Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

By RFI România
Download on the App Store

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România episodes

  • Controversele legate de noua siglă a lui Dinamo

    Schimbarea de identitate plănuită de Dinamo i-a enervat la culme pe legendele clubului, dar și pe suporterii „câinilor”, pe cale să declanșeze o revoltă în toată regula din cauza noii sigle lansate de Andrei Nicolescu. Președintele clubului se apără susținând că decizia a fost luată în urma unei consultări atente.  Fanii au împânzit internetul cu variante de sigle și cer anularea celei propuse de conducere.

    Dinamo a anunțat că începând de la 1 iulie va funcționa cu o siglă nouă, mai modernă și minimalistă. Motivul e pragmatic: sigla veche nu mai poate fi folosită pentru că marca aparține ACS FC Dinamo, societatea controlată de Nicolae Badea intrată în faliment. Dispare deci varianta din 2004, cu cei doi câini roșii deveniți, între timp, aproape sinonimi cu clubul și apare o siglă cu un „D” caligrafic reinterpretat, scos din zona simbolurilor vechi ale clubului și împins în prezent, în care este integrat din profil și un banal cap de câine. Noua identitate vizuală a clubului a generat o opoziție puternică a suporterilor dinamoviști, care amenință cu o revoltă în toată regula, chiar cu proteste de stradă.

    Peluza Cătălin Hîldan : „Nicolescu este un clovn”

    Președintele-acționar Andrei Nicolescu a fost luat la țintă de fanii din Peluza Cătălin Hîldan, care l-au asemănat pe conducătorul lui Dinamo cu un clovn. Legendele clubului și foștii conducători sunt și ei oripilați. Cornel Dinu, cu 6 titluri cucerite ca jucător și două ca antrenor, consideră că ceea ce s-a întâmplat reprezintă „amprenta veneticilor și impostorilor” ajunși să conducă destinele clubului. Dinu a reacționat chiar vulgar, atunci când a fost întrebat despre noua siglă a clubului, spunând că aceasta a fost făcută de un imbecil și seamănă cu o  virgulă cu răhăței!” Fostul internațional și selecționer adaugă că ar fi insistat pe simbolul „câinilor roșii”:

    “Dinamo se identifică prin câinii roșii, dacă vrei să scapi de istoria cu D-ul slav, o faci prin câinii roșii, ăsta e trecutul de atașament teribil față de suporteri, de condițiile clubului și de soarta lui. Iar asta reprezintă loialitatea și, dacă vrei, credința prin care câinii își respectă stăpânii, asta e emblema lui Dinamo. Trăirile jucătorilor care au scris istorie, care s-au identificat prin loialitatea câinilor față de stăpân. Stăpânul fiind chiar D-ul istoric și câinii cei care am slujit Dinamo”.

    Cristi Borcea: „Poză de Playboy!”

    Fostul conducător al roș-albilor, Cristi Borcea, a avut un discurs contondent la adresa actualei conduceri vizavi de schimbarea siglei pe care o asemuiește cu o poză de Playboy.

    „Se răsucesc în mormânt clasicii lui Dinamo! Cum să faci așa ceva? Cuuum?! Am fost și noi la conducere, am fost echipa deceniului în prima ligă, trofee după trofee, am făcut greșeli, dar nu așa ceva! Am crezut că au mai multă minte cei de acum”.

    Fostul portar Florin Prunea a trecut chiar la jigniri spunând că sigla este urâtă rău și este făcută după chipul și asemănarea lui Nicolescu.

     „Uitați-vă atent și o să vedeți! Am rămas frapat. Ce face ăsta, mă? Își face sigla lui? Pe cuvântul meu de onoare. M-a sunat lumea din Italia, din Spania, m-au sunat să am și eu o poziție. Mă uit la siglă și nu știu despre ce este vorba”

    Ovidiu Hrin, un cunoscut grafician din România, cu 25 de ani de experiență în branding și sisteme complexe de comunicare vizuală, este de părere că noua siglă pare neînchegată.

    „Întreg desenul îți lasă senzația că fiecare element știe ce ar vrea să fie, dar nu prea știe ce caută lângă celelalte. Ca și cum în spatele designerului se aflau 3 sau chiar 4 voci distincte care fiecare își doreau câte ceva”.

    Fanii lui Dinamo: „Și ChatGPT o face mai bine”

    Furioși după ce Nicolescu a anunțat schimbarea de la 1 iulie, fanii dinamoviști au venit cu mai multe propuneri de sigle pe care le-au aruncat în social media, forțând întoarcerea deciziei. Profitând de accesul la tehnologie și de inteligența artificială, suporterii „câinilor” au creat mai multe embleme pe care le consideră mai bune decât cea prezentată de conducere.

    Andrei Nicolescu: „Știam că reacțiile vor fi negative la început”

    Confruntat cu criticile primite de proiectul pe care l-a condus, Andrei Nicolescu a insistat că la procesul de creație a noii sigle „au participat jurnaliști, legende, fanii lui Dinamo, cei din peluză, acționari, oameni din club”.

    „Fiecare și-a exprimat opinia despre cum vede Dinamo, cum îl simt, care sunt amintirile, multe chestii care țin de un proces de rebranding corect, structurat și care a continuat cu o identitate de brand, un manual de brand, după care a continuat în ultimele 6 luni cu înregistrarea mărcii, pentru că este un proces foarte anevoios și destul de riguros”.

    Nicolescu nu pare să aibă vreo urmă de dubiu sau să fi lăsat cale de întoarcere: „Știam că reacțiile vor fi negative la început, așa s-a întâmplat și la Juventus, dar ușor, ușor lumea se va așeza”.

    De văzut dacă fanii lui Dinamo se vor calma sau vor trece la proteste și mai mari. Deocamdată aceștia nu apreciază deloc noua siglă mai ales că schimbul de identitate vizuală a venit imediat după înfrângerea contestată de la Craiova. E ca și cum ai pune sare pe rană.

    6 min
  • Regele a murit. Trăiască Regele! (Ziarul Financiar)

    A jonglat Nicușor Dan căderea lui Ilie Bolojan? (DW) - Moștenirea lui Bolojan după 10 luni: reforma pensiilor magistraților și cea mai mare corecție fiscală din Europa, cu prețul majorării TVA (Adevărul) - Ce urmează după moțiunea care a trântit Guvernul Bolojan: „Cetățenii iubesc circul, dar sunt dezgustați de consecințele lui. Decepția politică va spori” (HotNews)

    Guvernul Bolojan a picat. Șansa PNL-USR / Eroarea PSD și a președintelui Nicușor Dan (G4Media)

    PSD, aliat cu partidul extremist AUR, ajutat din umbră de președintele Nicușor Dan, a demis marți, 5 mai, Guvernul Bolojan, din care partidul condus de Sorin Grindeanu a făcut parte timp de aproape zece luni. Cele două partide n-au reușit să explice convingător de ce s-au aliat politic împotriva unui premier reformist, pro-european, decis să facă curățenie în companiile de stat, în sectorul energetic, în administrația centrală și locală.

    De azi înainte, este problema PSD și a președintelui Nicușor Dan să găsească o majoritate și un premier care să conducă țara într-un context economic și internațional dificil.

    În schimb, au creat un adversar politic redutabil în opoziție: Ilie Bolojan. Discursul său din Parlament a arătat tuturor un politician veritabil, de forță. De la Traian Băsescu încoace, dreapta nu a mai avut un lider de anvergura lui Bolojan, scrie jurnalistul Dan Tăpălagă pe pagina G4Media.

    A jonglat Nicușor Dan căderea lui Ilie Bolojan? (DW)

    Miza liberalilor și a USR ar fi, pe termen mediu și lung, o majoritate la alegerile din 2028 și un președinte cu adevărat reformator pentru 2029. Nicușor Dan și-a pierdut nu doar încrederea alegătorilor săi, dar și pe cea a liderilor PNL și USR, prin felul în care a rezolvat numirile din justiție și această criză declanșată de social-democrați.

    Neimplicarea președintelui de partea reformiștilor, abandonarea lui Ilie Bolojan și chiar încurajarea celorlalți înainte de votul moțiunii de cenzură de azi arată direcția în care vrea să meargă Nicușor Dan. Președintele a spus aseară, când încă PNL și USR mai căutau o majoritate pentru Bolojan, că „are în cap” toate soluțiile și că în orice variantă va fi vorba despre un guvern pro-european.

    Nu a vorbit niciun moment despre menținerea cabinetului condus de Ilie Bolojan, fiindcă această rezolvare nu făcea parte dintre cele agreate de președinte. Poate și fiindcă premierul demis avea aproape aceeași susținere în sondajele de opinie ca Nicușor Dan, cu diferența că Ilie Bolojan făcuse o mare parte din reforma austerității de care era nevoie pentru ca România să continue să fie finanțată din afară prin împrumuturi la dobânzi mici.

    Analiza semnată de jurnalista Sabina Fati, integral pe pagina DW.

    Moștenirea lui Bolojan după 10 luni: reforma pensiilor magistraților și cea mai mare corecție fiscală din Europa, cu prețul majorării TVA (Adevărul)

    Ilie Bolojan a petrecut 10 luni în funcția de prim-ministru, timp în care Guvernul a fost nevoit să adopte acțiuni dure de reducere a deficitului bugetar, inclusiv majorarea cotei standard de TVA, de la 19% la 21%, o măsură din cauza căreia a intrat în coliziune cu președintele Nicușor Dan. De asemenea, executivul a adoptat reforma administrației publice, care prevede concedierea a peste 10.000 de bugetari, dar și cea privind pensiile speciale ale magistraților. 

    Pe larg în Adevărul.

    Ce urmează după moțiunea care a trântit Guvernul Bolojan: „Cetățenii iubesc circul, dar sunt dezgustați de consecințele lui. Decepția politică va spori” (HotNews)

    „Bolojan a pierdut, dar mi se pare că are un viitor politic ca «reformist», spune profesorul de ştiinţe politice Cristian Preda, într-un interviu pentru publicul HotNews. 

    Profesorul Cristian Preda mai spune că PSD pierde enorm prin asocierea cu AUR, în timp ce PNL pare să fi intrat într-un „divorț” politic de social-democrați. Profesorul de științe politice crede că votul moțiunii bruiază delimitarea dintre partidele „pro-europene” și „antisistem”.

    Preda vorbește și despre viitorul politic al lui Ilie Bolojan după pierderea guvernării, dar și despre rolul președintelui Nicușor Dan, despre care spune că ar fi trebuit să avertizeze public PSD atunci când partidul a încălcat înțelegerea din coaliție.

    Regele a murit. Trăiască Regele! (Ziarul Financiar)

    Expresia de mai sus era una comună, în vremea regilor şi însemna continuitate a monarhiei. Indiferent de moartea regelui, cineva îi urma la tron. Şi că nimic grav nu se întâmplă. Plecarea guvernului lui Ilie Bolojan este, cumva, astfel văzută. 

    Bursa a crescut, după demiterea guvernului, în loc să scadă, cum se întâmplă în crizele politice. Leul s-a depreciat, dar nu dramatic.

    Căderea guvernului Bolojan a dus ieri cursul valutar oficial la un nou maxim istoric - 5,22 lei/euro. Nu ştim încă cât a plătit BNR pentru a susţine acest curs. Şi nici dacă, deliberat, îl lasă să scadă. Problema este că totul se va vedea în inflaţie.

    Cine va fi viitorul premier, ce va face el? Ce decizii va lua? Nu ştim azi. Ce ştim este că premierul Bolojan a fost demis cu un vot masiv, cu 50 de voturi peste ceea ce era necesar.

    Acum rolul principal îi revine preşedintelui Nicuşor Dan. El este cel care propune parlamentului un premier care, mai apoi, formează guvernul. Acum se va vedea ce talent politic are preşedintele. Pentru că situaţia politică este foarte complicată, scrie jurnalistul ZF Iulian Anghel.

    5 min
  • Europenii testează cum este să te aperi fără ajutorul SUA

    Statele membre ale Uniunii Europene iau tot mai în serios scenariul în care Cei 27 vor fi în situația de a se apăra în comun în fața unei agresiuni externe. Un astfel de exercițiu, confidențial, ar fi avut loc la începutul acestei săptămâni, dezvăluie Euronews.

    În Tratatul Uniunii Europene există Articolul 42.7 care prevede că, dacă un stat membru este „victima unei agresiuni armate” pe teritoriul său, celelalte țări ale UE au o „obligație de ajutor și asistență”. Un fel de reflectare a celebrului Articol 5 din Tratatul NATO.

    Până acum, această prevedere din Tratatul UE a rămas în umbra celei din actul fondator al Alianței Atlantice, o structură militară considerată cu mult mai puternică, mai ales având în vedere participarea Statelor Unite.

    Iată însă că lucrurile încep să se schimbe odată cu comportamentul ambiguu al președintelui Donald Trump.

    Acesta a pus sub semnul întrebării viabilitatea NATO și chiar viitorul participării Americii în alianță. A criticat deschis membri ai Alianței și a anunțat retragerea unor contingente militare americane din Europa.

    A oprit finanțarea Ucrainei și a susținut formule de încheiere a războiului favorabile Rusiei și amenințătoare pentru securitatea Europei.

    Același Donald Trump și-a reiterat amenințările cu anexarea Groenlandei, fără a exclude capturarea forțată a insulei arctice.

    „Exercițiu confidențial”

    În acest context, spune Euronews, europenii au trecut de la dezbaterea politică la acțiuni în structurile formale ale UE.

    Problema apărării colective a fost discutată luni după-amiază într-o reuniune cu ușile închise a Comitetului Politic și de Securitate - un organism al ambasadorilor responsabil pentru afaceri externe și chestiuni de securitate - potrivit mai multor oficiali UE citați de rețeaua europeană de televiziune.

    Unul dintre aceștia a confirmat întâlnirea, dar a refuzat să comenteze mai departe, descriind-o drept un „exercițiu confidențial”.

    Citeste siComisarul UE pentru Apărare propune o forță militară europeană com+---+-+-+-+-ună. "Nimic nu mai este exclus" (Analist)

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, a cărui țară deține președinția rotativă a Uniunii, a condus inițiativa adresată liderilor UE pentru a stabili cum s-ar aplica concret clauza de apărare reciprocă.

    Serviciul European de Acțiune Externă, care prezidează exercițiul de simulare, lucrează, de asemenea, la un raport privind modul în care vor funcționa procesele.

    Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a clarificat anterior pentru Euronews că exercițiul simulat va cuprinde trei scenarii.

    Primul ar fi un atac asupra unei țări a UE care nu este aliată NATO, cum ar fi Austria, Cipru, Irlanda sau Malta. Al doilea, un atac asupra unei țări care este membră a UE și NATO, pentru a se vedea cum se aplică clauzele de apărare. Ultimul este un atac hibrid, care se situează sub pragul de răspuns al NATO.

    Clauza de apărare reciprocă a UE a mai fost invocată o singură data în istoria UE. Franța a făcut-o în 2015, în urma atacurilor teroriste de la Paris.

    Statele membre ale UE au răspuns solicitării în unanimitate, oferind schimb de informații și ajutor logistic.

     

     

    Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

    4 min
  • Criza din buzunarul oamenilor și din conturile firmelor

    Pe la jumătatea lunii aprilie a.c., un amic s-a hotărât să își vândă mașina. Vroia de mult să o schimbe și nu a stat prea mult pe gânduri când a găsit un cumpărător care i-a plătit 10.000 euro. Bineînțeles, în lei. Cursul de schimb la care s-a făcut tranzacția a fost cel oficial de 5,09 lei pentru un euro, adică amicul a încasat 50.900 de lei. Intenția era să își cumpere o altă mașină, dar cu aceeași bani. Norocul i-a surâs ieri, când a găsit o mașină care i-a plăcut, tot cu 10.000 euro, doar că pentru a o achita a trebuit să mai pună niște bani, adică 1.200 de lei. Cei 10.000 de euro au însemnat ieri, 52.100 lei, la un curs de schimb de 5,21 lei.

    Ce s-a întâmplat în două săptămâni? A apărut criza politică și leul s-a devalorizat. Este doar un exemplu care poate părea minor. Doar că amicul meu nu a fost deloc mulțumit că a trebuit să completeze cei 10.000 de euro cu încă 1.200 de lei.

    Dincolo de evoluția cursului de schimb leu-euro, criza politică declanșată la jumătatea lunii aprilie a.c. a avut efecte mai complicate. Concret, România a ajuns foarte rapid să aibă cele mai mari costuri de împrumut din regiune. Titlurile de stat la termen de 10 ani, care reprezintă indicatorul de referință pentru percepția investitorilor, în special a celor străini, au ajuns la un randament de 7,40%.

    La sfârșitul lunii februarie a.c., atunci când nu se punea problema declanșării unei crize politice, randamentul titlurilor de stat la 10 ani era de 6,40%. Cu alte cuvinte, într-o lună de zile dobânda a crescut cu 1%. Strategia de administrare a datoriei publice publicată de Ministerul Finanțelor la sfârșitul anului trecut arată că o creștere a randamentului cu un punct procentual conduce la creșterea plăților anuale în contul datoriei în moneda națională cu 4,7 miliarde de lei și cu cinci miliarde de lei pentru datoria în valută. În total, este vorba despre aproximativ 10 miliarde de lei.

    Să facem o comparație: în 12 aprilie a.c., randamentul titlurilor de stat românești era egal cu cel al Ungariei, respectiv 6,75%. Ce s-a întâmplat în două săptămâni? Alegerile parlamentare din Ungaria au dus la scăderea randamentului până la 6,02%, în timp ce criza politică din România a urcat costurile de împrumut până la 7,40%.

    De altfel, România are cele mai ridicate randamente la titlurile de stat la 10 ani. Cehia era ieri la 4,90% , Polonia la 5,83%, Slovacia, care face parte din zona euro, la 3,75%.

    În fine, Grecia, care a cunoscut criza majoră din anii 2008-2012, care și-a echilibrat bugetul de stat, dar are în continuare o datorie publică de 145% din PIB, Grecia care a rămas în zona euro, se împrumută astăzi la un cost de 3,84%, aproape la jumătate față de România.

    Să adăugăm că doar în luna aprilie a.c. rezerva valutară a BNR a scăzut cu două miliarde de euro, în condițiile în care criza politică și implicit dinamica pieței valutare s-au întins pe numai două săptămâni. Rezerva valutară a BNR va fi pusă, în continuare, sub presiune până când se va găsi o soluție politică stabilă de guvernare.

    Surpriza pozitivă, neașteptată, a fost evoluția de ieri de la Bursa de Valori București, respectiv după un început de zi în scădere a urmat o revenire pe plus. Desigur, pot fi formulate multe explicații pentru creșterea indicilor bursieri de ieri, dar poate cea mai valabilă este aceea că investitorii au găsit momentul să cumpere acțiuni la un preț redus, după scăderile din ultimele zile.

    Indiferent de ziua de ieri de la Bursa de valori, incertitudinile din politică și economie rămân la un nivel înalt. De aceea, evoluțiile pe piața valutară, pe piața de capital sau pe piața financiară vor fi imprevizibile. În aceste condiții, economia reală trebuie să se pregătească de zile, săptămâni sau luni complicate.

    5 min
  • Presa internațională: Simion, artizanul căderii guvernului, viitor incert

    Guvernul pro-european de la București a căzut prin conlucrarea dintre social-democrați și extrema dreaptă. Dar ce se va întâmâpla de aici înainte de greu de prevăzut – iată primele reacții ale presei internaționale după succesul moțiunii de cenzură împotriva cabinetului Bolojan.

    ”Guvernul român se prăbușește, semănând îndoieli cu privire la reformele fiscale”, titrează Bloomberg.

    Căderea guvernului Bolojan ar putea bloca reformele necesare pentru a reduce deficitul bugetar al țării, cel mai mare din UE.

    Associated Press amintește că efortul comun a fost lansat săptămâna trecută, când Partidul Social Democrat (PSD), de stânga, care s-a retras din coaliție la sfârșitul lunii aprilie, și partidul de opoziție de extremă dreapta, Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR), au depus moțiunea la Parlament.

     

    ”Ce se va întâmpla acum, după ce Bolojan a căzut, nu este atât de clar”, notează Deutsche Welle.  

    Negocierile  ”ar putea chiar să ducă la aceeași alianță cvadripartidă ca înainte - deoarece toate cele patru partide sunt necesare pentru a revendica o majoritate stabilă.

    Președintele Nicușor Dan a încercat luni să-i asigure pe reporteri și pe alți lideri europeni reuniți în Armenia că va lucra pentru a menține stabilitatea și disciplina fiscală.

    Moneda românească, leul, a scăzut ușor în valoare față de euro în ultimele zile, pe fondul incertitudinii”.

    Le Monde amintește  că ”partidele de centru-dreapta au criticat vehement decizia PSD de a se alia cu Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR), de extremă dreaptă, acuzândui pe social-democrați că se abat de la calea pro-europeană.

    Aproximativ 30 de ONG-uri au cerut Partidului Socialiștilor Europeni (PES) să excludă PSD din rândurile sale dacă menține această alianță, în timp ce un senator PSD a părăsit partidul în semn de protest. PSD, la rândul său, susține că nu există „niciun acord politic post-moțiune” cu extrema dreaptă, ci doar „un obiectiv comun” de a răsturna guvernul Bolojan”.

    Potrivit analizei Politico, ”Simion este considerat pe scară largă creierul din spatele căderii lui Bolojan. Partidul său de extremă dreapta este în creștere în sondaje, iar șansele sale sunt susceptibile de a se îmbunătăți și mai mult într-o perioadă de instabilitate prelungită, care va amenința perspectivele economice deja precare ale țării.

    România trebuie să finalizeze reforme cheie până în august pentru a debloca aproximativ 11 miliarde de euro din fondurile UE. Dacă nu își pune ordine în finanțele publice, s-ar putea confrunta și cu o retrogradare a ratingului de credit.

    Liderul de extremă dreapta a cerut alegeri anticipate, însă acestea  sunt considerate puțin probabile.

    O posibilitate este ca liberalii și socialiștii lui Bolojan să formeze un nou parteneriat sub un tehnocrat independent.

    O altă posibilitate este ca Bolojan să fie ales să conducă un guvern minoritar, lăsând PSD în opoziție alături de parlamentarii de extremă dreapta ai lui Simion”.

    4 min
  • Bolojan a picat. Ce anunț va face președintele Nicușor Dan

    Declaratie de presa de la aceasta ora a presedintelui Nicusor Dan dupa ce Guvernul Bolojan a picat. Motiunea de cenzura PSD-AUR a trecut cu 281 de voturi. Presedintele este asteptat sa cheme partidele la consultari. Rămâne de văzut din ce partid va desemna seful statului un candidat pentru funcția de premier și mai ales cu ce variante se vor duce formatiunile la intalnirea de la Cotroceni.

     

    Liberalii au votat împotriva refacerii Coaliției cu PSD  

    Desi liberalii au fost impartiti intre a reface Coalitia cu PSD si intrarea in opozitie, conducerea partidului a votat impotriva continuarii colaborarii cu social-democratii: au fost 34 de voturi pentru, 10 abțineri, 0 voturi împotrivă . De partea sa, Sorin Grindeanu spune ca va merge la negocierile cu presedintele cu mesajul clar ca PSD doreste reconstructia Coalitiei cu PNL. Timp in care, leul si-a continuat trendul descendent si a depasit un nou prag psihologic. BNR a anunţat pentru astazi un curs de 5,21 lei pentru un euro.  

    Analist moldovean: "Moscovei îi convine o eventuală răcire a relației dintre Chișinău și București"

    Si tot in aceasta seara despre asteptarile societatii civile dupa votul de azi. Surprindem si cum se reflecta caderea guvernului Bolojan in Republica Moldova. Votul de astazi este văzut cu ochi buni de Rusia. Moscovei îi convine o eventuală răcire a relației dintre Chișinău și București dar și o schimbare de atitudine față de Ucraina, spune comentatorul moldovean, Nicolae Negru.  Il veti asculta mai tarziu.    

    45 min
  • Mircea Fechet, deputat PNL, despre moțiunea de cenzură PSD-AUR

    Scenariul unui Guvern minoritar nu mai există astăzi pentru PNL, declară într-un interviu la RFI deputatul liberal Mircea Fechet, care precizează că vorbește în nume personal. El critică moțiunea de cenzură PSD-AUR.

    Mircea Fechet, despre moțiunea de cenzură PSD-AUR: ”Cred că din păcate, există șanse mari ca acest Guvern să fie răsturnat prin moțiunea de cenzură (...), însă trebuie să așteptăm până se numără toate bilele din urne și încă nu mi-am pierdut speranța că astăzi s-ar putea să avem o surpriză plăcută”.

    Despre un Guvern minoritar: ”Scenariul unui Guvern minoritar este spulberat astăzi de această moțiune de cenzură, pentru că dacă ar fi existat înțelegere pentru un astfel de Guvern, nu am fi fost astăzi puși în situația în care să rămânem fără Cabinet”.

    Despre PSD: ”Există și scenariul în care PNL să susțină un Guvern minoritar din care să nu facă parte (...) și PSD-ul să își asume o guvernare rapid, începând de săptămâna viitoare, dacă se poate”.

    16 min

About Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

From the publisher's feed

Ascultați programele și podcasturi RFI România. Podcasturi, interviuri, dosare, invitați - RFI

More shows like Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

Global News Podcast by BBC World Service

Global News Podcast

7,594 Listeners

Economist Podcasts by The Economist

Economist Podcasts

4,097 Listeners

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România by RFI România

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

2 Listeners

George Buhnici | #IGDLCC by George BUHNICI

George Buhnici | #IGDLCC

25 Listeners

Recorder Talks by Recorder

Recorder Talks

22 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Catalin Striblea, Radu Paraschivescu, Radu Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

11 Listeners

Știrile Recorder by Știrile Recorder

Știrile Recorder

3 Listeners

Judecata de Acum by Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

Judecata de Acum

3 Listeners

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru by Rock FM

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru

0 Listeners