Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

By RFI România
Download on the App Store

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România episodes

  • Trump reduce exercițiile militare cu Coreea de Sud. „O nouă etapă a idilei” cu Kim Jong-Un?

    Donald Trump reduce exercițiile militare comune ale Statelor Unite și Coreei de Sud, invocând costurile prea ridicate și relația sa „foarte bună” cu Kim Jong-Un. Comentatorii internaționali se întreabă dacă asistăm la o strategie diplomatică sau la pedepsirea încă unui aliat care a refuzat să sprijine Washingtonul în războiul cu Iran.

    La Seul, îngrijorarea predominantă este că Trump afectează capacitatea de descurajare și lasă Coreea de Sud cu foarte puțină influență asupra unor decizii care îi privesc direct securitatea, obervă The Guardian.

    „Pe lângă aspectele de politică internă, acest episod va adânci probabil îndoielile cu privire la angajamentul Washingtonului față de aliații săi, îndoieli care s-au acumulat de-a lungul anilor, încă din primul mandat al lui Trump.”, îl citează publicația britanică pe Jaechun Kim, profesor de relații internaționale la Universitatea Sogang din Seul.

    BFMTV se întreabă dacă asistăm la „o nouă etapă a idilei dintre Donald Trump și Kim Jong-Un sau la o strategie geopolitică”. Postul francez amintește că, în 2018,  Trump a devenit primul președinte american în funcție care s-a întâlnit cu un membru al dinastiei Kim.

    Laudele adresate ldierului nord-coreean ar putea urmări îndepărtarea acestuia de Xi Jinping și Vladimir Putin. Numai că având „sprijinul crucial al Rusiei, Kim Jong-un are acum mai puține motive să negocieze cu Donald Trump”, explică pentru post cercetătorul de la Harvard, Seong-Hyon Lee.

    Asta dacă nu cumva, se mai întreabă BFMTV, Donald Trump vrea de fapt „să distragă atenția de la războiul din Iran sau să dea o lecție Coreei de Sud?”

    Aceeași tactică de diversiune o suspectează și Corriere della Sera, dar cotidianul italian consideră că aceasta începe să dea greș.

    „În mod tradițional, atunci când Donald Trump se află într-o situație dificilă, recurge la distragerea atenției. Cu toate acestea, așa cum se întâmplă din ce în ce mai mult, această strategie de „digresiune ”, care odinioară funcționa, nu-i mai este de folos. În spatele grandiozității, al știrilor explozive, al știrilor false – toate concepute pentru a distrage atenția – se află o președinție șubredă”, scrie publicația.

    Dincolo de războiul cu Iranul, decizia demonstreză încă o dată că „Trump abandonează fără milă aliații Statelor Unite”, titrează Der Standard.

    „Tiranul Coreei de Nord este curtat, în timp ce Coreea de Sud, o țară democratică, simte mânia acestuia pentru că a refuzat, pe bună dreptate, să participe la războiul din Iran. Nu există nicio strategie în spatele acestui lucru, ci doar temperamentul irascibil al unui narcisist irațional care, prin propria sa incompetență, s-a manevrat pe sine și pe țara sa într-o situație extrem de precară [...] Acest lucru îl face furios, imprevizibil și periculos.”, îl critică ferm ziarul austriac pe președintele Statelor Unite.

    Cotidianul polonez Rzeczpospolita îi acordă mai multă încredere liderului de la Casa Albă. Nu ar fi „un exces de moment”, ci o încercare de a reduce amenințarea nucleară a regimului de la Phenian.

    Publicația avertizează însă că Trump „se joacă cu focul” în Asia pentru că ”este posibil să se întâmple contrariul: îmbunătățirea relațiilor cu SUA ar consolida regimul lui Kim și ar determina ca politica Phenianului în Asia să devină și mai agresivă.”

    4 min
  • Robert Sighiartău, deputat PNL, despre legea salarizării, jalon PNRR

    Deputatul PNL Robert Sighiartău critică PSD, într-un interviu la RFI, pentru poziția față de legea salarizării. Liberalul le cere social-democraților să-și asume pierderea banilor din PNRR, dacă proiectul nu va fi adoptat la timp de Parlament.

    Robert Sighiartău, despre legea salarizării, jalon PNRR: ”Din punctul meu de vedere, există peste 60% șanse ca în final, prin presiunea președintelui României și totuși, prin înțelegerea faptului că oricine va veni la guvernare, un minus de aproximativ 800 de milioane de euro va fi o problemă economică, eu sper ca în final această lege să treacă”.

    Despre poziția PSD privind legea salarizării: ”Dacă vor vota împotrivă și dacă nu vin cu o soluție (...), atunci va trebui să-și asume pierderea a 800 de milioane de euro, oficial”.

    În opinia deputatului PNL, ”dacă PSD joacă doar cartea populismului, aruncând cu minciuni publice că vor da, că vor face și că vor putea crește și la profesori și la medici și la toți bugetarii din România salariile cu 30%-40%, atunci asta este viața, PSD demonstrează încă o dată că nu a învățat nimic din alegerile din 2024”.

    13 min
  • Comisia Europeană ne salvează de noi înșine. Cât ne costa populismul unor politicieni inconștienți (Republica)

    „Amendamentul Fritz”, în mâinile lui Nicușor Dan. Președintele se uită la ceas. Cinci juriști vorbesc despre următorii pași (Cotidianul) - De ce a votat judecătorul maghiar împotriva lui Dominic Fritz. Jocul la două capete al UDMR (SpotMedia) - Mircea Miclea, despre controversata admitere la liceu cu reguli pro-corupție propuse de Ministerul Educației: Reprezintă simptomul unei societăți care e într-o degradare etică fără precedent (EduPedu)

    Comisia Europeană ne salvează de noi înșine. Cât ne costa populismul unor politicieni inconștienți (Republica)

    Ne trezește la realitate Comisia Europeană. Norocul mare că nu suntem singuri, de capul nostru.

    Comisia a respins (spun surse citate de Știrile ProTv) toate variantele Legii salarizării unitare.

    De ce? Pentru că toate scenariile trimise la Bruxelles prevedeau creșterea cheltuielilor cu lefurile, cu sume între 12 și 16 miliarde de lei - un efort financiar și bugetar considerat de Comisie mult peste puterea economică a României (nu a fost acceptată nici ideea creșterilor etapizate).

    Ce ne spun experții și funcționarii europeni? Stop populismelor, este inadmisibil ca noi, cu un deficit imens, cu o economie care scade, să promitem indexări ale veniturilor în sistemul public pe care nu avem de unde să le acoperim (riscăm să nu mai putem lua împrumuturi).

    Este incredibil cum ajustarea deficitelor s-a făcut prin sufocarea mediului privat, cu creșteri de taxe și impozite, iar când e vorba de „reforme” la stat, politicienii inconștienți și populiști promit creșteri de salarii și venituri, agitând spiritele cu sindicatele. Își imaginează, în analfabetismul lor, că vor putea să le acopere cu încă un rând de taxe aplicat tot inițiativei private - ce nu văd ei, însă, e că economia scade, afacerile suferă, rata șomajului e în creștere, investițiile private străine au scăzut cu peste 80% în prima jumătate a anului (semn că investitorii văd riscuri și-și pun la adăpost banii).

    Mai trebuie câteva taxe și toată economia privată se gripează total.

    Continuarea în Republica.

    „Amendamentul Fritz”, în mâinile lui Nicușor Dan. Președintele se uită la ceas. Cinci juriști vorbesc despre următorii pași (Cotidianul)

    Dominic Fritz își pierde mandatul de primar dacă legea este promulgată. USR, PNL și președintele Nicușor Dan au acuzat că legea încalcă principiul retroactivității, dar CCR a decis că amendamentul este din această perspectivă Constituțional.

    Ulterior, președintele Nicușor Dan a exprimat pe rețelele de socializare că se află în continuare în dezacord cu decizia CCR, dar că așteaptă motivarea instanței înainte să se pronunțe. 

    Ioan Stanomir spune că este regretabil că s-a ajuns ca problemele deosebit de delicate să fie tratate  de o manieră expeditivă sub presiunea timpului.

    Profesorul de drept constituțional a reamintit că Nicușor Dan va fi obligat la un moment dat să promulge legea, dacă parlamentarii nu își schimbă opinia. Președintele are dreptul să retrimită legea o singură dată în Parlament, pentru un vot de reconfirmare.

    Tudorel Toader, fost judecător CCR și fost ministru PSD al Justiției, a explicat pentru Cotidianul că, deși amendamentul nu mai poate fi atacat pentru același motiv, CCR poate fi sesizată pe același amendament, dar cu o plângere din altă perspectivă constituțională.

    Fostul judecător CCR, Augustin Zegrean, susține însă că președintele Nicușor Dan nu mai are de ce să atace la CCR amendamentul Fritz.

    Toni Neacșu, avocat și fost judecător, crede că principala piedică pe care o are Nicușor Dan este timpul restrâns impus de banii din PNRR. Reforma ANI trebuie să treacă înainte de 31 august de Parlament pentru ca România să primească banii din jalonul PNRR legat de această lege.

    De ce a votat judecătorul maghiar împotriva lui Dominic Fritz. Jocul la două capete al UDMR (SpotMedia)

    UDMR, prin votul lui Csaba Asztalos din Curtea Constituțională, i-a oferit lui Grindeanu capul lui Dominic Fritz pe tavă.

    Asztalos este brațul juridic al UDMR în sistemul instituțional din România. Vreme de aproape un sfert de secol a lucrat în Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, din 2010, conducând instituția.

    În lungul său mandat, fără a avea decizii și acțiuni hotărâte, în România au înflorit mișcările extremiste, legionare și antisemite, acestea fiind încurajate și de marele șef politic de la Budapesta, Viktor Orbán. 

    În 2025, Csaba Astzalos este propus și susținut de UDMR pentru poziția de judecător la Curtea Constituțională, ceea ce, la vremea respectivă, a fost aplaudat. 

    În mod paradoxal, liderii minorității maghiare din România au avut întotdeauna o imagine bună datorită discursului civilizat și reținerii de a se implica în dezbaterile politice zgomotoase și mizerabile din țară. 

    Dar la umbra acestei imagini, UDMR și-a urmărit mereu interesul, acela de a rămâne tot timpul conectat la banii publici de la București și Budapesta, concomitent.

    Integral pe pagina SpotMedia.

    EXCLUSIV Mircea Miclea, despre controversata admitere la liceu cu reguli pro-corupție propuse de Ministerul Educației: Reprezintă simptomul unei societăți care e într-o degradare etică fără precedent (EduPedu)

    Controversata admitere la liceu cu reguli care favorizează corupția și care au fost concepute și publicate de Ministerul Educației reprezintă „simptomul unei societăți care e într-o degradare etică fără precedent”. Diagnoza vine de la fostul ministru al Educației Mircea Miclea, profesor și fondatorul școlii cognitive în psihologia românească.

    Contactat de Edupedu.ro la finalul unei zile în care 3 partide politice (PNL, PSD și USR) au depus în Parlament proiecte de lege de amânare sau anulare a controversatului examen de admitere la liceu, Mircea Miclea a declarat că „domnul ministru a pierdut un bun prilej de a tăcea. Adică de a nu emite un astfel de ordin care nu face altceva decât să transforme o prostie potențială într-o prostie reală”.

    Cât despre partidele politice care astăzi s-au declarat public împotriva examenului care favorizează corupția, exact „această coaliție PSD-PNL împreună cu USR-ul au votat această lege”. „Deci ei ori n-au știut ce votează, ori acuma intră în competiție de popularitate ca să arate cât de mult le pasă lor de soarta tinerei generații. E o fandoseală, e o ipocrizie din partea lor să facă acest lucru”, a afirmat Mircea Miclea pentru Edupedu.ro.

    6 min
  • Cazul Jason Arday: responsabilitatea presei sau eșecul unui sistem?

    Sărbătorit drept un simbol al diversității la Universitatea Cambridge, Jason Arday a ajuns, după acuzațiile de plagiat și moartea sa, în centrul unei dispute aprinse despre rasism, merit și diversitate. Comentatorii internaționali se întreabă acum cine este totuși responsabil pentru evenimentele care au condus la moartea lui Arday?  

    Pentru cotidianul suedez Svenska Dagbladet, responsabilitatea nu aparține doar presei. Universitățile au vrut să îl transforme pe Jason Arday într-un simbol al diversității, fiind dispuse să ignore semnalele de alarmă din trecutul său:

    „ Semnalul de alarmă ar fi trebuit să sune cu putere. Dar dorința de a numi un profesor de culoare era mult prea puternică. Unul dintre foștii mentori ai lui Jason Arday, intervievat de New York Times, îl descrie ca pe un pion, un tânăr exploatat de sistem. Erau atât de dornici să pară incluzivi, încât au decis să ignore defectele din trecutul academic și personal al lui Arday. Acest lucru nu ajută deloc lupta împotriva rasismului.”

    Cotidianul german Taz îl vede și el pe Arday drept o victimă. Însă de această dată „el este victima unei forme greșite de antirasism, care acordă în mod arbitrar avantaje nedrepte unor indivizi, în loc să abordeze sistematic dezavantajele nejustificate.”

    Taz critică instituțiile care l-au promovat pe Jason Arday ca imagine a diversității, doar pentru ca mai apoi să-l lase singur în fața unei presiuni publice imposibil de suportat: 

    „Deoarece ascensiunea lui Arday a fost sărbătorită într-un mod deosebit de mediatizat și prezentată ca dovadă a progresului întregii societăți, aceasta a stârnit, în mod logic, un interes public semnificativ. Într-o societate care se vrea supusă unei astfel de analize, întrebările incomode pe o astfel de temă nu sunt rasiste, ci legitime.”

    Dacă primele două publicații pun sub semnul întrebării și comportamentul instituțiilor universitare, The Irish Independent își îndreaptă întreaga atenție către presă:

    „Povestea lui a fost tratată de parcă ar fi fost un politician de rang înalt care s-a ridicat la vârf mințind și înșelând alegătorii, sau un geniu criminal adus în sfârșit în fața justiției. [...] Argumentul nu este că presa ar fi trebuit să-i ignore defectele; ci că s-a renunțat complet la orice simț al măsuri. A fost o atitudine crudă și neglijentă. Se va învăța vreo lecție? Nici vorbă. Se va vorbi mult despre sănătatea mintală și despre atacurile în lanț ale mass-mediei. Până data viitoare.”, concluzionează ziarul irlandez. 

    The Daily Telegraph respinge însă ideea că jurnaliștii sunt principalii vinovați întrucât, potrivit publicației britanice, deznodământul tragic al cazului nu neagă interesul public al informațiilor descoperite.

    Dovezile că a plagiat lucrările altora sunt copleșitoare – au fost citate și documentate 180 de cazuri. [...] Presa a descoperit neadevăruri substanțiale, care dăunează grav reputației uneia dintre cele două mari universități ale noastre, și le-a relatat. Exact la asta te-ai aștepta de la o presă «responsabilă»., scrie The Daily Telegraph. 

    Prin urmare, „cei care cer noi restricții asupra presei comit o greșeală gravă” avertizează Michelle Goldberg într-un articol de opinie publicat în The New York Times. 

    „Există un resentiment profund atât față de diversitatea socială în creștere, cât și față de inițiativele birocratice privind diversitatea. Însă încercările progresiste de a înăbuși cu mână grea întrebările legate de aceste inițiative au darul de a face acest resentiment și mai puternic din punct de vedere politic.

    Asta s-a întâmplat în America. […] Și s-ar putea întâmpla și în Marea Britanie, unde partidul naționalist Reform UK al lui Nigel Farage acumulează o putere îngrijorătoare. Acesta este un moment deosebit de nepotrivit pentru a lăsa dreapta să-și asume rolul de apărător al libertății de exprimare.”, atrage atenția Goldberg. 

    Comentatorii internaționali rămân deci împărțiți cu privire la rolul pe care presa l-a jucat în acest caz. Cu toate astea, ei deschid o nouă dezbatere, mai amplă, despre responsabilitatea de a transforma o singură persoană în simbolul unei cauze. 

    4 min
  • Victor Negrescu, prim-vicepreședinte PSD, vicepreședinte PE, despre PNRR

    PSD acuză ”întârzieri majore în actul de guvernare privind PNRR”. Prim-vicepreședintele formațiunii Victor Negrescu spune într-un interviu la RFI că ”trebuie să ne concentrăm pe cele șapte miliarde de euro restante”. Vicepreședintele Parlamentului European critică întârzierile din PNRR: ”E foarte grav că au așteptat luna iunie, chiar iulie, pentru a trimite respectivele legi”.

    Victor Negrescu, despre PNRR: ”În primul rând, obiectivul nostru este ca România să atragă banii din PNRR și asta am făcut prin votul nostru, în ciuda criticilor adresate. În al doilea rând, ne-am dorit legi care pot fi implementate și care sunt adoptate corespunzător”.

    Despre tonul dur al PSD la adresa Guvernului Bolojan: ”Am pornit de la atacurile venite de la premierul României, Ilie Bolojan, care a spus că suntem șobolani, care a folosit sintagme fasciste la adresa unui partid social-democrat (...). Plecăm de la un partid USR, care a spus că suntem o pestă. Deci haideți să fim foarte atenți la declarațiile făcute anterior”.

    Despre responsabilitatea pentru un eventual eșec legat de PNRR: ”Chiar dacă eu cred că e vorba de o responsabilitate comună, mă uit totuși la cifre și observ că din momentul redactării, adoptării PNRR, până astăzi, am avut în majoritatea timpului un premier din partea PNL, 65% din timp am avut un premier din partea PNL. De asemenea, dacă e să mă uit la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în 72% din timp am avut un ministru de la PNL sau USR”.

    17 min
  • Profituri record la rafinării, motorină scumpă la pompă. „Consiliul Concurenței s-a comportat extrem de slab” (Adevărul)

    Analiză: CCR = AUR + PSD? Ce înseamnă decizia Fritz (DW) - Ministrul Economiei, despre șansa ca fabricile de stat să livreze Armatei muniție tip NATO de calibru 155 mm: „Dacă v-aș spune că știu exact cum, unde, la ce termen, v-aș minți” (Libertatea) - Vacanţele în afara ţării i-au costat pe români 4,8 miliarde de euro în prima jumătate a acestui an, cu 17% mai mult decât perioada similară a anului trecut (Ziarul Financiar) - „Nu este nici zahăr la nici o prăvălie, rafturile sînt goale, nu ai ce cumpăra. Azi-mâine nu mai avem din ce trăi!”/ Noi documente ale Securității despre penuria alimentară din România anului 1980, publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (G4Media)

    Profituri record la rafinării, motorină scumpă la pompă. „Consiliul Concurenței s-a comportat extrem de slab” (Adevărul)

    Prețul motorinei a crescut din nou la peste 10 lei/litru, puțin timp după reducerea accizei cu 20%. Deși legea prevedea ieftinirea, efectul nu s-a aplicat stocurilor vechi, iar specialiștii avertizează că prețul ar trebui să fie cu 1,5 lei mai mic, raportat la cotațiile internaționale. 

    Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a solicitat marți Parlamentului să modifice legea privind ajustarea temporară a accizei la carburanţi în funcţie de evoluţia pieţei şi să introducă un control real al plafonării adaosului comercial.

    Christian Năsulea, economist și profesor universitar de economie mondială, consideră că verificarea respectării reglementărilor revine specialiștilor din cadrul ANAF. 

    De asemenea, acesta apreciază că o eventuală majorare a taxelor pe profiturile record înregistrate de rafinării ar putea avea efecte negative asupra investițiilor, deși ar fi legitim din partea cetățenilor de rând să ceară acest lucru.

    Pe larg în Adevărul.

    Analiză: CCR = AUR + PSD? Ce înseamnă decizia Fritz (DW)

    CCR a decis că e constituțională retroactivitatea legii, acceptând Amendamentul Fritz, votat de majoritatea PSD și AUR. Miza e decapitarea liderului USR cu orice preț. Astfel, România o ia pe calea Ungariei lui Orban, scrie jurnalista Sabina Fati în analiza publicată pe pagina DW.

    Dacă președintele Nicușor Dan nu retrimite legea în parlament și nu discută cu liderii principalelor partide despre revenirea la principiile de drept, atunci totul rămâne cum a stabilit CCR. În acest fel, retroactivitatea interzisă în actuala Constituție (Art.15, Aliniatul 2) e legiferată în mod ironic chiar de gardienii legii supreme. Scoaterea lui Dominic Fritz din ecuație e valabilă, de altfel, atât în favoarea lui Nicușor Dan, cât și a social-democraților. Președintele scapă de un rival serios, care menține USR pe linia principiilor, iar PSD se răzbună pe pozițiile politice naționale luate de Fritz, dar și pentru succesul lui pe plan local. 

    Toate jocurile pentru înlăturarea lui Fritz, pentru fisurarea PNL, pentru punerea la zid a premierului Bolojan au fost făcute cu ajutorul justiției și, în cele din urmă, prin mutarea decisivă a judecătorilor constituționali. În România nu mai contează atât de mult ce aleg oamenii sau ce hotărăsc partidele în interiorul lor, ci felul în care hotărăște Justiția. România nu mai funcționează ca un stat de drept, iar CCR a demonstrat încă o dată că țara renunță tot mai mult la democrație și preferă calea iliberalismului exersată până nu demult de Ungaria. 

    Ministrul Economiei, despre șansa ca fabricile de stat să livreze Armatei muniție tip NATO de calibru 155 mm: „Dacă v-aș spune că știu exact cum, unde, la ce termen, v-aș minți” (Libertatea)

    Ministrul Economiei, Irineu Darău, a explicat la Interviurile Libertatea, că Guvernul pregătește mai multe măsuri economice menite să relanseze economia. Este vorba despre ajutoare de stat în industrii precum minerale critice, turism și apărare. Turismul este printre cele mai afectate industrii de reducerea consumului populației și a scăzut până la nivelul celei de-a doua părți a pandemiei de COVID-19, potrivit ministrului Irineu Darău. Pe de altă parte, șeful Ministerului Economiei, instituție care are în subordine compania Romarm, sub umbrela căreia se află fabricile de stat de muniție de arme, explică în ce stadiu se află principalele contracte de apărare: cel prin care firma germană Rheinmetall ar urma să construiască la Șantierul Naval Mangalia, patru nave pentru Armata Română, planul de cumpăra peste 380.000 de arme de la compania SigSauer, construirea fabricii de pulberi militare la Victoria, în județul Brașov.

    Vacanţele în afara ţării i-au costat pe români 4,8 miliarde de euro în prima jumătate a acestui an, cu 17% mai mult decât perioada similară a anului trecut (Ziarul Financiar)

    Turiştii români au cheltuit pe vacanţele în afara ţării 4,8 miliarde de euro în primele şase luni ale acestui an, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. Suma este cu circa 17% mai mare decât ce au cheltuit românii pe vacanţe în primul semestru al anului trecut, informează ZF.

    Această creştere arată că apetitul pentru vacanţe nu s-a diminuat nici într-o perioadă cu presiuni economice pe plan local.

    Dacă ritmul de creştere se va menţine şi în a doua parte a anului, suma cheltuită de români pe vacanţe în afară va ajunge la circa 11,7 miliarde de euro. Această evoluţie vine în contextul în care turismul intern, care se bazează în proporţie de circa 80% pe turiştii români, are o scădere în acest an, iar operatorii din turism invocă chiar slaba putere de cumpărare a românilor.

    „Nu este nici zahăr la nici o prăvălie, rafturile sînt goale, nu ai ce cumpăra. Azi-mâine nu mai avem din ce trăi!”/ Noi documente ale Securității despre penuria alimentară din România anului 1980, publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (G4Media)

    Imaginea unei Românii comuniste în care agricultura era un sector modern, productiv și capabil să asigure bunăstarea populației este contrazisă de documentele interne ale Securității, publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).

    Rapoartele întocmite în județul Cluj în toamna anului 1980 descriu o realitate mult diferită de propaganda oficială: magazine goale, lipsa cărnii, zahărului, uleiului și făinii, cozi de sute de persoane și oameni care plecau de la locul de muncă pentru a cumpăra alimente, în momentele rare când acestea ajungeau în magazine.

    Penuria alimentară nu era doar o problemă punctuală, ci devenise o sursă de nemulțumire socială, o arată documentele publicare de CNSAS.

    Într-un raport al Securității Municipiului Dej, transmis Inspectoratului Județean Cluj, sunt consemnate „o stare de îngrijorare profundă față de lipsa de alimente din comerțul de stat” și „o indignare deosebită față de prețurile ridicate ale produselor din piața de alimente”.

    Continuarea, pe pagina G4Media.

    5 min

About Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

From the publisher's feed

Ascultați programele și podcasturi RFI România. Podcasturi, interviuri, dosare, invitați - RFI