Podcastul de Filosofie

59. Kant 6. Filosofia morală (cu dr. Emilian Mihailov)


Listen Later

După cum v-am promis acum mult timp, l-am reinvitat la podcast pe Emilian Mihailov, doctor în filosofie la Universitatea din București (cu o teză despre filosofia morală a lui Kant nota bene!) Am reușit să discutăm despre câte în lună și în stele, câtă frunză câtă iarbă, câtă chelie câtă barbă etc. A ieșit o conversație de care mi-am amintit cu drag după ce m-am trezit din mahmureală!

Despre Emilian Mihailov: https://filosofie.unibuc.ro/emilian-mihailov/

O boabă despre subiect. Filosofia morală a lui Kant e cunoscută sub numele de etica deontologică (deon = datorie în Greacă). Asta pentru că se bazează pe conceptul de datorie morală și rațiune autonomă. Kant susține că moralitatea nu derivă din consecințele acțiunilor, ci din intențiile și principiile din spatele lor. Principiul central al moralei kantiene este imperativul categoric, o regulă universală care trebuie respectată necondiționat. Una dintre formulările esențiale ale imperativului categoric este: „Acționează numai conform acelei maxime prin care poți în același timp să vrei ca ea să devină lege universală”. Aceasta înseamnă că o acțiune este morală doar dacă principiul care o ghidează poate fi aplicat tuturor, fără contradicții. Cele trei cărți mari și late pentru etica lui Kant:  "Fundamentarea metafizicii moravurilor" (1785) (Grundlegung zur Metaphysik der Sitten), "Critica rațiunii practice" (1788) (Kritik der praktischen Vernunft), "Metafizica moravurilor" (1797) (Die Metaphysik der Sitten).

0:24 Filosofie morală și discurs politic
3:23 Discursul populist despre libertate 
8:38 Complexul de inferioritate culturală
11:00 Actualitatea teoriilor morale
14:13 Filosofia morală a lui Kant
21:11 Egosimul agentului moral
24:00 Deontologia și consecințele  
27:48 Ideea de autonomie în filosofia morală a lui Kant
44:19 Riscul aparenței de imparțialitate
54:23 Imparțialitate și empatie
57:03 E bine să minți pentru beneficii personale?
1:00:00 Sunt consecințialismul și deontologia chiar atât de diferite?
1:09:00 A câștigat egoismul?

☞ Patreon: https://www.patreon.com/octavpopa 
☞ Facebook: https://www.facebook.com/podcastuldefilosofie
☞ Instagram: https://www.instagram.com/podcastuldefilosofie
☞ Spotify, Apple: https://podcastfilosofie.buzzsprout.com

Support the show

https://www.patreon.com/octavpopa
https://www.youtube.com/channel/UCC91fciphdkZyUquL3M5BiA

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Podcastul de FilosofieBy Octav Eugen Popa

  • 5
  • 5
  • 5
  • 5
  • 5

5

2 ratings


More shows like Podcastul de Filosofie

View all
Hidden Brain by Hidden Brain, Shankar Vedantam

Hidden Brain

43,711 Listeners

Philosophize This! by Stephen West

Philosophize This!

15,216 Listeners

The Diary Of A CEO with Steven Bartlett by DOAC

The Diary Of A CEO with Steven Bartlett

8,985 Listeners

Modern Wisdom by Chris Williamson

Modern Wisdom

3,860 Listeners

Mind Architect by Mind Architect

Mind Architect

48 Listeners

Istoria României by Călina

Istoria României

18 Listeners

Metope: cultură și istorie by Theodor Paleologu

Metope: cultură și istorie

0 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Catalin Striblea, Radu Paraschivescu, Radu Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

9 Listeners

Spandugino Podcasts by Editura Spandugino

Spandugino Podcasts

0 Listeners

The Rest Is Politics by Goalhanger

The Rest Is Politics

3,106 Listeners

Psihologi la Cafea by Cristina Ursu și Lucian Negoiță

Psihologi la Cafea

0 Listeners

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

3 Listeners

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan by Casa Paleologu

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1 Listeners

Călătorii geopolitice by RFI România

Călătorii geopolitice

0 Listeners

Jocurile Minții by Raluca Anton

Jocurile Minții

0 Listeners