Timpul prezent

Ce înseamnă un armistițiu „acceptabil” pentru Ucraina și pentru Europa? - interviu cu istoricul Cosmin Popa


Listen Later

Ce au discutat delegațiile ucraineană și americană la Geneva, pornind de la planul inițial de pace în Ucraina, propus de Statele Unite ale Americii, care prevedea, între altele, cedări teritoriale din partea Kievului, inclusiv ale unor zone controlate încă de Ucraina, diminuarea forțelor armate și angajamentul Ucrainei că nu va adera la NATO? Ce urmează pentru Ucraina? L-am întrebat pe istoricul Cosmin Popa.

Cosmin Popa: „Putem spune că în momentul de față, deși vom continua să vorbim despre planul american, din acest plan american nu va mai rămîne mare lucru după negocierile de la Geneva și cele care vor urma, deci va fi un plan foarte mult schimbat. Rusia crede, în frunte cu Putin, că se află într-un moment militar extrem de favorabil, nici nu are importanță că avansul militar din scriptele oficiale rusești rareori este același cu cel care se înregistrează pe teren. Acest lucru s-a întîmplat și în prima parte a războiului – pentru Rusia este mai puțin importantă realitatea, dar este foarte importantă impresia pe care o degajă performanțele militare rusești. Ceea ce ne face să credem că această nouă variantă a planului, care ar avea și o susținere directă europeană și o susținere indirectă ucraineană, va fi respinsă de către Putin în măsura în care el nu va primi ceea ce își dorește și anume capitularea și fundamentarea serioasă a următoarei invazii împotriva Ucrainei și, de ce nu, și a Europei Centrale și de Sud-Est. Dar în aceste condiții, totuși, nu văd nicio preocupare nici la Washington și, din păcate, nici în capitalele europene sau la Bruxelles pentru gîndirea unei formule de pace care să contabilizeze foarte multe dintre evoluțiile deja petrecute pe teren și nici pentru gîndirea unor scenarii care să pornească de la cel mai pesimist pînă la cel mai optimist, astfel încît să știm exact cum salvăm Ucraina și, prin asta, și securitatea europeană.”

Cum ar putea arăta în termeni concreți un armistițiu acceptabil pentru ambele părți?
Cosmin Popa: „Dacă vorbim despre armistițiu, cum bine spuneți, acest armistițiu trebuie să pună accent pe încetarea focului, pe schimbul de prizonieri, pe trimiterea (înapoi în Ucraina) a copiilor ucraineni răpiți, deci pe chestiunile umanitare care să readucă acest război în cîmpul regulilor internaționale ale războiului. (...) Dar cred că partea cea mai importantă a unei păci acceptabile pentru Ucraina pleacă de la următoarea premisă esențială: specificarea limpede a modului, a etapelor și a momentului în care asupra Ucrainei independente, oricare ar fi configurația ei teritorială, rezultată în urma acestei păci, se vor extinde garanțiile de securitate occidentale.” 

Nu există riscul ca Ucraina să fie împinsă către un acord dezavantajos din cauza ezitărilor europene, din cauza incapacității Occidentului de a oferi bani, arme, muniții?
Cosmin Popa: „Mi se pare că Occidentul, că Europa unită, că țările occidentale ezită, poate, mult mai puțin decît au făcut-o în trecut în legătură cu sprijinul militar, politic şi economic pe care îl acordă Ucrainei. Europa este decisă să reziste, să pună pe agenda politică a celorlalte mari puteri cerințele politice și geopolitice legate de această pace, pentru că știe foarte exact că miza aflată pe masa negociatorilor păcii în Ucraina cuprinde și viitorul proiectul european. Pentru că o pace a unui război care se desfășoară pe continentul european, fără participarea Europei și fără perspective politice și strategice concrete pentru țara victimă va însemna, fără doar și poate, decredibilizarea proiectului european pe termen istoric cel puțin mediu.” 

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Timpul prezentBy Matei Martin și Adela Greceanu la Radio România Cultural

  • 5
  • 5
  • 5
  • 5
  • 5

5

3 ratings


More shows like Timpul prezent

View all
Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România by RFI România

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

4 Listeners

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu by Rock FM

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu

12 Listeners

Mind Architect by Mind Architect

Mind Architect

48 Listeners

RSS Reloaded by Iulian Tănase & Constantin Bojog & Remus Boldea

RSS Reloaded

4 Listeners

Metope: cultură și istorie by Theodor Paleologu

Metope: cultură și istorie

0 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Catalin Striblea, Radu Paraschivescu, Radu Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

11 Listeners

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

4 Listeners

Judecata de Acum by Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

Judecata de Acum

3 Listeners

Perfect Contemporan by Ramona Boldizsar

Perfect Contemporan

0 Listeners

Decriptaj by RFI România

Decriptaj

0 Listeners

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan by Casa Paleologu

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1 Listeners

Călătorii geopolitice by RFI România

Călătorii geopolitice

0 Listeners

40 de minute by RFI România

40 de minute

0 Listeners

Dialog Liber by Teodor Cătăniciu

Dialog Liber

0 Listeners

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru by Rock FM

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru

0 Listeners