Economia reală

Victoria lui Donald Trump vine cu semne de întrebare referitoare la relația comercială dintre SUA și Uniunea Europeană. Este posibil să aibă loc o creștere reciprocă a taxelor vamale. Varianta optimistă este cea în care statele Uniunii Europene strâng rândurile în negocierile pe care le vor avea cu noul președinte american.

Piețele financiare americane au sărbătorit „cu artificii” victoria în alegeri a lui Donald Trump. Dolarul a crescut, valoarea criptomonedelor a urcat, iar indicii importanți ai Bursei americane au atins un maxim istoric. Pot fi mai multe explicații, precum faptul că investitorii au fost mulțumiți că alegerile americane s-au tranșat neașteptat de repede, dacă avem în vedere că exista un scenariu în care aflarea câștigătorului se va prelungi. Apoi, există în cazul criptomonedelor un tip de susținere pe care a au afișat-o, de-a lungul timpului, atât Donald Trump, cât și Elon Musk.

Indiferent de explicații se știe că piețelor, adică investitorilor, le plac învingătorii, fie că este vorba de cei din economie, fie de cei din politică. Este de așteptat ca foarte repede euforia alegerilor să treacă și piețele financiare americane să revină la fundamentele lor și la evoluții mai puțin emoționale.

Dar, când entuziasmul victoriei în alegeri va trece întrebările față de deciziile noului președinte american își vor face loc. De exemplu, europenii încep deja să analizeze ce se poate întâmpla cu Donald Trump în fruntea administrației de la Washington. Iar primele semne nu sunt cele mai bune.

O primă observație este legată de echilibrul de putere pe care Uniunea Europeană va trebui să îl aibă în relația cu America lui Trump. Temele importante ale acestui echilibru vor fi economice, tehnologice și militare. Într-un fel alegerea lui Trump este și un semnal pentru Europa care ar trebui să se scuture de inerțiile, lipsa de curaj sau de viziune care o caracterizează în ultimii ani.

Este de văzut dacă președintele american va aplica declarațiile de campanie, adică va taxa unele produse fabricate în Europa. Nu ar fi prima dată, în precedentul mandat Donald Trump a vrut să impună taxe vamale pentru o serie de mărfuri europene, dar a renunțat în ultima clipă. Evident, dacă SUA vor aplica suprataxe produselor europene, Uniunea Europeană nu va putea rămâne datoare și probabil va suprataxa și ea unele produse americane.

Din acest schimb de replici economice nimeni nu are de câștigat, dar uneori Donald Trump este mânat mai mult de orgoliu decât de rațiune. De altfel, unii comentatori constată că strategia lui Donald Trump este de multe ori aceeași: discreditează, anihilează și slăbește adversarul pentru a-și consolida propria putere. Va folosi această tactică și împotriva Uniunii Europene? Concret, o probă de foc pentru Uniunea Europeană va fi dacă sevalăsa divizată și împărțită la negocierile cu Donald Trump sau își va regăsi unitatea și solidaritatea de care are atâta nevoie.

Pesimiștii vor spune că alegerea lui Trump poate fi considerată un adevărat pericol pentru stabilitatea și viitorul democrației în Europa. Optimiștii cred că, dimpotrivă, este momentul pentru ca în Europa să apară un val de solidaritate între statele membre, care vor conștientiza rămânerea în urmă în domeniul economic pe care Europa o are față de America.

Concret, în campania electorală Donald Trump a vorbit despre impunerea de taxe vamale. Sunt și câteva exemple: 60% pentru toate produsele care provin din China, 500% pentru automobilele fabricate în Mexic și o suprataxă între 10% și 20% pentru produsele care vin din restul lumii, inclusiv Uniunea Europeană. Ar fi o taxare mare, pentru că în acest moment media taxelor vamale percepute de SUA este de 3,3%.

Venirea la Casa Albă a lui Donald Trump ridică semne de întrebare pentru industria auto la nivel global. Este posibil ca administrația care se va instala în ianuarie 2025 să privilegieze producția internă de automobile. Tot în campanie, Donald Trump a promis industriei de petrol și gaze americane o ridicare a restricțiilor de foraj și o impozitare favorabilă. În fine, Trump este privit ca un climatosceptic. În acest context, Uniunea Europeană va fi pusă în fața provocării numită Donald Trump. Vom vedea cum va răspunde.

Ambiția ministrului agriculturii de plafona adaosurile la toate produsele fabricate în România s-a transformat în înființarea unui comitet de monitorizare a prețurilor. Cu ce rezultate și cu ce efecte? Greu de spus.

O vorbă veche spune că dacă vrei să îngropi o problemă nu ai decât să faci o comisie. Sau un comitet. Ideea se adeverește dacă ne uităm la multele comisii parlamentare care s-au înființat pe diverse teme, dar care foarte rar au livrat și un rezultat concret.

Înființarea unui comitet de monitorizare a prețurilor a fost soluția pe care a ales-o ministrul agriculturii Florin Barbu pe subiectul plafonării adaosului pentru mii de produse românești. Ministrul Barbu a anunțat și cine va face parte din comitetul pentru monitorizarea prețurilor: trei reprezentanți ai rețelelor comerciale, un reprezentant al Consiliului Concurenței, trei reprezentanți ai procesatorilor și un funcționar din Ministerul Agriculturii. Iar comisia va fi condusă de însuși ministrul agriculturii. Ceea ce nu ne-a spus Florin Barbu este dacă membrii acestei comisii inutile vor primi și bani publici.

Comitetul de monitorizare este ceea ce a mai rămas din ideea ministrului Barbu de a plafona adaosul pentru toate produsele fabricate în România. De ce doar la cele fabricate în România, nu și pentru cele produse în Uniunea Europeană, în afara Uniunii Europene și în general oriunde în lume? Glumesc, desigur. Ministrul agriculturii a crezut că plafonând adaosul poți plafona și prețurile. Și plafonând prețurile vei putea controla piața și stopa inflația. Iar consumatorii vor fi mulțumiți.

De fapt, legislația prevede în acest moment și o plafonare a adaosurilor produselor din import, pentru că distribuitorii au și ei un plafon de adaos de maximum 5%. Dar, între atâtea plafoane unde mai este economia de piață?

Nu este deloc clar cum va funcționa noul comitet inițiat de ministrul agriculturii și ce forță legală va avea. Mai exact, nu știm în acest moment dacă noul comitet va angaja oameni care vor merge din magazin în magazin, vor nota prețurile produselor și apoi vor calcula evoluția lor. Sau membri noului comitet vor folosi pur și simplu datele statistice pe care le au la îndemână și le vor analiza. De asemenea, nu este clar ce va putea face acest nou comitet în cazul în care va constata că uleiul, cartofii sau detergenții s-au scumpit. Comitetul va avea la îndemână vreo pârghie economică sau legală pentru a reduce prețurile? Este greu de crezut.

Altfel, putem constata că a apărut încă o instituție care vrea să se ocupă de prețuri. Avem Institutul Național de Statistică (INS) care calculează oficial rata inflației și care are un întreg aparat de lucru în teren pentru a culege datele și pentru a calcula inflația.

Avem și Banca Națională a României care monitorizează rata inflației, dar nu doar atât, pe de o parte, are în obiectul de activitate stabilitatea prețului, iar, pe de altă parte, ia decizii de politică monetară care pot influența evoluția inflației.

Avem și Consiliul Concurenței care în urmă cu câțiva ani a înființat un observator al prețurilor, funcțional, care monitorizează prețurile și folosește informațiile pentru a analiza sau investiga diverse piețe din punctul de vedere al concurenței.

Așadar, va mai apărea un comitet, pe lângă Ministerul Agriculturii. Dar, cel mai ciudat este că nu știm la ce folosește și ce utilitate va avea. „Cu atât de multe moașe”, sunt toate șansele ca prețurile să rămână cu „buricul netăiat”. Adică, să ne reamintim că suntem totuși într-o economie de piață, chiar dacă tot mai mulți decidenți politici și-ar dori să controleze și eventual să planifice prețurile, idei care nici măcar comuniștilor nu le-au ieșit.

Devine destul de clar că poți îngropa o problemă cu o comisie. În acest caz este chiar bine că tema devine marginală și fără soluții, pentru că drumul pe care pornise ministrul Florin Barbu era fără sens.

Uniunea Europeană s-a pregătit pentru situația în care Donald Trump va ajunge din nou la Casa Albă. Există scenarii și analize legate de relațiile comerciale dintre UE și SUA, dar și între Uniunea Europeană, SUA și China. În același timp, europenii știu că o victorie a doamnei Kamala Harris ar face politica SUA în raport de UE mult mai predictibilă.

Europenii s-au pregătit pentru orice rezultat în alegerile americane. În anul 2016, Jean Claude Juncker, pe atunci președintele Comisiei Europene, a fost nevoit să facă față consecințelor în special de natură comercială ale mandatului câștigat surprinzător de Donald Trump.

Anul acesta, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, știe la ce să se aștepte. De exemplu, Trump a reproșat deja europenilor că vând prea multe mașini în America și cumpără prea puține mărfuri fabricate în SUA.

Comisia Europeană a format încă de anul trecut un grup de lucru responsabil să analizeze în profunzime relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii tocmai pentru a anticipa eventualele mișcări ale lui Donald Trump, în cazul în care acesta se va întoarce la Casa Albă.

Grupul de lucru european include funcționari din cele mai importante direcții generale ale Comisiei Europene, precum comerț, energie sau digital și s-a concentrat, în ultimele săptămâni, în cadrul întâlnirilor cu ambasadorii celor 27 de state membre pe eventualitatea unei victorii a lui Donald Trump și pe efectele asupra relațiilor comerciale Uniunea Europeană-SUA.

Cel mai complicat efect ar putea fi întreruperea asistenței financiare și militare americane pentru Ucraina. Desigur, este doar o ipoteză de lucru, dar dacă s-ar ajunge în această situație, europenii ar fi puși în fața deciziei de a acorda singuri ajutor financiar, fapt destul de complicat în condițiile în care există presiuni mari pentru creșterea alocărilor bugetare în interiorul Uniunii pentru diferite domenii, precum agricultura.

De asemenea, o temă delicată este cea a regimului sancțiunilor, întrucât întrebarea este: în cazul în care SUA va îndulci sau chiar va ridica sancțiunile impuse Rusiei va continua Europa cu un pachet de sancțiuni propriu? Evident, cele două variante, sancțiuni și ajutorul pentru Ucraina sunt doar scenarii de luat în calcul în cazul în care Donald Trump ar fi câștigător. Kamala Harris este mult mai previzibilă în ceea ce privește politica față de Ucraina, respectiv este de așteptat să continue deciziile de susținere începute de Joe Biden.

O altă temă de analiză este finanțarea NATO. Este clar că alocarea a 2% din PIB de către fiecare stat membru pentru cheltuielile de apărare va fi o necesitate. Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, a spus la preluarea mandatului, la începutul lunii octombrie a.c., că „mulțumită lui Donald Trump europenii și-au crescut cheltuielile de apărare”. Ceea ce ne arată că și Rutte este determinat să convingă statele membre să aloce 2% din PIB pentru sectorul apărării. Pe de altă parte, există și opinii în rândul experților europeni care arată că o implicare mai redusă a SUA în NATO ar obliga Uniunea Europeană să găsească modalități pentru consolidarea unei politici comune de apărare și securitate.

În materie comercială, Trump și-a exprimat deja intenția de a impune taxe vamale suplimentare pentru unele mărfuri europene, ceea ce ar putea reduce exporturile din Uniunea Europeană către SUA cu o valoare de câteva zeci de miliarde de euro pe an.

O temă comună pentru SUA și Uniunea Europeană este China. Ambele blocuri economice își doresc o reducerea a dependenței de produsele chinezești, dar „decuplarea” trebuie să se facă cu o viteză adecvată, pentru că, totuși, legăturile economice cu China sunt puternice.

Kamala Harris este mult mai predictibilă pentru europeni decât Trump. Candidata democraților va căuta probabil variante prin care să asigure locurile de muncă din sectorul industrial și să facă o înțelegere cu sindicatele.

În fine, Europa celor 27 de state are și ea favoriții ei. Atât în ceea ce privește cetățenii, cât și în ceea ce îi privește pe șefii de state sau de guvern. De exemplu, premierul maghiar a spus că dacă Donald Trump va câștiga, va deschide șampania dacă Donald Trump. Dar, cu siguranță mulți lideri europeni vor bea un pahar de coniac franțuzesc, de vin portughez sau de bere germană dacă va câștiga doamna Kamala Harris.

Exploatarea aurului în Munții Apuseni naște din nou controverse. Ca și în cazul altor proiecte, statul român s-a retras din sectorul minier de producție a aurului. Dar, România are nevoie să își consolideze rezerva de aur.

Exploatarea aurului revine în atenția publică. De data aceasta, este vorba despre o concesiune din județul Hunedoara. Publicația profit.ro informează că firma canandiană Euro Sun, care are dreptul de exploatare pentru zăcămintele de aur și de cupru de la Rovina, județul Hunedoara, a încheiat o înțelegere cu grupul Glencore pentru vânzarea producției viitoare de aur pe care o va obține în România.

Comercial, este de înțeles. Avem o companie care se așteaptă să producă aur și un mare comerciant la nivel mondial de materii prime. Dar, se ridică o serie de semne de întrebare, legate în special de implicarea statului român în astfel de proiecte miniere.

Astfel, după anul 2000, o companie românească a derulat studii de explorare în perimetrul Rovina care au arătat că există zăcăminte de cupru și de aur. Drept urmare, asocierea companiei românești cu o firmă canadiană specializată în exploatări miniere a primit licența de concesiune pentru exploatarea zăcămintelor de cupru și de aur de la Rovina din județul Hunedoara.

Mai târziu, în anul 2017, guvernul României din acea perioadă a prelungit acordul semnat în 2015. Prin licența de exploatare, confirmată pentru compania care între timp a fost preluată de o firmă canadiană, Euro Sun, statul român nu mai avea niciun rol industrial sau comercial în extragerea și vânzarea aurului și cuprului din perimetrul Rovina. Singurele atribuții pe care le păstra statul erau legate de instituțiile care aveau rolul de a aviza proiectul, din punctul de vedere al mediului și al construcțiilor.

Statul nu avea altceva de făcut decât să aștepte să primească bani din redevențe. În 2017, cifrele arătau astfel: în 20 de ani, perioada de concesiune, ar urma să fie extrase 204 tone de aur și 635.000 tone de cupru, cu o valoare estimată la 3,7 miliarde de dolari pentru aur și 1,7 miliarde de dolari în cazul cuprului. În contul acestor cantități, România trebuia să primească din redevențe, în total, 310 milioane de dolari, în următorii 20 de ani, cu o medie anuală de 15,5 milioane de dolari. Evident, la aceste sume se adaugă impozitul pe profitul obținut de companie, impozitele și contribuțiile pe muncă plătite pentru angajați și TVA ca urmare a vânzării produselor. Să remarcăm că, în comparație cu anul 2017, în acest moment, prețul aurului a crescut ceea ce mărește și valoarea posibilei viitoare exploatări.

Desigur, evaluările afacerii pot fi făcute de fiecare parte, dar este evidentă retragerea completă a statului din exploatarea din Munții Apuseni. De dragul rigurozității, să îi menționăm și pe cei care au semnat din partea statului condițiile exploatării zăcămintelor de aur și de cupru. Este vorba despre Mihai Busuioc atunci, secretar general al guvernului, acum, președintele Curții de Conturi a României; Mihai Tudose, atunci ministrul economiei, acum europarlamentar; Viorel Ștefan, atunci, ministrul finanțelor, acum, membru în Curtea de Conturi Europeană; Tudorel Toader, atunci ministrul justiției și, bineînțeles, premierul de la acea dată, Sorin Grindeanu, astăzi, ministrul transporturilor.

Mai trebuie remarcat că în perioada în care statul se retrăgea din exploatarea de la Rovina, mai mulți deputați din partidul PSD, aflat la guvernare, inițiau un proiect de lege de repatriere a rezervei internaționale de aur a României păstrată la Banca Angliei. Proiectul nu a fost nici până acum validat, dar demersul arată nivelul de demagogie din politica locală.

Adevărul este că exploatarea aurului și a cuprului de la Rovina nu a început nici până în ziua de astăzi. Acordul de mediu a fost acordat și apoi contestat în justiție, iar organizațiile de mediu au blocat începerea lucrărilor.

Dar, tema vânzării în avans a producției de aur este de discutat. Pe acest subiect, Ministerul Finanțelor sau chiar Banca Națională a României ar trebui să aibă un cuvânt de spus. Cel puțin dacă ne gândim că România are nevoie să își consolideze rezerva de aur cu o parte din „metalul galben” exploatat în munții Apuseni.

„Mașina poporului” este în dificultate. Rezultatele economice pe primele trei trimestre ale anului au fost dezamăgitoare. Costurile ridicate și vânzările mici sunt principalele cauze ale deteriorării indicatorilor companiei.

Profitul net al Volkswagen a fost de 1,58 miliarde de euro, în trimestrul al treilea, o cifră pe care alte companii ar putea să o invidieze, dar care în cazul constructorului auto german este nesatisfăcătoare. Mai exact, profitul net a înregistrat o scădere cu 63% față de anul trecut.

În ceea ce privește EBITDA (venitul înainte de dobândă, impozite, depreciere și amortizare), un indicator esențial care arată profitabilitatea, a scăzut față de anul trecut cu aproape 60% la 2,36 miliarde de euro. Profitul operațional a scăzut și el brusc, cu 42%, până la 2,9 miliarde de euro.

Volkswagen a avut o problemă cu vânzările în China. În America de Nord, volumul de vânzări a crescut cu 6,4%, dar nu a putut suplini scăderea cu 15% de pe piața chineză, o piață importantă pentru grup, pentru că vinde o treime din mașinile fabricate. Dar, economia asiatică dă semne de încetinire confruntându-se cu o serie de crize mai mari sau mai mici.

În primele nouă luni ale anului, grupul auto german a derulat un proces de restructurare care a dus la o reducere de costuri de 2,2 miliarde de euro. Nu a fost suficient. Vânzările celor mai profitabile mașini, Porsche și Audi, au scăzut, iar rata profitului în cazul celei mai populare mărci, Volkswagen, este foarte scăzută în primele nouă luni ale anului, de numai 2%.

Într-un comunicat de presă, directorul financiar al grupului arată că a fost un mediu de piață dificil și că se implementează programe de creștere a performanțelor. Aceste programe se referă la mărirea eficienței și reducerea costurilor. Volkswagen pregătește un program de economii fără precedent care ar putea include, printre altele, închiderea a trei fabrici. Iar când se spune fără precedent chiar așa este, în sensul că grupul auto nu a închis niciodată de la crearea sa, în anul 1937, vreo fabrică pe teritoriul Germaniei, ultima uzină închisă în Statele Unite fiind în anul 1988.

Totodată, sunt sub presiune zeci de mii de locuri de muncă. Managerii companiei vor să restructureze costurile de producere a mărcii Volkswagen, cea mai puțin profitabilă din portofoliul grupului, și pentru care lucrează aproximativ 120.000 de angajați. Calculul este destul de simplu: o reducere a salariilor cu 10% ar ajuta la o reducere a costurilor cu 800 milioane de euro pe an, mai mult decât o potențială închidere a fabricilor.

Citeste siCriza Volkswagen și pericolul de contagiune

Costurile în fabricile din Germania sunt mai mari între 25% și 50% față de planificarea bugetară. Este suficient pentru a dori să existe o eficientizare a producției. În total, însă, grupul german va trebui să economisească patru miliarde de euro prin închiderea unor fabrici, reducerea de locuri de muncă, precum și o reducere cu 10% a salariilor și înghețarea lor pentru anii 2025 și 2026, ceea ce ar însemna o reducere cu 18%, dar și plafonarea bonusurilor pentru directori. Sunt măsuri curajoase care ar putea să dea roade.

Dar, aplicarea planului de restructurare se poate lovi de opoziția administrației publice locale și a consiliului de întreprindere care au un cuvânt de spus în managementul companiei. O structură complexă care explică parțial dificultățile prin care trece producătorul auto la care se adaugă și puternicul sindicat IG Metall.

În concluzie, o criză se depășește prin măsuri dureroase, în unele cazuri. O lecție pe care managerii Volkswagen o cunosc bine.

Există numeroase scenarii pentru anul 2025. Cele mai multe sunt îngrijorătoare, pentru că includ posibilitatea creșterii taxelor și impozitelor, iau în calcul încetinirea economiei și continuarea unei politici a deficitelor mari.

De fapt, primele necunoscute sunt chiar cele legate de sfârșitul anului acesta. Nu știm care va fi deficitul bugetar în decembrie 2024, știm doar că ne putem aștepta să ajungă între 6,9% din PIB, atât cât și-a propus guvernul la rectificarea bugetară, și 8% din PIB, atât cât estimează Consiliul Fiscal. Suntem, așadar, într-un ocean de incertitudini.

Dar, cu toate acestea, câteva lucruri știm în mod cert. Iar cel mai sigur este acela că România va trebui, prin planul fiscal, să scadă deficitul bugetar cu 0,8%-0,9% din PIB față de deficitul cu care se va încheia anul acesta. Cu alte cuvinte, dacă deficitul bugetar va fi la sfârșitul acestui an de 8% din PIB, anul viitor România va trebui să coboare la aproximativ 7% din PIB. Dacă anul acesta, se va termina cu un deficit bugetar de 7% din PIB, atunci, în 2025, România va trebui să ajungă la aproximativ 6% din PIB.

Nu vom detalia prin calcule prea sofisticate, dar, simplificând, anul viitor, România va trebui să reducă deficitul bugetar cu 0,9% din PIB, ceea ce în termeni absoluți echivalează cu aproximativ 17 miliarde de lei mai puțin decât anul acesta.

Cei 17 miliarde de lei înseamnă o ajustare a bugetului fie prin creșterea veniturilor, fie prin scăderea cheltuielilor, fie aplicând câte ceva din ambele variante. Și totuși, 17 miliarde de lei înseamnă un efort bugetar mic, care poate fi realizat ușor de către un guvern responsabil. Chiar mai mult decât atât. Cifra de ajustare a deficitului se poate realiza fără o creștere de taxe și impozite și chiar fără tăieri semnificative de cheltuieli.

Dovada acestui lucru este că economia, prin simpla creștere și prin inflație, a adus în primele nouă luni ale anului un plus la venituri curente de 56 miliarde de lei.

Pentru a avea imaginea unui an bugetar întreg să spunem că în 2023 veniturile totale au crescut cu 61 miliarde de lei. Aceste evoluții ne demonstrează, și în anul 2023, și anul acesta, că veniturile bugetare au crescut cu un nivel bun. În orice caz atât de mult încât cele 17 miliarde de anul viitor pot fi surmontate.

De fapt, nici nu este nevoie de o reducere a cheltuielilor bugetare, ci doar de prudență, pentru că diferența dintre cele 17 miliarde de lei, necesare pentru reducerea deficitului bugetar, și celelalte miliarde încasate în plus, va putea fi folosită pentru o creștere moderată a cheltuielilor.

De fapt, aici va fi cheia anului viitor. 17 miliarde de lei nu înseamnă mult pentru o economie precum cea românească. Dar, viitoarea guvernare va trebui să nu facă la fel ca actualul guvern care a crescut cheltuielile în mod iresponsabil și electoral.

Dacă viitorul guvern chiar va dori să evite creșterea taxelor sau impozitelor și, în felul acesta, să lase economia să crească, nu trebuie decât să fie atent la cheltuieli. Nu neapărat să înghețe cheltuielile la nivelul anului 2024, ceea ce nu ar fi o idee rea, dar măcar să crească nivelul cheltuielilor publice cu un ritm mai redus decât cresc veniturile bugetului. Dacă va aplica această regulă pentru construcția viitorului buget tot ce astăzi pare complicat și periculos în ceea ce privește creșterea posibilă a taxelor și impozitelor va deveni anul viitor simplu și predictibil.

Este adevărat că regulile europene sunt cât se poate de lejere, în ceea ce privește reducerea graduală a deficitului bugetar, tocmai pentru ca statele aflate în procedura de deficit excesiv, precum România, să poată avea la dispoziție bani pentru investiții și pentru a nu arunca economia în recesiune.

Așadar, guvernul actual și cel viitor pot închide discuția despre creșterile de taxe și impozite, pot risipi incertitudinile doar făcând un buget prin care să țină cheltuielile sub control.

Institutul de Statistică european, Eurostat, a publicat datele privind evoluția consumului populației în acest an, dar și în comparație cu anii trecuți.

Astfel, prima serie statistică pe care o putem considera interesantă este legătura dintre consumul gospodăriilor și creșterea veniturilor populației. Concluzia este că an de an, începând cu 2016 consumul și veniturile au crescut constant, cu excepția numită pandemie.

Atunci, în criza sanitară, în primele două semestre ale anului 2020, atât consumul, cât și veniturile au scăzut. Datele se referă la zona euro și este de menționat că în prima jumătate a anului 2020 consumul a căzut cu aproape 13%, dar este adevărat că scăderea a fost recuperată imediat, în trimestrul al treilea 2020, când creșterea a fost cu 12,4% față de cel precedent. Aceste variații sunt cunoscute, pandemia a dat naștere unui fenomen de „dinți de fierăstrău”, adică o scădere bruscă și de anvergură urmată de o creștere pe măsură.

După pandemie, situația creșterii consumului și investițiilor gospodăriilor s-a stabilizat, doar în câteva trimestre ale anilor 2021 și 2022 înregistrându-se scăderi, dar foarte mici. Evoluția rămâne la fel și în ceea ce privește consumul gospodăriilor și veniturile pe cap de locuitor, un indicator mult mai sintetic decât cel cantitativ.

Datele Eurostat arată și rata economisirii pentru gospodăriile populației. Atât la nivelul Uniunii Europene, cât și în zona euro, economisirea a crescut în raport de trimestrul anterior. Sunt, însă, de remarcat câteva state membre care excelează la acest capitol, respectiv Danemarca (plus 6,1%) și Ungaria (plus 5%). În același timp, cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Spania (-1%) și Irlanda (-0,8%).

Investițiile populației au scăzut la nivelul Uniunii Europene, dar și în zona euro. Patru state (Olanda, Ungaria, Suedia și Spania) au avut creșteri ale investițiilor făcute de populație în al doilea trimestru al anului 2024 în comparație cu trimestrul precedent, iar opt state membre, printre care se află și Germania, Portugalia, Italia și Danemarca, au înregistrat scăderi.

Există aici un mic paradox și anume că Danemarca este lider detașat al trimestrului al doilea în materie de economisire, dar se află sub linia de plutire în ceea ce privește investițiile populației.

Ce ne arată aceste ierarhii? Că danezii, de exemplu, manifestă o prudență ridicată atunci când vine vorba despre investirea banilor puși deoparte. Este posibil ca danezii să se ferească de o viitoare criză pe care populația o poate doar bănui în acest moment. Desigur, de la criza din anii 2007-2008 nu a trecut un an fără să apară un profet al crizei, dar deocamdată în afară de criza pandemică, de cea de energie creată de războiul Rusiei în Ucraina, nu a apărut nicio criză economică majoră. Și niciun economist nu poate spune cu certitudine că va urma o criză.

Iese din tipare și creșterea Danemarcei cu 6,1% în trimestrul al doilea față de cel precedent. Fie este o anomalie de culegere a datelor, fie vorbim de un efect de bază. Celelalte state membre, pentru care există date statistice au cifre mult mai mici decât Danemarca.

Un alt stat care apare cu cifre mari este Ungaria, dovadă că economia maghiară se sprijină mult pe consumul populației. Ca și România, de altfel, doar că datele statistice ale țării noastre lipsesc cu desăvârșire, la aceste capitole, de la Eurostat.

În schimb, Institutul Național de Statistică a comunicat că în luna august a.c., față de august 2023, creșterea consumului a fost cu 9,2%. O cifră semnificativă la nivel european care ne arată că în continuare consumul populației poate duce la creșterea economiei. Consumul este bun, doar că trebuie, totuși, folosit cu măsură.

Prețul țițeiului pentru contractele futures a scăzut. Petrolul american a coborât la 67,38 de dolari barilul, iar țițeiul Brent a scăzut la 71,42 dolari pentru un baril. Ambele cotații au scăzut cu procentaje mari, care nu au mai fost atinse în ultimii doi ani.

Analiștii afirmă că timp de câteva săptămâni piețele s-au pregătit pentru atacul Israelului asupra Iranului ca un răspuns la ofensiva directă de la începutul acestei luni. Ar fi fost de așteptat ca tensiunile majore din Orientul Mijlociu să aibă repercusiuni majore asupra prețului țițeiului în sensul creșterii.

Doar că, deocamdată, prețul petrolului are o evoluție în sens invers, adică a scăzut. Cum se explică?

Analiștii de piață numesc acest fenomen includerea în preț. Cu alte cuvinte, atunci când investitorii pe piețe, de mărfuri sau de capital, se așteaptă la o anumită evoluție, în următoarea perioadă, încep să tranzacționeze înainte de momentul deciziei.

Să luăm câteva exemple. Atunci când mesajele băncilor centrale sunt evidente în direcția scăderii dobânzilor, investitorii pe piețe tranzacționează așa cum le dictează interesul. Astfel că în momentul în care banca centrală chiar scade dobânda reacția pe piață poate să fie foarte redusă sau inexistentă. Este ceea ce se numește includerea în preț.

Un alt exemplu poate fi acela al unei companii care urmează să anunțe rezultatele financiare. Dacă investitorii se așteaptă la performanțe bune, așteptări bazate pe informații publice, atunci vor cumpăra acțiunile companiei respective, iar în ziua în care sunt anunțate efectiv rezultatele financiare ale companiei este posibil ca piața să nu se miște. Încă o dată, așa cum se spune, indicatorii obținuți au fost deja incluși în preț.

La fel s-a întâmplat în aceste zile cu prețul țițeiului. Analiștii politici se așteptau ca Israel să atace Iranul. A fost doar o chestiune de zile, iar piața de mărfuri a reacționat dinainte, adică a inclus în preț viitorul atac al Israelului și ca urmare prețul a scăzut atunci când evenimentul s-a produs. Este o evoluție simplă care s-a aplicat și în cazul prețului țițeiului din ultimele zile.

Cu toate acestea, prețul țițeiului este în continuare sub presiune și așa va rămâne cel puțin până la sfârșitul anului. Analiștii cred că țițeiul Brent ar putea să ajungă la o cotație de 80 dolari pentru un baril. Analiștii de la banca de investiții Citi au o altă părere. Ei cred că recenta acțiune a Israelului asupra Iranului nu va duce la o creștere a pieței.

Mai mult, experții se întorc la fundamentele economiei, adică la cerere și ofertă și constată că o dată cu evitarea atacurilor Israelului asupra instalațiilor petroliere există o supra ofertă de țiței pe piață, ceea ce face ca prețul să rămână constant sau chiar să scadă.

De altfel, producția iraniană de țiței reprezintă doar 4% din producția mondială de țiței, ceea ce înseamnă o cantitate redusă. Dar, așa cum se întâmplă de obicei, efectul psihologic își poate face efectul.

Există opinia că țițeiul Brent va crește la 70 de dolari pentru un baril cu argumentul că prima de risc va scădea pe măsură ce piața va reveni în zona de normalitate.

Trebuie spus că prețul țițeiului este sensibil pentru orice economie a planetei, dintr-un motiv extrem de simplu și anume că nivelul cotației petrolului este generatoare de inflație. Un preț mare al țițeiului are efecte în economia globală, iar dacă statele își doresc anul viitor o inflație liniștită nu au decât să spere că prețul țițeiului va avea o evoluție cât se poate de liniară.

Cifrele bugetului de stat pe primele nouă luni ne arată saltul foarte mare făcut de cheltuielile publice. Guvernul a crescut nivelul cheltuielilor fără a fi interesat practic de deficit. Drept urmare, începând de anul viitor vom vedea o scădere graduală, dar deloc simplă, a deficitului bugetar.

Datele bugetare pe primele trei trimestre ale anului confirmă ceea ce vedem aproape în fiecare zi și anume o avalanșă de cheltuieli publice. Prima dovadă în acest sens este diferența enormă de deficit bugetar: anul acesta, deficitul este de 96 miliarde de lei, 5,44% din PIB, față de 56 miliarde de lei, 3,52% din PIB, anul trecut.

Ce s-a întâmplat cu bugetul încât să se ajungă la o creștere atât de mare a deficitului în termeni nominali? Aflăm răspunsul privind sarabanda creșterii cheltuielilor publice. Este vorba despre o mărire a cheltuielilor cu salariile plătite din fonduri publice cu 23,6%, față de anul trecut. Cheltuielile cu bunurile și serviciile au urcat cu 22%, din care cele cu medicamentele au fost mai mari cu 25%. Parțial, această creștere se poate explica prin nivelul ratei inflației, dar în același timp, mult discutatele intervenții legislative pentru limitarea cheltuielilor publice administrative nu au avut efecte vizibile.

Cheltuielile cu asistența socială au urcat cu 14%, un nivel foarte apropiat de creșterea punctului de pensie, de la începutul anului, cu 13,8%, la care se adaugă aproximativ trei miliarde de lei plătite pentru compensarea facturilor la energie electrică și gaze naturale. Cheltuielile cu dobânzile au continuat să crească, respectiv au fost cu trei miliarde de lei mai mari decât anul trecut, adică cu 13%.

Vestea rea este că planul fiscal afișat pentru respectarea regulilor privind transparența arată că datoria publică va continua să crească, ajungând, în următorii ani, chiar la peste 60% din PIB, și drept urmare costurile curente cu plata serviciului datoriei vor ajunge la 100 miliarde de lei în anul 2031. Ceea ce evident este enorm în condițiile în care deficitul bugetar va trebui să scadă treptat în următorii șapte ani până la mai puțin de 3% din PIB.

Raportul privind execuția bugetară arată că în 2024 investițiile publice s-au ridicat la 75 miliarde de lei, cu 38% mai mult decât anul trecut. De altfel, de câte ori au ocazia politicienii aflați la guvernare explică mărirea deficitului bugetar de anul acesta prin creșterea cheltuielilor cu investițiile publice. Numai că datele ne arată și altceva, pe de o parte, anul acesta, investițiile publice reprezintă 78% din totalul deficitului, în timp ce anul trecut erau de 96%. Ceea ce ne arată că în 2024 deficitul bugetar nu a crescut doar pe seama investițiilor publice, ci și din cauza altor categorii de cheltuieli.

Pe de altă parte, este greu de acceptat că fondurile europene sunt utilizate la un nivel atât de redus, mai ales într-un an în care România are la dispoziție atât fonduri din PNRR, cât și bani din fondurile europene structurale. Astfel, investițiile finanțate din fonduri naționale au fost aproape de două ori mai mari decât cele din bani europeni, în loc să fie invers.

Este clar că, din rațiuni electorale, guvernul nu a mai avut nicio măsură în ceea ce privește cheltuielile publice. A fost vorba despre iresponsabilitate politică și economică. Iar jocul nu este încheiat. Încă nu se știe cu ce deficit bugetar se va încheia anul acesta (estimările oscilează între 6,9% și 8% din PIB), dar cu siguranță anul viitor va începe să se aplice planul fiscal.

De altfel, Planul bugetar-structural național pe termen mediu a fost publicat de către Ministerul Finanțelor în virtutea regulilor privind transparența decizională. Este un plan de 122 de pagini, care arată prin tendințe macroeconomice traseul scăderii deficitului bugetar. Sunt doar câteva repere concrete legate de viitoarele modificări fiscale, care sunt incluse în reformele PNRR, dar care ridică semne de întrebare referitoare la suficiența acestor măsuri.

Economia și-a făcut treaba: veniturile bugetare curente au crescut anul acesta cu 16,7%. O parte din creștere este venită din inflație, dar companiile au plătit mai mult la buget. În aceste condiții, este legitimă întrebarea legată de reducerea deficitului bugetar: crești taxe și impozite și riști să sufoci firmele sau reduci cheltuielile publice? Răspunsul: anul viitor.

Sectoarele economice în care există evaziune sunt cunoscute de autorități. Dar, instituțiile statului nu fac aproape nimic pentru a opri „piața neagră”. În schimb, producătorii care lucrează transparent riscă să ia amenzi.

A mai apărut un sector economic în care predomină „piața neagră”. Este vorba despre băuturile alcoolice. Asociația producătorilor de băuturi spirtoase a arătat că aproximativ 60% din vânzările de produse alcoolice se fac nefiscalizat. Probabil că este vorba despre mărfuri fie contrafăcute, fie produse în gospodăriile populației și scoase la vânzare.

Proporția pieței negre este imensă, dar asociația își bazează estimarea pe două studii. Primul arată cantitatea de băuturi alcoolice care se vând nefiscalizat, al doilea studiu cercetează numărul persoanelor care au cumpărat băuturi alcoolice fără timbru sau băuturi care au fost fabricate de persoane necunoscute.

Trăim în România și știm că aceste lucruri se întâmplă. Sunt însă două motive serioase de mirare atunci când vine vorba de piața neagră din economia românească. Primul este nivelul ridicat al băuturilor nefiscalizate. Ceea ce arată dificultățile cu care se confruntă producătorii corecți, cei care trebuie să suporte concurența neloială a mărfurilor vândute „la negru”.

În al doilea rând, este greu de înțeles noncombatul instituțiilor care au atribuții referitoare la controlul produselor contrafăcute. Este clar că situația din industria băuturilor alcoolice este cunoscută autorităților publice românești. Cu toate acestea, acțiunile pentru combaterea contrabandei cu produse alcoolice au fost foarte timide și fără rezultate spectaculoase.

Ne putem întreba de unde vine lipsa de eficiență a instituțiilor statului, mai ales că sunt estimări destul de fidele care arată situația în care se află industria de băuturi alcoolice. Alături de industria producătoare de băuturi spirtoase sunt și alte domenii în care produsele nefiscalizate ocupă cote importante de piață.

Cu titlul de exemplu să spunem că importul de legume-fructe este o altă sursă de evaziune, comercializarea combustibililor, piața imobiliară, sunt câteva domenii în care piața nefiscalizată are un cuvânt greu de spus. Să mai adăugăm și țigaretele.

Evident, această pasivitate a fiscului și a instituțiilor publice este de neînțeles, în special pentru că sectoarele cu evaziune mare sunt publice.

O explicație se poate găsi. Mărfurile alcoolice, ca și carnea de porc, sunt produse în gospodăriile populației și o parte este vândută. Impunerea unor reguli mai stricte și respectarea lor i-ar face nepopulari pe politicieni și ar avea drept consecință, în ultimă instanță, voturi pierdute. Ceea ce, desigur, niciun politician nu își dorește.

Mai este un argument important pentru care instituțiile statului ar trebui să lupte cu evaziunea și anume toate produsele sunt încărcate de taxe, impozite și accize. Cu alte cuvinte, prin evaziune, bugetul pierde sume importante, pentru că 36% din prețul de vânzare a unei sticle de băutură spirtoasă îl reprezintă accizele. În cazul unui litru de benzină sau motorină taxele și impozitele înseamnă jumătate din prețul de la pompă.

Sunt doar câteva exemple, dar ele pot continua. Evaziunea fiscală cu TVA sau cu accize este „un teren favorit de vânătoare” pentru cei care fac contrabandă.

Mai grav este că bugetul suferă din cauza deficitului mare, iar acum România este în pragul unei consolidări fiscale care va presupune creșteri de taxe și impozite și reduceri de cheltuieli. Evident, o creștere a colectării prin măsuri de combatere a evaziunii ar fi ideală. Dar, parcă nimeni nu își dorește sau nu poate să lupte cu evaziunea, chiar dacă o creștere a încasărilor bugetare nu ar face decât să ușureze sarcina celor responsabili cu bugetul și în general, pentru toți jucătorii din economie.