
Sign up to save your podcasts
Or


Cât de des porți discuții în contradictoriu?
Despre situații la birou, despre obiceiuri și stilul de viață, despre ce “ar fi bine” să mănânci sau nu, despre gradinița la care să-ți duci copilul…și lista poate continua.
Și asta se întâmplă pentru că suntem diferiți și vedem lucrurile diferit. Nimic neobișnuit până aici, am putea spune.
Până când o discuție de acest fel ne creează stări de frustrare și ne afectează comunicarea cu cei din jur. Să nu zic ne strică relațiile.
Bănuiesc ca nu e ușor si probabil de cele mai multe ori, în astfel de momente, renunți la “lupta verbală” și abandonezi subiectul. Dar rămâi cu frustrarea că nu înțelegi cum celălalt vede atât de diferit situația.
Dacă ți-aș spune că nu există părere bună sau rea, ci doar diferită.
Știu că este un subiect amplu și implică multe stări emoționale contradictorii.
Și pentru că voiam să fiu sigur că reușesc să acopăr subiectul cât pot de bine, am înregistrat un nou episod din podcastul de EQ numai despre asta.
Frica de eșec, frica de abandon, frica de vorbit in public, frica de a nu fii suficient de bun…ai tresărit la vreuna?
Primesc foarte multe întrebări despre acestea și nu numai. Adesea sunt în particular, la finalul unei conferințe, în ședințe de coaching, tocmai pentru că la oricare din ele se mai adaugă și teama de expunere. De a recunoaște că ți-e frică de ceva.
Acele frici care te blochează când ți-e lumea mai dragă, te sabotează în decizii, te fac să pierzi oameni din viața ta și te fac să crezi despre tine că nu reușești să treci de anumite limite. Acele frici de care uneori nici nu ești conștient că le ai.
Le cunosc și le-am trăit la rândul meu. Nu ești singur. 🙂
De aceea am decis ca noul episod din Podcast-ul de EQ să fie despre temeri. O să-ți împărtășesc din experiențele mele și mai ales, o să-ți spun cum m-a ajutat Inteligența Emoțională să le gestionez mai bine.
În munca pe care o fac, întâlnesc mii de oameni. Inevitabil, mi se adresează o grămadă de întrebări. Și răspund de cate ori știu și pot să o fac.
Doar că, de cele mai multe ori, răspunsurile mele rămân doar la persoana care îndraznește să întrebe. Deși, s-ar putea, ca mai multe persoane să aibă aceleași dileme.
Așa că, dragă cititorule, am plăcerea să te invit să asculți astăzi primul episod din “Podcastul de EQ”.
From the publisher's feed