a finanțării în funcție de gradul de execuție a lucrărilor. Pare logic. Dar, a intervenit opoziția primarilor și a politicienilor de la PSD.

De fapt, nu s-a întâmplat decât un singur lucru și anume PSD a obținut ca investițiile să fie evaluate una câte una și nu în funcție de stadiul realizării. Evident că această abordare este diferită față de decizia inițială. În sensul că atunci când se ia proiect cu proiect sunt șanse mari ca, teoretic, să fie continuate mai multe investiții. Pentru că, nu-i așa?, fiecare proiect este important și primarii știu să fie convingători atunci când prezintă utilitatea investiției. Spunem că teoretic vor fi mai multe proiecte finanțate, pentru că indiferent ce se va decide la centru sau în teritoriu situația bugetului este aceeași. Adică, nu mai sunt bani. Bineînțeles, primarii ar putea să convingă guvernul să aloce la următoarea rectificare bugetară mai multe fonduri pentru Anghel Saligny, dar dacă va face acest lucru va pune în pericol programul de ajustare bugetară.

Discuțiile pe tema programului Anghel Saligny ne arată cât de arhaice au rămas modelele de finanțare în administrația locală. Adică, primarii se bazează într-o proporție ridicată pe banii bugetului național. Ar trebui să folosească fondurile europene. Ar trebui să găsească modalități de finanțare bancară sau prin instrumente financiare. Ar putea să apeleze la emisiuni de obligațiuni, desigur nu comunele, ci consiliile județene. Ar putea apela la parteneriatul public-privat. Sunt atât de multe metode de finanțare și atât de diverse, dar primarilor le plac banii de la buget. Deci, cineva, nu știm cine!, va lua fiecare investiție în parte de la nivel local și va decide dacă primește finanțare în continuare.

La fel cum se va lua și fiecare companie de stat în parte pentru a se evalua situația ei financiară și eventual modalitatea prin care se poate eficientiza. Putem înțelege această variantă, dar marea întrebare este cât timp va dura până când se vor lua deciziile importante la firmele de stat. Pentru că indemnizațiile conducătorilor se pot reduce, pentru că numărul membrilor în consiliile de administrație poate scădea, se pot introduce noi indicatori de performanță, dar creșterea eficienței companiilor de stat nu poate fi garantată. Și atunci, luând proiect cu proiect, întreprindere cu întreprindere este posibil ca marile reforme ale companiilor de stat și administrației locale să se „fâsâie”.

În ultimele săptămâni, politicienii și experții au o nouă preocupare: reproșează că abordarea temelor referitoare la pachetele de ajustare bugetară este mult prea dură. Sau, mai exact, membrii guvernului care au explicat măsurile fiscale sunt criticați pentru că au indus panică sau chiar frică în societate ori în mediul de afaceri.

Au fost date și câteva exemple: România a fost comparată cu Grecia, afirmându-se că economia autohtonă este la un pas de o criză asemănătoare celei grecești din anul 2009. De asemenea, au existat declarații referitoare la evoluția cursului de schimb leu-euro, respectiv că euro ar putea ajunge la șase lei. Ca să nu mai vorbim că în fiecare zi auzim despre posibilitatea retrogradării României în categoria „junk” de către agențiile de rating.

Poate că unele formulări au fost prea directe, dar situația bugetului este dificilă. Este o realitate că, în acest an, deficitul bugetar trebuie să scadă de la 9,3% (metodologie ESA), respectiv 8,65% din PIB (cash) la 7,2% din PIB (ESA).

De asemenea, anul viitor va trebui să continue scăderea deficitului. Dacă ne uităm la planul fiscal-bugetar transmis Comisiei Europene, vom vedea că România și-a asumat ca, în 2026, deficitul să ajungă la 6,4% din PIB. După cum se poate observa, aceste scăderi nu vor fi ușor de realizat.

Cifrele nu sunt deloc încurajatoare, ba chiar dimpotrivă. Adică, reducerea deficitului este obligatorie pentru România, pachetele de ajustare, indiferent de compoziția lor mai mult sau mai puțin contestată, sunt necesare. Efectele neadoptării lor ar fi dramatice, iar termenul nu este o exagerare și nici o încercare de a induce teamă.

Dimpotrivă, dacă o veste rea reflectă adevărul ea este, de fapt, o veste bună. Suntem exact în această situație, în care veștile în aparență rele (adoptarea primului pachet de ajustare bugetară, prezentările zilnice ale măsurilor incluse în pachetul al doilea) sunt în realitate știri bune.

De altfel, investitorii au reacționat pozitiv la deciziile guvernului. O dovadă în acest sens este că România s-a împrumutat la dobânzi mai mici de pe piața internațională imediat după instalarea guvernului și după prezentarea intențiilor de reforme ale statului. În același timp, indicii Bursei de Valori București (BVB) au atins maxime istorice. Cineva ar putea spune că evoluția BVB este decuplată de evoluția economiei. Este posibil, dar totodată nu putem omite creșterea indicilor bursieri. Aceste evoluții ne arată că veștile rele pot produce efecte bune. Adevărul, oricât de abrupt ar fi spus, este mai bun decât o minciună bine „ambalată”.

Pot fi multe situații de acest tip în economie. Să luăm un exemplu ipotetic din economia americană. Experții se așteaptă ca rata inflației să fie 4%, dar instituția de profil anunță o inflație în creștere, de 3,8%. În esență, vestea este negativă, pentru că inflația a crescut, dar indicii bursieri urcă, pentru că așteptările erau ca inflația să fie chiar mai mare decât cea raportată.

Percepțiile sunt, fără îndoială, importante. Dar adevărul spus, chiar și brutal, face mai mult bine decât rău. Este un moment în care investitorii pe piețele financiare au nevoie de adevăr chiar dacă el este dureros.

În ultimă instanță, un adevăr care conține obiective de reformare a statului este mai valoros pentru investitori decât orice încercare de manipulare.

În fond, ce am putea să punem în loc? Ne-am întoarce la fostul premier Marcel Ciolacu, un veșnic optimist inconștient care repeta de fiecare dată când era întrebat că deficitul se datorează volumului mare de investiții realizate din fonduri de la buget. În locul cifrelor întotdeauna optimiste ale lui Marcel Ciolacu, investitorii preferă cifrele reale, fie ele și negative, ale lui Ilie Bolojan. Chiar și când induce frica, adevărul este mai bun decât minciuna propagandistică.

Astăzi sunt prezentate rezultatele complete ale unui sondaj realizat de INSCOP Research împreună cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Dar, chiar înainte de a vedea toate rezultatele sondajului am aflat câteva date esențiale și anume că 66% din respondenți consideră că Nicolae Ceaușescu a fost „un președinte bun pentru țară”.

Ceva mai rău de atât aproape că nu se poate. Anii 2000 au adus nostalgia după regimul comunist. Dar, acum, parcă nu mai este vorba despre nostalgie, ci despre un val mare de simpatie. Deja, societatea românească suferă nu doar de amnezie, de lipsa informațiilor sau de confuzie, ci pare că a intrat într-o altă fază pe care am putea să o numim „amestecul valorilor”.

O parte importantă din calificativul „Ceaușescu un președinte bun pentru țară” ține și de economie. Mai exact, de investițiile pe care le-a făcut regimul comunist în perioada 1945-1989.

Am avut de-a lungul anilor ocazia să vorbesc cu nostalgici ai regimului Ceaușescu. Mai în vârstă sau, surprinzător, în ultimul timp, tot mai tineri. Este de-a dreptul de neimaginat să găsești tineri care nu erau născuți în anul 1989, absolut îndrăgostiți de regimul comunist sau de Nicolae Ceaușescu.

Cu nostalgicii nu o poți scoate niciodată la capăt. Tu le spui de cenzură și de lipsa libertății de exprimare, ei îți răspund că acum ai libertate, dar nu ai bani în buzunar. Ei îți spun că regimul comunist a construit întreprinderi și blocuri pentru oamenii muncii, tu le spui că efortul, inutil de altfel, de a duce datoria externă la zero a degradat nivelul de trai al populației, ei îți spun că Nicolae Ceaușescu a lăsat o țară fără datorii și cu o industrie puternică, tu îi spui că România era dependentă de câteva piețe. În fine, ei îți spun că înainte de anul 1989 fiecare avea un loc de muncă, tu le spui că funcționa metoda PCR, adică pile, cunoștințe, relații.

Pe fond, însă, economia de astăzi este cu totul altceva în comparație cu cea dinainte de anul 1989. Acum, România are o economie deschisă, în timp ce înainte de 1989 era o economie închisă, în sensul că era o economie controlată sută la sută de stat. Planificarea mergea până acolo încât prețurile produselor erau stabilite de stat printr-o așa-numită balanță a legăturilor între ramuri. Întreprinderile de stat nu făceau decât să respecte prețurile impuse de Comitetul de Stat al Planificării. Rezultatul a fost că unele întreprinderi au ajuns să aibă pierderi substanțiale. O economie de comandă care a încercat să planifice totul și a sfârșit într-o minciună.

De altfel, în ultimii doi ani ai regimului comunist economia a fost în recesiune. Era sfârșitul unui ciclu care a început în anul 1982 cu ideea achitării datoriei externe și care se încheie în anul 1989 cu recesiune și cu plata datoriei în luna martie.

Mai sunt multe argumente care arată diferențele de funcționare a economiei înainte și după anul 1989. Economia de comandă era dependentă de sistemul CAER, un tratat economic al fostelor state socialiste. România avea piețe sigure de desfacere în interiorul CAER. Doar că anul 1990 a adus destrămarea sistemului CAER și implicit a piețelor.

Marile întreprinderi românești au rămas peste noapte fără piețele de până atunci. Chiar și sistemul intern construit special pentru a exporta mărfuri s-a prăbușit și astfel fiecare firmă de stat a trebuit să înceapă o viață nouă într-o epoca nouă.

Cifrele sunt și ele fără dubiu. România a făcut progrese enorme după anul 1989: PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de câteva ori, structura economiei s-a modificat radical, salariile au urcat mult, iar cursul de schimb leu-euro a fost relativ stabil. Dar, indiferent cât de multe ar fi evoluțiile pozitive, o parte semnificativă din populație va ofta după comunism. Se poate repara această situație? Cu Nicolae Ceaușescu mort nu te poți lupta, dar fantomele comunismului pot fi risipite.

Al doilea pachet de reducere a deficitului bugetar a fost prezentat de premierul Ilie Bolojan. Mai exact, au fost arătate doar principiile care se referă la administrația locală, la care se vor adăuga și alte măsuri.

Premierul Bolojan se simte ca “peștele în apă” cu măsurile care vizează administrația locală. Cu siguranță, Ilie Bolojan știe foarte bine domeniul, iar senzația a fost că multe dintre măsurile prezentate au fost deja pregătite și s-au bazat pe experiența câștigată în anii în care a avut calitatea de primar sau de președinte al Consiliului Județean.

Faptul că schimbările din administrația locală sunt pilotate de un politician cu experiența lui Ilie Bolojan este fără îndoială un avantaj. De altfel, se poate vedea cu ochiul liber că premierul este pe terenul lui. De exemplu, pentru un politician mai puțin familiarizat cu administrația locală ar fi fost foarte greu de identificat problema excesului de personal de la poliția locală.

În general, prezentarea de săptămâna trecută a unor măsuri din pachetul doi de reforme a arătat un premier care știe “pe ce butoane să apese” pentru a reduce cheltuielile și, în același timp, să crească nivelul serviciului public.

Faptul că 25% din administrațiile locale nu își pot acoperi din veniturile proprii nici măcar salariile angajaților era deja cunoscut. Dar, acum cabinetul Bolojan impune o normă de personal care în mod cert nu va rezolva problema de fond, dar măcar va fi o barieră pentru creșterea cheltuielilor.

De asemenea, metoda standardelor de personal va fi aplicată în cazul primăriilor și consiliilor județene. Cu siguranță, premierul va știi cum să stabilească standardele, dar va fi interesant de văzut unde va așeza ștacheta, sus sau jos.

Ne putem aștepta la un val de proteste. Administrația locală a devenit o “nucă” la fel de tare și de greu de spart precum instituțiile publice. Mentalitatea politică a dat, de-a lungul timpului, tot mai mult credit primarilor, faptul ca aleșilor locali li s-a dat “apă la moară” la nivelul partidelor a făcut ca aceștia să capete o putere disproporționată. Au devenit baroni locali, au numit miniștri sau secretari de stat și au ajuns să crească numeric aparatul de lucru al primăriilor și al consiliilor județene.

De aceea, mai mult ca sigur, va exista o negociere dură între premier și șefii de la nivel local tocmai pentru locul unde se va așeza ștacheta standardelor. Important ar fi ca acest proces să fie un prim pas către așteptata reorganizare teritorială.

Al doilea pachet de măsuri de ajustare bugetară este criticat pentru că nu rezolvă așa-zisele reforme mari și anume a companiilor de stat sau a instituțiilor publice. Dar, să nu uităm că și administrația locală poate fi inclusă la capitolul mari reforme.

Dacă, însă, privim și celelalte posibile măsuri incluse în pachetul doi, conform surselor de presă, vom vedea o însăprire a fiscalității pentru cei care economisesc bani sau care investesc pe diverse piețe. Astfel, impozitarea câștigurilor obținute pe piața de capital ar putea să crească, în anumite condiții, la 16%, de asemenea, s-ar putea introduce impozite pe fiecare tranzacție pentru sectorul criptomonedelor și pentru așa-numiții influenceri care încasează bani ca urmare a activității lor pe rețelele sociale.

Proiectul prevede și o creștere a impozitului la 16% pe câștigurile obținute din dobânzi pentru cei care au depozite bancare cumulate de peste 100.000 de euro. Mai șocant este că proiectul pachetului doi conține și introducerea generalizată a unui impozit minim pe cifra de afaceri. Impozitul ar urma să fie plătit de toate companiile care înregistrează profit și ar trebui să fie calculat ca diferența dintre 0,5% din cifra de afaceri și impozitul pe profit.

Câteva concluzii: pachetul doi, prin măsurile fiscale, lovește în păturile cele mai dinamice financiar, care investesc pe piețe sau care au depozite bancare de valori relativ ridicate. Apare tot mai des o creștere a impozitării spre 16%, ceea ce poate sugera că se încearcă o revenire la cota unică. Sarcina fiscală pentru companii și clasa de mijloc este în creștere. De aceea, măsurile de reducere a cheltuielilor statului devin de o importanță majoră.

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a descins la Lungulețu, în județul Dâmbovița. Nu a fost prea simplu, pentru că ministrul s-a trezit în fața unor producători locali destul de furioși cât să nu îl lase să ducă nicio idee până la capăt plus o mulțime de televiziuni care l-au făcut pe Florin Barbu și mai precaut, pentru că, nu-i așa, îl vedea o țară întreagă.

A fost ceva de văzut. Prima observație este că dl. Barbu a fost, asemănat, în ultimii ani, de multe ori cu un demnitar comunist. Pe de o parte, pentru prezența și stilul său, pe de altă parte, pentru că la un moment dat și-a recunoscut simpatia pentru Nicolae Ceaușescu. Un ceaușist în mijlocul unor fermieri nervoși ar fi dat bine. Dar, culmea este că de ceva timp Florin Barbu trece printr-o schimbare de look.

Ieri, s-a văzut acest lucru, pentru că ministrul agriculturii a venit la Lungulețu îmbrăcat cum se spune elegant-casual, cu un sacou destul de scump, de culoare deschisă purtat deasupra unui tricou negru, o ținută potrivită pentru un club pe litoral, dar nu prea inspirată pentru mica revoltă dâmbovițeană.

Scena a fost la marginea hazliului: ministrul cu mânecile sacoului suflecate și cu o mână agățată continuu de gâtul unui fermier, probabil un fel de lider local, încercând minute în șir să dialogheze cu localnicii. O întreprindere care nu a reușit, pentru că producătorii nu au vrut să îl asculte pe ministru, iar ministru nu a vrut să îi asculte pe fermieri.

Ce s-a întâmplat, de fapt? Cu o zi înainte angajații de la Apele Române, alertați de ApaNova că râurile Dâmbovița și Argeș și-au redus atât de mult debitele încât pun în pericol aprovizionarea cu apă a populației din București, au venit în control în zonă. Au găsit o mulțime de motopompe care luau apă din râul Dâmbovița și o foloseau pentru irigat. Să reamintim că zona Lungulețu este un bazin legumicol cunoscut la nivelul țării. Problema a fost că apa era extrasă și folosită în mod ilegal. Din acest punct de vedere nu există niciun dubiu.

Citeste siCazul Lungulețu| "Imaginea modernizării incomplete a statului" (Analist)

Producătorii din Lungulețu susțin că nu știau că sunt în afara legii. Dar, este aproape evident că oamenii mint. În localitate sunt familii întregi care produc legume, de mulți ani, din tată în fiu. De aceea, este practic imposibil să nu știe regulile care se aplică atunci când iau apa din râu. Adică, este imposibil să nu știe că au obligația ca asociație sau ca producători individuali să aibă un contract cu Apele Române.

Micii producători din zona Lungulețu au jucat o scenetă cu autoritățile, adică cu angajații de la Apele Române și cu ministrul agriculturii. Au făcut pe inocenții, sperând că le va da cineva dreptul să capteze apă din Dâmbovița fără să plătească vreun ban. Dar, legea e lege și ea spune că apa trebuie plătită.

Localnicii au mai venit cu un argument și anume că apa „e de la Dumnezeu” și ca atare poate fi luată din natură. Este ridicol. Probabil că fermierii s-au uitat prea mult pe Tik Tok. Legea spune clar că apele fac parte din patrimoniul public, că se acordă prioritate aprovizionării populației și abia după aceea altor destinații. Ceea ce s-a și întâmplat la Lungulețu.

O scenetă a jucat și ministrul Barbu. A vrut să arate că este omul dialogului și că este aproape de fermieri. Nu era cazul acum. De altfel, ceea ce l-a salvat pe ministrul agriculturii (nu de furia fermierilor, pentru că aceștia nu au amenințat în niciun moment integritatea fizică a lui Florin Barbu) a fost apelul la populism. Ministrul a promis câteva măsuri care ar trebui să îngrijoreze guvernul. Este vorba despre plata unor subvenții, respectiv Ministerul Agriculturii va achita prețul apei și 50% din prețul combustibilului. Florin Barbu poate nu înțelege în ce s-a băgat, în sensul că de mâine toți producătorii de legume din țară vor vrea aceleași facilități. Și atunci, vom vedea pe unde „va scoate cămașa” ministrul Barbu.

Comisia Europeană propune schimbarea bugetului pentru viitoarea perioadă, 2028-2034. Viitorul buget ar trebui să fie construit pe trei piloni și să fie condiționat de respectarea regulilor statului de drept. Îi va deranja pe mulți europeni, dar totuși un lucru este clar: Europa și bugetul au nevoie de o schimbare.

Se spune că este o nebunie să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți să obții alt rezultat. Și atunci, este nevoie de o schimbare. Acesta pare a fi motto-ul sub care Comisia Europeană a prezentat ieri o primă propunere de buget multianual pentru perioada 2028-2034.

Partea protocolară este mai puțin importantă, deși ieri parlamentarii europeni au considerat aproape un afront faptul că Piotr Serafin, comisarul pentru buget, a anunțat că va prezenta proiectul la ora 12:30, a amânat sosirea pentru ora 14:00 și în final a ajuns în Parlament la ora 16:00. Poate credeți că sunt amănunte, dar europarlamentarii au considerat, pe de o parte, că propunerea de buget a fost rectificată până în ultima clipă și, pe de altă parte, că a fost un gest nepoliticos față de Parlament.

Să trecem însă la problemele de fond. Comisia Europeană a vrut să schimbe ceva în cel mai important instrument de politică publică și anume bugetul. Este justificată nevoia de schimbare doar dacă citim raportul Draghi despre starea Europei. Vom găsi acolo faptul că Uniunea Europeană are nevoie de competitivitate, de reducerea decalajelor față de SUA în materie de tehnologie, cercetare-dezvoltare sau digitalizare.

Cum poți dezvolta progresul tehnic altfel decât alocând fonduri în acea direcție? Iar, noile provocări ale societății europene sunt asigurarea securității, diferența de dezvoltare tehnologică și continuarea programelor de reducere a emisiilor de carbon. Actualul buget multianual include 52 de programe de finanțare ceea ce îl face atât redundant, cât și prea complicat.

În aceste condiții, Comisia Europeană a propus ieri structurarea bugetului viitor pe trei piloni: primul, care cuprinde finanțări pentru agricultură, pescuit, politica de coeziune și politici sociale; al doilea pilon este al competitivității, care include cercetarea și inovarea, iar al treilea pilon este format din acțiunile externe, inclusiv Ucraina. Sumele propuse pentru fiecare pilon sunt de 865 miliarde de euro pentru agricultură, coeziune și proiecte cu caracter social, 410 miliarde de euro pentru competitivitate și 200 de miliarde de euro pentru acțiunile externe.

Programul pentru competitivitate are ambiția de a dezvolta tehnologiile viitorului. Pentru a atinge acest obiectiv, Ursula von der Leyen a anunțat dublarea fondurilor pentru programul de cercetare Horizon, o creștere de cinci ori a bugetului pentru tehnologia digitală și o creștere de șase ori a fondurilor pentru decarbonizare. Alte priorități sunt energia, spațiul și mobilitatea militară.

Acțiunile externe au alocate 200 miliarde de euro, din care 100 miliarde de euro sunt destinate Facilității pentru Ucraina, un fond deschis de statele membre la sfârșitul anului 2023 pentru a oferi asistență financiară Ucrainei. Ulterior s-au mai adăugat 50 miliarde de euro pentru actualul exercițiu bugetar. De asemenea, trebuie spus că aceste sume se împart între cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Un capitol bugetar aparte va fi cel al rambursării împrumuturilor pe care Uniunea Europeană le-a contractat pentru a putea finanța planurile naționale de redresare și reziliență. Comisia Europeană solicită introducerea a două noi surse de venit, respectiv creșterea accizei la produsele cu tutun și o taxă pe deșeurile electronice nereciclate.

Sunt multe obiecții la propunerea Comisiei Europene. Primele sunt legate de politica agricolă comună. Fermierii, care de altfel au și protestat ieri în fața Parlamentului European, doresc păstrarea politicii agricole comune în forma actuală și nu unirea cu fondurile de coeziune. Deocamdată, negocierile au dus la menținerea așa-numitului pilon I, cel al plăților directe. De asemenea, raportorii pentru buget ai Parlamentului European consideră că suma totală, 2.000 de miliarde de euro, este prea mică. Totuși, ieri au fost lansate dezbaterile publice pentru viitorul buget. Lupta pentru banii europeni este abia la început.

Agențiile de rating sunt în continuare „cu ochii” pe România. Este normal, pentru că vor să vadă efectele programelor de reducere a deficitului bugetar. Rezultatele ar trebui să fie cele așteptate.

Ieri a fost ziua agențiilor de rating. Pe de o parte, a fost publicat un raport al Fitch, care dorește să îi aducă la zi pe investitori cu situația din economia și politică românească. Pe de altă parte, premierul și ministrul finanțelor s-au întâlnit cu reprezentanții agenției Standard and Poor’s.

Dialogul guvernului cu agențiile de rating este important, pentru că în continuare sunt așteptate calificativele pentru România, în următoarele luni. De aceea, întâlnirile cu experții agențiilor de rating sunt esențiale, pentru că în felul acesta reprezentanții companiilor pot afla direct de la sursă ce își propune guvernul pentru a reduce deficitul bugetar și ambele părți pot câștiga încredere.

De altfel, nota de ieri a Fitch pleacă exact de la adoptarea primului pachet de ajustare bugetară. Agenția de rating reamintește că în data de 15 august va fi publicat calificativul de țară, un termen pe care îl știam, dar prin care se reconfirmă că pericolul unei retrogradări a ratingului nu a fost complet depășit.

O citire atentă a analizei Fitch ne oferă câteva chei de înțelegere a modului în care agenția vede evoluția societății românești (economică, dar și politică, pe alocuri).

Așadar, ce spune nota redactată de Fitch? Analiza arată că primul pachet va avea impact asupra bugetului, în sensul că anul acesta efectul va fi de 1,1% din PIB, iar anul viitor se va ajunge la 3,5% din PIB. Sunt cifre încurajatoare, mai ales dacă se are în vedere că măsurile de reducere a deficitului bugetar se aplică anul acesta doar pe parcursul a cinci luni în loc de 12.

Analiza Fitch trebuie citită nu doar cuvânt cu cuvânt, ci și printre rânduri. Raportul constată că riscurile politice s-au diminuat o dată cu rezultatele alegerilor de anul acesta, iar președintele țării, Nicușor Dan și premierul, Ilie Bolojan, subliniază, împreună, necesitatea reducerii deficitului bugetar. Acordul politic încheiat între partidele care formează coaliția guvernamentală își propune o consolidare fiscală ambițioasă.

Dar, agenția de rating atrage atenția și asupra efectelor posibil negative pe care măsurile de reducere a deficitului bugetar le pot induce în economie. Le știe toată lumea, și sindicatele, și patronatele, și politicienii. Numai că atenționarea agenției poate avea altă miză. Raportul Fitch scrie despre riscul de creștere a inflației, pentru că mai mult de jumătate din veniturile suplimentare preconizate că vor fi încasate anul acesta la buget vin din creșterea TVA. Ori, se știe că o creștere de TVA, dincolo de partea pozitivă (că aduce mai mulți bani la buget), are și un efect negativ (și anume creșterea prețurilor). „Creșterea TVA va genera o inflație mai mare, care va eroda veniturile reale”, scrie în raportul Fitch.

Fără îndoială, într-o analiză adresată investitorilor nu poți trece peste riscurile induse de măsurile de consolidare fiscală. Dar, la un moment dat te poți întreba: ce vor de fapt, agențiile de rating de la România? Ar vrea și o reducere a deficitului și creștere economică. Ar vrea și venituri bugetare mai mari și evitarea creșterii inflației. Dintre cele bune și cele rele, coaliția guvernamentală a ales să scadă deficitul, o măsură absolut necesară.

De aceea, ne-am fi așteptat, dacă nu la câteva fraze de încurajare în acțiunile guvernului de a reduce deficitul, măcar la un mesaj subliminal care să arate că pe 15 august a.c. ratingul va rămâne neatins.

În schimb, printre rânduri putem citi o oarecare îngrijorare legată de schimbarea premierului din anul 2027, atunci când PSD ar putea să „o lase mai moale” cu reducerea deficitului bugetar. În concluzie, tonul analizei Fitch este la fel cu cel al experților din țară: așteaptă rezultatele pentru a avea confirmarea că eforturile făcute nu sunt degeaba.

Mai sunt două săptămâni până la 1 august a.c. și este posibil să asistăm la declanșarea unui război comercial între Uniunea Europeană și SUA. Președintele american forțează nota și vrea să impună o taxă vamală de 30% pentru importurile din Europa. Dacă lucrurile vor rămâne așa, nici Europa nu se va lăsa mai prejos.

Uniunea Europeană s-a întors de unde a plecat în relația comercială cu SUA. Sau chiar mai rău. În urmă cu câteva zile, Uniunea Europeană a primit epistola de la președintele american și, dincolo de abordarea diplomatică, știrea a fost că SUA a decis să impună taxe vamale de 30% pentru importurile europene. Adică, s-a ajuns într-o situație chiar mai defavorabilă decât ceea ce anunțase Donald Trump în așa-zisa „zi a eliberării”, 3 aprilie a.c.

Este trist că după 90 de zile de negocieri comerciale președintele american rămâne cu aceeași idee și anume că poate regla deficitul comercial înregistrat cu Uniunea Europeană la capitolul bunuri impunând unilateral taxe vamale mari.

30% este o cotă mare care, dacă se va aplica începând cu ziua de 1 august a.c., va complica mult nivelul de schimburi comerciale între SUA și Uniunea Europeană. De altfel, ieri, oficialii europeni au avut și primele reacții. „Inacceptabil și nejustificat”, a caracterizat decizia americană ministrul danez de externe, țară care deține președinția Uniunii Europene.

Comisarul european pentru comerț Maros Sefcovic a declarat că negocierile vor continua până la sfârșitul acestei luni, dar a subliniat că Uniunea Europeană pregătește contra-măsuri. Comisarul european a prezentat statelor membre o listă care acoperă mărfuri importate în Europa din America în valoare de 72 miliarde de euro.

De fapt, ar fi al doilea pachet de bunuri, pentru că primul a fost adoptat în luna aprilie a.c., dar aplicarea lui a fost suspendată tocmai pentru a lăsa loc negocierilor. A doua listă, în valoare de 72 miliarde de euro, ar putea să nu fie ultima, în sensul că oficialii europeni se gândesc până acolo încât să restricționeze exportul de produse industriale europene de care unele sectoare americane, precum industria siderurgică, au mare nevoie.

Comisarul Sefcovic mai are un as în mânecă și anume coordonarea cu ceilalți parteneri comerciali afectați și ei de taxele vamale americane, precum Canada, Brazilia, Japonia sau Coreea de Sud.

Oficialii Comisiei Europene își propun să deschidă noi piețe de desfacere, iar unele rezultate încep să se vadă. Recent, s-a parafat un acord politic între Uniunea Europeană și Indonezia și se pregătesc noi înțelegeri cu Thailanda, Filipine, Malaezia și chiar cu India.

Ministrul danez de externe a declarat că va face toate eforturile pentru ca acordurile deja semnate cu Mexic și grupul de state care formează Mercosur să fie aplicate. Numai că unele state membre se opun vehement semnării acordului Mercosur. De aceea, parafarea finală a acordului Mercosur pare improbabilă.

Sunt experți care consideră că au mai rămas doar căile de negociere politice. Liderii europeni, în frunte cu Ursula von der Leyen ar trebui să aibă un dialog direct cu președintele american, spun experții.

Dar, această temă a taxelor vamale este încă un test pentru a arăta unitatea statelor membre, în sensul că nu toate statele Uniunii Europene vor fi lovite în mod egal de taxele vamale impuse de America. De exemplu, Italia și Ungaria încearcă să-l convingă pe președintele american să mai îndulcească nivelul tarifelor.

Și Thierry Breton, fost comisar european pentru piața internă, crede că negocierile trebuie să mute accentul de pe latura tehnică spre cea politică, respectiv pe importanța Europei în materie de schimburi comerciale.

Ieri, conform unor surse, a apărut informația că tarifele vamale anunțate de Donald Trump pun în dificultate Banca Centrală Europeană, în sensul că reducerea dobânzii-cheie, așteptată pentru săptămâna viitoare, este sub semnul întrebării. Analiștii europeni arată că tarifele vamale sunt chiar împotriva economiei americane, în care este așteptată o creștere a inflației și o încetinire a creșterii economice. Acestea sunt argumentele logice care ar trebui să îl convingă pe Trump să schimbe ceva.