Economia reală

Organizațiile de afaceri susțin parcursul european al României și o spun public. Este pentru prima oară în ultimii 35 de ani când oamenii de afaceri își exprimă opțiunea atât de tranșant, ceea ce spune multe.

Niciodată în ultimii 30 de ani nu s-a mai întâmplat ca organizațiile de afaceri să fie toate, unite în jurul aceleiași idei și anume susținerea parcursului european și apartenența la NATO ale României. De cele mai multe ori, oamenii de afaceri și implicit organizațiile de business sunt precauți în ceea ce privește exprimarea părerilor cu caracter politic. Oamenii de afaceri știu că politicienii și statul au multe pârghii pentru a le face viața un calvar și din această cauză se abțin să susțină deschis, public, un partid sau un candidat. Departe de ochii publicului, desigur că mulți oameni de afaceri sau companii contribuie financiar pentru un candidat sau altul. Sau, uneori, pentru ambele tabere politice pentru a încerca să își asigure un tratament corect indiferent de cine ar câștiga alegerile.

De data aceasta, organizațiile de afaceri au ieșit din echilibrul politic proverbial și, ieri, am putut vedea 10 antreprenori români și mai multe organizații de business care au ținut să spună public că susțin parcursul euro-atlantic al României.

Ce s-a întâmplat ca mediul de afaceri să ofere suport fără echivoc unei candidate la funcția de președinte? Este clar că avalanșa de declarații pe teme economice ale lui Călin Georgescu au deteriorat substanțial încrederea mediului de afaceri în acest candidat. Este normal să se întâmple așa dacă auzi idei precum: naționalizarea companiilor din anumite domenii, impunerea ca orice firmă străină să aibă un partener român în proporție de 51% sau că Bucureștiul nu este obligat să respecte angajamentele NATO privind cheltuielile de apărare.

Mai mult, de data aceasta, reprezentanții organizațiilor de afaceri au făcut și o estimare a cheltuielilor presupuse de o campanie pe rețelele sociale de anvergura celei pentru Călin Georgescu. Este vorba despre un buget de aproximativ 50 milioane de euro, iar argumentul principal este că antreprenorii știu exact costurile campaniilor de marketing duse pe canale digitale.

Marea problemă pe care o aduc în discuție oamenii de afaceri este: de unde vin banii pentru o campanie de asemenea proporții? Este o întrebare fundamentală pentru care ar trebui să primim un răspuns de la instituțiile statului, precum ANAF, serviciile de informații sau dacă este cazul banca centrală. Până la aflarea surselor financiare ale campaniei, candidatura lui Călin Georgescu este pusă sub semnul îndoielii.

Mesajul organizațiilor de afaceri a fost transmis. Cu ce efecte electorale vom vedea. Redactorul șef al Ziarului Financiar a avut ideea să propună ca antreprenorii să își mobilizeze angajații cerându-le să meargă să voteze și „să aleagă cu responsabilitate pentru viitorul acestei țări”. Nici această idee nu pare a fi foarte eficientă, chiar dacă unii antreprenori s-ar gândi să o pună în practică, pe de o parte, pentru că nu putem fi siguri că angajații ar asculta rugămintea patronilor, iar pe de altă parte, nu știm ce ar putea înțelege unii angajați din sintagma „să aleagă cu responsabilitate”. Poate că unii văd responsabilitatea votând candidatul suveranist.

Deocamdată, am văzut reacția piețelor financiare după primul tur al alegerilor prezidențiale: o scădere a Bursei de valori București, o creștere a dobânzilor la care se împrumută statul român și o reducere a activelor pensiilor private. Este doar un semnal, iar o victorie în alegeri a candidatului perceput ca suveranist ar slăbi încrederea investitorilor financiari și a celor direcți în economia românească.

De altfel, ieri, ministrul finanțelor a vorbit despre cheltuirea a șase miliarde de euro din rezerva de valută a ministerului. Banii au fost folosiți pentru cheltuielile curente, inclusiv pentru serviciul datoriei publice. Dar, folosirea rezervei de valută a Ministerului Finanțelor vine și în contextul în care creditorii României își pierd încrederea din cauza situației politice. Este un context care ar putea duce statul într-o zonă pe care astăzi nu ne-o putem imagina. Oamenii de afaceri înțeleg bine riscurile și iau atitudine. Oare angajații îi vor urma?

Situația economiei românești este complicată acum la sfârșitul anului 2024. De aceea, în următorii ani guvernele vor trebui să adopte măsuri nepopulare. Sunt pregătiți politicienii care vor să intre la guvernare pentru decizii economice dificile?

Jocul politic reclamă, bineînțeles, dorința de a ajunge la putere, de a guverna. Anul electoral 2024 nu face excepție de la această regulă. Vedem chiar o luptă acerbă pentru a conduce statul român după alegeri. Dar, oare, toți cei care doresc să formeze guvernul României știu ce îi așteaptă în noua funcție? Probabil că nu.

Intrarea la guvernare va însemna luarea unor decizii dificile și mai ales nepopulare. Dacă 2024 a fost anul marilor cheltuieli bugetare, anii care urmează vor fi cei ai ajustărilor, ai restricțiilor.

Dintre bugetari, doar cine nu a vrut nu a primit ceva de la stat. Dar, 2025 nu va fi la fel. Planul fiscal aprobat de Comisia Europeană stipulează o creștere moderată a cheltuielilor. Ce înseamnă, însă, creștere moderată și la ce capitole de cheltuieli? În document nu se precizează, dar este de așteptat ca salariile bugetare și pensiile să nu mai aibă creșterile din ultimii ani.

De altfel, va fi de văzut dacă viitorul guvern va repune în drepturi legea responsabilității fiscal-bugetare care are prevederi exprese de blocare a creșterii cheltuielilor cu salariile din fonduri publice și a cheltuielilor bugetare, în general. Trebuie reamintit că înainte de alegeri, guvernul Ciolacu a decis derogări de la aplicarea unor paragrafe ale legii responsabilității fiscal-bugetare.

Guvernul de anul acesta s-a împrumutat masiv pentru a acoperi deficitul bugetar și datoriile ajunse la scadență. Mai mult, cheltuielile cu dobânzile au crescut ca pondere în PIB ceea ce arată că România se află într-o spirală a creșterii datoriei publice pe care nu o poate opri.

Bugetul de stat al anului 2025 va trebui să fie construit de noile forțe politice cu o scădere de cel puțin 0,9% din PIB a deficitului bugetar față de anul acesta. Pare la îndemână, dar trebuie să ținem cont de faptul că în general guvernele României au făcut cu mare greutate consolidare fiscală, adică o reducere a deficitului bugetar. Iar acum reducerea deficitului va trebui să aibă loc gradual, dar pe o perioadă de șapte ani. Așadar, va fi un efort de lungă durată, un maraton, nu un sprint.

Partidele care vor prelua guvernarea nu vor avea viață ușoară. Există un set de reforme cerut de PNRR pentru a putea accesa fondurile, granturi sau împrumuturi, dar este un mare semn de întrebare referitor la capacitatea unui guvern format printr-o coaliție multicoloră de a gestiona reformele incluse în PNRR. De altfel, cu cât alianța la guvernare va avea în componență mai multe partide cu atât șansele de a face reforme de amploare sunt mai mici.

Reformele așteptate, administrativă, a instituțiilor publice, a companiilor cu capital de stat, sunt sub un mare semn de întrebare, pentru că sunt forțe politice care nu își doresc reforme și sunt partide politice care chiar dacă și-ar propune să facă reforme vor fi încurcate de colegii de coaliție.

Va fi o avalanșă de probleme: nimeni nu vrea creșterea taxelor și impozitelor, dar egalizarea tratamentului fiscal trebuie făcută, impozitul progresiv ar putea fi scos de la naftalină chiar dacă în campania electorală nu s-a vorbit nimic despre el, aderarea la OCDE rămâne o țintă esențială, iar atingerea obiectivului presupune reforme uneori nepopulare, furia agricultorilor este latentă, agențiile de rating ar putea penaliza orice greșeală, investitorii financiari sunt cu ochii pe România și vor vrea să speculeze deciziile greșite sau alegerile neinspirate, investitorii direcți așteaptă scheme de ajutor de stat, dar bugetul este strâns la pungă, sectorul construcțiilor a scăzut, la fel și industria, investițiile statului au crescut, dar ritmul pare prea ridicat pentru un buget care are multe „guri de hrănit”. Și peste toate problemele, tronează inflația, care dacă va reizbucni va însemna o recalibrare a politicii monetare a BNR și deci a dobânzilor. Anul 2025 și anii următori vor fi dificil de administrat din punct de vedere economic. De aceea, înghesuiala la guvernare ar putea fi mai mică.

Economistul Cristian Popa a analizat evoluția economiei și societății românești în Uniunea Europeană. Progresele sunt evidente. Dezechilibrele sunt însă și ele evidente.

Cristian Popa, licențiat CFA și membru în Consiliul de administrație al BNR, a publicat în nume propriu, după cum precizează o analiză intitulată sugestiv „Viitorul României este în Europa”. Contextul este evident, iar dl. Popa precizează că în cadrul textului folosește cifre care nu mint, nu exagerează, nu manipulează și nu pot fi ignorate.

Autorul începe cu fondurile europene. Cifrele invocate arată că de aderare, din anul 2007, până în prezent, România a atras 97,9 miliarde de euro și a contribuit la bugetul Uniunii Europene cu 32 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că este un beneficiar net de aproximativ 66 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, la fiecare euro plătit la bugetul Uniunii Europene, România a primit trei euro.

În acest punct trebuie făcut un comentariu. Există un mit public care spune că România a plătit mai mult decât a încasat de la Uniunea Europeană. Complet fals, dacă privim balanța fondurilor europene. Mai există o remarcă și anume că la nivel european sunt state net beneficiare (care au primit mai mulți bani decât au contribuit) și state net contributoare (care au plătit mai mult decât au încasat).

În multe ocazii, fondurile europene au fost condiționate de reforme sau de proiecte, ceea a fost mai complicat pentru politicieni și administrație, dar mai util pentru țară.

Cristian Popa face un pas înainte și arată că fondurile europene au avut o contribuție majoră la investițiile din economie, iar rezultatul se poate vedea tot în cifre. Astfel, în anul 2006, înainte de aderarea la Uniunea Europeană, PIB pe cap de locuitor pentru România era de 39% din media europeană, în anul 2023, PIB pe cap de locuitor a urcat la 79% din medie, iar în prezent este de 80% din media Uniunii Europene. Progresul este evident, poate fi văzut cu ochiul liber și nu este vorba doar despre cifrele de pe hârtie, ci și de realitatea din economie. Autorul analizei remarcă inegalitățile care există între județe și regiuni, iar diferența de dezvoltare este una din problemele reale ale economiei și societății românești.

Cristian Popa arată că în ultimele două decenii PIB-ul și salariul mediu au crescut de șase ori, raportate la moneda europeană, nivelul de trai și speranța de viață au înregistrat progrese importante, dar o parte din concetățenii noștri cochetează în continuare cu Estul Europei.

Analistul economic dă un exemplu sugestiv: este ciudat și trist că agricultori care au tractoare de sute de mii de euro cumpărate din fonduri europene plus milioane de euro primite ca subvenții ne spun că Europa nu este bună. Este într-adevăr o situație greu de înțeles.

Iar decalajele care ne despart de statele dezvoltate ale Europei se reduc. România este tot mai integrată în Europa, în piața muncii sau în lanțurile de aprovizionare. Peste 70% din comerțul internațional al României se derulează cu statele membre, salariul mediu net este de 1.000 de euro, ceea ce îl face pe autorul studiului să afirme că nu s-a trăit niciodată în comunism atât de bine cum se trăiește în Uniunea Europeană. Ceea ce nu-i împiedică pe unii să aibă nostalgia epocii socialiste.

Și totuși, atrage atenția dl. Popa, drumul spre convergență nu este cu sens unic. Cel mai bune exemplu în acest sens este Grecia care în anul 1995 avea un PIB pe cap de locuitor de 87% din media europeană, iar în anul 2023 se afla la numai 67% din medie. Ceea ce poate fi un semnal de alarmă și pentru România.

La sfârșitul anului 2023, 1,1 milioane de români lucrau pentru companii străine, ceea ce înseamnă aproximativ un sfert din totalul salariaților din companiile nefinanciare. În plus, forța de muncă este de trei ori mai productivă astăzi decât la începutul acestui secol. Toate acestea sunt argumente care arată progresul înregistrat de România în interiorul Uniunii Europene. Cum ar fi în afara Uniunii ar fi mai bine nici să nu ne gândim.

Un analist politic francez scrie despre crizele suprapuse din Germania și Franța. Dar, nu doar atât. Crize sunt și la nivelul Uniunii Europene, iar primul tur al alegerilor prezidențiale din România o demonstrează.

Dominique Moisi, politolog, fost profesor la Harvard, consilier la Institutul Montaigne, în vârstă de 78 de ani, cu o prezență constantă în publicații de prestigiu, semnează în „Les Echos” o analiză intitulată „Franța-Germania: un dublu eșec”. Analiza politologului francez este interesantă nu doar prin prisma economiei, ci a societății, în general, și vine într-un moment în care europenii, nu doar românii, se întreabă către ce se îndreaptă Uniunea Europeană?

Dominique Moisi afirmă încă de la început că Franța și Germania se confruntă cu o criză multiplă: politică, economică, socială și chiar culturală. De asemenea, Moisi pleacă de la afirmația că pentru generația sa cuplul franco-german a reprezentat fundamentul construcției europene, un model de reconciliere care a oferit un exemplu extraordinar nu doar pentru europeni, ci și pentru întreaga lume.

Crizele care se manifestă în Franța și Germania vin într-un moment în care, după cum spune analistul francez, Europa ar putea fi prinsă între creșterea taxelor vamale americane și „creșterea dreptului de control pe care Rusia intenționează să-l afirme asupra continentului”.

Dominique Moisi constată că paralele negative dintre cele două țări se multiplică. De exemplu, în Germania, „vaccinarea” împotriva antisemitismului după anii 1933-1945 nu putea fi eternă. Moisi spune că astăzi există cartiere în Berlin în care evreii nu sunt bineveniți, după cum avertiza recent ministrul de interne german. O situație care se poate aplica și pentru unele cartiere din suburbiile Parisului.

Ultimul an a adus o criză politică și la Paris, și la Berlin. La care se adaugă problema datoriei publice, iar Germania este pe cale să urmeze exemplul rău al Franței și să abandoneze legendara sa rigoare bugetară. Unii analiști consideră că economia germană se află într-o situație chiar mai complicată decât cea franceză.

În Germania, timp de aproape 80 de ani, protecția americană, energia din Rusia și comerțul cu China au fost așa-numite „supape de salvare”. Astăzi, în fața erodării celor trei piloni, Germania se află singură în față cu îndoielile sale, ceea ce se întâmplă pentru prima dată după anul 1945. Franța, în schimb, este preocupată de „umbrele” tot mai mari pe care le vede în Africa și în Orientul Mijlociu.

Până de curând, arată Moisi, oamenii se puteau simți în largul lor pe ambele maluri ale Rinului într-o lume cu mai multe identități: bavarez, german, european sau breton, francez, european. Pentru că îndoielile au prevalat speranțelor, totul pare a fi pus în discuție, nu doar de o parte și de alta a Rinului, ci și în Europa.

Angela Merkel și-a lansat cartea de memorii intitulată „Libertate”, tradusă în 30 de limbi, și cu această ocazie putem vedea cum o personalitate de o asemenea amploare și de o mare decență lipsește din peisajul politic actual. Chiar dacă Merkel a făcut și greșeli pe care le numește Dominique Moisi și anume lipsa de empatie față de greci în momentul crizei și dovezile de înțelegere oferite Rusiei, în special în problema aprovizionării cu gaze naturale. Dar, Angela Merkel, singura femeie aflată în fruntea unui guvern german rămâne un model, atât pentru Germania, cât și pentru Franța, pentru ceea ce înseamnă un lider politic la nivel înalt. Și ar putea fi și răspunsul pentru care Germania și Franța traversează simultan crize suprapuse.

Moisi încheie cu o trimitere deloc surprinzătoare la primul tur de alegeri prezidențiale din România remarcând că au fost câștigate de un candidat pro-rus și anti-european. El spune că nu se poate rezuma criza europeană la dublul eșec franco-german și cea mai bună dovadă în acest sens este chiar rezultatul alegerile prezidențiale din primul tur din România. Dar, concluzionează analistul francez: atât timp cât vorbim despre crize în Franța și Germania, totul va fi mai dificil în Europa.

România nu are o strategie industrială, ci două. Ambele strategii sunt, însă, imperfecte și criticate de organizațiile de afaceri. Pentru economie, important este ca strategia să se transmită la nivelul economiei.

Știți cum se spune: dacă aș fi primit 100 de lei de fiecare dată când am auzit cerându-se o strategie de dezvoltare, acum aș fi un om bogat. Adevărul este că în ultimii 20 de ani strategia, sau mai exact lipsa unei strategii, a fost una dintre temele favorite ale liderilor. Politicieni, antreprenori mai mici sau mari, experți, șefi de organizații de business sau sindicaliști au reclamat de-a lungul timpului lipsa unei strategii de dezvoltare a economiei, în general, și a unor sectoare în particular. La fel de adevărat este că atunci când instituțiile publice au redactat o strategie, documentul fie a fost intens criticat, fie aplicarea în practică a lăsat de dorit.

Așadar, la sfârșitul anului trecut, guvernul a adoptat strategia industrială a României pentru perioada 2023-2027, un document așteptat de reprezentanții acestui sector economic. Dar, organizațiile de afaceri nu au ezitat să aibă o serie de observații critice cu privire la conținutul strategiei.

Cele mai consistente observații au fost aduse, la începutul acestui an, printr-un document de poziție, de organizația patronală Concordia. Printre altele, confederația arată că nu este clară modalitatea prin care statul va putea direcționa sectorul industrial spre tehnologizare rapidă și spre creșterea competitivității. Organizația Concordia dă exemplul indicatorului „valoarea investițiilor nete în echipamente pentru industrie” pentru care se propune o creștere în ritm cu inflația, ceea ce, spun oamenii de afaceri, înseamnă o valoare redusă.

De asemenea, strategia nu prezintă în detaliu acțiunile propuse pentru atingerea fiecărui obiectiv și de aceea este dificil de făcut o corelație între țintele din strategie și măsurile concrete pe care le va lua statul. Mai mult, unii dintre indicatori nu includ ținte nominale, ceea ce face imposibilă monitorizarea și lasă deschisă posibilitatea unor evaluări subiective.

Documentul de poziție al organizației Concordia arată că un obiectiv generos, precum adoptarea tehnologiilor de vârf este puțin probabil să aducă rezultatele așteptate în lipsa introducerii fie a unor condiționări, fie a unor stimulente sau a unei combinații între cele două. Una peste alta, în analiza Concordia se scrie că strategia industrială se concentrează pe politici generice, lipsite de complexitate, precum subvențiile sau ajutorul de stat, ceea ce nu deosebește situația actuală de cea la care aspiră strategia.

O altă observație este aceea că o economie și o industrie competitive nu mai trebuie să depindă de câteva mari orașe și zonele înconjurătoare, iar aplicarea unor politici industriale fără criterii va avantaja concentrările economice existente.

Săptămâna trecută, guvernul a aprobat din nou o strategie industrială de data aceasta pe o perioadă mai lungă de timp, între anii 2024 și 2030. Este greu de spus dacă noua strategie, din 2024, este diferită sau îmbunătățită de cea din 2023, dar este clar că prea multe lucruri în plus nu poate aduce.

De altfel, analiza SWOT, care indică punctele forte și punctele slabe, este preluată copy-paste din documentul de anul trecut ceea ce ne arată că nu sunt mari diferențe între strategia 2023-2027 și cea pentru perioada 2024-2030.

Să adăugăm că, dincolo de strategii, guvernul propune un program care să încurajeze investițiile așa-numite strategice în industria prelucrătoare. Suma alocată pentru perioada 2025-2030 este de 5 miliarde de lei, iar companiile vor beneficia de un credit fiscal de 10% din valoarea investiției, dar nu mai mult de 25 milioane de euro, vor putea primi terenuri, scutiri de la plata impozitelor locale, precum și facilități pentru obținerea mai rapidă a avizelor de construcție, conectarea la infrastructura de transport sau la rețelele de utilități. Este un pachet de facilități generos, de fapt, o parte a aplicării strategiei industriale. Fără îndoială, companiile așteaptă o strategie care să nu se schimbe în timp, dar și programe clare care să susțină investițiile. Ceea ce, având în vedere situația bugetului, va fi destul de complicat.

Deficit bugetar record și o datorie publică foarte mare. Acestea sunt doar două moșteniri pe care guvernul Ciolacu le lasă viitoarelor administrații.

Greaua moștenire. O sintagmă intrată în vocabularul politicienilor și care a fost folosită de multe ori pentru a da vina pe predecesori atunci când a fost vorba de slabele performanțe guvernamentale. În aceste zile, guvernul Ciolacu ne oferă exemplele unei moșteniri pe care o lasă pentru anii următori. Și, fără îndoială, va fi o moștenire grea, de data aceasta „pe bune”, nu doar o scuză folosită pentru un viitor Executiv.

Primul lucru, de-a dreptul șocant, este nivelul deficitului bugetar. Nu doar cel raportat la produsul intern brut, ci deficitul în valoare nominală. După primele 10 luni ale acestui an, deficitul a ajuns la 109 miliarde de lei.

Să facem câteva comparații în timp. În anul 2020, anul pandemiei, deficitul bugetar a fost în primele 10 luni de 84 miliarde, iar pe întregul an a ajuns la 101 miliarde lei, mai puțin chiar decât cel înregistrat până acum în 2024.

În anul 2021, deficitul bugetar a scăzut la 80 miliarde de lei. În 2022, anul începerii războiului din Ucraina, nivelul anual a urcat la 81 miliarde de lei. În fine, anul trecut, deficitul bugetar a crescut la aproximativ 90 miliarde de lei. Aceste cifre ne arată clar că anul acesta, în primele 10 luni, România înregistrează cel mai mare deficit bugetar din istorie sau cel puțin din ultimii 35 de ani. Este, fără îndoială, o contraperformanță „monumentală” pe care o reușește actualul guvern.

Sursa acestui deficit bugetar este în mod evident capitolul de cheltuieli. O demonstrează creșterea veniturilor bugetare cu 13%, în timp ce cheltuielile au explodat, respectiv au urcat cu 20%. Un nivel atât de ridicat al deficitului va fi, fără îndoială, o povară pentru guvernele din anii următori.

Efectele deficitelor mari se văd și asupra datoriei publice. Avem și în acest domeniu un record. Este vorba despre depășirea, în luna septembrie a.c., a nivelului de 900 miliarde de lei, respectiv 916 miliarde de lei, ceea ce înseamnă 54% din PIB. Creșterea consistentă a datoriei publice provine de la împrumutul de cinci miliarde de euro luat de pe piețele financiare internaționale.

Să facem din nou comparații. Anul 2020, anul pandemiei, a dus datoria publică de la 372 la 498 miliarde de lei. De atunci, saltul datoriei a fost constant, 665 miliarde, în anul 2022 și 784 miliarde, în 2023. Estimările arată că anul acesta se va încheia cu o datorie de 923 de miliarde, adică, o creștere cu 139 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că nivelul datoriei progresează anul acesta chiar mai mult decât a urcat în anul pandemiei. Așadar, într-un an cu creștere economică, fără o criză sanitară și fără o criză energetică majoră guvernul României a crescut datoria cu o cifră record. Este a doua moștenire pe care o lasă guvernul Ciolacu.

Ieri, Executivul a mai luat o decizie discutabilă și anume a crescut salariul minim brut de la 3.700 la 4.050 lei, o hotărâre care se va aplica începând cu anul viitor. Desigur, absolut întâmplător, guvernul a crescut salariul minim cu patru zile înainte de alegerile parlamentare. Premierul Ciolacu a explicat că majorarea salariului minim era convenită cu sindicatele și patronatele, dar ce poate fi mai simplu decât să stabilești un calendar de creștere a salariului în plină campanie electorală.

La fel de evident este că un guvern aflat la câteva zile de alegeri și deci înainte de predarea mandatului ar fi trebuit să se abțină de la decizii de creștere a salariului minim, pentru că îi afectează din nou pe antreprenorii mici și mijlocii și chiar cheltuielile bugetare.

Dar, cu siguranță, atunci când a hotărât o nouă creștere a salariului minim Guvernul s-a gândit nu doar la latura socială, ci și la încasările bugetare.

Compania suedeză Northvolt s-a pus în SUA sub protecția creditorilor. Firma, care dorea să reducă dependența europeană de bateriile din China, va trebui să ducă la bun sfârșit un plan de restructurare economică și financiară.

Compania suedeză Northvolt a plecat la drum cu intenția de a rupe dependența europeană de producția de baterii din China. Startul a fost bun: înființată de un fost manager de la Tesla ca un start-up, a beneficiat de finanțare de la multe nume mari pe plan mondial, JP Morgan, Black Rock sau Goldman Sachs care are o expunere de 900 milioane de dolari pe Northvolt. În total, firma a strâns 15 miliarde de dolari și a atras în acționariat companii importante, precum cele din industria auto, Volkswagen, BMW sau Volvo, și din sectorul financiar.

Însă, doar banii nu au fost de ajuns. Primele probleme au apărut în septembrie a.c. Respectiv, compania a anunțat că va reduce locurile de muncă și, mai mult, își va restrânge activitatea. Era clar că firma suedeză are probleme. Iar problemele se numeau livrarea întârziată a comenzilor, pierderea unui contract cu BMW în valoare de două miliarde de dolari și, mai ales, oprirea producției de material activ catodic, o componentă esențială pentru bateriile destinate mașinilor electrice. Decizia BMW a venit după ce livrarea bateriilor a întârziat mult, iar compania germană nu a fost singurul client aflat în această situație.

De fapt, „marea speranță europeană a bateriilor” a abandonat ambiția de a fi un magazin all-in-one, care oferă totul, de la producția de materiale și fabricarea bateriilor până la reciclarea acestora la sfârșitul duratei de viață. În septembrie a.c., era destul de clar că Northvolt a fost victima unor ambiții manageriale prea mari.

Din toamnă, compania suedeză a început să aibă pierderi financiare, în ciuda contractelor parafate, în valoare de aproximativ 50 miliarde de dolari, inclusiv cu firma germană Volkswagen, care deține și acțiuni la Northvolt. China produce 85% din celulele de baterii, iar independența europeană față de producătorii din Asia era pusă sub semnul întrebării de problemele tehnice, economice și manageriale ale companiei suedeze.

Aproape nimic nu a mers bine la Northvolt. Fabrica din nordul Suediei a rămas în urmă cu trei ani în ceea ce privește atingerea capacității de producție pe care o avea ca țintă. Deschiderea unor fabrici în Germania, Canada sau Polonia s-a dovedit a fi un obiectiv prea ambițios. De asemenea, proiectele Northvolt includeau și construcția unei fabrici de prelucrare a litiului în Portugalia și a unei companii mixte pentru reciclarea bateriilor împreună cu firma norvegiană Norsk Hydro. Aceste planuri au fost puse în așteptare. Colac peste pupăză a apărut și problema colaborării cu o companie din China. De fapt, firma suedeză a vrut să reducă dependența de China folosind utilaje chinezești și chiar forță de muncă din Asia.

Astfel, prin parteneriatul cu compania Wuxi, o parte din utilajele din fabrica din nordul Suediei au fost livrate de firma chineză. Doar că operarea utilajelor se făcea în limba chineză. Muncitorii europeni au încercat să folosească aplicația Google Translate, dar metoda nu a fost cea mai eficientă, astfel că Northvolt a fost obligată să aducă aproximativ 500 de lucrători chinezi.

De aici, au apărut o serie de speculații. Presa suedeză a scris că utilajele chinezești aveau standarde de calitate scăzute sau că operatorii chinezi au făcut un joc de așteptare, adică „nu s-au omorât cu munca”. Rezultatul este că la sfârșitul săptămânii trecute, compania suedeză s-a pus la adăpostul falimentului în SUA, conform articolului XI. Northvolt are activități în California, are datorii pe termen scurt de 5,8 miliarde de dolari și are la dispoziție cash de aproximativ 30 milioane de dolari. Aflată la adăpostul creditorilor, compania cu peste 6.000 de angajați în șapte țări, va încerca să ducă la bun sfârșit un plan de restructurare până în primul trimestru al anului 2025. Rămâne de văzut cu ce rezultate, dar este clar că ideea reducerii dependenței europene de China, în materie de baterii, rămâne valabilă.

Guvernele din ultimii ani au făcut sau au perpetuat greșeli de politică economică. Una dintre ele a fost generozitatea cu care guvernul a acordat creșteri de taxe și salarii într-un an electoral. Rezultatul a fost că echilibrele macroeconomice s-au spulberat.

Alegerile sunt cel mai bun bilanț pe care îl pot avea politicienii. Chiar dacă în România ciclul electoral al acestui an nu s-a încheiat, o serie de concluzii se pot trage după rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale. Economic vorbind, se pot identifica șase puncte slabe pe care guvernele Ciucă și Ciolacu le-au creat sau perpetuat.

Efectul inflație. Guvernele nu au luat în serios tema inflației. Ultimii doi premieri, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, parcă s-au mulțumit că rata inflației a fost în scădere uitând însă că și aceasta era o situație în care prețurile creșteau. Mai mult, niciunul dintre cei doi premieri nu au vrut sau nu au înțeles că măsurile electorale pe care nu au ezitat să le ia nu au făcut nimic altceva decât să pună presiune pentru creșterea inflației. Concret, creșterea salariilor bugetare și mărirea inimaginabilă a deficitului bugetar au alimentat inflația. Cele două guverne nu au schițat nicio măsură eficientă pentru a reduce cheltuielile bugetare. În plus, inflația în magazine nu a fost la fel cu cea din statistică, iar încercarea de a demonstra că prețurile sunt mici (de exemplu, prin ambiția lui Marcel Ciolacu de a arăta câte mărfuri poate cumpăra cu 100 de lei) mai mult a iritat consumatorii decât a reușit să îi convingă.

Povara datoriei publice. Chiar dacă fiecare guvern a dat vina pe predecesorul Executiv pentru creșterea datoriei publice adevărul este că gradul de îndatorare a crescut constant, iar împrumuturile au ajuns la cote foarte mari. Datoria publică este un indicator la care populația este sensibilă. Poate că atenția asupra nivelului datoriei vine chiar din anii 90, atunci când România a intrat în economia capitalistă fără datorii. Funcționează un fel de nostalgie, chiar dacă faptul în sine, un stat cu datorii zero, era o aberație economică, pentru că investițiile se pot finanța prin împrumuturi.

Recalcularea pensiilor. Chiar dacă premierul Ciolacu și miniștrii guvernului au afirmat de câte ori au putut că recalcularea a dus la creșterea majorității pensiilor, cei în cauză au perceput altfel procesul de recalculare. Unii pensionari au fost nemulțumiți că nu au primit nicio majorare a sumei, alții au fost furioși pentru că au primit prea puțin în comparație cu vecinii, rudele sau alt membru al familiei. Astfel ceea ce trebuia să fie un atuu electoral pentru guvernul PSD-PNL s-a transformat într-o problemă.

Creșterea taxării. Premierul Ciolacu a afirmat de multe ori că anul acesta nu au crescut taxele. Afirmația se bate cap în cap cu realitatea, pentru că impozitele și taxele au crescut, chiar dacă pe baza legislației adoptată anul trecut. Impozitul pe cifra de afaceri pentru companii mari, creșterea impozitelor microîntreprinderilor și creșterea cotelor reduse de TVA au fost exemple clare de mărire a fiscalității.

Viitorul incert al măsurilor fiscale. Deficitele mari cu care se va încheia anul acesta, face necesară echilibrarea bugetului. Oamenii de afaceri știu că acest lucru nu se poate face fără o creștere a taxelor, dar politicienii au repetat de mai multe ori că anul viitor nu vor crește taxele. Dar, antreprenorii nu cred în această promisiune și se așteaptă să existe o mărire a fiscalității.

Avantaj bugetari, dezavantaj mediul de afaceri. Guvernul a înaintat un plan fiscal Comisiei Europene, dar este atât de vag încât antreprenorii pot înțelege esențialul și anume că vor fi puși din nou în situația de a plăti în numele aparatului bugetar. Singurul demnitar care a vorbit despre reducerea cheltuielilor bugetare a fost guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a declarat că economia românească trebuie să treacă printr-o dietă. Apoi a explicat că a făcut referire la nevoia de a crește productivitatea muncii mai mult decât creșterea salariilor. Toate aceste evoluții nu au făcut decât să submineze alianța PNL-PSD, iar rezultatul s-a văzut în prima rundă electorală.

Marea surpriză a primului tur la alegerile prezidențiale este Călin Georgescu. Un candidat al rețelelor sociale, cu idei economice marxiste și utopice. Dar, cu priză la cei care navighează pe internet.

În ultimele zile ale campaniei electorale, cel mai tânăr amic din grupul nostru de jucători veterani de tenis ne-a bombardat pe grupul de WhattsApp cu mesaje ale candidatului Călin Georgescu. De exemplu, a trimis un citat care arată așa: „Vibrația cuvântului duce la măreția omului de a fi demn”. Cred că tânărului nostru prieten i-a plăcut foarte mult acest citat pentru că l-a trimis de mai multe ori. De fiecare dată, răspunsul meu a fost același și anume un emoticon care ilustra un hohot de râs.

Chiar așa, citatul cu pricina al dlui Georgescu mă distra, în felul lui, pentru că urmărisem personajul în ultimii ani și mi se părea o vorbă relevantă. Adică, substanța politică a dlui Călin Georgescu era exact cea din citatul pe care simt nevoia să îl mai dau o dată: „Vibrația cuvântului duce la măreția omului de a fi demn”. Cu ce seamănă această cugetare? Cu acele cartoane înțelepte pe care le găsim pe Facebook. Cartoane care par a fi emoționante, magice, mistice, perfect articulate. Dar, un om cu ceva carte, cu un pic de gust intelectual și cu un pic de cultură poate observa în spatele majorității cartoanelor de Facebook multă spoială și multă vorbărie goală.

De fapt, acesta este și candidatul Călin Georgescu: spune fraze bombastice, spune vorbe de duh, face metafore și comparații greu de înțeles, interesante pentru unii cititori, dar care, de fapt, nu au substanță, nu au nimic în spate. Doar un mare vid.

Prima dată când am auzit de Călin Georgescu era în urmă cu aproape 15 ani. Atunci, pentru orice guvern care se forma în perioada 2010-2015, numele lui Călin Georgescu apărea ca un posibil candidat pentru funcția de prim-ministru. Era ceva misterios, de-a dreptul ezoteric, în jurul persoanei dlui Georgescu.

Într-un context de acest gen, în anul 2016, am citit cartea tocmai publicată de Călin Georgescu la Editura Christiana, cu titlul „Cumpăna României” și cu subtitlul „Proiectul meu de țară este hrană, apă, energie, gândit pe baza conceptului de dezvoltare durabilă”. Lectura cărții m-a lămurit vis a vis de dl. Georgescu. Era acolo un antiglobalist vehement, care sprijinindu-se pe câteva teme reale referitoare la resursele naturale ale planetei ajungea la concluzii de secolul al XIX-lea. Și anume că mica gospodărie va salva România și planeta, că marile corporații au subjugat statele și economiile, că soluția este schimbarea structurii de proprietate. Erau niște idei profund marxiste, cu adevărat utopice, care m-au lămurit asupra orientărilor politice și economice ale dlui Călin Georgescu.

Iar evoluția sa viitoare a confirmat ceea ce am găsit în carte. În timpul pandemiei, Călin Georgescu a fost un vajnic antivaccinist, a respins soluțiile sanitare luate de state și a propovăduit o metodă simplă pentru a lupta cu boala și anume înotând într-un lac cu apă rece. Modelul Putin era evident, dar se pare că pe rețelele sociale ideea a plăcut.

Pentru scurt timp, Călin Georgescu a fost un presupus prim-ministru al partidului AUR, dar câteva gafe făcute în emisiuni de televiziune l-au îndepărtat din formațiunea politică a lui George Simion.

Din punct de vedere economic, ideile candidatului-surpriză sunt destul de simple. Ele mustesc de naționalism: pleacă de la naționalizarea resurselor naturale și ajung la înfierarea companiilor multinaționale. Teme, de altfel, dragi unei părți a electoratului român. Călin Georgescu pozează în antiglobalist, patriot de frunte și specialist. Vorbește cu morga specifică unui intelectual de rasă. Cine este, de fapt, vom vedea în următoarea perioadă.

Închei tot cu povestea unui tânăr, de data aceasta a unui șofer al unei companii de tip taxi. Acesta, mi-a povestit, pe parcursul cursei, motivele pentru care l-a votat pe Călin Georgescu. L-a preferat celorlalți candidați pentru că l-a descoperit în urmă cu o săptămână pe Tik Tok și pentru că vorbește frumos despre România. Ca să fiu în ton cu moda rețelelor sociale, la final, un citat: „oamenii îi iubesc și îi răsplătesc pe cei care îi pot adormi cu iluzii. Din cele mai vechi timpuri, i-au pedepsit doar pe cei care spun adevărul”, Friedrich Nietzsche.

Sondajele în rândul managerilor au o semnificație specială în contextul în care anul viitor are în față multe necunoscute. Promisiunile politicienilor le știm, prognozele instituțiilor financiare le putem citi, dar opiniile managerilor companiilor românești au o relevanță aparte. Ele ne pot da o imagine asupra modului în care va evolua economia românească.

În apropierea unui an care se anunță complicat, 2025, referitor la care așteptările nu sunt dintre cele mai optimiste, sondajele de opinie în rândul managerilor pot oferi o imagine mai clară asupra evoluțiilor viitoare. Astfel, indicele CONFIDEX, ajuns la a 11-a ediție, a strâns opiniile unui număr semnificativ de manageri ai companiilor românești. Ca orice cercetare de piață, studiul CONFIDEX are avantajul că transformă particularul în general și evoluțiile punctuale în medie.

Indicele de încredere CONFIDEX pentru al doilea semestru al acestui an este de 52, pe o scală de la 1 la 100. Trebuie spus că indicele se află la cea mai înaltă cotă de la momentul la care este calculat. Pare destul de ciudat ca în apropierea unui an cu atât de multe necunoscute încrederea managerilor companiilor românești să fie la un nivel ridicat. Dar, răspunsul managementului firmelor în fața viitoarelor provocări este unul al încrederii.

Uneori, încrederea poate salva o economie, iar măsurarea acestui indicator este la fel de importantă ca și evoluția PIB sau a inflației. Dar, analiza este mai amplă. De exemplu, există și rezultate care arată indicele de încredere în raport de structura economiei. Notele cele mai mari sunt date de managerii din sectorul serviciilor și din domeniul tehnologiei informației. Sunt, de altfel, sectoarele de la care România așteaptă creșterea economică de anul viitor. Pe locul următor se află sectorul de transporturi, distribuție și depozitare, iar cei mai reduși indici de încredere vin de la companiile din agricultură și energie. Dacă în ceea ce privește agricultura rezultatul este previzibil văzând frământările de care se lovesc fermierii români, managerii din sectorul energetic par a fi îngrijorați de sistemul de taxare veșnic în schimbare și nu în sensul cel bun, ci către o înăsprire a fiscalității.

Dincolo de încredere, analiza CONFIDEX testează și alte teritorii. Majoritatea managerilor români (56%) prognozează o accentuare a inflației, în pofida asigurărilor care vin de la Banca Națională a României și care spun că inflația va scădea. Tot surprinzător (în comparație cu prognozele oficiale), unul din trei manageri se așteaptă ca PIB-ul României să scadă, iar mai mult de jumătate din manageri consideră că va urma o depreciere a leului în raport de moneda europeană.

De asemenea, unul din trei manageri afirmă că situația companiei s-a înrăutățit în semestrul al doilea al acestui an, iar 50% cred că evoluția firmei pe care o conduc se va deteriora în următoarele șase luni.

În general, managerii firmelor românești se așteaptă ca anul viitor să se confrunte cu o presiune asupra cheltuielilor companiei, dar și asupra prețurilor de vânzare, iar profitul companiilor va fi în scădere.

Care sunt prioritățile managerilor și implicit ale companiilor pentru anul viitor? Răspunsurile sunt clare: creșterea vânzărilor, păstrarea angajaților, digitalizarea, îmbunătățirea relației cu clienții și accesul la finanțare.

Pentru ca tabloul să fie complet, săptămâna aceasta a fost publicat încă un studiu, realizat de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca referitor la antreprenoriatul românesc. Rezultatele ne arată unde se află România. Start-up-urile au o rată mai scăzută decât cea de la nivel european, iar investitorii români sunt prudenți și stabili. De asemenea, antreprenorii văd oportunități pe piața românească și consideră că au abilitățile și cunoștințele necesare deschiderii unei afaceri. Barierele care apar în calea dezvoltării antreprenoriale sunt teama de eșec și finanțarea unor afaceri aflate la început. În schimb, marea oportunitate este digitalizarea.

Așadar, de la încrederea managerilor la șansa dezvoltării unei companii nu este decât un pas. Unul de care depinde evoluția economiei românești în anul 2025.