Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

By RFI România
Download on the App Store

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România episodes

  • Băncile, găsite vinovate de manipularea ROBOR: Care sunt cele zece bănci vizate și cât ar trebui să plătească fiecare? (Economedia)

    Drona explodată în Portul Constanța: 8 întrebări la care Nicușor Dan nu a răspuns sau s-a eschivat (SpotMedia) - Premierul desemnat Eugen Tomac se întâlnește azi cu Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Sorin Grindeanu pentru a găsi o majoritate. PNL și USR au anunțat că nu sprijină un guvern din care face parte PSD (G4Media) - Lista miniștrilor lui Eugen Tomac. Cinci nume confirmate și două surprize, la Ministerul Muncii și la Ministerul Dezvoltării – Surse (Libertatea)

    Consiliul Concurenței a decis că 10 bănci au manipulat indicele ROBOR, folosit în calcularea creditelor românilor și a firmelor, și a dat o sancțiune record în istoria instituției, în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro). Instituția acuză băncile de coordonarea comportamentului. Economedia scrie care sunt cele zece bănci vizate și cât ar trebui să plătească fiecare. Publicația consemnează de asemenea reacțiile băncilor.

    Unicredit, vizată de o amendă de 431 de milioane de lei: Decizia este injustă și nefundamentată. Vom prezenta dovezi incontestabile de nevinovăție.

    BRD, sancționată cu 412 milioane de lei: „Respectarea riguroasă a cadrului de reglementare a condus, în mod paradoxal, la o sancțiune”

    Banca Transilvania: „Vom contesta decizia, adresându-ne instanțelor și autorităților”.

    Cristian Hostiuc, director editorial ZF, atrage atenția că în toată lumea, băncile sunt inamicul public numărul unu sau doi, alături de politicieni, mai ales când preţurile cresc, când inflaţia este mare şi dobânzile cresc, când sunt vremuri economice grele.

    "Având în vedere că băncile au anunţat că vor contesta decizia Consiliului Concurenţei, procesul ROBOR ar putea dura între 2-3 ani, conform avocaţilor din piaţă, la Curtea de Apel şi apoi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Până acum, Consiliul Concurenţei are o reputaţie bună în instanţă, cu o rată de succes în procese de peste 80%, conform avocaţilor care s-au confruntat cu această instituţie în instanţe.

    Miza fiind foarte mare, Consiliul Concurenţei ar trebui să aibă foarte multe dovezi factuale care să demonstreze că băncile, adică cei din Trezorerii, s-au înţeles cum să coteze ROBOR-ul, cum să-l urce şi să-l scadă în funcţie de anumite evenimente.

    Dar mai mult decât atât, Consiliul Concurenţei trebuie să demonstreze că mecanismul de stabilire a ROBOR nu este bun, după ce peste 20 de ani a fost bun".

    Profit.ro informează că avocatul Gheorghe Piperea, europarlamentar AUR, care s-a făcut remarcat după criza financiară prin procesele colective împotriva băncilor, îndeamnă clienții băncilor să ceară despăgubiri în urma deciziei Consiliului Concurenței de a sancționa o presupusă coordonare a traderilor în afara legii. Piperea susține că ROBOR ar fi fost crescut artificial cu 2-3 puncte procentuale și ratele umflate cu 20-25% în ultimii opt ani, lucruri care nu reies însă din comunicatul Concurenței, care menționează „variații de dimensiunea unei fracțiuni de procent”, și nici din evoluțiile dobânzilor interbancare în raport cu dobânzile BNR.

    Drona explodată în Portul Constanța: 8 întrebări la care Nicușor Dan nu a răspuns sau s-a eschivat (SpotMedia)

    Președintele Nicușor Dan a confirmat, după ședința de la Constanța cu instituțiile de securitate și apărare, că drona care s-a autodetonat în Portul Constanța era ucraineană, făcea parte dintr-un grup de patru drone maritime scăpate de sub control și era încărcată cu explozibil. A mai spus că autoritățile române au fost informate dimineața, că primele echipe de specialiști au ajuns la fața locului la ora 6:47 și că zona a fost evacuată înainte de explozie.

    Dincolo de aceste confirmări, însă, declarațiile șefului statului au lăsat deschise mai multe întrebări esențiale.

    • cum a ajuns drona până în Portul Constanța;
    • de ce nu a fost detectată mai devreme;
    • ce misiune aveau cele patru drone ucrainene;
    • dacă au fost bruiate, deturnate sau doar scăpate de sub control;
    • de ce Ucraina a anunțat atât de târziu autodetonarea;
    • cine avea responsabilitatea tehnică și operațională de a observa drona;
    • cine coordonează, în mod clar, un astfel de incident;
    • dacă România știa că nava posibil vizată era pe o listă ucraineană;
    • dacă lipsa unor echipamente adecvate este o vulnerabilitate punctuală sau una sistemică.

    spotmedia.ro a publicat duminică dimineaţă o documentare despre navele din așa-numita flotă fantomă a Rusiei care au ajuns în porturi românești sau în apropierea apelor teritoriale ale României.

    Pentru Kiev, aceste nave sunt ținte. Unele au fost deja lovite sau distruse în Marea Neagră.

    La peste 10 ore de la publicarea articolului, ministrul demis al Apărării, Radu Miruță, a reacționat pe Facebook.

    Ministrul a transmis că subiectul este serios, dar că trebuie discutat „pe baza faptelor, nu a speculațiilor”.

    Apoi, a precizat că „niciuna dintre cele 6 nave nu se afla pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene sau ale SUA în momentul în care a intrat ori a ieșit din portul Constanța.

    Premierul desemnat Eugen Tomac se întâlnește azi cu Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Sorin Grindeanu pentru a găsi o majoritate. PNL și USR au anunțat că nu sprijină un guvern din care face parte PSD (G4Media)

    Premierul desemnat Eugen Tomac începe astăzi discuțiile cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern, în urma desemnării făcute de președintele României, Nicușor Dan. Potrivit programului anunțat duminică, Tomac va avea consultări succesive cu reprezentanții PNL, USR și PSD, întâlnirile urmând să se desfășoare la sediile formațiunilor politice.

    Liberalii vor fi primii la discuții de la ora 11:00. Ulterior, de la ora 14:00, premierul desemnat se va întâlni cu delegația USR, iar de la ora 17:00 sunt programate consultările cu reprezentanții PSD.

    G4Media reamintește că Tomac are la dispoziție 10 zile începând din 5 iunie, adică până luni, 15 iunie, pentru a cere un vot în Parlament.

    Lista miniștrilor lui Eugen Tomac. Cinci nume confirmate și două surprize, la Ministerul Muncii și la Ministerul Dezvoltării – Surse (Libertatea)

    Cinci nume de miniștri sunt bătute în cuie pentru viitorul Guvern pe care premierul desemnat Eugen Tomac îl creionează în aceste zile, au declarat duminică dimineață, 7 iunie, surse politice pentru Libertatea.

    Surprizele vin de la Ministerul Muncii, unde va fi propusă Diana Morar, și de la Ministerul Dezvoltării, unde va fi propus sociologul Vladimir Ionaș, potrivit informațiilor Libertatea. Pe lista celor confirmați figurează:

    • Luca Niculescu la Ministerul de Externe;
    • Sorin Costreie la Ministerul Educației;
    • Adrian Papahagi la Ministerul Culturii.

    În privința celorlalte ministere, lucrurile nu sunt certe și încă sunt discuții. Totuși, conform surselor Libertatea, variantele Ștefan Busnatu și Cătălin Cîrstoiu, vehiculate în presă pentru Ministerul Sănătății, nu mai sunt de actualitate.

    Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor, vehiculată de o parte a presei pentru postul de ministru al Sănătății în Executivul pe care premierul desemnat Eugen Tomac îl pregătește, a transmis duminică, 7 iunie, că nu ar accepta o astfel de propunere. Dar Poiană a făcut aceste precizări fără să fi primit vreo ofertă, conform informațiilor Libertatea.

    La ce ne putem aştepta de la un nou Guvern? Analist: „Este semnul unei noi poziționări: președintele vs. partide” (Adevărul)

    „Adevărul” a discutat cu analistul politic Cristian Andrei despre șansele ca un eventual guvern tehnic să funcționeze fără presiuni politice majore. În opinia sa, principala provocare este ca noul cabinet să nu fie perceput doar ca un executiv de sacrificiu.

    Noul Executiv ar urma să își înceapă activitatea într-un context complicat, marcat de presiunea reducerii deficitului și de obligația continuării reformelor asumate prin PNRR. Chiar dacă vacanța parlamentară poate oferi temporar mai mult spațiu de manevră Guvernului, influența partidelor nu va dispărea.

    În opinia lui Cristian Andrei, marile negocieri politice vor fi coordonate de la Palatul Cotroceni, iar supraviețuirea Guvernului va depinde în mare măsură de relația cu președintele.

    6 min
  • Critici în Europa după discursul lui Pete Hegseth la aniversarea Zilei Z

    Presa internațională comentează discursul secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, rostit la festivitățile ocazionate de cea de-a 82-a aniversări a debarcării din Ziua Z. Hegseth a profitat de moment pentru a reitera atacul de lungă durată al administrației americane asupra politicilor europene de imigrație. Comentatorii privesc și către forumul economic al lui Putin de la Sankt Petersburg, perturbat de dronele ucrainene.

    Le Figaro notează că Secretarul Apărării al SUA a afirmat la festivitatea din Normandia că „pacea este garantată doar prin putere”, abținându-se în discursul său, rostit în prezența omoloagei sale franceze, Catherine Vautrin, de la orice mențiune explicită a conflictelor în curs de desfășurare din Iran, Ucraina sau orice altă regiune a lumii.

    Ziarul belgian La Libre transmite la rândul său că Hegseth a făcut aluzie la o amenințare pe care o reprezintă imigrația pentru „civilizația occidentală”, făcând o analogie cu debarcările din Normandia de acum 82 de ani.

    Citeste siAproape uitați... Eroii care au înregistrat imagini în timpul debarcării din Normandia

    După cum relatează The Guardian, discursul lui Pete Hegseth despre imigrație, a fost condamnat drept „stupid și grotesc” de către istorici și activiști.

    Istoricul, autorul și prezentatorul de televiziune englez Simon Schama l-a descris ca fiind „un fel special de dezgust: un amestec de surditate istorică, stupiditate grotescă și o importanță de sine comic de ridicolă”.

    „Atâta prostie”, a scris pe rețelele de socializare Anders Åslund, economist suedez și fost cercetător senior la Atlantic Council. „«Suntem alături de aliații noștri!» Nu, nu sunteți alături de ei. Tocmai i-ați atacat. Politicile de imigrare sunt chestiuni interne.”

    Citeste siComandoul Kieffer - francezii care au participat la debarcarea din Normandia

    Åslund a criticat recenta decizie a lui Hegseth de a lipsi de la o reuniune cheie a NATO și promisiunile lui Donald Trump de a reduce numărul de trupe din Europa. „Nu știe Hegseth că cel mai nesigur «aliat» sunt, de departe, SUA?”, a spus el.

    Davos-ul lui Putin

    La Sankt Petersburg, „Davos-ul lui Putin” s-a încheiat așa cum a început, sub un baraj de drone ucrainene, citim în Le Monde.

    Orașul natal al președintelui rus a fost vizat de peste o sută de drone ucrainene sâmbătă, 6 iunie, ultima zi a Forumului Economic Internațional. Prezent în ziua precedentă, Vladimir Putin respinsese oferta președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a avea o întâlnire pentru inițierea negocierilor de pace.

    Politico amintește că ”Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg este un eveniment folosit de Kremlin pentru a prezenta economia Rusiei și a atrage investiții străine. Acesta este adesea supranumit „Davos-ul lui Putin”.

    Atacurile Kievului au avut loc la câteva ore după ce Putin a refuzat să se întâlnească cu președintele Ucrainei, Zelenski, care îi trimisese o scrisoare în care cerea discuții de pace”.

    Iar BBC transmite că forumul, ”conceput pentru a atrage investiții străine în țară, a atras mii de invitați din 130 de țări, inclusiv o delegație americană discretă - prima din ultimii ani.

    În scrisoarea sa deschisă adresată lui Putin de joi, Zelenski a cerut un armistițiu și negocieri față în față cu liderul rus pentru a pune capăt războiului, care a început odată cu invazia la scară largă a Rusiei în 2022”.

    4 min
  • Băncile, prinse cu „ROBOR-ul în sac”

    Verdictul a fost dat. Consiliul Concurenței a amendat 11 bănci cu o sumă totală de 710 milioane de euro. Sunt două lucruri care surprind. Pe de o parte, suma amenzilor este cea mai mare penalizare din istoria instituției, dar justificată de legislația specifică domeniului concurenței care permite amenzi raportate la veniturile totale ale companiilor.

    Pe de altă parte, în ultimele două luni, raportul Consiliului Concurenței a fost criticat constant chiar de către voci care te-ai aștepta să rămână într-o zonă a opiniilor neutre. Mai exact, în luna aprilie a.c., Consiliul Concurenței a transmis băncilor comerciale și băncii centrale raportul privind concluziile investigației referitoare la înțelegeri de piață pentru creșterea ROBOR. Nu este de mirare că toate băncile vizate au declarat prin reprezentanți că au acționat corect, conform legii.

    Au fost, însă, interesante intervențiile băncii centrale. Însuși guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a simțit nevoia să se exprime. Explicațiile au fost pe jumătate tehnice și pe jumătate critice. Astfel, Isărescu a vorbit atât despre masivitatea raportului (care are 800 de pagini, cu tot cu anexe), cât și despre piața interbancară care este cureaua de transmisie în economie a deciziilor de politică monetară. Și tot guvernatorul BNR s-a întrebat retoric: „de ce dacă ROBOR ar fi fost manipulat în sus de niște șmecheri, de ce a scăzut recent cu 2%?”.

    Tot de la BNR a mai intervenit pe marginea raportului și Cristian Popa, membru în Consiliul de administrație al BNR, care a mers tot pe ideea guvernatorului explicând funcționare pieței, dar folosind și o comparație sugestivă atunci când a spus că dacă mergi la piață să vinzi cartofi te uiți și la alte tarabe să vezi ce preț au.

    Nu aș merge până acolo încât să spun că intervențiile și-au dorit să pună presiune asupra deciziei finale a conducerii Consiliului Concurenței. Dar, explicațiile reprezentanților băncii centrale au fost făcute în mod evident doar din punctul de vedere al sistemului bancar.

    Când, de fapt, raportul Consiliului Concurenței era despre altceva și anume despre nerespectarea regulilor de concurență. Nivelul amenzilor, durata investigației (aproape patru ani), metodele cunoscute ale inspectorilor instituției ne spun că există dovezi suficiente care arată că a fost o înțelegere pentru a crește ROBOR în favoarea băncilor și în defavoarea consumatorilor.

    Există și oameni care primesc o confirmare. De exemplu, duetul Daniel Zamfir - Gheorghe Piperea exultă. Actualul senator Daniel Zamfir a inițiat schimbarea ROBOR cu IRCC, care în esență modifica modul de calcul de la ofertele din piață la tranzacțiile efectiv încheiate și dobânzile la care s-au realizat.

    Actualul europarlamentar Gheorghe Piperea a dus adevărate lupte în justiție cu băncile, ca avocat, pe tema comisioanelor abuzive sau a creditelor în monede exotice, profitabile pentru ambele părți, adică și pentru clienți și pentru avocat. De altfel, Gheorghe Piperea și-a arătat deja, pe o rețea socială, disponibilitatea să îi asiste pe cei care vor dori să recupereze sumele de bani pe care le-au pierdut din cauza înțelegerilor pentru creșterea dobânzilor ROBOR.

    Vin vremuri grele pentru bănci. Investigația Consiliului Concurenței este cu totul altceva față de amenzile date în urmă cu trei ani de ANPC. Atunci, Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor a contestat o metodă clasică de calcul a ratelor la credite, iar băncile câștigă proces după proces în instanță. De altfel, toți specialiștii au zâmbit larg când au văzut abordarea ANPC.

    Acum este mult diferit. Băncile vor contesta în justiție investigația Consiliului Concurenței, dar privind istoricul instituției șansele de câștig pentru bănci sunt incerte. Mai mult, este posibil să existe un val de litigii care să vină de la clienți care se consideră prejudiciați. Complicat.

    5 min
  • Drona maritimă care a explodat în portul Constanța este a Ucrainei

     Forțele navale ale Kievului au recunoscut că au pierdut-o în misiune. Pe de alta parte responsabili ucraineni au transmis transmit ca drona a fost bruiata de rusi. Autoritățile au informat că nu mai există niciun risc pentru populație, iar decizia de evacuare a plajelor a fost sistată. Anterior, peste 3.000 de turiști fuseseră îndepărtați de pe plajele din Tulcea și Constanța.

     

    Misiunea (aproape) imposibilă a premierului desemnat Tomac

    Avem un premier desemnat, in persoana lui Eugen Tomac. Acesta va incepe discutii cu partidele pentru formarea unei majoritati. Cat de dificile se vor dovedi negocierile si cum se pozitioneaza in acest moment principalele forte politice, discutam imediat.  

    În Armenia au loc duminică alegeri legislative cruciale pentru viitorul ţării

    Partidul premierului Nikol Paşinian este dat mare favorit, dar scrutinul are loc într-un climat de maximă polarizare între pro-occidentali şi pro-ruşi.  

    44 min
  • Jérôme France – le business comme une route loin devant

    Dans un monde où les frontières économiques se déplacent aussi vite que les voitures de course, il y a des gens qui choisissent de vivre la vitesse autrement: en construisant, pas en fuyant. Jérôme France est de ceux‑là.

    Entrepreneur français installé à Bucarest depuis des années, fondateur du groupe EMI, il a transformé la Roumanie en terrain de jeu pour ses affaires, mais aussi en pays d’adoption pour sa famille. Sur les circuits de montagne, où il domine les compétitions et s’attaque même à la mythique course de Pikes Peak, dans le Colorado, Jérôme apprend ce que le business lui rappelle tous les jours : lire la route loin devant, gérer le risque, garder son sang‑froid quand tout va très vite.

    Ce mélange de sport automobile, d’entrepreneuriat et de vie à la roumaine, c’est exactement ce dont nous allons parler aujourd’hui dans « Nous venons du futur » : comment un Français venu pour le travail a fini par construire ici un avenir et ce que ses bolides de course lui apprennent sur le futur de ce pays.

    Vous pouvez en savoir plus sur lui et sur ses projets à l’adresse : emi.ro

    30 min
  • Cel mai mic mare festival de jazz din România a ajuns la ediția a XVI-a

    Între 4 și 7 iunie, în grădina boemă a veteranului club de jazz de pe Calea Victoriei vor avea loc 8 concerte cu artiști locali și internaționali. Despre acest eveniment ne vorbește astăzi, Rozana Mihalache de la Green Hours.
     

    Yumi Ito, o voce particulară a jazz-ului contemporan, pianistul italian Giovanni Guidi, cu un sunet atât de distinct-poetic, trio-ul românesc Mindthegap, care se remarcă puternic pe scena locală, violoncelistul francez Vincent Courtois și saxofonistul italian Francesco Bearzatti, ambii pentru a doua oară în programul festivalului, alături de alți artiști valoroși de pe scena europeană de jazz, ne vor răsfăța și - poate - reimagina lumile interioare.

    "Identitatea vizuală a ediției din acest an este semnată de același Victor Bartiș, designerul care a creat simbolul festivalului - omul-trompetă cu 7 degete - și este inspirată de René Magritte. Trăim vremuri suprarealiste, se cere o notă pe măsură. Green Hours JAZZ Fest XVI nu ar fi putut prinde contur fără sprijinul extraordinar și carte blanche-ul partenerilor instituționali care ne-au fost alături ani de-a rândul și cărora le suntem recunoscători: EUNIC, Ambasada Elveției în România și Swiss Sponsors’ Fund, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Liszt, Institutul Italian de Cultură, Goethe-Institut, Forumul Cultural Austriac.", spune Rozana Mihalache, director artistic Green Hours.

    24 min
  • Un spectacol despre bullying si o expozitie despre simboluri nationale

    În data de 1 iunie adolescenți din Sulina și Isaccea improvizează la centrul CINETic al UNATC într-un spectacol despre bullying și sprijin emoțional, realizat prin metoda T-NET despre care ne-a vorbit Alexandru Berceanu.

    Iar galeristul George Plesu si antropologul Alexandru Balasescu ne-au introdus in ambianta expoziției „Țesuturi ale apartenenței” de la 2/3 Galeria.

    28 min
  • Lynx Festival la Brasov

    LYNX festival, primul și singurul festival din România dedicat exclusiv fotografiei și filmului documentar de natură, se desfasoara la Brasov pana pe 7 iunie. Am stat de vorba cu regizorul Dan Dinu, director artistic al festivalului, despre programul editiei si despre Delta Salbatica, cel mai recent film al sau, care va fi prezentat in premiera pe 5 iunie.

    35 min

About Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

From the publisher's feed

Ascultați programele și podcasturi RFI România. Podcasturi, interviuri, dosare, invitați - RFI

More shows like Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

Global News Podcast by BBC World Service

Global News Podcast

7,574 Listeners

Economist Podcasts by The Economist

Economist Podcasts

4,097 Listeners

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România by RFI România

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

2 Listeners

George Buhnici | #IGDLCC by George BUHNICI

George Buhnici | #IGDLCC

25 Listeners

Recorder Talks by Recorder

Recorder Talks

22 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Catalin Striblea, Radu Paraschivescu, Radu Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

11 Listeners

Știrile Recorder by Știrile Recorder

Știrile Recorder

3 Listeners

Judecata de Acum by Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

Judecata de Acum

3 Listeners

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru by Rock FM

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru

0 Listeners