A ajuns să vorbească despre leadership după ce l-a trăit din plin. A început în jurnalism, a trecut prin politică, a condus WWF România și, în prezent, coordonează Departamentul de Leadership și Cultură Organizațională în Trend Consult. Lucrează cu echipe, lideri și organizații care încearcă să înțeleagă ce se întâmplă atunci când oamenii colaborează nu din obligație, ci din convingere.

Parcursul său e marcat de o întrebare care revine constant: cum putem construi contexte în care să creștem împreună?

Pentru el, performanța nu vine din presiune, ci din sens. El vorbește despre lideri ca despre oameni care creează spațiu pentru încredere. Într-o lume în care cifrele par să conducă totul, el propune o perspectivă mai umană: rezultatele apar atunci când echipele funcționează ca organisme vii, în care fiecare își recunoaște rolul. Ideea aceasta este susținută și de cercetări recente publicate în Harvard Business Review, care arată că organizațiile cu un nivel ridicat de siguranță psihologică și încredere internă au o productivitate cu 30% mai mare decât media.

În discuția noastră, am vorbit despre mitul excepționalității, despre cât de greu ne e să recunoaștem că nu putem reuși singuri și despre cum echipele devin, în timp, un spațiu de învățare și de reechilibrare. Ne-a vorbit despre importanța recunoștinței ca mecanism care schimbă relațiile de lucru. În fond, așa cum arată și Daniel Coyle în The Culture Code, cultura unei echipe nu se construiește prin sloganuri, ci prin gesturi mici, repetitive, care dau sentimentul de apartenență.

Ne reamintește că liderii nu sunt cei care ridică vocea, ci cei care știu să asculte. Că progresul real nu se măsoară doar în cifre, ci și în felul în care oamenii se sprijină unii pe alții atunci când greșesc. Că într-o lume în care competiția e norma, colaborarea poate deveni un act de curaj. Iar atunci când o echipă ajunge să funcționeze cu încredere, fără teama de greșeală, performanța devine o consecință firească și nu o țintă impusă.