Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

By RFI România
Download on the App Store

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România episodes

  • Otilia Nuțu (Expert Forum), despre închiderea centralei de la Cernavodă

    Statul român a rămas repetent în ceea ce privește investițiile în stocarea de energie din surse regenerabile, declară într-un interviu la RFI Otilia Nuțu, analistă de politici publice în energie şi infrastructură la Expert Forum, în contextul închiderii controlate a centralei nucleare de la Cernavodă, pe fondul debitului scăzut al Dunării.

    Otilia Nuțu, despre închiderea centralei nucleare de la Cernavodă: ”În primul rând, scade din capacitatea de producție aproximativ 680 de MW, ceea ce înseamnă că fie va trebui să importăm mai mult, fie va trebui să producem mai mult, fie va trebui să consumăm mai puțin (...). Ai nevoie de capacitate de stocare și noi aici am rămas repetenți”.

    Despre creșterea facturii la energie: ”Sigur că va crește factura, pentru că una este dacă ai un episod din ăsta de o zi-două în care cresc prețurile și care practic nu se simte, alta este dacă ai niște săptămâni, luni și așa mai departe”.

    În opinia sa, ”prețul e o consecință, nu e o cauză, prețul arată că se produce prea puțină energie față de cât se consumă și ăsta ar fi un semnal foarte bun pentru investitori să vină și să investească, dar investitorii se confruntă cu problemele astea, că avem legi proaste, că nu ai acces la rețea”.

    16 min
  • Centrala nucleară de la Cernavodă va fi deconectată astăzi. România se va baza pe importuri de energie (Adevărul)

    Cauza adâncă a nepregătirii României pentru problema de la Cernavodă: „Clasa noastră politică nu crede în schimbările climatice” – avertismentul unei experte românce de la UE (HotNews) - 100 de zile fără guvern. Intrigi politice, scindări și niciun plan concret al lui Nicușor Dan (Libertatea) - David Popovici, la o cursă distanță de un record FABULOS (Gazeta Sporturilor)

    Centrala nucleară de la Cernavodă va fi deconectată astăzi. România se va baza pe importuri de energie (Adevărul)

    Centrala nucleară de la Cernavodă va fi deconectată joi, 13 august, de la Sistemul Energetic Național, într-o procedură care se va desfășura gradual, pe parcursul câtorva ore, informează Adevărul.

    Procedurile de reducere a puterii Reactorului 2 vor începe la ora 7:00, iar în jurul orei 11:00, centrala nu va mai furniza energie în Sistemul Energetic Național, potrivit directorului centralei, Romeo Urjan.

    România va pierde astfel aproximativ 680 de megawați din producția internă de energie și va trebui să acopere deficitul prin importuri și prin utilizarea altor surse disponibile.

    Energia care nu va mai fi produsă de Cernavodă va fi compensată prin mai multe măsuri. Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, a precizat că autoritățile se bazează pe importuri de energie, rezervele hidro și reducerea voluntară a consumului.

    Importurile vor fi realizate în special prin relația cu Bulgaria, unde România are o capacitate crescută de import. Autoritățile estimează că măsurile de reducere voluntară a consumului pot aduce economii de aproximativ 200-400 de megawați în perioadele de vârf ale serii.

    În același timp, sunt urmărite prognozele privind producția de energie eoliană, care ar putea contribui la echilibrarea sistemului.

    Diferența la abordarea Energiei dintre România și Bulgaria: bulgarii au alocat prin PNRR peste 600 mil. € stocării și au investit încă 1,2 mld. € – România a subvenționat producția intermitentă și a întârziat centralele pe gaz (CursDeGuvernare)

    România și Bulgaria au pornit în același timp investițiile în capacități de stocare a energiei, cu acces la aceleași instrumente europene de finanțare, dar cele două țări au făcut alegeri cu rezultate foarte diferite.

    CursDeGuvernare observă că în vreme ce România și-a concentrat eforturile pe construirea de capacități de producție intermitente – parcuri fotovoltaice și eoliene + întârzierea proiectelor de centrale pe gaz – și a dat masiv subvenții până a ajuns la 10 GW putere instalată în surse regenerabile, Bulgaria, cu capacități de producție mult mai mici – circa 6 GW solar și doar 0,7 GW eolian, fără prosumatori – a investit masiv în stocare.

    Bulgaria: Finanțări prin PNRR în stocare de 603 mil. € + alte 600 mil. € finanțare locală + fonduri de investiții = între 1,2 și 2 mld. €.

    PNRR-ul României la capitolul baterii: 80 mil. € alocate, probabil doar 50-60 mil. accesate și doar 1 GWh putere finanțată.

    Cauza adâncă a nepregătirii României pentru problema de la Cernavodă: „Clasa noastră politică nu crede în schimbările climatice” – avertismentul unei experte românce de la UE (HotNews)

    Corina Murafa, expertă în Comitetul Economic și Social European, un organism consultativ al UE, spune  - în interviul pentru publicul HotNews - că avem un mix energetic bun, dar ignorăm ce se întâmplă în lume.

    „România a fost mereu invitată la toate ședințele Misiunii privind adaptarea la schimbările climatice. Eu am stat lângă un scaun gol pe care trebuia să fie reprezentantul Guvernului României”. 

    Conducerile companiilor Nuclearelectrica și Hidroelectrica nu iau nici ele în seamă riscul climatic, afirmă Corina Murafa. „Deși Europa se încălzește de două ori mai mult decât restul lumii”. 

    Lupta dintre salarii şi inflaţie continuă. Salariile au început să recupereze teren, dar inflaţia le ţine în continuare în urmă (Ziarul Financiar)

    Puterea de cumpărare a angajaţilor continuă să scadă. Salariul mediu net a urcat cu 3,5% în iunie 2026 faţă de aceeaşi lună din 2025. Rata anuală a inflaţiei a fost de 10,4% în iunie 2026, de aproape trei ori peste ritmul de creştere al salariilor.

    România înregistrează 12 luni consecutive în care salariul real este în scădere. Cele mai mari salarii din economie sunt în IT, editare, telecomunicaţii şi în industria de tutun. Din top zece cele mai mari salarii din economie, doar industria de tutun a înregistrat o creştere anuală a salariilor peste rata anuală a inflaţiei.

    Integral în ZF.

    100 de zile fără guvern. Intrigi politice, scindări și niciun plan concret al lui Nicușor Dan (Libertatea)

    România a ajuns astăzi, 13 august, la 100 de zile de când nu mai are guvern cu puteri depline, după demiterea Cabinetului Bolojan, în urma moțiunii PSD-AUR. În prezent, la orizont nu se conturează soluția unui nou guvern: Nicușor Dan așteaptă să îi fie prezentată o nouă majoritate, partidele așteaptă un pas decisiv de la președinte, scrie Libertatea.

    Ultimele luări de poziție indică momentul final de august, început de septembrie pentru un nou guvern. Însă niciuna din taberele politice nu dă semne că are pregătită o nouă majoritate parlamentară. PNL nu vrea să audă de un guvern PSD, iar social-democrați nu acceptă să susțină o formulă din care ei nu fac parte. 

    În toată această perioadă, AUR a încercat să puncteze electoral. Partidul condus de George Simion a fost cel care a asigurat voturile la demiterea lui Bolojan, dar nu a vrut să participe la înscăunarea lui Veștea, deși au fost curtați. În interiorul formațiunii au fost partizani ai intrării la guvernare, dar până la urmă au mers pe cartea opoziției.

    David Popovici, la o cursă distanță de un record FABULOS (Gazeta Sporturilor)

    David Popovici (21 de ani) a câștigat medalia de la aur în proba de 100m liber la Campionatele Europene de Natație. Este treia medalie de aur consecutivă la proba de 100m liber la Europene. El fusese cel mai bun și la edițiile din 2022 și 2024, atât la 100m și 200m liber. Înotătorul român poate bifa un record incredibil dacă se impune și la 200 de metri liber. Până acum, nimeni nu a reușit să fie campion european la 100 și 200m liber la 3 ediții consecutive de CE, aflăm de pe gsp.ro.

    6 min
  • Muzica lui Nicolas Simion într-un turneu de vară prin România

    Compozitor, saxofonist, clarinetist, aranjor, producător muzical, lider al unor formații și interpret de jazz, în RFI360 revine artistul Nicolas Simion, pentru a promova un mic turneu de vară ce pornește în 12 august pe terasa Green Hours, continuând cu o vizită la Iași, pentru ca apoi să ajungă la Festivalul Internațional de Jazz de la Miercurea Ciuc.

    Absolvent al secției de Pedagogie a Conservatorului bucureștean, Nicolas Simion a devenit liber profesionist în 1983. A luat lecții particulare de dirijat cu Constantin Bugeanu și lecții de compoziție cu Nicolae Coman. Nicolas Simion a fondat proiectul celebru numit Opus 4, în componență fiind pianistul Mircea Tiberian și saxofonistul Dan Mândrilă. A părăsit România în 1988, cerând azil politic în Austria. La Viena a colaborat cu importanți artiști de pe scena muzicii jazz internaționale, începând o colaborare cu legendarul pianist Mal Waldron. Printre albumele sale amintesc aici de Black Sea, Dinner for Don Carlos, Viaggio Imaginario. Invitând artiști străini în România sau cântând alături de aceștia pe marile scene europene, și-a asumat rolul de punte de legătură între jazzul internațional și cel autohton. Mai munte informații în interviul acordat emisiunii RFI360.

    36 min
  • Claudiu Năsui, deputat USR, despre legea salarizării și inflație

    Deputatul USR Claudiu Năsui spune la RFI că legea salarizării nu are șanse să treacă de Parlament. Fostul ministru al Economiei se întreabă însă dacă acest lucru este bun sau rău. Deputatul crede pe de altă parte că scăderea inflației este o veste bună, dar avertizează că nu trebuie să ne culcăm pe o ureche.

    Claudiu Năsui, despre legea salarizării: ”În secunda aceasta, nu pare că o să treacă de Parlament și întrebarea e dacă ăsta e un lucru rău sau un lucru bun. Ea are un impact pe PNRR, în sensul că nu se vor mai primi niște bani. Doar că și aplicarea acestei legi presupune la rândul ei niște costuri și niște cheltuieli”.

    Despre scăderea ratei anuale a inflației în iulie 2026: ”E și efectul de bază, adică inflația este anuală la noi și atunci, în momentul în care se raportează, se raportează la prețurile de acum un an. În momentul în care trece un anumit timp, deja te raportezi la o bază mai mare și atunci, inflația, adică creșterea prețurilor într-un moment și altul, pare mai mică”.

    În opinia sa, ”nu înseamnă nici că am ieșit din marasm. Cheia ar fi să ne uităm și față de celelalte țări europene (...). În nici un caz, nu trebuie să ne culcăm acum pe o ureche că totul merge bine, pentru că ceea ce generează de fapt inflația, adică deficitul, încă este o mare problemă în România”.

    16 min
  • Cum se poate adapta Europa noii realități climatice

    Poate Europa să se adapteze la noua climă? Comentatorii internaționali sunt tot mai preocupați de această problemă după vara extrem de călduroasă a anului 2026. Măsurile la nivel european sunt obligatorii, spun jurnaliștii.

    După cum transmite CNN,

     

    ”Europa este continentul cu cel mai rapid ritm de încălzire din lume, dar este deosebit de prost echipată pentru a rezista la căldură, din cauza infrastructurii vechi și a lipsei de aer condiționat.

    Temperaturile caniculare și secetele persistente din iunie și iulie s-au consolidat reciproc, creând o spirală a încălzirii”.

     

     

    The Conversation se întreabă dacă vara europeană toridă ar putea să readucă pe ordinea de zi acțiunile climatice: 

    „În ultimii ani, acțiunea climatică a trecut în plan secundar pe agenda internațională. Guvernele pro-combustibili fosili au respins eforturile deja insuficiente în domeniul acțiunilor climatice.

    Agenda schimbărilor climatice a fost umbrită de război și instabilitate, tensiuni comerciale, presiuni economice și ascensiunea partidelor populiste.

    Schimbările climatice expun, de asemenea, deficiențe în modul în care guvernele gestionează riscurile.

    Prevenirea și reziliența sunt adesea subfinanțate, deoarece este posibil ca beneficiile să nu fie receptate timp de ani de zile, în timp ce costurile sunt de obicei plătite în avans”.

    Citeste siSecetă istorică în Franţa: Unele râuri au dispărut

    Pentru ziarul francez cu profil economic Les Echos, ”urgența este deopotrivă de natură socială, medicală, economică și politică.

    Trebuie să adaptăm orele de lucru, orașele și culturile, producția și sărbătorile, stilurile de viață și societățile. (...) Vestea bună este că cei aflați la putere în Franța și Europa recunosc treptat amploarea problemei și încep să elaboreze planuri de adaptare. Dar trebuie luate măsuri mai rapid, decisiv și la o scară mult mai mare.”

    ”Societățile noastre trebuie să se adapteze la o lume care se încălzește. Este esențial, dar nu suficient”, avertizează ziarul belgian Le Soir.

    ”Problema trebuie să fie abordată de la rădăcină: prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Provocarea nu este de a alege între atenuare și adaptare, ci de a le urmări pe amândouă simultan.” (Sursa. Eurotopics)

    Citeste siSpecii invazive proliferează într-o Mediterană transformată de încălzirea de mediu

    Iar săptămânalul Die Zeit trece în revistă lecțiile pe care Germania trebuie să le ia în urma incendiilor devastatoare din Franța vecină.

    ”Cauzele sunt legate de arderea petrolului, cărbunelui și gazelor. Prima lecție care trebuie învățată din dezastrul francez ar fi, așadar, limitarea acestor arderi.

    Pentru că nu toate dezastrele au o soluție. Chiar și cei mai buni profesioniști din lume ar fi neputincioși împotriva unui incendiu precum cel din Gironde.

    Și dacă există un lucru de reținut, este că germanii se vor confrunta în curând cu propriul set de amenințări fără precedent. Să sperăm că, atunci când va veni momentul, nu vor spune: Este fără precedent. Ci mai degrabă: Am prevăzut-o. Și eram pregătiți”. (Sursa. Courrier International).

    4 min

About Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

From the publisher's feed

Ascultați programele și podcasturi RFI România. Podcasturi, interviuri, dosare, invitați - RFI