Vorbitorincii-Baricade-Leaders

Vorbitorincii 77. Andi în Savana rolurilor


Listen Later

Suntem bucuroși că echipa e completă și am revenit la filmări. Sărbătorim cu o șampanie specială, dar pe care nu o deschidem, și urcăm pe scenă cu actorul Andi Vasluianu. Prilej cu care Radu a povestit și de o reclamă pe care a filmat-o cu invitatul. Am depănat o mulțime de povești despre rolurile sale, dar și despre momentele de blocaj și de panică de pe scenă, despre frica aproape de moarte pe care a trăit-o în timpul Mineriadei. Avem și cărți faine, recomandările Dianei și încheiem cu brânză de vaci, deserturi fără zahăr de la Capșa și mâncare de regim. Și mai puține kilograme, o să aflați cine e fericitul la momentul potrivit.   00:00 Bun venit, Radu, ne-a fost dor de tine! 20:14 Am primit o șampanie inscripționată cu numărul episodului de azi și ne-a dat de gândit desenul de pe eticheta sticlei, prilej să vorbim despre grevele din Valea Jiului, din ‘77, și despre multe alte evenimente ale acelui an. Până la sosirea invitatului, avem timp și pentru câteva bancuri. 34:30 Andi (Vasluianu) în Savana rolurilor 2:02:20 Neașteptările vă aduc aminte de Stevie Wonder 2:11:24 Spuma filelor revine cu titluri foarte bune: Alasdair Gray - Sărmane creaturi, Javier Cercas - Monarhul umbrelor, David Foenkinos - Numărul doi, Colson Whitehead - Trișorii din Harlem, Gavin Thurston -  Călătorii în sălbăticie 2:44:46 V-am spus că echipa e completă la acest episod, așadar o avem și pe Diana Popescu și prețioasele-i recomandări de teatru - “La câțiva oameni distanță de tine” în regia lui Radu Afrim, spectacol-sonor - ”Gazda” la Teatrelli,  film - ”Dragoste la foc mic” cu Juliette Binoche și Benoît Magimel în distribuție. 3:00:54 Nu știm câtă poftă vă facem la rubrica de mâncare, dar să știți că vorbim despre mâncărurile de regim/dietă. Apropo, vă place sau nu brânza de vaci?
...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Vorbitorincii-Baricade-LeadersBy Striblea, Paraschivescu, Naum

  • 5
  • 5
  • 5
  • 5
  • 5

5

6 ratings


More shows like Vorbitorincii-Baricade-Leaders

View all
Dj Dark @ Radio Podcast by Dj Dark

Dj Dark @ Radio Podcast

26 Listeners

Podcastul de Istorie by Dorin Lazăr, Sergiu Motreanu

Podcastul de Istorie

13 Listeners

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu by Rock FM

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu

12 Listeners

UPGRADE 100 Podcasts by UPGRADE 100 by Dragos Stanca

UPGRADE 100 Podcasts

1 Listeners

George Buhnici | #IGDLCC by George BUHNICI

George Buhnici | #IGDLCC

24 Listeners

Mind Architect by Mind Architect

Mind Architect

48 Listeners

Timpul prezent by Matei Martin și Adela Greceanu la Radio România Cultural

Timpul prezent

3 Listeners

Podcastul de Filosofie by Octav Eugen Popa

Podcastul de Filosofie

2 Listeners

Podcastul lui Damian Draghici by Damian Draghici

Podcastul lui Damian Draghici

7 Listeners

Spandugino Podcasts by Editura Spandugino

Spandugino Podcasts

0 Listeners

Judecata de Acum by Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

Judecata de Acum

3 Listeners

Dialog Liber by Teodor Cătăniciu

Dialog Liber

0 Listeners

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

2 Listeners

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan by Casa Paleologu

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

0 Listeners

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru by Rock FM

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru

0 Listeners