Revista presei internaționale

Revista presei internaționale

By RFI România
Download on the App Store

Revista presei internaționale episodes

  • Sub presiunea extremei drepte, Europa înăsprește regulile migrației

    Guvernele statelor membre ale Uniunii Europene au aprobat luni o serie de prevederi menite a înăspri regulile privind migrația. Printre altele, se prevede o simplificare a deportărilor și o creștere a numărului de cazuri în care migranții ilegali pot fi reținuți. Primele comentarii au apărut deja în presa internațională.

    ”Țările UE susțin represiunea migrației pe fondul creșterii extremei drepte, titrează” Politico.

    ”Noi măsuri vor permite statelor să trimită solicitanții de azil în străinătate pentru procesarea cererilor. Aceasta survine pe fondul unei neliniști publice tot mai accentuate legate de migrație, într-o mișcare menită să contracareze extrema dreaptă și să revizuiască modul în care capitalele îi tratează pe nou-veniți”.

    AP comentează că ”între membrii UE există de mult timp o dezbatere aprinsă cu privire la  migrație. De la creșterea numărului de solicitanți de azil în Europa, acum un deceniu, dezbaterea publică pe această temă s-a schimbat, iar partidele de extremă dreapta au câștigat putere politică. Politicile UE privind migrația s-au înăsprit, iar numărul solicitanților de azil a scăzut de la niveluri record.

    Citeste siImigrația românilor în Marea Britanie a scăzut drastic în ultimii cinci ani

    Președintele SUA, Donald Trump, a criticat dur, în ultimele zile, politicile UE privind migrația, ca parte a unei noi strategii de securitate națională care îi prezintă pe aliații europeni ca fiind slabi”.

    Ziarul francez La Croix notează că măsurile s-au luat  ”sub impulsul Danemarcei, care deține președinția rotativă a Uniunii Europene și pledează de mult timp pentru o politică de imigrație mai strictă.

     

    Printre puținii sceptici se numără Franța, care pune la îndoială legalitatea și eficacitatea unora dintre aceste măsuri. De asemenea, Spania nu este convinsă de „centrele de returnare”, deja testate de mai multe țări, dar fără un succes real.

    Dar aceste măsuri beneficiază de sprijinul clar al dreptei și extremei drepte, care și-au unit forțele în Parlamentul European săptămâna trecută pentru a da aprobarea inițială. Și aici, ideea este de a acționa rapid, mulți europarlamentari și lideri pledând pentru adoptarea lor finală la începutul anului viitor”.

     

    Financial Times informează că ”reprezentanții guvernelor au convenit, de asemenea, asupra unei liste la nivelul UE a țărilor desemnate drept „sigure”, inclusiv Bangladesh, Columbia, Egipt, India, Kosovo, Maroc sau Tunisia.

    Aceasta va permite agențiilor de azil să proceseze mai rapid cererile persoanelor din aceste țări și, eventual, să le respingă mai ușor.

    Activiștii au avertizat că unele dintre aceste țări nu sunt sigure, de exemplu, guvernul autoritar al Tunisiei i-a închis pe oponenții politici, a reprimat societatea civilă, ca și pe imigranți.

    Dar noile reguli ar permite desemnarea unei țări drept „sigură” chiar dacă UE recunoaște o parte a teritoriului său ca fiind nesigură.

    Diferitele acte legislative trebuie încă negociate cu Parlamentul European înainte de a putea intra în vigoare.

    4 min
  • Trump câștigă premiul FIFA pentru pace – există vreo șansă de revizuire VAR?

    Critici ample în presa europeană după festivitatea tragerii la sorți a grupelor Cupei Mondiale de Fotbal 2026. Trump a luat locul fotbalului, spun comentatorii. Și aceasta, cu concursul șefului FIFA, Gianni Infantino. Presa internațională analizează și noua strategie națională de securitate a Statelor Unite, publicată la sfârșitul săptămânii trecute.

    Divorțul este finalizat, în așteptarea partajului bunurilor. Strategia americană de securitate națională ia la țintă europenii și își cruță adversarii, sintetizează Le Monde.

    The Economist vorbește despre ”Strategia sumbră și incoerentă de politică externă a lui Donald Trump.

    Aliații ar putea intra în panică; despoții o vor aclama”.

    După cum subliniază și Financial Times, documentul „critică aliații tradiționali ai Americii, fără a critica Rusia”.

    Politico vede cum Donald Trump a lansat o cruciadă pentru a converti politica europeană la cauza sa.

    Întrebarea este dacă centriștii europeni, aflați în dificultate, au puterea sau voința de a-l opri.

    ”America singură” – titrează The Times of India.

    ”În esență, strategia oferă o politică externă de retragere, înfășurată în limbajul resurecției naționale, cu accent pe economia internă și suveranitate”.

    ”Noua strategie a lui Trump promite o schimbare de la un rol global la unul regional”, titrează The Japan Times.

    Ziarul japonez observă o modernizare a Doctrinei Monroe, ”veche de două secole, prin care Statele Unite, pe atunci tinere, declarau America Latină interzisă puterilor rivale, apoi Europei”.

    Potrivit Vox,  ”America vede o nouă ciocnire a civilizațiilor — cu liberalii europeni.

    Conform noii strategii de securitate națională a lui Trump, America a terminat-o cu „promovarea democrației”... cu excepția Europei”.

    ”Bomboane de aur pentru copilaș”

    ”Trump câștigă premiul pentru pace de la FIFA – dar există vreo șansă de o revizuire la VAR?” – întreabă The Guardian, vorbind despre ceremonia tragerii la sorți a grupelor Cupei Mondiale 2026.

    ”Lideri străini precum Keir Starmer și Benjamin Netanyahu au învățat în ultimul an că a-l flata pe Trump este ca și cum ai hrăni un copilaș cu bomboane de aur. Cu cât este mai flagrant, cu atât funcționează mai bine. Acum, datorită lui Infantino, Trump a fost în centrul scenei.

    Istoria chiar rimează. Benito Mussolini a folosit Cupa Mondială din 1934 din Italia pentru a promova un imperiu roman renăscut. Înainte de fiecare meci, echipa italiană executa „salutul roman”. Il Duce a creat chiar și un trofeu special, „Coppa del Duce”, care era de șase ori mai mare decât trofeul oficial Jules Rimet al Cupei Mondiale”.

    „Trump, Trump și doar Trump”, critică ziarul spaniol El Mundo. ”Eroul tragerii la sorți de vineri nu a fost fotbalul”.

    Pentru Süddeutsche Zeitung, FIFA „se prosternează în fața lui Trump”. Ziarul german, citat de Courrier International, face referire la alegerea locației pentru tragerea la sorți, Centrul Kennedy, „un fost centru cultural independent și acum guvernat de Donald Trump”.

    Ziarul elvețian Le Temps rezumă astfel: ”într-o ceremonie cinică, uimitor de lungă, unde grotescul a concurat cu vulgarul, Gianni Infantino i-a înmânat lui Trump un trofeu impunător «în numele miliardelor de fotbaliști din lume». Iar Donald Trump nu a râs...”

    4 min
  • Ucraina, trădată de SUA? O convorbire explozivă redată în Der Spiegel

    „Nu trebuie să lăsăm Ucraina și pe Volodimir singuri cu acești tipi.” Acesta este titlul din revista Der Spiegel care ilustrează conținutul unui dialog purtat de președintele francez Emmanuel Macron cu mai mulți lideri europeni. Remarcile ilustrează ruptura care persistă între Europa și Washington cu privire la planul de pace al lui Donald Trump, observă comentatorii.

    ”Oare negociatorii lui Trump ascultă în primul rând de Rusia?” – se întreabă Der Spiegel.

    Revista germană informează că a obținut transcrierea unei conferințe telefonice de criză la care au participat Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz, secretarul general al NATO Mark Rutte, președintele finlandez Alexander Stubb, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și alții.

    „Există posibilitatea ca SUA să trădeze Ucraina în problema teritoriului fără claritate privind garanțiile de securitate”, ar fi declarat Macron, potrivit Der Spiegel, adăugând că există „un mare pericol” pentru Zelenskiy.

    Der Spiegel a relatat că Palatul Élysée a negat că Macron ar fi vorbit despre vreo trădare. „Președintele nu a folosit aceste cuvinte”, a declarat biroul lui Macron, potrivit Der Spiegel.

    Politico observă că  apelul a avut loc după ce administrația Trump a difuzat un plan de pace în 28 de puncte - elaborat, se pare, de trimisul Kremlinului, Kirill Dmitriev și reprezentanții americani Witkoff și Kushner . Planul a fost criticat de Ucraina și aliații europeni ca fiind prea favorabil Rusiei și a declanșat negocieri frenetice la Geneva.

    Publicația germană Focus notează că șefii de stat și de guvern din UE au fost în mare măsură de acord în evaluările lor în timpul videoconferinței, care se spune că a avut loc luni. „Nu trebuie să-i lăsăm pe Ucraina și pe Volodimir singuri cu acești tipi”, ar fi avertizat președintele finlandez Alexander Stubb.

    Potrivit The Independent, ”remarcile lui Macron au scos la iveală ruptura care persistă între Europa și Washington cu privire la modul de a pune capăt conflictului”.

    NBC News transmite că există îngrijorări că Trump, care pare să aibă uneori o relație mai caldă cu Putin decât cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ar putea susține propunerile de pace ale Rusiei, în încercarea de a pune capăt războiului cât mai curând posibil.

    Le Figaro analizează declarația lui Vladimir Putin potrivit căreia, dacă Europa își dorește un conflict militar, Rusia este pregătită să lupte chiar acum”.  

    Însă în cultura rusă, un conflict nu necesită neapărat recurgerea la mijloace militare, explică cercetătorul Dimitri Minic, consultat de ziarul francez.

    Rusia a dezvoltat și testat numeroase pârghii care îi permit să implementeze teoria eludării. Prin mijloace non-militare se înțeleg mijloace politice, diplomatice, psihologic-informaționale, tehnico-informaționale, financiare și culturale, precum și utilizarea migranților. Această listă nu este exhaustivă.

    Prin metode și mijloace militare indirecte, armata rusă include utilizarea forțelor speciale, neregulate și paramilitare; activitățile subversive ale serviciilor speciale - prin spionaj, sabotaj, asasinate și terorism; activități de descurajare strategică prin demonstrarea forței și prezenței militare convenționale și nucleare - exerciții, desfășurări și teste de arme - precum și utilizarea sub acoperire, nerecunoscută, a violenței armate directe.

    4 min
  • De la ”scandalul Mogherini” la amenințarea lui Putin împotriva Europei

    Fosta șefă a diplomației europene, Federica Mogherini, a fost pusă sub acuzare miercuri pentru corupție și fraudă. Potrivit procurorilor Parchetului European, alte două persoane au fost, de asemenea, puse sub acuzare în cadrul anchetei privind finanțarea formării școlare a tinerilor diplomați.

     

    „Ancheta vizează suspiciunile de favoritism și posibilă concurență neloială în acordarea de către SEAE prestigiosului Colegiu al Europei a unui program de formare de nouă luni pentru viitorii diplomați europeni”, rezumă Le Soir.

    The Guardian amintește că Mogherini a fost Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe din 2014 până în 2019, după o scurtă perioadă ca ministru de externe al Italiei.

    Numirea sa în 2020 s-a dovedit controversată, unii absolvenți susținând că nu avea calificări academice și experiență în conducerea unei instituții academice majore.

    Colegiul Europei, care primește finanțare UE, a primit licitația în 2020-2021 pentru a gestiona Academia Diplomatică a Uniunii Europene, un program de formare de nouă luni pentru tineri diplomați.

    Potrivit Politico, acest nou caz „vine în contextul în care partidele eurosceptice, populiste și de extremă dreapta se află pe un val de nemulțumire a alegătorilor. De asemenea, vine într-un moment în care UE pune presiune asupra țărilor din interiorul și din afara blocului comunitar, din cauza propriilor scandaluri de corupție”.

    „Momentul este important”, subliniază Le Point. În același timp, „în timp ce se confrunta cu dificultăți financiare, Colegiul Europei a achiziționat o clădire în Bruges pentru 3,2 milioane de euro. La scurt timp după aceea, SEAE a publicat o cerere de ofertă pentru a găzdui noua academie diplomatică a UE – iar una dintre condițiile de aplicare era tocmai aceea de a avea spații de cazare pentru stagiari. Colegiul a câștigat contractul și a obținut 654.000 de euro din finanțarea europeană.”

    Mai precis, Colegiul Europei sau reprezentanții săi sunt suspectați „că ar fi avut cunoștință prealabilă despre o licitație publică lansată de SEAE pentru a găzdui această nouă academie diplomatică a UE. Licitația, care a fost atribuită Colegiului Europei în 2022, a fost deschisă instituțiilor de învățământ superior din întreaga Europă”, specifică Euractiv.

    Vladimir Putin invocă posibilitatea unui război cu Europa.

    Între timp, în Marea Neagră, pentru prima dată, Ucraina a atacat petrolierele care se îndreptau spre Rusia. Este continentul în pragul unui conflict și mai mare? – iată o temă care preocupă presa internațională.

    Pentru El País,

    ”nu suntem nici în război, nici în pace: o ceață plutește peste această perioadă incertă, în care întrebarea nu mai este încotro ne îndreptăm, ci încotro suntem împinși. ... Tot ce putem face este să găsim o mică gaură în care să ne ascundem.”

    Vorbind despre războiul hibrid, La Stampa  consideră că acesta ”nu este un precursor al războiului: este războiul. Un război care se poartă nu de-a lungul granițelor, ci în rețeaua de infrastructură care ține continentul laolaltă”.

    4 min
  • Va ataca Trump cu adevărat Venezuela?

    Întrebarea apare tot mai insistent în presa internațională după ce președintele American i-a transmis un ultimatum liderului venezuelean Nicolas Maduro pentru a părăsi puterea și țara. Comentatorii atrag atenția asupra riscurilor.

    The Independent, care a contactat Casa Albă pentru comentarii, notează că SUA au trimis aproximativ 15.000 de soldați și peste o duzină de nave de război în regiune în ultimele luni.

    Toate acestea, ca parte a ceea ce Trump a numit un război împotriva cartelurilor de droguri. Maduro a acuzat Washingtonul că încearcă să impună o schimbare de regim.

    Această amenințare a devenit mai palpabilă în ultimele zile, deoarece Trump a avertizat că operațiunile terestre ar putea avea loc „foarte curând” și că piloții ar trebui să evite spațiul aerian venezuelean.

    Surse familiarizate cu schimbul de replici au declarat pentru Miami Herald că Trump le-ar fi spus lui Maduro și familiei sale că pot fi asigurați că vor părăsi țara în siguranță dacă va fi de acord să demisioneze imediat.

    Însă Maduro nu pare dispus să plece, după cum citim în Le Figaro: 

     

    ”Dansând pentru a uita. Președintele Venezuelei și-a adunat susținătorii la Caracas și a afirmat că nu se va lăsa intimidat. El a promis că va rămâne „pentru totdeauna în slujba poporului”.

    Nicolas Maduro a apărut netulburat pe scenă luni, 1 decembrie, dansând pe un remix al propriilor sale sloganuri pacifiste.

     

    The Atlantic se teme că loviturile navale ale lui Trump ar putea agrava problema cartelurilor:

     

    ”SUA tocmai au clasificat cartelurile drogurilor drept grupări teroriste.

    Însă Venezuela este în primul rând o țară de tranzit pentru cocaina care se îndreaptă spre Europa.

    Cartelurile din Columbia și Mexic sunt responsabile pentru aproape toate transporturile de cocaină și fentanil care ajung în SUA – linia de aprovizionare pe care Casa Albă a declarat în repetate rânduri că vrea să o oprească.

    Trei luni de atacuri mortale cu ambarcațiuni în largul coastei Venezuelei și în Pacificul de Est, despre care mulți experți juridici susțin că încalcă dreptul internațional, au tensionat relațiile SUA cu mai multe țări care au colaborat cu Washingtonul timp de decenii împotriva grupărilor criminale”.

     

    Un fost oficial al Securității Interne care a condus operațiuni anti-fentanil a declarant pentru The Atlantic că nu are nicio problemă cu utilizarea armatei pentru a combate criza fentanilului .

    Dar „toată puterea de foc” ar trebui să fie îndreptată către cartelurile din Mexic, nu către grupurile din America de Sud.

    În acest scop, a spus el, cooperarea guvernului mexican este de neînlocuit.

    Colaborarea dintre armata mexicană și serviciile secrete americane a făcut posibile în trecut arestări de mare profil, a spus el.

    Trump a folosit presupusa implicare a lui Maduro în traficul de droguri pentru a justifica cea mai mare consolidare militară în Caraibe de la criza rachetelor cubaneze.

    Iar nemulțumirea lui Trump față de eforturile antidrog din Columbia și Mexic l-ar putea determina să escaladeze și cu aceste țări, spune expertul.

    4 min
  • Discuții SUA-Ucraina: ton optimist, dar ecuația păcii rămâne complicată

    Presa internațională comentează discuțiile din Florida dintre delegațiile Statelor Unite și Ucrainei. Comentatorii remarcă tonul optimist abordat de partea americană dar atrag atenția că mai sunt necesare multe eforturi pentru a se ajunge la un acord. Trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff este așteptat marți la Moscova.

    Potrivit NBC News, Ucraina a insistat ca orice acord de încheiere a războiului să includă garanții de securitate viitoare, în timp ce Moscova a insistat ca teritoriul ucrainean să fie cedat Rusiei și a cerut ca Ucraina să nu fie lăsată să adere la NATO.

    După „progrese” în discuțiile din cadrul clubului privat exclusivist Shell Bay al Witkoff din sudul Floridei, diplomația americană se confruntă cu un test la Kremlin, transmite CNN.

    ”Unul dintre cele mai „problematice aspecte” ale propunerii inițiale de pace a SUA, în 28 de puncte, a fost ideea ca Ucraina să renunțe oficial la aspirația sa, consacrată în Constituție, de a adera la NATO – o cerere cheie a Rusiei și ceea ce oficialii ucraineni continuă să respingă.

    Dar se sugerează că, pe măsură ce avansează și în timp ce Steve Witkoff călătorește la Moscova, se explorează soluții creative pentru a ocoli cu grijă liniile roșii stabilite de Kiev”.

    Le Monde vorbește încă despre ”schița incertă a unui „plan de pace” care pune Ucraina în fața unei ecuații complicate.

    Secretarul de Stat american Marco Rubio a raportat „progrese” în urma întâlnirii din Florida. Trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, criticat pentru legăturile sale strânse cu rușii, a plecat către Vladimir Putin cu un text modificat.

    Referindu-se la imaginile întâlnirii americano-ucrainene, ziarul francez observă că,

    ”chiar și în tăcere, Steve Witkoff vorbește. Corpul său, gesturile sale, privirea sa evazivă, toate transmiteau un sentiment de disconfort”.

    Dar de ce există atât de mulți negociatori americani? – iată întrebarea pusă de colegii noștri de la canalul TV France24.

    ”Steve Witkoff, Marco Rubio, Jared Kushner, Daniel Driscoll: aceștia sunt doar câțiva dintre oficialii americani însărcinați de Donald Trump să determine Kievul și Moscova să accepte un plan de pace.

    Dar toți par să-și urmărească propriile agende, confruntându-se cu o Rusie care prezintă un front diplomatic unit.

    Și nu toți sunt pe picior de egalitate. „Marco Rubio, în fruntea diplomației americane, ar trebui să fie în mod firesc cel care coordonează eforturile, ca un dirijor. Totuși, nu este cazul și se pare că a fost luat prin surprindere de inițiativele lui Steve Witkoff și Daniel Driscoll”, subliniază Scott Lucas, specialist în relații internaționale și politică externă americană la Universitatea din Birmingham.

    ”Nu-l puteți ierta pe Putin pentru crimele de război din Ucraina”

    - este declarația comisarului UE pentru justiție. Michael McGrath.

    O astfel de mișcare ar fi „o greșeală istorică de proporții uriașe”, spune comisarul, într-un interviu acordat publicației Politico.

    ”Comentariile sale reflectă îngrijorările răspândite pe scară largă în capitalele europene, conform cărora planul american inițial pentru un acord includea promisiunea unei „amnistii complete pentru acțiunile comise în timpul războiului”, alături de planuri de reintegrare a Rusiei în economia mondială”.

    4 min
  • Europa își imaginează inimaginabilul: riposta în fața Rusiei

    Vladimir Putin răspunde evaziv propunerilor americane de încetare a războiului din Ucraina. Tentația lui Donald Trump de a se îndepărta de conflict aruncă o umbră a infamului acord de la München. Iar pe acest fond, Europa se pregătește să riposteze în fața Rusiei.

    După cum relatează The Moscow Times, ”președintele Vladimir Putin s-a declarat joi deschis la unele elemente ale unui plan al SUA de a pune capăt războiului. Dar el a emis un avertisment sfidător, cum că forțele ruse își vor continua avansul în regiunea Donbas dacă Kievul refuză să accepte condițiile sale de încetare a focului.

    În timpul unei conferințe de presă din Kârgâzstan, Putin a susținut că trupele rusești avansează pe „toate fronturile” și că pierderile ucrainene depășesc acum capacitatea Kievului de a-și reface trupele.

    Putin și-a reiterat, de asemenea, opinia de lungă durată că președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu mai este un lider legitim.

    Citeste siUmbra Rusiei asupra păcii din Ucraina și poziția ambiguă a Americii

    Rămâne neclar dacă Putin va susține schimbările din planul de pace, despre care unele surse spun că sunt „semnificativ mai bune” pentru Ucraina decât cadrul inițial.

    De asemenea – remarcă The Moscow Times - Putin a negat că oficialii ruși au jucat un rol activ în elaborarea documentului original al SUA după summitul din Alaska, din august”.

    Comentând declarațiile din Kârgâstan, NBC News vorbește despre insistența liderului rus că Rusia are avantajul pe front, menționând că luptele se vor opri atunci când trupele ucrainene se vor retrage din teritoriile pe care le dețin. „Dacă nu se retrag, vom realiza acest lucru prin forță”, a spus el.

    Însă Putin a avertizat că propunerea va trebui rescrisă în „limbaj diplomatic” și că unele puncte, cum ar fi cel care stipulează că Rusia nu va ataca Europa, i s-au părut „amuzante”.

    Pentru Le Monde, „planul de pace” prezentat de Washington pentru a pune capăt conflictului din Ucraina ”a avut cel puțin un merit: a reamintit tuturor de ostilitatea lui Donald Trump față de Kiev”.

    În ceea ce privește războiul din Ucraina, ”tentația constantă a lui Donald Trump de a abandona conflictul aruncă asupra Casei Albe o umbră asemănătoare cu cea de la München” – o aluzie la infamul acord din 1938 prin care Franța și Marea Britanie au acceptat cedări teritoriale în beneficiul lui Hitler, pe seama Cehoslovaciei.

    De partea sa, Politico titrează. ”Europa își imaginează inimaginabilul: Represalii împotriva Rusiei”.

    Aceasta, în timp ce ”drone și agenți ai Rusiei declanșează atacuri în țările NATO”.

    Potrivit Politico, ”ideile variază, de la operațiuni cibernetice ofensive comune împotriva Rusiei și atribuirea mai rapidă și mai coordonată a atacurilor hibride, prin îndreptarea rapidă a degetului spre Moscova, până la exerciții militare surpriză conduse de NATO, după cum au declarat doi înalți oficiali guvernamentali europeni și trei diplomați ai UE.

    În practică, țările ar putea folosi metode cibernetice pentru a viza sisteme critice pentru efortul de război al Rusiei,

    Europa trebuie, de asemenea, să găsească o modalitate de a răspunde campaniilor de dezinformare la scară largă ale Rusiei prin propriile eforturi în interiorul țării”, mai scrie Politico.

    4 min
  • Mai este de încredere negociatorul american Steve Witkoff?

    Presa internațională comentează intens stenogramele publicate de Bloomberg. Acestea indică faptul că negociatorul american Steve Witkoff oferea părții ruse indicații despre cum să-l abordeze pe Donald Trump. Vladimir Putin își bate joc de liderul american și trage de timp, spun comentatorii.

    ”Steve Witkoff, mediatorul care le șoptește rușilor la ureche”, titrează Le Figaro.

    ”Această conversație aruncă o lumină și asupra modului în care a fost negociat acordul în 28 de puncte.

    Documentul a încorporat mai multe cerințe rusești dar și beneficii financiare semnificative pentru Statele Unite.

    Criticii lui Witkoff au văzut aceste dezvăluiri ca o validare a rezervelor lor cu privire la rolul în negocieri jucat de omul de afaceri și prietenul lui Trump, pe care îl critică pentru lipsa sa completă de experiență diplomatică, precum și pentru tendința sa de a adopta în mod regulat perspectiva rusă”.

    După cum transmite NBC News, ”Kremlinul susține că apelul telefonic al SUA, divulgat pe internet, este o încercare de a perturba negocierile de pace cu Ucraina.

    Președintele Donald Trump, al cărui trimis, Steve Witkoff, va vizita Moscova săptămâna viitoare, a declarat că nu are un termen limită pentru un acord, după ce anterior presase Kievul să aprobe planul până la Ziua Recunoștinței”.

    Citeste siCheia păcii rămâne la Moscova, chiar dacă Ucraina acceptă planul

    Conform publicației The Wall Street Journal,  Casa Albă și-a oferit sprijinul trimisului american Witkoff - fără a pune la îndoială „veridicitatea presupusei transcrieri”, a remarcat cotidianul newyorkez. „Este un lucru normal”, a spus Donald Trump. „Asta face un negociator. [...] Îmi imaginez că spune același lucru Ucrainei, pentru că trebuie să existe compromisuri de ambele părți”, scrie cotidianul financiar citând declarațiile liderului de la Casa Albă. (Sursa: Courrier International)

    Nici de la Moscova nu vin dezmințiri. The Moscow Times notează că Iuri Ușakov, consilierul Kremlinului, „nu a contestat autenticitatea” transcrierii, exprimându-și în același timp uimirea față de capacitatea jurnaliștilor americani de a obține o astfel de înregistrare. (Sursa: Courrier International).

     „Trădător: Reprezentanții SUA cer demiterea emisarului, după o convorbire scursă de la Kremlin”. Iată titlul pe care îl găsim în The Guardian.

    ”Mai mulți reprezentanți americani au reacționat furios la o înregistrare divulgată pe internet, în care trimisul special pentru Ucraina ar fi îndrumat Moscova cu privire la modul de gestionare a discuției cu Donald Trump. Totuși, majoritatea au rămas până acum tăcuți cu privire la dezvăluirea potrivit căreia oficialii americani consiliau un adversar”.

     

    ”Putin își bate joc de Trump și trage de timp”,

    este concluzia analizei CNN.

    ” După șocul și confuzia din jurul planului în 28 de puncte care conține unele dintre cele mai maximaliste cerințe ale Rusiei și discuțiile maraton din weekend pentru revizuirea acestora, SUA și Ucraina au adoptat marți un ton la fel de precaut, dar plin de speranță.

    Cu alte cuvinte, mai sunt multe de făcut. Însă obținerea unui acord între SUA și Ucraina nu este cea mai dificilă parte a acestui proces. Convingerea Rusiei pare în acest stadiu aproape imposibilă, având în vedere că în ultimele zile a semnalat că va respinge categoric orice acord revizuit. Și totuși, Rusia vrea ca SUA să continue să încerce”.

    4 min
  • Cheia păcii rămâne la Moscova, chiar dacă Ucraina acceptă planul

    Presa internațională informează că Ucraina ar fi acceptat un acord de pace propus de Donald Trump, modificat față de forma inițială. Comentatorii analizează șansele ca acordul să devină realitate. Aceasta, în condițiile în care Moscova a anunțat deja că ar putea respinge planul dacă nu-i va satisface cerințele.

    USA Today citează un oficial american care ”a confirmat că s-a ajuns la aspectele principale ale unui acord, dar nu a putut spune care sunt acestea, din cauza sensibilității negocierilor. Un al doilea oficial a subliniat optimismul Casei Albe în ceea ce privește un acord, dar nu a spus că s-a ajuns într-adevăr la unul”.

    Potrivit analizei CNN, optimismul Casei Albe este menit să ”pună presiune maximă asupra Kievului și Moscovei”, pentru ”a îngreuna retragerea ambelor părți din discuții”.

    Întrebarea cheie ”rămâne dacă Rusia este dispusă să facă concesii substanțiale dincolo de cele din propunerea inițială, care a fost considerată pe scară largă ca fiind favorabilă Moscovei de către parlamentarii americani, Ucraina și aliații europeni”.

    Conform Financial Times, Ucraina ar fi fost de acord să-și limiteze armata la 800.000 de soldați. Această cifră este mai mare decât propunerea înaintată în planul de pace prezentat de Washington, acuzat că favorizează Rusia”.

    Dar ”în ciuda acestei limite de 800.000 de soldați, armata ucraineană ar rămâne a doua cea mai mare forță militară din Europa, după cea a Rusiei și s-ar apropia de efectivele sale actuale din timpul războiului de 900.000”, potrivit Kyiv Independent.

    Le Figaro notează, în acest context, că

     

    ”americanii încearcă să pună mâna pe activele rusești înghețate în Europa, pe care UE dorește să le folosească pentru a-și finanța sprijinul pentru Kiev.

    Pe lângă negocierile diplomatice intense privind pacea în Ucraina, între Statele Unite și Europa se desfășoară și o luptă pentru putere cu privire la finanțarea reconstrucției.

    În planul de pace în 28 de puncte elaborat de trimisul lui Donald Trump, Steve Witkoff, și trimisul lui Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, șeful Fondului Național de Investiții al Rusiei, pe lângă problemele legate de frontiere, apărare și suveranitate, există o încercare de a confisca activele rusești înghețate, deținute în mare parte în Europa.

    Europenii se luptă să mobilizeze cele aproximativ 190 de miliarde de euro, înghețate în seifurile companiei financiare Euroclear din Bruxelles, pentru a finanța sprijinul pentru Ucraina, pentru care sunt acum singurii responsabili”.

     

    Iar un articol de opinie din Le Monde atenționează că ”președintele rus Vladimir Putin tocmai și-a îndeplinit unul dintre cele mai dragi vise: să compromită Statele Unite în campania lor de desființare a dreptului internațional.

    Acesta a fost obiectivul principal al „Planului Witkoff”, pe care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost presat de omologul său american, Donald Trump, să-l semneze până la 27 noiembrie – și care face în prezent obiectul negocierilor. Evident, acest plan a fost elaborat la Kremlin. El reiterează toate obiectivele de război formulate de Putin în 2022”.

    4 min
  • Și totuși, cât de aproape este pacea din Ucraina?

    Negocierile dintre Statele Unite și Ucraina, de la Geneva, menite a pune capăt războiului, continuă. Europa a răspuns cu propriul său plan unor propuneri americane pe care le-a văzut drept prea favorabile Rusiei. Dar cât de aproape este pacea? - se întreabă comentatorii.

    Ziarul austriac Kleine Zeitung dă un răspuns tranșant:

    ”Războiul se va încheia atunci când Moscova va înceta să mai atace”.

    Potrivit publicației austriece, ”negociatorii ucraineni spun că se îndreaptă spre o «pace dreaptă și durabilă». Sună promițător. Dar adevărata sarcină a lui Trump va fi să-l convingă pe liderul rus. Și până acum, Trump nu a reușit niciodată să mențină presiunea asupra lui Putin pentru mult timp.” (Sursa: Eurotopics).

    Le Monde vorbește despre situația dificilă a lui Zelenski:

    ”Sub presiunea Washingtonului, Volodimir Zelenski se confruntă cu alegeri foarte dificile.

    Discuțiile privind planul american au loc pe măsură ce situația internă din Ucraina se deteriorează din punct de vedere militar, economic și politic. Slăbit, președintele ucrainean face apel la unitate pentru a evita un acord care ar pune în pericol suveranitatea țării”.

    La Repubblica scoate în evidență implicarea europenilor în discuții.

    „Chiar și secretarul de stat american Marco Rubio, cel mai puțin «putinist» membru al cercului apropiat al lui Trump, se spune că ar fi descris planul în fața senatorilor americani drept «lista de dorințe» a țarului.

    Exploatând aceste fisuri din administrația americană și bazându-se pe volatilitatea lui Trump, europenii, care inițial au fost excluși, pot reveni în joc pe ușa din dos. ... Liderii europeni trebuie acum să dea dovadă de unitate și hotărâre pentru a schimba planul lui Trump în acele puncte care echivalează cu o capitulare pentru Ucraina.” (Sursa: Eurotopics).

    Potrivit Politico, în ciuda optimismului afișat public, ”negocierile au fost tensionate”, a declarat o persoană familiarizată cu discuțiile de duminică. „Partea americană nu a vrut să se abată de la textul planului aprobat de ruși”, a spus această persoană. „Cu toate acestea, ucrainenii au continuat să semnaleze părți inacceptabile ale planului și, în final, au existat unele modificări.”

    ”Și totuși, cine este adevăratul autor al planului de pace pentru Ucraina?” – întreabă Le Point.

    O singură propoziție a fost suficientă pentru a stârni controversa. „Înainte de a începe munca noastră, ar fi înțelept să știm cu precizie cine a fost autorul și unde a fost elaborat.” În centrul acestei întrebări puse de Donald Tusk, prim-ministrul polonez, se afla planul în 28 de puncte pentru pacea în Ucraina.

    Deși există puține îndoieli cu privire la influența Rusiei asupra acestui plan, rămâne o întrebare: ce s-ar fi întâmplat dacă această influență ar fi fost mult mai mare decât se imagina?

    Și ce s-ar fi întâmplat dacă planul de pace ar fi fost, de fapt, elaborat direct de Rusia?

    Casa Albă a recunoscut că Kirill Dmitriev, trimisul lui Vladimir Putin, a redactat propunerea în colaborare cu Steve Witkoff, reprezentantul special al lui Donald Trump.

    Cei doi au finalizat textul în timpul unei întâlniri comune la Miami. Această întâlnire clandestină nu a făcut decât să amplifice îndoielile cu privire la cine a fost cu adevărat autorul planului”.

    4 min

About Revista presei internaționale

From the publisher's feed

Descoperiți in fiecare dimineață cele mai importante subiecte din presa internațională în revista presei internaționale realizată de Ovidiu Nahoi.