
Sign up to save your podcasts
Or


După decenii de demilitarizare, Europa este nevoită să se reînarmeze, mai ales după atacul sălbatic al Rusiei împotriva Ucrainei. Discutăm astăzi cu Răzvan Pârcălăbescu, președintele Federației Patronatelor din industria de apărare, director general Romarm, diplomat și expert în studii de securitate.
O discuție cu domnul Laurențiu Gheorghe, lector universitar în cadrul Facultății de Filosofie, Universitatea București
Gloria Bistrița și CSM București vor trebui să se depășească pe sine în returul meciurilor din sferturile Ligii Campionilor la handbal pentru a se califica în Final Four-ul de la Budapesta. De un singur gol depinde soarta echipelor noastre care au pierdut la limită prima manșă.
A fost un weekend intens, plin de emoții, în care handbalul ne-a amintit încă o dată de ce ne captivează atât de profund, ținându-ne cu sufletul la gură până în ultimele secunde. Cele două echipe românești care ne reprezintă în Liga Campionilor, CSM București și Gloria Bistrița, au pierdut la un singur gol în prima manșă a sferturilor Ligii Campionilor și au nevoie, deși diferența de recuperat este minimă, să se mobilizeze la maximum în returul de duminica viitoare pentru a se califica în careul de ași al competiției, Final Four-ul de la Budapesta.
Gloria de la egal la egal cu BrestLa Bistrița, Gloria, revelația acestui sezon în Liga Florilor, liderul surpriză al competiției interne, a pierdut cu 35-36 însă a dat o replică solidă franțuzoaicelor de la Brest, aflate și ele pe primul loc în campionatul din Franța.
Deși a fost condusă la cinci goluri în repriza a doua, Gloria a revenit spectaculos, susținută de energia tribunelor din Teraplast Arena, și a pierdut la un singur gol, având chiar posibilitatea de a termina la egalitate la ultima fază, dacă mingea aruncată de la distanță de spaniola din lotul Bistriței, Paula Arcos, nu ar fi trecut milimetric pe lângă bară. A fost un moment dramatic care ar fi făcut un pic dreptate, pentru că bistrițencele cu So Delgado în mare formă, autoare a 8 goluri, a jucat de la egal la egal cu Brest, o echipă cu un buget colosal, care a terminat pe primul loc în grupa B a competiției.
Antrenorul Gloriei, spaniolul Carlos Viver, artizanul succesului acestei echipe în sezonul 2025-2026 a aplicat o strategie riscantă, 7 contra 6, cu care a destabilizat defensiva adversă, dar va trebui să inventeze o tactică miraculoasă în retur pentru ca Gloria să se califice în careul de ași de la Budapesta. Brest pleacă cu prima șansă pentru că are mai multă experiență în Ligă, nu a pierdut decât un singur meci pe teren propriu în toate competițiile în ultimele 11 luni, în timp ce Gloria Bistrița este nou venită în Liga Campionilor, demonstrând totuși că poate rivaliza cu echipele de top ale Europei.
Extrema dreaptă a Gloriei, Sonia Seraficeanu, marcatoare a 7 goluri s-a bucurat de atmosfera de la meci :
”Mă bucur că sala a fost plină. Sunt mulțumită de felul cum am luptat, de efortul depus și cred că șansele de calificare sunt în continuare egale”.
CSM are șanse mari să-și învingă în retur coșmarul ultimelor sezoaneÎn Danemarca, scenariul a fost la fel de tensionat. CSM București s-a confruntat din nou cu Esbjerg, echipa care a elimint-o de fiecare dată în ultimii ani în Liga Campionilor. Cu norvegianca Henny Reistad în zi de grație, autoare a 9 goluri, gazdele păreau să se desprindă decisiv la scorul de 21-17, dar CSM a revenit impresionant.
Apărarea reorganizată, intervențiile portarului Eriksson și determinarea echipei au dus la egalarea din minutul 58. Finalul, însă, a fost crud: o ratare de la 7 metri a lui Hansen și un atac irosit au permis gazdelor să câștige la limită, 26-25, un deznodământ cu care ne-am obișnuit în ultima vreme. De data aceasta tigroaicele nu s-au întors însă cu capetele plecate din Danemarca, iar șansele de calificare în retur sunt mari ținând cont că nu trebuie să recupereze decât un singur gol în fața propriilor suporteri în infernul din Sala Polivalentă.
Chiar dacă CSM a avut șanse să plece neînvinsa din Danemarca, antrenoarea Bojana Popovici a găsit motive de satisfacție :
“A fost un meci bun, sunt mândră de jucătoarele mele pentru că Eisbijerg este o echipă foarte bună care poate rula multe jucătoare, are în componență cele mai bune handbaliste din lume și nu a fost ușor să joci împotriva lor. Dar trebuie să ne gândim că a fost doar o repriză din acest playoff, a doua repriză o vom avea la București și suntem conștiente că va fi la fel de greu. Avem 7 zile să pregătim acest duel și cu suportul fanilor sper să putem ajunge acolo unde ne dorim cu toții”.
Handbalista Elisabeth Omoregie, de 8 ani la echipă, a spus jumătate în română jumătate în engleză care este visul său cu CSM București:
“Cu siguranță am un vis pe care vreau să îl transform în realitate, de aceea am rămas în toţi aceşti ani aici. Desigur, vreau să merg în Final Four şi mai departe să câştig Champions League”.
Al treilea oraș ca mărime al Estoniei, Narva, ar putea deveni punctul nevralgic al Uniunii Europene într-o prezumtivă confruntare cu forțele Moscovei. Și totul pleacă de la o campanie online pornită din Rusia.
În ultimele săptămâni, pe numeroase conturi anonime în limba rusă au fost postate meme-uri și mesaje care cer preluarea Narvei și a comitatului Ida-Viru din jur, pe care le descriu drept „pământ rusesc”.
Mulți observatori se tem că orașul este pe cale să se desprindă de restul țării pentru a crea o „Republică Populară” prietenoasă cu Moscova.
Campania amintește de operațiunile informaționale care au precedat incursiunile Rusiei în Crimeea și estul Ucrainei și alimentează speculațiile internaționale conform cărora Kremlinul ar putea profita de ocazie pentru a testa flancul estic al NATO.
Pentru Politico, nu este greu de înțeles de ce Narva a fost aleasă drept țintă. Reporterii publicației europene au mers acolo pentru a evalua situația.
Aflat la granița de nord-est a Estoniei, cu doar un râu de 100 de metri care îl separă de Rusia, orașul se află mai aproape de Sankt Petersburg decât de capitala Estoniei, Tallinn.
Nouăzeci și opt la sută dintre cei 50.000 de locuitori ai Narvei sunt vorbitori de limbă rusă. Peste o treime dețin pașapoarte rusești, iar o treime sunt pensionari, mulți dintre ei fiind nostalgici în mod deschis față de perioada sovietică, atunci când regiunea era o putere industrială.
Primul care a atras atenția asupra campaniei online Narva a fost site-ul estonian anti-propagandă Protastop.
”O prostie completă”Într-un articol detaliat publicat la jumătatea lunii martie, acesta a detaliat felul în care conturile în limba rusă de pe TikTok și Vkontakte, versiunea rusească a Facebook, au repostat timp de săptămâni întregi mesaje și meme-uri de pe un canal Telegram care promovau o preluare a regiunii de către o miliție.
O mare parte din conținut a fost în mod clar conceput pentru a șoca și a distra. Au fost folosite numeroase imagini cu animale, în special pisici. O postare modificată arăta un câine mic cu steagurile Letoniei, Lituaniei și Estoniei pe frunte, cu gura acoperită de o mână mare pe care scria „NATO nu va veni”.
Situl estonian a avertizat că la baza tonului frivol se afla un mesaj deliberat care „normalizează retorica din jurul secesiunii și separatismului”.
Prim-ministrul Estoniei, Kristen Michal, a numit aceasta „o operațiune de dezinformare creată de Rusia pentru a semăna discordie”. Iar într-o postare pe X, ministrul de externe Margus Tsahkna a respins rapoartele drept „o modalitate ieftină de a provoca confuzie și indignare”, îndemnând oamenii „să rămână calmi și informați!”.
Însă pentru Katri Raik, primărița orașului, episodul indică un risc diferit: o mână de troli ruși visează la un scenariu destabilizator, cu consecințe foarte reale. Ea spune că povestea este „complet falsă, o prostie completă”. Întrebată dacă Narva va fi următoarea țintă a Rusiei, ea asigură că nu există omuleți verzi în oraș.
”Rusia este mereu foarte bună la propagandă și mă enervează când oamenii nu înțeleg asta”, mai spune ea” pentru Politico.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Zi crucială pentru Guvern: PSD votează susținerea pentru premierul Bolojan. Consultare cu rezultat așteptat, după zile de atacuri tot mai dure (HotNews) - Miopia politică: de ce ne sabotăm singuri? (Profit.ro)
Zi crucială pentru Guvern: PSD votează susținerea pentru premierul Bolojan. Consultare cu rezultat așteptat, după zile de atacuri tot mai dure (HotNews)În jur de 5.000 de membri PSD vor decide azi, în prime-time, dacă vor continua alături de Ilie Bolojan sau dacă îi retrag sprijinul politic.
Evenimentul „Momentul Adevărului”, care are loc luni, într-o sală din Parlament, începe la ora 17:00 și este de așteptat să dureze în jur de două ore, așadar, votul ar putea avea loc în jurul orei 19:00, scrie HotNews.
Lideri din partid au „promovat” evenimentul cu trei zile înainte prin postări pe Facebook cu texul: „Ajunge. Până aici. Votez la momentul adevărului. Din toată țara. Cu o singură voce”.
Sorin Grindeanu a declarat vineri, la finalul, penultimei întâlniri regionale care precedă reuniunea de pe 20 aprilie, că „vom avea o nouă realitate de luni încolo. O nouă realitate politică care va fi una nouă nu doar pentru PSD, ci și pentru PNL, și pentru USR, și pentru AUR chiar”.
Între timp, „singurul bolojenist din PSD” spune înainte de votul de azi din partid că „Sunt mulți ca mine, dar le e teamă. Și la conducere e o anumită teamă” .
„Sorin Grindeanu încearcă, cu ultimele puteri, cu disperare, aș putea spune, să scape și de Bolojan, dar să scape și de familia Olguța și Claudiu Manda”, declară Constantin Toma, primarul social-democrat al orașului Buzău, într-un dialog cu HotNews.
Constantin Toma a câștigat primul mandat de primar al municipiului Buzău în 2016. Acum, se află la al treilea mandat, iar la alegerile din 2024, a fost ales de buzoieni cu 78% din voturi. În trecut, l-a criticat pe fostul președinte PSD, Marcel Ciolacu, l-a susținut pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din 2025, iar acum reproșează actualei conduceri PSD că duce partidul „ca morcovu-n pământ”.
Ilie Bolojan, exclusiv pentru B1 TV. Cum explică refuzul de a demisiona din funcție. Premierul acuză PSD că are motive politice pentru a-l demite: „Unii oameni din conducerea PSD şi-ar dori un premier de tip marionetă”. Consecințele actualei crize politice
Ilie Bolojan spune că nu va demisiona dim funcția de premier pentru că PSD nu a venit cu alternative la actualul program de guvernare și nu i-a reproșat că nu a luat măsurile care trebuiau adoptate.
Premierul denunță climatul de instabilitate provocat de PSD. Șeful Executivului declară că PSD se profilează ca partid de opoziţie în interiorul coaliţiei de guvernare. De multe ori, susține el, social-democrații ar fi mințit afirmând că nu au participat la deciziile luate.
Nu există alte soluții decât măsurile de austeritate pe care le-a adoptat, chiar dacă au avut consecințe dramatice pentru majoritatea românilor, a întărit Bolojan la postul B1 TV.
Întrebat dacă va înlocui miniștrii PSD cu miniștri tehnocrați, după ieșirea acestora din guvern, așa cum se preconizează, premierul a precizat că va adopta soluțiile prevăzute de Constituție în astfel de cazuri. Astfel, miniștrii demisionari vor fi înlocuiți cu alți membri ai cabinetului, în prima fază.
Premierul susține că nu-și dorește altă funcție.
Scenarii de criză la vârful puterii: cum poate rezista Guvernul Bolojan și de ce abandonarea premierului ar însemna „moartea” PNL (Adevărul)Miza politică a momentului se mută luni la PSD, unde aproximativ 5.000 de delegați sunt așteptați să voteze retragerea sprijinului politic pentru Ilie Bolojan. Potrivit informațiilor „Adevărul”, rezultatul este o formalitate: premierul va primi un ultimatum de 3 zile pentru a demisiona. Dacă acesta refuză, singura cale de supraviețuire rămâne formarea unui guvern minoritar, formulă care, conform analistului Cristian Hrițuc, poate funcționa constituțional timp de 45 de zile. În acest interval de foc, executivul Bolojan va fi total dependent de jocul celor de la AUR, care vor monitoriza ca debarcarea premierului să nu fie decontată ca o victorie a social-democraților. Totuși, avertizează Hrițuc, greul va cădea pe umerii PNL: dacă după cele 45 de zile liberalii „îl lasă din brațe” pe Bolojan sub presiunea PSD, partidul riscă dispariția politică.
Nu ne era de ajuns recesiunea, acum mai trebuie să intrăm şi într-o criză politică care să ne arunce într-o criză totală, din care să pierdem tot ce s-a câştigat în ultimii ani din punct de vedere economic (Ziarul Financiar)Intrăm în cea mai tensionată săptămână politică de după alegerile prezidenţiale din 2025, odată ce PSD, principalul partid al coaliţiei care asigură guvernarea, a anunţat că pleacă din guvern dacă premierul Ilie Bolojan, PNL, nu-şi dă demisia. Iar acesta a anunţat că nu îşi dă demisia.
Nu ştiu cum vor trata pieţele financiare, care asigură finanţarea bugetului de stat şi finanţarea altor proiecte, această criză politică care nu duce nicăieri - nici nu va aduce o creştere economică peste noapte, nu va reduce deficitul bugetar, nu va majora salariile şi pensiile, nu va relansa investiţiile private ci dimpotrivă, va crea o stare şi mai proastă în economie şi în business.
Nu ştiu pentru ce se luptă actualii politicieni, partidele care asigură guvernarea, PSD cu PNL, Sorin Grindeanu cu Ilie Bolojan, dar ştiu că rezultatele din economie şi din business sunt destul de proaste la începutul acestui an, atrage atenția Cristian Hostiuc, director editorial ZF.
Opinii: Miopia politică: de ce ne sabotăm singuri? (Profit.ro)Politicianul român de astăzi pare convins că un câștig pentru celălalt este automat o pierdere pentru sine. Această patologie a spiritului politic ne-a adus într-un punct critic. Riscul de a fi aruncați într-o criză politică profundă, în an cu acută instabilitate economică, este iminent. O criză politică suprapusă peste o criză bugetară, economică și energetică va fi, cu certitudine, un șoc care va reseta negativ toate eforturile de consolidare economică de până acum. Cine va plăti factura? Nu politicienii care se bat pentru câteva procente în plus în sondaje, ci economia reală, mediul de afaceri privat care susține bugetul de stat și, în final, cetățeanul care suportă consecințele inflației și ale lipsei de investiții.
Avem nevoie de o revenire la rațiune, îndeamnă editorialistul Profit.ro Daniel Apostol. În opinia sa, miopia politică nu este doar o greșeală, este o formă de trădare a așteptărilor publice. Cetățenii nu mai vor să audă despre neînțelegeri între parteneri de guvernare, vor să vadă rezultate. Vor să vadă predictibilitate fiscală, stabilitate administrativă și un plan concret de țară care să nu depindă de toanele unui lider sau de calculele electorale ale unui partid.
Noi negocieri între Statele Unite și Iran urmează să înceapă astăzi în Pakistan. Între timp, Donald Trump își continuă amenințările la adresa Iranului. Care sunt șansele unui acord? – se întreabă comentatorii.
”Trump amenință din nou că va distruge infrastructura iraniană”, constată Le Figaro.
Pe rețeaua sa de socializare, președintele american a declarat că speră ca Teheranul să accepte un acord, deoarece în caz de refuz, „Statele Unite vor distruge fiecare centrală electrică și fiecare pod din Iran”.
Vicepreședintele american JD Vance nu va conduce delegația americană care va negocia cu Iranul la Islamabad luni, a confirmat Donald Trump duminică într-un interviu acordat ABC News.
Vance a condus delegația americană weekendul trecut în timpul discuțiilor inițiale cu oficialii iranieni, care s-au încheiat cu un eșec.
După cum transmite CNN, ”comentariile lui Trump au alimentat confuzia cu privire la oficialii care vor fi prezenți la discuțiile de la Islamabad, președintele declarând doar că „reprezentanții” săi vor fi prezenți la discuții.
Citeste siIranul nu intenţionează să participe la noi negocieri de pace cu SUA
Dacă Trump ar decide în cele din urmă să călătorească în Pakistan în cazul în care se va materializa un acord final, este probabil ca Vance să fie nevoit să se întoarcă mai întâi în SUA.
Serviciul Secret nu își dorește ca Vance și președintele să fie în același loc și în același timp, nu doar în ceea ce privește călătoriile în regiune în contextul războiului în desfășurare și al riscurilor de securitate, ci și pentru călătoriile interne, potrivit unor surse familiarizate cu politica Serviciului Secret.
Noile negocieri vor avea loc la peste o săptămână după ce Vance a fost prezent în Pakistan împreună cu Witkoff și Kushner pentru o primă rundă de discuții. Aceste negocieri s-au încheiat fără un acord”.
Potrivit Politico, ”experții în drept internațional au avertizat că atacurile asupra infrastructurii civile ar putea constitui o crimă de război.
Însă negocierile dintre SUA și Iran au devenit din ce în ce mai tensionate pe măsură ce blocada americană asupra Strâmtorii Hormuz continuă.
Citeste siNavele încep să se întoarcă din Strâmtoarea Ormuz după ce Iranul a reimpus restricţii
Iranul a promis recent că va restricționa numărul de nave care pot trece prin strâmtoare și a batjocorit apelurile Uniunii Europene de a o redeschide”.
BBC amintește că ”nu va fi prima dată când negociatorii din SUA și Iran se vor întâlni în Pakistan pentru discuții de pace.
Acum doar o săptămână, vicepreședintele american JD Vance s-a întors acasă de la Islamabad fără un acord.
În timp ce ambele părți au plecat cu mâinile goale și s-au învinovățit reciproc pentru eșec.
Între timp, președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, care a condus delegația Teheranului în negocieri, a sugerat că SUA nu au reușit să câștige încrederea delegației iraniene”.
Listarea pe Bursă a unor pachete minoritare la unele companii de stat este contestată vehement de PSD. Este o abordare care poate bloca restructurarea firmelor de stat. Nu ar fi prima oară când se întâmplă acest lucru.
Este pur și simplu debusolant să constați atacul virulent pe care îl face un partid, chiar și social-democrat, la adresa intenției de listare pe Bursă a unor pachete minoritare de acțiuni de la câteva companii cu capital majoritar de stat.
Un subiect apropiat este și cel al restructurării întreprinderilor de stat. Declarativ, PSD susține reforma, dar senzația este că de fapt își dorește o restructurare „marca PSD”, adică o „schimbare” în care nu se schimbă nimic.
În anii 90, cohorte de muncitori în fostele întreprinderi socialiste manifestau pe străzile Bucureștiului strigând un slogan care a făcut carieră: „Nu ne vindem țara!” Adică, nu vindem întreprinderile de stat. Acest elan contestatar susținut și de politicienii aflați la putere a făcut ca România să piardă primul val al investițiilor străine care s-a oprit în Ungaria și în Polonia.
În cele din urmă, „s-a vândut țara”. Adică, după un deceniu, 1990-2000, în care au acumulat datorii, au fost susținute din bani publici, au fost căpușate de politicieni sau „băieți deștepți”, au pierdut o mare parte din piața externă și cea internă, întreprinderile de stat s-au privatizat sau restructurat sub presiunea lipsei de performanță și a nevoii de a ține sub control cheltuielile bugetare.
Deci, istoria ne arată că amânarea restructurării companiilor de stat nu face decât să complice situația, nu să o rezolve. În cele din urmă, restructurarea va fi făcută sub impulsul pieței.
Puseul de naționalism economic din anul 2026 este surprinzător. Suntem, totuși, la peste 35 de ani de la căderea comunismului și ar fi de așteptat ca mentalitatea politicienilor și a publicului să fie mult mai deschisă către o economie privată. Mai ales în condițiile în care cele 1.500 de companii cu capital de stat au pierderi istorice de 14 miliarde de lei, după cum a declarat viceprim-ministrul Oana Gheorghiu.
Mai grav este că valul de naționalism economic se ridică pe afirmații mincinoase. În sensul că nu este vorba despre „vânzarea companiilor strategice”, ci despre cel mult listarea pe piața de capital a unor pachete minoritare, care în unele cazuri, cum ar fi Romgaz sau Hidroelectrica, nu fac decât să completeze cota de acțiuni deja prezente deja pe Bursa de la București.
Este o discuție separată cea legată de definirea așa-numitelor companii strategice, cea mai simplă întrebare fiind: pot fi considerate strategice companii precum Tarom sau CEC Bank? Din multe puncte de vedere, răspunsul este nu. Dar esența problemei este că și o companie strategică poate avea o cotă din capital, nu majoritară, listată la Bursa de Valori București.
Vicepremierul Oana Gheorghiu a demontat punct cu punct observațiile PSD. Sintetic, explicațiile sunt următoarele: programul de guvernare prevede explicit listarea la bursă a unor pachete minoritare de acțiuni, jalonul numărul 443 din PNRR prevede listarea sau restructurarea a cel puțin trei companii de stat până în luna august a.c., iar legislația românească identifică listarea ca instrument de de transparență, disciplină corporativă și acces la capital. Să mai adăugăm și ședințele periodice ale Comitetului responsabil de reforma companiilor de stat.
Sunt suficiente argumente pentru ca procesul de listare și restructurarea întreprinderilor de stat să înceapă. Marea problemă este că PSD, partid aflat la guvernare, dorește să blocheze din nou orice încercare de restructurare a companiilor de stat. De fapt, niciodată social-democrații nu au luat decizii concrete de eficientizare a firmelor cu capital de stat. De fiecare dată au fost doar declarații, doar măsuri cosmetice, fără nicio decizie care să permită schimbarea. PSD vrea să păstreze companiile de stat cum sunt acum, adică o formă a pușculiței de partid și a politicienilor.
Acum 35 de ani, într-o Românie abia ieșită din cenușa tranziției, cineva a avut curajul să viseze o universitate care să lege Bucureștiul de campusurile americane și să aducă „stilul de viață” al educației occidentale aici, acasă. Din acest vis al profesorului Ion Smedescu s‑a născut Universitatea româno‑americană.
E o școală aparte care a crescut generații întregi de economiști, juriști, specialiști în IT, turism și sport. E vorba de o comunitate care astăzi numără mii de absolvenți răspândiți prin companii și instituții din toată lumea.
La 35 de ani de la înființare, îi avem alături pe Costel Negricea, rectorul universității. Este omul care a dus mai departe acest proiect și l‑a conectat la standardele internaționale. Il avem cu noi si pe Lucian Botea, prorector pentru parteneriate și digitalizare. Lucian este arhitectul conexiunilor dintre universitate, mediul de afaceri și noul val de antreprenori și inovatori.
Împreună vom povesti cum arată culisele unei „perle rare” din peisajul universităților private. Vom explora ce înseamnă să construiești o comunitate și cum se pregătește universitatea pentru viitor într-o lume în care inteligența artificială rescrie definiția meseriei de profesor.
Stați cu noi la „Noi venim din viitor” ca să descoperim de ce, pentru mii de tineri, această universitate nu este doar o clădire cu săli de curs ci locul unde și‑au descoperit vocația, prietenii, mentorii și curajul de a‑și imagina un viitor mai mare decât ei.
Mai multe despre Universitatea Româno-Americana puteti afla la adresa : rau.ro.
Acum un an, Marie Birot a decis să părăsească Insula Reunion pentru a se muta la Trondheim, în Norvegia. O schimbare radicală de viață pentru această autoare care organizează ateliere de scriere.
From the publisher's feed

7,592 Listeners

4 Listeners

354 Listeners

22 Listeners

11 Listeners

3 Listeners