
Sign up to save your podcasts
Or


„Construction Time Again”, titlu împrumutat de la albumul din 1983 al grupului Depeche Mode, face trimitere – în cazul expoziției lui Vlad Nancă – la un orizont planetar speculativ: relocarea modernismului pe o nouă planetă. Separat de sistemele economice și ideologice care l-au modelat și distorsionat, formele modernismului sunt reconsiderate ca propuneri etice.
Președinta Maia Sandu, o nouă referire la Unire în presa străină. Într-un interviu pentru publicația franceză Le Monde, Maia Sandu spune că Unirea cu România ar permite ca Republica Moldova să adere mai repede la UE.
Temele ediției:- Doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova, aflați în captivitate în Rusia, au fost eliberați, în schimbul a doi spioni care lucrau pentru Rusia. Unul dintre aceștia este chiar fostul director adjunct al SIS, Alexandru Bălan, acuzat de trădare de patrie, condamnat recent în Moldova și extrădat săptămâna trecută din România. Bălan este acuzat de spionaj și de România. Ca parte a schimbului, acesta a fost grațiat și a fost lăsat să plece în Belarus. Președinta Maia Sandu a mulțumit pentru implicare României, Poloniei, dar și SUA. Președintele Nicușor Dan spune că România a participat „activ și cu succes" la efortul transatlantic coordonat de Departamentul de Stat al SUA, care a inclus și recuperarea a doi ofițeri moldoveni ținuți captivi în Federația Rusă. Valeria Vițu aduce detalii.
- Parlamentul European propune prin noul buget majorarea cu 12% a fondurilor destinate Republicii Moldova și altor state candidate pentru a le sprijini în procesul de aderare.
- Drona care a lovit ieri acoperișul unui bloc din centrul Chișinăului nu conținea explozibil.
- Ambasadorul nerecunoscut al Rusiei la Chișinău a organizat o conferință de presă în care a amenințat voalat Republica Moldova. Susține că Republica Moldova livrează drone pentru Ucraina și mai anunță că Rusia își va proteja cetățenii din regiunea separatistă Transnistria. Vitalie Cojocari ne spune mai multe în ”Cronica lui Vitalie”.
- Forumul Național „Uniți sub Tricolor”, desfășurat duminică la Cetatea Soroca din nordul Republicii Moldova a reunit sute de participanți de pe ambele maluri ale Prutului și s-a încheiat cu un apel de reîntregire adresat parlamentelor de la Chișinău și București. Invitata RFI de astăzi, președinta Asociației Consiliul Unirii din Soroca, Olga Gherghelijiu, spune că organizatorii Forumului Unirii se delimitează clar de curentele radicale și suveraniste și sunt atenți ca simbolurile naționale să nu fie confiscate ideologic, fenomen observat în România.
- Republica Moldova și Ucraina își aliniază eforturile pentru reducerea vulnerabilităților în domenii critice. Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Prim-ministra Ucrainei, Yulia Svyrydenko, în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări de la Dubrovnik.
- Aproape 100 de creșe urmează să fie renovate și dotate cu mobilier și tehnică modernă anul acesta în Republica Moldova din banii oferiți de UE prin Planul de Creștere pentru Moldova.
Știrile zilei:Președinta Maia Sandu face o nouă referire la Unire în presa străină. Unirea cu România ar ajuta Republica Moldova să adere mai rapid la Uniunea Europeană, consideră președinta de la Chișinău. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat publicației franceze Le Monde, decizia trebuie luată de majoritatea cetățenilor, spune Maia Sandu.
Aderarea la UE nu mai este doar un vis pentru Republica Moldova, ci o strategie de supraviețuire ca stat democratic. Cu cât țara rămâne mai mult în afara UE, cu atât vor fi mai puternice presiunile Rusiei menite să submineze suveranitatea statului și democrația – nu doar pentru a o slăbi, ci și pentru a o folosi împotriva vecinilor, începând cu Ucraina.
În interviul acordat publicației, Maia Sandu a mai spus că Republica Moldova a dat dovadă de reziliență în fața Rusiei, însă în contextul actual, pentru o țară atât de mică acest lucru devine din ce în ce mai dificil.
Obiectivul asumat de autorități este ca Republica Moldova să fie pregătită pentru aderare până în anul 2030. Chișinăul speră că după alegerile din Ungaria statele Uniunii Europene vor debloca negocierile politice atât pentru Republica Moldova, cât și pentru Ucraina.
***
Președintele Nicușor Dan a declarat că România a participat „activ și cu succes" la efortul transatlantic coordonat de Departamentul de Stat al SUA, care a inclus și recuperarea a doi ofițeri moldoveni din Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova ținuți captivi în Federația Rusă. Nicușor Dan a precizat că SRI, în coordonare cu partenerii din Cehia, Polonia și Ungaria, a documentat activitățile de spionaj în favoarea KGB Belarus desfășurate de Alexandru Balan, element care a fundamentat reținerea acestuia în România. Nd a subliniat că România rămâne dedicată eforturilor colective diplomatice și de intelligence, precum și sprijinirii Republicii Moldova.
Ambasada SUA la Chișinău a salutat rezultatul operațiunii, afirmând că inițiativele de pace ale președintelui Donald Trump „obțin rezultate în Moldova și în întreaga regiune”.
Și ambasada americană la București a transmis că România a avut un rol semnificativ, lucrând alături de Statele Unite, Polonia și Moldova pentru a contribui la aducerea în siguranță acasă a cinci persoane – trei cetățeni polonezi și a doi cetățeni moldoveni eliberați din detenție în Belarus și Rusia.
„Acest rezultat evidențiază importanța parteneriatelor de încredere și a colaborării pentru promovarea obiectivelor comune de securitate și umanitare”, menționează Ambasadei SUA la București pe Facebook.
La rândul său, Maia Sandu i-a mulțumit președintelui american Donald Trump, dar și partenerilor din SUA, Polonia și România pentru implicarea în operațiune. Șefa statului moldovean a spus că acțiunea a fost coordonată de SIS și s-a desfășurat pe parcursul mai multor luni, pentru a nu pune în pericol operațiunea și viața celor doi ofițeri. Revenim la subiect în câteva minute program.
***
Bugetul UE pentru 2028-2034 conține inclusiv sprijin financiar sporit și reguli clare pentru statele candidate, inclusiv Republica Moldova. Parlamentul European a votat la Strasbourg poziția sa privind viitorul buget multianual al Uniunii - peste 2 trilioane de euro pentru următorii șapte ani.
Pentru statele candidate, inclusiv Republica Moldova, eurodeputații vor creșterea bugetului de la aproximativ 40 la peste 50 de miliarde de euro. Miza pentru Chișinău nu este însă doar volumul banilor, ci modul în care aceștia vor fi distribuiți. Se cer alocări clare pentru fiecare stat și o clauză care să garanteze că, la aderare, fondurile de stat membru sunt acordate automat, transmite TVR Moldova.
Europarlamentarul Siegfried Mureșan spune că Parlamentul European propune majorarea cu aproape 12% a fondurilor destinate Republicii Moldova și altor state candidate pentru a le sprijini în procesul de aderare.
„Cerem linii de finanțare de preaderare dedicate pentru Republica Moldova și celelalte state candidate, astfel încât aceste țări să știe clar pe ce sprijin se pot baza în pregătirea aderării”, spune Siegfried Mureșan.
„Așa cum România și alte state au beneficiat de fonduri de preaderare care au contribuit decisiv la modernizarea lor, este esențial ca și Republica Moldova să dispună de resursele necesare pentru a-și susține parcursul european. O Republică Moldova reformată, mai prosperă și pregătită pentru aderare este în interesul de securitate al întregii Uniuni Europene”, a menționat eurodeputatul Siegfried Mureșan.
***
Republica Moldova și Ucraina își aliniază eforturile pentru reducerea vulnerabilităților în domenii critice. Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Prim-ministra Ucrainei, Yulia Svyrydenko, în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări de la Dubrovnik. Cei doi oficiali au discutat despre crizele recente care au afectat regiunea, inclusiv poluarea râului Nistru din cauza bombardamentelor rusești și criza energetică generată de atacul cu drone asupra liniei electrice Vulcănești-Isaccea.
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a menționat că aceste experiențe au demonstrat atât vulnerabilitățile comune, cât și capacitatea celor două state de a acționa eficient în situații de criză.
Oficialii au discutat despre necesitatea accelerării proiectelor de interconectare energetică și dezvoltării infrastructurii, pentru a reduce dependențele critice și a crește securitatea energetică a ambelor state.
***
Drona care a lovit ieri acoperișul unui bloc din centrul Chișinăului nu conținea explozibil, anunță poliția moldoveană. În cădere, drona a avariat acoperișul. Fragmentele au fost evacuate și vor fi supuse expertizei pentru a stabili proveniența dronei.
Poliția îndeamnă cetățenii ca, în cazul în care observă obiecte suspecte, să nu se apropie și să nu intervină pe cont propriu și să sune imediat la 112.
***
Aproape 100 de creșe urmează să fie renovate și dotate cu mobilier și tehnică modernă anul acesta. Potrivit Guvernului, bugetul lucrărilor se ridică la aproximativ 340 de milioane de lei, iar investițiile vor permite crearea a 155 de grupe noi. Cea mai mare parte a banilor provin de la UE prin Programul de Creștere Economică a Moldovei. În prezent, în Republica Moldova sunt peste 65 de mii de copii cu vârsta de până la trei ani, iar prin această inițiativă Guvernul vrea să faciliteze angajarea mamelor cu copii mici în câmpul de muncă.
Moțiunea de cenzură PSD-AUR are șanse mari să treacă, spune la RFI liderul PNL Dâmbovița, Virgil Guran. El precizează că liberalii nu vor mai face o alianță cu Partidul Social Democrat.
Virgil Guran, despre moțiunea de cenzură PSD-AUR: ”Moțiunea are șanse mari să treacă, în funcție de câți susținători par a fi, deci se pare că moțiunea va trece. Din păcate, se pare că va cădea Guvernul acesta”.
Despre un Guvern PSD-AUR: ”Un Cabinet PSD-AUR nu rezistă mai mult de șase luni, pentru că oamenii o să-și dea seama foarte repede de valoarea unei astfel de guvernări și ar fi mișcări sociale mari în țară”.
Despre prestația președintelui Nicușor Dan în criza politică: ”Trebuia să fie mai ferm, trebuia să intervină, pentru că poate nu se ajungea aici, dacă-și folosea toate pârghiile de președinte, dar să sperăm că în momentul de față va avea o atitudine normală, de președinte care dorește stabilitate”.
Hamburg a creat zone dedicate de livrare cu cargo-bike în centrul orașului, un răspuns practic la problema livrărilor de tipul „ultimii kilometri”, care aglomerează centrele urbane cu furgonete diesel. Modelul funcționează: în orașe, până la 50% din livrări pot fi făcute cu bicicleta, mai rapid și mai ieftin decât cu mașina în traficul dens.
Marile companii de curierat din Europa au deja flote de cargo-bike în orașe ca Amsterdam, Utrecht, Zurich, Londra. În România, livrările cu bicicleta există deja informal – avem curieri pe două roți, mai ales în centrele orașului.
Lipsesc, însă, zonele dedicate de preluare a mărfii, infrastructura de parcare pentru cargo-bike și stimulentele fiscale care să facă modelul atractiv la scară. E un domeniu în care sectorul privat ar putea acționa mai repede decât administrațiile publice, dacă regulile de trafic și spațiul stradal ar permite.
Situația politică tensionată de la București este urmărită cu atenție și în presa străină. Mișcarea PSD, de a se alinia cu partidul de extremă dreapta AUR pentru o moțiune de cenzură, atrage atenția comentatorilor. Unii se întreabă dacă este o cacealma sau începutul unei colaborări de durată.
Revista franceză L’Express vede cum ”pentru extrema dreaptă, criza actuală deschide o fereastră politică neașteptată.
România era deja cufundată într-o instabilitate semnificativă în 2024, în urma anulării controversate a alegerilor prezidențiale, pe fondul suspiciunilor de interferență străină.
Învins în al doilea tur de scrutin din mai 2025, George Simion, o figură importantă a naționalismului românesc și apropiată mișcării Maga, consideră acum că echilibrul puterii s-ar putea schimba.
Uniunea Europeană monitorizează îndeaproape situația din România. Agravarea crizei ar putea împiedica Bucureștiul să finalizeze la timp contracte cheie de apărare, o condiție necesară pentru accesarea împrumuturilor în valoare de 16,68 miliarde de euro din programul SAFE. De asemenea, amenință accesul țării la restul de 10 miliarde de euro din planul de redresare post-Covid, care trebuie utilizat până la sfârșitul lunii august”.
”Social-democrații din România se alătură partidului de extremă dreapta pro-Kremlin pentru a răsturna coaliția pro-europeană”,
titrează European Interest.
”Implicațiile economice ale acestui peisaj politic devin din ce în ce mai evidente, deoarece ratele dobânzilor la împrumuturile pe care România le obține de pe piețele externe au crescut brusc”, potrivit Bloomberg.
”Este o cacealma și un șantaj politic din partea Partidului Social Democrat sau o alianță autentică cu partidul AUR, de extremă dreapta”? – se întreabă Le Monde.
”În România, declarațiile au venit în valuri, contrazicându-se reciproc, de la anunțul de luni dimineață al PSD și AUR de a depune o moțiune de neîncredere împotriva guvernului condus de liberalul Ilie Bolojan”.
Citeste siNicușor Dan, prima reacție după depunerea moțiunii de cenzură PSD-AUR: „Îmi păstrez echidistanța”
Politico observă că ”această mișcare scoate la iveală o prăpastie între liniile roșii politice de la Bruxelles și realitățile naționale complicate, unde ascensiunea extremei drepte îngreunează guvernarea partidelor mainstream.
Socialiștii din Bruxelles nu erau la curent cu planurile din România, potrivit a doi oficiali familiarizați cu situația, cărora li s-a acordat anonimatul pentru a vorbi cu sinceritate.
Iratxe García, președinta Socialiștilor și Democraților (S&D), a declarat că se așteaptă ca colegii săi români să colaboreze cu forțele pro-europene în viitor”.
Citeste siRolul președintelui Nicușor Dan în criza politică. „Are o mare problemă, faptul că este un președinte independent” (Politolog)
Agenția chineză Xinhua notează că ”în ciuda cooperării lor în ceea ce privește această moțiune, PSD, un partid de centru-stânga, și AUR, un partid de extremă dreapta, au ideologii puternic diferite și nu au colaborat niciodată anterior.
Singurul lor obiectiv comun este demiterea lui Bolojan din funcție.
Cu toate acestea, obiectivele lor politice mai largi diferă semnificativ. AUR își propune să declanșeze alegeri anticipate, în timp ce PSD susține formarea unei noi coaliții pro-europene”.
Organizația anticorupție Transparency International EU a depus o plângere la Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF). Aceasta cere anchetarea unui oficial al grupului de extremă dreapta Patrioții pentru Europa din Parlamentul European. Oficialul este acuzat de deturnarea a 4,3 milioane de euro din fondurile instituției.
ONG-ul arată către Philip Claeys, fost secretar general al grupului Identitate și Democrație (ID), care a activat în Parlamentul European din 2019 până în 2024 iar acum este dizolvat. Philip Claeys deține în prezent aceeași funcție în cadrul grupului Patrioților pentru Europa, apărut după alegerile din 2024.
Jurnaliștii de la Euractiv afirmă că plângerea a fost trimisă OLAF pe 22 aprilie și solicită o anchetă privind modul în care Parlamentul European a gestionat cazul.
Grupul ID se află oricum în centrul unei anchete penale desfășurate de Parchetul European (EPPO) cu privire la acuzațiile de deturnare a 4,3 milioane de euro din fonduri UE, amintește Euractiv, care a raportat anterior pe această temă.
Foștii oficiali ai ID au negat la timpul respectiv orice faptă ilicită.
Noua plângere depusă de Transparency International crește presiunea asupra administrației Parlamentului, ridicând întrebarea dacă aceasta face suficient acum pentru a preveni deturnarea de fonduri publice.
Controversa din jurul Patrioților vine după un audit al Parlamentului European publicat anul trecut.
Acest audit, analizat de Euractiv, a evidențiat cheltuieli neregulamentare, inclusiv presupuse contracte de servicii fictive, proceduri de achiziții publice necorespunzătoare și donații către grupări neparlamentare legate de figuri importante ale extremei drepte, cum ar fi franceza Marine Le Pen.
Claeys, fost secretar general al ID, a negat orice abatere la momentul respectiv. „Toate plățile efectuate în ultimii cinci ani au fost facturate, justificate și auditate în mod corespunzător”, a declarat acesta anterior pentru Le Monde.
Totul vine și în contextul în care parlamentarii se pregătesc să voteze miercuri o rezoluție care îndeamnă administrația să ia „toate măsurile necesare” fără a aștepta rezultatul anchetei penale, inclusiv posibile măsuri de reținere a fondurilor destinate Patrioților pentru Europa.
Unii cred că Patrioții ar trebui să fie trași la răspundere pentru presupusa abatere de la lege a fostului grup, chiar dacă acest lucru s-ar putea dovedi controversat din punct de vedere juridic.
Motivul ar fi că Patrioților li s-a cerut să furnizeze documente privind utilizarea fondurilor parlamentare, ceea ce descrie un risc potențial continuu pentru bugetul UE.
Autorii plângerii consideră că Claeys, în calitate de ordonator de credite desemnat al grupului Patrioților, își păstrează puterea de aprobare finală a cheltuielilor.
Claeys și Parlamentul European nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Val de indignare la postarea lui Nicușor Dan din Croația: „Iohannis, mediatorule cum e?” (Libertatea) - Cândva unul dintre cei mai influenți lideri PSD, sociologul Alin Teodorescu vorbește despre miza reală din spatele moțiunii de cenzură, dar și ce ar putea face Nicușor Dan (HotNews) - Petrişor Peiu, arhitectul tehnic al moţiunii de cenzură AUR-PSD împotriva Guvernului Bolojan, deţinea la finalul lui 2024 un portofoliu bursier de 1,5 milioane de euro, cu poziţii majore la Banca Transilvania, Petrom şi Romgaz (ZF) - INVESTIGAȚIE / O firmă din holdingul Nordis a proiectat vila lui Sorin Grindeanu din Dumbrăvița, Timiș / Liderul PSD: ”Nu am făcut afaceri cu Nordis, e treaba contractorilor” / Cum arată vila de 700 de metri pătrați, imagini la zi – FOTOGALERIE (G4Media)
INTERVIU. Cândva unul dintre cei mai influenți lideri PSD, sociologul Alin Teodorescu vorbește despre miza reală din spatele moțiunii de cenzură, dar și ce ar putea face Nicușor Dan: „Dar nu oricine este Traian Băsescu…” (HotNews)„PSD nu mai este demult – încă din vremea lui Victor Ponta – un partid de centru-stânga. Acum PSD este la dreapta centrului, iar AUR este la centrul dreptei. De ce nu s-ar uni?”, întreabă într-un interviu pentru publicul HotNews, sociologul Alin Teodorescu, fondatorul institutului de sondare IMAS şi unul dintre „arhitecții intelectuali” ai PSD în anii 2000.
O coaliție PSD–AUR nu este deloc improbabilă, în ciuda declarațiilor publice, crede Teodorescu.
El spune că președintele Nicușor Dan ar putea încerca să construiască o majoritate, dar „nu oricine este Traian Băsescu”.
„AUR învață oportunismul. Lecție la care unii șefi din PSD sunt profesori emeriți”, mai spune Teodorescu.
Sociologul Alin Teodorescu susţine că presiunea asupra premierului Ilie Bolojan vine din interiorul unui sistem alimentat ani la rând prin programe precum „Anghel Saligny”, iar cei care îi cer plecarea nu sunt dispuși să preia integral responsabilitatea guvernării într-o perioadă dificilă, ci doar reluarea acestor fluxuri.
În același timp, Teodorescu crede că depunerea moţiunii este și un semn al derutei din PSD: o acțiune lansată fără o alternativă clară de guvernare, cu mesaje contradictorii despre relația cu AUR și cu teama de alegeri anticipate.
Analiză: Umilirea lui Nicușor Dan și ce (mai) vrea PSD (DW)Social-democrații au pregătit minuțios umilirea lui Nicușor Dan și au anunțat moțiunea de cenzură comună cu AUR în timp ce președintele încerca să găsească o soluție de ieșire din criză cu PSD, PNL, UDMR, USR. Nicușor Dan a fost lăsat în ofsaid pentru a înțelege că a pierdut controlul jocului și că de-acum noua majoritate va face regulile.
Moțiunea de cenzură prin care trebuie dat jos Ilie Bolojan seamănă cu o declarație de război împotriva forțelor democratice: fie se dau la o parte din calea intereselor social-democraților, fie vor fi măturate de noua majoritate. Asocierea cu AUR e de conjunctură, susține liderul PSD, Sorin Grindeanu, insistând că vrea să guverneze cu același arc guvernamental. Totuși PNL și USR au anunțat că nu se mai întorc într-un executiv din care face PSD. Vor fi probabil presiuni, inclusiv dinspre Bruxelles ca liberalii și Uniunea Salvați România să facă un cabinet cu PSD: doar așa pot fi ținuți social-democrații sub control, iar radicalii în afara puterii.
Nicușor Dan ar putea fi suspendat de majoritatea care pregătește debarcarea lui Ilie Bolojan.
Integral pe pagina DW.
Val de indignare la postarea lui Nicușor Dan din Croația: „Iohannis, mediatorule cum e?” (Libertatea)Postarea lui Nicușor Dan din Croația a iscat un val de indignare pe Facebook. Românii îi reproșează șefului statului că nu a făcut nimic pentru a stopa criza politică. „Sunteți o mare dezamăgire pentru toți votanții dumneavoastră”, i-a transmis o internaută.
Președintele a anunțat pe pagina sa de Facebook că „astăzi, la Dubrovnik, în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări, România a înregistrat pași importanți pentru dezvoltarea economiei sale și pentru consolidarea cooperării regionale”.
Libertatea scrie că postarea a enervat internetul, iar sutele de mesaje primite de președintele României nu au fost deloc prietenoase: „România și Ilie Bolojan au nevoie de tine acasă. Cred că e timpul să terminăm cu medierea și să îți aduci aminte cine și de ce te-a votat. Altfel vei deveni parte din visul urat care ni se pregătește. Și nu, nimeni în afară de PSD nu vrea un tehnocrat sau un alt liberal”.
Petrişor Peiu, arhitectul tehnic al moţiunii de cenzură AUR-PSD împotriva Guvernului Bolojan, deţinea la finalul lui 2024 un portofoliu bursier de 1,5 milioane de euro, cu poziţii majore la Banca Transilvania, Petrom şi Romgaz (ZF)Ziarul de business s-a uitat peste cea mai recentă declaraţie de avere a senatorului AUR depusă pe 27 decembrie 2024 - la 30 de zile de la numirea în funcţie. Portofoliul său de acţiuni şi titluri listate atunci la Bursa de Valori Bucureşti atingea o valoare declarată de aproximativ 7,5 milioane de lei. De atunci, indicele BET al bursei de la Bucureşti a înregistrat un avans de aproximativ 60% în cursul anului 2025, urmat de un plus de circa 20% de la începutul lui 2026.
Dacă Peiu şi-a menţinut poziţiile fără modificări semnificative, valoarea de piaţă a portofoliului ar putea depăşi în prezent 10 milioane de lei – aproape dublu faţă de valoarea declarată.
Peiu face parte din Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat, reamintește ZF.
Aceeași publicație observă că PSD şi AUR au strâns majoritatea necesară pentru moţiunea împotriva cabinetului condus de Ilie Bolojan. Votul decisiv este programat pentru 5 mai. Dacă Executivul cade, urmează interimat, negocieri pentru o nouă majoritate şi un nou test pentru economie. Miza reală: cine preia puterea şi ce măsuri poate lua rapid pentru a accelera creşterea economică.
INVESTIGAȚIE / O firmă din holdingul Nordis a proiectat vila lui Sorin Grindeanu din Dumbrăvița, Timiș / Liderul PSD: ”Nu am făcut afaceri cu Nordis, e treaba contractorilor” / Cum arată vila de 700 de metri pătrați, imagini la zi – FOTOGALERIE (G4Media)Familia liderului PSD Sorin Grindeanu își construiește o casă în comuna Dumbrăvița, lipită practic de orașul Timișoara. Imobilul (fotografii cu stadiul la zi al construcției) a fost proiectat de firma Addicted Evolution SRL, care s-a numit până în 2022 Nordis Arhitectură și care are aceiași acționari ca Nordis Grup. Informația apare în documentele de urbanism eliberate de primărie pentru familia Grindeanu, în mai 2023.
DIICOT investighează Nordis Group pentru înșelăciune, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat. G4Media a scris în exclusivitate despre lideri PSD – Grindeanu, Ciolacu, Simonis – care au călătorit, în 2022, în avioane închiriate de grupul imobiliar Nordis în Monaco, în Franța și în Spania la campionate de formula 1 sau de fotbal.
G4Media l-a întrebat pe Sorin Grindeanu cum a ajuns să colaboreze cu firma Addicted Evolution, fostă Nordis Arhitectura. ”Nu am contract cu nicio firmă din grupul Nordis sau afiliat acestuia”, a declarat Sorin Grindeanu pentru G4Media. „Am contract cu doi antreprenori generali care se ocupă de toată construcția. Ei, la rândul lor, e posibil să fi încheiat contracte de servicii cu acea firmă”, a adăugat el.
From the publisher's feed

7,592 Listeners

4 Listeners

354 Listeners

22 Listeners

11 Listeners

3 Listeners