Școala încrederii este un nou model de școală de stat unde fiecare copil contează, profesorii au grijă de copii, directorii sunt lideri și părinții se implică.
Școala încrederii formează:
1. directorii pentru a iniția, dezvolta și susține în propria școală un proces profund de transformare;
2. profesori care prin lecțiile pe care le crează, pun copilul în centrul procesului educațional, fiind conștienți de cât de importantă este maturitatea emoțională și integritatea relațională într-o școală ca spațiu de învățare;
3. elevi conștienți de valoarea și potențialul propriu, oferindu-le abilități practice necesare în carieră și în viață;
4. părinți care cresc viitoarea generație de adulți care doresc să se dezvolte împreună, și nu în competiție cu ceilalți, care caută să-și dezvolte potențialul prin valorificarea potențialului celuilalt, care oferă, pentru că sunt recunoscători pentru ceea ce sunt și au, care sunt generoși în presupunerile despre ceilalți.
Școala încrederii a început în septembrie în peste 200 de grădinițe și școli de stat, din 36 de județe, unde învață peste 100.000 de copii și elevi, cu ajutorul a peste 10.000 de adulți din școli, printre care se numără mai mult de 7600 de cadre didactice.
Ruxandra Mercea a inițiat această Școală a Încrederii. De curând a lansat prima campanie de fundraising la nivel național pe educație, cu actori care sunt invitați să joace rolul copiilor din școlile actuale din România. Școala încrederii se poate susține printr-un sms la 8845 cu textul „încredere”.
Realizatoare: Ana Pentilescu.
Producătoare: Gabriela Mitan.
Radio România Cultural.