Se împlinesc 166 de ani de la Unirea Principatelor Române. Elita care a făcut posibilă unirea, recunoașterea ei pe plan internațional și apoi a participat la consolidarea tînărului stat român a fost, în mare măsură, formată din scriitori. Alexandru Ioan Cuza este ales domnitor în 24 ianuarie 1859, la București, după ce fusese ales domnitor și la Iași, în 5 ianuarie. Dar acest moment este precedat şi urmat de eforturi diplomatice în cancelariile europene. Și este posibil într-un context internațional favorabil. Despre rolul scriitorilor pașoptiști la realizarea unirii, la recunoașterea ei pe plan internațional și, apoi, la consolidarea tînărului stat român am vorbit cu Alina Pavelescu, istoric, director adjunct al Arhivelor Naționale ale României și scriitoare.

Alina Pavelescu: „Acei intelectuali despre care vorbiți și care erau într-adevăr scriitori, dar încă nu erau politicieni – ei au fost mai întîi niște oameni de litere și abia după aceea au devenit politicieni – încep să pledeze cauza României în timpul studenției lor în principal la Paris. Și găsesc un teren favorabil în Franța lui Napoleon III, care a fost unul dintre sprijinitorii principali, dacă nu cumva cel mai important actor politic extern care a sprijinit ideea de unire a Principatelor Române. (...) Oamenii care fac credibilă în străinătate ideea de unitate națională a românilor sînt oameni care s-au format în străinătate, care au aderat la lojile masonice din Franța și care în felul acesta au reușit să se integreze într-o ambianță culturală a unei mari puteri și să creeze imaginea unei națiuni frecventabile, a unei națiuni care putea să trăiască la înălțimea idealurilor Europei occidentale din acea vreme, putea să le înțeleagă, putea să aspire la ele și la rigoare putea să le și realizeze. (...) Acești intelectuali care au adus spiritul și ideile occidentale în Principatele Române la acea vreme au avut rolul cheie în ceea ce s-a întîmplat.”

Tinerii din generația de la 1848, pașoptiștii, cum aveau să fie numiți, sînt, în egală măsură, spirite europene, deschise către nou, și mari patrioți. De fapt, sînt mari patrioți pentru că sînt spirite europene. Ei sînt artizanii Unirii. Mulți dintre ei sînt scriitori: Vasile Alecsandri, Ion Heliade Rădulescu, Ion Ghica (în scrisorile lui către Alecsandri Mircea Cărtărescu găsește adevărate perle narative și romane in nuce). Cum de pasiunea pentru literatură se leagă în cazul lor de pasiunea pentru ideile revoluționare, între care se remarcă ideea politică de stat națiune, cea mai modernă idee a acelor vremuri?Alina Pavelescu: „Lucrurile erau foarte legate în modelul de intelectual al epocii. Acești oameni reprezentau acel model, pe care l-am numi astăzi polimat, al unor intelectuali care aveau o formație mai degrabă enciclopedistă, pentru care cultura era foarte importantă, pentru care educația maselor era foarte importantă. Propria lor educație era importantă, mai ales atunci cînd se făcea într-un spirit care le permitea să-și modernizeze și să-și înnoiască țara. Ei legau ideea de cultură națională de ideea de datorie față de țară. La momentul acela în România abia se năștea o literatură națională.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu  
Un produs Radio România Cultural  

Rețelele sociale au devenit instrumente esențiale de comunicare. Ele formează sau deformează opinia publică într-o măsură mai mare decît o fac mass-media consacrate. E o schimbare de paradigmă care s-a putut constata în 2024: campaniile electorale de pe Facebook, X și Tiktok au contat mai mult decît dezbaterile de la radio și televiziune, decît articolele din ziare și decît afișele stradale. Dar s-a văzut, tot în super-anul electoral care a trecut, și cît de ușor pot fi manipulați oamenii prin campanii populiste, amplificate de aceste rețele, cît de ușor pot fi fabricate minciuni care capătă poleială de adevăr doar prin efectul de multiplicare, și cît de greu e să demontezi manipulările odată ce au fost răspîndite. Fondatorul Meta, Mark Zuckerberg, a anunțat că va renunţa la funcţia de verificare a faptelor, că va reduce cenzura și va recomanda mai mult conținut politic pe platformele Facebook, Instagram și Threads. Totul în numele libertății de expresie. Pentru că cei care se ocupă de verificarea faptelor „au devenit prea părtinitori politic și mai mult au distrus decît au generat încrederea, mai ales în SUA”, consideră fondatorul Meta. Care vor fi consecințele deciziei sale? I-am întrebat pe jurnalista Adela Mohanu, redactor la „Factual”, platforma care verifică declarațiile politicienilor și postările virale de pe rețelele de socializare, şi pe Constantin Vică, prorector al Universităţii din Bucureşti, doctor în filozofie, specializat în etica informației și computerelor.

Adela Mohanu: „În Europa deocamdată acest program continuă şi contractul nostru, ca parteneri ai Meta, a fost reconfirmat pentru 2025. Aşadar, cel puţin în acest an nu se modifică nimic. Primul efect pe care noi îl resimţim din plin este un val de ură care se revarsă în ultimele zile pe reţelele de socializare, pe contul nostru şi pe conturile personale. Cumva, în această privinţă îi dau dreptate lui Mark Zuckerberg pentru că acest sistem de fact-checking pare să fi creat foarte multă tensiune, oamenii pare să fi avut impresia că sînt cenzuraţi. Este foarte important de menţionat că noi, cei care facem fact-checking – nu doar noi, la „Factual”, pentru că mai sînt şi alţi parteneri, din întreaga lume – nu avem acces la a cenzura nimic de pe platformele Meta, noi de fapt nu avem acces la platforma Meta. Noi avem strict o aplicaţie în care ne încărcăm verificările. În funcţie de verdictul pe care îl dăm – şi sîntem complet independenţi să acordăm aceste verdicte –, Meta a făcut nişte algoritmi prin care, într-adevăr scade reach-ul postării respective. Noi nu ştim care sînt aceşti algoritmi, nu avem acces la platforma lor şi nici măcar la modul lor de a gîndi, de a aborda această problemă. Noi sîntem doar parteneri în a verifica anumite postări virale.”

De ce credeţi că a luat această decizie fondatorul Meta?

Constantin Vică: „Ce a făcut Zuckerberg era de aşteptat. Nu e primul care a făcut asta. Aceste platforme sînt nişte entităţi private care sînt conectate, că vor sau nu vor, cu anumite politici dintr-un stat sau alt stat, depinde unde au sediul. În cazul de faţă, Meta – dar nu-i singura companie – a renunţat la nişte politici interne în propriul imperiu al minţii, al opiniilor, al ideilor, al ştirilor, a renunţat la aceste principii de frica noii puteri din SUA, s-a aliniat noii puteri. Ceea ce arată că niciodată aceşti tovarăşi din lumea tehnologiei nu sînt nişte salvatori, nu sînt nişte oameni care stau cu adevărat pe nişte principii morale sau ale dreptăţii, ci sînt nişte oameni de afaceri care încearcă să-şi simplifice cît mai mult afacerea, adică să le fie cît mai uşor într-un regim politic sau altul.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Este fondatorul uneia dintre cele mai cunoscute mărci de mașini electrice. A revoluționat industria aerospațială cu SpaceX. Prin Starlink aduce internet în cele mai izolate colțuri ale lumii. Cu Neuralink, explorează granița dintre mintea umană și inteligența artificială. A transformat rețeaua socială Twitter, acum redenumită X, atrăgînd peste 600 de milioane de utilizatori. Și e lider în toate aceste domenii! Elon Musk, un apropiat al președintelui Donald Trump și șef al unei agenții guvernamentale pentru debirocratizare, este una dintre cele mai influente și controversate figuri ale prezentului. Dar cînd ambițiile unui om ajung să modeleze politica și comunicarea globală, nu devine această concentrare de putere un risc pentru democrație? L-am întrebat pe Teodor Tiță, editorialist la „Dilema”. 

La ceremonia de învestitură a președintelui Donald Trump de la începutul acestei săptămîni au participat figuri proeminente din sectorul tehnologic, printre care: Elon Musk, dar și Jeff Bezos (fondatorul Amazon), Mark Zuckerberg (de la Facebook), Sundar Pichai (șeful Google). Ei au stat lîngă înalți oficiali, membri ai cabinetului, reprezentanți diplomatici. Nu e neapărat o prezență neobișnuită. Neobișnuit e doar că, de data asta, chiar au venit toți giganții industriei hightech. Cum se explică poziția care le-a fost oferită din partea administrației Trump în ziua inaugurării?

Teodor Tiță: „Explicația simplă este că au nevoie unii de alții. Ceea ce vedem acum în SUA seamănă destul de mult cu ceea ce se întîmplă în Rusia, unde oligarhii au un loc special, au o strană a lor lîngă președintele Putin. Ce au făcut oamenii ăștia a fost să-și prezinte omagiile în fața noii administrații. E o tranzacție: cineva dă și cineva ia. Și invers, cineva dă ceva înapoi și celălalt ia. Ce ne-a arătat ultima campanie prezidențială este că așa numita presă clasică începe să conteze din ce în ce mai puțin. Strategia campaniei lui Trump a fost de a ocoli presa mainstream, de a o transforma într-un soi de inamic căruia i-a subliniat mereu prejudecățile, bias-urile, cum zic americanii. Donald Trump a mers pe rețelele sociale și în emisiuni ale unor podcasteri celebri, oameni care și-au clădit cariera în afara sistemului clasic.”

Elon Musk e unul dintre marii susținători ai lui Trump în campania din 2024. Cum a ajuns să-l susțină? Ce mize a avut?

Teodor Tiță: „Lui Elon Musk i se proiectează la nesfîrșit imaginea de om de afaceri foarte iscusit. Ea este parțial adevărată. El este un om de afaceri, nu oricine poate să ajungă prin atîtea companii și să lase atîtea lucruri în urmă și avem promisiunea că va face și mai multe. Dar el depinde foarte mult de subvenții. SpaceX nu ar fi fost posibil fără subvenții. Avîntul Tesla nu ar fi fost atît de mare fără subvenții date inclusiv de administrația care s-a încheiat acum cîteva zile. (...) Elon Musk este foarte dependent de stat.”

Elon Musk e o personalitate globală. Biografia sa poate fi reconstituită din citate și postări pe X. Poți să-i faci un profil politic?

Teodor Tiță: „Elon Musk este, aș zice, libertarian dar, amintindu-mi de subvențiile pe care le ia, parcă nu-i atît de libertarian. Este mai degrabă arhetipul oligarhului, pe care-l vedem peste tot: oameni care au putere, acces politic și, pe măsură ce puterea și influența le cresc, le cresc și sumele din bancă. Și invers, pe măsură ce le cresc sumele din bancă, le crește și puterea. Elon Musk este un simptom al capitalismului tîrziu și s-a suit pe un val de frustrare care este internațional. Frustrare pe care foarte mulți dintre politicienii și liderii de opinie vechi au tendința să o disprețuiască. Ceea ce este o greșeală uriașă.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Israel și Hamas au ajuns la un acord de încetare a focului în Gaza și de eliberare a ostaticilor, care a intrat în vigoare duminică, 19 ianuarie. Acordul a fost mediat de Statele Unite ale Americii, Egipt și Qatar și a intrat în vigoare în ultima zi a mandatului lui Joe Biden la Casa Albă. Discuțiile, însă, au început acum mai multe luni. Cum s-a ajuns la această înțelegere, ce urmează pentru Fîșia Gaza și pentru Israel? Am întrebat-o pe Ioana Constantin-Bercean, expertă în Orientul Mijlociu, cercetătoare la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I. C. Brătianu al Academiei Române (ISPRI).

Ioana Constantin-Bercean: „Este un lucru bun că s-a ajuns, totuşi, aici, dar trebuie să înţelegem că normalitatea Orientului Mijlociu ne poate readuce unde eram acum o săptămînă: la reluarea războiului, la reluarea atacurilor teroriste, la reluarea retoricii încinse de-o parte şi de alta. Este importantă, desigur, implicarea SUA în acest proces, pentru că astfel de acorduri şi negocieri sînt făcute de obicei sub umbrela unei mari puteri şi de data aceasta au fost din nou SUA, dar este la fel de importantă şi implicarea Qatarului şi a Egiptului. Pentru că trebuie să ne referim şi la strada arabă, la lumea pan-musulmană, care doreşte să se simtă reprezentată la rîndul ei, să nu vină totul de la partea occidentală. (...) Din acest acord este foarte complicat de spus cine pierde şi cine cîştigă. Sigur, cei mai cîştigaţi sînt ostaticii care au fost eliberaţi şi familiile lor. (...) Nimeni nu va cîştiga niciodată pînă la final, adică nimeni nu va obţine toate punctele pe care şi-ar dori să le bifeze. Pe de altă parte, va fi un proces continuu.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Este Inauguration Day (Ziua Învestirii) în Statele Unite ale Americii, ziua în care Donald Trump își preia al doilea mandat de președinte. Ce reprezintă revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump pentru SUA, pentru Europa și pentru întreaga lume? Cum va arăta a doua administraţie Trump? L-am întrebat pe Mihail-Valentin Cernea, de la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată.

Ce așteaptă societatea americană, profund divizată, de la noua administrație?

Mihail-Valentin Cernea: „Societatea americană clar aşteaptă o rezolvare a problemei imigraţiei, una dintre temele principale de campanie, cu care Donald Trump a cîştigat alegerile. Societatea americană aşteaptă bineînţeles o economie mai puternică. Din păcate, eforturile lui Joe Biden în ce priveşte economia americană nu au fost percepute corespunzător de alegători. Economia americană e mai puternică ca niciodată dar, din cauza pandemiei, din cauza războaielor şi a altor probleme globale, preţurile au rămas totuşi destul de sus în SUA. Donald Trump le promisese în campanie alegătorilor săi că preţurile la alimentele de bază vor scădea. Deja Donald Trump dă înapoi pe această promisiune spunînd că atunci cînd preţurile cresc e greu să convingi companiile să le scadă. Dar e clar că americanii speră ca economia să fie şi mai puternică şi să-i avantajeze pe cei mai săraci dintre ei. O parte a societăţii americane speră că Donald Trump va încheia războiul cultural între woke şi anti-woke, mai precis că politicile de diversitate şi incluziune vor fi trase pe linie moartă în favoarea unei forme de meritocraţie. Şi, bineînţeles, este speranţa – destul de deşartă, din punctul meu de vedere – că Donald Trump va aduce pacea pe planeta Pămînt şi va încheia toate conflictele care ard în  momentul de faţă. (...) De asemenea, cred că americanii aşteaptă o Americă mai dură cu China.”

Cum va arăta relația SUA-România?

Mihail-Valentin Cernea: „Sper că bine, am ceva motive de optimism în acest sens. Să ne amintim că în primul mandat Trump s-a dovedit a fi un prieten al României. Pînă la urmă preşedintele Klaus Iohannis a obţiut primul angajament pentru Articolul 5 al NATO de la Donald Trump. E clar că pentru acest tip de preşedinte e nevoie ca România să aibă relaţii economice mai strînse cu SUA. Singurul fel în care preşedinţia Trump poate afecta negativ relaţia cu România este dacă relaţia dintre SUA şi Europa, în general, este pusă sub semnul întrebării. (...) În general, republicanii nu se uită urît către România.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Relații de familie. Suferință transmisă de la o generație la alta. Multă ironie înțepătoare. Dar și un pic de speranță, la final. Sînt doar cîteva dintre ingredientele care intră în compoziția romanului „Pitulicea” de Anne Enright (Humanitas Fiction). Am vorbit cu traducătoarea sa, Iulia Gorzo, despre complexitatea și subtilitatea cu care Anne Enright își construiește personajele, despre ironie, despre diversele partituri pe care le construiește cu abilitate – de la limbajul unei tinere de azi, influențat de limbajul prescurtat din mediul online, pînă la limbajul poeziei –, despre cum descrie violența și cum explorează trauma de abandon transmisă de la o generație la alta.

Iulia Gorzo: „Cînd mă gîndesc la o carte la care lucrez, de multe ori fac un exercițiu de concizie și mă întreb care ar fi cuvîntul care rezumă pentru mine cartea. Iar în cazul romanului «Pitulicea» de Anne Enright cuvîntul ar fi subtilitate. E o carte foarte subtilă. Chiar dacă se întîmplă foarte multe lucruri și poveștile sînt destul de clare, chiar dacă tratează un subiect dur, trauma de abandon care se transmite generațional, felul în care Enright spune povestea este mereu subtil. Nu ne spune ce să gîndim, nu ne spune cum să privim personajele. Ea are o distanță față de personaje, nu e moralizatoare, nu e nici extrem de caldă sau de prietenoasă. E pur și simplu o distanță care-ți permite să le cunoști. De asta mi-a plăcut foarte mult ochiul lui Enright. Mi se pare că are o inteligență vie, acută și niște resurse fantastice.”

Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!

O emisiune de Adela Greceanu  
Un produs Radio România Cultural  

De abia învestit în funcție în urmă cu o lună, premierul francez François Bayrou s-a confruntat deja cu prima moțiune de cenzură. Inițiată de partidul de extrema stîngă La France Insoumise, de ecologiști și de comuniști, moțiunea a fost dezbătută joi, 16 ianuarie, în Parlamentul de la Paris. Moţiunea a căzut, dar guvernul Bayrou rămîne fragil, nefiind susținut de o majoritate parlamentară stabilă. 
În plus, Franța se confruntă cu presiuni economice importante: e vorba de un deficit bugetar ridicat și de o datorie publică în creștere. Am vorbit despre situaţia politică din Franţa cu Raluca Alexandrescu, de la Facultatea de Științe Politice a Universității din București. 

Cum se face că, la doar o lună de la preluarea mandatului, premierul Francois Bayrou s-a confruntat deja cu o moțiune de cenzură?

Raluca Alexandrescu: „Este oarecum în spiritul ultimului an de politică franceză. Nu cred că e nimeni de fapt surprins de această turnură pe care au căpătat-o astăzi lucrurile, pentru că tot ceea ce s-a întîmplat după alegerile anticipate duce către ideea că această instabilitate politică nu este un episod trecător, ci este, din ce în ce mai mulţi o spun, o avanpremieră a noului regim politic în Franţa.”

Dincolo de existenţa pe scena politică franceză a unor candidaţi zgomotoşi la cele două extreme, cum se explică disoluţia centrului?

Raluca Alexandrescu: „Se explică pe de-o parte prin imposibilitatea de a atinge un centru. Şi pe de altă parte e o radicalizare nu doar europeană, ci globală. La nivelul imaginarului public european şi global avem o percepţie a iminenţei unor catastrofe. Centrul nu mai e o opţiune atunci cînd eşti confruntat cu imaginarul unei catastrofe. Un al doilea aspect este legat de radicalizarea discursului politic la nivel global. Pe 20 ianuarie se va instala la Casa Albă un preşedinte care a făcut din aceste radicalizări o politică fundamentală şi el este înconjurat de alte figuri care au şi ele ca obiectiv o radicalizare a discursului, o radicalizare a măsurilor şi, în plus, o cultivare a fricii, a disperării.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

De Ziua Culturii Naţionale vă propunem un interviu cu scriitorul Mircea Cărtărescu despre literatura sa şi succesul romanelor sale în străinătate, despre traducătorii lui, despre cititori, precum și despre rolul și rostul scriitorului în lumea de azi. Discuția a fost înregistrată la Librăria Humanitas de la Cișmigiu în decembrie 2024.

Mircea Cărtărescu: „Sînt două feluri de lucruri pe lume. Unele care te fac să poți trăi, cum este industria, cum este agricultura. Îți dau mijloace de trai. Și alte lucruri îți dau motive de trai. De acest fel este arta. Arta este un motiv ca să continui să trăiești. Arta nu-ți dă nici mîncare, nici băutură, dar îți dă a reason to be alive. Este un motiv ca să rămîi viu. Este o bucurie care depășește concretețea jignitoare a lumii, a materiei. Plutește deasupra ei. Și prin asta ne trage și pe noi. Este un fel de antigravitație. Arta te ridică, te înalță. Cred că toți avem nevoie de acest lucru.”

Nevoia de poveste, de ficțiune, probabil că nu v-a dispărea. Doar că azi, această nevoie pare să fie satisfăcută, în tot mai mare măsură, de alte medii, de rețelele de socializare, de pildă, unde narațiunea se reduce tot mai mult, oamenii ajung să nu mai aibă răbdare nici cîteva minute să citească un text, ba chiar nu mai au răbdare să citească, ci consumă doar clipuri, cu cît mai scurte, cu atît mai bine. Ce soartă credeți că va avea literatura în lumea în care se consumă clipuri de sub un minut?

Mircea Cărtărescu: „Niciodată nu s-a citit mai mult decît în clipa de față. Umanitatea a crescut enorm, prin urmare a crescut și numărul cititorilor. În secolul al XIX-lea erau mult mai puțini cititori, nu mai vorbesc de secolele precedente. Părerea mea e că tot ce e de calitate e de nișă. Cum se zice, lucrul scump e și în cantitate mică. Eu cred că întotdeauna literatura a fost de nișă. Nu a existat o epocă în care literatura era pe toate drumurile. (...) Cred că în societatea noastră există un nucleu dur de cititori – aș zice între 50.000 și 200.000 de români care citesc cărți de toate felurile –, un grup de oameni bine educat. Pentru că educația face diferența. Nu vom dispărea ca artiști pentru că sînt tentațiile mari, pentru că sînt rețelele de socializare. Vom rămîne autori de nișă, care nu vom avea milioane de auditori, precum influencerii, nici nu vrem lucrul ăsta. Eu nu cred că un autor are nevoie de mai mult de 10.000-15.000 de oameni care să-i citească cărțile. Dacă vrei să ai mai mulți, trebuie să faci concesii. Cu foarte puține excepții. Cîțiva mari scriitori într-adevăr se întîmplă să aibă milioane de cititori.”

E, totuși, o pierdere semnificativă de influență a scriitorilor, a intelectualilor publici, în favoarea acestor influenceri de pe rețelele sociale. Cum și-ar putea recîștiga scriitorii și scrisul influența?

Mircea Cărtărescu: „Influența scrisului e de alt fel. Niciun influencer nu va ajunge vreodată un profet care să împingă națiunea într-o direcție sau alta. El, de unul singur. Pe când un scriitor are șansa să fie influencer pentru generații întregi de oameni. Eminescu a fost un influencer de când a început să scrie și până astăzi. El nu a terminat după moarte să fie influencer, dimpotrivă, a fost din ce în ce mai mult. Să ne gândim la Homer: acum 3.000 de ani și-a cîntat epopeile. Cum Dumnezeu au durat 3.000 de ani? Pentru că ăsta este unul dintre miracolele literaturii: literatura nu este pentru un moment – am făcut o mișculație în TikTok și a ieșit un președinte. Literatura poate să țină sute de ani, poate să influențeze oameni, nu numai de aici. Literatura se întinde în timp și spațiu, mult mai mult decît orice fenomen contemporan. Ea pare diminuată astăzi dar eu cred că o scriere cu adevărat mare și importantă nu poate dispărea.” 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

România se confruntă cu o situație economică dificilă: inflație ridicată, încetinire a creșterii economice și un deficit bugetar semnificativ. Sînt trei indicatori importanți care măsoară starea de sănătate a economiei – și care, pentru România, arată un risc crescut de turbulențe. Sîntem deja în criză? La ce să ne aşteptăm în 2025? „Petrecerea s-a terminat!”, avertizează profesorul de economie Radu Crăciun.

Dacă ne uităm în jurul nostru, în Europa, vedem că peisajul e asemănător în multe locuri. Stagnare sau chiar recesiune și inflație par să fie simptome care se repetă. Ce e diferit în România? Prin ce se distinge situația economică de la noi?

Radu Crăciun: „România are cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană. România are cel mai mare defict bugetar din Uniunea Europeană. În UE inflaţia este undeva între 2% şi 3%. La noi a fost, anul trecut, de 5,1%. Pe de altă parte este un context dificil pentru România din perspectiva unei încetiniri economice. Economia României e o economie deschisă, care exportă foarte mult, care se află pe lanţuri de furnizare către companii situate în Germania, în Franţa... În măsura în care aceste economii încetinesc, asta, fără doar şi poate, se va propaga şi-n economia românească, care va încetini la rîndul ei. Pentru că cererea pentru produsele şi serviciile ei va fi în scădere. Acest amestec e potenţial exploziv. Spunînd potenţial vă răspund indirect la întrebarea dacă sîntem în criză. Nu cred că sîntem încă în criză dar este un risc de a intra în criză. Pentru că, pe de-o parte avem această încetinire economică iar pe de altă parte avem acest deficit bugetar foarte mare, care se cere finanţat prin împrumuturi şi în paralel avem şi o inflaţie care scade mai lent decît se aştepta Banca Naţională, care prevedea o inflaţie de 4,9%.”

Ce ar trebui să știe un român obișnuit despre cum să se protejeze în fața unei posibile crize economice?

Radu Crăciun: „Prima recomandare este întotdeauna să punem bani de-o parte, să nu-i cheltuim pe toţi. Din păcate, românii nu sînt persoane care să economisească. Deci, în primul rînd ar trebui să punem de-o parte bani albi pentru zile negre, oricît de puţini. Important este să-i punem constant, lună de lună. În al doilea rînd, în funcţie de cîţi bani punem de-o parte, să ne gîndim cum îi investim. Sigur, toată lumea ştie de depozitele bancare. Dar există şi fonduri de investiţii, care nu sînt neapărat riscante – cele care investesc, de exemplu, în titluri de stat sau într-un amestec de titluri de stat şi acţiuni. Unde nu sînt necesare sume mari. Ceea ce este necesar este să ai capacitatea de a accepta că aceste fonduri pot avea momente în care cresc şi altele în care scad. Pe termen lung ele cresc, dar pe termen scurt e posibil să aibă fluctuaţii şi trebuie să nu te sperii. Din păcate, ceea ce fac mulţi astfel de investitori în fonduri, în momentul în care văd că ele scad, se sperie şi îşi retrag banii. Şi-atunci, o pierdere care iniţial era o pierdere pe hîrtie, în momentul în care îşi retrag banii devine o pierdere în buzunarul lor.” 

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

În 2024 au avut loc scrutinuri în zeci de țări din întreaga lume. Peste o treime din populația globului a fost implicată în aceste alegeri. Au votat cetățeni din SUA, Rusia, India, Taiwan, Mexic, Iran, Pakistan, Marea Britanie precum și din țările Uniunii Europene, între care Franța, Austria, Slovacia, România. De asemenea, cetățenii Uniunii Europene au ales un nou Parlament European. Care este bilanţul acestor alegeri în ceea ce priveşte democraţia? Ce rămîne după acest an super electoral? L-am întrebat pe Camil Pârvu, conf. univ. la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.

Înainte de alegerile din 2024 au avut loc o serie de crize majore care au afectat zone întregi de pe glob: pandemia și situațiile generate de ea, cu crize în sistemele de sănătate, restricții impuse de autorități, invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, războiul din Gaza, conflictele recente din Orientul Mijlociu. Ce rol a jucat situația complexă la nivel internațional în alegerile oamenilor?

Camil Pârvu: „Fiecare dintre aceste crize a jucat un rol important. Mă gîndesc de exemplu la cum s-a reorientat votul diasporei româneşti. În 2019-2020, diaspora încă vota pentru candidaţi ai establishment-ului. Astăzi votul masiv este tocmai împotriva establishment-ului. Chiar dacă şi atunci era gîndit ca un vot de protest, votul de protest în 2019-2020 era în interiorul unei constelaţii de partide mainstream. Or, în ultimul an, acest vot de protest a căpătat cu totul alte forme de exprimare, din ce în ce mai destructurante pentru instituţiile care au guvernat şi gestionat cultura politică şi organizaţională din ţările din Vestul Europei şi din SUA.”

Se poate identifica un trend global electoral?

Camil Pârvu: „Chiar azi am citit în Financial Times o ipoteză destul de interesantă şi anume că în Nordul global sau în Europa şi SUA a predominat un vot de protest împotriva elitelor politice şi a establishment-ului, în timp ce în ţările aşa-zis în curs de dezvoltare, gen India sau Mexic, cei care erau deja la putere au rămas la putere, au fost într-un fel confirmaţi – în Mexic prin succesoarea preşedintelui dinainte. Există o nemulţumire mai mare în ţările vestice decît în restul lumii.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural