Economia reală

Retrogradarea perspectivei de la stabil la negativ apropie și mai mult România de categoria junk. În plus, calculele Fitch plasează România într-o poziție dificilă față de celelalte state notate și ele cu calificativul BBB.

Ieri, nu a fost tocmai ziua norocoasă a premierului Marcel Ciolacu. Prim-ministrul a prezentat un scurt bilanț al guvernului pe care l-a condus și s-a străduit din răsputeri să scoată în evidență realizările pe care le-a considerat notabile.

Doar că Marcel Ciolacu a omis unele lucruri esențiale. Atunci când a arătat că România este egală cu Polonia în ceea ce privește PIB (la paritatea puterii de cumpărare) pe cap de locuitor a omis să spună că datele se referă la anul 2023, adică într-o perioadă în care actualul premier s-a aflat în fruntea guvernului doar jumătate de an. În 2024, „performanța” guvernului Ciolacu a fost să încetinească puternic creșterea economică. De asemenea, premierul vorbește despre reducerea inflației, dar chiar ieri institutul Eurostat a publicat datele la nivelul Uniunii Europene, iar România are cea mai mare rată a inflației dintre toate statele membre. În fine, premierul a anunțat că fondurile europene din exercițiul financiar 2014-2020 au fost absorbite în proporție de 99%, dar a omis să spună că în luna august, România era zero la cheltuirea banilor din bugetul 2021-2027.

Ghinionul premierului Ciolacu a fost că exact în ziua în care încerca să prezinte un bilanț îndulcit al anului 2024 a apărut analiza agenției de rating Fitch și retrogradarea perspectivei de rating de la stabilă la negativă. Agenția a modificat perspectiva ratingului de credit pe termen lung în valută. Prima observație care trebuie făcută este că în felul acesta România ajunge pe marginea prăpastiei numită retrogradarea în categoria junk. Doar o singură reducere a ratingului ar duce România în zona nerecomandat pentru investiții, ceea ce ar fi un adevărat dezastru pentru economie și pentru statul român care va trebui să se împrumute anul viitor cu cel puțin 200 miliarde de lei. O aruncare la junk ar crește dobânzile la împrumuturile României până la niveluri care ar putea deveni nesustenabile.

Dincolo, însă, de notarea în sine a agenției de rating, interesantă este analiza care însoțește decizia Fitch. În primul rând, agenția notează situația politică: alegerile parlamentare au avut ca rezultat un Parlament divizat, cu o creștere a numărului de partide de extremă dreaptă, coaliția de guvernare care se formează acum menține incertitudinea politică la un nivel ridicat, ceea ce va duce la o întârziere a punerii în aplicare a măsurilor de consolidare fiscală.

Calculele agenției Fitch sunt relevante. Astfel, agenția estimează că anul acesta deficitul bugetar va fi anul acesta de 8,2% din PIB, care vine după un deficit de 6,5% din PIB înregistrat anul trecut. Anul viitor, Fitch anticipează un deficit de 7,5% din PIB, iar pentru anul 2026, nivelul estimat este de 6,8%, ceea ce înseamnă mai mult decât dublu decât media estimată de Fitch pentru statele aflate în aceeași categorie de rating, respectiv BBB. Ceea ce ne arată cât de deteriorat este bugetul României față de cele ale statelor care sunt notate cu aceleași calificative.

Situația este la fel de dificilă și în ceea ce privește ponderea datoriei publice în PIB. Adică, agenția Fitch prognozează că datoria României va crește de la 49% în anul 2023, la 62%, în anul 2026 și va atinge 70% din PIB în anul 2028. Este un ritm de creștere care duce România peste media statelor din categoria de rating BBB, care este estimată la numai 56%.

Încă un exemplu: deficitul de cont curent crește anul acesta la 8% din PIB, de la 7,3%, anul trecut. În economiile notate cu BBB, valoarea mediană este de numai 1%, ceea ce arată cât de departe este România. Par doar pure statistici, dar de fapt atunci când apar în analiza unei agenții de rating ele arată de fapt că România este „pe muchie”. Are indicatori macroeconomici mult deteriorați chiar față de statele aflate în aceeași categorie de rating.

Și pentru ca lucrurile să stea și mai rău creșterea economică a încetinit și este considerat un factor de risc pe termen mediu. Singurele atuuri ale României rămân apartenența la Uniunea Europeană și accesul la fonduri comunitare. Vor fi suficiente pentru a ajuta România să nu fie retrogradată la junk?

Programul de guvernare al noii coaliții politice este un șir de bune-intenții economice și administrative. Nu știm, însă, multe lucruri. Iar cel mai important este că nu știm dacă programul de guvernare ține cont de nevoia de reducere a deficitului bugetar.

Ieri, posibila viitoare coaliție de guvernare PSD-PNL-UDMR plus grupul parlamentar al minorităților a prezentat un prim proiect al programului de guvernare. Programul este generos și cuprinde un șir de bune-intenții guvernamentale cum sunt reformă, debirocratizare, descentralizare, eficiență a administrației, investiții, dar și consolidare bugetară.

Mai important decât conținutul acestui program de guvernare este ceea ce lipsește din el. Pentru că publicul s-a obișnuit cu înșiruirea unor ambiții de guvernare, mai interesant este să avem o privire lucidă, dacă nu chiar critică.

Așadar, ce lipsește din programul de guvernare? Nu vedem o asumare a aplicării legii responsabilității fiscal-bugetare. Această lege este singura care impune în mod clar o serie de măsuri referitoare la ținerea sub control a cheltuielilor publice în funcție de câteva praguri la care ajunge datoria publică. Guvernul Ciolacu și-a oferit o derogare de la aplicarea unor paragrafe ale legii și ar fi interesant de văzut dacă noua guvernare va respecta legea responsabilității fiscal-bugetare în integralitatea sa.

Bineînțeles, din programul de guvernare lipsește esențialul și anume impactul bugetar al fiecărei măsuri. Desigur, se poate găsi scuza că programul este doar o sumă de principii și de măsuri care se vor aplica într-o perioadă mai lungă de timp, nu doar în primul an, dar efectele asupra bugetului sunt extrem de importante, pentru că România va fi obligată să traverseze o perioadă de șapte ani în care gradual va trebui să reducă deficitul bugetar până la sub 3% din PIB. De exemplu, ar fi interesant de văzut care sunt așteptările coaliției pentru creșterea veniturilor bugetare prin impozitarea progresivă a marilor averi. Sau care vor fi economiile de cheltuieli bugetare în cazul reducerii numărului de ministere la 16 și desființării sau comasării a cel puțin un sfert din agențiile de stat.

În aceste condiții, situația finanțelor publice va fi mai clară doar după ce se va adopta bugetul de stat pentru anul 2025. Pentru că bugetul nu poate fi doar o colecție de bune intenții, ci trebuie să se încadreze într-o serie de parametri.

În acest context, ar trebui ca viitorul guvern să se angajeze să ia în serios punctele de vedere ale Consiliului Fiscal. Până acum, Consiliul nu a avut decât un rol pur decorativ, fără să poată influența efectiv decizia guvernului în materie de politici fiscale. De anul viitor, ar trebui ca analizele și punctele de vedere ale Consiliului Fiscal să fie baza pentru construcția sau rectificarea bugetară.

Nu știm din programul de guvernare nici deficitul bugetar cu care se va încheia anul acesta. Conform unor surse media, deficitul va ajunge la sfârșitul anului aproape de 9% din PIB. Este important pentru că plecând de la deficitul din anul 2024 va trebui ca guvernul să ia în calcul cât de mare trebuie să fie corecția bugetară. Singurul lucru concret pe care ni-l spune programul de guvernare este că anul viitor România va trebui să aibă un deficit bugetar de 7% din PIB și o datorie publică de sub 60% din PIB. Dacă anul acesta se închide cu 9% din PIB este clar că anul viitor va fi nevoie de o reducere cu 2% din PIB, ceea ce nu va fi deloc simplu.

Lipsesc din programul de guvernare referirile la o reformă profundă a administrației centrale și la reforma administrativă, în general. Nu se spune nimic despre o eventuală ambiție politică privind reorganizarea administrativ-teritorială. Nu se spune nimic despre pensiile speciale, ceea ce poate însemna că pentru coaliția de guvernare acesta este un subiect închis.

Nu știm din programul de guvernare dacă reformele încep înainte sau după alegerile prezidențiale. În fine, este de văzut cine va face parte din noul Guvern? Vor fi tot cei care au adus România în situația de azi sau aceștia vor face câțiva pași în spate?

Încă un investitor străin mare pleacă din România. În ultimii trei ani, sectorul energetic a fost abandonat de trei investitori care și-au vândut afacerea de pe piața locală. Care sunt motivele? În aparență, diferite, în realitate, cu elemente comune.

Grupul german E.ON a anunțat că își vinde afacerile din România către o firmă maghiară cu capital de stat, MVM. E.ON este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze și energie electrică din România, cu 3,4 milioane de clienți, companie care a cumpărat de la statul român pachetele majoritare de acțiuni de la Distrigaz Nord și Electrica Moldova.

E.ON nu este primul mare investitor care decide să plece din România. Anul trecut, în luna decembrie, compania CEZ, inițial cehă, apoi australiană, și-a vândut afacerile din România firmei Premier Energy, o companie deținută de un fond de investiții ceh.

În urmă cu doi ani, Enel, una dintre cele mai mari companii energetice europene a anunțat că își vinde firma din România. În cele din urmă, tranzacția s-a finalizat cu preluarea Enel România de către o firmă grecească.

Așadar, în mai puțin de doi ani, trei investitori mari, care au intrat pe piața autohtonă prin privatizarea unor companii de stat, au plecat. Aceste ieșiri de pe piața locală transmit câteva semnale de alarmă care ar trebui să fie luate în seamă de autoritățile de la București. Primul este acela că investitorii străini pot și pleca. Multă vreme s-a considerat că firmele internaționale nu vor ieși niciodată din România, pentru că aici fac afaceri bune, își optimizează fiscal profiturile sau altfel spus le scot din țară și se ajungea la celebra sintagmă că „un câine nu va pleca niciodată de la măcelărie”. Ei bine, iată că investitori mari pleacă. În ultimii ani, s-a întâmplat cu firme din domeniul energetic, dar nu există nicio garanție că la un moment dat nu vor ieși investitori din industria auto sau din cea telecomunicații, de exemplu.

Un al doilea semnal este legat de atitudinea statului. În sensul că statul român nu a transmis nici măcar un mesaj că se gândește să răscumpere pachetele de acțiuni pe care le-au vândut investitorii străini. Nu sunt un adept al ideii că statul trebuie să aibă un procentaj de sută la sută în societățile naționale, dar pe fondul creșterii simpatiei pentru naționalism economic statul român ar putea să fi luat cel puțin în calcul o cumpărare a pachetelor de acțiuni scoase la vânzare. Mai ales că statul avea în anumite companii un drept de preempțiune în cazul în care investitorii majoritari ar vrea să vândă.

Practic, motivele pentru care companiile străine din sectorul energetic au ieșit din România sunt, în ultimă instanță, diferite. De exemplu, Enel a vândut, în anul 2021, unele active pe plan internațional. Lichiditățile companiei acopereau scadențe ale datoriilor până la sfârșitul anului 2022, dar grupul avea acces la finanțare pe piețe, prin obligațiuni, și la societățile bancare. În total, la sfârșitul anului 2022 datoriile grupului Enel erau de 69 miliarde de euro, ceea ce justifică vânzarea companiei din România.

În ceea ce privește vânzarea anunțată a societății de distribuție E.ON către compania ungară MVM, cu capital de stat, situația ar putea fi mai complicată. În sensul că statul român, prin ministrul energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că va evalua și va decide referitor la tranzacție. Nu este vorba doar despre concurență, ci tranzacția va fi verificată de Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe. Instituția va analiza achiziția realizată de compania maghiară din punctul de vedere al unei investiții strategice și vor fi verificate inclusiv sursele de capital din afara Uniunii Europene ale firmei ungare.

Există o serie de precedente în Europa. De exemplu, în anul 2022, guvernul federal german a blocat investițiile chineze în două companii din domeniul semiconductorilor, iar Executivul francez a apelat și el la oprirea unor investiții din afara Uniunii Europene. De aceea, tranzacția E.ON-MVM nu este sigur că va fi dusă până la capăt. Indiferent de situație, însă, guvernul trebuie să se întrebe, încă o dată, de ce pleacă mari investitori străini din România?

În pofida a ceea ce cred unii dintre români, economia autohtonă produce bunuri și servicii. Industria și-a păstrat un aport substanțial în produsul intern brut, serviciile au crescut exponențial față de anul 1989, iar construcțiile și-au păstrat ponderea. Ceea ce arată că economia produce, poate nu toate mărfurile din regimul comunist, dar, în orice caz, o gamă de bunuri și servicii.

Se aude din nou tot mai des refrenul care spune că România nu produce „mai nimic”. Desigur, este ușor să arunci o astfel de idee, care are priză la public, dar care nu este susținută de realitate. Pentru o analiză, chiar și „frugală”, este nevoie să plecăm de la adevărul evident că România are o altă economie față de cea dinainte de anul 1989. Facem comparația cu anul 1989, pentru că mulți dintre cei care spun că economia românească nu mai fabrică „aproape nimic” se referă la epoca socialistă, atunci când economia producea „de toate”.

Așadar, suntem într-o altă economie față de anul 1989, pentru că structura este cu totul diferită. În comunism, industria avea o pondere în PIB de 46%, acum reprezintă mai puțin de 20%. Agricultura avea un aport de 14% din PIB, acum înseamnă doar 4%. Sectorul construcțiilor a reușit să crească, de la 5,5% la 7% din PIB. Dar, schimbarea cea mai importantă este legată de evoluția serviciilor. Dacă înainte de anul 1989, acest sector avea o pondere nesemnificativă acum ajunge la peste 30%. Ceea ce ne arată că economia românească s-a schimbat în sensul modernizării. Nu este un secret pentru nimeni că o economie dezvoltată este una a serviciilor, iar structura actuală ne arată tocmai o schimbare în acest sens.

Cu alte cuvinte, în economie avem mai multe servicii de tehnologia informației, mai multe servicii bancare sau de asigurări, mai multe servicii profesionale pentru companii, precum fiscale, de contabilitate, juridice sau de consultanță. Trebuie remarcat că aceste domenii înseamnă în cele mai multe cazuri și personal calificat, „gulere albe”, care presupun și plata unor salarii mari.

Avem mai multe servicii adresate populației. De exemplu, înainte de anul 1989, serviciile de transport de tip taxi erau o raritate chiar și în marile orașe, acum, serviciile de transport sunt extrem de diverse, de la companiile tradiționale la cele digitale. În regimul comunist, serviciul poștal se limita la transmiterea scrisorilor, acum serviciul a devenit o adevărată industrie și unii consumatori nu și-ar putea imagina viața fără să apeleze la serviciile de curierat rapid cel puțin o dată pe săptămână.

Nu înseamnă că în termeni absoluți industria sau agricultura au o valoare mai mică decât înainte de anul 1989. Dacă avem în vedere că produsul intern brut al României a crescut de peste șapte ori în comparație cu anul 1989 vom înțelege că, de fapt, avem o industrie și o agricultură mai puternice, însă altfel așezate la nivelul economiei. Dar, ascensiunea sectorului de servicii a coincis cu reducerea ponderii industriei. Totodată, este vizibil că marile întreprinderi de stat industriale au dispărut fie din cauza pierderii piețelor, fie, uneori, din motive obscure, și au lăsat în urmă, în special în orașele mici deficite importante în materie de cerere de forță de muncă.

Totuși, pentru cei care au tentația nostalgiei după regimul comunist să spunem că am găsit într-o analiză a profesorului Florin Georgescu, membru în Consiliul de administrație al BNR, o comparație a produselor industriale și alimentare fabricate în anul 2014, în România, față de anul 1989. Din păcate, datele sunt vechi, au deja un deceniu, dar pot oferi un reper.

Astfel, nouă produse aveau o creștere a producției față de anul 1989: aspiratoare, anvelope, frigidere, autoturisme, bere, cherestea, aragaze, ulei și produse din carne. Alte opt mărfuri aveau o reducere a producției cu mai mult de 90%: țesături, tricotaje, mașini de spălat, păcură, tractoare, locomotive, camioane și autobuze. Pentru unele sectoare există explicații (cum este cazul industriei textile) sau schimbări în timp, așa cum este situația mașinilor de spălat care astăzi sunt fabricate în România și sunt exportate în 42 de țări. De asemenea, de câțiva ani se produc tractoare și locomotive, sunt fabricate, sau mai bine spus asamblate, chiar și camioane sau autobuze.

În concluzie, se poate face un plan de industrializare, pot exista și nostalgii, dar realitatea este că nu se poate spune că România nu mai produce nimic. Ar fi nu doar o eroare, ci și o dovadă de rea intenție.

Piețele financiare au fost zdruncinate de alegerile prezidențiale. Volatilitatea a fost mare, iar Bursa, cursul de schimb leu-euro și dobânzile s-au mișcat repede. Un semnal dinspre economie pentru alegerile politice.

Încet-încet, încep să apară informații referitoare la ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută pe piețe, după alegerile parlamentare și ziua în care Curtea Constituțională a decis anularea alegerilor pentru președinte și reluarea lor.

Unele evoluții de pe piețele financiare au fost publice. Acțiunile listate la Bursa de Valori București au scăzut, în total, cu 10 miliarde de lei. În câteva zile, capitalizarea Bursei s-a redus cu 10 miliarde de lei, iar motivul a fost destul de clar: unii investitori pe piață au intrat în panică după primul tur al alegerilor și au vândut o parte din participațiile pe care le aveau la companii listate la Bursă.

Chiar dacă orice expert în piața de capital recomandă ca atunci când se creează un val de vânzări cel mai bine pentru un investitor este să cumpere, nu să vândă.

Unii investitori au ignorat sfatul experților și au vândut acțiuni, unele în pierdere, altele, probabil, cu un mic câștig. De altfel, vineri, 6 decembrie a.c., imediat după aflarea deciziei Curții Constituționale, capitalizarea Bursei de la București a crescut cu 4%. Este remarcabil răspunsul atât de rapid al investitorilor, care s-au grăbit să cumpere din nou acțiuni la companiile listate, ceea ce ne arată că decizia CCR a fost bine primită de mediul de afaceri, iar încrederea a revenit rapid. De altfel, Bursa nu este nicidecum singura piață care s-a mișcat. Dobânzile la obligațiunile românești au crescut și ele, dar au revenit la normal imediat după anunțul Curții Constituționale.

De asemenea, un consultant financiar a explicat ce s-a întâmplat în acele zile. Acesta a primit telefoane de la toți clienții străini, care au expunere pe titluri de stat românești sau investiții în active financiare românești.

Prima întrebare a fost totdeauna aceeași și anume: ce se întâmplă în România? Investitorii străini nu erau panicați, ci vroiau pur și simplu, să înțeleagă ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale. Nu erau impacientați, ci doar încercau să vadă care este problema României. Iar cel mai des, concluzia a fost că România este o țară interesantă. Cei mai mulți și-au păstrat expunerea pe piața românească, nu au vândut, dar, atenție, atuurile importante au fost considerate apartenența la Uniunea Europeană și la NATO. Investitorii au conchis că nu vor vinde, pentru că sunt șanse mari ca sub cele două „umbrele”, NATO și Uniunea Europeană, lucrurile să se rezolve. Dar, încă o dată, alegerile din primul tur au indus un sentiment de nesiguranță și de instabilitate.

La fel s-a întâmplat și pe piața valutară. Câteva zile au fost valuri mari. Investitorii au cumpărat valută. Logica a fost să se pună la adăpost de o eventuală devalorizare, mai mare sau mică, a leului față de euro care ar fi putut să urmeze după eventuala alegere a candidatului naționalist în turul al doilea. Investitorii au mers la casele de schimb valutar, atât la cele independente, cât și la cele ale băncilor, pentru a cumpăra monedă europeană. Evident, unii investitori nu au avut nevoie să ajungă la ghișeele caselor de schimb valutar, pentru că au tranzacționat online.

Este clar că au fost câteva zile cu presiuni mari asupra cursului de schimb și Banca Națională a României a intervenit pe piață, adică a vândut euro din rezerva valutară pentru a apăra leul și implicit cursul de schimb. La începutul anului viitor, atunci când vor apărea statisticile privind rezerva valutară în luna decembrie a.c., vom vedea cât de mulți bani a dus BNR în piață. Cert este că intervenția băncii centrale a fost justificată de situația excepțională de pe piață.

În același timp, evoluția piețelor financiare, de capital, valutară sau monetară, ne arată un lucru cert și anume că investitorii au fost stresați de rezultatul primului tur al alegerilor și au reacționat ca atare, adică și-au retras o parte din bani. Este un exemplu despre felul în care șocurile politice se propagă precum niște unde de șoc în economie, iar rezultatul nu este deloc bun.

Inflația urcă din nou în noiembrie. O creștere care pune sub semnul întrebării tendința de scădere a dobânzii-cheie. Cu siguranță, BNR se va abține să mai reducă dobânda până când nu va vedea către ce se îndreaptă politica fiscală.

Rata anuală a inflației a urcat în luna noiembrie la 5,1%, conform Institutului de Statistică. În octombrie a.c., inflația anuală era de 4,7%. După cum se poate observa, inflația a crescut din nou luna trecută, o mișcare așteptată. Nu este cea mai bună veste că inflația a revenit în creștere. Ce s-a întâmplat? Este destul de simplu de explicat: deficitul bugetar a ajuns la un nivel imens, iar salariul mediu a crescut mai mult decât inflația. Cu alte cuvinte, politica fiscală și salarială au dus la creșterea inflației. Să reamintim că în luna septembrie a.c. s-a făcut recalcularea pensiilor. Chiar dacă procesul de recalculare a adus și destule nemulțumiri, pentru o bună parte din pensionari, sumele primite după recalculare au fost ceva mai mari.

Așadar, creșteri de salarii mai mari decât inflația, măriri de pensii și un deficit bugetar de peste 100 miliarde de lei, la 10 luni. Toate acestea nu înseamnă altceva decât bani mulți în piață, adică încurajarea consumului, adică inflație. De altfel, BNR a avertizat cu diverse ocazii, dar mai ales în minutele publicate cu ocazia ședințelor de politică monetară că ete posibil să existe o revenire a inflației.

În minuta publicată în 20 noiembrie a.c., BNR preciza că se așteaptă ca rata inflației să crească în ultimele două luni ale acestui an. Ceea ce se și întâmplă deja în luna noiembrie a.c. și mai mult ca sigur se va repeta și în decembrie a.c., o lună care în mod tradițional este a consumului, nu doar pentru populație, ci și pentru bugetul de stat care plătește facturile restante către administrația locală sau companii. Ne place sau nu, realitatea este că inflația poate fi diminuată și cu o restrângere a cererii, adică oprind sursa banilor.

Desigur, rata inflației este influențată și de tarifele energetice, respectiv de plafonarea lor, și de prețurile alimentelor și de tarifele serviciilor. De asemenea, dobânda-cheie care se transferă către dobânzile băncilor comerciale este importantă pentru că dobânzile pot determina o creștere a consumului sau dimpotrivă o inhibare a acestuia.

Cu alte cuvinte, o bătălie eficientă cu inflația se duce pe două fronturi: unul este cel al reducerii deficitelor mari și al doilea este cel al politicii monetare, adică al dobânzilor.

Este de reținut că în urmă cu câteva săptămâni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara explicit că banca centrală va aștepta să vadă orientarea consolidării fiscale pentru a calibra politica monetară. Cu alte cuvinte, guvernatorul BNR ne spune că nu va mai scădea dobânda de politică monetară până când nu se vor vedea primele decizii ale politicii fiscale.

În SUA, de exemplu, ieri s-a anunțat rata inflației care este în creștere, ajungând la 2,7%. Doar în acest punct situația este asemănătoare cu România, în sensul că după o scădere, rata inflației a urcat din nou. Ceea ce, spun analiștii, nu va opri Rezerva Federală americană să mai scadă săptămâna viitoare dobânda-cheie într-o mișcare anunțată.

Dar, economia americană pare stabilizată pe o tendință în scădere. România în schimb are o inflație care evoluează în „dinți de fierăstrău”, o situație complicată chiar și pentru investitorii familiarizați cu volatilitatea piețelor financiare.

Prognozele BNR arată că anul viitor inflația va scădea. Dar, încă sunt multe necunoscute care pot da peste cap evoluția inflației și implicit nivelul dobânzilor.

Acordul Uniunea Europeană-Mercosur este și un test pentru europeni. Vor prefera statele membre să blocheze tratatul și implicit libera circulație sau acordul se va aplica? Deocamdată, vocile celor care sunt împotriva acordului UE-Mercosur se aud mai tare, dar nu înseamnă că au și dreptate.

La sfârșitul săptămânii trecute, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a anunțat la Montevideo finalizarea negocierii acordului dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur, un bloc comercial din care fac parte Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay. După doar cinci zile de la preluarea noului său mandat, a fost un act de curaj pentru von der Leyen să încheie acest tratat UE-Mercosur, pentru că de câteva luni de zile fermierii europeni și-au declarat opoziția față de acord. Mai mult, există două state membre, Franța și Polonia, care se opun public tratatului comercial cu statele din America Latină și există riscul ca refuzul acordului să se extindă și către alte state europene.

Tratatul comercial UE-Mercosur este negociat de aproape 25 de ani. Este o perioadă de timp extrem de mare. În anul 2019, se ajunsese la o variantă agreată de cele două blocuri comerciale, dar aplicarea acordului s-a blocat din cauza polticii dezastruoase de mediu promovată de președintele brazilian Jair Bolsonaro.

Acordul este puternic contestat de fermierii europeni și de producătorii din industria cărnii. Și unii, și alții acuză standardele diferite de producție care se aplică în Europa și în America Latină. Cele mai expuse par a fi sectoarele de producție a cerealelor, cel de producție a cărnii de vită și sectorul de producție a zahărului. Argumentele producătorilor agricoli europeni pot sta în picioare, dar să nu uităm că în ultimii ani, în special după începerea războiului din Ucraina, fermierii europeni, aproape fără excepție, refuză orice concurență pe piața internă, fie că ea vine din Ucraina, din America de Sud sau chiar din statele membre ale Uniunii Europene.

De aceea, de la Montevideo, Ursula von der Leyen s-a adresat fermierilor europeni asigurându-i că în acord sunt negociate clauze de salvgardare solide pentru protejarea agricultorilor europeni și, totodată, că produsele alimentare importate din statele Mercosur vor trebui să respecte standardele de calitate europene.

Dar, nu toată lumea vede „în negru” acordul comercial UE-Mercosur. Avantajele sunt atât de ordin politic, cât și economic. Politic, pentru că un astfel de tratat contribuie la colaborarea între state. Economic, pentru că Uniunea Europeană are nevoie de noi debușee de comerț în condițiile în care își dorește o reducere a dependenței de China, iar taxele vamale anunțate de președintele american ar putea viza și statele membre. În aceste condiții, o piață comună UE-Mercosur de 700 milioane de cetățeni nu este de neglijat. În plus, să nu uităm că tratatul poate contribui la asigurarea accesului industriei europene la materii prime esențiale pentru tranziția energetică.

În ultimă instanță, nu sunt doar agricultori în Uniunea Europeană. De exemplu, cele mai exportate produse din Europa către America Latină sunt automobilele, piesele și subansamblele pentru industria auto la care se adaugă produsele farmaceutice și cele petroliere. Invers, cele mai mari importuri în Europa din blocul Mercosur sunt de animale și hrană pentru animale, produse petroliere, minereuri, produse chimice și material de transport.

Sunt voci care au salutat încheierea acordului, precum cea mai importantă organizație de afaceri europeană sau cancelarul german. Principalii contestatari rămân, însă, fermierii și câteva state membre. De exemplu, vârful de lance este Franța, la care s-a adăugat Polonia și tatonează o poziție de respingere Italia. Scopul oponenților este să ajungă la o așa-numită minoritate de blocare care înseamnă o coaliție de patru state membre care să aibă în total 35% din populația Uniunii Europene.

Președinta von der Leyen a jucat o carte mare, respectiv a forțat mâna celor care se opun acordului: Franța, Polonia, eventual Italia. Dar, partida nu este jucată. Tratatul comercial UE-Mercosur mai trebuie ratificat de statele membre, respectiv de guverne. Să vedem dacă va trece de aceste obstacole. În orice caz, acordul este un test pentru Europa dacă își dorește noi piețe, cu avantajele și dezavantajele aferente, sau preferă barierele comerciale.

Creșterea economică încetinește sau se transformă în scădere. Trimestrul al treilea al acestui an nu ne aduce vești bune în materie de creștere a PIB, iar riscul este ca în ultimul trimestru al anului să avem o recesiune tehnică.

Datele statistice privind creșterea economică s-au transformat în cifre de scădere. Concret, în trimestrul al treilea al acestui an, economia a scăzut față de trimestrul precedent cu 0,1%. De asemenea, dacă se compară trimestrul III 2024 cu aceeași perioadă a anului trecut, scăderea economică este cu 0,3%.

Să lăsăm la o parte faptul că dacă și în trimestrul următor (trimestrul al patrulea) va exista în continuare o scădere, chiar și mică, față de trimestrul precedent economia va intra în recesiune tehnică, pentru că va avea două trimestre de scădere. Dar, să nu anticipăm. Deocamdată, datele statistice arată o scădere economică în trimestrul al III-lea al anului și o creștere firavă în primele nouă luni ale anului față de aceeași perioadă a anului trecut cu numai 0,8%.

Așadar, datele ne arată în mod clar că economia românească încetinește, în cel mai bun caz, pentru că există și indicatori la care există scăderi. Este ciudat că într-o economie în care s-au pompat anul acesta prin împrumuturi 250 miliarde de lei are o creștere economică minoră.

Este, din nou, ciudat că o economie care va încheia anul cu un deficit bugetar monstruos, de peste 8% din PIB, reușește să aibă o creștere economică de numai 0,8%. Cum spun economiștii, aduci un impuls fiscal de 8% și obții un impuls de creștere cu doar 0,8%. Este clar că raportul creștere economică-deficit bugetar este net în defavoarea evoluției pozitive a produsului intern brut. Și atunci, ne întrebăm: la ce bun deteriorarea indicatorilor macroeconomici, dacă nici măcar o creștere rezonabilă nu se poate obține?

Un răspuns se poate găsi în analiza structurii PIB și contribuția sectoarelor la creșterea economică. Sunt puține domenii care au avut o contribuție pozitivă la firava creștere economică din primele nouă luni ale anului.

Adică, sectorul comercial plus cel al hotelurilor și restaurantelor a avut o contribuție cu 0,4%. Activitățile profesionale au adus un plus cu 0,1%, iar activitățile de spectacole, culturale și recreative au contribuit la creștere cu 0,2%. Desigur, ponderea sectoarelor în economie este diferită. De exemplu, comerțul are o contribuție de 17,8%, activitățile profesionale au 10,2%, iar cele de spectacole, culturale și recreative au o pondere de numai 2,3%.

Agricultura, industria și tranzacțiile imobiliare au avut o contribuție negativă asupra PIB, adică au tras economia în jos. Este o surpriză? Nu, pentru că agricultura a suferit din cauza secetei, industria a avut o contracție din cauza comenzilor noi mai puține din statele Uniunii Europene, iar tranzacțiile imobiliare nu au fost salvate nici măcar de piața nerezidențială.

Dacă vă întrebați cine a contribuit cel mai mult la creșterea economică din primele nouă luni, atunci trebuie să știți că este vorba despre impozite. Deci, impozitele nete au adus 0,9% la o creștere PIB cu 0,8%, anihilată de efectul agriculturii care a avut o contribuție cu minus 0,6%.

Investițiile cu care se laudă guvernul de câte ori are ocazia au contribuit cu 0,8% la creșterea economică, dar și la acest capitol există un contrabalans care vine din deficitul balanței comerciale care trage în jos creșterea cu 2,8%.

Datele trimestrului al treilea nu dau prea multe motive de optimism. Încetinirea creșterii sau în cel mai rău caz o recesiune tehnică creează încă o problemă pentru finanțele publice. Economia este formată din sute de mii de firme, iar indicatorul cel mai sintetic este produsul intern brut. Când PIB scade sau încetinește este un semnal că profitul sau cifra de afaceri ale companiilor sunt în scădere, ceea ce va avea efecte și asupra încasărilor bugetare. Evoluția PIB este cu atât mai importantă cu cât anul viitor va fi nevoie de venituri bugetare cât mai mari pentru a putea susține reducerea deficitului.

Întârzierea consolidării fiscale poate fi periculoasă pentru finanțele României. De aceea, găsirea unei soluții politice rapide ar trebui să fie primul pas pentru începerea unui proces de consolidare fiscală. Ratarea primul trimestru ar însemna o dificultate în plus pentru anul viitor.

Decizia de reluare a procesului electoral pentru președinția României aduce în discuție problema timpului. România va încheia anul 2024 cu un deficit bugetar mai mare de 8% din PIB și are în față un an în care va trebui să înceapă echilibrarea finanțelor publice.

În acest context, riscul de a pierde timp, de a amâna unele decizii bugetare complicate cu cel puțin un trimestru este ridicat. Pentru că procesul electoral nu s-a încheiat tentația de a nu începe consolidarea fiscală încă din prima zi a anului 2025 este mare. După cum știm, politicienii gândesc mai mult în termeni de alegeri decât în cei de responsabilitate economică.

Ratarea unui trimestru de scădere a deficitului bugetar poate costa ținta angajată față de Comisia Europeană pe întregul an. Ceea ce nu faci într-un trimestru va fi foarte greu de realizat într-un an. Desigur, acestea sunt premisele de la care se pleacă în acest moment.

Există, însă, și un scenariu optimist și anume acela în care se creează rapid o coaliție de guvernare, se instalează un nou guvern validat de noul Parlament și se prezintă un buget de stat care respectă planul fiscal aprobat recent de Comisia Europeană. Ar fi prea frumos.

Scenariul pesimist este cel în care formarea și aprobarea guvernului întârzie până în prima lună a anului viitor și drept consecință aprobarea bugetului de stat se face aproape de finalul primului trimestru al anului 2025. Acest lucru ar însemna că primele trei luni ale anului ar fi compromise din punctul de vedere al consolidării fiscale, ceea ce ar putea pune sub semnul întrebării obiectivele macroeconomice ale întregului an.

Apoi, sunt mai multe semne de întrebare: care vor fi forțele politice și care vor fi oamenii politici care vor putea să facă procesul de consolidare fiscală? Vom avea un guvern condus de actualul premier Marcel Ciolacu? Ministrul finanțelor va fi același Marcel Boloș, iar ministrul proiectelor europene va rămâne tot Adrian Câciu? Adică, oamenii care au dus deficitul bugetar la peste 8% din PIB și au avut performanțe slabe în atragerea de fonduri europene vor fi buni acum pentru a repara ce au stricat? Este exact ca în zicala care spune: „să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți că obții rezultate diferite este chiar definiția nebuniei”.

Deci, în acest moment în care procesul electoral nu a fost dus până la sfârșit din motive obiective există o neîncredere justificată că forțele politice și mai ales oamenii care au deteriorat grav finanțele publice vor avea capacitatea profesională și voința politică de a reduce deficitul bugetar. Stabilitatea politică, PSD plus PNL, oferă palide garanții că va putea face o consolidare fiscală eficientă. O variantă luată în calcul în acest moment este includerea în guvern a unui partid cu un apetit mai mare pentru reforme, USR, dar, deocamdată, este neclar dacă acest partid va fi lăsat în afara guvernării sau va opta pentru varianta opoziției.

Momentan, România nu transmite încredere. Problemele legate de amânarea finalizării ciclului electoral se simt, ca niște unde seismice, și în mediul economic. De altfel, în ultimele zile, piețele au reacționat, iar volatilitatea a fost la ea acasă. Indicii bursieri au scăzut și apoi au urcat, dobânzile au sărit, iar după aceea au revenit la cote mai aproape de normal, cursul de schimb a fost sub presiune o perioadă de timp în care euro s-a cumpărat de la casele de schimb valutar și a fost stabilizat prin intervenția băncii centrale. Cât de amplă a fost prezența pe piață a BNR vom vedea în datele statistice ale lunii decembrie cu privire la rezerva valutară.

Cert este că investitorii străini și români stau cu ochii mari pe viitoarele decizii economice, agențiile de rating sunt în așteptare și cu siguranță unii investitori financiari pândesc și sunt gata să speculeze volatilitatea piețelor. Economia românească este într-o situație fragilă, iar „lebăda neagră” venită din politică ar putea să o ducă pe marginea prăpastiei.

Anul acesta, numărul miliardarilor din lume a crescut. Doar în China, numărul celor cu o avere mai mare de un miliard de dolari a scăzut. În rest, în America, în Europa, în India, sunt mai mulți miliardari decât în urmă cu un an.

Bogații sunt tot mai bogați. Aceasta este concluzia studiului realizat de banca elvețiană UBS numit „Raport 2024 - despre ambițiile miliardarilor” care arată că numărul miliardarilor pe plan mondial a crescut de la 2.544, anul trecut, la 2.682, anul acesta. Averea lor a crescut, față de anul trecut, de la 12.000 miliarde de dolari la 14.000, cu 17%. Raportul precizează că în ultimii 10 ani averea miliardarilor s-a dublat, de la 6.300 miliarde la 14.000 miliarde de dolari.

Potrivit Băncii Mondiale, anul trecut, populația globului a fost de aproximativ opt miliarde de oameni, iar produsul intern brut a atins 105.000 miliarde de dolari. Raportul UBS arată că anul acesta cei mai mulți noi miliardari și-au creat propria avere prin companii, în timp ce anul trecut averea nou-veniților în clasament provenea într-o proporție mai mare din moșteniri decât din afaceri.

Principalele îngrijorări ale celor mai bogați oameni ai planetei sunt inflația și riscul conflictelor geopolitice. America de Nord este regiunea care oferă cele mai bune randamente pentru investiții, iar numărul miliardarilor din America a crescut față de anul trecut de la 751 la 835. Cei mai mulți mulți miliardari americani activează în sectorul industrial și al tehnologiei, iar averea lor a crescut în medie de la 4,6 miliarde la 5,8 miliarde de dolari.

Nu este deloc surprinzător că bogăția miliardarilor din sectorul de tehnologie a crescut cel mai repede în ultimii 10 ani. Mai exact, averea acestora s-a triplat în ultimul deceniu, dar doar dacă privim ascensiunea spectaculoasă a firmelor de tehnologie pe piața de capital americană vom afla răspunsul. Neașteptat este faptul că oamenii de afaceri din sectorul industrial au reușit să își crească averea de la 480 miliarde de dolari la 1.300 de miliarde.

O altă țară care găzduiește mai mulți miliardari decât anul trecut este India. Numărul celor cu o avere de cel puțin un miliard de dolari a crescut anul acesta cu o cincime, până la 185. Averea lor a crescut cu peste 40% ajungând la aproximativ 900 miliarde de dolari, conform raportului UBS.

La polul opus, se află China, acolo unde numărul miliardarilor a scăzut. Averea lor s-a redus de la 1.800 la 1.400 miliarde de dolari. Raportul precizează că în urmă cu trei ani China avea 626 de miliardari cu o avere totală de 2.500 miliarde de dolari. După cum se poate vedea, există o scădere atât a numărului de miliardari chinezi, cât și a valorii averilor explicația fiind aceea că piața imobiliară chineză și companiile listate la bursă au cunoscut în ultimii ani scăderi ale valorii pe fondul situației incerte din economie.

În Europa de Vest, Elveția a depășit Marea Britanie devenind a doua țară europeană în funcție de numărul de miliardari, după Germania. Anul acesta, Elveția are 85 de oameni de afaceri cu o avere mai mare de un miliard într-o creștere semnificativă față de anul trecut când erau doar 10. Franța are 46 de miliardari, cu 12 mai mulți decât anul trecut, dar valoarea cumulată a averii lor este cea mai mare dintre statele europene.

Raportul arată că mulți dintre miliardarii lumii își doresc să lase o amprentă pronunțată și, bineînțeles, pozitivă asupra lumii și de aceea se anticipează că anul viitor valoarea donațiilor venite de la oamenii bogați va crește.

Raportul băncii elvețiene traversează, mai mult în cifre, viața miliardarilor lumii. Chiar dacă inegalitățile de avere există în continuare în economiile dezvoltate și în cele emergente opinia publică poate să înțeleagă că rolul social al miliardarilor este în multe cazuri important. De aceea, mai mulți bani și mai mulți oameni bogați înseamnă mai bine pentru societate.