Economia reală

Casa de comerț Unirea a tocat aproape 90 milioane de lei fără niciun rezultat economic sau pentru producătorii români. Ideea înființării casei de comerț a eșuat, ceea ce pune din nou sub semnul întrebării calitatea managementului companiilor de stat.

Casa de comerț Unirea este un exemplu care confirmă ideea că statul este un administrator complet nepriceput. Înființarea Casei Unirea a plecat de la intenții populiste, adică a venit într-un context în care de ani de zile producătorii autohtoni acuzau supermarketurile că nu le pun produsele pe raft, că le plătesc cu întârziere mărfurile livrate și că au profituri mult mai mari decât producătorii.

În acest context, apariția Casei Unirea a fost „vândută” ca un viitor lanț de magazine care îi va ajuta pe producătorii locali să aibă acces la piață. Un cuvânt a fost greșit în comunicarea Casei Unirea și anume „ajuta”. Producătorii au înțeles, în mod greșit, că noua firmă de stat chiar îi va ajuta înțelegând prin acest lucru că le va cumpăra produsele la prețuri bune și le va plăti marfa imediat după vânzare.

A fost, în același timp, o iluzie și o greșeală, mai ales că realitatea a fost cu totul alta, în sensul că Unirea nu doar că nu a făcut achiziții la prețuri prea mari, dar, în unele cazuri, nici măcar nu a plătit marfa cumpărată.

Cei care au înființat Casa Unirea au mai făcut o eroare majoră și anume au crezut că este foarte simplu să faci comerț. Ce mare lucru este să deschizi câteva zeci de magazine? Așa au gândit inițiatorii proiectului și managementul firmei. Imensă greșeală, pentru că sectorul comercial românesc a trecut de mult de epoca romantică.

Supermarketurile par niște hale de fier în care se pun pe niște rafturi mărfuri de tot felul, dar impresia este eronată. De fapt, în spatele comerțului modern stau centre logistice pentru aprovizionare, se află negociatori duri pe care îi critică producătorii locali, dar care reușesc un lucru extrem de util pentru consumatori și anume să aducă la vânzare produse cu cel mai bun preț. De asemenea, aranjarea rafturilor, felul în care cade lumina, marketingul agresiv sunt ingrediente pe care marile rețele de magazine știu să le facă foarte bine. Toate acestea nu sunt întâmplătoare, ci se bazează pe o experiență occidentală care se pune în practică de oameni bine antrenați și cu talent.

Se adaugă sistemele informatice, procedurile clare și chiar oamenii care lucrează non-stop printre rafturi. Adevărul este că rețelele comerciale moderne au creat o adevărată industrie plecând de la achizițiile de mărfuri, din import sau din țară, până la comunicarea cu consumatorii.

Să nu fiu înțeles greșit. Mecanismul nu este perfect, vedem uneori cu proprii ochi imperfecțiunile cu care funcționează supermarketurile, dar în esență modelul de business este gândit și aplicat în cele mai mici amănunte.

Pe lângă marile rețele comerciale au apărut, în ultimii ani, mici băcănii decorate cu inventivitate, în care se găsesc produse de nișă, dar care câștigă piață pentru un public pretențios și cu venituri peste medie.

Față de aceste forme de comerț, Casa Unirea era venită parcă din preistorie. Cu o conducere fără experiență în domeniul comerțului, fără know-how, cu magazine care arată trist, cu scandaluri cu producători de la care firma de comerț a luat marfă, dar a uitat să le mai dea banii și cu plata unor chirii mult peste nivelul pieței. Singurul lucru pe care l-a avut la discreție Casa Unirea au fost banii statului, care însă „au fost tocați cu talent”.

Este greu de spus dacă Unirea a fost o ratare cu premeditare, adică dacă de la idee până la alocarea fondurilor a fost gândit haosul din această companie de stat sau dacă intenția inițială a fost populistă și realizarea sub orice critică. Probabil că anchetele penale ne vor lămuri cu privire la pierderile și prejudiciile Casa de comerț Unirea. Ceea ce, însă, știm sigur este că Unirea a reușit să îngroape ideea de companie de stat în domeniul comerțului. De acum, statul va trebui să îi lase pe investitorii privați să se ocupe de comerț și eventual să încerce să îi ajute altfel pe producătorii români.

Îngrijorările și incertitudinile sunt mari cu privire la anul 2025 și acesta este motivul pentru care experții încearcă să anticipeze ce s-ar putea întâmpla, din punct de vedere economic, anul viitor.

CFA România, o asociație a analiștilor financiari, a prezentat un studiu referitor la evoluția macroeconomică în anul 2025. Atrage atenția tema taxelor și impozitelor, pentru că experți și publicul larg se întreabă dacă anul viitor va exista o creștere a fiscalității.

Analiștii de la CFA România cred că impozitarea este cel mai mare factor necunoscut pentru următorul exercițiu financiar. Dacă se va lua decizia de creștere a unui impozit sau a unei taxe, economiștii se întreabă ce taxă ar trebui să crească astfel încât economia să nu fie afectată sau să existe efecte negative cât mai mici?

Răspunsul este că într-un moment în care creșterea economică încetinește, ba chiar apar și semne ale recesiunii, orice creștere de taxe sau impozite este nocivă.

Dar, chiar și în aceste condiții analiștii pun o problemă de principiu: ce ar trebui impozitat mai mult, munca sau capitalul? Diferența este importantă.

Dacă un guvern ar crește impozitele sau taxele aplicate companiilor, adică ar opta pentru impozitarea capitalului, impactul va fi resimțit de companii și de antreprenori. Avem exemplele anului acesta: un impozit inventat pe cifra de afaceri a companiilor mari, creșterea impozitării dividendelor și o restrângere a regimului microîntreprinderilor. Dar, în fața creșterii taxelor sau impozitelor, firmele au trei variante: să transfere costurile suplimentare către consumatori, să absoarbă o parte din sumele cu care au crescut impozitele sau să capituleze în fața măririi fiscalității și să închidă firma sau să reducă numărul de angajați. În categoria impozitelor pe capital se află impozitarea dividendelor, a profitului sau a cifrei de afaceri.

Toată lumea este de acord că impozitarea muncii este deja mare, așa că nimeni nu se gândește să o mai crească. Dar, mai rămâne o soluție și anume TVA. O creștere a TVA, o taxă pe consum, nu s-ar adresa nici companiilor, nici salariaților, ci consumatorilor. Bineînțeles, o creștere a cotei de TVA are și puncte forte și puncte slabe. Avantajul ar fi că într-o economie supraîncălzită de consum, o creștere a unei taxe pe consum ar mai tempera elanul consumatorilor. Din acest punct de vedere, sunt economiști care cred că dacă un guvern ar vrea să crească o taxă sau un impozit, atunci aceasta ar trebui să fie TVA-ul.

Dar există și câteva mari dezavantaje ale măririi TVA. Primul este că o cotă mai mare de TVA se poate duce direct în inflație. Deși, există o limită și în această direcție și anume ajustarea consumului poate să tempereze și creșterea ratei inflației. Mai este un dezavantaj și anume acela că o creștere a TVA afectează în mai mare măsură persoanele defavorizate, cu venituri mici.

În încercarea de a analiza situația fiscală a anului viitor, economistul Lucian Croitoru a publicat un articol intitulat „Despre soluțiile pentru readucerea deficitului bugetar la niveluri sustenabile: 2019 și 2024”. În esență, Lucian Croitoru spune că pentru echilibrarea bugetului la niveluri sustenabile trebuie pornit de la cauzele care au creat problema. Iar cauzele sunt reducerea unor impozite concomitent cu creșterea salariilor din sistemul bugetar și a pensiilor din sistemul public. Argumentele sunt fără tăgadă: unele guverne au aplicat programe de reducere a taxelor și alte guverne care au urcat deficitul bugetar de la 0,5% din PIB, în anul 2015, la 4,4% din PIB, în anul 2019.

Problema este că, în cazul încetinirii economiei sau a unei recesiuni, o creștere a impozitelor poate deveni prociclică și poate accentua scăderea producției. Și atunci, o înghețare a cheltuielilor bugetare este soluția. Rămâne de văzut dacă un viitor guvern va avea curajul politic să păstreze în anul 2025 nivelul de cheltuieli de anul acesta. Care este ultrasuficient.

Ieri, au apărut două informații aparent fără legătură între ele. În România, compania germană Schaeffler a confirmat că va derula un program de disponibilizări voluntare. În Germania, biroul de statistică a anunțat că numărul comenzilor noi în industrie a scăzut în luna septembrie a.c. cu 5,8% față de luna precedentă.

Indicatorul comenzi noi este printre cele mai importante pentru că, pe de o parte, oferă repere importante despre cum va evolua industria în următoarele luni și, pe de altă parte, industria este o ramură economică esențială pentru economia germană.

Dacă legăm cele două informații între ele avem o explicație, chiar și parțială, pentru procesul de disponibilizare început de compania germană la fabrica din Brașov.

Și firma Renault, proprietara uzinei Dacia din România, a derulat anul acesta un program de disponibilizări voluntare. Între cele două companii, cea germană și cea franceză, există totuși o diferență importantă, respectiv Renault a oferit angajaților Dacia care au plecat voluntar sume mult mai mari decât firma germană.

Nu putem să nu remarcăm că anul acesta mai multe firme germane, unele prezente și în România, au decis să facă restructurări de personal. De exemplu, Bosch a anunțat la începutul anului că va închide 3.500 de posturi până în anul 2027. Dintre ele, 1.000 ar trebui să dispară până la sfârșitul anului.

O altă firmă germană, producătoare de aparatură electrocasnică, Miele, a anunțat în primăvara acestui an că va închide sau va delocaliza 2.700 de locuri de muncă din cauza creșterii drastice a costurilor, precum și din cauza reducerii cererii de produse fabricate de grupul german. Drept urmare, firma a trecut la restructurări de personal.

Chiar și compania-fanion, Volkswagen, are intenția de a închide o fabrică în Germania. De asemenea, o altă firmă germană prezentă în România, Leoni, a anunțat un proces de restructurare la nivel european, care va viza și fabricile din România.

Sunt câteva concluzii care ies în evidență. În primul rând, o parte din companiile care au decis să deruleze programe de restructurare a afacerii și a personalului, sunt din industria auto, ceea ce nu este deloc întâmplător. Producătorii auto au o problemă serioasă cu trecerea la mașinile electrice. Multe firme care produc pentru industria auto primesc mai puține comenzi de la sectorul clasic, ceea ce obligă firmele să ajusteze numărul de personal.

Deci, primul șoc pentru industria auto este chiar procesul de trecere către mașini electrice.

În al doilea rând, este vizibilă rapiditatea cu care acționează companiile. Atunci, când apare o problemă, o scădere a cererii, creșterea costurilor, noi tehnologii, firmele, fie că este vorba despre companii germane, franceze sau spaniole iau decizii de restructurare. Ele nu așteaptă să se acutizeze criza, ci acționează.

Din acest punct de vedere, ar trebui să se facă o comparație între mediul privat și cel de stat. Sectorul economic nu ezită să ajusteze costurile doar pentru a rămâne pe piață și pentru a nu pierde competiția cu concurenții. În schimb, sectorul public se mișcă extrem de încet atunci când vine vorba de restructurarea de personal. De altfel, anul acesta s-a încercat o reorganizare a instituțiilor publice, cu tăierea posturilor neocupate și cu schimbarea organigramei, dar nu s-a întâmplat mare lucru, iar termenul de finalizare a fost amânat.

În al treilea rând, toate deciziile strategice și cele privind restructurarea sunt luate la sediul central al companiei, iar fabricile din România nu au de făcut altceva decât să le aplice.

Motivele pentru care o companie apelează la o reorganizare a producției sau a personalului sunt diferite. Dar, ele au de fiecare dată scopul menținerii competitivității. Schimbările care au loc în companiile care activează în România nu sunt cel mai bun semn. Dar, reprezentanții statului român nu au timp să vadă toate aceste avertismente. Acum, până când nu este prea târziu.

Banca Națională a României (BNR) a decis la sfârșitul săptămânii trecute să mențină dobânda de politică monetară la nivelul de 6,50%. O hotărâre așteptată doar dacă ne gândim că, în pofida evaluărilor optimiste ale BNR, rămân tensiunile legate de creșterea prețurilor.

Contextul în care a avut loc ședința Consiliului de Administrație a fost unul special. Săptămâna trecută, Parlamentul a aprobat noul Consiliu de Administrație care va începe să funcționeze efectiv din 10 octombrie a.c. și în care au fost reconfirmați pentru un nou mandat cinci din nouă membri din vechiul Consiliu. Într-o astfel de situație, de tranziție, era de așteptat ca decizia să fie una neutră.

Este, însă, clar că nu schimbarea parțială a Consiliului de Administrație al BNR a fost motivul principal al status quo-ului, ci situația economiei românești. Adică, experții BNR au multe motive să creadă că, deocamdată, inflația nu s-a înscris decisiv pe o traiectorie de scădere.

De altfel, comunicatul BNR de după ședința de politică monetară menționează atât factorii care favorizează deflația, cât și cei care pot contribui la creșterea prețurilor și tarifelor.

Evoluția inflației până la sfârșitul anului este destul de ambiguă. Adică, BNR menționează că inflația va scădea în acest an, dar „de o manieră fluctuantă” și, totodată, va atinge o valoare mai mare decât cea prognozată în august a.c. Cu alte cuvinte, inflația va crește și va scădea, iar la finalul anului va fi mai mare de 4%, atât cât era prognoza BNR.

Sunt doar câțiva factori care favorizează reducerea ratei inflației. Primul și cel mai important ține de statistică și se numește efect de bază. Adică, în luna august 2023, inflația înregistra valoarea de 9,4%, iar anul acesta s-a redus la 5,10%. Efectul de bază înseamnă că anul acesta prețul unui produs este mai mic decât prețul de anul trecut al aceluiași produs. Dar, prețurile de anul trecut erau atât de mari, încât multe produse și servicii au prețuri sau tarife mai mici decât cele din august-septembrie 2023.

De asemenea, prețurile mărfurilor din import favorizează dezinflația, dar această evoluție nu este nicidecum un merit al guvernului, al BNR sau al economiei românești, ci pur și simplu, în multe state europene din care România aduce produse, inflația a coborât ajungând la 2% sau chiar mai jos.

Sunt, în schimb, o mulțime de factori care pot antrena creșterea ratei inflației, unii interni, alții din afara economiei românești. Primul și cel mai important factor intern este cel al așa-numitei „conduite a politicii fiscale”. Altfel spus, creșterea pensiilor și salariilor din ultima perioadă vor putea duce la creșterea prețurilor. De asemenea, se așteaptă „cu sufletul la gură” planul de consolidare fiscală pe care guvernul trebuie să îl trimită Comisiei Europene. În funcție de măsurile fiscale incluse în program se va putea estima și evoluția inflației pentru anul viitor.

Alți factori ai incertitudinii care pot duce la creșterea inflației sunt ceea ce BNR numește dinamica salariilor, evoluția prețurilor energiei și alimentelor și cotațiile țițeiului. În ultima perioadă, evoluțiile piețelor internaționale au favorizat dezinflația. Prețurile mărfurilor, începând cu țițeiul au scăzut, dar tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu și războiul din Ucraina pot duce la o creștere rapidă și majoră a prețului petrolului. O astfel de situație ar conduce la inflație nu doar în România, ci în economia globală.

BNR urmărește și deciziile de politică monetară ale marilor bănci centrale, FED și BCE, și ale băncilor centrale din regiune, pentru că banca centrală evită să existe diferențe mari de dobândă față de statele din Europa Centrală și de Est pentru a nu atrage capitaluri prea volatile pe piața românească. Așadar, bătălia cu inflația nu s-a încheiat, iar BNR știe bine acest lucru.

Programul Casa verde fotovoltaice s-a transformat într-o competiție de tehnologia informației. Principiul folosit pentru finanțarea acestui program ar trebui modificat. Înscrierea online este binevenită, dar criteriul primului venit, primul servit ar trebui regândit.

Am cunoscut un român fericit. Nu pentru că a câștigat la loterie câteva milioane de euro. Nu. Pentru că a reușit să se înscrie în celebrul program „Casa verde fotovoltaice”, ediția 2024. Cu siguranță, știți cu toții ce este programul „Casa Verde”. Concursul acela de sprint la IT, numit și „cine își încarcă primul documentele pe site-ul Administrației Fondului de Mediu”.

Anul acesta, competiția a fost extrem de dură, concurenții au fost excelent antrenați și pregătiți pentru încărcarea documentelor și, bineînțeles, ca la orice concurs au câștigat cei mai buni.

Nu glumesc. Experiența anilor anteriori a născut pregătiri intense pentru sezonul acesta. Mai întâi de toate concurenții și-au aranjat din timp documentele necesare, adică o copie după cartea de identitate, un extras după cartea funciară și două certificate de atestare fiscală, unul de la bugetul local, al doilea de la bugetul de stat, documente care să ateste că participantul la concurs nu are datorii. În paranteză fie spus, probabil că această primă cerință este un criteriu important de departajare, pentru că scoate din joc vreo 700.000 de potențiali concurenți din toată țara, cei care au datorii la stat.

Șmecheria, însă, după obținerea documentelor este ca ele să fie salvate în calculator la o mărime cât mai redusă, optimă, astfel încât participanții la concurs să le poată încărca pe site-ul administrației cât mai rapid posibil. Pentru că orice secundă, în această competiție dură, este esențială. Și, credeți-mă, nu este o vorbă goală, ci purul adevăr: departajarea între extraordinara victorie (înscrierea în program) și dureroasa înfrângere (rămânerea în afara clasamentului oficial) se poate face la nivel de secundă.

Omul nostru, fericitul câștigător, s-a pregătit intens. Inițial, a vrut să își cumpere un laptop performant, dar apoi s-a gândit că s-ar putea să nu merite investiția. Atunci, a apelat la un prieten de la care a împrumutat un calculator bine echipat. Acum îi este dator amicului care i-a dat laptopul cu cel puțin câteva beri pe care le vor bea savurând succesul.

Există deja, la modul propriu, metode de antrenament, adică unele firme instalatoare de panouri fotovoltaice au creat o pagină care copiază formatul competiției oficiale, pe care jucătorii se pot pregăti încărcând documentele în condiții identice cu cele din concurs.

De asemenea, pe rețelele sociale au apărut sfaturi de la unii dintre câștigătorii edițiilor anterioare. Adică, descriu pașii care trebuie urmați: pregătirea documentelor, aranjarea la mărimea optimă într-un folder aflat pe desktop, un hotspot pregătit în caz că internetul joacă feste, unii au împărțit ecranul calculatorului în două, în stânga site-ul administrației, în dreapta, documentele. Și marele secret, precum într-o probă de sprint sau în cursa de 50 de metri a lui David Popovici, startul este foarte important, adică momentul în care dai refresh paginii oficiale a competiției.

Totul este bine gândit, pentru că au apărut viclenii programatori care au vrut să își optimizeze încărcarea, dar sistemul a luat măsuri pentru a-i bloca: trebuie completat câmp cu câmp și softul se asigură că nu ești robot.

În fine, au apărut și intermediari, niște profesioniști care promit că au expertiză și pot încărca documentele foarte rapid asigurând succesul. Doar că trimițând documente personale către astfel de intermediari există riscul să le folosească în diverse alte operațiuni frauduloase.

Foarte serios, acum: programul „Casa verde fotovoltaice” s-a transformat într-o competiție de tipul „cine este mai iute de calculator și de mână”. Chiar dacă împărțirea pe regiuni este utilă, criteriul primul venit, primul servit ar trebui regândit. Să nu uităm că ideea europeană este nu lăsăm pe nimeni în urmă. Prin modul de înscriere, programul îi poate lăsa în urmă chiar pe cei care au mai multă nevoie să folosească energia din surse regenerabile.

Legea responsabilității fiscal-bugetare este tratată cu iresponsabilitate. Adică, guvernul se ascunde în spatele unor derogări pentru a nu aplica prevederile cele mai importante ale legii. Acest lucru va costa bugetul și România.

Legea responsabilității fiscal-bugetare a apărut în anul 2010 sub impulsul Fondului Monetar Internațional (FMI). România se afla în plină criză economică, făcuse un împrumut la FMI, iar instituția financiară internațională încerca să convingă guvernul României să facă reforme. Printre altele, la insistențele FMI a fost adoptată și legea responsabilității fiscale. Obiectivele principale ale legii sunt să evite derapajele bugetare, respectiv o creștere exagerată a cheltuielilor și implicit a deficitului bugetar.

Legea nu doar că urmărește evoluția indicatorilor fiscali-bugetari, dar are și prevederi care impun ajustarea cheltuielilor publice și respectiv revenirea la parametrii în care a fost construit bugetul.

Legea responsabilității fiscal-bugetare a fost binevenită, numai că de nenumărate ori, în ultimii ani, a fost aplicată cu derogări, adică mai precis nu s-a aplicat. De-a lungul timpului, Consiliul Fiscal a a atras atenția asupra derogărilor pe care și le-a luat guvernul pentru a bloca aplicarea legii.

Așa a fost cazul și în urmă cu câteva zile. Într-o ordonanță de urgență (de tip trenuleț, adică cu reglementări pentru diverse domenii) cineva a strecurat „o șopârlă”.

Adică, a introdus un text în care se stipulează că prevederile articolului 25 din legea responsabilității fiscale nu se aplică anul acesta. Excelent. Este ca și cum a-i spune că unele prevederi penale nu se aplică anul acesta sau că aplicarea legislației privind luarea de mită se amână. Ce își poate dori mai mult un politician?

Să mergem repede, însă, la articolul 25 din legea responsabilității fiscal-bugetare. În esență, articolul de lege prevede că în cazul în care deficitul bugetar pe primele șase luni ale anului deviază cu mai mult de 0,5% din PIB față de nivelul prevăzut la aprobarea bugetului, guvernul are obligația să ia măsuri adecvate pentru atingerea țintei de deficit inițială.

Cu alte cuvinte, atunci când deficitul crește mai mult decât nivelul asumat în buget, guvernul trebuie să ia decizii pentru reducere. Și ce măsuri ar putea lua? Doar creșterea taxelor și impozitelor sau scăderea cheltuielilor publice. Niciuna dintre variante nu era convenabilă guvernului Ciolacu, astfel că au rezolvat problema mai simplu și anume au anulat aplicarea anul acesta a respectivului articol din lege.

Este mai mult decât evident că fără derogarea pe care și-a dat-o guvernul ar fi trebuit să ia decizii care să ducă la reducerea deficitului bugetar, ceea ce într-un an electoral este de neimaginat pentru politicieni. Așadar, premierul Ciolacu și miniștrii săi sunt scutiți anul acesta să mai ia mai ia măsuri fiscale complicate. Ar fi fost nevoie pentru că deficitul bugetar a deviat puternic de la ținta inițială, respectiv la jumătatea anului deficitul bugetar era de 3,6%, ceea ce anualizat înseamnă 7,2 din PIB, mult peste ținta de 5% din PIB. Cu toate acestea, guvernul dă derogări de la aplicarea legii.

Ce mai prevede, însă, legea responsabilității fiscale? Câteva lucruri interesante. Astfel, în cazul în care datoria publică se situează între 45% și 50% din PIB, guvernul este obligat să prezinte un raport în care să arate cauzele care au dus la creșterea datoriei și măsuri de menținere a indicatorului la un nivel sustenabil.

Dacă datoria publică a ajuns în intervalul 50%-55%, guvernul este obligat să prezinte un program pentru reducerea datoriei și să înghețe cheltuielile totale cu salariile.

În fine, dacă datoria este între 55% și 60% din PIB, guvernul are obligația prevăzută în lege de a îngheța cheltuielile totale cu asistența socială. Parcă această lege a fost premonitorie, cu atât mai mult cu cât în anul 2010 datoria publică era la un nivel mult mai redus decât astăzi.

Acum, multe dintre pragurile din lege au fost atinse sau vor fi atinse. Problema este că în pofida legii și a realității din economie, guvernul nu vrea să ia măsurile care ar putea opri creșterea datoriei. Cu sau fără derogări, premierul și miniștrii cabinetului se fac că nu văd și nu știu de legea responsabilității fiscale. Guvernul aplică regula iresponsabilității bugetare. Să vedem, însă, până când.

Premierul francez Michel Barnier a anunțat că deficitul bugetar va reveni la 3% din PIB în anul 2029. Iar anul viitor, deficitul va trebui fixat la 5% din PIB, ceea ce înseamnă o reducere a cheltuielilor și o creștere a veniturilor de 20 miliarde de euro. Patronatele propun un plan de scădere a cheltuielilor statului.

Ieri, într-un discurs de o oră și jumătate ținut în fața Adunării Naționale, premierul francez Michel Barnier a prezentat principalele direcții ale politicilor publice pentru următoarele luni.

Bineînțeles, o temă importantă a fost cea a deficitului bugetar și a datoriei publice. Premierul francez a precizat foarte exact datoria publică, 3.228 miliarde de euro, iar deficitul care trebuia să fie anul acesta de 4,4% din PIB va ajunge probabil la 6% din PIB.

Michel Barnier și-a asumat ieri o reducere a deficitului bugetar, în anul 2025, la 5% din PIB. Premierul a anunțat că două treimi din efortul de reducere a deficitului se va baza pe scăderea cheltuielilor statului, ceea ce înseamnă o reducere cu 20 miliarde de euro. De asemenea, termenul limită până la care deficitul bugetar trebuie să atingă nivelul de 3% din PIB este, în opinia lui Michel Barnier, anul 2029, ceea ce va însemna o perioadă suficient de lungă pentru ca economia să nu fie împinsă în recesiune.

În principiu, companiile și persoanele fizice cu venituri mari ar putea suporta o suprataxare, dar, deocamdată, premierul nu a precizat efectiv cum se va aplica.

Citeste si"Să facem mult cu puțin": Premierul Michel Barnier s-a prezentat în fața deputaților

Cu o zi înainte de declarația în Adunarea Națională a premierului francez, Patrick Martin, președintele Medef, cea mai importantă organizație patronală, i-a trimis prim-ministrului o scrisoare în care arată propunerile asociației pentru reducerea cheltuielilor statului. Documentul a fost consultat de agenția France Presse și cuprinde o serie de propuneri pentru reducerea cheltuielilor publice înainte de aplicarea unor măsuri de creștere a taxelor și impozitelor.

Patrick Martin estimează că statul poate face economii de 30 miliarde de euro. Ce măsuri are în vedere organizația Medef? În primul rând, este vorba despre o întărire a luptei împotriva fraudei sociale estimată la 13 miliarde de euro. Acest lucru s-ar putea realiza printr-o întărire a controalelor și o mai bună coordonare între instituțiile sociale.

În al doilea rând, în Franța, funcționează 438 de agenții publice care cheltuiesc în total aproximativ 80 miliarde de euro. Președintele Medef propune un proces de fuziune a instituțiilor sau de externalizare a unor activități care ar aduce o economie bugetară de trei miliarde de euro, conform unei analize realizată de compania de consultanță EY.

În al treilea rând, tot un studiu EY arată că digitalizarea administrației publice ar genera economii bugetare de 12 miliarde de euro.

În fine, a patra sursă de economii, 800 de milioane de euro, poate veni de la schimbarea regulilor privind acordarea ajutorului social pentru lucrătorii transfrontalieri, care primesc ajutor de șomaj în Franța și contribuie în alte state în care lucrează. Patrick Martin mai cere un control mult mai riguros al absenteismului în cadrul instituțiilor publice.

Citeste si"Un discurs constructiv": Reacțiile la declarația de politică generală a premierului Michel Barnier

Președintele Medef a declarat că este gata să discute cu noul guvern o eventuală creștere a impozitelor pentru companii cu două condiții: ca statul să facă eforturi de economisire a cheltuielilor bugetare mai mari decât impozitele și taxele încasate în plus de la companii și creșterile de taxe și impozite să nu afecteze investițiile și crearea de locuri de muncă.

În ultimii ani, sub președinția lui Emmanuel Macron nivelul impozitului pe profit s-a redus treptat de la 33% la 25%. Chiar și în aceste condiții, 25% înseamnă mai mult decât media impozitului din cele 150 de state cuprinse în studiul OCDE referitor la politica fiscală la nivel global, care este de 21%.

Așadar, cea mai importantă organizație patronală franceză cere, la fel ca în România, ca, mai întâi, statul să taie din cheltuieli și abia după aceea, eventual, să crească taxele și impozitele.

Un raport publicat ieri de OECD arată că la nivel global vremea reducerilor de taxe și impozite a trecut. Urmează creșteri ale fiscalității. Un bun pretext și pentru viitorul guvern al României să umble la taxare.

Companiile și persoanele fizice nu primesc cele mai bune vești din punct de vedere fiscal. Adică, perioada de reducere a taxelor și impozitelor s-a sfârșit și tendința se inversează, respectiv urmează creșterea fiscalității. Nu ne referim specific la România, ci la o analiză a OECD referitoare la politicile fiscale la nivelul economiei globale. Studiul are un titlu sugestiv și anume „De la gestiunea de criză la prioritățile bugetare pe termen lung”.

Așadar, reducerile de taxe și impozite pentru companii și persoane fizice, măsuri luate în conjunctura pandemiei, a războiului din Ucraina și a creșterii inflației se vor inversa. Raportul OECD descrie reformele sau schimbările fiscale realizate în anul 2023, în 90 de jurisdicții, inclusiv țările OECD. Începând cu anul 2023, a fost demarat un proces de creștere a cotelor și de lărgire a bazei de impozitare.

Autorii raportului OECD precizează că se dorește crearea spațiului fiscal, adică a veniturilor bugetare, care să poată face față viitoarelor șocuri și schimbări de la nivelul economiei și societății. Este vorba despre tranziția digitală și utilizarea inteligenței artificiale, reașezarea zonelor comerciale, despre schimbările climatice și despre procesul de îmbătrânire demografică.

Raportul OECD arată că anul acesta 60 de jurisdicții fiscale au anunțat că vor aplica impozitul minim global. În ceea ce privește impozitele impuse persoanelor fizice, se conturează o tendință prin care impozitele pe venit rămân reduse, dar cresc cotele contribuțiilor sociale, pentru a face față schimbărilor demografice, creșterii costurilor din sistemul de sănătate și nevoilor de finanțare a protecției sociale.

Analiza notează că, în țările OECD, în ultimele decenii, numărul persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani s-a dublat și este de așteptat că va continua să crească. Unele state au început deja să reducă sau să renunțe la măsurile de scutire de TVA introduse cu precădere în momentul crizei energetice. Mai mult, anul trecut, șase țări au crescut cota-standard de TVA.

În schimb, mărfurile „verzi” beneficiază de un tratament fiscal special. Astfel, sunt impuse cote reduse de TVA pentru mașinile electrice sau pentru panourile solare. De asemenea, mai multe state au aplicat stimulente fiscale la achiziția unui vehicul electric și unele țări au majorat taxele pe carbon pentru a sprijini tranziția către o economie cu emisii scăzute.

Analiza OECD a calculat că pentru cele 141 de țări studiate, impozitul pe profit a urcat de la 20%, în 2022, la 21%, în anul 2023. În urmă cu 20 de ani, rata profitului era, în medie, de 28%. Șase țări au majorat cotele impozitului pe profit. De exemplu, Cehia a crescut cu două puncte procentuale la 21%, Estonia la 22%, iar Slovenia a mărit cota de la 19% la 22%.

După cum arată mediul fiscal global s-ar părea că România se încadrează perfect în evoluția descrisă în raportul OECD. Adică, și România a început să facă o lărgire a bazei de impozitare (prin renunțarea la unele facilități fiscale acordate salariaților din sectoare precum tehnologia informației, construcții, agricultură și industria alimentară) și să crească TVA la unele produse (chiar dacă nivelul cotei-standard a rămas neschimbat).

România traversează, însă, un paradox. Politicienii neagă cu vehemență că vor crește taxele sau impozitele anul viitor, în timp ce antreprenorii cred exact contrariul și anume că viitorul guvern va fi obligat să mărească fiscalitatea. Marea problemă este că ritmul creșterii economice autohtone s-a redus drastic, iar o creștere de taxe sau impozite va îngreuna mai mult situația companiilor și implicit a economiei. Este exact ca în manual care spune că atunci când economia scade sau încetinește, creșterile de taxe sau impozite nu fac decât să o afunde și mai mult.

Când Germania strănută, economia europeană se îmbolnăvește de gripă. Iar în acest moment economia germană chiar strănută, adică este în pericol să intre în recesiune. Scăderea celei mai mari economii europene ar afecta întreaga Uniunea Europeană, inclusiv România.

Economia germană continuă să îngrijoreze. Săptămâna trecută, principalele institute de cercetare germane și-au revizuit în scădere prognozele privind creșterea produsului intern brut (PIB).

Cea mai mare economie europeană, cu un PIB de 4.100 de miliarde de euro, poate tracta sau, dimpotrivă, poate încetini creșterea multor economii ale statelor membre. Germania este atât o mare exportatoare, cât și o importantă importatoare și, de aceea, evoluția economiei germane este esențială pentru majoritatea statelor europene.

Ifo, DIW, IFW, IWH și RWI. Vă spun ceva aceste acronime? Probabil că nu, dar ele reprezintă cele mai importante institute de cercetare economice germane, care toate anticipează o contracție a economiei germane. Estimările institutelor germane de cercetare spun că este posibil ca economia să aibă, anul acesta, o scădere cu 0,1%, ceea ce ar însemna al doilea an consecutiv de scădere, după ce 2023 a fost încheiat cu un minus 0,3%.

Cifrele economiei germane nu au darul să liniștească. Primul trimestru a început bine, cu un plus 0,2%, după care a urmat o scădere cu 0,1%. Deocamdată, prognoza guvernamentală pentru anul acesta rămâne la o creștere cu 0,3%, dar cifra va fi revizuită în luna octombrie a.c.

Se impune o precizare. Spre deosebire de România, unde creșterea sau scăderea economică sunt măsurate în cifre mari, în Germania, evoluția indicatorului de creștere economică se raportează la zecimale, pentru că dimensiunea economiei este cu totul alta.

Marea problemă a economiei germane este industria, tradițional un motor de creștere, care înregistrează anul acesta scăderi serioase, minus 5,5% în iulie a.c. față de anul trecut, dar nu doar atât. Consumul este la un nivel moderat, investițiile încetinesc și singura veste bună este că inflația scade.

În funcție de indicatorii folosiți, producția industrială a Germaniei a scăzut în luna iulie a.c. cu 5,5%, în timp, ce conform datelor ajustate sezonier (aceasta este statistica), scăderea a fost de numai 2,4%. Oricum ar fi, însă, tot scădere se numește.

Germania are încă un motiv de îngrijorare și anume balanța comercială. Nu este vorba, cum v-ați putea gândi, despre deficit, ci despre scăderea excedentului comercial. În luna iulie a.c., exporturile au crescut în termeni anuali cu doar cu 1,7%, în timp ce importurile au urcat cu 5,4%, din care importurile din zona euro au crescut cu 9,3%, ceea ce nu este deloc o veste rea, totuși, pentru economiile europene. Numai că excedentul comercial german a ajuns la doar 16,8 miliarde de euro, în iulie a.c, față de 20 miliarde de euro, cu o lună în urmă.

În particular, România are relații comerciale substanțiale cu Germania, o cincime din exporturile românești având ca destinație cea mai mare economie europeană. Dar, încetinirea sau chiar intrarea în recesiune a economiei germane ar avea efecte nefavorabile și asupra exporturilor românești, în sensul scăderii lor.

În ceea ce privește nivelul șomajului, datele publicate la sfârșitul săptămânii trecute, arată o stabilizare la o rată de 6%. Doar că, în ultimul an, numărul șomerilor a crescut cu aproximativ cu 179.000, iar ofertele de muncă au atins nivelul de 696.000 de joburi, cu 9% mai puțin. De exemplu, una dintre companiile-fanion ale Germaniei, Volkswagen, a anunțat că va disponibiliza personal. Experții germani vorbesc despre o schimbare radicală a pieței muncii, în sensul că presiunea este asupra profesiilor intelectuale și asupra angajaților din industrie care trebuie să își adapteze abilitățile.

În fine, institutul german IFO, arată că nivelul de încredere al antreprenorilor germani scade în continuare în septembrie, pentru a patra lună consecutivă. Iar dacă vorbim de economie, dacă încredere nu e, nimic nu e.

BERD a redus prognoza de creștere economică pentru România. Efectul încetinirii creșterii poate fi dificil pentru buget, mai ales în situația în care deficitul se estimează că va ajunge la un nivel ridicat.

Nu vă gândiți că este lipsit de importanță. Dimpotrivă. Este vorba despre ritmul creșterii produsului intern brut sau așa-numita creștere economică. Bugetul de stat este construit având ca principal indicator nivelul de creștere al PIB. Este esențială evoluția PIB pentru că pe baza analizei Ministerului Finanțelor se estimează și creșterile de venituri ale bugetului, pe diverse categorii de taxe și impozite. Evident, analiza este mai profundă ținând cont de structura PIB, dar prognoza de creștere economică este esențială pentru construcția bugetului.

Pentru bugetul pe anul acesta s-a luat în calcul o creștere a PIB cu 3,4%. Realitatea primului semestru este, însă, departe de prognoză, respectiv în primele șase luni ale acestui an creșterea economică a fost doar cu 0,7%, mult sub nivelul așteptat.

Răspunsul instituțiilor de specialitate a venit destul de repede. Comisia Națională de Studii și Prognoză, instituție de stat, a redus prognoza de creștere de anul acesta de la 3,4% la 2,8%. Ieri, într-un raport de analiză, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a coborât prognoza de creștere a economiei românești la 1,4% de la 3,2%, atât cât era estimarea în luna mai a.c.

Par doar cifre pe hârtie, dar situația este tot mai complicată pentru economia autohtonă. În același timp, se poate aduce și argumentul că uneori prognozele instituțiilor financiare internaționale nu ies. Au fost, într-adevăr, situații în care unele prognoze nu au fost confirmate de realitate.

Dar, prognozele greșite nu pot să ignore un adevăr simplu: economia românească este în pierdere de viteză având un ritm de creștere redus.

Sunt multe riscuri care apar în cazul în care creșterea economică va fi în loc de 3,4% cu numai 1,4%. Cel mai mare este că veniturile bugetare nu vor fi la nivelul înscris în buget. Ar fi o problemă dificilă, mai ales că deja veniturile bugetului sunt „umflate”, sunt supradimensionate tocmai pentru a rezulta un deficit mai mic.

Dacă veniturile vor fi mai mici, pe de o parte pentru că au fost supradimensionate la construcția bugetului, iar pe de altă parte din cauza încetinirii creșterii economice rezultatul ar putea fi dezastruos pentru buget, în sensul că va crește și mai mult deficitul bugetar.

În plus, există un întreg șir de efecte care vor apărea în cazul în care produsul intern brut nominal va fi mai mic decât cel prognozat. Toți indicatorii bugetari sunt legați de valoarea PIB. Veniturile și cheltuielile bugetare se calculează ca procentaj din PIB. Deficitul bugetar se raportează la PIB. Datoria publică este calculată în funcție de PIB. Dobânzile plătite anual sunt parte din PIB, iar alocarea de bani pentru educație se raportează la cei 6% din PIB înscriși în lege. Totul se învârte în jurul PIB-ului și de procentajul indicatorilor în PIB depinde performanța economiei în ansamblu sau pe sectoare.

Probabil, însă, că guvernul nu este prea îngrijorat de scăderea economică. Executivul știe foarte bine că datele privind creșterea economică pentru anul acesta vor fi publicate abia la în a doua jumătate a anului viitor. Ceea ce îl pune la adăpost pentru o perioadă față de calculele care ar arăta un PIB mai mic.

Cu alte cuvinte, PIB-ul mai mic decât cel prognozat pentru buget dă peste cap toate calculele indicatorilor bugetari care sunt bază de raportare pentru Uniunea Europeană.

În concluzie, un PIB mai mare sau mai mic influențează o bună parte din datele economice, inclusiv deciziile investitorilor. De aceea, încetinirea clară a creșterii economice ar trebui să le dea de gândit politicienilor aflați la guvernare. În schimb, ei se îmbată cu apă rece sperând că prognoza instituțiilor financiare va fi infirmată de practică.