
Sign up to save your podcasts
Or


Guvernul obligă persoanele fizice cu „activități economice” să întocmească și să transmită facturi electronice. Este un obiectiv realist? Sigur, este un program complet nepregătit.
În urmă cu vreo două săptămâni, pe un grup de WhatsApp al unei publicații cu care colaborez s-a născut o mică revoltă. Șefii le cereau colaboratorilor să se înregistreze la ANAF în spațiul privat virtual (SPV). Fără nicio altă explicație.
Oamenii s-au impacientat și au reacționat. Au sunat la cunoștințele pe care le aveau la ANAF și au întrebat ce poate însemna acest lucru, iar răspunsul funcționarilor fiscului a fost clar: persoanele fizice nu pot emite facturi. Atunci, colaboratorii media au crezut că li se pregătește ceva, obligația de a-și înființa o firmă sau de a se înregistra ca persoane fizice autorizate și se gândeau că vor avea nevoie de un contabil, de softuri specializate și multe altele. Cu alte cuvinte, alți bani, altă distracție.
De fapt, lucrurile stau altfel și ele explodează acum, la sfârșitul lunii ianuarie a.c. Concret, prin ordonanța trenuleț apărută anul trecut, cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, se introducea o nouă prevedere legislativă. Tradusă ea suna așa: toate persoanele fizice care au „activități economice” trebuie să se înscrie în Registrul RO e-factura și apoi să emită factură electronică. Primul pas pentru a te înscrie în registru era acela de a te înregistra în spațiul privat virtual de la ANAF.
Mai exact, ordonanța trenuleț a venit cu o revoluție fiscală. Adică, obligă persoanele fizice care desfășoară „activități economice” să emită facturi electronice, bineînțeles, sub incidența Registrului RO e-factura.
Dacă asta nu este o schimbare fiscală extraordinară, atunci care ar putea fi? Să obligi un milion, două sau trei milioane de persoane care fac „activități economice” să se înroleze în SPV, să se înregistreze în registrul e-factura, să facă facturi și să le trimită beneficiarilor nu este deloc simplu. În special, într-o țară cu o educație economică precară. Mai ales într-o țară în care, cu câțiva ani în urmă, un fost șef al ANAF nu știa să completeze o factură.
Citeste siReguli noi pentru cei cu drepturi de autor | Cum emiți factură electronică
Pentru o lucrare atât de amplă ar fi fost nevoie de o campanie de informare care să se deruleze cel puțin un an de zile, pentru ca oamenii care au „activități economice” să știe ce au de făcut.
A vorbit vreodată premierul României despre faptul că guvernul pune câteva milioane de cetățeni să facă facturi electronice? A scos șeful ANAF vreun cuvințel despre cum pot să facă e-facturi contribuabilii persoane fizice? A explicat vreodată ministrul finanțelor că există o nouă prevedere legală care obligă milioane de oameni să facă facturi electronice? A fost vreun ministru din guvernul României care a „ciripit” ceva despre schimbarea legislativă? Nici vorbă.
Tot guvernul a tăcut mâlc și a mers pe ideea că milioane de cetățeni vor citi ordonanța trenuleț între Crăciun și Revelion, vor înțelege paragrafele legale care îi obligă să facă factură și la o săptămână de la Sărbătoarea Sfântului Ion vor fi deja înrolați în SPV, vor fi gata înregistrați în registrul e-factura și se vor grăbi să facă facturile electronice și să le trimită în sistemul ANAF. Ar fi hilar, dacă nu ar fi revoltător. S-a mers pe ideea comodă că necunoașterea legii nu este o scuză pentru nerespectarea ei.
Încă un detaliu: milioane de cetățeni cu „activități economice” - să zicem, șoferi de companii de ridesharig, mici agricultori, crescători clandestini de porci, zugravi amatori, frizeri ambulanți, mecanici auto care lucrează în garaje, meseriași care fac mobilă în podul casei, cofetari amatori, comercianți online – ar fi trebuit să se înregistreze în registrul e-factura până la 15 ianuarie a.c. Ridicol. Tot până la 15 ianuarie a.c. ar fi trebuit să intre în vigoare procedura privind organizarea și înscrierea în registrul e-factura prin ordin al președintelui ANAF. Doar că ordinul era în transparență publică abia în data de 15 ianuarie a.c.. La final, trebuie să declar următoarele: în calitate de jurnalist am pledat întotdeauna pentru măsuri care să reducă evaziunea mare sau mică (acesta este, probabil, scopul facturării electronice), nu sunt afectat în niciun fel de această legislație, nu sunt consultant fiscal, deci ar putea să existe unele devieri de cifre sau de interpretare. Dar, să crezi că în două săptămâni poți obliga milioane de cetățeni să facă facturi electronice este o dovadă nu doar de naivitate, ci de-a dreptul o lipsă de realism economic.
Premierul Ilie Bolojan„nu exclude” un guvern minoritar, fara PSD, însă a subliniat că „nu e o ipoteză de lucru” și că „e de dorit să avem stabilitate politică”. Intr-un interviu acordat postului nostru, el a vorbit și despre atacurile venite din partea liderilor social-democrati, despre care a spus că „trec peste o anumită limită” și „nu ajută la rezultatele Guvernului”.
Maia Sandu a venit cu clarificări privind opțiunea sa de vot în cazul unui referendum privind reunirea cu RomâniaÎn cadrul sesiunii Consiliului Europei, sefa statului a sugerat că nu vrea ca Republica Moldova să ajungă sub „ocupația Rusiei”, acesta fiind motivul pentru care a spus ca ar vota DA in cazul unei consultari populare. Sefa statului a cerut accelerarea procedurilor de aderare la UE.
Agenti ai Serviciului de Imigrare si Control Vamal vor fi trimisi în Italia, în perioada Jocurilor Olimpice de IarnăAnuntul a starnit deja reactii. Ordinea şi siguranţa publică pe teritoriul italian sunt garantate de statul italian", a transmis ministrul de Interne. Va reamintesc, doi cetățeni americani au fost uciși în Minnesota în incidente separate în care au fost implicați agenți federali.
UE și India au semnat o înțelegere comercială istorică, în contextul în care cele două părţi încearcă să se protejeze împotriva relaţiilor instabile cu SUAUE şi India comercializează deja bunuri şi servicii în valoare de peste 180 de miliarde euro pe an, susţinând aproape 800 000 de locuri de muncă în blocul comunitar.
Institutul Italian de Cultură din București prezintă pe 29 ianuarie 2026 la ora 19.00, în Aleea Alexandru 41, București, documentarul "Sindromul Italia", un documentar care scoate la iveală un adevărat fenomen medico-social, un film care vorbește despre o boală ignorată de societate, o boala care le afectează pe îngrijitoarele plecate la munca in strainătate. Vorbim despre documentarul "Sindromul Italia", cu producătoarea Cristina Iordache.
Filmul vorbește despre complexitatea Sindromului Italia, o boală ignorată de mass-media care le afectează pe îngrijitoarele din alte țări, un rezultat direct al condițiilor grele de viață și de muncă. Multe femei sunt forțate să-și părăsească țările de origine, casele, familiile și emigrează în căutarea unui loc de muncă pentru a încerca să le asigure un viitor mai bun copiilor lor, lăsați adesea în grija bunicilor sau singuri. Multe dintre ele devin îngrijitoare și îi îngrijesc pe bătrânii noștri. Documentarul explorează totodată și provocările integrării culturale, evidențiind impactul profund pe care îl au asupra acestor femei și asupra familiilor lor.
Filmul pornește de la povestea a doi psihiatri ucraineni care în 2005 au început să observe niște simptome recurente de suferință psihică la foarte multe femei din Europa de Est care se întorceau din Italia: insomnie, anxietate, depresie, atacuri de panică și, în cazurile mai grave, halucinații și tendințe de sinucidere. Aceste femei aveau ceva în comun: toate lucrau ca îngrijitoare. Cei doi psihiatri au denumit această afecțiune Sindromul Italia. Documentarul urmărește viața Corinei, o femeie afectată de acest sindrom după mai mulți ani de muncă în Italia și care încearcă încet-încet să-și reconstruiastă viața după multe suferințe și pe cea a Nataliei, o femeie care trăiește pe propria-i piele condițiile dure de lucru ca îngrijitoare în Italia, izolată la mii de chilometri depărtare de copiii ei, singură. Două femei care se reflectă permanent una în cealaltă și care luptă cu toată ființa pentru un alt fel de viitor.
"Sindromul Italia" este un documentar regizat de Ettore Mengozzi, avându-l ca director de imagine pe Giacomo Betti. Este o co-producție Bloom Media House (Italia) și East Movies (Romania) și e susținut de MIC (Ministerul Culturii din Italia), de Emilia Romagna Film Commission și de Institutul Italian de Cultură din București. Producători executivi: Marco Chiappa și Francesca Cimolai (Bloom Media House).
Regizorul Ettore Mengozzi s-a născut la Arezzo în 1989. După licența în Psihologie obținută în 2012 s-a înscris la Civica Scuola di Cinema Luchino Visconti din Milano absolvită în 2016. A pus bazele colectivului Super35 cu care a scris și a regizat mai multe videoclipuri, spoturi publicitare și scurtmetraje. În 2018, cu scurtmetrajul Sirena a câștigat concursul Campari-Created by Passion, iar în 2019 a regizat scurtmetrajul Briciole, distribuit de Esen Studios și selecționat la mai multe festivaluri internaționale. În paralel cu cariera de regizor, continuă ca autor, realizând mai ales câteva podcasturi începând din 2021. Dintre acestea: „The italian job”, „I Will Survive” și „Fantasma – il caso Unabomber”. În 2023 a colaborat ca autor la realizarea podcastului Elisa True Crime „Delitti invisibili”. Sindromul Italia este primul său lungmetraj.
"Sindromul Italia" a fost selectat la BIO TO B (BIOGRAFILM) Pitch 2022 și la Balkan Documentary Center Discovery Workshop 2022.
Premierul Ilie Bolojan a acordat un interviu RFI, în care a vorbit despre reforma administrației publice, tensiunile din coaliție, relația cu Republica Moldova și vizita la Berlin.
Ilie Bolojan, despre reforma administrației publice și măsurile de relansare economică: ”Până la finalul acestei săptămâni, vom lua o decizie cu privire la modul în care cele două proiecte de legi vor fi trecute prin Parlament. Există posibilitatea angajării răspunderii sau adoptarea prin Ordonanţă de Orgenţă şi vom închide acest lucru până la finalul acestei săptămâni, în aşa fel încât în cel mai scurt timp posibil să putem demara procedura de promovare a acestor legi”.
Despre tensiunile din coaliție: ”Aritmetica parlamentară de astăzi ne duce către situația în care dacă dorim să avem o stabilitate politică, dacă vrem să avem o majoritate stabilă, care este o condiție necesară pentru astfel de măsuri care nu sunt populare, subliniez, ai nevoie de partidele care pot face această majoritate și în mod evident aceste partide, așa cum este formată această coaliție, sunt necesare pentru a avea această majoritate”.
Întrebat despre un eventual Guvern minoritar: ”Într-o situație de criză politică, am mai ajuns la guverne minoritare. Nu exclud că în perioada următoare nu se pot întâmpla astfel de lucruri, dar cred că pentru țara noastră este de dorit să avem o stabilitate politică, este de dorit să avem politici predictibile și comportamente responsabile ale partidelor politice (...). Nu am vrut să spun că asta este o ipoteză de lucru, am vrut să vă spun că atunci când apar crize politice, în situații de Parlament pulverizat, la un moment dat, guvernarea poate să funcționeze și sub forma unui Guvern minoritar, dar acest lucru nu este de dorit, ar fi o situație limită și eu, personal, nu încurajez această situație, atâta timp cât este posibil, indiferent cine este premier, ca să ne înțelegem bine”.
Cum ar vota Ilie Bolojan la un eventual referendum pentru unirea României cu Republica Moldova: ”În condițiile în care s-ar pune problema unui astfel de referendum și în țara noastră, eu aș vota DA”.
Dacă îți propui în 2026 să faci și mișcare și să depinzi cât mai puțin de mașini sau alte mijloace de transport, împrietenește-te cu bicicletele sau trotinetele.
Chiar dacă orașele noastre nu au încă cea mai prietenoasă infrastructură pentru două roți, poți plănui un traseu care să te facă să te simți în siguranță – un mix de străzi mai liniștite cu traversări de parcuri, în funcție de zonele parcurse.
Nu uita că dincolo de emisii reduse, e o manieră de a economisi bani și timp, mai ales în orele de vârf. Poate chiar și mulți nervi, dacă ne gândim, dincolo de trafic, și la înghesuiala din autobuze sau metrouri, mai ales dimineața și seara...
Ce se întâmplă în America? Presa internațională consideră că moartea lui Alex Pretti, bărbatul ucis de forțele ICE în Minneapolis, reprezintă un punct de cotitură în mandatul lui Donald Trump. Dar metoda lui Trump își are admiratorii săi și în Franța.
The Wall Street Journal crede că moartea lui Alex Pretti „este cel mai grav incident de până acum și devine un dezastru moral și politic pentru președinția lui Trump”. Ziarul consideră că „este timpul ca ICE să ia o pauză în Minneapolis”.
La rândul său, The Washington Post vede „un punct de cotitură în al doilea mandat al președintelui Donald Trump” și se întreabă în ce măsură, ”dacă Trump nu își schimbă singur cursul, republicanii din Congres ar putea să-l salveze de el însuși”. (Sursa: Courrier International).
”Da, este fascism”, citim în The Atlantic.
”Până de curând, credeam că este un termen care trebuie evitat. Dar acum, asemănările sunt prea multe și prea puternice pentru a fi negate”.
Die Zeit, citat de Eurotopics, își exprimă îngrijorarea:
„Există persoane care vorbesc despre contra-violență. ... Despre grupuri armate de stânga din Statele Unite care se pregătesc de luptă. Acestea sunt momente amețitoare. Un președinte care nu cunoaște granițe. Bărbați mascați care nu sunt responsabili în fața nimănui. Un oraș care ripostează cu demnitate și solidaritate.
Și un număr mic de activiști radicali de stânga care nu mai par legați de principiul non-violenței. Acest tip de situație, atât de complexă și periculoasă, este ceea ce numim o furtună perfectă.”
”O demonstrație de forță nu înlocuiește legitimitatea”, notează la rândul său publicația greacă Liberal. Când aplicarea legii seamănă cu un raid militar, când folosirea forței este mai degrabă un reflex decât o ultimă soluție, guvernul nu „aplică” ordinea. Ci creează rezistență”. (Sursa: Eurotopics).
Libération observă că, în Franța, există figuri de extremă dreapta gata să imite ICE și metodele lui Trump:
”De la Marion Maréchal la Eric Zemmour, mai multe personalități vor să importe deportările în masă și raidurile poliției americane de imigrare, a căror brutalitate uneori mortală nu o condamnă.
De pildă, Marion Maréchal, al cărei partid Identitate-Libertăți (IDL) este un aliat al Reuniunii Naționale și care a declarat luni, la France Inter, că președintele american demonstrează „că voința politică poate triumfa asupra tehno-birocrației”.
Eric Zemmour, președintele Reconquête, consideră că sistemul lui Trump ”va trebui adaptat structurilor franceze, dar va trebui să fim nemiloși”, a afirmat el la BFM.
Deloc surprinzător, influencerul de extremă dreapta Damien Rieu, care este și asistent parlamentar și fost membru al mișcării Generation Identity, dizolvată din cauza rasismului și violenței sale, a publicat duminică o postare lungă în care laudă statisticile ICE, citând surse guvernamentale americane.
Sutele de mii de arestări și deportări - în ciuda faptului că ignoră numeroasele eșecuri rasiste - îl entuziasmează în mod clar. La fel și cele „1,9 milioane” de „plecări voluntare” ale străinilor, o cifră neverificabilă provenită din propaganda lui Trump.
Acorduri uitate într-un colț, pe etajeră. România colaborează militar cu China și a colaborat cu Rusia până în decembrie 2025 (Europa Liberă) - Sectorul cărbunelui din România a înghițit subvenții de aproape 1 miliard de lei în ultimii cinci ani. De ce mai ținem în viață centralele care produc cea mai scumpă și mai poluantă energie? (Economedia) - Cât costă, de fapt, să trăiești singur în București în 2026. Bugetul lunar al unui tânăr fără ajutor de la părinți (Libertatea) - Un tren numit eternitate. De ce nu ajunge niciodată la timp cursa CFR Călători care tocmai a avut 10 ore întârziere (HotNews)
Blindaj aerian pentru România. Sistemele de rachete ce urmează a fi luate prin programul SAFE schimbă radical securitatea națională (Adevărul)România își propune să sprijine semnificativ relansarea și extinderea industriei regionale de apărare, implicând programe în domeniile terestru, aerian, maritim, cibernetic și al mobilității. Acestea includ achiziționarea și/sau producția locală de vehicule blindate, camioane logistice, elicoptere, sisteme de apărare aeriană și antirachetă, nave de patrulare navală, muniții de rezervă, drone și infrastructură critică cu dublă utilizare.
21 de proiecte care au legătură cu Ministerul Apărării Naționale, care totalizează 9,53 miliarde de euro. Printre ele, se numără trei Sisteme de rachete sol-aer cu rază medie, care îmbunătățesc interoperabilitatea cu NATO, dar și o Navă de patrulare maritimă (OPV). O astfel de navă poate fi echipată cu senzori și sisteme de luptă moderne, nu doar cu armament ușor. În configurațiile analizate apar radare 3D de supraveghere aeriană și de suprafață, sonare pentru lupta antisubmarin la nivel de bază și capacitatea de a integra lansatoare de rachete, fie pentru apărare antiaeriană cu rază scurtă, fie pentru angajarea țintelor de suprafață. Acest lucru le diferențiază fundamental de patrulele simple, a explicat pentru „Adevărul” analistul politico-militar Alexandru Grumaz.
Acorduri uitate într-un colț, pe etajeră. România colaborează militar cu China și a colaborat cu Rusia până în decembrie 2025 (Europa Liberă)În 2022, NATO a publicat un nou Concept Strategic care, pentru prima dată, a calificat Republica Populară Chineză (RPC) drept o preocupare serioasă și o potențială amenințare. În același document, Rusia este definită drept „cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa securității aliaților și a stabilității în zona euro-atlantică”.
Patru ani mai târziu, România, țară membră NATO din 2004, are încă în vigoare un Acord de cooperare militară semnat în 1999, între Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale din Republica Populară Chineză.
Acordul este postat pe site-ul ministerului, alături de alte încă 45 de documente similare, majoritatea cu țări europene, membre NATO, anunță Europa Liberă.
Acordul de colaborare militară cu Rusia a încetat, dar abia în decembrie 2025, la inițiativa Moscovei, printr-o notificare ce privește și alte state NATO.
Sectorul cărbunelui din România a înghițit subvenții de aproape 1 miliard de lei în ultimii cinci ani. De ce mai ținem în viață centralele care produc cea mai scumpă și mai poluantă energie? (Economedia)Sectorul minier și al producerii de energie din cărbune a primit în total subvenții de 899,2 milioane de lei începând cu anul 2021 și până la finalul anului 2025, din bugetul statului, arată datele furnizate de Ministerul Energiei la solicitarea Economedia.
O parte din aceste sume au fost alocate pentru plata certificatelor de emisii de dioxid de carbon, în contextul în care termocentralele pe cărbune sunt extrem de poluante. Acest lucru face ca energia din cărbune să fie și cea mai scumpă, întrucât, la costurile de producție, se mai adaugă și costurile cu certificatele de carbon.
Cât costă, de fapt, să trăiești singur în București în 2026. Bugetul lunar al unui tânăr fără ajutor de la părinți (Libertatea)În 2026, traiul pe cont propriu în Capitală este un test de rezistență financiară. Totul într-o simulare Libertatea.
Chiria rămâne cea mai mare cheltuială. la aceasta se adaugă utilitățile (întreținere, electricitate, gaz, internet, telefon). Iar cheltuielile „invizibile”, de la medicamente la reparații sau ieșiri în oraș, ajung să destabilizeze un buget aparent bine calculat.
Mâncarea este a doua cea mai mare cheltuială, dar și una dintre cele mai flexibile, însă și mai frustrante. În teorie, poți economisi gătind. Mergând la piață și cumpărând produse de la producătorii locali, cumpărând carne de la carmangerii etc. În practică, timpul, oboseala și prețurile tot mai mari fac ca bugetul alimentar să fie greu de controlat.
Cum arată un calcul final?
Total lunar: aproximativ 5.000-5.200 de lei, bani cu care „Nu trăiești, doar reziști”.
Mulți tineri descriu viața pe cont propriu nu ca pe o experiență de independență, ci ca pe o cursă continuă. „La final de lună nu mă gândesc ce pot face, ci ce mai pot tăia”, spune un tânăr de 29 de ani.
Un tren numit eternitate. De ce nu ajunge niciodată la timp cursa CFR Călători care tocmai a avut 10 ore întârziere (HotNews)
Pe 9 ianuarie, trenul IR 79 Budapesta – București a făcut 26 de ore, după ce două locomotive s-au defectat pe drum. Nu e o întâmplare izolată. Acest tren întârzie zi de zi, cel mai adesea între o oră și două ore, iar în ultimele 50 de zile nu a ajuns niciodată la timp în Capitală.
Dintre cele opt mari magistrale feroviare, cea cu numărul 100, București – Timișoara, a decăzut cel mai mult în ultimii 30 de ani.
Trenul Muntenia întârzie aproape zi de zi măcar 100 de minute.
Întârzierile sunt mai mari când afară este foarte frig și se defectează unele instalații feroviare sau alte trenuri.
Pe larg, pe pagina HotNews.
From the publisher's feed

7,578 Listeners

4 Listeners

354 Listeners

22 Listeners

10 Listeners

3 Listeners