
Sign up to save your podcasts
Or


Moldova, România și Ucraina fac un pas spre o cooperare economică mai strânsă, într-un moment în care războiul și viitorul reconstrucției Ucrainei redesenează prioritățile regiunii. La Chișinău va fi creată o Cameră de Comerț și Industrie trilaterală, iar invitatul nostru de astăzi, avocatul de business Eduard Digore, lider al grupului de lucru trilateral care pregătește lansarea proiectului, vorbește la RFI despre rolul acestei inițiative. Un interviu realizat de Liliana Barbăroșie.
Temele ediției:- Un politician din Republica Moldova a fost în Lviv și s-a filmat pe social media povestind că viața de acolo este pașnică și nu ar exista drone. Asta deși Lvivul a fost atacat de multe ori cu drone rusești. Autoritățile din Ucraina au aflat despre clip. Ce decizie au luat, ne spune jurnalistul Euronews România, Vitalie Cojocari, în „Cronica lui Vitalie”.
- Negocierile de la Abu-Dhabi. În căutarea unei formule de a ieși din război. Rubrica Impact Regional semnată de Angela Grămadă. Atât SUA, cât și Ucraina au calificat discuțiile de la Abu-Dhabi drept „constructive”, fără a detalia prea mult rezultatele. Negocierile vor continua la începutul lunii februarie.
- Dispar manuscrisele! De Ziua internațională a scrisului de mână, corespondenta RFI la Iași, Violeta Cincu, a stat de vorbă cu scriitorul de la Chișinău, Iulian Ciocan, care își scrie cărțile de mână, și scriitorului și criticului literar Bogdan Crețu care recunoaște că scrisul la laptop este mai eficient, dar și mai departe de ceea ce a însemnat în trecut a scrie o carte. Experții spun că scrisul de mână activează zone specifice din creier responsabile pentru memorie și învățare.
- Președinta Maia Sandu a efectuat o vizită în Polonia, iar duminică a mers la Muzeul masacrului de la Katyn.
- Guvernul de la Chișinău anunță lansarea consultărilor publice pentru pregătirea reformei administrației publice locale.
- Toate școlile din Chișinău sunt închise astăzi, din cauza poleiului care face periculoasă circulația transportului, dar și a pietonilor.
Știrile zilei:Președinta Maia Sandu a efectuat o vizită în Polonia, iar duminică a mers la Muzeul masacrului de la Katyn. Muzeul documentează masacrul din 1940, din regiunea Smolensk, Rusia, unde 22.000 de ofițeri și intelectuali polonezi au fost uciși de regimul sovietic, iar adevărul a fost ascuns zeci de ani.
„Este un loc care te obligă să taci și să asculți istoria așa cum a fost”, a scris Maia Sandu pe rețele e de socializare.
“Aceste crime au avut loc în urma Pactului Ribbentrop–Molotov, ale cărui consecințe le cunoaștem bine și noi, în Republica Moldova. A rupt destine, a distrus familii și a lăsat răni adânci în memoria popoarelor noastre”, afirmă șefa statului.
Președinta de la Chișinău spune că istoriile și tragediile moldovenilor și polonezilor sunt adesea întrepătrunse. „Vrem să învățăm de la Polonia cum să păstrăm și să promovăm memoria, nu pentru a rămâne în trecut, ci pentru ca acel trecut să nu se mai repete. Memoria este o formă de responsabilitate față de cei care au suferit și față de cei care vin după noi”, conchide președinta Republicii Moldova.
***
Guvernul de la Chișinău anunță lansarea consultărilor publice pentru pregătirea reformei administrației publice locale care implică și o reformare a unităților teritoriale administrative. Este una din cele mai complexe și dificile reforme din actualul mandat. Scopul este ca reforma să fie realizată până în 2027 pentru că următoarele alegeri locale să aibă loc în baza noii structuri administrative. Obiectivele anunțate de prim-ministrul moldovean sunt îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor, consolidarea capacităților primăriilor și creșterea eficienței în atragerea și absorbția fondurilor europene. „Echipa Guvernului a început consultările pentru pregătirea reformei administrației publice locale. Vom discuta cu cât mai mulți primari, experți și cetățeni, pentru că avem același obiectiv: primării puternice pentru localități dezvoltate”, a declarat premierul Alexandru Munteanu.
***
Toate școlile din Chișinău sunt închise astăzi, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Din cauza temperaturilor la limita înghețului și a precipitațiilor din ultimele zile, pe străzi s-a format un strat gros de polei care face dificilă circulația transportului. Și trotuarele s-au transformat în patinoare.
Poleiul a dat bătăi de cap șoferilor, în toată Republica Moldova au fost înregistrate mai multe accidente rutiere, circulația se desfășoară în condiții dificile, iar în sudul țării este ceață. Poliția atenționează șoferii să nu pornească la drum dacă nu au o urgență și dacă mașinile nu le sunt echipate corespunzător.
În același timp, peste 250 de persoane s-au adresat la secția traumatologie a Spitalului de Urgență din Chișinău doar pe parcursul zilei de duminică, majoritatea după căderi provocate de poleiul format pe străzi.
Meteorologii prognozează în continuare temperaturi de între 0 și -2 grade și formarea poleiului, în ciuda intervențiilor continue ale autospecialelor de deszăpezire și combatere a gheții.
Reforma administrației publice va reduce deficitul bugetar, declară într-un interviu la RFI liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu. El acuză pe de altă parte PSD-ul de dublu limbaj și îl apără pe premierul Ilie Bolojan în fața criticilor Partidului Social Democrat, care sugerează că ar trebui să plece din funcție.
Daniel Fenechiu, despre reforma administrației publice: ”Rezolvă în primul rând o parte din deficitul bugetar, pentru că scad cheltuielile, pe de altă parte, o optimizare a manierei în care sunt alocate resursele în administrația publică locală și centrală și nu în ultimul rând, pun în discuție niște criterii de performanță în administrația publică”.
Despre contrele din coaliție: ”Personal, nu văd nici un motiv rezonabil pentru care Bolojan să plece de la conducerea Guvernului. Sincer, cred că nici cei care vorbesc despre plecarea lui Bolojan nu-și doresc în realitate plecarea lui”.
Despre o guvernare eficientă: ”Nu putem guverna extrem de eficient, putem guverna atât de eficient cât ni se permite. Ilie Bolojan a spus-o în repetate rânduri, în contextul actual trebuie luate măsurile care pot fi luate”.
A mai trecut un an pe care nu-l putem recupera, așa că poate că o rezoluție importantă pentru fiecare dintre noi ar putea fi – cel puțin în orașele mari – să nu ne mai pierdem zilele în trafic.
Bucureștenii pierd aproximativ 100 de ore în ambuteiaje, pe care le-ar putea petrece în parcuri, la mese cu cei dragi, citind, dormind.
Gândește-te mereu dacă nu e mai eficient să iei un metrou sau un tramvai spre muncă. Dacă ești mai norocos cu proximitățile în stilul tău de viață, poți merge pe jos spre job sau alte întâlniri, ferit de bulevardele aglomerate, pe rute diverse.
Astfel, integrezi și mișcarea în rutinele tale și mai uiți să te enervezi pe haosul dezvoltărilor urbane.
Discutăm astăzi cu domnul Erwin Kessler, istoric de artă și director general al Muzeului Național de Artă al României, despre expoziția „RomânIA – reprezentarea identitară a portului popular în artă”, care este deschisă până la 8 februarie 2026.
Mai multe detalii aici
Poloiștii români s-au întors bucuroși de la Belgrad, acolo unde au terminat pe locul 8 Campionatul European, obținând biletele pentru Mondialele de anul viitor de la Budapesta. Tricolorii au pierdut în ultimul meci în fața naționalei din Muntenegru la o diferență de șase goluri. Obiectivul principal al României este acum calificarea la Jocurile Olimpice de la Los Angeles.
Echipa națională de polo s-a clasat pe poziția a 8-a la Campionatul European de la Belgrad, loc decis în urma duelului cu Muntenegru, înfrângere 15-21, iar tricolorii și-au asigurat prezența la următorul Mondial care va avea loc anul viitor la Budapesta.
În total, poloiștii antrenați de Bogdan Rath au disputat 7 meciuri la Belgrad Arena, bilanțul fiind de 3 victorii și 4 înfrângeri. În grupa D, românii au învins Slovacia și Turcia și au pierdut la scor contra Italiei.
În faza a doua a urmat o înfrângere cu Croația, o victorie cu Georgia și încă o înfrângere cu Grecia, urmată de acest ultim rezultat negativ în meciul pentru locurile 7-8 contra Muntenegrului.
Tricolorii aveau obiectivul atins atunci când au intrat în bazin contra muntenegrenilor: clasarea între primii 8. Îl puteau îmbunătăți cu o treaptă, deși era dificil având un bilanț istoric de 14 înfrângeri și un egal contra adversarilor, campioni continentali în 2008.
Cel mai recent duel între cele două naționale s-a consumat la Jocurile de la Paris în 2024, încheiat cu un scor onorant, 7-10. Acum tricolorii au fost conduși tot meciul, iar de trei ori s-au aflat la o singură lungime de muntenegreni, care s-au desprins decisiv în sfertul al doilea, și au câștigat lejer la final scor 21-15.
Chiar și așa poloiștii trebuie felicitați. Polo-ul a fost singurul sport de echipă prezent la Jocurile de la Paris, s-a calificat pentru a treia oară consecutiv la Mondiale și este pe drumul cel bun pentru o nouă participare la Jocuri, cele din 2028 de la Los Angeles.
Calificarea pentru LA se decide la Mondiale sau la turneul preolimpic ce va avea loc în aprilie 2028. Unul dintre tricolorii care au avut o evoluție apreciată la Belgrad, Tudor Fulea, s-ar bucura enorm, dacă acest turneu preolimpic va fi organizat la noi în țară.
Îngerul păzitor din poarta Naționalei Marius Țic este bucuros că tricolorii și-au îndeplinit obiectivul, dar spune că și-ar fi dorit mai mult dela turneul european din Belgrad. Pentru selecționerul Bogdan Rath drumul până la Los Angeles este încă lung.
Pentagonul a publicat, vineri, noua Strategie de Apărare Națională – a nu se confunda cu Strategia de securitate publicată de Casa Albă. Documentul marchează o schimbare de priorități fără precedent. China încetează a mai fi văzută drept amenințarea principală. Iar în ce-i privește pe aliații europeni, ajutorul militar american va deveni „limitat”. De partea lor însă, europenii sunt gata să-și asume propria apărare, după cum arată rezultatele unui recent sondaj de opinie.
Noul raport de 34 de pagini urmează Strategiei de Securitate Națională a SUA publicate în decembrie anul trecut, care afirma că Europa se confruntă cu colapsul civilizației și nu prezenta Rusia drept o amenințare pentru SUA. La acea vreme, Moscova declara că documentul era „în mare măsură în concordanță” cu viziunea sa.
Citeste siDispariţia „ameninţării ruse” din strategia de securitate naţională a SUA, un lucru pozitiv (Kremlin)
Potrivit noii strategii publicate de Pentagon, securitatea Europei devine o preocupare secundară, sugerând că aliații de pe Vechiul Continent ar trebui să își asume o mai mare responsabilitate pentru propria apărare.
În schimb, Groenlanda devine o de preocupare centrală pentru securitatea internă a Statelor Unite – așadar, o continuare a discursului cu care președintele Donald Trump a generat atâta iritare în rândul europenilor.
Potrivit strategiei, Statele Unite vor rămâne implicate în Europa, căreia, la nevoie, îi vor acorda un sprijin ”critic dar limitat” în timp ce Washingtonul va da prioritate apărării teritoriului național.
Washingtonul – se afirmă în document - a neglijat mult timp „interesele concrete” ale americanilor și nu dorește să confunde interesele americane „cu cele ale restului lumii. Astfel că o amenințare la adresa unei persoane aflate într-o cu totul altă parte a lumii nu poate fi considerată aceeași ca și la adresa unui american”.
Dacă în 2018, în precedentul mandat al lui Donald Trump, Pentagonul descria China și Rusia drept „puteri revizioniste”, și o „provocare centrală” la adresa securității SUA, acum abordarea se schimbă.
Rusia este văzută drept o amenințare gestionabilă de către aliații europeni de pe flancul estic. Cât privește China, documentul precizează că relațiile cu marea putere asiatică trebuie să rămână respectuoase. Taiwanul nu este menționat, deși în numeroase documente anterioare apărarea insulei se afla în centrul preocupărilor strategice ale Washingtonului.
De partea lor, europenii sunt gata să-și asume propria apărare independent de Statele Unite.
Un amplu sondaj de opinie european realizat de Cluster 17 și publicat de revista franceză Le Grand Continent relevă o ruptură fără precedent în felul în care europenii percep Statele Unite.
Circa 73% dintre europeni consideră acum că Uniunea trebuie să se bazeze exclusiv pe ea însăși pentru a-și apăra independența.
Europenii se declară pregătiți să folosească și forța în acest scop - inclusiv împotriva aliatului lor istoric, SUA. În proporție de 81% ei consideră că o operațiune militară americană în Groenlanda ar constitui „un act de război împotriva Europei”, iar 63% susțin trimiterea de trupe europene pe insulă.
44% dintre europeni îl consideră acum pe Trump ca fiind un dictator, iar o majoritate absolută (51%) îl consideră un „dușman” al Europei. Pentru 64% dintre respondenți, politica externă americană este definită prin cuvintele „recolonizare” și „prădare”.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Tensiunea crește în Minneapolis, capitala statului Minnesota după ce Alex Pretti, un american în vârstă de 37 de ani, a fost ucis sâmbătă de agenți federali anti-migrație.
Orașul este zguduit de câteva săptămâni de proteste împotriva prezenței agenților federali, la mai puțin de trei săptămâni de la moartea lui Renee Good, o americancă împușcată mortal de un agent. Comentatorii se arată îngrijorați de posibilitatea escaladării protestelor, în timp ce Donald Trump acuză o tentativă de insurecție.
„Anxietate, epuizare și tensiune crescândă”, relatează Minnesota Star Tribune. Împușcăturile au amplificat tensiunile care au crescut de când agenții federali au lansat o intensificare a măsurilor de control în Minnesota.
Time notează că ”împușcăturile au loc la o zi după ce mii de oameni au ieșit vineri pe străzile din Minnesota, închizând afaceri și încetând lucrul, într-un protest de masă împotriva represiunii administrației Trump privind imigrația în acest stat.
Demonstrația ”ICE afară din Minnesota: Ziua Adevărului și Libertății”, organizată de lideri comunitari, membri ai clerului și sindicate, a cerut o întrerupere economică de tipul „fără muncă, fără școală, fără cumpărături”.
În postarea sa de sâmbătă după-amiază, Trump i-a acuzat pe primarul din Minneapolis, Jacob Frey, și pe guvernatorul Walz de incitare la insurecție”.
Citeste siSUA: Evenimentele din Minneapolis cresc riscul producerii unei noi paralizii bugetare
Newsweek transmite că ”demonstrațiile au izbucnit în Minneapolis, New York, Washington și Los Angeles, cu oameni înfruntând temperaturile sub zero grade din Minnesota pentru a se confrunta cu agenții federali.
Înregistrările video cu martori care au circulat online par să-l arate pe Pretti ținând un telefon în loc de o armă, deși nicio înregistrare video nu arată clar dacă avea o armă de foc în mână în momentul împușcăturilor.
Secretarul pentru Securitate Internă, Kristi Noem, a declarat că Pretti a încercat să „împiedice o operațiune de aplicare a legii” și a întrebat de ce era înarmat, deși nu a spus dacă a scos sau a fluturat o armă”.
”Teroare de stat”Ziarul francez La Croix observă că ”tragedia, produsă în circumstanțe care încă necesită clarificări, a declanșat noi adunări la Minneapolis, în ciuda unor temperaturi de -20°C.
Dar în Congres se așteaptă ca furia democraților să se manifeste în zilele următoare: aceștia ar putea bloca adoptarea unui proiect de lege bugetar în Senat, care include finanțarea Departamentului de Securitate Internă, care controlează ICE, împingând țara spre o închidere parțială începând cu 31 ianuarie”.
Citeste siFoștii președinți Bill Clinton şi Barack Obama fac apel la americani să ia atitudine după evenimentele din Minneapolis
Editorialistul ziarului The New York Times consideră că ”după ultimele trei săptămâni de brutalitate din Minneapolis, nu mai este posibil să spunem că administrația Trump încearcă pur și simplu să guverneze această țară. Încearcă să ne mențină într-o stare de frică permanentă - o frică de violență de care unii ar putea, la un moment dat, să scape, dar în care nimeni nu va fi vreodată cu adevărat în siguranță. Aceasta este acum noua noastră realitate națională. Teroarea de stat a sosit”.
Le Figaro vede un oraș Minneapolis ”în pragul insurecției”.
Potrivit ziarului, ”protestatarii și-au exprimat adesea temerile că demonstrațiile ar putea escalada în revolte, oferind administrației Trump un argument pentru a trimite armata invocând controversata Lege a Insurecției.
În orașul în care a murit George Floyd, un bărbat afro-american ucis de un ofițer de poliție în timpul unei arestări în 2020, situația ar putea deveni rapid explozivă”.
Dar mai departe de creşterile de taxe şi impozite, ce urmează? Tot aşteptând un plan de relansare economică al premierului sau un plan de ţară al preşedintelui, trece timpul şi riscăm să pierdem anul economic şi de business 2026 (Ziarul Financiar) - Coada – marcă înregistrată a Epocii de Aur. Securitatea, despre înfometarea țării sub Ceaușescu: „Mă lupt cu viața, mă lupt cu foamea” (Europa Liberă)
PSD, avertisment pentru Bolojan. Adrian Câciu: „Discutăm despre o singură persoană care împiedică dialogul și stabilitatea politică” (Adevărul)
Adrian Câciu, fostul ministru de Finanțe și al Fondurilor Europene, conturează, într-un interviu pentru „Adevărul”, imaginea în care ne regăsim pe plan economic și politic, în contextul scandalurilor care macină coaliția de guvernare, cu ecou până în Parlamentul European.
De la abordarea privind Consiliul de Pace al lui Trump la Mercosur sau măsurile economice interne, pare ca zilnic se adună subiecte care mai degrabă despart decât să unească Coaliția. Fostul ministru Adrian Câciu spune care sunt nemulțumirile PSD, de la relația cu premierul Ilie Bolojan la cea cu USR, și în ce condiții rămâne formațiunea la guvernare.
Posibilitatea ieșirii PSD la guvernarea depinde de consolidarea dialogului dintre formațiunile din coaliție, spune Adrian Câciu: „Dialog pe teme importante... Vorbim de temele curente de buget. Investițiile, banii pentru proiectele din Anghel Saligny, plățile făcute pentru PNRR, elementele de deficit. Multe, multe, multe. Dacă acest dialog s-ar consolida, cred că n-ar trebui să fie o problemă cu această coaliție. Evident, vor fi niște teste complicate și grele de trecut. Și sper să se treacă aceste teste. Și cel mai important va fi legea bugetului”.
Integral în ziar.
Dar mai departe de creşterile de taxe şi impozite, ce urmează? Tot aşteptând un plan de relansare economică al premierului sau un plan de ţară al preşedintelui, trece timpul şi riscăm să pierdem anul economic şi de business 2026 (Ziarul Financiar)Premierul Ilie Bolojan anunţă că nu se mai pune problema unor alte majorări de taxe şi impozite în 2026 , că bugetul începe să-şi revină şi a reintrat în nişte parametri mai normali (vezi execuţia bugetară pe cash pe 2025), că România/Guvernul, prin măsurile luate şi rezultatul bugetar produs şi-a recâştigat credibilitatea pe pieţele externe, iar dobânzile la care se împrumută Ministerul Finanţelor au scăzut.
Ca o paranteză, în ţară, PSD, principalul partid de guvernare, îi desfiinţează premierului Bolojan execuţia bugetară pe 2025, îl critică peste tot pentru majorările de taxe şi impozite, devenind chiar mai vehement împotriva premierului decât AUR, principalul partid de opoziţie.
Să spunem că o anumită restructurare bugetară a fost cât de cât făcută la nivelul cifrelor, mai urmează restructurarea administraţiei cu 10%, dar mai departe?, întreabă directorul editorial ZF.
În acest moment nu există ceva concret pentru mai departe, deşi companiile, investitorii, businessul şi economia tot aşteaptă să vadă care este următorul pas al Guvernului.
Pe de altă parte, aceelași ziar de business anunță că Guvernul a avizat în 2025 peste 500 de investiţii şi tranzacţii de peste 2 mil. euro în România, cele mai multe din ultimii trei ani.
Practic, în perioada 2023-2025 România a beneficiat de mai bine de 1.000 de investiţii de peste 2 mil. euro, realizate fie de companii străine, fie româneşti. E vorba atât de investiţii de la zero, cât şi de extinderi sau de tranzacţii
Coada – marcă înregistrată a Epocii de Aur. Securitatea, despre înfometarea țării sub Ceaușescu: „Mă lupt cu viața, mă lupt cu foamea” (Europa Liberă)Într-un demers contra minciunii, cu sprijinul fundației Konrad Adenauer, Europa Liberă publică azi un reminder despre cozile la alimente și la... orice în ultimul deceniu de comunism. Anii '80, anii FOAMEI, au fost anii în care laudele la adresa conducătorului Nicolae Ceaușescu atinseseră apogeul.
Securitatea avea atunci informatori inclusiv la cozi.
Aceste turnătorii au devenit acum, involuntar, mărturii extrem de sincere, neretușate de niciun fel de propagandă, despre cum se trăia, cu adevărat, în așa-zisa Epocă de Aur:
„Ieri am stat la coadă la ouă, dar bineînțeles că n-am ajuns, căci s-au terminat. S-au dat în continuare pui (mai mult vrăbii, mortăciuni). Aspectul lor mă îmbia să-i arunc în găleata de gunoi, dar nu mi-am permis acest lucru, acum, în epoca de aur”.
Un cetățean din Alba Iulia ajunsese la limita disperării. Mărturia sa e consemnată sec într-unul din dosarele Securității.
„Mă lupt cu viața, mă lupt cu foamea, căci în afară de cartofi și pâine prăjită nu am nimic”.
„Până acum, am luat 200 de grame de salam de persoană”, aflăm din mărturia altei persoane. „În locuință avem câteodată doar 15 grade”.
„E de groază fiindcă, la puținul salam pe care-l bagă, nu ajungem, coada nefiind coadă, ci o grămadă de oameni disperați care nu mai țin cont de nimic”, aflăm din alt raport al Securității bazat pe turnătorii similare.
From the publisher's feed

7,578 Listeners

4 Listeners

354 Listeners

22 Listeners

10 Listeners

3 Listeners