Jurnal de Studiu și Rugăciune

Condiționarea negativă a viitorului îți răpește bucuria de a trăi în mijlocul unui univers încântător ce a fost adus la existență prin iubirea Omului Primordial. În schimb, printr-o atentă condiționare pozitivă a timpului ce va urma, vei dobândi imediat abnegația și curajul de a merge înainte către împlinirea frumosului tău destin. Este o reversare minunată a influențelor distructive, ce necugetat ți-au populat mintea, și o regăsire inedită a identității originare în a cărei formă ai fost întocmit înainte de a păși pe suprafața densă a pământului. Și astfel, regenerarea trupului tău devine posibilă, iar cugetul tău se înalță voios acum către stele, prinzând tonurile încântătoare ale orizontului albastru înmiresmat ce se revarsă din oceanul nemuririi, drept împlinire a drumului luminos pe care tu acum pășești cu bucurie.

Viitorul apare ca o taină profundă,

ce se deschide treptat înaintea ta,

pe măsură ce parcurgi labirintul,

aparent întortocheat al lumii.

Dar gândul tău se înalță curat către cer,

culegând cele mai nobile aspirații,

vibrând de tonurile iubirii ce se revarsă,

din orizontul încântător al nemuririi.

Și nu lași ca întunericul să te întoarcă,

din drumul drept pe care tu pășești,

având drept țintă Cetatea care nu dispare,

a Edenului de pe pământ, la fel ca la început.

Este o reluare a Marii Creații astrale,

din al cărui mister pământul s-a născut,

ca astfel, lumea cea nouă acum să apară,

prin credința celor ce trăiesc pe pământ.

Jurnal de Studiu și Rugăciune (jurnalstudiu.com)

Dorințele distructive pe Calea Adevărului apar neașteptat, dacă vei lăsa ca iluziile să-ți întunece mintea cu amăgiri ademenind spre nimicire. Dar tu abandonezi chemarea lor către hăul necuprins pentru a te îndrepta curajos către limanul liniștii cerești. Acesta este un tărâm miraculos în care ți se va descoperi menirea pe care o ai și drumul pe care trebuie să-l urmezi. Și dintr-odată, tot orizontul înconjurător se va preschimba în culorile argintii ale nemuririi și vei descoperi Edenul minunat al bucuriei. Omul Primordial te va călăuzi și te va învăța ce înseamnă neprihănirea și te va îmbrăca în mantia multicoloră a vieții fără de sfârșit.

Nu lăsa ca dorințele distructive,

să te abată de la Calea cea dreaptă,

și să te atragă în abisul necuprins,

departe de tărâmul sfânt ce te așteaptă.

Dar tu te îndrepți ferm spre Adevăr,

pășind curajos pe drumul imaculat,

al inocenței ce vine curată din cer,

drept dar minunat de la Cel Nemărginit.

Ecourile ademenitoare ale lumii,

nu te atrag prin farmecul lor înșelător,

al nălucirilor ce imediat dispar

prin dezamăgiri care amar le urmează.

Iar orizontul din jur devine plăcut,

când menții a ta dreaptă înaintare,

și ființa ta se întărește constant,

prin harul neprihănit ce din zare apare.

Jurnal de Studiu și Rugăciune (jurnalstudiu.com)

Complexitatea excesivă a stilului de viață te determină să cauți divertismentul la fiecare pas drept cale de a combate stresul pe care îl primești necurmat prin jocul năucitor al iluziilor lumii. Dar acum lași ca totul să devină simplu prin alchimia originară, a rămânerii doar în prezența verbului „a fi”. Este o taină ce te vindecă de trăirea disipată, ce se propagă și se fragmentează haotic la nesfârșit. Iar în mijlocul oazei de liniște care se va crea, te vei întâlni cu siguranță cu Omul Primordial, Cel care îți va descoperi de îndată, farmecul inegalabil al verbului „a trăi”.

Orizontul înconjurător se învolburează,

de grijile ce te târăsc neîncetat,

spre tărâmul abrupt al îngrijorării,

din care cad stâncile necurmat.

Dar cugetul tău se desprinde treptat,

de lumea iluziilor ce te împresoară,

pentru a intra pe tărâmul înmiresmat,

de trăiri luminoase și nepieritoare.

Fiindcă ai lăsat în urma ta lumea,

pentru a păși în Edenul nemuritor,

iar tumultul veacului de acum,

rămâne departe de cugetul tău.

Ești renăscut prin iubire astrală,

răsfrântă blând prin eternul Cuvânt,

revenind la ordinea primordială,

din care este alcătuit întregul pământ.

Rugăciunea de dimineață îți deschide poarta orizontului înmiresmat de roua trăirilor ce se nasc din splendoarea gândului ce se înalță către Omul din veșnicii. Este o regăsire pe tărâmul miraculos al posibilităților nesfârșite din care se desprinde suprema dorință de a trăi imaculat la nesfârșit. Iar contemplarea Celui ce zămislește viața în nemărginitul universului fără de sfârșit desface acum legătura ce te ținea în robie. Și panglica timpului se ramifică treptat prin fragmente ce se interpun și se suprapun în clipele sfinte ale invocării prezenței Celui ce-ți ridică ființa din neputință pentru a te ancora în puterea Sa fără de egal.

Rugăciunea este o invocare tăcută,

a celor mai alese trăiri și sentimente,

dezvăluind temeiul sfânt al veșniciei,

din care se țese calea destinului tău.

Și lași ca întunericul să se disperseze,

sub impactul luminii venind din infinit,

ca universul creației nesfârșite să apară,

din nou în orizontul acestui pământ.

Trăirile înnegurate se disipă treptat,

când Soarele neprihănirii iarăși apare,

topind ceața ce te-a învăluit constant,

prin razele imaculate ale regenerării.

Orice slăbiciune acum dispare,

sub puterea ce te ridică acum,

pentru a deveni o nouă ființă,

ce învinge decisiv orice obstacol.

Jurnal de Studiu și Rugăciune (jurnalstudiu.com)

Efectul nociv al anticipării negative se resimte imediat în trupul tău, dar gândul ancorat în realitatea clipei va dispersa de îndată orice trăire distructivă. Și deodată, viitorul se conturează în culorile albastre ale nemuririi, având făgăduința sfântă a transformării interioare după chipul Omului Primordial. Este o transfigurare prin care lumina alungă întunericul, iar speranța îți aduce în dar orizontul neasemuit al revenirii la starea binecuvântată din Edenul nemuririi. Și astfel, tot ce a fost estompat prin umbra uitării, revine în realitatea momentului pe care-l traversezi cu bucurie, pe drumul care duce spre împlinirea destinului ce te așteaptă prin nemărginire.

Anticiparea negativă îți distruge,

orice bucurie ce din suflet se înalță,

dar speranța neabătută a credinței,

răsfrânge lumina sa duioasă și calmă.

Drumul îți este deodată abrupt,

dacă-ți lași liberă trăirea nedreaptă,

dar fericirea ți se înalță spre nemărginit,

când mergi pe cărarea aleasă a luminii.

Fiindcă lumea aceasta se preschimbă,

după cum sunt ale tale gânduri,

iar culorile din jur ți se ivesc,

numai când ai speranță în suflet.

Totul se transformă în chip minunat,

dacă ai o cugetare aleasă,

și viața vibrează plină de elan,

peste bolta senină de albastru.

Cultivarea stăpânirii de sine constituie o condiție fundamentală a dobândirii trăsăturilor nobile de caracter, ce îți vor deschide calea pentru a avansa către împlinirea propriului destin. Și de fapt, nu există alternativă la însușirea acestei deprinderi, fiindcă ordinea reprezintă rezultatul determinat și logic al așezării armonioase al tuturor fragmentelor de realitate pe care le întâlnești, până la constituirea unui continuum indestructibil de gânduri și fapte din care să rezulte o viață trăită cu demnitate și sens pe pământ. Iar chipul Omului Primordial apare astfel în propria conștiință, conferind nimbul imortalizării în binecuvântata nemurire.

Stăpânirea de sine se cultivă,

asemenea unui ogor de mare preț,

pe care îl lucrezi cu bucurie,

în căutarea neasemuitei împliniri.

Nimic nu se obține dacă lași să cadă,

voința neputincioasă la pământ,

ci dorința ancorată în realitate,

te conduce din nou pe drumul bun.

Fiindcă orizontul Edenului perpetuu,

se descoperă pentru tine acum,

ca un târâm al necontenitului miracol,

al ordinii ce stăpânește peste tot ce-i bun.

Iar lumea se preschimbă de îndată,

când lași ca haosul să dispară pe drum,

înlocuit cu armonia care acum apare,

venind sub chipul Celui Neștiut.

Jurnal de Studiu și Rugăciune (jurnalstudiu.com)

Grădina secretă a sufletului se află ascunsă de privirile celor din jur și se descoperă de îndată ce lași ca iluziile acestei lumi să nu te mai bântuie ca astfel, să descoperi calea propriului destin. Și deodată universul se umple de culorile armoniei când pășești cu sfială pe tărâmul tainic al Edenului ce se află în cuprinsul ființei . Este o redescoperire a farmecului vieții, așa cum îl știai pe vremea când copil fiind, alergai cu bucurie pe meleagurile înmiresmate ale nemărginirii. Și de fapt, nu te-ai schimbat defel, ci doar aspectul exterior s-a tocit în contactul abraziv cu suprafața lumii, dar șansa renașterii rămâne pentru tine aceeași, de îndată ce revii cât mai des pe acest minunat tărâm al nemuririi.

Grădina tainică a sufletului tău,

nimeni nu o știe în afară de tine,

iar calea către acest paradis,

doar ție îți este descoperită.

Și dacă lași ca iluziile distructive

să nu te mai abată din cale,

locul se va umple minunat,

de realitatea zămislirii tale.

Ești un fragment de veșnicie,

nepieritor pe calea fericirii,

care se întoarce acum cu dor,

pe plaiurile sfinte ale nemărginirii.

Fiindcă există o grădină minunată,

ce vine din eternul necreat,

când lumina Celui Prea Înalt,

dădea naștere la nemurire.

Regăsirea de sine într-o lume în mișcare presupune dobândirea supremei arte de a rămâne în repausul de la începutul creației, când Domnul se pregătea să zămislească universul după chipul ascuns al Fiului Său pentru a aduce la existență armonia supremă a ordinii fără de egal a nemuririi. Și deodată privești cu uimire chipul tău cum revine la forma sa originară, înveșmântat în slava Omului Primordial, care în iubirea Sa te-a născut pentru a trăi experiența vieții la nesfârșit. Tot ce a fost rău dispare, deopotrivă cu tot ce a provocat durere, suferință și supărare pe pământ pentru a face loc binelui nemărginit, ce anihilează orice urmă a veacului întunecat.

Te regăsești acum în starea originară,

când Domnul se pregătea să rostească,

acele cuvinte miraculoase prin care lumea,

urma să apară din cuprinsul nemuririi.

Ești iarăși copilul de odinioară,

râzând de bucurie sub soarele iubirii,

ce-ți ocrotea cu blândețe pașii,

pe tărâmul minunat al nemărginirii.

Tot ce a fost rău dispare deodată,

izgonit de venirea Sfântului din veșnicii,

domnia binelui începând într-o clipă,

prin apariția unui Eden binecuvântat.

Iar firea ta acum renaște dintr-odată,

sub forma chipului menit de la început,

al destinului minunat ce te așteaptă,

pentru a păși prin viață la nesfârșit.

Arta echilibrului interior se dobândește treptat prin exercițiul zilnic al renunțării și acceptării într-un balans optim ce te readuce pe drumul autentic al destinului tău. Este o revenire la starea ta originară, când lumea strălucea în culorile curate ale fericirii, zămislită fiind minunat de un extraordinar Creator. Iar prin rămânerea în această binecuvântată stare, chipul tău se regenerează , aducând la iveală trăsăturile nemuritoare ale ființei tale binecuvântate prin iubirea Celui Prea Înalt. Și lumea devine un loc plăcut în care să locuiești cu pasiune și dor, având întotdeauna încântarea descoperirii nuanțelor nemărginite ale unei realități ce se multiplică miraculos la nesfârșit.

Echilibrul interior se naște spontan,

prin contemplarea tăcută a nemărginirii,

până la distingerea modelului desăvârșit,

din care se desprinde taina existenței.

Drumul tău devine lin și frumos,

prin rămânerea în condiția de la început,

când Marele Creator zămislea miraculos,

un pământ nou sub un cer nemuritor.

Fiindcă dezordinea nu este firească,

pentru nimic din tot ce observi în jur,

ci armonia zidită prin cuvinte sfinte,

te readuce imediat în ziua dintâi.

Schimbarea iluziei nu te mai atinge,

fiindcă ai pășit în timpul cuprinzător,

al Celui care toate le zămislește,

prin pasiune luminoasă ca la început.

A sta față în față cu tine însuți reprezintă o provocare ce trebuie asumată indiferent de circumstanțele vieții. A nu fugi de propria ta ființă, constituie o obligație ce se cere achitată la fiecare pas. Așadar, nu există un alt drum decât acela care solicită acordul naturii tale interioare pentru tot ce decizi ca să faci. Așa este corect, dar și înțelept, dacă dorești să trăiești în armonie cu legile care guvernează universul în care te găsești. Și surprinzător, sau nu, pe această cale te vei întâlni cu forma ta originară, așa cum ar fi trebuit să fii, dacă nu ar fi existat amăgirea distrugătoare a iluziei și dacă ai fi ascultat mereu de glasul Omului Primordial, călăuzindu-te blând către destinul luminos al existenței tale.

Ești fericit de fiecare dată când privești,

cu drag față de propria ta ființă,

și acționezi întotdeauna cu respect,

față de trupul ce te ajută să mergi înainte.

Și astfel, te întorci spre Cel Nemărginit,

care te-a zămislit prin căldura iubirii,

pentru a fi un om adevărat necontenit,

urmând neabătut pe calea nemuririi.

Fiindcă destinul tău se înalță maiestuos,

conform modelului de la început alcătuit,

ca în ființa ta armonios să se reflecte,

chipul luminos și blând al Celui Neștiut.

Iar drumul tău devine tot mai lin de îndată,

ce lași ca glasul iluziei să dispară treptat,

din orizontul dorinței ce acum se îndreaptă,

spre Cel ce este sfânt, necuprins și imaculat.